miercuri, 25 martie 2009

Sfantul Vali...

Chiar trebuia sa existe o zi a dragostei? Pai dragostea, prin definitzia visatorilor ar trebui sa fie in orice zi, nu? Sa fie imprejurul nostru, zi de zi, ora de ora, gest de gest...
De obicei e nevoie de o zi aniversara a ceva, atunci cand acel ceva tinde sa fie cam uitat, sau neglijat.. "Ziua de lupta Anti Sida", "Ziua Pompierilor", "Ziua de salariu" (a nu, asta nu era pe-aici :) ).. Si totusi, eu asa inteleg chestiunea.. Din punctul meu de vedere e clar: efuziunea aceasta de dragoste revarsata demonstrativ pe 14 februarie are la baza tocmai absentza dragostei in restul zilelor... Sincer, ma lasa rece (mai ales ca a si fulguit zilele astea) sa vad peste tot doar inimioare. Inimioarele ar trebui sa existe si sa bata tot timpul cu putere in fiecare dintre noi. Si nu e nevoie de o zi speciala pentru a ne face curaj sa spunem "Te iubesc".
Cu riscul de a fi oarecum vulgar voi intreba insa "Oare de ce nu exista si o zi a sexului?". Fiindca suntem prea pudici (fatzarnic pudici) sau fiindca oricum sexul il intalnim mult mai des decat dragostea? Sa mai spun ca in mod normal si uman cele doua "stari" ar trebui sa vina la pachet, in modul cel mai curat, asa cum in 14 februarie ne este prezentata dragostea? Nu suntem capabili sa intelegem astea sau poate doar nu suntem suficient deschisi la minte sau chiar si la suflet pentru a intelege? Cate putzin din fiecare....
Tocmai am facut rost de o serie de documentare extraordinare avand copyright-ul BBC-ului, cu tema planetei, a salbaticiei in general. Privindu-le, ma gandeam la cum e privita problema imperecherii la animale si cum arata Valentine's-ul si, mai ales restul zilelor. Contrar aparentzelor, nu ne deosebim prea mult de animale.. Cam tot cat tzine la ei "curtarea partenerei" tine si la noi "facutul curtzii, a gardului si a actelor de stare civila"... Cam tot asa cum fazanul salbatic canta spre a impresiona femela, tot cam asa si noi spunem vorbe frumoase si mieroase pentru a ademeni in panza noastra (de parca am fi niste paianjeni)... Dupa ritualul imperecherii stim prea bine ce urmeaza: masculul munceste din greu sa faca un cuib cat mai comod si mai bine cocotzat, iar femela - puii. (La ele, la animale, nu prea e nevoie de emancipari)....Singura diferentza ar fi ca animalele nu cred ca ies la pensie dar...asta nu e ceva relevant..
Sincer, ar fi interesant sa fim pana la capat ca animalele (caci, fie vorba intre noi, atunci cand vine vorba despre dragoste - si mai ales versiunea trupeasca a ei - ne cam pierdem capul si ratzionalitatea umana). Parca si vad cum ar arata lupta a doi "barbatzi bine" pentru o femeie si mai bine... Ca la cerbi: baga amandoi capul in barbie si incep sa se dea cap in cap pana cand unul din ei cedeaza.. Macar asa ar fi un mod mai barbatesc de a dovedi ceva partenerei: "vezi draga cate dureri de cap mi-ai dat cand te-am cucerit". In acelasi timp, loviturile puternice la "organul ganditor" s-ar putea sa produca faptul atat de rar, numit "venirea mintzii la cap". Si ar mai fi inclusa aici si notziunea romantica de duel, cu premiu bine definit. Desi, chestia asta cu premiul, cu trofeul s-ar putea sa nu fie tocmai de bun augur: din cate vad eu acum, uzual, trofeul se pune in vitrina si se lasa acolo.
Cum vad eu Valentine's Day-ul? In primul rand, la fel cu toate celelalte zilele: un zambet de dimineatza si un "Buna dimineatza, dragostea mea. Aratzi minunat azi! (chiar daca nu arata, un pic de aroma compliment de dimineatza face femeia sa se simta frumoasa)." Apoi o zi de munca, avand in suflet sentimentul ca apartzii cuiva mai presus si mai drag decat sefului si in minte gandul ca cineva de-abia asteapta sa te revada... Urmeaza o revedere calda, o imbratzisare (oare de ce cuplurile casatorite nu se mai imbratziseaza?!?!). ..Imbratzisarea poarta in ea mult mai multa tandretze si afectiune decat un scurt si fugar pupic, poate uneori doar ca o complezenta...Si apoi o seara frumoasa presarata cu multe vorbe, discutzii ca si cum ai vorbi cu tine insutzi si chiar mai mult, cu multe multe priviri reciproce...Si da, pe langa toate aceste gesturi, aparent detalii neinsemnate, timpul si activitatile de zi cu zi se pot scurge neobservate, neimportante. Prea putin din ceea ce facem e demn de a fi povestit si altcuiva... Doar dragostea chiar si de este una simpla, banala, obisnuita, ea poate fi de poveste..
Ce ce-ar fi asa de greu sa facem astea in fiecare zi? Chiar e nevoie de "Ziua lui Vali" ca sa ne fortzam a fi mai buni ... decat suntem?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu