miercuri, 25 martie 2009

22

19 ani au trecut de cand ne definim ca liberi. "Liberi", "democrati", "anti-comunisti", "europeni", spuneti-i cum vreti. De ce nevoia de autodefinire? Stim prea bine cine si ce suntem, avem nevoie de etichete?
Da, avem! In lumea aceasta libera, democrata si pseudo-europeana etichetele sunt cele care ne legitimeaza. Avem diplome, avem atestate, vrem recunoasterea tuturor...Tocmai fiindca noi nu ne-o putem da, noua insine. Fugim mereu de umbra noastra, o renegam ca pe un copil nelegitim.
Prima noastra umbra este chiar cea a aparitiei noastre, a trezirii din ceea ce a fost comunismul. Sunt 19 ani si, in afara de comemorari, ca aniversari triste si tacute n-am fost in stare sa facem nimic. Clipa care pentru alte popoare vecine inseamna bucuria eliberarii, a schimbarii pentru noi este mereu doar un moment de reculegere ce nu se mai sfarseste. Sigur, au fost morti - trebuie amintiti, trebuie cinstiti cu respectul nostru. Insa, tot mai mult in constiinta noastra ramane doar amintirea acelui macel si nu mai e loc de nimic altceva. Nici n-ar avea ce altceva sa mai fie. Nimic din celelalte nu sunt dobandite. Sunt aproape doua decenii de atunci si niciun vinovat nu a fost pedepsit. Mortii de atunci au ajuns sa fie doar victimele colaterale ale unui spectacol jalnic, umilitor pentru un eveniment care va intra in istoria noastra..Teroristii au ramas cel putin la fel de misteriosi ca si atunci, ca o poveste cu extraterestri de prost gust. Ba, mai mult, exista tot mai mult credinta (indreptatita) ca aceasi dinainte au ajuns sa ne conduca acum. Asadar, cum am putea ridica noi capul din pamant in aceasta zi de 22 decembrie?

Daca 1 decembrie ar trebui sa fie ziua mandriei nationale, tot asa, acest 22 decembrie ar trebui sa fie ziua rusinii nationale. Ziua in care romanii au tradat pe romani, doar pentru a ajunge la carma unei corabii ce pentru 2 secunde a fost in deriva. Ziua in care au trebuit omorati oameni, intr-o clara conspiratie pregatita cu atentie, doar pentru a tulbura trezirea noastra la
democratie. Initiatii, cei care aveau mintea limpede, care stiau scenariul, aceia s-au urcat lesne la conducere in deruta generala si in spaima gloantelor.

Ceea ce trebuia sa fie o eliberare a fost de fapt un schimb de stafeta, o lasitate ce ne va sta mereu pe blazonul democratiei noastre. Nu suntem deci cu nimic mai anti-comunisti azi decat ieri. Libertatea o avem, ne putem spune opiniile, dar ne lipseste puterea de a le si face auzite. Democrati am fost doar cata vreme ne-a starnit interesul. Primii 2-3 ani, primele alegeri am fost cetateni ai democratiei. Pe urma a inceput acea letargie in care ne adancim mai mereu. Azi mergem la vot aprox. 40%, din care, daca sunt 25% in cunostinta de cauza despre ceea ce voteaza de fapt e mare lucru.

Urmarea este foarte simpla: Avem politica si conducatorii pe care-i meritam. Ziceam mai devreme de 1 decembrie. Anul acesta am avut si eu curiozitatea de a ajunge la Alba Iulia de 1 decembrie. Aniversarea a 90 de ani de la Unirea a avut nesansa de a fi eclipsata si precedata de o zi nationala mai importanta: cea a alegerilor. Ce ne-a servit Capitala Unirii in consecinta, noua, miilor de oameni veniti de prin toata tara (si tot Ardealul)? O parada militara ce s-a rezumat la 10 minute de defilare. 3 batalioane care au mers in susul si apoi in josul bulevardului. Apoi exact 3 avioane de lupta au trecut peste cei prezenti la manifestare, urmate mai tarziu de 3 elicoptere. Si apoi parada costumelor populare, la care deja oamenii rupsesera randurile indreptandu-se spre tarabele cu mici si bere, cu sarmale sau spre a se poza unii pe altii (caci altceva nu era nimic de observat). Nimic inaltator, nimic care sa te faca sa te simti mai roman decat erai cu o zi inainte. Sentimentul ca ai asistat la ceva care trebuia bifat...Si-atat.. De ce aceasta sarbatoare la pret redus? Simplu: niciun politican de la Bucuresti n-a onorat cu prezenta. A conduce Romania, a face jocuri politice pe seama celor ce ti-au dat votul in alb e mult mai important decat a-ti cinsti tara. Ma gandeam cum isi sarbatoresc francezii ziua nationala si cum o terfelim noi si ma gandesc daca meritam a ne numi natie.

22 e momentul in care aniversam de fapt rotirea de cadre. Momentul in care noi, cei acum revoltati de starea de fapte ne dam seama cat de mult putem conta unii pe altii, cata incredere putem avea in cei care ne conduc, in Justitie, in Armata (singurii care au tras atunci au fost cei de la Armata) si cat de greu ne-am putea coagula unii cu altii. Singurul moment cu adevarat democratic ce a urmat Revolutiei a fost Fenomenul Piata Universitatii, innabusit cu grija si fara scapare de catre autoritati. Unul dintre ei era revoltat azi de ouale ce le-a incasat la comemorarea Revolutiei, considera gestul un sacrilegiu. Oare cat de fatarnic poate fi un individ, cat de mult se poate minti pe sine insusi? Daca nici batranetea nu il impaca pe sine insusi pe Iliescu, nu il face sa se spovedeasca si impartaseasca macar partial inseamna ca merita intr-adevar a fi numit succesor de Ceausescu.

Nu facem nimic pentru a schimba momentul 22 fiindca ne complacem asa cum suntem. Nu mai avem idealuri, nu mai credem in ele. Acum avem Revolutiile noastre individuale, la sold sau in rate... Revolutia adevarata n-a avut de fapt loc niciodata. Ea ar fi trebuit sa aiba loc in constiinta noastra...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu