miercuri, 29 aprilie 2009

Povara civilizatiei

Azi dimineata am avut prilejul de a vedea din nou Politia Romana in actiune. Isi intinsesera jucariile, faceau poze, masurau si toate astea chiar sub geamul nostru, la serviciu. Ce se intamplase? Gradinita de langa cladirea unde e biroul nostru a fost vandalizata. 2-3 geamuri termopan distruse si mai toate bancile de lemn afectate, de la cateva scanduri la absolut toate rupte. Nimic furat deci e clar ca avem de-a face cu un act plin de conotatii! Sa fi fost o razbunare mafiota? Un absolvent suparat sau poate faptul ca directoarea gradinitei nu a platit taxa de protectie cui trebuia? Sa fi fost vreun accident? Cineva sa se fi impiedicat de toate bancile, pe rand si apoi cand sa se sprijine in cladire s-a proptit drept in geamuri, spargandu-le.

Politia lua amprente de zor de pe banci. Nu stiam ca ghetele lasa amprente unice, fiindca daca nu era vreun karateka sa le fi distrus cu picioarele goale atunci individul demolator sigur s-a folosit de faptul ca natura l-a facut un bou incaltat. Asadar, ce amprente sunt acolo? Parca vad maine pe cine cheama Politia la interogatoriu: pe bancile alea stau bunicii pana sa se joace copiii, asadar maine sa se prezinte la sectie cele 3 batranici ce fac parte din banda lu' Pensionaru' - care e de fapt seful de bloc, ala mai tzafnos e capul retelei! Bine gandiiit!
Tot Politia masura distanta la care au fost imprastiate bucatile de lemn, o chestie absolut relevanta, mai ales ca unele erau destul de subtiri si ca batuse un pic vantul peste noapte. Ca asa e invatat organul: treaba ca la carte. Tot carti sunt si romanele politiste. Doar acolo insa politistii au idei geniale. In rest ei fac treburi din acestea de rutina si se roaga sa-l bata Dumnezeu pe infractor.

Sa va descriu putin locatia. Gradinita asta e intr-o zona de case, birouri si 2 baruri, pe o strada destul de circulata ziua dar cam ocolita noaptea. Daca nu e luna plina, zona nu da pe dinafara de lumina iar de jur-imprejurul curtii e un gard de netrecut de plasa de sarma. Avea mai multe obiecte pentru joaca copiilor, un balansoar, ceva leagane si mentionatele banci, colorate in rosu, galben si albastru (parca una era si verde, dar nu prea cred). O posibila pista: infractori unguri? Iar geamurile sparte sunt un avertisment pentru viitor, daca vor mai vopsi ceva tricolor.
Totdeauna in zona asta barurile sunt renumite a fi deschise pana la ultimul client. Ultimul si cel mai din urma om. Oare cat de greu e sa faca un politist conexiunea logica? Cel mai probabil infractorii (caci probabil erau mai multi, de unul singur n-avea niciun haz distractia) chefuisera la unul dintre cele 2 baruri pana foarte tarziu. Au baut bine in tot acest timp si s-au manifestat si destul de violent. Sunt unii de conditie medie, fiindca de regula acei clienti de lux, dupa ce beau zdravan, se urca la volan si pleaca. Asadar, oare cat de greu era Politiei sa faca doar lucrurile astea, sa ia declaratii si sa identifice PERSOANE si sa lase naibii prostiile de analiza a locului crimei?! Doar nu aterizase un OZN acolo sau altceva!

Problema se pune altfel: ce este cu derbedeii acestia? Poate faptul ca ar fi fost beti (daca au fost - foarte probabil) scuza ceea ce au facut. Chiar? S-au nascut cumva beti? Sa intri intr-o curte a unei gradinite de stat si-asa destul de saracacioasa si sa distrugi? Ce multumire poti avea? Ce satisfactie teribila poate avea un dement ce rupe salbatic bancile de care se bucura bunici si copii? Exerseaza ceea ce a vazut in filmele de 5 stele cu chinezi batausi? Si de ce toate bancile afectate? Probabil ca incepuse cu o banca, nu i-a placut cum a iesit treaba si s-a perfectionat mereu la urmatoarele (ultima distrugand-o total, de nu mai era decat cadrul de fier din ea). Pacat ca in filme nu-i invata sa dea si in fier, macar asa ar fi urlat putin de durere golanul. Ce fel de educatie au astfel de elemente? Sigur au macar o scoala absolvita, ca toata lumea are. Asadar, cu ce folos? Cum se pot oare integra ei intr-o colectivitate? Ce constiinta sociala au ei, cat de responsabili se simt pentru lumea din jur? De fapt se simte cineva responsabil pentru asa ceva?
Acum vreo cativa ani pe bulevardul principal din Sibiu se plantasera copaci. Firavi si cu ganduri de marire. N-a trecut o saptamana si mai mult de jumatate zaceau rupti de la mijloc. A mai trecut ceva timp si i-au replantat. De data asta cu grilaj de fier in jurul trunchiului, ca sa nu mai dea animalele de ciurda in ei. Oare cat de prost trebuie sa fii tu ca om, sa distrugi un pom proaspat plantat? Nu te poti gandi ca strada aceea mereu insorita si cam plina de asfalt/ciment/beton vara e dogoritoare si mereu lipsita de verdele vital? Nu iti poti imagina cum ar arata acea strada cu pomii mari, crescuti? (desigur erau arbusti decorativi, din aceia care ajung la maximum 3-4 m).

Exemple sunt cu duiumul: cineva imi povestea despre o tertza persoana cum ii aducea flori, buchete de trandafiri rupti de pe strada. Ca orice taran, se bucura de roadele naturii! Sau imi aduc aminte cum cei de la Gospodarirea orasului aranjasera intr-o saptamana de munca zona verde de pe mijlocul drumului, despartitoare a unei strazi. A trecut o vreme si un ditamai 4 X 4 a gasit de cuviinta (el, nu soferul!) sa parcheze cu o roata pe acel spatiu, distrugand fragilul gard viu plantat. Sa ma mai refer si la zecile de cazuri in care daca un drum poate fi taiat, scurtat 10 m prin trecerea peste o zona verde, ciurda de oameni va face carare de pamant, batatorita, pe-acolo? Ca suntem pragmatici, ca ne grabim sau ca NU NE PASA?!

Ce merita acest gen de comportamente? Amenzi? Dosare penale pentru distrugere? Sau mai bine toate cele de dinainte PLUS anularea buletinului!
Da, cu siguranta asta ar trebui: cetatea sa-si exileze vandalul!

luni, 27 aprilie 2009

Uite-o tzatza!



Se zice ca sexul vinde.Vinde si se vinde. E o chestiune in care intra curiozitatea si instinctul freudian al oricui. Sexul se si cumpara, se practica si mai ales …se priveste! Cel putin asta imi sugereaza mie o televiziune care mereu ii da inainte cu “noul sport national”.

Ei, da aceasta televiziune, inventatoarea fotoliului sportiv0 (ca intr-o reclama savuroasa ), isi permite mereu sa mai inventeze o noua indisciplina sportiva. De data asta au adus in Romania, pentru prima data, in premiera absoluta, in exclusivitate si cu maxima inteligenta a creierului de jos al barbatului, conceptul de “Stiri pe dezbracate”. O domnisoara foarte decenta, timida si cu un foarte prompt simt promter este pusa intr-un studiou supra incalzit sa prezinte stirile. Ce face? Pai logic, de atata caldura incepe sa se dezbrace saraca, sa prezinte in bikini. Fascinant, asa-i? Sa ramai cu telecomanda cascata si nu altceva! Sa uiti ca ai vazut vreodata o femeie, ca ai iesit de ceva vreme de la pubertate, sa faci abstractie ca aceea e doar o imagine si ca oricum ea e acolo doar o marfa de consum.

Nu stiu la ce anume se asteapta aceasta televiziune in urma acestui demers: sa se ridice audienta sau altceva? Sa le creasca respectul de sine, calitatea tratarii evenimentelor? Argumentul ca si alte televiziuni straine fac acest gen de jurnalism de nudisti nu tine. Nu le putem dori atunci decat si altor tari sa-si inventeze cate un OTV, un Jiji, vreo cateva Eve Kent, Malboro si ce chestii fumate or mai fi la moda si sa fie fericiti uitandu-se la televizor ca la pestii in acvariu.

Oare caror maimute fara creier si fara multe alte chestii, dar plini de frustrari se adreseaza aceste stiri? Sa fie cumva cei care urla pe strada ca la luna la vederea unei domnisoare cat de cat feminine? Sa fie camionagii pentru care femeie “de casa” (sau, ma rog, de cabina) este si elementul ce se gaseste prin parcari, noaptea si cu care sloganul “pune-ti Centura” capata brusc noi semnificatii? Sa fie familistii cu sotie (deja grasa si bucatareasa) si copii (deja enervanti) care au ca unica refulare privitul, fiindca nici macar de o amanta nu mai pot fi capabili? Frumos target social, cel mai dezirabil dintre toate! O adevarata padure de babuini!

Serios, oare prin ce difera stirile sportive prezentate clasic, de la pupitru, cu acestea cu destzoliri? Se dezbraca oare cumva si personajele din stiri? Vom avea ca evenimente Liga Nationala a Nudistilor, scandaluri cu valize pline de chiloti sau stiri despre sanctionarea cu galben a sportivilor pudici ce se imbraca atunci cand dau gol? La tenisul feminin nu vor mai conta schimburile peste fileu ci doar aplecarile dupa minge, la volei camerele se vor monta doar la nivelul solului, in toate sporturile masculine echipele nu vor mai ridica trofee conventionale, cu toarta ci trofee “in natura”, iar iepurele de la cursele de ogari se va transforma intr-o zana sexy numai buna de pus in fata alergatorilor la 100 de m, plat, garduri, garduri vii, boscheti s.a.m.d. Probabil ca cele doua modele de stiri, clasici si inovatoare difera tot prin acelasi lucru prin care se detaseaza luptele in noroi de boxul profesionist. Totul devine un pretext pentru “eternul feminin”, numai bun de servit eternului misogin. Cel pentru care femeia nu poate fi nicicand ideala (n-ar fi de nasul lui), e doar o eticheta, un element perfect pentru decor si cam atat…

Daca stam totusi sa analizam mai bine ideea in sine nu e rea si ar putea avea totusi aplicatii practice: ar trebui poate la anumite meciuri plictisitoare din Divizia A, cu un 0-0 batut in cuie sa apara intr-un colt, suplinind banda de reclame si tot nudismul fotbalului romanesc, acest model de “crainica”. Atunci am avea si noi de ce sa “ne bucuram cand e gooool” - numai ca din gol se va transforma in goala. Ideea ar fi de asemenea folositoare la jurnalele despre criza, ca ilustratie perfecta a crizei hainelor, la emisiunile pentru copii (mai ales sugari) si, de ce nu, la emisiunile religioase (unde trebuie aratate clar si fara posibilitate de confuzie cum arata “o ispita”). De asemenea prin aceste tertipluri s-ar putea anima sedintele de Guvern si Parlament - sa vad atunci cine va mai mai dormi (cred ca multi din targetul enumerat acum cateva randuri dorm patriotic in institutiile acestea ale neamului).

Astept sa apara pana si pe teletext principiile acestea de capatai ale pescuirii audientei. Nu mai conteaza ca de fapt postul TV se prostitueaza astfel, ca in felul asta popularizarea fotbalului si a sporturilor in randul audientei feminine devine aproape ZERO (poate doar pentru o anumita parte a sexului frumos si la vedere, cel demonizat de catre fazanii religiosi) sau ca de fapt isi bat joc de orice principiu mass-media. CNA-ul oare ce idee are despre valoarea educativa pe care o are aceasta emisiune? (pentru aprobarea formatului sunt sigur ca figureaza in actele depuse ceva si in rubrica in cauza … Sa fie cumva oare amanuntul ca se face educatia anatomica?).

Astept cu interes aparitia nelipsitei benzi negre pe care va scrie ceva de genul sunati la numarul mobil al verisoarei lui Dezbracatu’ de pe ecran si castigati in functie de ce dati. Sincer, mie deja incepe sa-mi fie dor de stirile sportive in care erau prezentate doar nevestele si driblingurile amoroase ale fotbalistilor. Credeati ca mai rau nu se poate? Stati sa apara un nou sport national in curand! In toata aceasta plaja (nu de valori si optiuni) ci de nudisti un singur lucru e pentru mine clar: demografia Romaniei nu are decat de castigat!


PS: Nu ma acuzati de melodia ce se vrea fundal sonor pentru aceasta postare pe blog. E doar inca un exemplu de primitivism..

vineri, 24 aprilie 2009

Daca vrei, poti!




Pe vremea cand erau putine reclame la televizor, cam toate sloganurile se prindeau in popor. Imi aduc aminte de "Titan Ice - Alta viata..." cichi-cichi -AAAA" de "V-am prins vrajitoarele" si mai tarziu de "Ce arbitru? La litru!". Parca e treia reclama celebra de la noi a fost cea la Adidas Torsion. Nu mai stiu daca sloganul ei a facut vorba din popor sau invers, in orice caz, motto-ul acelei campanii se pastreaza si azi ca vorba de duh: "Daca vrei, poti!" (I Want, I Can! - era in original)...

De sloganul asta imi aminteam acum cateva zile.
Inca schiopatez foarte mult dupa operatia de la genunchi si fiecare pas e o mica proba de atentie. o mica aventura. Orice pas il simt altfel: uneori genunchiul pare instabil, alteori greutatea de pe el prea mare, alteori simt o mica intepatura. Cine s-ar fi gandit la astea vreodata?
Sunt deja vreo 15 ani de cand joc fotbal. Mai in gluma, mai in serios, mai pe ciment, mai in campionate, ici-colo cu ceva pretentii. Niciodata n-am fost profesionist si nici nu mi-am dorit sa ajung insa pentru mine particica asta de sport chiar e un mod de viata: e ceea ce descarca oboseala, nervii, intepenirea corpului, e ceea ce imi demonstreaza mie mereu ca pot fi mai bun, ca pot face lucruri de care nu ma cred in stare (ia sa fi incercat vreodata, doar asa de proba, in afara unui meci, sa fi plonjat ca dupa minge - n-as fi putut. Cheia era momentul, trairea si nu pregatirea).
Accidentarea a fost in octombrie. Nedemna, fara niciun contact cu adversarul, ci doar din cauza parchetului ud. O jumatate de secunda de durere, o amorteala in picior, cateva zeci de secunde de teama apoi mi-am revenit in simturi si am plecat pe picioarele mele nebanuind ce tocmai se intamplase. Nici chiar dupa ce am inceput sa am dureri tot mai mari nu m-am alarmat. Avusesem lovituri mult mai rele, le acumulasem cu o deschidere masochista, ar zice unii. 2-3 saptamani de pauza si reveneam, cu un bandaj, cu ceva de protectie. Asa ma asteptam sa fie si atunci. Genunchiul umflat dar nimic grav: il bandajasem si puteam calca. Trebuia doar sa am putina rabdare. Lunile au trecut, piciorul nu ma mai durea dar ramanea blocat. Era clar ca ceva mai serios se petrecuse. De-acolo am intrat pe partea chirurgicala. Investigatia medicului, operatia artroscopica si apoi adevarata incercare, operatia din februarie.
Am mers cu destul curaj (sau inconstienta) la interventie. Aveam si optiunea de a nu face operatia dar sa fiu mereu in pericol la orice miscare brusca a piciorului. Pentru sport, dar mai ales pentru a ma sti eu reparat am decis fara sa ezit sa fac ma dau bisturiului. Stiam ca va urma o perioada grea, citisem pe forumuri de la alti "macelariti" cam ce se petrece, dar nicio clipa nu ma imaginasem asa neputincios ca acum. Operatia in sine a fost suportabila, dureri, sange si inconfort ca pentru orice interventie. Am rabdat cuminte multumita laptopului si ajutorului parintilor, Cristinutzei si amicilor (nu in ordinea asta!) si asa au trecut saptamanile grele in care stiam ca nu am voie sa pun piciorul in pamant. In timpul asta corpul mi s-a transformat, muschii au disparut pe nesimtite. Erau exact muschii pe care ma bazam cel mai mult, eu, cel care alerga fara probleme cate 10 km in serile de vara.
In fine, de vreo luna, mi-am recapatat postura bipeda. Fara carje, dar cu multa grija incep acum lunga perioada de auto-recuperare. Am mai avut perioade de schiopatare si inainte: o entorsa, o luxatie, o strangere a papucilor, dar nimic nu m-a pregatit pentru ceea ce intampin acum. Niciodata nu credeam ca ma va trada corpul. Niciodata nu credeam ca un pas va ajunge sa valoreze atat pentru mine. Nu credeam vreodata ca nu voi putea alerga, ca nu voi putea urca pe scari din 2 in 2, ca nu voi putea sari, topai. Lucruri poate fara importanta in viata de zi cu zi, insa atunci cand realizezi ca nu le mai poti face, cand stii ce elementare iti pareau mai demult, chiar te chinuie, chiar vrei sa le redobandesti. Zilele trecute umblam ca ursul la miere intr-un dulap, prin casa. Stateam mai mult intr-un picior, dreptul si instinctiv mi-a venit sa sar, sa schimb pe celalalt picior. Gandit si executat; vrut si dat drumul spre ...a putea. Am tresarit putin ca si cum mi-as lua avant de saritura si deodata corpul s-a opus. Pur si simplu calcaiul nu s-a desprins de podea. Corpul a ramas cu tresarirea iar eu cu nedumerirea. Creierul daduse comanda de saritura si...nimic! Sa fi fost instinctul pericolului? Intr-adevar daca as fi apucat sa sar putea fi foarte mare pericol pentru operatie. Dar eu, fara sa fiu atent, chiar asa ordonasem corpului: sa sara! Nu m-a ascultat, m-a tradat. Am simtit atunci prima data real ce inseamna sa vrei dar sa nu poti. Este evident ca vechea amintire de la Adidas Torsion era doar un slogan, ca nu trebuia luat ca atare, dar aici era vorba despre lucruri simple, despre ceea ce ai putut si dintr-o data nu mai poti.. A fost poate pentru prima data cand mi-am dat seama si m-am speriat de faptul ca oricum rand pe rand superputerile cu care suntem inzestrati se vor epuiza, una cate una. Prin analogie se extinde asupra tuturor celorlalte capacitati. Tin minte si acum ultima zi de liceu, ultimul cuvant al domnului diriginte - un barbat aflat in pragul pensionarii. Nu stiu de ce am tinut minte intotdeauna acele vorbe - poate fiindca m-au surprins atat de mult atunci. Nu fusese un speech inaltator si totusi n-am uitat ce ne zicea noua, celor gata sa ne luam la tranta cu lumea, noua, oamenilor cu 1000 de planuri si ambitii declarate deja: "Ma uit la voi si va vad pe toti asa naivi, gata sa mutati muntii. Viata va va cuminti, va va frange aripile mai repede decat credeti voi." Am ridicat eu atunci sprancenele, am mustacit ceva a neincredere dar, ciudat, predictia am retinut-o.
Chiar asa invat eu si ceilalti ca mine acum: "daca vrei, poti" se transforma "daca poti, poti" si "daca vrei, poti ...sa vrei". Sau in cel mai bun caz: "daca vrei, poti altceva". Intai renuntam la vise, la ceea ce doream sa ne adaugam fiintei, iar mai apoi incepem sa renuntam la ceea ce credeam ca e al nostru dintotdeauna, asa cum o floare isi pierde petalele. Poate ca una dintre cheile vietii este chiar renuntarea, o moarte mai mica. Cred acum ca tot ceea ce conteaza e sa faci renuntarea asta cat mai lenta sau, cel mai bine, fiecare renuntare sa fie insotita de o descoperire a altceva, un substituent.

Pana la urma "daca vrei, poti" se transforma tot mai mult pentru mine "Poti cand poti!" fiindca vrutul e doar o pierdere de timp si energie!

miercuri, 22 aprilie 2009

Din ciclul "Mama ei de tara!"

Am descoperit acum pe net o filmare a celor de la "Academia Catavencu" din vremea becaliadei. E imperativ s-o vedeti! Comentariile sunt de prisos, doar ganditi-va in fiecare clipa a acestui film ca personajul in cauza a revenit in viata publica si politica (MAI GRAV!) si mai ales ca intervievatii sunt egali in drepturi si vot cu voi. Traiasca egalitatea! V-ati gandit ca nivelarea valorilor nu se face niciodata spre maximum, nici macar spre mediu ci intotdeauna spre limita minima?

vineri, 17 aprilie 2009

Scurt Mesaj Smecheresc

Ieri primesc sms:
"40757177132: "FELICITARI" FIRMA NOKIA A EXTRAS ALEATOR NR. DVS. OFERINDUI CADOU UN TELEFON MOBIL NOKIA.N.95. PENTRU DETALII CONTACTATINE GRATUIT LA NR. 0757177132. VA MULTUMIM

Am stat 5 minute si apoi am raspuns: "In primul rand se scrie "oferindu-i" si in al doilea rand asa-zisa firma Nokia (SRL sau SA?) e foarte aproape de o reclamatie la Politie pentru inselaciune."
Nu i-am mai zis si de "contactati-ne" fiindca depaseam limita de caractere pentru un sms si chiar nu merita omul atata educatie.

Pentru ce tot deranjul meu? De fapt e doar pentru o intimidare, fiindca nu-mi plac smecherii astia, cei care cred ca oriunde, acolo undeva, e vreun fraier care-i asteapta. Poate ca astfel reusesc totusi sa-l sperii si sa nu mai continue aceasta inselaciune careia ii poate pica prada vreun naiv. Desigur, acest infractor nici el nu e foarte stralucit. Adica, cine stie ce e un Nokia N95 stie si care e practica aceasta a premiilor aleatoare prin sms si implicit sunt putine sanse sa fie prada unui asemenea mesaj. Mai bun mi se parea mesajul cu "ati castigat de la firma Samsung un super televizor cu plasma diagonala 107". Sau chiar iscusit cel cu premiul "Dacia Logan". Castigi o masina pentru meritul ca ai telefon. Frumooos!

Sistemul nu este sa-l suni (gratis) pentru a-i reincarca lui cartela ci sa-l apelezi pentru a-ti cere apoi o suma de bani in vederea intrarii in posesie a premiului castigat absolut aleatoriu. Nu se cere mult dar, putin dintr-o parte putin din alta - se aduna! Infractiunea e clara si am enuntat-o corect: inselaciune. Pedeapsa: inchisoare. Daca vrea sa riste, eu doar l-am pus in garda si sper sa-l fi speriat cu succes. Cum l-ar putea identifica, din moment ce sigur suna de pe cartela? In primul rand dupa semnalul telefonului, aparatul poate fi localizat pe o raza destul de precisa. Iar apoi ar urma un flagrant destul de simplu de efectuat... Din pacate nu pot fi sigur ca Politia Romana s-ar implica pentru o asemenea gainarie, mai ales in diminetile acelea in care la ora 10 inca nu si-au baut cafelele.

Dar nici macar asta nu este motivul principal pentru care nu am facut reclamatie ci faptul ca as fi intrat in hatzisul legal. Ultima data cand am fost martor pentru Politie intr-un dosar de "conducere sub influenta bauturilor alcoolice" am fost purtat de 2 ori pana la Politie pentru declaratii si de 3 ori la Tribunal, cu citatie, in sedinta de la ora 8 si de fiecare data cu 2-3 ore de asteptare. Totul ca sa spun ultima data doar atat: "-Va sustineti declaratia? -Da! -Multumim!"M-au chinuit mai mult decat acuzatul atunci. Asadar i-am raspuns fiindca nu suport sa fiu fraierul nimanui. Si, cine stie, poate exista vreo sansa de a intimida si de a stavili tupeul unor astfel de indivizi. De reclamat insa nu o voi face fiindca nu am de gand sa fiu
iarasi martor intr-un proces probabil si mai complicat. Dar sa nu-i spuneti asta escrocului.


PS: Cineva ma intreba "Dar daca era pe bune premiul?". Probabil atunci ca tipul (sau tipa, de ce nu?!) care a dat sms-ul ar trebui sa se intrebe la fel "Dar daca e pe bune amenintarea? Daca ma reclama?". Pana la urma cine ar avea mai mult de castigat/pierdut?

luni, 13 aprilie 2009

Cine sapa groapa altuia...nu o asfalteaza

Una dintre primele inventii ale omului a fost roata. Folosind-o a urmat inventia drumului. Dar groapa, cine a inventat-o? Groapa s-a inventat probabil singura, in ciuda (sac!) oricui ar fi vrut sa foloseasca netulburat roata. Ea este dusmanul natural al rotii si al atelajului de orice fel, e o forma a principiului fizic al actiunii si reactiunii. Civilizatia umana a gasit mereu metode de a contracara neajunsurile, implicit si cele ale gropilor. Romanii au facut drumuri pietruite, apoi, in alte vremuri s-a ales sa mearga mai mult calare deoarece caii nu sunt animale proaste de dau in gropi iar apoi, in vremuri moderne si motorizate, s-au apucat de asfaltari, au inventat cauciucul, ce mai: au gasit cura perfecta impotriva gropii!

Asa gandeam azi cand am dat in prima groapa cu masina... Oare noi, astia din Romania, in ce era a dezvoltarii umane ne aflam? Pe la 1800? Sau, tinand cont de peticele de asfalt care totusi mai exista, am putea sa ne plasam intr-un viitor trist si nu foarte indepartat, intr-un prezent ipotetic in care toti drumarii sunt in greva de vreo 15-20 de ani... Si asa uneori asfaltul, cand apare, doar incurca. Creeaza zona colturoasa de care te izbesti cu masina, de care roata, nevinovata, icneste si schelalaie blestemandu-si parca ziua in care a fost inventata. Decat asa, mai bine lasi drum de tara peste tot. Colbul e moale, noroiul iti poate cel mult ingreuna deplasarea dar nu te izbeste, pietrele ies din drum si sunt azvarlite pana la urma pe margine. Si chiar daca si carutele si-ar putea face din nou aparitia nestingherite, toata lumea s-ar simti asa cum se si poarta in trafic: tarani!

Dar hai sa discutam si teoria drumului, a civilizatiei. Oare de ce niciodata la noi nu pot fi lucrurile drepte si line? De ce trebuie sa fie totdeauna drumul intortocheat si denivelat? Ce vina avem noi ca Romania e tara Daciilor, aceste camile ale dunelor din asa-zisul asfalt al drumurilor noastre? Probabil ca e ceva in aer in partea asta a lumii in care eroziunea e mai strasnica decat altundeva, probabil ca aici natura vrea sa fie mai salbatica decat oriunde. Sau poate ca doar suntem pregatiti pentru a avea o pregatire superioara altor natii: romanii ar putea fi schiori desavarsiti la ce slalom fac pe sosele, ar putea fi campioni mondiali la orientare turistica, la cum aleg traseele de trecere prin padurile de gropi, sunt antrenati si nu isi pot inghiti limba niciodata datorita exercitiilor groparesti si sunt probabil cei mai rabdatori oameni din lume, la cum tolereaza si suporta ei incompetenta drumarilor.

Ma uitam ca au aparut acum in unele orase limitatoare de viteza. O ditamai bordura pusa in dreptul trecerilor de pietoni. Nu faptul ca e acolo ma supara (stiut fiind respectul romanilor pentru zebre) ci tocmai dimensiunile montane cu care e inzestrata. Te apropii sfios de ea, o urci cu migala si truda, apoi iti dai drumul intr-un "fie ce-o fi" numai bun de facut suspensiile sa ofteze. De doua ori ca pentru fiecare osie. Solutia e insa costisitoare si cere ceva amenajare a esafodului pentru masini. Mai simpla e solutia drumarilor: faci un sant transversal, il umpli de mantuiala si dupa doua ploi obtii minunatie de limitator de viteza. Nu cu plus ca ridicatura limitatorului, asa cum e stasul, ci cu minus ca un transeu rutier.

Oare cum poate fi explicata aparitia gropilor? E ciudat: in cartile de legislatie rutiera nu apar niciodata drumuri cu gropi! Chiar si drumurile odata finisate sunt garantate cam 10-15 ani! Teoria e fara lacune, pardon, gropi. Doar in practica, dupa 3-4 ani strazile sunt pline de gropi si gropitze. E o forma de acnee, un varsat de vant al drumului? Ash! Cel mai adesea, la 2-3 luni de la asfaltare isi aduce aminte vreo regie ca a uitat sa puna ceva utilitati. Asa ca sapa drumul in chip de instalare a utilitatilor. Asa apare tatal tuturor gropilor: santul, cu toate formele, dimensiunile, orientarile si intruchiparile sale! Deja toata lucratura este compromisa, spre disperarea suspensiilor. Vii avantat pe un drum neted si deodata te trezesti zburand precum cascadorii in filmele americane. Intreb retoric: oare de ce niciodata dupa terminarea unei operatii pe un drum public santul rezultat nu este imediat astupat si asfaltat? Le e teama ca nu cumva sa isi mai aduca aminte de ceva peste cateva saptamani? Sau e doar vorba de proasta impartire a responsabilitatilor si, mai ales, despre lipsa totala a supervizarii, a celui ce receptioneaza si beneficiaza de lucrare, a primariilor, cele care reprezinta cetatenii? Oare de ce nimeni nu ia vreo masura cand pe o strada la care practic nu se mai lucreaza de 2 saptamani dainuie inca 3 santuri mari si late la distanta de vreo 30 de m unul de altul - atat cat sa te scoata din minti la volan si tot sirul de masini sa faca pasul piticului prin ele. Am luat eu, cu masina: cea mai adanca groapa avea doar 25 de cm! Inteleg ca nu sunt bani pentru drumuri, ca asfaltul se face din aur si e mult prea scump pentru Primaria noastra saraca. Dar oare cum se justifica aceste contractari de lucrari publice fara finalizare? Cand distrugi un bun public (cum distrugi asfaltul) atunci oare de ce contractul nu prevede sa asfaltezi imediat ce ai terminat operatia? Practic drumurile noastre sunt ca niste pacienti operati dar niciodata cusuti la loc, practic vesnic bolnavi, vesnic invalizi.

Oricum am da-o problema e adanca, mai ceva ca o groapa, e de neocolit ca un sant prin care iti e sortit sa treci. In Romania cine sapa groapa altuia de fapt nu-l intereseaza daca trece si el prin ea fiindca are suficienti bani si apetit pentru 4X4 numai bune de exersat pe strazile astea vesnic in criza. Sibiul o duce inca respectabil fiindca ceea ce am vazut prin Maramures (in oras si pe drumurile judetene) depaseste orice imaginatie (nu degeaba mi-au sarit filtrele din toba pe-acolo, noroc ca Providenta m-a salvat cu niste oameni de treaba). Masina ramane un fachir vesnic chinuit, soferul are in minte mereu un GPS al gropilor (acolo unde are fericirea de a fi drum cunoscut) iar nervozitatea face trotuarul, tinand cont de vorbele ce se aud. Ne miram mereu de ele, le masuram din ochi, ne gandim mereu "oare au si peste?" atunci cand ploua si se umplu de apa ascunzandu-si cu mare discretie dimensiunile si este precum in proverbul de mare intelepciune, un pic parafrazat: "masina trece, groapa ramane". Fiindca la proverbe ne pricepem dar la atitudini reale si rezolvari - niciodata.

miercuri, 8 aprilie 2009

Transf(rai)erul zilei


video


Senzational! O mutare bomba azi pe piata transferurilor din Romania. Gigel Becali, jucatorul cu mereu atata imaginatie din atacul Stelei (si unicul varf autentic, de altfel) a fost transferat la FC (fraieri club) PRM. Prin aceasta miscare formatia retrogradata anul acesta pentru prima data din Liga Profesionista de Vorbal Irealitatea spera sa atace unul din locurile de accedere in Europa League. Avand acum doua varfuri veritabile, adevarate staruri ale vorbalului si puncte forte ale marketingului formatia peremista ce joaca mereu televizata de catre postul OTV, fie ataca acum locurile de calificare directa fie, printr-o miscare de un-doi de prin acoperire incearca macar ceva la Interloto, pentru mult mai important titlul de Campion al Romaniei de la sfarsitul anului.

Momentan Gigel este putin suspendat pentru proteste repetate la arbitri dar este sigur ca va reusi sa scape de suspendare, prin recurs, mai repede decat isi va obtine vreodata Timisoara punctele sale. E cert ca va iesi cu pofta si mai mare de joc, de driblinguri legale, ca va fi in mare forma si va deveni imediat adulatia tribunelor sarace (n.a. - ca si cum saracia e o fatalitate!). Este de vazut totusi cum va conlucra cu celalalt varf al formatiei, CV (european) Tudor, acest Cornel Dinu de legenda al tuturor Dinamo-urilor epocilor. Au existat in trecut faulturi dure si penibile intre cei doi dar asa e in spor(t), nu stii niciodata cu cine te joci si alaturi de cine va trebui sa joci.

E foarte bine cand vorbalul vine in comuniune cu fotbalul fiindca amandoua tintesc marea performanta si, acum mai mult, cu reale sanse de reusita daca tinem cont de apetitul publicului DOAR de spectacol. Marea problema este insa ca amandoi tintesc acum competitia europeana, iar punctele europene (atat de greu castigate in 2007) ale Romaniei sunt in cel mai mare pericol. Pe arena de la Bruxelles este stiut ca nu merge cu simulari sau cu miscari de glezna fina, ca nu se admit proteste, iar valiza contine in primul rand un laptop burdusit cu documente. Acolo nu merge nici sa-ti ridici tricoul daramite sa-ti mai pui si poalele in cap. E greu de crezut ca cele doua varfuri vor sti sa negocieze centrarile de finante pe flancul tarii, vor sti sa trateze fazele cheie, unde luciditatea (de unde??!) e atat de necesara, ca vor avea abilitatea de a se adapta marelui vorbal european, mereu participant in finala la toate marile competitii internationale. Singurul care acum mai lipseste reprezentativei Romaniei din Belgia este un antrenor cu anvergura, talentul si prestanta lui Piturca pentru a ni se cere macar autografe, fiindca suntem totusi siguri ca Europa ne va multumi pentru neuitata portie de ras pe care le-o vom servi.

marți, 7 aprilie 2009

Simpaticii ...ce suntem

Ieri toata lumea a aflat de evenimentele din Moldova. De pe la televiziuni sau din conversatiile curente (ce interesant, de regula doar subiectele de can-can au onoarea asta!) stirea despre "Revolutia din Moldova" s-a intins cu repeziciune in Romania. Un val generalizat de simpatie i-a cuprins pe romani. Toti se simt solidari cu cei de la Chisinau. Am auzit pronuntandu-se de nenumarate ori cuvinte de genul "Revolutie", "1989" si mai ales "Unirea cu Romania". Constiinta publica e sincera si directa, ea nu tine cont de politica, de realitate, de pasii ce se parcurg spre un asemenea eveniment istoric. In lumea de azi statele se dezbina nu se unesc...
Suntem martorii unor evenimente pe care le asteptam de prin 1991, cand Moldova s-a descatusat din URSS. Au apucat-o pe calea gresita a rusofonilor si credeam ca i-am pierdut din nou, poate pentru totdeauna. Acum iarasi redescoperim fratii pierduti. Romanii exista in Basarabia, ies in strada (poate atatati, poate spontan).. Romanii de acolo lupta si opinia unanima este in favoarea lor.

Dar este simpatie si atat. Acolo unde sub pericol au iesit 30.000 de manifestanti, in Bucuresti si Iasi, unde simpatia este generala de-abia 2000 de oameni (in total, in cele doua orase) s-au deranjat spre a manifesta in semn de sustinere in pietele importante. Unde mai pui ca majoritatea acestora erau studenti basarabeni aflati in Romania. Practic o mana de oameni sustine fizic si nu doar verbal Basarabia. Ma asteptam aseara sa vad in Piata Universitatii macar 15.000 de oameni. La ce-ar fi contat? Imaginile circula in mediul international, se poate vedea ca acei oameni din Chisinau au o legitimitate, o sustinere europeana. Pe de cealalta parte comunistii ar fi dezaprobati din start, iar daca le mai pui in carca si fraudarea alegerilor (practica de altfel comuna la ei) totul devine clar in ochii opinei publice internationale. Pe noi nimeni nu ne opreste sa iesim cu zecile de mii, sa ii facem pe cei din Basarabia sa se simta, peste Prut, mai puternici. Probabil insa ca intr-o zi lucratoare nu avem chef de proteste.
Bine ca iesim cand castiga Nationala...Ca asa suntem noi, cei cu simpatia: doar simpatici.

Lumea in care credem ca traim

Citeam zilele trecute un interviu cu StirEsca ProTV-ului. Aceleasi povesti de dintotdeauna despre cum ajunge orice om absolut normal, fara pic de noroc in viata, cea mai mare vedeta TV din Romania. Stiu, sunt invidios acum... Cand a ajuns la partea cu si despre ProTV, PR-ul propagandistic al postului s-a incarnat total in prompterul gandirii stiristei.
Auziti aici gandire: intreabarea cat de daunatoare sunt stirile de la ora 5, Esca-lopul ne da raspunsul stas al PROTV-ului dintotdeauna: "Nu fac nimic rau, arata doar lumea in care traim!". Aplauze furtunoase! Strangeri calduroase de mana! Palme peste frunte in semn de revelatie!....

Daca mai aveam ceva respect pentru omul Esca (chiar si dupa mica ei scapare gingasa cu "se fu_u prompterul") atunci s-a spulberat in acest moment. Sa fim totusi intelesi: profesional isi face treaba bine, nu-i vorba, dar sa minti cu aere de mironosita mi se pare inacceptabil. Asadar lumea stirilor de la ora 5 reprezinta lumea in realitatea ei cruda si urat mirositoare? Sa vedem asadar ce contine lumea noastra: cam 35 % crime, 25% violuri, 20% accidente rutiere si de munca dar neaparat cu oameni macar in coma, 20% batai, alcoolici si scandaluri. Aceasta e lumea, Romania noastra? Atunci eu unde traiesc? Brusc ma simt apatrid...

Daca intr-adevar traiesc intr-un astfel de mediu va trebui sa imi iau masuri de precautie. E imperativa montarea unui al treilea ochi, procurarea unui maieu antiglontz, schimbarea culorii preferate in galben ultra-fosforescent si achizitionarea unui telefon rosu, linie directa cu 112-ul. Ar trebui sa ma simt haituit ca un mistret salbatic in sezonul de vanatoare, sa dorm iepureste, ar trebui poate, urmarea directa, sa nu mai ies din b(ar)log - (joc de cuvinte nevinovat, nu-l luati in seama!)... Nu conteaza ca nu stiu sa fi tulburat ape, ca nu cred ca am dusmani directi si inraiti! In lumea asta daca nu esti vanator atunci pazeste-te! Asa arata realitatea de la suprafata? Asa se vede lumea din televizor? Asa isi imagineaza formatorii de opinie si de realitatea, doar ca oala sub presiune, numai buna de fgatit si gasit stiri?

Intr-adevar lumea s-a schimbat. Faptul ca esti la curent cu stirile si felul direct, ca de persoana a II-a in care iti sunt prezentate te face sa crezi ca stii totdeauna ce se petrece si ce ti se intampla. Insa nu afli si ce NU se intampla! Nu este cumva partea asta viata de zi cu zi, fara nimic deosebit, cea a milioanelor de oameni ca si tine. Este serviciul, mica barfa, glumele, existenta de spectator si telespectator. Unde e senzationalul aici? Televiziunea nu e compatibila cu asa ceva. Ea are nevoie de artificii. Dar cum ar fi daca in fiecare noapte am avea artificii? Am ajunge sa confundam stelele cu ele, asa-i? Cam asa si aceste stiri continue despre violenta, nesiguranta, coruptie. Incepem sa confundam si sa afundam Romania cu/in ele. Nu e asa? Ma uit la cum isi asteapta mai nou parintii copiii la iesirea de la scoala. din cartier Mai demult scolarii veneau acasa cu cheia de gat. Sa fie schimbarea doar o urmare a faptului ca "ne permitem", ca lumea a trecut pe roate? Sau a temerilor fiecarui parinte? Totusi, sunt scoli de cartier, nu e un drum mai mult de 10 minute pe jos. Violenta din trafic: claxoane, injuraturi, lipsa minimei tolerante... Schimbari autoimpuse, dintr-un imbold launtric sau doar o derivatie naturala a aglomeratiei crescande? Nu cumva faptul ca mereu ni se servesc cazurile extreme de violenta rutiera ne-au afectat la nivelul subconstientului? Gastile de cartier... Au fost dintotdeauna. Numarul tot mai mare al membrilor si comportamentul lor poate avea tot o cauza in lumea pe care credem ca o stim. Au nevoie de protectie, protectia inseamna apartenenta la un grup puternic iar puterea grupului se poate demonstra prin acte, prin comportament cat mai clar demonstrativ! Adaugati acum si cazurile omniprezent prezentate de incompetenta a Politiei - asa a fost dintotdeauna si oricum exista si destule exceptii. Unde mai e increderea in climatul de siguranta?

Dar ce relevanta au de fapt stirile pentru tine, ca om, cum te influenteaza informatia direct? Conteaza oare ca suntem 22 de milioane si ca aceste cazuri sunt pur si simplu episodice? Ca se scormoneste dupa ele din greu? Reporterii locali ai anumitor posturi TV sunt adevarat necrofagi. Sangele nu mai inseamna pentru ei viata ci in primul rand STIRE! Conteaza ca ceea ce prezinta ei nu afecteaza mai mult de 50 de oameni/zi? 50 din 22.000.000! Sesizati procentul? Oare ceilalti de ce se uita? Pentru a stii sau pentru un fel de info-divertisment (uneori macabru). Suntem oare constienti ca putini dintre noi venim in contact cu violenta reala mai mult de cateva cazuri pe parcursul intregii vietii? Are vreo relevanta ca putem inca merge linistiti prin parcuri dupa lasarea serii, ca un grup de scandalagii nu intra in coliziune directa cu tine daca nu-i bagi in seama, ca accidentele de la masina sunt, la fel, procent minuscul dintr-un mare intreg si ca atunci cand se intampla, in cele mai multe cazuri vinovatii sunt cei care au de suferit? (nu toate accidentele presupun doua parti implicate).

Priviti lucrurile la rece, judecati in procente nu doar accidental. Accidental poti sa castigi si la loterie, accidental poti primi sansa vietii, accidentele nu sunt doar negative! Climatul de nesiguranta e cel mai usor de transmis, se raspandeste cu foarte mare usurinta deoarece face atingere tocmai la unul dintre instinctele noastre primare. Instinct sau gandire, putem face distinctia? Ce ironie: "Gandeste liber!" - sloganul stiti voi cui... Orice slogan ascunde si o minciuna, stiti asta?
Romania reala nu este una violenta cum gresit ne-o infatisam tot mai des. Lucrurile pe care le vedem si pe care le comentam le alegem astfel tocmai fiindca ies din cotidian si nu fiindca il acopera. Lumea reala e uneori plictisitor de monotona si de sigura doar ca nu face niciodata subiectul camerelor decat in filmele de familie. Omul in fata televizorului nu face decat sa se indeparteze de omul natural, se simte tot mai mic, mai neputincios. O singura arma mai are insa in fata televizorului in plina desfasurare! Nu uitati asta! E telecomanda! Cand va simtiti neputinciosi si in pericol ripostati: Apasati butonul rosu cu incredere!

luni, 6 aprilie 2009

Absolutio Becalix

Stirea momentului = show-ul (sau shtoul) momentului.
Arestarea lui Becali, acest Ghandi + Mandela al constiintei noastre. Toata ziua am vazut cu coada ochiului doar stiri cu caracter becalicesc si e clar ca data fiind fierbanteala momentului fiecare are acum cate o opinie ce nu poate fi tinuta doar pentru el. Becalologia e in floare si tot poporul e un cor infernal ce presteaza in zeci de tonuri si octave.
Las deoparte cazuistica scandalului si ma voi referi doar la realitatea momentului. Se stie ca cel mai bine intra in constiinta publicului imaginile. Imagini au fost cu Gigel in papucei de casa, cu ceva dube ale Politiei (a naibii Gigi, pana si acolo are parte de masini cu geamuri fumurii!) dar cele de azi au integrat cu succes Orientul si apucaturile sale in Europa. Toata ziua am vazut doar imagini de la Tribunalul Bucuresti luat cu asalt de acel ciorchine pestrit de oameni veniti sa protesteze pentru eliberarea eroului, a haiducului capturat de potera. Am stat si m-am gandit cand am mai vazut proteste si atata lume la Tribunal. Au fost cateva cazuri mizere in care se judecau Revolutia sau Mineriadele in care vreo cateva asociatii de profil au pichetat timid locul, in palcuri ce incapeau intr-o statie de autobuz, folosind toti pensionarii din dotare si, mai ales, imi aduc aminte de singurele cazuri cu adevarat naturale: cele in care sunt implicati tiganii. Doar atunci ii vezi cum vin cu tot arborele genealogic si se planteaza la usa institutiilor de drept, neinduiosand insa pe nimeni. Rasismul existent la nivel subconstient in Romania asigur obiectivitatea daca nu si mai rau a judecatorilor iar dezgustul publicului, al trecatorilor neimplicati este cel care persista.

Ceea ce se poate vedea acum la televizor exact asta este: o mare tiganie. Pe de o parte sunt pionii, acei vesnic gura-casca, pierde-primavara, acele vedete tv de circumstanta, pe de alta se vad mai mult pinguini albi, specia "niciodata imperiali dar cu ceafa groasa" purtand pe tricourile lor de un alb imaculat semnificand puritate aceasta frumoasa lozinca populara izvorata din sufletul poporului nostru "Free Gigi" (ca sa moara Willy de suparare!). Dar toti acestia se pierd in masa de manevra adusa de la Vadu Rosca. Inteleg ca oamenii aceia au fost greu incercati de soarta, inteleg ca au fost ajutati SI DE Gigi (Romania stie ca DOAR DE Gigi - total gresit!). De imaginea lor s-a folosit si s-a refolosit in campania electorala pana ce acestia din urma nici nu l-au mai votat. Dar acum, cum au venit aceia cu mic cu mare, cu negricios si albicios, cu puradel si batranel la Tribunal? Si cine le-o fi facut acele frumoase bannere, imprimate atat de fix si frumos, cu design? Exista cumva vreo firma specializata in printari in Vadu Rosca?! Inseamna ca e o firma de creatie full-service, fiindca un slogan "Becali - Speranta saracilor" (asa cum am ochit) nu e chiar de ici de colo. Stim prea bine cum stam cu spiritul civic romanesc si initiativa maselor. Sa se fi vorbit oamenii astia de la sine putere sa mearga pentru sustinerea supereroului lor? Va amintiti geniala serie de animatie "Asterix si Obelix"? In cazul acesta avem de-a face cu un caz inedit de sat al galilor. Asa mersesera si acei gali la Roma: cu mag (aici preot), cu conducator (am vazut pe unul care se agita in fata unui grup inca in putere la 4 dupa-amiaza dand tonul unor scandari isterice, din gesturi - ce bine ca nu era si cu sonor!), cu purcel si catel (probabil ca firma de transport n-a dat voie cu animale in autocar), cu copii (ce cautau copiii aceia cu bannere in fata Tribunalului, ce treaba aveau ei acolo?). Dau bine la imagine sau s-a gandit cineva sa ii implice de mici in politica? Cine stie ce spirit revolutionar se va naste de acolo?

Tuciurii, sateni, umflati plus vreo cativa lideri de opinie ai pietei - asta am vazut in oborul acela descalecat in fata Tribunalului. Institutie care judeca dupa niste probe, dupa date, care ar trebui sa fie impartiala. Da, dar Gigi e nevinovat, e o inscenare! O inscenare a cui? A puterii, a politiei si procuraturii, a lui Basescu, a lui Popoviciu... Pai atunci duceti-va si protestati in fata Politiei sau la Cotroceni! Evident masa de manevra nu "gandeste" asa. E folosita acolo unde expunerea este cea mai ampla, mai indelungata.

Ma gandeam acum ca exista si oameni care se bucura ca il vad pe Gigi arestat, fie si pentru acest fleac, totusi legal! Sunt cei care l-au detestat la fiecare saritura a parleazului, sunt cei care l-au ironizat intotdeauna pana cand si-au dat seama ce pericol reprezinta ascensiunea lui.Unde sunt aceia? Sunt prea putini? Sa spunem totusi lucrurilor pe nume: cei care il sustin acum pe Gigi sunt cei care il aveau la inima si inainte de declansarea scandalului. Cei care il contestau atunci e foarte probabil sa se bucure acum. Cazul acesta e doar pretext. Sustinerea este de fapt apriorica. Unde sunt aceia? Nu vor sa isi spuna pasul? Imi aduc aminte de un episod la care am asistat la Cluj, edificator aici. Juca Nationala la Cluj, cu Lituania, pe stadionul dusmanilor lui Gigi, CFR. La un moment dat, inaintea meciului, isi face aparitia la loja "voievodul". Statea tantos cu pieptul scos, numai bun de filmat si facea cu mana publicului. Ca la un semn toate tribunele s-au intors catre acea loja. In mod normal acolo unde era dusmanul numarul 1 ar fi fost fluierat. Am auzit in jurul meu murmure dezaprobatoare. Si apoi au inceput aclamarile. Cativa baieti de baieti de baieti de baieti, in palcuri de cate 7-8 (pe sector) il salutau pe Gigi zgomotos cu vorbe de genul "Bine Gigiii, arata-le tu cum se face!". Libertate de expresie, ce sa mai! Oare cei de alta opinie de ce nu si-au expus parerile? Noi eram doar 2 care sigur aveam acelasi gand dar neincrederea in altii asemenea noua precum si lipsa oricaror stewarzi prin preajma ne-a facut sa ne uitam doar in sila la spectacolul Romaniei profunde. N-avea rost sa ne batem singuri cuie in talpa fiindca venisem de departe sa ne bucuram de meci, de liniste, nu aveam chef de scandal, care s-ar fi iscat cu siguranta daca intram in contradictie cu voinicii urlatori ai lui Gigi. Asa cred ca este si acum. Cei care il contesta acum pe Gigi sunt linistiti ca poate-poate statul va face dreptate pentru ei. Daca va fi cazut pentru cateva luni poate vor iesi apoi la lumina, mai clar si scandaluri de genul "terenurile Armatei", numai bun de pus in contrabalanta cu acesta a lui "Popoviciu" (se invart cam aceleasi sume in amandoua).

Cei care nu il suporta pe Gigi stau acasa, isi vad de drum, doar ca in felul asta se creeaza tocmai o impresie falsa, cea de sustinere unanima. Pana la urma si din aceasta intamplare imi dau seama doar ca Romania a fost si este tara celui care urla mai tare, o jungla europeana categoric necultivata si greu, vreodata, cultivabila.