vineri, 27 aprilie 2012

Trigluma




E existat odata o legenda in Sibiu. O istorie a presei, a traditiei, a mass-media.

Sa-l poti pune ca fondator pe Ion Slavici si sa te revendici inca din secolul XIX, asta impune a fi mai mult decat o emblema a Sibiului; a fi un model, a fi o valoare, a fi un etalon.

Las deoparte epocile trecute de brandul Tribuna, felul in care coloana vertebrala i-a fost zdrobita de comunisti. Asa am cunoscut-o eu: ziar de partid, insa pe care toata lumea-l citea, din lipsa de alternativa si mai mult pentru ferparul sau. Foarte multa propaganda si "libertate" doar la mica publicitate.


A trecut acea era. "Tribuna" s-a eliberat si ea in 1989 si a incercat cu aceiasi ziaristi ai vremurilor trecute sa-si clameze neatarnarea. Primul cuvant care a aparut grabit pe frontispiciul ziarului era "independent". Poate chiar s-ar fi reusit asta, cine stie? Era loc de renastere. Ziarul era in continuare cel mai citit, cel mai respectat. Cititorii ii ramasera fideli din obisnuinta si conservatorism. Tiraje si numere de abonati extraordinare, de nevisat acum, la nici 20 de ani distanta. Las deoparte si ceea ce se scria, interesele editoriale, felul in care se cauta mereu calea impaciuitoare. Macar exista informatia, ziarul incerca sa tina pasul cu realitatea. Iar "Tribuna" era o afacere profitabila, asta este sigur!

Sigur acest profit i-a adus pieirea morala, fiindca tocmai de aceea a venit "epoca de tunete a lui Ilie". Posibil sa nu inteleg eu capitalismul asta (atunci cand are de-a face cu onoarea, cu probitatea). Nu este vina celui ce cumpara, ci a celui ce vinde, a celui ce SE vinde. Ceea ce a urmat este, cu siguranta, o intoarcere in timp pentru ziar. A devenit un fel de "revista de companie" pentru Atlassib. Stiri si subiecte scrise cu penseta, sa nu ridice prea mult praful, sa nu supere pe cineva, polemici si replici dure doar cand venea vorba despre interesele holdingului si, in rest, autopromovare - cat cuprinde. A mers cativa ani asa, dar, sunt convins, cititorii s-au saturat. Vad tot mai putini oameni cu ziarul in mana. Acum oricum exista alternativa, chiar si pentru "mica publicitate". Promovand cu asiduitate doar firma si personajele ei, ziarul si-a uitat menirea, si-a uitat datoria de capatai.

Iar ceea ce se petrece zilele astea atinge deja limita ridicolului. Atunci cand condamnarea lui Carabulea a ajuns subiect de breaking-news la nivel national, sa nu apara in 48 de ore nicio informatie la asta, nicio luare de pozitie (macar o noua propaganda, o pledoarie defensiva a patronului) este exact apogeul minciunii. O rusine incomensurabila pentru "ceva" ce se revendica presa. E normal sa eludeze exact subiectul cel mai fierbinte al zilei? E normal ca stirea zilei sa fie o informatie apatica despre bursele elevilor din Sibiu? E normala politica strutului? Sau e doar slugarnicie gratuita (sau prosteasca, fiindca probabil e dictata de la centru), cu niciun avantaj pentru publicatie, dimpotriva. Oamenii tot au aflat, cititorii sai tot afla si, mai mult, cauta sa vada pozitia Tribunei, se uita si mai mult in ograda ei, tocmai pentru a afla cum ar suna si o alta versiune a ceea ce afla pe celelalte canale de informare. Sa nu se simta tradati atunci cand, primesc doar informatii dintr-o realitate deformata, ca o ultima dovada a faptului ca ziarul nu mai exista.

Cotidian "independent"? Independent de orice forma de deontologie jurnalistica! Asa se distruge o emblema: cu lacomie, folosirea simbolurilor fara a le pricepe substanta si cu fariseism. Tribuna - "dintotdeauna pentru totdeauna"... Mai degraba "dintotdeauna pentru totuna". Mai au maximum 5 ani de viata..

duminică, 15 aprilie 2012

Inainte!

Era candva cel ce-i ziceau Ulise,
Spre tinta sa isi indrepta chiar apa,
Avea cu el mereu doar harti si vise,
Credea mereu ca va gasi Itaca.

Avea putere ce-o credea nativa,
Avea un gand de glorie si fala,
Avea un dor nebun de ofensiva,
Avea mereu o noua amageala...

Tot drept trecand de orice val din cale,
Din rani si zbateri aduna venin,
Si pielea sa se naparli in zale,
Iar gandul i se prefacu in spin.

Vazand cum il lipseste de pamant
Concretul, forta gravitationala,
Nu se mai vede azi defel zburand,
Caci are-aceasta pamanteana boala.

Cand nu mai e nimic de inceput,
Si-n dictionar nici nu-i mai sunt cuvinte,
Un singur lucru are de facut,
Speranta si credinta inainte.

duminică, 18 martie 2012

Primavara

Cu o floare, doar cu-o floare,
Primavara nu rasare,
Dar cu doua, si-alte noua
Poti s-aduni galeti de roua!

Cu un gand, doar cu un gand,
Faci doar stresini picurand,
Dar cu-un zambet si o stare,
Duci planeta mai la soare.

Cu un pas si inca-un pas,
Norii tot iti stau pe nas,
Dar de faci un mare salt,
Cureti chiar cerul inalt.

Cu oricat de buna vorba,
Spui doar turturi, intr-o ciorba,
Dar, sigur, cu-un martisor
Dai glas unui matisor:
"Iarna, ai bilet de zbor"!

miercuri, 14 martie 2012

Bun simt, te-am facut afis

Ma tot uitam de vreo saptamana la decorul stradal al statiei de autobuz: doi stalpi de iluminat urban, un pom rebegit de prea multa iarna, o cutie mare si gri a celor de Electrica, toate "obiecte pe inventar", toate bunuri fixe, stationare. Si, fiindca nu pot fugi nicaieri si nici nu se pot curata singure, n-au nicio sansa: nu scapa de lipiturile de afise!

Aruncam atunci o privire pe ele si observam ca Sibiul, Capitala Culturala mult trambitata, e plin de evenimente: in decembrie au fost vreo doua, in ianuarie unul, prin februarie au mai incercat ceva dar, vad dintr-o nota ulterioara ca au ramas inzapeziti (in realitate, sigur nu vandusera destule bilete!), apoi prin martie vine nu stiu ce teatru din capitala, ce-si scoate vedetele TV la inaintare, ca si cum teatrul nostru ar fi de mana a doua si... tot asa. Toata "agenda culturala" o gasesti, de obicei, intr-o statie de autobuz, mai decolorata de vant si ninsoare, mai jerpelita de cate un nervos, mai ingramadita pe cate un colt de spatiu sau, pur si simplu, trantita cu nesimtire peste anunturile mai vechi.


Dintre toate afisele, iesea insa un pas in fata concertul lui Pepe. Galben tipator, moaca "domnului Zavoranu" cat mai mare si apoi tot felul de etichete prea mici pentru a merita citite. O fi mers lumea si la concertul asta, nu? Probabil o fi fost si fain, nu-i judec pe cei ce au alte gusturi... "latino". Aici vorbesc insa numai despre afisaj. Pe cutia electrica, unde ar fi spatiu mai mult, pe verticala si orizonata, stau trantite, nu unul ci fix doua anunturi similare, asa, cat sa acopere concurenta si tot spatiul, un "Eu, eu, eu!" agasant, cu pornire din aia, de florareasa napustita asupra bietului aruncator cu privirea. Nu e nici loc destinat afisajului public, nu este nici cu bun simt facut... Intreb si eu: cei care platesc pentru aceasta reclama nu pot fi oare amendati? Sunt neidentificabili? Chiar va trebui sa vad in fiecare zi pana prin aprilie-mai moaca lui Pepe bine lipita in statia de autobuz?!

Ca o consolare, mi-am amintit totusi de locul cel mai potrivit unde am mai zarit zilele trecute lipit afisul respectiv si i-am facut poza. Nici ca se putea unul mai bun. Azi pe (pe) .... , maine inauntru!
Iata-l:

vineri, 9 martie 2012

APLAUZE

E viaţa noastră un spectacol,
Iar timpul are în dotări ecou,
Cortina este-acel obstacol,
Care separă public de erou.

Puţini sunt cei ce urcă-n scenă,
Să dăruiască altora trăiri,
Să pună-n gânduri, ca o trenă,
Emoţii, vise, stări şi amintiri.

Să facă-un suflet să pulseze,
Să uite de fiinţa proprie,
Ajung chiar să hipnotizeze,
Atunci finalul când se-apropie.

Ei sunt acei ce ies din turmă,
Cei care vor mai mult de Paradis,
Ei sunt acei ce lasă urmă,
Ce alţii o vor regăsi la bis.

Când întâlniţi eroi în cale,
Şi vă simţiti pe dată fermecaţi,
Să nu vă sugrumaţi urale,
Nici nu vă caliciţi: APLAUDAŢI!


vineri, 2 martie 2012

Semintia soferilor

Tocmai ce-mi compostasem biletul in autobuzul prins in ultima clipa. Ma tineam vartos de bara pentru a nu fi aruncat ca o barca pe valuri, la fiecare schimbare de directie si foloseam momentul pentru a mai lasa greutatea corpului pe genunchiul meu operat. Daca tot stau mereu in picioare macar sa profit de asta pentru un pic de fizioterapie neconventionala!

Trec cateva statii fara sa observ nimic dubios, tot asteptand sa se mai goleasca micro-autobuzul asta Tursib, pe masura ce ne apropiam de ultima statie de pe traseu. In fine, depasim Facultatea de Drept, coboara toti lenesii aia care nu-s in stare sa mearga 3-4 statii pe jos si .. pot si eu respira.

Se face liniste in autobuz si deodata aud: crant, crant! Ma uit nedumerit, langa mine un nepot si o bunica. Niciunul cu gesturi suspecte. Mai departe, catre fund, cativa domni cu caciuli din acelea talibanice, de oaie. Degeaba zgomotul venea din fata. O domnisoara vorbea la telefonul cu clapeta, dar zgomotul ala, cert, nu era bruiaj de telefon.. Imi trec ochii peste afisajul acela de pe hartia infoliata cu situatii neregulamentare, amintindu-mi ca acolo scrie clar ca e interzis cantatul in autobuz precum si spartul semintelor si, ma fixez in oglinda retrovizoare a soferului.

Cine facea zgomotul? Nenea "tractoristul" de la volan! Spargea de zor seminte, vezi bine. Lua tacticos cu mana stanga, din buzunar cate una, o ducea la strung(areata), crant, apoi reziduurile le facea pierdute pe undeva pe la bordul masinii. Miscarea nu era alerta si, daca se suprapunea cu vreo nevoie de schimbare de viteza, neavand omul 3 maini (una pentru samanta, una pentru volan si alta pentru schimbator) cel sacrificat era volanul. Ca doar autobuzul stie sa mearga drept! Drept si...incet.





Siguranta in trafic? Sofer profesionist? Oameni in autobuz? Conteaza? Sunt mai multe seminte in punga! Nu avea importanta ca in 4-5 minute ajungea la capat de linie si, in cele 5-10 minute de pauza de acolo, avea timp sa sparga seminte cate ii pofteau dintisorii! Dar nu, se pare ca omul era practicant profesionist al sportului national!

Prost gust, foarte prost moment in trafic, lipsa de respect totala pentru "oile transportate", nepotrivire totala cu regulamentul din autobuz... Pai sa nu-i fac poza? Nu a iesit din prima, nu a iesit prea bine nici din a doua, caci si celularul meu e bun doar de spart seminte insa, iata, va puteti face si voi o parere despre "semintia soferului"...

miercuri, 29 februarie 2012

Graniță de vis

Păşeşte-ncet în cameră pe vârfuri,
Nu tulbura un germene de somn,
Te cuibăreşte moale între gânduri,
În cele ce sunt treze şi adorm.

În pace îţi închide uvertura,
Adu-mi şi ultimul pahar cu apă,
Ridică-mi pe pleoape cuvertura,
Un film alb-negru poate să-nceapă.

Aruncă-mă deasupra unui haos,
Fii bântuire dinspre imposibil,
Mă pune simultan în colt şi-n naos,
Şi spune-mi numai că sunt failibil.

În mintea mea adânc sădeste-ţi şoapta,
Tortură pentru gândul deţinut,
Roteşte-mă în stânga şi în dreapta,
Ca vierme cu cocon din aşternut.

Tu scoate-mă din mine în afară,
Dă-mi amnezii cu cele ce m-aşteaptă,
Şi fă broboana frunţii să tresară,
Ca martoră când trupul se deşteaptă.

sâmbătă, 25 februarie 2012

Discutie cu o...




F.M.: - Te-ai trezit?
Eu:- Mmm. Da...
- Pacat, eu te-as mai fi lasat sa dormi un pic.
- Nu minti! Tocmai din cauza ta m-am trezit!
- Vai! Dar cum asa?! Am dat buzna peste tine? Trebuia sa ma anunt inainte sa vin? Sa-mi fac programare?
- Da! Iti ziceam sa nu vii, ca nu ma gasesti acasa! Sa te duci la oricare vei vrea, dar nu la mine!
- Crezi ca puteai sa scapi de mine? Sincer, tu nu-ti dai seama cat de dor mi-a fost de tine?
- Mie deloc!
- Ei, as! Nu fi morocanos! Stii foarte bine ca tu m-ai chemat!
- Eu?!?!
- Da, chiar tu! Nu ai vazut cand ai format numarul meu?
- Glumesti, nu? Ce treaba sa am eu cu tine?
- Hai, spune drept ca nu ma cunosti!
- Bine, stiu ca ne-am mai vazut de cateva ori, dar... cand si de ce sa te chem eu tocmai pe tine?!
- Pai, probabil ti s-o fi facut dor de mine... Exact pe mine m-ai cautat.
- Eu, nici vorba!
- Ba da, chiar nu-ti amintesti? Erai cuminte de atata vreme, nu mai ieseai la miscare... deja ruginisesi.
- Da, a fost luna asa plina de zapada, care m-a consemnat in casa. Am mai facut eu una alta dar, chiar asa de tare sa scartai? Sa ajung sa ma misc ca un robot humanoid, din acela experimental japonez?
- Uite ca da! Ba te-ai si lacomit, chiar m-ai cautat inadins. Ti-a trebuit alergare, apoi imediat bowling... Credeai ca o sa te las sa te simti asa bine singur, fara mine?!... Pai cum sa nu vin si eu?! Sa simti ca ai picioare, maini, sa simti ca ai zeci de muschi, ca esti facut din carne si.... ca eu sunt carnivora.
- Mai tine si tu post! Vii intotdeauna cand sa simt si eu ca decolez... Dar nici macar acum, ca-i sambata nu puteai sa ma lasi in pace?
- Ba tocmai fiindca e sambata voi sta cu tine. Sa petrecem ziua uite asa, doar noi doi, in casa. Ca niste batranei!
- Esti o pacoste intotdeauna, stii? Hai lasa-ma in pace!
- Te voi lasa, stii ca scapi de mine mereu... Dar pana atunci trebuie sa ma mai suporti vreo cateva zile...

marți, 21 februarie 2012

Vocea

Roteste-ma in ampla ta spirala,
Plutire, vrie dar si ax imi fii,
Imponderabila pe-atat spatiala,
Da-mi caruselul unui dans sufi.

Sageata trupul meu cu al tau sunet,
Imi da in cord delirul tau firesc,
Auzul denoteaza-mi cu-un mut tunet,
Amortizat de ritmul sufletesc.

Octavele in tipat tu sfideaza,
Le percuteaza cu un ipsilon,
Pe fiecare treapta-a lor danseaza,
Spre cer iti construieste-un Babilon.

Inchide-mi ochii cu promise vise,
S-asculte si ce nu pot ei sa vada,
Dezleaga simturile ce-s inchise,
Fa intre corp si spirit o rocada.

duminică, 19 februarie 2012

Pianul

Un inger vrea ca-n asta clipa
Sa-si vanda harpa pentru-un pian,
Sa puna sub a sa aripa
Macar un sunet arian.

Nuanta are orice stare
Ce-n ton si semiton incape
Si e suis, alunecare,
Ca-ntr-o trecere pe clape.

Sunt zilele in alb si negru
Au corzi si ne rasuna-n toate
E viata intr-un ritm integru
O arie din eternitate...

M-am mutat

Image Hosted by ImageShack.us

Acum aproape un an, cand m-am trezit izolat pe un mysport ce se scufunda, am trecut pe blogspot acele scrieri sportive, mentionand, desigur, ca refugierea era doar temporara. Credeam ca imi va lua 2-3 luni pana puneam la punct noul loc de scrieri sportive. Blogspot-ul nu s-a descurcat tocmai rau. Audienta a urcat de la
4-500 cititori/luna la 3000 in prima faza, ajungand la finalul anului la 5500 cititori/luna, un numar care ma responsabilizeaza foarte mult in vederea proiectului tribunacfr.ro. Greu a fost de instalat (si inca mai am atata de lucrat la el!). Mecanismul de tortura web a fost mai eficient decat credeam...Ba inca acum parca ma simt fericit ca am terminat chiar repede (doar cu un an) noul site, locul pe care ne vom aduna o echipa de scriitori de bun simt (si de-abia apoi ceferisti).

Gata, blogul redevine unul generalist, redevine unul personal, "a/non-sportiv" (si chiar nesportiv), asa cum era inaintea invaziei ceferiste, redevine unul al scrierilor vechi, al micilor apasari cotidiene si "pansari cugetative". Ehhhh! N-are rost sa va explic prea multe. Cautati in arhiva, inainte de martie 2010 si veti gasi exact ce, cum si cat. Alex revine aici, iar albusibiu trece pe tribunacfr.ro (de parca n-ar fi unul si acelasi). Buna regasire!

marți, 31 ianuarie 2012