miercuri, 25 martie 2009

Secund

A fi mereu al doilea... Am ajuns la concluzia ca iti trebuie talent pentru asa ceva.. E intr-adevar un talent, a fi intotdeauna "vice". Mereu, acolo, aproape de primul, mereu in competitie si, uneori, depasit la mustatza (fiindca suntem baietzi si purtam asa ceva).. Mereu, demn de luat in seama, mereu numai bun, in caz ca primul este descalificat, dar, mereu asteptand parca in zadar.. E ca in jocul acela cu scaunele, de la gradinitza. Probabil ca nu l-am jucat suficient, caci nu am invatzat nimic din el. Atunci cand stai prea mult, te uitzi la ceilalti ce se grabesc sa-si gaseasca locul si, te trezesti in cele din urma, ca toate locurile sunt ocupate, chiar si atunci cand tu stii sigur ca ai fi fost perfect apt sa ocupi macar cateva din acele "scaune".
A fi mereu al doilea....Ceea ce este ciudat este ca n-am privit niciodata viatza ca o competitie.. Doar cu mine insumi insa, niciodata cu cei din jur. Credeam cu tarie ca fiecare are propriul sau drum in viata. Si uite, ca totusi, exista aceste culoare de fuga ce se intretaie... Ca la atletism. Se pleaca pe culoare si dupa care se trece la.... parca "Sfoara" era termenul tehnic.. Se alearga apoi la gramada, la pluton... Probabil ca e cazul sa incep sa pun piedici celor ce vor sa ma depaseasca...
A fi mereu al doilea tine si de conduita. Mereu am fost politicos, mereu am lasat pe altii inaintea mea: la coada, pe usa, in trafic... Astazi, chiar, ma uitam surprins ca, cineva, la o coada enorma, de ora 11 noaptea, in Real, m-a lasat pe mine in fatza lui. El avea un carucior cat un vagon, plin ochi, eu doar un cosh cu o completare de cadouri.. Deci, gandirea lui a fost una politicoasa, cam ce as fi facut eu in locul lui: "Poftitzi dvs, caci la mine va dura mai mult". Am intrat, mi s-a facturat totul si, cand sa plec, ma uit inapoi. Se blocase casa de marcat, chiar dupa mine; binefacatorul meu avea acum de asteptat... M-am simtzit eu vinovat... Oare catzi s-ar fi simtzit ca mine?
Poate ca a fi al doilea ma reprezinta. Mereu intarzii cateva minute.. Singurele dati cand ajungeam la timp era cand aveam un ceas care o luase inainte, cam cu 8-10 min. Nici eu nu stiam exact cu cat era, cert este ca mereu stiam si ora, cu aproximatie dar, la fel, reuseam atunci sa ajung mereu cu 15 min inainte. Probabil ca asa va trebui: sa ma fentez, eu pe mine insumi...
A fi mereu al doilea e atat de greu incat trebuie sa fie un talent...Dar e si un blestem. Premiul il primeste doar locul I, doar el are coronitza. Deci, pentru locul II ramane blestemul de a aduna mereu diplome, laude, aprecieri reverentzioase, de a fi mereu comparat cu invingatorul, considerat egal cu acesta, sau chiar mai bun (dar cu mai putzin noroc), dar, odata decernate premiile, ramane concretul situatiei, ramane doar un fel de statistica. Oricat ar fi de injust, rezultatul e cel care ramane...Probabil ca e cazul sa pun si eu contestatii...
A fi mereu al doilea tine de fair-play. A-ti recunoaste sportiv depasirea, a te bucura sincer de frumusetzea competitziei. Uneori se zice (SI ASA ESTE) ca e mai frumoasa o infrangere in care ai fost stralucit, decat o victorie lamentabila... Probabil ca cel care a spus primul asta a si castigat, destul...
Si totusi, la naiba cu toate. Cred ca am si eu suficienta mentalitate de invingator. E vremea sa castig si eu...Doar o data...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu