La capat de 2011: Urmeaza statia... „Campionii patriei”?

     Va mai amintiti ce faceati anul trecut fix pe vremea asta? Probabil va faceati planuri, sperante, vise pentru acum fostul nou an, ajuns imediat, invechit de-a binelea. CFR-ul nu se simtea tocmai bine, era la vreo 12 puncte de un Otelul pe care mai toata lumea il considera ca avand rolul „iepurelui” din cursele de fond si la vreo 7 puncte, parca nu chiar atat de mari si multe fata de principala contracandidata serioasa, Timisoara. Increzatori, asa cum sade bine unor suporteri ai unei formatii cu vitrina doldora de trofee proaspete, multi am visat ca poate in acea iarna se vor apuca mai strans haturile echipei, se vor face transferurile absolut necesare, se va schimba atitudinea si ca vom reintra in lupta. Am defilat in cantomanente si in amicale, ne-am inchipui vindecati de toate bolile avute si neavute pentru ca sa dam cu bata in balta de la primele examene adevarate. Fiindca, ce-a urmat se constituie intr-o lectie ca, de la sine, lucrurile nu se indreapta niciodata. 


     Un sezon umilitor pentru o campioana en-titre, in care parca nu neputinta a durut cel mai tare ci „nevointa”. Lasam deoparte momentele precum tarlaua de la Buzau (in chiar primul meci oficial din 2011, cu Branestiul 1-1), trecem si peste arbitrajul jalnic de la CFR-Poli 1-2 (momentul in care ne-am dat seama ca ne-am facut doar iluzii) sau gafele de pomina ale portarilor, incepand cu Nuno Claro, trecand prin Minca si terminand tot cu Nuno. Cel mai tare au durut insa acele cateva meciuri in care echipa noastra a facut doar act de prezenta. Spun rapid, din minte, meciurile cu Gaz Metan (un 2-3 ca la ruleta), Otelul (acel 0-1 despre care si acum mai suspina Porumboiu) sau acea infrangere din ultima etapa cu Steaua, un 1-3 in care ai nostri erau deja plecati la plaja. Dintre toate cele intamplate in 2011, aceste momente sunt cele mai amare si scandaloase pentru sufletul oricarui ceferist si vor fi cu greu uitate peste ani. Ne-am vazut echipa plictisita de fotbal, multumita cu mediocritatea, fara chef combativ si fara nevoia de a lua altora puncte vitale. Nu stiu cum vedeti voi lucrurile, dar, pentru mine, in sport chiar nu se poate invinge intotdeauna ba, mai mult, nici n-ar fi de dorit poate sa fim mereu invingatori. Ar parea totul prea facil. Au si esecurile rolul lor, dau ritm, dau traire, sesizeaza probleme si dau solutii, te fac sa fii mai bun... cu conditia sa ai cu ce si sa lupti. Fiindca da, lupta, chiar fara izbanda are in ea la fel de multe valori admirabile ca si victoria; pierzi – castigi, important e sa ai constiinta impacata ca ai luptat. Putem spune asta despre cateva episoade din returul sezonului trecut?!.. Pedeapsa ne-am primit-o, putem spune, fiindca, prin jocul de-a acreditarile, asa cum am facut noi loc politicos Gaz Metanului in fata noastra, puteam noi, foarte lesne, sa mergem in Europa League, sa fim echipa europeana si nu doar romaneasca anul acesta. Erau mai multe tururi, usor n-ar fi fost, dar cred ca la cum s-a reconstruit echipa chiar era o sansa de un parcurs consistent prin grupele competitiei secundare europene, una care se potriveste mult mai bine staturii actuale a clubului nostru (chiar daca satisfactiile banesti sunt mai mici). Cel mai important: era obligatoriu sa nu abandonam, sa nu renuntam!

      In prima parte a anului o putem spune clar: CFR-ul s-a facut de ras, de jos in sus si de sus in jos, fiindca toti au fost cel putin la fel de vinovati. Iar daca decizia punitiva s-a vrut amendarea fotbalistilor cu 25% din castiguri, atunci, in acelasi fel trebuia „amendate” si profiturile CFR-ului, vreo 25% luati si reinvestiti in recladirea temeinica a echipei. S-o fi facut asta? Am avut un antrenor care a aratat o serioasa limitare, Minteuan fiind o deziluzie, sub aspectul tacticii, al rezultatelor dar, mai mult, pe mine m-a dezamagit definitiv in 3 aprilie 2011, in momentul in care microfoanele de fond de la meciul de la Severin, Pandurii – CFR l-au surprins injurandu-si jucatorii: lipsa de pedagogie si respect. Obiectivul oficial anuntat atunci era „reconstructia echipei”, intinerirea lotului. Doar Bus ce a mai avut ceva sanse de a juca, restul au prins in cel mai bun caz experienta bancii rezervelor. Iar pentru toate aceste „merite”, Minteuan a fost pus sa carmuiasca adevarata decizie buna si importanta in viitorul CFR-ului: reinfiintarea CFR II-ului. De asta zic: nu va mirati ca momentan CFR II-ul este pe locul 11 al unei serii amarate de C, la 8 puncte distanta de U Cluj II (si un meci in plus), asta in conditiile in care poate ar fi trebuit sa avem asteptari ca in 1-2, maxim 3 ani sa rasara de acolo jucatori pentru echipa mare. Iata cum se strica un proiect atat de necesar, atat de mult asteptat!  Eu inteleg ca la CFR conteaza si valorile umaniste, precum cele ale fidelitatii fata de club, fata de oameni, dar pentru toate trebuie sa existe si o limita: omul potrivit la locul potrivit, altfel directia va fi spre diletantism.

     Dupa atata suparare in sezonul trecut, a fost clar ca se vrea revigorarea proiectului. S-au cautat solutii si putem spune ca, intr-o buna masura, ele au fost gasite. Probabil nu s-a investit cat ar fi trebuit in achizitiile de jucatori (tinand cont de ce ziceam mai sus, de profitul sezonului anterior) dar, s-a investit cu cap si din timp, au fost adusi jucatori urmariti, studiati, recomandati, nu doar ochiti pe DVD-uri si din vorbele impresarilor. Si chiar s-au facut afaceri foarte bune: in vreme ce contracandidatele noastre s-au alimentat de la echipele retrogradate sau aflate la ananghie, CFR-ul a adus jucatori care, in vremurile de dinainte de criza, ar fi valorat milioane, fiecare in parte, care nu sunt cu nimic mai prejos decat ce transferam acum 2-3 ani. Sougou, Weldon, Renan Garcia, Camora – jucatori care ar fi avut loc fara probleme si in echipa de acum 3-4 ani. Ca in fiecare an au fost aduse si valori poate necunoscute pana atunci dar si nume.

     In primul rand vorbim de Costa, un antrenor care prin cariera de fotbalist imprumuta respect si atentie catre CFR. Ca simbol, are un rol esential pe blazonul nostru, la fel este foarte probabil ca acest statut sa-i confere si autoritate in vestiar. Aducerea lui si nu a vreunui antrenor consacrat din mediul diviziei noastre romanesti inseamna temelia unui proiect, inseamna o croiala, alta decat cea tipica, romaneasca. Chiar dar nu tot ce e de import e bun si, nu orice altoi dintr-un trunchi de succes prinde imediat, decizia de a ne orienta exclusiv catre Portugalia a fost corecta, fireasca. In ceea ce-l priveste strict pe Costa, daca la inceput cred ca am fost cu totii fascinati de eleganta sa, daca am crezut fiecare vorba a sa, de la ideea de „fotbal ca un spectacol” si pana la cea de sacrificiu al fiecarui jucator, treptat, poleiala s-a cam dus. In amicalele din vara CFR-ul dadea semne ca incearca sa se inchege. Daca la schitarea echipei conducatorii nostri s-au miscat foarte bine si imediat ce fluierat ultimul arbitru finalul sezonului deja au si inceput sa soseasca jucatori, incet-incet, din amicale lucrurile au inceput sa scartaie. Lipsea varful de careu, toate solutiile locale incercate erau modeste iar Weldon a venit tarziu si a primit drept de joc si mai greoi. In pofida tuturor acestora, in primele 2 meciuri, cu Astra (anuntata drept o mare echipa in actualul sezon) si cu Tg. Mures (in deplasare), chiar am crezut ca echipa macina foarte bine. Aveam joc de posesie uluitor (fata de cum fusesem „dezvatati” in ultimii ani), aveam pressing, aveam joc de echipa. Sufeream in zona careului advers, ne faceam cam greu ocaziile dar macar procentajele de reusita erau mult mai bune, se rata mult mai putin.

     Ce-a urmat de-atunci incolo? Unii ar ridica din umeri, ar spune ca primele 2 partide au fost doar o aparenta, ca inca nu se legase nimic. Altii ar pune asta pe forma fluctuanta a echipei, cu multe suisuri si coborasuri pe tot sezonul, cu o oarecare concentrare mai mare la derby-uri si cu o aparenta delasare la meciurile cu echipele ce de-abia s-ar fi ridicat la nivel de B, in Romania, pe vremuri. Totusi, dupa 2 luni de cantonamente si inca 19 meciuri oficiale cred ca putem avea acum pretentia sa vedem o partitura, sa vedem o orchestra si nu o fanfara de lautari.

      Ce cred ca s-a intamplat in caderea echipei? Am spus-o si de-a lungul turului: marele neajuns tactic al lui Costa este limitarea sa tactica, acest 4-3-3 din care nu il poate nimeni extrage. Orice tactica are avantaje si dezavantaje dar, mai ales, folosita repetat are antidot. A fost de-ajuns sa jucam contra lui Pustai si lui Grigoras, doi antrenori ce stiu foarte bine „cartea de bucate” a fotbalului ca sa ni se serveasca doua infrangeri cu 0-2 clare si de necontestat. Ca mai schimbam noi un jucator cu altul pe acelasi post, ca facem mici ajustari, ideea principala tot aia ramane: 4-3-3-ul in stil inflexibil. Ca nu joaca Bastos ci Ronny pe stanga, ca e Peralta, Bastos, Hora sau Celestino in centru, nu se schimba mare lucru. Adversarul trebuie sa stie doar cateva lucruri: blocarea flancurilor in defensiva, fiindca doar pe acolo incercam sa intram, joc de pase cat mai rapid si cat mai direct ca sa nu apuce ceferistii sa se aseze si sa urce in pressing si marcaj strict, daca se poate chiar si 2 la 1 la varful de careu. In conditiile in care cineva ne face astea, reactia imediata a jucatorilor nostri este sa intinda, pana la rupere, randurile. Oamenii de pe margine se duc tot mai mult catre flanc, in loc sa caute ajutor in centru, sa schimbe orientarea jocului pe zonele unde s-ar putea crea spatii, fundasii laterali nu gasesc niciun sprijin atunci cand urca, iar mijlocasii nostri nu sunt niciunul de viteza, sa intervina rapid in sprijin, sa fie astfel eficienti in apropierea celor din margine. De fiecare data cand adversarii au stat corespunzator in teren, am avut mari probleme. Nu avem plan B! Oare nu avem nici jucatorii cu care sa-l punem in aplicare? Nici vorba! Sougou chiar ar putea sa joace catre centru, la sustinerea lui Weldon, iar omul din stanga sa vina catre zona mediana si sa avem astfel un 4-4-1-1 de toata frumusetea, prin care, macar pe anumite zone de timp sa ne dam peste cap adversarul. Poate fi ca intr-o inclestare de sumo, daca vreti: acolo se poate impinge cu incapatanare, incercandu-se trimiterea in afara cercului, adversarul se propteste in picioare si e doar o lupta de greutate cu final incert. Dar, e mult mai spectaculos sa se retraga brusc priza in care se propteste cu toata puterea, sa-l faca astfel pe oponent sa cada singur pe „dohyo”, sub greutatea propriei tactici. Sa admitem oarecum ca in vara nu a fost vreme pentru asemenea subtilitati, pentru planuri principale si de rezerva. Acum insa, in cele 2 luni de pregatire de iarna este imperativa o dezvoltare tactica. Din punctul meu de vedere asta ar fi acum prioritatea 0.

     Din ceea ce se vede, interesul conducatorilor este aducerea unui mijlocas ofensiv cu rol de creatie. In ideea in care De Zerbi va fi lasat sa plece va exista si spatiul in echipa dar si resursele financiare pentru a plati un jucator de valoare. Totusi, mi-e teama ca vizand doar acest aspect, nu si cel tactic, deja enuntat, vom cadea in propria capcana, fiindca aducem un om, nu un deschizator de conserve; niciun jucator nu ar putea sa se descurce acolo, pe zona centrala de unul singur, asa cum au fost pusi in repetate randuri mijlocasii nostri. Zona aceea centrala, de la 30 de m de poarta adversa este un camp minat in care din atac pozitional ai nostri nu trec niciodata. Ce fel de mijlocas trebuie sa gasim, de ce valoare, cu cat sa fie platit pentru a putea tine acolo de minge, a avansa sau a da pase filtrante? Siguranta cu care acum se declama „acoperim doar acea pozitie si am rezolvat totul” mie nu-mi prevesteste nimic bun. Doua motive. Unul, rationamentul tactic, deja enuntat, care, prin aceasta idee pare a fi lasat mult, deoparte si departe. Doi: nu doar acea zona este deficitara. Avem probleme serioase pe alte 2 posturi: atacant stanga si fundas lateral, sa zicem dreapta. Stilul nostru este dezechilibrat. Ori avem si pe stanga pe cineva pe profilul lui Sougou, ori incercam altceva. Cu improvizatii de genul Ronny sau Bastos nu functioneaza, acolo jucam mereu cu om in minus! Apoi pe partea dreapta, nici Panin si nici Lionn nu par a rupe gura targului. Dincolo, Camora este intr-adevar un mare castig dar, ce ne facem daca se va accidenta sau daca atinge limita cartonaselor (mai mult ca sigur ca din cele 16 etape ramase macar in 2 va lipsi pe motivul acesta). Nicoara a fost imprumutat, pe cine punem in loc? Improvizam cu Maftei, cu Rada pe zonele acestea, ii trecem pe cei de pe stanga pe dreapta si vice-versa? Avem echipa mult mai bine acoperita decat in alti ani, in care ne plangeam ba de portari (ce valoare este Beto acum, ce lectie despre importanta portii in fotbal!), ba de un fundas central – perechea Cadu – Piccolo este mult peste nivelul a ceea ce au adversarii, ba de fundasii laterali sau de atacanti. Luati unul cate unul jucatorii sunt competitivi, totusi, ar trebui sa eliminam jumatatile de masura, acolo unde sunt.

     Solutia pe care o vad eu in acest caz? Nu e cazul sa intram real in licitatia asta laudaroasa pe valori indoielnice romanesti. Chipciu, Antal, Parvulescu, Popa (Vointa Sibiu – excelent!) toti ar fi interesanti, nu zic nu, dar sunt mult supraevaluati. Acestia ar merge doar tocmiti cu rabdare, „furati” ca liberi de contract. Intre timp ar trebui doar sa copiem solutia Beto. Porto ar trebui sa aiba solutiile nevoilor noastre. Un fotbalist dispensabil la ei este indispensabil la noi. Iar cum ei au iesit din Liga Campionilor aceste imprumuturi/plombari ar fi si ieftine si realizabile. Avem atuul Costa, avem relatiile de pana acum, avem colonia de portughezi, asa ca daca ar trebui sa fim Porto II, Romania, nu vad nicio problema. Sa ne vedem numai cu trofeul in maini!

     Nivelul campionatului a scazut foarte mult. Echipele „de top” au ramas cam la fel dar au disparut surprizele. Anul trecut nu era nimeni sigur de victorie, in nicio etapa. Acum, cu adversari ca si Concordia, Mioveni sau Sportul punctele sunt ca si rezolvate, sunt cam multe echipe care chiar n-ar fi avut ce cauta intr-o liga I care se respecta. In tur au mai luptat cu ardoare dar, sa vedeti pe final de sezon, cand se va hotari si a patra echipa retrogradata (probabil Vointa Sibiu) cum va disparea interesul pentru rezultate. Esentiale vor fi asadar meciurile directe cu rivalele, cele in care pe de o parte ne-am descurcat onorabil, pe de alta parte am obtinut totusi prea putine puncte. Cea mai nedreapta infrangere a fost cea cu Dinamo, dar, la fel de bine putem spune ca victoriile de la Brasov si de la Sibiu nu sunt deloc meritate. CFR-ul nu a aratat nici constanta si nici forta care sa faca in mod clar diferenta, in primul rand pe gazon. Cea de pe tabela ar fi venit dupa aia. Iar la cum arata competitoarele, cu jucatori luati care de pe unde, resapati, readaptati, revigorati sau re...dusi valoric, echipa noastra n-ar trebui sa aiba nicio scuza de a nu se impune. Initial, poate pretentiile au fost de a castiga campionatul in urma acestui proiect intins pe 2 ani. Dar, la oportunitatea de acum ar fi aproape nepermis sa nu fim acolo, sa nu aparem macar la photo-finish.

     Faptul ca CFR este intr-adevar temuta se poate vedea foarte usor din reluarea campaniei „Vocea Marlaniei”. Nu mai conteaza cat de evidenta este tenta partinitoare a comentariilor, nu mai exista conceptul de echilibru in presa, totul este multumirea celor 90% care sigur nu tin cu CFR. Ei sunt gata sa serveasca imediat „materialul dulce”, fara sa se gandeasca din mana cui vine, cum a fost preparat, daca are macar consistenta nutritional-logica. Cu cat CFR-ul a urcat mai mult cu atat campania s-a intetit. Nu s-a dat nimeni de ceasul mortii cand Hategan a gresit grav impotriva noastra la meciul cu Petrolul, pentru ca mai apoi, la cel cu Astra, pentru erori ce nu exista decat in regulamentul personal al unuia sau al altuia, sa se declanseze procesul de intentie. Au fost intr-adevar erori, cele mai importante off-side-ul fluierat aiurea la Wesley si faultul imaginar fluierat la Beto, la Sibiu. Atentie insa, niciunul dintre acestea nu se pot insa exprima in termenii gazetaresti de „goluri anulate”. Ambele „goluri” au venit la aproximativ 1-2 secunde dupa ce deja de fluierase. Dar mai conteaza? Noi zicem, noi auzim, cine mai are chef sa asculte argumente? Fiecare ii urmarim doar pe cei care ne reprezinta; noi, ceferistii, respigem din start orice vine din gura conducatorilor de cluburi bucurestene – drept este ca, la nivelul actual, avem toate motivele logice sa respingem fiecare cuvant. Nu confundati asadar ce se intampla acum in media cu un dialog. E o galceava. Un scandal pornit de dragul scandalului, daca se poate al diversiunii si nu generat de vreun arbitraj partinitor. Arbitrii sunt slabi, au fost promovati pe un nepotism crancen – cei care au facut asta merita sa primeasca toate ocarile – gresesc continuu, azi pentru tine, maine impotriva ta. Dar daca s-a ajuns sa se creada ca tocmai Craciunescu, dusmanul nostru vadit, aranjeaza arbitri convenabili CFR-ului, asta daca tine de minima ratiune si imaginatie, atunci tine cu siguranta de Star Trek. Altfel, in mod cert, de rea-vointa din partea emitatorului si de lipsa de discernamant de la receptor. Doar ca emitatorul la noi trebuie sa fie cat mai vocal, cat mai (dezvaluitor) socant, iar receptorul are un singur rol: sa fie „cat mai multi”.

     Acum vreo 2 sezoane ne chinuiam sa cautam, sa scotocim dupa argumente. Acum totul ar fi inutil, atat de vadit este dezinteresul pentru orice rationament logic. Sunt deja 3-4 situatii in aceasta toamna in care am pus imagini in oglinda, din acelasi meci, chiar daca se joaca in nocturne lucrurile sunt clare ca la lumina zilei. Nimic nu s-a schimbat, „pseudo-analizele” gazetaresti sunt facute dupa scandaluri, nu dupa regulamentele de arbitraj. Solutia este sa nu ne mai pese. Fotbalul se va juca in continuare doar pe gazon, iar cu echipa pe care ne-o dorim, partial cea actuala, partial cu mici imbunatatiri, nu are cine sa ne invinga, chiar de-ar fi arbitrajul facut din studiourile tv. E distanta acum doar de un punct, avem sansa in mainile noastre, e de vazut insa daca se va gandi ca anul trecut: „eu atat imi permit sa risc pentru potul la care cred ca mai pot ajunge” sau va fi vorba de o idee mult mai ambitioasa: „sezonul acesta vreau sa inving cu orice pret”!

     Va doresc, dragi CFR-isti, sa fiti/fim ultimii castigatori ai Campionatului Romaniei din calendarul mayas. Viteza maxima catre titlu!

Salata de boeuf - ca pentru sarbatori

Pentru coada calului

   Se spune (si se vede) ca intr-o tara nu indeajuns de indepartata a aparut odata o musca. Lipsita de vreo minima calitate, mica, negricoasa si laşă, nimeni nu i-ar fi dat vreodata vreo sansa de a ajunge cine stie ce bărzăune. Mediul din care venea era prea fetid pentru a putea fi suportat vreodata de vreo „sportosfera”, cu vreun elementar simt, olfactiv sau vizual – caci intelectual nu s-a indraznit a fi pretins. Insa, intr-o lume in care paianjenii si ale lor panze acaparau totul, iata ca si musca noastra, nebagata in seama, a ajuns ca dintr-o biata bazaitoare marginala sa se creada pe sine insasi indispensabila, ba mai mult, experta si in producerea mierii. Iar stupul real, deSTUPat de faguri si dominat de trantori, cei care conduceau „sportul-regina” a primit in mediul sau, fara a starni minima STUPoare, ceea ce devenise intre timp un respectabil muscoi cu despicatura in barbie. Ba chiar, simtindu-l cel mai trantor dintre ei l-au impins in fata. Si astfel, cel nascut pentru a trai pe cacareze a ajuns prin complicitatea ursitoarelor, pe metereze. Iar apoi, nu mica le fu mirarea cand vazura ca din corul lor de zumzete zâzâiala muscoiului nostru suna distinct, era mai vocal, beneficia de acea „behehelizare” specifica mediului de provenienta. Incet-incet bazaitul sau avea sa devina universal: se vorbea despre miere, insecta noastra celebra era imediat prezenta cu lingurita; se vorbea despre polen, imediat, intr-o imprastiere mistica, cu stranutare religioasa, muscoiul oranduia roiul, se vorbea despre planuri, despre constructii, acelasi personaj fagaduia faguri verzi pe toti peretii ştiubeiului. Toata prisaca era deja umpluta de omniprezenta trantorului nostru, iar viermii asa-zisi de matase, ocupati cu duzii si dudele de presa, teseau mereu panze scrise spre a sa adulatie. Nu mai conta cat de mult se zaharisisera toate produsele autohtone sau de import de care se atingea, nu mai conta ca un intreg roi de muste de campie (intinsa si preponderent sudica) ii copiase exemplul si se infiltrase in acest mediu, avand pretentii de albine (cum altfel decat ...) de bine. Nu erau in stare sa realizeze, sa adune sau sa umple „borcane nationale” in forma de cupa cu sau fara capac... dar daca albinele veritabile reuseau asta, ele, mustele, isi exercitau cu spor talentul specific de murdarire a oricarei sticle, oricat de transparenta ar fi fost. Dintre toate insa, cel mai mult le starnea zgomotul mierea de iarba veritabila, mierea inchisa la culoare, visinie. Asta trebuia murdarita mereu, de tot roiul de muste si cu barzaunele in rol de cap de formatie. Nu aveau ace reale, nu aveau ascutime, nici a formelor si nici a mintii, dar aveau zgomot. Si asta le era suficient!

   Iaca, asta s-a intamplat si mai ieri, cand familia albinelor visinii a coborat sa adune din nou polen din campie, de sub nasul lor, dar acolo de unde ei, trantorii-muscoi, nu pot obtine niciodata nimic, fiindca nu au habar cum se realizeaza asta. Cum s-a reusit obtinerea si de miere dar si de mult lapte, pentru o combinatie relaxanta, de visare, ca de Sarbatori, nici nu prea are relevanta in aceasta poveste. Niciodata „cum” nu a fost subiect de discutie ci, mereu, de ce. Iata deci ca si de aceasta data, in loc sa ne bem linistiti paharul, ne-am trezit cu aceeasi musca in laptele nostru, mai hidoasa si mai agitata parca decat oricand, parca inecandu-se in spumele propriului zumzait. Nu putem spune Prisacii Federale decat: „Destul! Aduceti pliciul! Daca nu, n-aveti decat sa va asteptati ca tot mediul sa vi se umple din plin de balegar si ca mustele sa fie singurele care sa se simta bine imprejurul sau...”

Sa tragem paralelele necesare

   De regula pornesc invers... In vacarmul acesta general cauzat de discutii extra-fotbal nu am mai pus demult arbitrajul chiar la inceputul discutiei. Daca ati remarcat, in ultima vreme pornesc prin a vorbi despre fotbal, despre CFR, despre ce se vede si nicicum despre ce se aude. Bruiajul acesta al contestarilor a devenit, asa cum am spus, un zumzait si nici nu prea merita sa-l luam in seama doar ca... Vedeti voi, de data asta mi s-a intamplat ceva deosebit, un element care ma face sa ma simt cu adevar revoltat si dezgustat.

   Imaginati-va pentru o clipa ca nu vedeti o partida a CFR-ului live. Mai intai auziti vorbele despre meci, declaratii, cronici scurte si de-abia apoi, la distanta a unor ore bune, vedeti voi, cu propriii ochi, imaginile. Poate vi s-a intamplat vreodata? Mie nu, pana acum... Ei bine, spre rusinea mea, de aceasta data am fost pus in ipostaza mentionata. Din motive cam independente de vointa mea (sibiana) a trebuit ca la ora disputarii meciului sa fiu intr-un loc departe de cel familiar si, ca ironia sa fie mai perfida, sa dau peste un Dolce in locul unui Digi mult sperat. Deci, nicio sansa de a vedea meciul live ci doar acum, inregistrat – motivul pentru care si acest mic articol este scris mult mai tarziu. Acum puneti-va in postura mea: oricat am incercat sa ma protejez de extra-informatii despre meci, dorind sa iau macar un pic pulsul real al meciului, n-a fost chip. Peste tot, in fiecare articol de pe internet, aparea cate o referire la furtul secolului petrecut la Ploiesti si devoalat de Smecherlock Holmes-ul nostru de Bucuresti. Ba, mai mult, chiar si cei neutri, care n-au vazut decat scurte rezumate de la meci imi spuneau impresii sumbre despre CFR-ul meu. Ca doar asta era impresia formata publicului... Sa-i contrazic? Inca nu aveam argumente. Va dati seama cu cata strangere de inima m-am apropiat eu de inregistrarea meciului? Ma asteptam, dupa vorbe, sa vad chestiuni scandaloase, dovezi clare si fara de tagada. Nu mi-au trebuit decat 20 minute, primele, in care se intampla cam toate chestiunile importante, pentru a-mi lumina sufletul si constiinta, dar si pentru a simti un nemaintalnit dezgust pentru formatorii (pardon), DEFORMATORII de opinie.

   Primul element pe care l-am remarcat inca inainte sa vad imagini: arbitrul Hategan. Cei cu memoria scurta, cei care folosesc CFR-ul pe post de Darts, sigur nu-si amintesc acest element. A existat chiar in acest sezon, acum nici macar doua luni jumatate, un anumit episod in care ei nu s-au putut lega de CFR, fiindca echipa noastra nu castigase. Ba mai mult, facuse un pas mare gresit, acasa. Cu Petrolul Ploiesti... Va amintiti, nu? Daca nu, cautati in scrierile mele impresiile de la acea partida: primul lucru veti remarca o caricatura a lui „Hotigan”. E greu sa cred ca ati fi putut uita acel meci, acel 1-1 in care la 2 faze absolut identice o data s-a dat penalty impotriva CFR-ului si o data nu s-a dat nimic pentru noi, ba, mai mult, in a doua repriza s-a anulat un gol pe motivul eronat al unui hent dovedit clar ca inexistent. Atunci n-a plans mai nimeni de mila CFR-ului, emisiunile au continuat cu un zambet parsiv in coltul gurilor ce vorbeau despre echipa noastra. Acum a fost de-ajuns sa vad ca se vorbeste despre acelasi Hategan (ajuns iata, sa ne arbitreze iarasi, atat de repede dupa acel episod revoltator) ca sa-mi dau seama de un lucru: daca a fost ceva, nu se poate acuza CFR-ul de furt, nu cu omul care ne-a luat atunci 2 puncte extrem de importante, iata, fix cele care ne-ar fi dus acum pe primul loc. Sigur, despre asta n-am auzit pe nimeni sa mentioneze; in furia lor nebuna neglijeaza faptul ca unii mai au si memorie (scrisa si vizuala). Cel mai important ar fi fost ca cineva sa-i traga „frana de gura” Dumnezeului prostilor si sa-i puna o intrebare simpla: „Dar, ce-a fost cu acelasi Hategan la meciul CFR-Petrolul?”.

   Apoi am vrut sa vad imaginile. Intr-adevar, dura intrarea lui Nuno Diogo la Fatai. Chiar daca nu-i cu talpa inainte, chiar daca piciorul ajunge la capul adversarului din inertia miscarii, poate ca un arbitru cu foame de sange, de rosu, ar fi dat asa ceva, desi mi-e greu sa cred ca asta s-ar fi facut din minutul 2. Totusi, sa tragem paralele: peste nici 20 de minute notam o intrare dura a lui Fatai la Diogo, o talpa clasica, sanctionata tot cu galben. Apoi, in repriza a doua, acelasi gen de actiune, cu Goian atacandu-l pe Kapetanos. Tot galben. Deci, oare nu este echitate in decizii, nu s-a judecat cu aceeasi masura fiecare astfel de faza in parte?

   Hent la Renan? Poftim?!?! Nici in campionatele scolare nu se da asa ceva! Minge venita din 2 metri, situatie in care mingea nu se indreapta nicicum catre poarta (dimpotriva), absolut nicio intentie de a atinge cu mana. Deci? Ne putem referi si la un alt „hent” cu Bastos primind tot asa mingea in mana, din apropiere, undeva la 30 de m, la care nu s-a dat nimic. Deci din nou aceeasi masura. Dar, ce-ar fi sa intrebam mai bine despre faza in care a tras Kapetanos si a cerut penalty! Vreti sa vedeti ceva? Mingea cade pe mana adversarului, care schimba directia unui sut ce era 100% pe poarta! Are cineva tupeul sa nu puna cele 2 faze in paralel? Da, are! Monologul isteric este singura cale de a comunica, de a acoperi orice altceva! Repet, dupa ce-am vazut rapid aceste cateva faze nu am mai avut nevoie de alte clarificari. Stiam ca tot circul a fost absolut gratuit si, demult n-am mai simtit atata dezgust pentru impresia deformata despre CFR a acelor neutri care stiau ca „Astra a fost invinsa de arbitri”.

   Trec si la factorul de marlanie, tot mai prezent in limbajul Dumnezeului prostilor. Nu am sa caut citatele si nu am sa reiau calomniile si injuriile aduse celor doi arbitri de la ultimele 2 partide ale CFR-ului. Remarc insa ca sunt facute in direct, pe un post TV si ca, in mod normal, CNA-ul ar trebui sa intervina, din oficiu, macar cu un avertisment. Nu am inregistrarea acelui „discurs” dar daca as gasi-o as face personal sesizare. De ce sa sanctioneze?  Personajul intervine „live” (de fapt este chemat sa intervina), sigur ca moderatorul nu poate banui ce are de gand sa spuna. Are insa obligatia sa-l opreasca ferm pe invitat imediat ce depaseste masura, sa-l faca sa retracteze. Sa zicem ca nu o face, fiindca un fanfaron autentic precum cel in discutie nu da inapoi verbal niciodata. Bun, asta se intampla acum o saptamana, la meciul Steaua-CFR. Atunci, pe ce temei ii este permis aceluiasi personaj accesul din nou „live” in emisiune? Se asteapta cineva ca el sa nu repete discursul?! „Vai, ce-ati zis domnu’ Becali! Sunt mironosita si nu ma asteptam, adica nu v-am mai auzit niciodata spunand una ca asta!!” ?! Realizatorii si moderatorii trebuie asadar sa fie sanctionati de CNA pentru aducerea repetata a unor astfel de elemente la microfon. Oare asta nu-i evident si pentru cei din CNA?

FOTBAL - Victoria in care n-am crezut

   In sfarsit, ajung la fotbal! Cei care n-ati mai avut rabdare in cele 2 pasaje dinainte sper ca ati dat repede pe scroll si ati ajuns aici.

Recunosc ca mi se intampla sa ma si insel in privinta CFR-ului. Acum chiar nu m-am asteptat sa fie victorie. Erau prea multe elemente demne de luat in considerare pentru a lua ca varianta previzibila si multumitoare si un egal. Puteam vorbi despre precedentele partide cu Astra, in fiecare campionat avand probleme la Ploiesti, despre eliminarea din Cupa tot de acolo (e drept, cu echipa a II-a), despre egalul scos de Astra cu Dinamo in etapa precedenta, despre faptul ca aveam macar 3 absente esentiale – Muresan, Cadu si Weldon si, nu in ultimul rand, despre forma slaba din ultimele 5 din 6 reprize de fotbal. Punand toate astea ca un cumul oare merita sa ma amagesc cu ideea vreunei victorii? Nu e oare mai bine sa te astepti la ce-i mai rau si dupa aia sa ai motive de sincera si exploziva fericire?

   Din punctul meu de vedere jocul CFR-ului la Ploiesti m-a incantat, date fiind conditiile. Pe un stadion plin de rugina si de noroi, contra unei echipe macar de statura U-ului, sa castigam si la scor si la faze si la impresia generala cred ca nu poate fi decat complet satisfacator. Iar daca ma gandesc si la teama cu care am privit titularizarea lui Kivuvu, Nuno Diogo sau aparitia in aceeasi linie a celor doua maini moarte din ultimele partide – Peralta si Bastos nu e loc de umbra de nemultumire pentru cum a mers jocul. Sigur, poate se putea mai mult, mereu e loc de mai mult. Se putea poate juca mult mai mult in pressing-ul de la inceputul partidei, cel care asa cum a produs un gol in 15 minute, ne-ar mai fi adus poate inca un gol pana la pauza. Poate ca, gandind astfel, n-am fi fost aproape de stop cardiac la ultima faza, cea in care Piccolo s-a trantit disperat pe langa minge la 3 metri de poarta noastra. Am avut iata nevoie si de un pic de noroc, din nou, dar, daca judecam in ansamblu, putem spune ca la ce ratari au fost la poarta lui Lung o victorie la 2 goluri diferenta era mai aproape de realitate. Sa spunem doar de ratarea dubla a lui Kapetanos (singur cu portarul) si Renan, pe recuperare, din minutul 2, de capul din 7 m pe langa poarta a lui Bastos, din minutul 38 (brazilianul nu mai are cand sa invete si jocul aerian) sau de imensa ratare din a doua repriza, cand Bastos l-a incurcat pe Kapetanos, cel aflat singur, doar cu un fundas in locul portarului, asta ca sa vorbim despre situatiile absolut clare. Asemenea faze nu am avut in ultimele 3 meciuri puse cap la cap! Sper sa nu devina un obicei, mai ales ca vor urma din primavara partide cu echipe mai slabe, vor fi mai multe ocazii si, daca mare parte din succesele de acum se datoreaza eficientei la finalizare, o echipa care rateaza cum am facut-o noi la Ploiesti ar avea mari probleme. Nu pot insa sa nu ma gandesc ca am avut pe foaia de joc un singur varf autentic, deci prea multe alternative nu erau. Totusi, ma asteptam ca un atacant speculativ precum Kapetanos sa nu rateze o situatie de singur cu portarul, perpendicular, in chiar startul meciului.

   Cel mai important este ca meciul a fost castigat de catre mijloc. Asa cum ziceam ca acesta a fost principalul element deficitar cu Steaua, tot asa acum acolo s-a rezolvat totul. Sunt doua posibile explicatii pentru care ne-a mers jocul asa de bine: pur si simplu jucatorii au fost in mare forma (vezi omniprezenta lui Renan si recuperarile sale si ale lui Peralta sau siguranta  - in general, mai putin la faza din minutul 87 – a lui Kivuvu), precum si ajutorul important oferit atat de cate atacanti cat si de catre fundasii laterali, acolo unde si Camora si Lionn au fost sesizabili. Pe de alta parte suspectez si o eroare majora a antrenorului advers, Selymes. Unde? Cum? Observati libertatea cu care Peralta manevra mingea. A avut de cateva ori timpul sa dea mingi filtrante, a avut spatiu, el, cel care pana si cu Vointa era mereu cu o umbra in spate. Nu vreau sa ma imbat (nici macar cu apa rece) si sa cred ca Peralta s-a scuturat de postura sa rebegita din ultima vreme. Ii atribui asadar succesul de a revitaliza mijlocul lui Costa desi... nu pot sa nu suspectez si precaritatea lui Selymes la partea tactica. Adica, o echipa cu jucatori precum cei ai lui Astra sa se lege atat de slab pe teren, nu se poate intampla de la sine, sau doar prin covarsitoarea superioritate a CFR-ului.

   Remarc totusi o posibila solutie: specializarea oamenilor de la mijloc. Daca in formula Muresan-Renan-Peralta, toata lumea facea si faza defensiva si ofensiva, facea totul si mai nimic, iata ca in situatia Kivuvu-Renan-Peralta fiecare a trebuit sa presteze altceva. Kivuvu a ramas pe centru, retras, fiindca el doar asta face bine. Piccolo si Nuno Diogo au putut astfel sa stea un pic mai departat unul de altul (tocmai fiindca inchizatorul era mai aproape de ei), iar oamenii de pe flancuri au putut urca mai mult. Renan a facut acelasi box-to-box cu care ne obisnuisem, dar, avand mai multi coechipieri in jur a fost parca si el mai util, mai ales sus pe teren. Iar Peralta, avand mereu om sa-l suplineasca in defensiva in persoana lui Kivuvu, a putut sa-si vada mai bine de zone de creatie, a putut si sa faca pressing ofensiv, cu ceva succes. S-ar putea ca asta sa fie o solutie pe viitor, cu Muresan in rol de Kivuvu, dar fara a ne mai folosi de calitatile lui de pasator.

   Pe un teren pe care Lionn s-a accidentat inca din minutul 2, poate era cam greu sa se joace in viteza. Totusi, de cel putin cateva ori, oamenii de pe benzi au iutit jocul. Au fost si centrari parca mai bune, mai ales Camora, Peralta, Renan si Sougou fiind de remarcat aici. Cu ajutorul lui Bastos am avut si ceva perioade de posesie, stilul a semanat un pic cu acela din primele etape, cel pe care-l regretam saptamana trecuta. Totusi, repet: si atunci a fost tot cu Astra si tot contra lui Selymes. Cand a fost Astra lui Sumudica – mare antrenor, ce sa spun – a fost imediat altceva.

   Din punctul meu de vedere laureatul partidei ar fi Sougou, omul care putea in orice moment sa faca diferenta. A facut ce a facut si din nou a dat pasa de gol. Si tot din nou, asa cum au fost si in campionatele castigate, in care invingeam chinuit, dar invingeam, intr-un meci de asta de 1-0, golul a venit de la un fundas. Daca va mai amintiti, acum cativa ani erau unici marcatori Alcantara, Cadu, Galiassi... Dar asa trebuie! Asa castiga o echipa puternica, ducand fundasii in careul advers! Ce nu mi-a placut a fost titularizarea lui Diogo. Accidentarea sa si schimbarea cu Rada a aratat imediat mica diferenta dintre cei doi. Niciunul nu e la nivelul lui Cadu (si poate ca nici al lui Maftei), dar Nuno Diogo chiar e un real pericol pentru noi. Nici Piccolo nu a fost tocmai sfant, a gresit in cel putin 2 randuri, plus acea faza deja mentionata, din minutul 93. Totusi, parca italianul se vede mai mult si la lucrurile bune (iar aici nu vorbesc de gol, fapt absolut intamplator). Edificator este momentul in care microfonul de fond capteaza clara si raspicata o voce de pe banca CFR-ului, dupa o protejare a mingii de manual: „Bravo, Felice!”.

   Beto mi-a parut, din nou, cam prea sigur pe el, prea agitat, cu miscari prea largi si ici-colo cu sarituri in contra-timp sau mult exagerate. Sper sa fie doar inca un comportament de show-man si sa nu-si fi luat iarasi nasul la purtare dupa evolutia contra Stelei. Pana la urma portarul ce nu ia gol nu se critica, doar ca ma preocupa un pic atitudinea sa parca prea superficiala.

   Ei, dar dupa 2 minute de prelungire la cele 3 deja dictate, a venit si vacanta de iarna. Pana in primavara e vreme ca tot ce luam acum la prezent sa devina trecut. Vor fi meciuri de pregatire, vor fi alte atitudini, poate vor fi si transferuri. Trei posturi sunt momentan deficitare, in ordinea asta: mijlocas central – de creatie (daca pleaca De Zerbi se vor elibera fonduri salariale pentru aducerea unui inlocuitor de valoare), atacant stanga-centru (avem nevoie acolo de cineva de profilul lui Sougou, dar care, la nevoie, sa ii poata inlocui pe Weldon sau Kapetanos) si probabil inca un fundas lateral (nu stiu daca din Panin sau din Lionn facem de un fundas dreapta pe jumatate din nivelul lui Camora). Variante sunt, vor fi zvonuri cu duiumul, va fi vorbarie dar eu sper doar sa fie din partea CFR-ului atata minte cat a fost in vara, atunci cand au avut procentaje bune de succese la transferuri.

   E chiar bine ca nu suntem pe primul loc – daca tot nu am fi avut avans major fata de urmaritoare. Poate ca un loc 1 in clasament, cu 1-2 puncte avans, acum ar fi indemnat la lasare pe tanjala, ar fi dus la prea multe vorbe, prea multa infatuare. E bine sa ramanem in trena, sa ne intarim si sa dam atacul final intre etapele 25-30 (de la returul cu Rapid). Atunci probabil se va juca tot campionatul.   

   Pana atunci e vreme si e chiar indicat sa ne decuplam macar cateva saptamani de la fotbal, sa ne luam gandurile de la tot acest venin infantil din mediul fotbalului romanesc, sa-i lasam sa urle precum lupii in padure si noi se ne preocupam de bun simt, de prietenie, de sarbatori si de ganduri cat mai bune.

Va doresc Sarbatori Fericite tuturor si un An Nou Minunat! 

Mic anunt, mic denunt, mic enunt

Urmare a unei plecari grabite de la locul meu de spectator se prea poate ca articolul despre meciul cu Astra (posibil egal) sa apara de-abia duminica seara ....

Fotbal cu mana/piciorul pe Biblie

     Demult deja Dumnezeu a fost transferat in fotbal. Fara impresari, doar cu impresii, in fotbalul din postul Craciunului religia e elementul decisiv, cea care hotaraste daca o echipa merita sau nu sa castige dupa cat de cucernice sunt personajele decisive de pe emblema gruparii. Avem ingeri pazitori (cliseu atat de drag presei), jucatori-tamaie, blesteme cu indeplinire in etapele urmatoare, aghiasma in loc de kelen si demoni, da, demoni, diavolii negri inzestrati cu fluier. Tocmai pentru exorcizarea apucaturilor pamantesti si chiar subterane ale acestora din urma, habotnicii nostri aduc mai nou ca argument juramantul pe Biblie. Fundamentalismul religios in fotbal este desavarsit. Nu mai scapa nimeni. Cine vrea sa promoveze prin metode oculte acum, va fi retrogradat, fara doar si poate, ulterior, in viata de apoi.

     Lumea s-a adaptat vremurilor. In lumea asta in care fotbalul romanesc e in genunchi, in lumea celor drepti si zvelti, fotbalul se joaca tot in cruce, mai exact in crucis. „Lemn-Tanase” e azi sfant maine „Uciga-l toaca”. Apostol este mereu...apostol, avem Balauri, avem si Gheorghe iar emisiunile de sport sunt doar niste nesfarsite predici. Ale initiatilor, bineinteles. Totusi, trebuie sa recunoastem ca e o mare transformare. S-a ajuns sa nu se mai injure arbitrii ci sa fie pusi sa jure. Iar cum la Steaua Biblia e singurul obiect sfant din vitrina trofeelor din ultimii ani (pe langa un Pocal al Romaniei) atunci neaparat trebuie adusa in discutie justitia divina, cea care stabileste, in limbaj de Pinalti, „şini i di vină”.

     Probabil ca in decursul transmisiunii tv ati putut crede ca si ceferistii nostri au fost cuprinsi de acest fior tainic religios. Daca i-ati zarit deseori pe jucatori si mai ales pe Costa privind in sus, crezand ca invoca Cerul, va inselati. Chiar atat de piosi nu au ajuns. Priveau doar spre cubul video din acoperis, cel care afisa scorul si, mai ales, timpul ramas de joc. Da, asta era starea, o implorare a scurgerii timpului, un greu drum al Golgotei in care sa ne obtinem crucea egalului, a X-ului pe care il cautam inca de la Cluj. Se putea mai mult? De ce atata chin? Obiectivul fusese fixat dupa derby-ul cu U: 7 puncte in urmatoarele 3 meciuri. Lacomia e un pacat, de ce sa cadem in el? Dar trufia? Care trufie? Poate aceasta: Cadu – „Steaua are cea mai slaba echipa de cand sunt eu in Romania”. Sau aceasta: Costa – „Rusescu? Cine e Rusescu?”. Aici am avut pacatul originar: felul in care am crezut ca o victorie a Stelei e un fruct oprit, in care, ca niciodata, ne-am desconsiderat adversarii. La ce ne-a folosit aceasta abordare? La disperarea din final, poate? La felul in care am rabdat asediile sperand ca minunea divina va fi de partea noastra? Intr-adevar, scotocind bine prin resursele ideatice mi-am dat seama ca putem fi un popor ales. Avem un decalog al poruncilor numai pentru noi. Mai trebuie doar sa parcurgem acest desert de fotbal si de incercari pana la Sfanta Tara a Preliminariilor Champions League.

     

Deocamdata insa sa vedem ce scrie pe tablele legilor:

- Sa nu ai alt Dumnezeu decat Paszkany. Antrenorii vin si pleaca;

- Sa nu-ti faci gol cioplit. De asta noi nu cioplim fotbalul, nu mai prelucram ci dam repede, in fata, din topor;

- Sa nu iei numele adversarului in desert. A fost seceta in ultima vreme dar inca nu suntem in desert. Si, apoi, noi nu luam pe nimeni cu noi. Trece o etapa, vine alta, jucam la fel;

- Adu-ti aminte de perioada de odihna. Aceste perioade apar mai in timpul meciurilor, cand echipa se intinde in spate si se relaxeaza usurel;

- Cinsteste-l pe antrenorul si pe capitanul tau ca sa ti se lungeasca minutele de titularizare;

- Sa nu ucizi .... sperante. De asta nu mai dam 2-0, ca la inceputul sezonului;

- Sa nu fii des_franat... sau franar. Pacat, franarii au fost des_campioni in ultimii ani;

- Sa nu o furi. Si, dupa cum vedeti, n-au furat-o;

- Sa nu marturisesti stramb... Cam simulam in ultima vreme (vezi tavalirea lui Panin din acest meci dupa un contact cu Nikolic), dar macar dupa meci avem puterea sa recunoastem senini asta;

- Iubeste-ti aproapele. Aproapele si apropierea este o chestiune tare relativa si, sigur este ca, in sine, Clujul nu e tocmai aproape de Bucuresti (la drumurile din Romania e chiar tare departe!). Despre Departele nu se specifica nimic. Deci nicio sansa sa iubim Steaua.

     Vedeti, este deci indubitabil ca avand acest set de legi clare si bine definite, divinitatea a fost alaturi de noi. Barile si-au gasit explicatia. Ne-am scos! Iar cand ele au fost totusi prea departate una de alta, a aparut Sfantul Beto, mana de aur. Am indurat toate supliciile, toate caznele acestei partide, dar, nu-i asa, a meritat! Cutia milei cerea 7 puncte in 3 meciuri, asta s-a primit! Cui nu-i convine, sa tina cu Barcelona! CFR-ul e vrednic doar de lucruri pamantesti, gazonale chiar. Suntem in post, asa ca sa nu ne dedulcim la mai mult!

     In tot acest climat mistic am ajuns si noi, suporterii ceferisti, pe stadionul Mantuirii neamului fotbalistic. O mana de oameni, vreo 200, intr-o mare de suporteri cuviosi stelisti ce au venit la derby, dupa recenta victorie cu Dinamo, buluc, ca la moaste. Sigur, inainte de a intra in turma de oite neratacite, un numar considerabil dintre ei aveau timp si crestineasca pornire sa ne binecuvanteze cu sfantul deget mijlociu. Primitori si primitivi, ca unii ce mai ieri jucau „in chirie” in Gruia. Interesant este ca abia acum vreo 2 luni am fost si in Giulesti. Amintirile acelui pelerinaj nu s-au sters. Acolo chiar nu a fost blagoslovire, fiecare si-a vazut de proprii idoli, nu a fost nimic din „dragostea” celor multi, celor atat de multi fani stelisti. Ceea ce ma face sa ma intreb: daca ei, stelisti, au constiinta faptului ca sunt atat de multi, cati pentru o religie nationala, ce nevoie au la astfel de manifestari fata de umilii si putinii din alte „secte”? Sa fie morala lor de vina? Sa fie predicatorii lor? Sa fie dorinta ancestala de cruciada impotriva oricarui nu doreste convertirea, nici macar fortata? Sincer: Cangrena nationala – un loc construit cu adevarat dupa standardele lumii civilizate dar poluat cu atata mizerie comportamentala...

     Poate ca unii dintre noi au fost striviti de maretia ctitoriei. Ceferistii veterani insa, cei care au colindat Europa si marile ei stadioane, nu pareau deloc uluiti. Ca unul ce ma aflam pentru prima data intr-un asemenea loc pot spune „da, e un stadion la standarde europene” dar... cu ce pret? 213 milioane de euro ?!?! Ei da, asta chiar te lasa perplex! Sub nicio forma nu isi pot gasi justificarea mai mult de o treime, hai sa zicem, cu multa intelegere umana (pentru foamea vreunui construtor) jumatate dintre aceste fonduri! Stadionul e departe de a fi finisat in cele mai mici detalii, se putea lucra mult mai mult la aspectul sau exterior dar si interior. La banii astia chiar e cazul de pretentii. E un loc occidental, cu manifestari balcanice, cu costuri arabe, ca ale seicilor si, cu certitudine, cu metode romanesti de realizare. Ca unul venit dintr-un oras in care cea mai mare investitie publica, realizata vreodata, cu multe dificultati si pierdici de la nivel central, a costat 70 de milioane de euro (Aeroportul International Sibiu) nu pot sa nu ma simt strivit si umilit de luxul si risipa nationala... pardon, am zis nationala?! E vorba de Arena Bucuresteana, nicidecum nationala. In aceasta Ghencea de imprumut multe mi-au fost date urechilor sa aud. Cocotati undeva sus, sa sprijinim acoperisul, cu o vedere de Bird Eye View asupra arenei am vazut tot acel furnicar de stelute intunecate ce a variat intre 45.000 de bilete, 40.000 de estimari si vreo 30.000 de spectatori reali. Dar asta chiar este o performanta! Are cineva oi mai multe in tarcul propriului (ma rog imprumutatului) stadion? Nu as fi atat de acid in a-i categorisi astfel daca as fi vazut si altceva decat ostilitate prosteasca. Pornind de la sicanarile de la porti, unde cerberii de paza chiar vroiau sa controleze niste oameni evident pasnici, cu o anumita varsta, din varfurile degetelor de la picioare si pana-n crestet, de la Bucuresti pana la Cluj, trecand apoi la farmecul degetelor fluturate, la injuraturi adresate noua si rivalilor bucuresteni, la sanctionarea dincolo de fair-play a oricarui gest ceferist, la micile altercatii din tribune, chiar am simtit ca „dreptii stelisti” cam fluiera, de fapt, in Biserica. Adevarat, le-am dat si noi, ceata ceferista ocazia de sfidare. Profitand de acustica ultimului nivel, nu trebuia decat sa asteptam ca mingea sa ajunga la jucatorii gazda (fapt ce se intampla des, de altfel), urma un moment de tacere al galeriei lor speculat de catre noi cu un „C-F-R/C-F-R” temeinic. Urmau ei prompti la „cuvant”, cu al lor cor de fluieraturi (semn ca ne si auzeau) si era inestimabil sa ii vezi astfel fluierand pe propriul atac. Macar cu atat sa le fim si noi, visinii, recunoscatori.

     Cel mai grav episod a fost insa acel al ruperii tricoului lui Beto. Marturisesc ca nici nu imi inchipuiam posibil asa ceva, de asta am si ratat initial momentul, nu focalizasem pe norocosul care a primit acel valoros cadou de la cel mai bun jucator al meciului. Din fericire colegii de galerie au fost mai vigilenti astfel incat am adunat si legat si eu cateva detalii de la locul faptei, mai cu coada ochiului. Intre timp au aparut si pozele pe gsp (un sincer „bravo” fotoreporterului), cred ca toti au putut sa vada lucruri si chipuri. Probabil niste stelisti se cred acum eroi, dar, ce ar trebui ei sa stie: in primul rand „ungurii” carora Beto le-a facut cadou tricoul sau de joc aveau la ei un steag al Portugaliei. Asta se vede simplu si pe pozele publicate. Apoi, ca un element de detaliu, asta urmaream eu atunci: in momentul in care Beto s-a intors cu spatele la locul acelei infractiuni, mergand spre vestiar s-a intalnit si s-a imbratisat cu unul dintre fratii Costea. Daca departarea nu m-a facut sa ma insel, cred ca era exact Mihai Costea. Asta apropo de dusmania din teren, relativa la dusmania din tribune. Am numit gestul de rupere al tricoului o infractiune? Am exagerat? Am vorbit cumva in termenii lui Craciunescu? Nici vorba! Faptul acela ESTE o infractiune: distrugere in dauna avutului privat. Tricoul intrase in posesia cuiva, iar ceilalti l-au deposedat si l-au distrus. Ia sa vedem ce scrie in Codul Penal: Art. 251 Distrugerea. Aliniatul 1: „Distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare a unui bun apartinand altuia ori impiedicarea luarii masurilor de conservare sau de salvare a unui bun, precum si inlaturarea masurilor luate, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda”. Asadar: avem chipuri, avem martori, avem poze, avem o parte vatamata. Sper doar ca acel fan ce avea steagul portughez in mana sa aiba curajul de a depune plangere pentru ca sa poata exista o pedeapsa absolut meritata. Sau macar cineva sa-l ajute/sa-l sfatuiasca sa faca acest demers. Nu conteaza ca este un tricou, o masina, o locuinta sau un magazin. E distrugere, e huliganism. Fapta este o infractiune, iar faptasii, dincolo de a fi suporteri, sunt iata infractori, nu merita indulgenta.

     Ne intoarcem la fotbalul pur? De ce nu? In primul rand a fost un meci de fotbal si da, judecand dupa numarul de ocazii, de evenimente, cred ca putem vorbi despre un spectacol placut ochiului. Acelui ochi nu incruntat, nu incrancenat ci al celui neimplicat.

Un raport al marilor ocazii de gol de 9-3 pentru Steaua, cu tot cu iuresul din final. Cam atat am numarat eu. In conditiile astea egalul nu ar fi tocmai echitabil. Si, tinand cont ca am si zis deja ca Beto a fost cel mai bun jucator al nostru nici nu este just. Steaua merita sa castige. A avut atitudine mult mai pozitiva, a avut curaj doar ca, asa cum noi am pierdut acel meci cu Dinamo (cel in urma caruia am fi fost campioni de toamna), tot asa le-a venit acum randul lor sa constate cat de nedrept e fotbalul. Sa spunem ca am avut avantaj si ca de aceea ne-am retras, de aceea a existat aceasta desfasurare a partidei? Nu ar fi demn din partea noastra. Sa vorbim despre minutele 0-15, despre 75-85, atunci cand scorul era egal si raportul numeric din teren asijderea. Cine ataca? Cine avea mingea? Cine vroia sa castige? Ca am dat gol la prima ocazie, bravo noua. Ne-am tinut apoi in şa intr-un rodeo mai mult al puterii decat al sigurantei pe lucrul pe care-l faceam. Steaua a vrut sa castige, noi am vrut egalul. Cine ar fi meritat asadar egalul? Cine ar fi meritat victoria? Raspunsurile vin de la sine. Ce nu inteleg este de ce ne-a trebuit egalul. 2 puncte pierdute, unul castigat. Era vorba ca lotul Stelei e cel mai slab, chiar ai nostri au spus-o. Era vorba, mai acum 3 saptamani, ca asta e cea mai buna formatie a CFR-ului de cand exista proiectul. Tot ai nostri au afirmat-o. De ce sa jucam, asadar, la egal sau, cel mult, la o tactica de guerilla? De ce o astfel de tactica la o echipa ce vrea sa castige campionatul, sa arate ca e mai tare decat toti ceilalti? Fiindca.... Fiindca e mai usor, fiindca e mai sigur, fiindca e mai convenabil. Dar tot fiindca de fapt nu se rezolva/decide nimic, fiindca am tremurat ca Vasluiul cu Lazio, fiindca de fapt nu suntem atat de grozavi pe cat ne place sa ne inchipuim si, mai ales, fiindca de fapt echipa nu mai joaca aproape nimic ca un tot unitar, ca o echipa. Etapa a XVII-a si constatam asta. Unde e oare CFR-ul din primele etape care atunci cand avea 1-0 se apara mentinand posesia mingii, facand pressing, facand in cele din urma 2-0, descurajandu-si adversarul si aflandu-se in minutele 90 cu perioade de pase de peste un minut? De ce atunci s-a putut si acum nu? Ce a cedat in angrenaj? Cel putin un lucru, sesizabil: coordonatorul de joc. Dar mai e inca unul asemanator: coordonarea. Cei 11 de pe teren nu mai stiu juca precum o echipa. Ceea ce am observat si in precedentele situatii, impotriva celor slabi, s-a confirmat si acum: fiecare jucator se misca exact dupa cum stie, ca un tamplar, improvizeaza, schiteaza si executa, cara de unul singur. Rar se intrevede altceva. Echipa? Nici vorba! Un set de jucatori care sunt insa intr-adevar valorosi, daca chiar si in aceste conditii reusesc sa se tina bine, macar sa nu piarda.

     Nu se stie juca altceva sau nu se vrea? Partea cu vrutul am suspectat-o la inceput. Credeam ca este efectul bascaliei ceferiste. Era un derby dar nu era obligatoriu sa batem asa ca sa-i lasam pe ei sa se chinuie... Cand insa temperatura a crescut, cand au inceput sa apara cartonasele, goluri, deja muschii s-au incordat. Iar cand au venit cele 2 cartonase rosii atunci intr-adevar am avut o echipa. 9 contra 11 stelisti. In acele 10 minute chiar au jucat, s-au dublat, si-au dat sufletul pe teren. Intrebare logica: de ce nu puteau juca asa din start? Fiindca de fapt nu stiu cum. Ultimele minute au avut ceva special: mingi aruncate de stelisti in careu, incercau sa puna cat mai repede presiune pe noi. Asta ne-a ajutat, nu mai tinea neaparat de vreun plan tactic. Dar ia sa fi cerut ceva faze clasice, fixe, invaluiri, un joc mai asezat al stelistilor. 10 minute erau suficiente in conditiile de ieri. Nu aveam nicio sansa! Ce se greseste?

     Sa facem un studiu de caz: Muresan. Unii il pun la zid, il considera principal vinovat. Altii ii iau apararea, il poleiesc cu aur. O spun inainte de toate: am avut 3 jucatori stralucitori in acest meci: Beto, Camora si Cadu, in aceasta ordine. Restul: plus si minus sau doar mult minus. Sa ne intoarcem la Muresan. Ce gasim la el in primele minute. Este depasit de 3 ori usor de adversar. O data suteaza Prepelita in bara dintr-o zona in care de regula Muresan trebuie sa blocheze, alta data e depasit si ia primul cartonas galben cand nici nu trecusera 10 minute. Care era problema? Muresan juca de unul singur. Nicio urma de coordonare cu Renan sau cu Peralta. El trebuia sa fie cand pe stanga, cand pe dreapta, sa blocheze si sa recupereze totul, sa se sacrifice facand si astfel de interventii de galben. Faptele sale bune nu ies in evidenta asa usor, se spune „deh, o alta minge pierduta de stelisti la mijloc”. Greselile insa se vad imediat. Pe langa cele 2, in prima repriza a mai fost o data Gabi Muresan depasit extrem de simplu de catre Bourceanu stand apoi la mila sutului stelistului de la 18 m perpendicular pe poarta. Ce s-a schimbat in a doua repriza? Renan a inceput sa fie mai activ, a inceput sa treaca mai des chiar si catre dreapta, Peralta si-a dat seama ca degeaba tine de minge asa ca s-a refugiat si el in centru, iar Muri a fost lasat in sfarsit sa-si faca treaba bine. De asta nici n-au mai fost ocazii steliste multa vreme in a doua repriza. A fost admirabil respingand absolut fiecare centrare din faza fixa, ca si cum noi nu am mai avea alti oameni pentru treaba asta. Muresan la cum a jucat pana la eliminare a aratat ca era indispensabil si ca, chiar si nervos, chiar si cu cartonas, trebuia sa joace, pur si simplu fiindca nu avem om pe profilul lui. Poate Kivuvu, dar...se risca cineva cu el? Iar apoi, observati, imediat ce Muresan a fost eliminat ce s-a intamplat cu centrarile in careul nostru. Renan nu poate respinge in aer, Piccolo si Cadu sunt jucatori mai mult de blocat omul direct. Cine sa respinga? Noroc ca nu am dat foarte multe faze fixe din jurul careului caci altfel dintr-o lovitura de cap ne venea infrangerea. Muresan a avut deci o evolutie ce putea fi buna, daca ar fi tinut doar de el. Nu a fost ajutat in prima repriza, deci acele greseli ar fi nedrept sa i le imputam doar lui. Ce a gresit insa doar el a fost modul necontrolat in care a jucat in partea a doua, acel cot la Tanase care trebuia sa fie al doilea galben si modul in care s-a pierdut cu firea in minutul 85. Intr-adevar, acolo a fost faultat, nu o data ci chiar de 2 ori. O data din spate si o data un atac dur din fata. Balaj a gresit ca n-a dat fault pentru CFR, dar gestul lui Muri este o greseala imensa care-i vine doar in carca lui. Un jucator la experienta lui nu face asa ceva intr-un astfel de moment, intr-un asemenea meci. Muri este din punctul meu de vedere elementul cel mai edificator pe care putem face analiza CFR-ului in acest meci: material bun, sclipiri, posibilitati de a-l pune in tot felul de sisteme tactice dar, in cele din urma, incapacitate de a-i folosi calitatile la turatie maxima. De la cine cer asta? Nu cumva de la antrenor?

     Am priceput destul de usor ca jucam la contraatac. Cu Sougou in mare viteza pe dreapta chiar era bine. Pe partea cealalta Bastos, fluctuant dar parca mai bun decat de obicei. Adevarul este ca Steaua nu e o sperietoare. Au probleme enorme in aparare, in primul rand de viteza, probleme pe care noi le-am fi putut specula la maximum. Nu au reusit sa blocheze nicio centrare, aveam si flancurile la indemana. Daca tot vroiam joc de contraatac era insa bine sa avem toti jucatorii de viteza. Nu doar Sougou ci si Weldon si Hora. De ce in centru s-a mers cu Kapetanos si Peralta? Kapetanos a dat gol. O ocazie, un gol. Restul? Zero. Poate sa spuna cineva ca, luand exemplul lui Weldon din Giulesti, intr-o seara ca asta in care nici nu a fost frig, Weldon nu ar fi facut mai mult? Alerga mai mult adversarii, facea mai multe spatii. Era joc de contraatac. Iar in spatele lui, Hora. Aveam astfel macar 4 oameni sa tina de minge in fata, putea sa faca si un-doiuri nu sa ne tot chinuim cu sageti la Sougou sau Bastos. Peralta a fost preferat pentru aportul sau defensiv? Nici cal, nici magar. Iarasi am tinut cu dintii de acest 4-3-3 plictisitor, iarasi am avut jucatori care faceau totul si nimic. Sa fi lasat in fata fundasilor cei 2 inchizatori clasici, Renan si Muresan, ocupati in principal cu defensiva, ne permiteam apoi sa-l punem pe Hora in fata. In loc de 4-3-3 am fi fost poate cu un 4-2-3-1, mult mai elastic, mai mobil, adica exact moartea echipei fragile defensiv a Stelei. Zau ca te doare sufletul de efortul si potentialul zadarnic ale lui Sougou, cel care e disponibil mereu de cate ceva, exact ca Weldon! Noi am jucat cica stil de contraatac cu Peralta si Kapetanos in centru. Teoretic suna bine, practic ati vazut ce-a iesit. Si, ce e mai interesant este ca daca tot am avut norocul sa ajungem cu foarte bine pana la pauza, se puteau rezolva atunci lucrurile. Ilie Stan a facut 2, apoi 3 schimbari, noi una singura. Asa a venit egalarea. Costa a mutat „ora fixa” pentru schimbari din minutul 60 in minutul 70. Nu conteaza ce misca adversarul, noi stam ca trenul pe sinele noastre, ca doar de asta suntem CFR?! Sfanta incapatanare! Aveam solutii berechet: Weldon, Hora, Celestino si Ronny. Doar Ronny a intrat si, initial a parut ca e o mutare buna, tinea de minge. Priviti faza golului incasat de noi:

     Observati miscarea lui Ronny in aparare? Singurul de acolo care isi face bine treaba e Camora, depasit insa intr-o situatie de invaluire, 2 contra 1, fiindca Ronny, proaspat intrat in teren, nu a considerat ca e necesar sa alerge. Muresan, ajunge sa fie omul care sa blocheze centrarea de pe extrema, din stanga?! Priviti-i pe Renan si mai ales pe Peralta. Acum intelegeti de unde vine golul? Era minutul 75, doar un sfert de ora de inteligenta si am fi avut o victorie gigantica. Mijlocul, vechea meteahna! Cand vroia oare Costa sa faca ultimele schimbari in clipa in care Steaua deja avea 4 oameni de atac, la 1-0 pentru noi? Adversarul muta, muti si tu. Celestino cred ca de-abia astepta. La fel si Hora. Se putea scoate Kapetanos, se punea Sougou in centru. Totul pentru viteza, totul pentru a bloca felul in care Steaua se arunca disperata in atac. Iata doar cateva motive pentru care cred ca dincolo de tot ceea ce s-a vazut cu ochiul liber, daca nu s-a vazut suficient, Costa e foarte blamabil pentru inca un episod tactic total inadecvat.

     Desigur, avem rabdare. Am invatat de la Galati sau de la Gaz Metan ca un antrenor este eficient doar din al doilea, al treilea sezon. Este insa CFR-ul un club de statura si posibilitatile celor 2 enumerate mai sus? Repet, nu m-ar deranja daca as vedea ca nu ne atingem obiectivele din cauza neajunsurilor unor jucatori. Dar cand vad mlastina gandurilor, o tactica anosta si un joc de echipa sublim si, evident, lipsit cu desavarsire, parca nu am speranta ca, vreodata, Costa se va transforma intr-un „tocilar al tacticii”, al ideilor geniale.

     Altfel, gafe individuale au fost cu duiumul. Pasele complet aiurea, orbesti, ale lui Renan (chiar daca lungimea lor era de sub 10 metri), felul in care Panin cadea mereu ca pe gheata pe iarba cand era depasit de Tanase (cel putin 2 situatii doar in prima repriza), sau ca pana si lui Piccolo, un specialist al pozitionarii, i s-a luat fata de 2 ori, o data la ratarea imensa a lui Rusescu (sut peste poarta) si o data stand total defazat la lovitura de cap tot a lui Rusescu, atunci cand mingea s-a dus in bara. Cine e Rusescu, domnule Costa? Cel care daca nu era ridicat in slavi de toata presa dupa meciul cu Dinamo sigur avea un moment de glorie cu noi. Alt moment jenant? Cornerele, fazele fixe. Observati acolo, va rog, cum revin on-side jucatorii care bat aceste lovituri. Bastos are cate un offside din astfel de pozitii la fiecare meci.

     Am trait in acest meci prin efortul celor 3 jucatori. Cadu, cel care oprit tot ce s-a putut pe centru, Camora, cel care a inchis perfect, aproape singur, flancul stang (probabil ca e chiar cel mai bun fundas stanga din tara in acest moment) si, mai ales pentru final, Beto. Ce-ar zice acum Helmut Duckadam de Beto? Portughezul din poarta noastra a avut si noroc, ca orice mare portar, dar, dincolo de interventiile pe care el le face uneori mai spectaculoase decat sunt, a avut precizie la retinerea mingii, din nou comunicare si dirijare foarte buna a apararii si, mai ales, macar 2 reflexe intr-adevar extraordinare pe final. Cel mai important dintre toate, acela din minutul 94, un sut intors, saltat, din interiorul careului mare, probabil cea mai buna parada a lui Beto de pana acum la CFR: cea mai importanta, cea mai pretioasa.

     Cartonasele? Daca l-am pus pe Cadu pe locul 3 in topul celor mai buni jucatori ceferisti tocmai din cauza asta am facut-o. Nervozitatea excesiva. Din nou si din nou. Si capitanul si ceilalti jucatori comit astfel de gesturi. Proteste, atentia mai multa catre arbitru decat catre minge. Tine oare de seriozitate, de infumurare sau de frustrarea de a nu ne merge si de a nu sti cum sa ne facem jocul? Sigur, nu poate Cadu sa-i tina in frau pe ceilalti, dar ii poate dirija. Pe mine ma alarmeaza ca atunci cand se incercuieste arbitrul cu proteste, Beto este cel care vine sa ii indeparteze pe jucatori, iar Cadu e varf de lance la atac. Psihologia e cumva materie straina la CFR? Ceva chiar ar trebui rezolvat aici. Altfel, nu il acuz pe Cadu pentru cartonasul rosu incasat de Weldon ci cred ca brazilianul ar trebui amendat pentru gest. Va lipsi cat atacantul? 2-3 etape? Cadu lipseste si el. Muri la fel. Cu cine batem Astra? De fapt, batem? Oare nu vom acuza absentele si vom merge si acolo la egal?

     Cat despre arbitrajul lui Balaj, mare scandal acum media, mi se pare maximum de tembelism atins anul acesta. „Diapazonul Becali” a dat tonul si corul celor fara de „Diazepan” din presa il urmeaza pe 1000 de voci. Haideti sa vorbim barbateste despre arbitraj, vreti? De-acord ca Gabi Muresan merita eliminat. Nu cred ca in prima repriza, chiar daca a comis 3 faulturi repetate. Doar unul a fost de galben, fara dubii. Restul erau doar pe stand-by. La fel, de-acord cu faptul ca in minutul 65 l-a lovit pe Tanase, mai mult din neatentie. Acolo era clar de galben si de rosu. Bun, dar stai cuminte Jiji, nu te agita! Tu si ceilalti netoti uitati prea repede o faza. Minutul 54, uite asta:

     Geraldo intra catre Peralta. Nu-l atinge in plin cu crampoanele (ar fi fost de rosu direct), dar il prinde un pic cu picioarele din spate. In plus, e o „saniuta”, rateaza total mingea. Galben mai clar decat asta nu prea vezi. Si ce crezi, nea Gigi, revolverule revoltat? Geraldo avea galben deja. Era minutul 54. Nici macar comentatorul tv nu a putut ascunde posibilitatea ca Geraldo ar fi trebuit sa incaseze al doilea galben. Deci cine pe cine a iertat? Sigur, tembelismul e fara de margini. Eu astept ca ceea ce „Chivuta Becali” declama la televizor, sumele acelea sa le poata si proba, altfel... mai bine schimb pe OTV. Sau, ca orice om normal, mai bine inchid televizorul. E doar un aparat, obosit si el, saracu’, de atatea ineptii. Sa fim intelesi: Balaj a arbitrat echitabil. A dat poate un mic plus gazdelor, la acele faze neimportante (poate un fault dar prea usor, unul prea greu etc) dar la deciziile mari a fost cat se poate de impartial. Din punctul meu de vedere este fara absolut niciun dubiu cel mai bun arbitru roman. Sunt sigur ca Weldon merita rosul incasat, Balaj nu e Alexandru Tudor sa exagereze, sa lase o echipa cu 2 oameni in minus doar ca sa iasa el in evidenta, doar dintr-un spirit de sadic al fluierului. Ba chiar la cum au fost bruscati acolo arbitrii de catre ceferistii scapati de sub control se putea lasa mult mai rau. Eu am vazut cu ochii mei un fanion cazand din mana unui asistent aflat in zona. Sa-l lasam asadar pe Balaj pentru alte derby-uri si sa intrebam: cine calmeaza echipa? Singura? Terapie de grup? Team-building? Cred ca e nevoie de ceva in plus. In loc sa avem omogenitate mergem in jos, pe tobogan, parca din rau in mai rau de la o etapa la alta. Am zis deja: sezonul asta e a lui Costa. Daca l-am indurat anul trecut pe Minteuan acum cred ca putem muri cu Costa de gat. E proiect pe macar un an, trebuie sa il duca la capat. Tot ce mi-as dori sa-i transmit este: „Costa, fii animal! Intra din nou in ei!” (dupa meciul cu Petrolul, daca bine imi aduc aminte, s-a intamplat asa ceva si, cel putin pentru cateva etape parca ne-a fost mai bine).

     Nu inchei acest articol inainte de a demonta un neajuns al transmisiunii tv. Probabil ca n-ati vazut decat stelisti in tribune. Ceferistii erau cocotati in inelul de sus, acolo unde camerele probabil ca nu vedeau. In plus, fiindca cei de la paza scotoceau intens pana si in praful de pe papucii suporterilor clujeni, ceferistii n-au ajuns in formula completa decat un pic dupa inceputul meciului. Destul cat sa spuna comentatorul doar atat de fani: „sunt si vreo 50 de suporteri ceferisti la meci”. Si asa a ramas pana la final. De fapt erau cel putin 200, multi veniti de la Cluj dar chiar si din Bucuresti, chiar si bucuresteni care tin cu CFR-ul. Da, exista, nu sunt verzi si nu au antenute. Chiar exista si sunt oameni admirabili! Las insa imaginile obtinute prin amabilitatea KVSC sa vorbeasca, sa intelegeti poate din ele ce inseamna compania unui grup civilizat si sa va sfatuiesc ca daca veti avea vreodata ocazia sa faceti o deplasare pentru CFR sa nu ezitati. Puteti pierde partida (caci CFR-ul va mai si pierde) puteti pierde ceva bani, poate timp pretios, dar, stiti cum se zice: nu stiti ce pierdeti cu adevarat!

Amin!

10 ani

Un vagon de noapte dintr-un tren pe ruta Sibiu - Piatra Olt. Singurii pasageri in el, doi chitaristi isi incepeau calatoria spre festivalul de folk de la Calafat. Aveau "armele" cu ei si pentru interminabilul drum de pe calea ferata romaneasca doar ele le puteau fi aliate. Nu existau I-pod-uri, nu existau I-phone-uri, nu exista decat I-nspiratie.

Au scos chitarile, au zdranganit o vreme... La moda era, in acele vremuri, "Adio" al celor de la "Gaz pe foc"... Pe urma, pe o Vale a Oltului oarba de bezna, pe ideea muzicala a unuia, au inceput sa construiasca, sa progreseze, sa creeze o linie sonora, chiar acolo, pe linia ferata. Cuvintele inca nu erau, dar aveau sa vina singure, peste cateva zile, in mai putin de o ora, adica intr-o clipita.

Era inceput de decembrie, 2001. Era acum 10 ani...

MI-O VENI mintea la cap/ Cand echipa am sa fac?

     Termometrul spune  -5 grade Celsius ... la umbra. Daca se mai poate vorbi de „termometru” si nu de „frigometru”. Frig rau, dom’le! Iti ingheata mainile si nasul, iti ingheata ceaiul in paharul de plastic bocna si el, iti ingheata CFR-ul pe buze, numai campionatul nu vrea sa inghete nicicum ci isi duce cu o incapatanare polara planul, pana la sfarsit, spre marea „desfatare” a strainilor zgribuliti prin partile noastre. Facem oare din fotbal un sport olimpic de iarna? De fapt, daca ne uitam mai bine, e o intreaga Olimpiada de iarna ce se desfasoara sub ochii nostri atunci cand vine decembrie: avem fotbal bob cu bobul, arbitraj artistic (proba individuala si pe perechi), declaratii lucide ca dupa „Saniuta”, jucatori ce alearga si dribleaza de parca ar fi la „cross-country” (cu schiuri de 2 metri in picioare), probe de slalom al logicii dar si de coborare in ridicol si, desigur, foarte mult curling in emisiunile tv. Mai lipseste bulgareala, dar asta e deja brevetata pentru vecinii nostri de la sud de Dunare, bulgarii. Noi ne putem consola cu „mamaligareala”.

     Fotbalul in frigider n-o fi inventia noastra dar, cu certitudine, e incapatanarea noastra. Altadata turul se termina in primele zile ale lui decembrie. Acum mai sunt inca 2 etape de jucat?!? Pai da, ca sunt multe etape si n-au cum sa le mai ingramadeasca. De ce-s atat de multe runde?! Deoarece sunt multe echipe; asa-zise echipe, fiindca oare cate din ele sunt adevarate? Sportul, Chiajna si acest Mioveni chiar ocupa degeaba timpul de emisie. Etapele cu ele reprezinta doar o cursa cu obstacole, ca la hipism, doar-doar darama cineva vreo bara din 20 de situatii. Era clar ca CFR-ul trebuia sa faca „HOP!” si sa treaca mai departe. Pe frigul asta insa nimic nu mai iese, picioarele se incalzesc mai greu, oasele trebuie protejate de contactele dure, iarba naturala, inghetata, are defectul celei artificiale. CFR nu e echipa de frig. Noi mergem in Austria doar vara iar iarna ne-o petrecem nu in cantonamente montane ci in Turcia. Nu putem juca decat daca facem focul, focul se face mai greu, trebuie frecus mare pana sa ajungem sa ne incalzim putin. Asa a fost si cu Mioveniul, aceasta echipa sponsorizata (si) de „firma”, „Servicii edilitare Mioveni”, o adevarata expunere si aruncare a banului public in fotbal. Am facut focul, ne-am jucat cu el, era sa ne ardem, dar pana la urma nu-i loc de ură ci de „Ura” cand vine caldura.

     Vai, insa cat chin! Intr-o intreaga prima repriza am avut impresia ca vad „Cotele apelor Dunarii”, ma rog, ale Somesului: „Cfr sencsontsentsentimetr – gheata la mal”. „Sentimetr”sau ... sentimente. Bastos, zerozerozerosentimetr – stationeaza mereu. Mijlocul nostru, „centcentcentsentimetr – pod de gheata”. Beto – „centquatrevingtscinqsentimetre – creste (in ochii nostri) multi centimetri”...

     De ce oare atata gheata, de ce atata indolenta in startul partidelor cu echipele mici? Sa fie asta un semn de labilitate motivationala a echipei, un dop la care Costa nu a parut decat rareori ca are tirbuson? De data asta a avut, pitulat pe undeva prin buzunare. A avut si disperare, a avut si turbare, in aceeasi masura cu care a avut proasta inspiratie in alegerea garniturii de start. Sa motivez: disperare – fiindca niciodata nu l-am vazut sa faca inlocuiri tactice de prin minutul 30. De regula, astepta pana in minutul 60, oricat de mult lancezea jocul. Turbare? Fiindca cei de la tv dadusera transmisiunea la stadion de vreo 5 minute, echipa Mioveniului era pe gazon dar ceea visinie intarzia sa apara. Sedinta prelungita si, cred, dupa CUM  au inceput sa alerge ai nostri in a doua repriza, vulcanica. De data asta antrenorul a reparat ce a stricat mergand pe aceleasi clisee tactice: „nu-i bun Peralta? Urmatorul in centru e Bastos, de-abia am loc si de Ronny in teren”. Sau: „stau adversarii aglomerati, dam mingi in adancime, pe flancuri, peste ei. Nu conteaza ca terenul e inghetat sau ca in centru, apoi, la centrare, e doar Weldon si ca tactica asta n-a mers deloc la Sibiu. Noi sa jucam ca pe tabla tactica, acolo unde nu-i frig, nu-s denivelari, adversarii sunt doar niste jaloane si unde oamenii din centru fac minuni”. Cand insa intr-o repriza intreaga raportul ocaziilor cu Mioveniul e 2-2 cred ca se impune pentru echipa prea blajina luarea taurului de coarne de catre antrenor, scoaterea lui la lumina. Inca 2 episoade ca astea si cred ca animalul din portughez va reveni la suprafata, Costa va deveni un soi de Minotaur.  

     Cele 2 reprize ale acestui meci sunt 2 versiuni perfecte ale unui „Asa NU” – „Asa DA”. Daca omul care a gandit prima planuit-o si pe a doua, intelegem cat de tare a stalcit-o initial. Am trait periculos asa, se putea intampla, de pilda, ca in a doua repriza sa luam un gol care sa incurce rau jocul (ca-l luam in prima, era timp berechet sa revenim). Altfel, cu determinarea de dupa pauza, cu Muri si Renan venind din nou in pressing pana spre careul advers si cu fundasii laterali aparand in sfarsit langa mijlocasi, mai devreme sau mai tarziu sufocam oponentii. Au fost de-ajuns 7 minute in care ei de-abia sa mai vada mijlocul terenului pentru a sparge gheata. Meritul mai mare este ca de la 1-0 tot s-a mai stat sus, s-a jucat in continuare in aceeasi idee, astfel ajungandu-se la un scor ce ascunde marile probleme din prima repriza. In sine acele probleme nu sunt o noutate. Este foarte simplu: luam doar meciul precedent, cu Vointa si il aplicam ca un sablon peste prima parte a acestuia. Cu deosebirea insa ca Vointa e mult mai bine organizata decat aceasta echipa artificiala, „de forma” a Mioveniului, in care Dica, Rica (pardon, Neaga) si Tanasa, altadata visul oricarui patron de fotbal bucurestean isi traiesc apusul de elefanti, sunt monstri din ce in ce mai putini sacri, pe bani predominant publici si cu siguranta mai multi decat ar lua niste tineri dornici de combat si de afirmare. Puteti sa ma acuzati de lipsa de respect dar, din tot ce-am vazut pana acum, Mioveniul mi s-a parut „cea mai de umplutura” echipa din Liga I. Chiar ar fi fost tragic sa pierdem puncte cu ei. Eram insa pe calea cea „buna”. Acelasi joc fara idei, cu predilectie pentru mingi lungi si inalte, in care prima actiune dusa pe jos a fost de-abia in minutul 38, cand intrase deja Hora in locul „suparatului pe sat”, Bastos. E interesant cum se alege sistemul de joc si cum in centru intra doar Peralta sau Bastos cata vreme in tribune iau loc cuminti De Zerbi, Celestino sau iertatul Sare. Hora a fost acum o solutie de moment, a fost bun fiindca avea disponibilitate sa fuga, dar folosirea lui in mijloc, aproape de Muresan si Renan, intr-o partida cu un adversar puternic ar fi o sinucidere tactica. Sunt curios asadar (si temator) pentru situatia cu Steaua, acolo unde, afirm de acum, cea mai bun varianta mi se pare mijlocul puternic, greu de trecut, din meciul cu Dinamo.
Nu trebuie foarte multe lucruri pentru a pune in oglinda cele 2 reprize. Eu folosesc doar aceste 2 imagini, capturate in prima si in a doua repriza (ba inca la 1-0 deja in a doua!) ca sa fie cat mai edificatoare schimbarea de atitudine de la pauza. Trebuia doar scuturata complacerea, trebuiau impinsi cu forta oamenii in atac, pe principiul „luam 2, dam 5”. De ce, dintr-o data, dupa pauza au inceput invaluiri in flanc, de ce Sougou si Ronny au reusit sa vina tot mai mult cu mingea la picior catre careu? Fiindca se creau superioritati zonale in care adversarii erau atrasi si depasiti. A fost de-ajuns ca centrul de greutate al echipei sa avanseze cu 10-15  metri pentru ca tot jocul sa basculeze favorabil. Imi aduc aminte de Lionn. In startul sezonului (atunci cand mai prindea inca echipa) dar mai cu seama in amicale, il criticam fiindca se uita pe sine prin atac, fiindca neglija apararea. Sigur ca in meciuri tari asta ne-ar costa teribil dar acum, intr-un asemenea episod de pus si tinut adversarul in corzi, atributul sau ofensiv nu putea sa fie decat un avantaj. La fel si Nicoara cel folosit mai mult in atac decat in aparare la CFR. De ce oare in prima repriza nu a ajuns niciunul la mai mult de 35 de m de poarta adversa (cu exceptia situatiilor in care aruncau de la margine)? Eroare tactica sau lipsa de interes din partea unor jucatori ce aveau marea sansa de a prinde din nou echipa, dupa atata timp. Mai plauzibila parte prima varianta, nu? Nu, nu-l fac pe Lionn erou fiindca a dat un gol, fie el si superb. Aia de fapt nu era treaba lui ci a jucatorilor de atac. A lui este insa sa vina in fata, sa faca acele triunghiuri mijlocas-atacant-fundas de banda de superioritate, sa invaluiasca si sa centreze oridecate ori are ocazia. Totusi, e clar ca e prieten cu mingea si ca impotriva echipelor mici (adica in 50% din cazurile returului) va fi o solutie. Nu si pentru ultimele 2 meciuri teribil de grele de acum, cu Steaua si cu Astra.  

     Macar in spate lucrurile s-au linistit. Beto a redevenit „zen”, chiar la timp, pentru ca avem nevoie de el la lucru, Cadu si Piccolo par a se fi cimentat ca si cuplu (oricat de mult nu i-a conveni, poate, asta lui Costa). Cu doar ei 3 rezolvam cu Mioveniul toata apararea, de asta cred ca asemenea meciuri sunt doar de asalt, de asediere.

     Mijlocul este cu doua fete. Poate fi foarte eficient la recuperare. Asta ramane cea mai buna posibilitate a noastra de a „construi” ocazii. Din pacate, Muri nu poate pasa in stil Peralta iar Renan nu-si prea asuma astfel de idei. In fine, a treia piesa e mereu schimbata, inca se cauta. Eu zic ca Celestino ar trebui sa fie aceea. Costa schimba Peralta – Bastos, desi niciunul nu-i „S+M” pentru etapele din iarna asta.

     In fine, in atac, Weldon si Sougou par serios afectati de iarna. Poate de frig, poate de perspectiva (reala) a unor accidentari teribile in frigul romanesc. Nu-i nimic, in etapele de iarna, de regula, Kapetanos devenea mai util la Steaua. Singurul pe care-l vad insa temerar este Ronny. Au fost cateva situatii in care alerga in prima repriza in disperare sa faca jocul de recuperare, apoi se intoarcea si ridica mainile a deznadejde vazand cum coechipierii nu il sustin, nu isi inchid si ei partile. Asa limitat cum pare uneori, Ronny face de toate: alearga, cauta poarta, incearca sa vina mai aproape de omul de pe banda. Cu toate aceste lucruri bune, banda stanga cred ca la CFR trebuie sa fie una a viitorului. Acolo astept cu nerabdare sa vad promovat un tanar, fie ca va fi Rui Pedro (cel care e tot mai rodat de catre Costa) sau Negrut, de la CFR II.

     S-au dat 3 goluri. Par multe. Par spectacol. Impotriva cui? Partea buna este ca dam cam un gol la 2 ocazii mari. Partea proasta este ca nu avem prea multe ocazii impotriva unor formatii mici. Partea buna este ca reusim sa ne ingramadim des adversarul. Partea proasta este ca dupa ce aceasta a fost tactica din startul sezonului (atunci cand cica echipa nu era inchegata) intre timp partea asta cu pressing-ul s-a defectat. Bine este ca se poate recastiga din timp. Rau este insa ca nu totdeauna va fi timp si poate uneori nici sansa.

Interesant este ca toate golurile s-au dat de catre oameni care sunt sau ar fi in mod normal rezerve. Hora, cel care a schimbat ideea jocului si care, pentru asta, ar trebui sa fie omul meciului, a centrat decisiv la primul gol, Lionn, cel de care chiar uitasem, al doilea si Kapetanos – inca un gol, simplu de data asta, asa cum ii plac lui –  din postura de rezerva.

     Ca ne-a mai ajutat si Dica e adevarat. Dica cel care n-a dat decat un gol pentru CFR, in semifinala aceea CFR-Dinamo, 2-1, acum si-a dublat performanta. Nu stiu daca merita batjocorit pentru „reusita” desi acela a fost punctul de cotitura al partidei. Totusi, nu pot sa nu ma uit la acea faza a loviturii libere, sa privesc cum Dica tine singur zona aceea din careu, cum in spatele lui sunt 3 ceferisti gata sa dea catre poarta si sa nu-mi dau seama ce vraiste era in tabara Mioveniului. Daca e pus Dica sa respinga cu capul de pe scurt, vina nu-i a lui. Antrenorul isi merita pedeapsa.

     Dupa meciul asta se pot trage concluzii si confuzii (sau, pentru cei raciti de-a binelea, infuzii). O concluzie ar fi ca CFR poate, ca sunt solutii si pe banca, ca totul tine doar de croiala echipei, fiindca doar din schimbari se fac doar returusi este doar „management de criza”. O confuzie poate fi titularizarea si in meciul cu Steaua a unora ce azi au fost utili (ma refer aici la Hora si Lionn). Concluzii sunt si privitoare la „a venit momentul sa batem Steaua in deplasare?”. Cred ca da, cred ca e perfect realizabil. Valori au si ei si noi, dar noi ar trebui sa avem si sa aratam forta, sa punem plugul de iarna la centru. Urmeaza o saptamana cu foarte multa galagie, stiti de cand? Incepand de miercuri, la 1-2 zile de la derby-ul Dinamo-Steaua. Sincer, sper ca zgomotul naucitor si subiectiv sa fie iarasi la nivelul celei de la CFR-U, sper sa fie cat mai josnica linia de comunicare, sa-i inraiasca daca se poate cat mai mult pe jucatorii nostri. Sa faca asadar presa ce nu poate face Costa....

In final, ca o concluzie, o mica poezioara despre momentul de turnura al partidei:

Iarna pe olita

(George Cosh-book?)

A-nceput de ieri sa cada

Cate-o pasa-acum a stat.

E pauza. S-a fluierat

Jucatorii or sa vada,

Mare sfat.

Nu e soare, nu e bine

Si din Costa iese fum

Este vai de ei acum,

Jucatorii, fiindca vine,

Ca din tun!

Ei se fac mici, cat ganganii

Si de frica tremurand

Explicatii neavand

Ca un card de oratanii

Stau la rand.

Colo-n colt, acum apare

Un Bastos al nimanui

Ce-a iesit zicand "F*tu-i"

Cand pierduse la schimbare

Locul lui.

Langa el, in adapost

Hora, Muri si Renan

(Zgribulit si aerian)

Impreuna n-au mai fost

De vreun an.

Sufla-n pumni, chiar cu manusi

Si tot tremura Beto

Consolat ca si Eto'o

Are ger mai mare totusi

Pe la rusi.

Si scosi ca din frigider

Sunt doi pui prea congelati

Modou, Weldon parca-s frati

Iubesc un calorifer

Degerati...

Dardaie intens Lionn

Turture se simte el

Si-i trece un gand tembel

Ar servi, de n-ar fi om,

Antigel.

Doar pe unul n-afecteaza

Si acela e Nicoara

Soarta lui e mai usoara

Caci el jocul tot trateaza

Intr-o doara.

Cadu spune cel mai clar:

"Este frig crunt acolo

Stiu, ca n-avem incotro

Da nu e deloc, trazni-l-ar

Piccolo!

Jorge, fa rectificare

Ca noi nu stim sa jucam

Si chiar vrem sa castigam

Doar ca fara de miscare

Inghetam."

S-otareste rau si Costa

Si se face foc si para.

Incalzindu-i ca in vara.

Uite-i, gata de riposta

Pentru-afara.

Costa isi spune invatul

Bate-njura, da din maini:

"Dragilor, sunteti pagani?

Ia sa vad acum dezmatul

Fiti deci caini!

Clocoteste tot vestiarul

Barbati devin ei din fete

Si se rascolesc in ghete

De victorie-i gol paharul,

Este sete!

"Ce-i pe hol atata gura?"

MI-O-VENI idei mai tari

Ceferistii-s armasari

Parca trece-adunatura

De tatari!

Pusi insa pe fapte mari!