marți, 17 noiembrie 2015

Cioloşul pe Rod-Os






- Urmare a nemultumirii generale, Dacian Ciolos era sa-si dea demisia inca inainte sa fie numit.

- In locul lui urmau sa fie pusi doar tehnocrati din mass-media. Impasul national era ca pe astia nu mai avea cine sa-i critice!

- Romanii purtatori de maieu au cerut ca la Sanatate, in locul ministrului in chiloti, sa fie pusa o asistenta medicala de la Victoria’s Secret.

- Absolventa de Electronica Cristina Guseth fusese desemnata tocmai pentru a implementa pedeapsa scaunului electric pentru marii corupti.

- Ca sa nu stea suparat la momentul numirii noului guvern, ex-ul Ponta va primi si el un mandat... insa de la DNA.

- Prin zona Teleormanului cetatenii cred ca Dragnea este tehnocrat

- La Voluntari, Gabriela Firea este o tehnocratita.

- BOR a transmis ca nu vrea tehnocrat, vrea un teocrat.

- Ciolos a fost impaciuitor: “Ca sa evitam scandalurile, parlamentarii sa-si aleaga intai ministrii si apoi ii audiez eu pe acestia.”

- Cei mai multi parlamentari spun ca pe ei nu-i intereseaza portofoliile ci portofelele.

- Tata Puiu Iordanescu spune ca el atunci cand alcatuieste echipa face mai putine schimbari decat Ciolos.

- Ca sa nu mai existe surprize pe viitor, Wikipedia va crea un nou subdomeniu: ministripentruromania.wikipedia.com.

- La Vaslui, “cel mai cinstit Guvern” e ala care umbla pe 3 carari dupa ce iese din carciuma.

- Tehnocratii de la Jina cred ca Guvernul lui Ciolos nu va face mare branza, oricum nu mai mare decat fac ei.

luni, 16 noiembrie 2015

Romania sahului bine facut!

Avertisment: acesta este un text pseudo-sahistic, care are toate sansele de a va plictisi pe masura ultimului an romanesc. 



A trecut un an de cand s-a facut prima mutare. Probabil ca multi s-ar fi asteptat sa se strige chiar din deschidere "Sah si mat", asa cum e stereotipul sahistic din filme. Realitatea sahului este mult mai dura: dupa ce faci o mutare, apesi pe ceas si apoi astepti si incerci sa folosesti timpul pentru a anticipa reactiile adversarului. Timpul trece cu incetinitorul in asteptarea mereu incordata, uneori tresari gandindu-te ca poate n-ai facut bine calculele, situatia are mereu suisuri si coborasuri. In final, cu victorie sau cu infrangere, un singur lucru ramane constant: timpul care se scurge de la prima pana la ultima mutare.

Ma gandesc ca tara intreaga a fost in acest an spectatoare la o partida de sah. Cat de neinteles, cat de plictisitor, mai ales pentru cei care nu stiu regulile acestui joc! Nimic spectaculos, nimic cu strigaturi, doar cu sclipiri reci ale ochilor. Ce supliciu, sa trebuiasca sa asisti la ceva ce nu pricepi si, mai mult, sa ti se ceara rabdare pana afli rezultatul final! Strategie, arta a razboiului - astea sunt chestiuni prea sofisticate pentru cei care inteleg doar gesturile finale. Sa explic, totusi, cateva dintre lucrurile de baza ale sahului, pentru a intelege ceea ce am asistat cu totii in ultimul an.

Primul si cel mai usor de inteles lucru, de oricine: in sah nu se da niciodata mat dintr-o singura mutare. Cel mai rapid mat se da din doua mutari si asta numai daca esti cu negrele, iar in fata ta sta cel mai mare fraier in viata. Era aproape imposibil ca sa avem un sah-mat in primele zile de dupa 16 noiembrie 2014, mai ales ca situatia pe tabla era sensibil echilibrata, unul avea 6 milioane de piese, celalalt 5 milioane, dar avand inca avantaj in pozitionarea pieselor cheie.

Al doilea lucru, la sah, este ca intotdeauna se incepe cu o deschidere sablon, o partida spaniola, italiana, un fianchetto etc. Este metoda de a insirui primele 5-6 miscari intr-o ordine studiata, o stiinta exacta a celor cat de cat initiati. Optiunile sunt limitate, trebuie sa joci "ca la carte", orice abatere de la norma iti creeaza un dezavantaj inca din start. E perioada scurta in care oponentii se masoara, stiu rapid stofa celui cu care au de-a face.

Daca se trece corespunzator de deschideri, vine aplicarea de strategii pe termen lung. Cursele si capcanele, oricat de savuroase sunt, nu-si au locul, decat atunci cand crezi ca joci cu novici, cu tablagii, nu cu sahisti. Intr-o lupta intre sahisti competenti, orice capcana nereusita costa scump: pierzi mutari de dezvoltare, pozitii cheie pe tabla si, in final, poate chiar partida. In consecinta, pasii normali pentru inceputuri si pentru tot parcursul jocului sunt cei care aduc constant mici inaintari strategice: schimburi avantajoase, ocuparea unor pozitii sau linii de forta. Tradus in ceea ce am vazut noi in acest an: "iti dau parlamentari pentru consilieri", "te fac sa te deschizi din jurul regelui", "ocup diagonala imunitatii parlamentare", "mut 2 turnuri pe patratelele SRI si SIE", "ma prefac ca cedez ofensiva, dar pregatesc un sah prin descoperire, cu regina DNA". Aproape imperceptibil, luna dupa luna, piesele unuia dintre protagonistii sahului romanesc au ajuns sa ocupe zona de forta, zona centrala. De-acolo inainte, celalalt nu mai putea decat sa joace in defensiva, cu mutari de blocare si cu speranta ca apare vreo eroare pe undeva. A cerut de cateva ori remiza, dar a fost refuzat cu siguranta celui care stie acum ca tabla s-a inclinat peste oponent.

In final, dupa o lunga serie de mutari, poate veni si triumful. Victoria intre sahisti nu se obtine cu mat ci, cel mai adesea, cu abandonul adversarului, cu un branci fatal dat propriului rege. Atunci cand sahistul stie ca nu mai are nicio sansa, demisioneaza, nu asteapta executia finala. Nici nu trebuie sa fie amenintat de piese puternice. De cele mai multe ori, victoria se obtine cu pionii ajunsi la capatul tablei, gata sa fie transformati in piese fatale. Capitularea in fata pionilor pare o renuntare eleganta, o iesire din scena mai putin umilitoare. Nimic extraordinar, o victorie fada, fara executia finala.

Dar, ganditi-va bine: chiar si in aceasta varianta, vorbim tot de o victorie, ca in orice alta situatie, fie cu mat genial, cu eroare prosteasca sau cu un prapad facut de vreo regina. Succesul este cu atat mai meritoriu cand in fata ai avut un adversar care a gestionat foarte bine situatiile de criza, iar timpul necesar victoriei depinde foarte mult de opozitia care iti sta in fata.

Esential este ca oricare ar fi conditiile sa te asiguri ca, la final, obtii victoria. Poti face lucrurile grabit si foarte riscant, mizand doar pe erorile adversarului sau poti sa construiesti temeinic, mutare dupa mutare, fara strategii vizibile, fara fapte deconspirate si comunicate pentru publicul nerabdator. Un sahist bun isi asigura victoria, nu spectacolul. Lucrul bine facut, sahul bine facut este ca la final regele sau sa ramana singurul in picioare. Ei bine, puneti-va acum aceasta simpla intrebare: al cui rege a ramas azi in picioare, la un an de la inceputul partidei romanesti?

joi, 12 noiembrie 2015

Fenomenul Digi



Acum cativa ani era un supliciu sa te informezi de la televizor. Orice incursiune inspre posturile de stiri se solda cu greata si dureri de cap: accidente, sange, crime, calomnii si linsaje media, talk-show-uri cu certuri ca intre florarese, dezbateri din care intelegeai doar ca cineva iti subliniaza tot mai apasat linia de comunicare a postului. Piata de publicitate se prabusise iremediabil si fiecare canal (fiindca nu pot spune "post") era sprijinit, la modul cel mai evident, dintr-o zona a intereselor politice. O atmosfera trista, de balci ieftin, duhnind a mici si a bere. Cu asa ceva nu puteai sa te informezi ci doar sa te deformezi.


Apoi, de nicaieri, a aparut Digi24. Fara pretentii agresive, fara a specula sau a se catara pe cadavre, fara sa apeleze la metodele de televiziune cu care romanii erau obisnuiti, cel mai important, fara interpretari arbitrare si fara vanatoare de audienta. Sunt sigur ca la inceput Digi 24 a parut publicului romanesc plictisitor, jurnalistii de acolo au parut niste autisti ai genului stirii, unii care mergeau pe un drum inchis, care voiau sa esueze cu tot dinadinsul. Si sunt sigur ca audientele au fost la pamant, ca un feed-back demoralizator pentru ceea ce faceau ei. Dar au perseverat, cheltuind pe masura...


Observ insa ca acum, conform paginiidemedia.ro, la momentele cheie, Digi 24 a ajuns unul dintre actorii importanti din media romaneasca. Antena 3 are cam 500.000 de telespectatori, Digi 24 se apropie de 150.000. Poate ca pare putin, dar, priviti in ansamblu piata tv si, mai ales, societatea romaneasca si veti vedea imediat cine pe cine reprezinta si chiar cu cata precizie in procente. Asadar, pentru mine este chiar un miracol ca Digi 24 a reusit sa ajunga la aceasta cota.

Mi se pare imbucurator sa stiu ca 150.000 de romani lasa deoparte in fiecare seara tentatiile ieftine ale audiovizualului si se concentreaza pe ceea ce ofera Digi 24. Normalitatea si seriozitatea alcatuiesc un discurs complet si complex. Stirea nu se ofera ca o pocnitoare, ca un breaking-senzational-artificiu. Stirea se ofera mai intai cu esenta ei, apoi se pune in context, cu tot cu explicatiile si implicatiile contextului. Orice subiect major este privit din mai multe unghiuri, cu echilibrul ideilor si al invitatilor, iar atunci cand este nevoie stirea se transforma in reportaj. Au jurnalistii necesari pentru asemenea demers, au facut toate transferurile media care se puteau face! Discursul Digi se poarta in registru moderat, normal, cu accent pe civilizatie. Iar campaniile de presa, fie ca se axeaza pe teme de coruptie sau de istorie, te ajuta sa-ti intregesti orizontul cultural, sa nu traiesti doar in prezentul marginit. Bineinteles, conteaza si identitatea si impachetarea vizuala, grafica, filmarile din oricate unghiuri ar fi necesare, prezenta la fata locului, oriunde, oricand. Una peste alta, Digi 24 ofera ceea ce nu ofera nicio alta televiziune din Romania: nu doar informare si jurnalism de manual ci, mai mult, o forma de educare in care tu, ca telespectator, te simti implicat si respectat. 

Cat de util este Digi 24 si ce masa de oameni dezmorteste? Ganditi-va doar la ultimele saptamani si la evolutia lor. In prima faza a fost cazul tragic al politistului din coloana lui Oprea. Atunci, toate televiziunile, cu exceptia Digi, au tratat subiectul cu precautie, cu o teama instinctiva fata de puternicul personaj politic central, "Interesul national". A trebuit ca Digi sa fie acolo, la fata locului, sa dea imagini, sa ceara explicatii, sa sondeze dupa date, sa obtina, din cine stie ce surse, informatia de netagaduit a celor 1500 de misiuni oficiale ale lui Oprea, pentru ca tot subiectul sa ia amploare. Oprea ajunsese incoltit si deja protestele erau declansate. Timid, ca la romani, mai mult un marait a nemultumire. Apoi, peste aceasta, a venit incendiul din "Colectiv", care a turnat gaz peste foc. Indraznesc sa cred ca fara sa fi existat mediatizarea si enervarea latenta de la cazul initial Oprea, societatea romaneasca ar fi luat tragedia colectiva cu fatalism, si-ar fi lins ranile si ar fi trecut cumva, cu greu, mai departe. Suprapuneti acum evenimentele si veti vedea ca starea de veghe si de revolta a societatii s-a nascut din stradania unor jurnalisti despre care nimeni nu poate spune ca fac vreun linsaj politic. A pornit din informare si a generat o intelegere corecta, chiar furioasa, a lucrurilor.  

Eu nu pot decat sa fiu recunoscator Digi 24. Deseori ma alint prin zona lor de Facebook, intru in discutii cu oameni pe care, pentru ca-i vad acolo, ii consider la fel de interesati de informatia de calitate. Iar acum, fiindca a inceput sa emita si Digi FM, la un nivel calitativ pe masura Digi 24, consider ca fenomenul Digi a devenit unul complet. Depinde doar de noi, publicul, sa-l intelegem si sa ne transformam societatea pe masura nivelului sau calitativ. 

luni, 9 noiembrie 2015

Tara fara aviz ISU



  • Cetatenii cer ca singura institutie care sa fie lasata sa functioneze fara aviz impotriva incendiilor sa fie Parlamentul, deoarece acolo nu s-ar crea nicio paguba.
  • Daca totusi se vor lua masuri de prevenire in Parlament, atunci trebuie sa se puna multe extinctoare, pentru a le asigura extinctia.
  • Bisericile spun ca ele n-au nevoie de aviz de la ISU, fiindca si-au luat aviz ISUS.
  • Nici in carciumile din Vaslui nu-i nevoie de aviz ISU. Acolo clientii beau de sting.
  • In timp ce societatea civila raceste si saraceste in strada, societatea cevila a lui Dragnea, Videanu si Blaga se incalzeste la semineuri. Se vor arde!
  • Multimea din strada ii injura pe politicieni de mama focului. Tatal focului isi sufleca in acest timp manecile.
  • PSD-istii se mandresc ca ei au fost pompierii voluntari ai acestei tari. Nimeni n-a folosit furt-tunul peste societate ca ei!
  • Toate televiziunile care anunta dezvaluiri incendiare vor fi obligate si ele sa respecte normele de aparare impotriva incediilor.
  • Grataragii vor fi obligati si ei sa-si ia aviz ISU pentru prepararea micilor. Stingatoarele vin la bax de cate 6.
  • Pe Arena Nationala nu-i niciun pericol de incendiu. Fotbalul de acolo e doar apa de ploaie, iar cum nici Nationala nu bate pe nimeni, nu se vor aprinde vreodata torte.
  • Tot din fotbal, si Halagian, cu a sa strategie, “Focu’ la ei” va fi pus sub supravegherea pompierilor.
  • Din cauza masurilor precare de siguranta publica, teroristii musulmani recunosc ca lor le este sincer frica sa vina in Romania.
  • Oltencele focoase vor fi relocate de Pompieri la Cernavoda. Macar asa va avea si Romania focoase nucleare.
  • Uitand ca nu mai e premier, Ponta promite cu ardoare inca o marire de pensii, dar acest lucru chiar nu mai incalzeste pe nimeni.
  • Oprea crede ca Pompierii nu-s cool: "Ce folos sa ai girofar, daca n-ai motociclist in fata?!"
  • Cu atatea subiecte arzatoare in fiecare zi, se va lansa si Digi24 - 2, ca sa apuce sa dea toate breaking-news-urile.

joi, 5 noiembrie 2015

S-a dat liber la Santa Klaus




De cateva zile ma simt ca in febra Craciunului. Nu, nu a lui Claudiu Craciun, protestatarul de serviciu de la Bucuresti, ci al Craciunului acela in care toata lumea scrie scrisoarea cu darurile visate, pagina dupa pagina, ciorna dupa ciorna.

Ramas orfan de un Guvern ce l-a sfidat prea mult doar cu portii de zaharel, cu un Parlament care s-a ferecat si a stins luminile in Casa Poporului, cu politicieni care s-au ascuns sub bancile camerelor de sedinte, ca la cutremur, poporul a mai ramas in spatiul public doar cu Johannis si, nedumerit, nu prea stie cum sa-l abordeze. S-a suit in poala lui, si-a spus prima poezie cu "O, ce demisie minunata!", dar, exact de la a doua incolo si-a dat seama ca nu mai stie decat franturi de versuri. Ei bine, de-aici a inceput improvizatia, intr-o candida mixtura de naivitate si patetism, de eroism si lasitate, de furie si calcul rece.

100.000 de oameni in strada, 100.000 de glasuri pe 100.000 de tonuri; toate duc exact la 100.000 de liste de dorinte. Am auzit idei frumos pieptanate si idei crete, de la garantiile sociale utopice pana la cele din democratia nord-coreana. Daca ar sti Constitutia asta votata aproape unanim (tot de popor) ce se cere acum de la ea, s-ar simti dintr-o data scenariu de "Tanar si nelinistit". Mi se pare ingrijorator ca pot exista atatea voci care sa ceara lustratie oarba si anarhica, confiscari si rafuiala cu chiaburii secolului XXI, pedeapsa capitala si alte masuri care n-au nimic de-a face cu zona europeana in care traim, ci cu o revolutie ca a lui Robespierre. Cred si sper ca astea sunt doar cauzate de doza de veneratie pe care o purtam pentru Vlad Tepes, dublata si de furia anilor in care avantul revolutionar a stat anesteziat sub doze mari de complacere, lipsa de curaj si resemnare.

Suntem toti azi in poala lui Santa Klaus, avem pretentii, ne-am intors la el dar, sincer, cine il mai iubeste sau macar il respecta pe Santa Klaus? De un an de zile nu am auzit altceva decat critici si vehementa la adresa lui. L-am luat de mut, l-am luat de prost, l-am luat de marioneta sau de om care sta degeaba, de Facebook-ist si de neputincios. Numai in ultimele saptamani i s-au reprosat cate in luna si in stele: de ce nu l-a acuzat pe Oprea de abuz de putere (chiar si fara decizie a Justitiei), de ce a iesit la declaratii doar la 4-5 zile, de ce doar a sugerat si nu a cerut demisia unui ministru, de ce e prea moderat si nu e nervos ca noi, de ce a incercat sa speculeze politic moartea unui om, apoi a altor 32, apoi de ce nu s-a dus in Piata, sa isi puna eventual si el masca de Anonymous si sa urle "Demisia!", de ce nu speculeaza politic sau de ce speculeaza politic, de ce nu dizolva Parlamentul si cate si mai cate. Orice gest este disecat, orice cuvant atrage o mie de scame de analiza. Reflexul critic al poporului a fost cultivat cu insistenta de presa, cea care este, stiti bine, singurul mod in care ne cunoastem liderii. Presa, in general, are tendinta naturala in a critica, dar, in particular, presa romana nu lauda pe nimeni dezinteresat ci doar subventionat, cu bani seriosi din bugetul public sau din comisioane cu miros de DNA. Cand insa timp de un an nu au facut altceva decat sa-i caute nod in papura unui personaj care era si este privit de norod ca un soi de Voda, au ajuns sa duca situatia exact in tara lui Papura Voda.

Cum poate indeplini un Santa Klaus in Romania listele de dorinte a 100.000 de oameni revoltati ca si a celorlalti 20 de milioane bombanitori? Cum poate indeplini macar una dintre dorinte, atata vreme cat, fara greseli fatale, tot nu mai crede multa lume sincer in el, cat nu au rabdare si cat nu au decat revendicari nu si solutii? Capcana lui nenea Klaus de a chema si poporul la consultari e menita sa demonstreze exact lipsa de coeziune, de organizare si, pana la urma, starea anarhica spre care tinde sa alunece totul. E menita sa ne arate ca degeaba ne-am suit in poala lui Santa Klaus fiindca nu stim inca versurile constitutionale si nici nu avem solutiile necesare. Intre atatia politicieni demagogi, ar fi culmea ca poporul sa nu fie demagog!

Putem sa ne rugam la nesfarsit de Santa Klaus cata vreme nu am inteles nimic de la el, pana il apreciem doar ca fiind un rau mai mic decat Ponta. Darurile vin doar atunci cand crezi si doar pe merit. Iar meritocratia, despre care tot aud vorbindu-se zilele astea, inseamna nu doar conducatori cu merite ci, probabil chiar mai mult, meritele poporului.

luni, 2 noiembrie 2015

Coruptia, vinovatul de serviciu


Un instantaneu surprinde cu genialitatea unui fotograf drama acestor zile. Asta este imaginea care ne descrie cel mai bine.: suntem doar umbre de oameni pe pereti in spatele unui ocean de durere si lumini, de tristete si caldura, de liniste si revolta. Aici ar trebui sa ne regasim fiecare dintre noi, in contururile acestei lumi de pe peretele luminat, sa vedem ca suntem parte si nu departe in intreaga scena.

Spun asta pentru ca se desprinde tot mai clar ceea ce va fi sloganul si morala "tragediei Colective": "Coruptia ucide!" Este o personalizare iscusita, facila si convenabila pentru fiecare dintre noi. Acest diagnostic este cel care ne exonereaza individual de orice vina. Cei mai multi nu am fost nici corupti si nici corupatori, nu in sensul politic sau administrativ cu care se asociaza mereu in spatiul public. Gata, ne-am spalat pe maini, acum putem arata cu degetul, putem incepe vanatoarea de vrajitoare corupte. Nu spun ca n-ar trebui sa avem si o astfel de rafuiala, la un moment dat, dar haideti sa pastram ziua aceasta pentru adevaratele invataturi pe care le-am putea culege acum.

A fost intr-adevar coruptie in cazul acestui incendiu? Se poate dovedi ca acel club a dat spaga autoritatilor pentru a nu fi controlat? Par actionarii de acolo genul de oameni care sa-si permita sa dea o 10% cota parte pentru semnaturi astfel incat sa multumeasca un buzunar de primar bucurestean? Sau, mai degraba, par oameni care din zgarcenie au tot eludat cu abilitate toate reglementarile? Pe cei de la ISU i-au driblat cu declaratia pe proprie raspundere, cei de la Primarie s-au scos singuri din joc prin lipsa de interes, de competenta si prin programul lor de oameni ai muncii, 8-16.30, cei care au facut lucrarile de amenajare a spatiului au respectat reteta de materiale si voia clientului, pe singurul considerent de "sa iasa cat mai ieftin". Nu-i coruptie aici, e doar lipsa de considerare a regulilor.

Iar acum ganditi-va ca vi s-ar spune "Nerespectarea regulilor ucide". Ce dezumflare! Doar atat puteti sa ne transmiteti dupa tragedia asta de proportii nationale (accentuata un pic, haideti sa recunoastem, macar un procent si de proximitatea evenimentului la media bucuresteana)? Ce mare gaselnita e cu regulile astea? Unele dintre ele nici macar nu-s legi, nu au constituenta punitiva! Legile sunt cele pe care fiecare dintre noi gasim cate-o cale de ocolire. Regulile insa, oricat de mult ar fi sfidate, raman universal valabile si, uneori, atunci cand se umple paharul, se rastoarna peste noi cu cate o "amenda" din asta tragica, ca acum. Sa nu te lacomesti sau sa nu te zgarcesti, sa nu ii pui pe altii in pericol, sa nu improvizezi si sa apelezi la experti care sa-ti certifice calitatea. Astea sunt reguli, nu neaparat legi, dar daca erau respectate la clubul "Colectiv" azi nu aveam nicio drama colectiva.

Sa va dau un exemplu simplu fata de respectarea regulilor. Cati dintre voi ati facut semne cu farurile la vederea radarului Politiei? Da, stiu, din omenie, vreti sa-i scutiti pe altii de o amenda. Si-asa Politia sta la ciupeala, nu previne nimic! Da, exact ca inspectorii aia ai Primariei care, de regula, dau amenzi si care trebuiau sa nu lase clubul "Colectiv" sa functioneze. V-ati gandit insa ca unul avertizat de voi pe sosele coboara de la 150 de km/h la 90 de km/h, trece de Politie si le rade in nas "curcanilor", apoi accelereaza la 180 la ora, gandindu-se ca de-acum are cale complet libera? Iar daca la viteza aia are un accident in care intra pe contrasens omorand poate si niste nevinovati? E sau nu vinovatie morala a ajuta un vitezoman sa fenteze regulile cu asemenea consecinte grave? De asta, sigur comit si eu o mie de incalcari ale regulilor, dar macar gestul de a face semne cu faza lunga nu-l fac niciodata.

Pana la urma, acceptam ca acum avem si noi partea noastra de vina sau ne bucuram doar de morala "Coruptie ucide"? Suntem fericiti ca nu suntem acum printre victime si mergem mai departe cu bancul nostru imens de pesti, acuzand doar "rechinul coruptiei"? Sau i-am putea spune sloganului  "Dispretul fata de reguli ucide", "Nesimtirea ucide", "Viteza ucide" (asta deja e folosit, fara rezultate), "Lipsa de empatie ucide", dar nu va impresiona pe nimeni. Insa, daca am gandi astfel, oare am ajunge sa ne intelegem umbrele de pe perete?