miercuri, 25 martie 2009

Ma numesc “Lachi”

Nimeni nu stie exact cand m-am nascut.....Si de ce...Conditii normale, printre si pe sub masini, pe cimentul zgruntzuros si denivelat pe care-l calc cu fiecare pas.
M-au botezat copiii de la bloc, cu nume de import, dupa ce au vazut ei pe la televizor. Cica ar insemna "Norocosul". Poate ca numele asta e ca o chestiune de aceea fara sens si urmari, ca zodiile, caci nu-mi amintesc sa fi avut vreodata mai mult noroc decat altii.
Sunt corcitura - 10 specii la pachet, intr-un singur exemplar. Eu cred ca am unicitatea mea dar lumea ma contrazice: unii imi spun ca seaman mai mult cu mama, altii, dimpotriva ca as fi leit tata; care, la randul sau, semana mai mult cu bunica, ce era aidoma, picatura!, strabunica. Din punctul asta de vedere deduc ca eu sunt doar o vietzuitoare plagiata. Printre atatea ramuri genealogice nu pot decat sa traiesc cu certitudinea ca, cineva in familia mea, candva, sigur a fost si de rasa...
Sunt un locatar urban. Ca orice orasean, primesc din cand in cand cate-un sut in fund insa uit repede acest gen de evenimente fiindca nu e benefic sa te certzi cu cei mai mari decat tine si nici sa faci procese de constiinta pe tema asta. Exista o justitzie pentru toate....Nevazuta....Nesimtzita....Insesizabila...Injusta.... Insa, nu dreptatea este ceea ce caut. Dreptatea universala nu tine loc de foame si, personal, prefer ca dreptatea mea sa fie cu burta plina. Nu trebuie sa umblu doar tzantzosh, cu coada incovrigata si cu varful in sus... Mai bine cu capul plecat si adulmecand mereu viitorul spre care ma indrept..Cat despre covrigi, la cate covrigarii sunt, e clar ca exista cate unul pentru fiecare coada de caine!
Nu tin mortzis sa fac multi purici intr-un singur loc. Imi place diversitatea, nu suport monotonia si imi pretzuiesc proprii purici. De aceea nu pot fi fidel vreunui loc, sigur, dar umed. E pericol de ruginire acolo... Tin doar ca parazitii mei sa ajunga mai repede mai presus decat "ai lor", in locuri pufoase, caldutze. Da, recunosc, sunt oportunist. Mereu astept sa-mi cada cate-un os, de pe undeva. Iar daca nu cade, il ajut eu s-o faca - nu e o rusine sa-ti fortzezi norocul, sa furi putzin startul, atunci cand scopul e unul nobil: propria faptura. Si, oamenii au o vorba: hotzul neprins e recidivist convins...
Nu muncesc, dar ma prefac de minune ca sunt preocupat. Acum trec strada ingandurat, acum alerg repede pe dupa coltz. Trebuie sa dau impresia de stres, sa ma armonizez cu ritmul orasului, sa dau aparentza de munca intelectual-fizica, fara sa produc de fapt altceva decat murdarie... Eu nu sunt ca cei de la tara, angajat cu sarcini precise la cate o ograda. Nu simt nevoia de a ma statornici intr-o slujba comuna ce garanteaza obscuritate si constanta. Sunt producatori de securitate. Eu in schimb, sunt domn de oras. Nu trebuie sa produc nimic, eu sunt un animal de consum.
Imi cunosc foarte bine seful.. E cel mai gras, cu dintii cei mai ascutziti, cel mai greu de intzeles dintre noi. Are mereu blana cea mai aranjata si culcusul cel mai comod. Nu indraznesc sa-l contrazic niciodata, nu vreau sa-i dau motiv sa maraie inspre mine caci de la el, din ceea ce ramane din prada sa, imi iau eu portzia de oscioare, salariul. Imi ingrop capturile in locuri bine gandite, ca nimeni sa nu ajunga la ele si ma consider mai bogat, cu cat mai multe astfel de avutii am puse deoparte. Doar sa nu afle ceilalti unde le-am ascuns...Aceasta este bursa mea, cotatzia ascunzatorilor.
Sunt caine "haitic". Imi place sa fac politica de cartier. Tranzitia orasului de la spatziu viran, la santier si apoi la cartier de blocuri a facut ca eu sa fiu de stanga - avem blocurile din stanga strazii. Latru sarguincios atunci cand cate unul, singuratic, din opozitie, se incumeta sa ne provoace. Atunci cand apare insa o lupta intre haite, sunt primul care imi declar neutralitatea, dezinteresul, "ahaitismul". Doctrina mea e una simpla si de bun simtz: sa fii totdeauna cu cei mai puternici, caci ei au dreptatea. Cu toate acestea tin sa-mi exprim si eu parerile, sa uzitez demonstrativ de libertatea de expresie, atat de mult latrata si zgomotoasa; de fiecare data cand am ocazia, latru demagogic la cate-o roata de masina si nu ma chinui prea mult sa inteleg de ce o fac. Altii procedeaza la fel, eu de ce sa fiu mai prejos?
Migrez cu usurintza intre clasele sociale: uneori sunt cersetor, fiindca nu te costa nimic sa ceri si in orice moment sunt bucuros sa-mi pice ceva gratis. Alteori fac parte din clasa de mijloc, atunci cand ma strecor cu iscusintza, nevazut si nebagat in seama, printre picioarele oamenilor. Sunt zile cand ma simt chiar liber si bogat, vazand ca sunt multzi altii mai jigaritzi decat mine, sau cum altii, prinsi in lesa vreunui regim uman, sunt taratzi pe strada dupa un dictator cu doua picioare.
Am o sumedenie de dusmani. M-am nascut cu ei si ma vor urmari mereu. Cei mai periculosi, sunt hingherii. Ei sunt statul meu: lor le platesc impozitul zilnic pe frica, taxa de protectie si valoarea adaugata pe supravietzuire. Ca orice organ de control sunt dispusi sa te taxeze in orice clipa si fiindca sunt reglementati prin lege, mereu cauta sa te prinda la coltz, sa te lege..
Sunt un caine de oras si ma bucur de avantajele vietzii moderne. Folosesc des transportul in comun, mijlocul preferat fiind haita. Uneori e cam aglomerata si are aspect "ciurdiform" dar, de regula, sunt destule pe traseu, e loc pentru toata lumea...Problema este la intersectii, cand trebuie sa cedezi trecerea. Acolo ies de multe ori scandaluri, cand nu ne dam prioritate reciproc (din principii), certuri urate, gata-gata sa muscam unii din altii. Bine insa ca nu punem la suflet, nu ne chinuim sa retzinem aceste mici intamplari. Altfel, data viitoare cand apare un astfel de blocaj, poate am fi predispusi sa cedam trecerea??!?! Ar fi o mare greseala! In oras orice pas inapoi, e un pas, in jos, o treapta coborata.
Mananc cel mai des la tombearone si, fiindca ele fac parte din mediul meu natural, consider ca mananc natural. Gama variata, sortimente care mai de care, autoservire... Hapai repede ceea ce prind, de teama sa nu-mi ia altii gaselnitza, prada. Si ma ingras. Mananc atat de rar ceva consistent si totusi ma ingras. Nu pot fi anorexic ca ogarii, nu ma ajuta silueta, asa ca nu-mi ramane decat sa ma lamentez mereu si sa-mi promit ca voi trece pe dieta: "de maine, doar cotoare de mere!".
Consoarta? Chiar daca exista, asta nu ma impiedica niciodata sa intorc capul si dupa altele asemeni ei pe strada. Oricat de evidente ar fi gesturile mele, n-are ea de ce sa fie deranjata. E doar perechea mea de convenienta. Si, la o adica, imi sunt iertate escapadele morale. Sunt mascul, ce argument mai bun ar putea exista? Nu prea am timp sa stau cu familia. Orasul imi ocupa toata ziua. Iar copiii? Ei bine, ei pot creste si fara prezenta mea. Asa cum am facut-o si eu. Ce i-as putea invatza deosebit? Singuri, vor invatza ceva mult mai important, esential chiar in citadela: a se descurca!
Nu ma consider varful evolutiei darwiniste. Sunt construit simplu si pentru a nu fi simplu de dezmembrat m-am facut singur mult mai complicat, ca toti cei din jurul meu. Cred ca sunt un animal ca toate celelalte, cu 2 sau 4 picioare, din cea mai salbatica jungla: orasul.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Continuarea :)???

Trimiteți un comentariu