De Craciun

Craciun Fericit, va doresc, prieteni, cu liniste in suflet si bucurie pe chip!


Iar cum niciun Craciun nu soseste decat daca este intampinat cu colinde am ales sa cant si eu 2 melodii speciale: o colinda si un cantec de iarna, scris de mine, acum cativa ani.

Vino, Doamne!

Adrian Sobaru a fost ocrotit. S-a intamplat o mica minune de Craciun, fiindca gestul disperarii ii putea fi fatal. Acum sa ne rugam pentru Sobaru, sa-si revina cat mai repede si sa isi poata ajuta familia, macar cu valoarea fiintei, singura pe care nicio politica de pe lumea asta nu are puterea de a o reduce.

Iar apoi, poate, vom invata ceva din semnificatia protestului sau. Sa ne gandim, asa cum multi n-am facut-o anii trecuti, de cate astfel de sacrificii individuale e nevoie, cati martiri stiuti sau nestiuti cerem ca sa avem puterea sa ne unim, dincolo de sindicate, dincolo de interesele egoiste ci doar sub spectrul disperarii si a lipsei de speranta crescande de la o zi la alta.

Singuri putem doar soca. Uniti putem schimba!

Kitty, colectia Toamna-Iarna

Centurionii

EMIR KUSTURICA - Asfalt tango

Mare minune! Sibiul are centura! Dupa multa asteptare, nervi si cheltuiala s-a implinit in sfarsit ceea ce trebuia sa se intample prin 2003. Ce frumos cadou ne-au oferit guvernantii fix in ziua cea mai propice pentru a fi mandru ca esti roman: 1 decembrie. Anul trecut o autostrada pe la Cluj, acum o minunatie de asta scurta, de criza, la Sibiu. Totul ar fi fost o incantare daca, intr-un moment de suprem spirit stilistic un anumit personaj-cheie in povestea asta nu ar fi rostit un fapt memorabil: "sibienii sa-si faca poze cu TIR-urile fiindca nu le vor mai vedea prin oras". Atunci mi-am adus aminte de fapt de fotografiile cu TIR-uri, acolo unde aparea mai des: in ziare, la articolele cu gropi (treaca-mearga, se astupa...cu banii Primariei Sibiului) si mai ales, cu accidente. Faceti o statistica simpla cu cate accidente mortale a cauzat traficul acesta in oras si veti obtine inca un cost sinistru al amanarilor succesive. Oare cati morti/an de intarziere a centurii ocolitoare reies? Macar de aceasta jena, indiferent cine ar fi fost acum la putere (fiindca toti au fost implicati) ar fi trebuit sa faca aceasta deschidere tarzie pe furis, ca hotii, la ora 3-4 dimineata, sa nu-i vada nimeni.

Se putea insa rata un asemenea moment? "Lunga" plimbare pe autostrada, bataia cu pumnul in piept in fata camerelor, poza de grup si mai ales panglica, (offf!), acea dulce si minunata panglica.... Toate asteptau clipa de glorie. Doar cu invitatii au zbarcit-o organizatorii, de vreme ce au invitat un primar al Mediasului (intr-adevar, foarte implicat si proxim in chestiunea in cauza) dar pe primarul Sibiului si pe presedintele Consiliului Judetean (ales prin vot direct de sibieni, amintiti-va) nu i-au chemat asa cum logic ar fi cerut uzantele oficiale. Amandoi erau de la FDGR si, mai mult ca sigur, calculul a fost ca ambii ar fi fost un pericol la imaginea "PDL v-a dat pusca si centura lata". Cel putin Johannis, tinand cont de inaltimea lui, s-ar fi vazut la poza de "taiat panglica" chiar si din randul al cincilea! Mai bine sa ne comportam deci ca golanul ce se da cu loganul.

Trec 2 zile de la inaugurare si am si eu drum la Medias. La intoarcere, noaptea, ce idee ii vine lui Adi, soferul: "Hai sa n-o mai luam prin oras. Trebuie sa ajungem pe la viaductul Vasile Aaron, numai bine, mergem pe centura! Ne urcam la intersectia cu drumul Sibiu-Medias si ne dam jos acolo, la iesirea Sibiu-Agnita. Am fost eu, chiar in ziua lansarii si totul e OK!". Ma grabeam putin dar si curiozitatea sa vad cea de-a 8-a minune a lumii era mare. Urcam asadar pe autostrada, totul bine si frumos, viteza constanta, astfalt bun, poduri...Ajungem la prima intersectie ce ducea catre oras si .... apare un sens de interzis la iesire. Obligatoriu inainte. Pe panourile de sus acolo unde ar fi trebuit sa scrie "sageata Sibiu" era o mazgalitura ca a unui elev ce a scris o prostie la tabla... Mai parcurgem vreun kilometru si ne apropiem de iesirea pe care noi o cautam. Ce sa vezi... Aceiasi interdictie. Mai sa fie, asta e centura care a fost inaugurata? Adi era nervos, cum ii e stilul. Singura solutie ramanea sa mai facem vreo 6 kilometri, sa trecem de Selimbar si sa ne dam jos doar acolo unde se iese in drumul national. Ajungem in cele din urma in acel punct si ii vine lui Adi o revelatie: "eu am intrat pe autostrada pe acolo pe unde ti-am zis, deci pe partea asta trebuie sa fie deschisa urcarea, deci si coborarea". Era noapte, n-am vazut nimic dincolo, nu putea fi contrazis in vreun fel. Face doua bucle si imediat ma pomenesc tot pe centura, pe sensul celalalt de mers. Iarasi 6 km si ajungem la locul cu pricina. Aoleu! Aceiasi hasurare! Cum? De ce?  Simplu: centura a trebuit deschisa in stilul romanesc: totul ideal la lansare. Totul sa para perfect, masinile sa parcurga de la un cap la altul. Bine ca nu l-a scapat pe premier niscaiva nevoi, sa zicem "fizio si mai putin logice", sa aiba nevoie sa se dea jos, ca atunci ar fi inteles tristul adevar: "te-ai urcat pe centura, mergi pana la capat! No way back!". Va amintiti unde erau o obisnuinta acest gen de "vizite de lucru"? Dupa ce pleca tovarasul se dadea jos poleiala. Asa si acum, cu centura noastra. Citesc acum, ca omul patit, ca o bucla din acelea de acces pe autostrada va fi gata in 1-2 saptamani, cealalta mai incolo, adica totul va fi gata doar prin aprilie anul viitor. Cert este ca noi, muritorii de rand, am inaugurat la randu-ne centura, atat de folositoare sibienilor. Cu un drum cu sens obligatoriu inainte si apoi cu inca unul obligatoriu inapoi, fix pana la locul de unde am pornit, iar apoi am urmat drumul clasic, prin oras.

Am inteles ca era obligatoriu pentru realizarile inchipuite ca inaugurarea sa fie la timp, seriozitatea sa fie clamata, triumful aclamat.. Pe urma ne ocupam si de "surogatele" initiale, mai asa, in stilul nostru, al constructorilor. In avantul general, cu aplomb demn de o campanie electorala se promite acum o autostrada Sibiu-Nadlac, pana prin 2013. Sa dea Domnul sa fie Uniunea Europeana (cea care da de fapt 75% dintre fonduri) cu batul pe noi ca altfel nu avem nicio sansa sa fie gata inainte de 2020. O inauguram atunci si pana in 2050 va fi si finalizata! Noi suntem urmasii Romei? Daca ar fi fost ei ca noi probabil ca podul lui Apolodor era gata doar la anul!

Mai jos, daca doriti sa vedeti, traseul nostru distractiv.

Pentru varcolaci si nu numai....

Acum aproape o saptamana ma suna pe la ora 22 Adi cu un ton de "112": "Alex, tu ai vazut cerul? ... Waw, sa vezi luna! N-am mai vazut asa ceva. Un cerc perfect, ca o explozie in jurul ei!" Zic gata, Doom's Day, asta a fost, stai sa salvez proiectul de pe calculator si sa ma rog sa fie vreun Bruce Willis care sa ne mai salveze. A si ajuns gaura neagra la noi?

Dar continua tot Adi: "Vezi, du-te repede, se mai vede inca un pic". Arunc celularul pe pat, imi apuc repede carjele, fac o cursa de ski-carja-fond prin casa pana pe balcon si ma uit. Intr-adevar, un cerc mare de nori, fix cu luna in centrul lor. Nici urma de chipul lui Isus pe cer, nici urma de ceva flacari. Ma mai uit un pic la luna, tot asteptand sa faca ceva, sa se dea peste cap sau ceva spectaculos. Degeaba... Ma intorc la telefon asteptand explicatii de la Adi. "Pai da, zice, acum nu se mai vede asa, dar sa fi vazut mai devreme! A fost un cerc de nori exact in jurul ei si apoi s-a tot marit. Acum poate nu se mai vede dar, atunci sa stii se uitau toti de afara pe cer. Am mers repede in casa, am luat aparatul si am facut si poze". I-auzi, dovezi! Deja eram interesat. Mai ales ca aparatul lui Adi e din "specia NASA", poate-poate vad si eu fenomenul.

Asadar am asteptat cuminte livrarea pozelor pe care le pun acum si aici, pe blog. Interesante, ce ziceti? Cercul de nori este intr-adevar remarcabil prin perfectiunea sa. Sa fie un semn? Sau vreun fenomen cu explicatie fizica? Eu ma gandeam ca poate luminozitatea lunii pline intr-o seara fara vant sa fi avut cumva efectul acesta, de disipare egala a norilor, dar sunt doar speculatii. Pana atunci privim si intelegem fiecare ce vrea, fiindca in asta sta frumusetea lumii.

Oamenii nu se schimba

Este o chestiune de genetica. Nu poti fii ceea ce nu esti, inainte de toate. Iar pe langa asta, nu poti sa modifici alcatuirea pe care o ai deja. Da, se stie, trasaturile omului sunt definite de ADN-ul sau. De ce nu s-ar gasi si sufletul acolo?

De aceea cred ca nu prima impresie conteaza, probabil ca nici prima parere, dar cea de-a doua, cu siguranta, e cea definitorie, e corecta. O data ce ai "legitimat" o persoana, cu acel cod de bare va ramane. Nu se va schimba niciodata. Iti poate furniza surprize, trasariri de neasteptat, dar iesind de sub impresia momentului  vei intelege ca nimic nu e altfel.

Oamenii raman aceiasi. Nici imbogatirea, nici schimbarea modului sau a locului de viata, a anturajului nu ii modifica... Doar ii adapteaza la noile conditii sau, mai bine zis, ii dezvaluie. Nici macar varsta nu are efectul acesta: maturizarea este de fapt o minciuna a stilul de viata. In interior mai rasare un mugur, mai cade o frunza... Trunchiul ramane acelasi.

Persoanele ar fi fost intotdeauna aroganti, duri, egocentrici sau dimpotriva calzi, calmi, visatori daca li s-ar fi oferit ocazia. Nimeni nu se transforma radical,  numai se muleaza pe felia sa de lume. Cand le este bine uita, cand le este greu par mai apropiati de cei din jur, egoismul este doar un vector al gravitatiei fiecaruia. Al doilea este exact acest fond inamovibil, de dincolo de invelis.  De aceea, cand cineva iti spune ca s-a schimbat mult, atunci poti fi absolut sigur ca e de fapt exact la fel. Iar daca intr-adevar pare metamorfozat inseamna ca este vina ta: nu l-ai cunoscut niciodata suficient de bine.

Nu trebuie uitat ca de fapt oamenii nu vor decat declarativ sa se schimbe. In sinea lor sunt multumiti de ceea ce sunt. Daca nu, ar fi fost altfel inca de la inceput. Exista o rezistenta teribila la transformari, caci cine isi poate nega propriile concepte?

Cei din jur trebuie primiti asa cum sunt. Dar pentru asta trebuie cunoscuti exact. Cu cei mai multi
poti trai cu ei natural, fara sa conteze prea mult, de fapt, fara sa-ti pese ca nu sunt cum iti doresti. Pana la urma de asta va depinde distantarea sau apropierea de ei. Insa la cei ce ajung intim langa tine e mult mai complicat. Daca descoperi de la inceput sau pe parcurs ca ai vrea sa fie altfel e in zadar sa astepti miscari si cu atat mai mult e inutil sa incerci sa-i schimbi. Nu-ti face asteptari de la ei, nu-ti pune sperante ca se vor preschimba transforma vreodata in ceea ce doresti tu fiindca nu vei fi decat dezamagit. Vei pierde efort, energie, timp, sperante, tot asteptand.

Accepta-i asa cum sunt si, la fel de important, spera ca si ei vor face la fel.

Clipe

Mircea Rusu - Romanta de toamna

Deschid ochii. O durere surda vine in mine ca tonul unui telefon. Privesc in sus, un tavan inalt, exagerat si fara rost de departe de mine, parca prea deasupra, chiar deasupra cerului. Nu stiu cat am fost inconstient. Imi aduc aminte doar cum dupa lupta si suspansul unui thriller la care am participat cu toate simturile mele inca active,  am fost luat de doua ori cu hei-rup-ul pana am poposit in pat. N-am mai trecut prin asa ceva, sunt imobil si frant in doua, parca sunt femeia taiata pe mijloc de la circ. O parte constienta strapunsa de multe ace agitate si una inerta, straina dar legata totusi de mine. Ar trebui sa  fiu speriat dar nu sunt. Inchid ochii si vad tot ceea ce trebuie a fi vazut. Alerg sar peste etape socotite in luni dar goale de continut si probleme. Hasurez rapid portiunea socotita, pun in paranteza toata zona de calendar sacrificata si apoi imi fac o poza imaginara a noului-vechi eu, a motivului pentru care ma aflu lipit pe orizontala. Nu ma sperie nimic din ce va urma. Zambesc luminat... "Un pic si totul va fi iar bine"...

Deschid iarasi ochii. Vad o camera ca de hotel frumos luminata, zugravita in culori calde. Langa mine un aparat imi socoteste cu rabdare fiecare celula. Sunt iarasi una cu patul. Un televizor, undeva sus, vrea sa imi hipnotizeze atentia asupra lui. Va trebui sa-si mai dea silinta... Cateva chipuri zambitoare trec prin fata mea incercand sa ma linisteasca. Nu au de ce. Cunosc senzatia foarte bine. Imi voi reveni in puteri ca dintr-un dezghet. Intepaturile nu le simt chiar daca vad cordoanele ce coboara in mine, caut durerile acolo unde ma asteptam sa le gasesc dar nu exista, nici macar una. Imi fac un sumar rapid cu ce s-a petrecut, cum dupa ce m-am inchinat, m-am intins si am adormit intr-o stare de plutire nepasatoare iar, la rastimpuri, ca niste diapozitive, am captat imaginile agitatiei din jurul meu. Am inregistrat un zambet confirmativ, o perioada de veghe mai lunga in care am apucat sa spun un "multumesc" care as fi vrut totusi sa insemne mult mai mult decat  un cuvant si apoi un nou "fade to black" pana la prezentul nemiscat. Asadar e adevarat: totul se va petrece mai usor, imi fac planul de bataie ca un soldat ce stie fix ce si cat are de facut. Pastrez pozitia de drepti, asa cum sunt intins si incerc sa dau ordinele deoparte, sa vad ce se afla dupa batalie; nimic. 

Privesc lung in gol, apoi inchid din nou ochii.   

Planeta urbana

Vanare de Vantu

Cate jocuri poate face un presedinte

Pan’ „Destul” sa ii spunem in cor

Cat va mai specula lipsa noastra de minte

Comportandu-se ca dictator.

Raspunsul prieteni e vanare de Vantu’

Raspunsu-i vanare de Vantu.

Cate mii promisiuni ar avea de facut,

Pan’ sa fie votat de cei multi

Si cat trebuie dupa rabdat si crezut

Pana ajung toti flamanzi si desculti

Raspunsul prieteni e vanare de Vantu’

Raspunsu-i vanare de Vantu.

De cate ori oare va mai sfida

Ce cinstit si legal este scris

In picioare calcand Constitutia

Oricine-i e rival e proscris.

Raspunsul prieteni e vanare de Vantu’

Raspunsu-i vanare de Vantu.

Chiar doriti presedinte boxer-combatant

Cu machiavelice sale mutari

Oare asta acum este-n tara important

Inca nu a depasit orice rabdari?

Raspunsul prieteni e vanare de Vantu’

Raspunsu-i vanare de Vantu.

Statul statut

Eu m-am saturat de cate ori am auzit discutii despre "reformarea statului". Ca si cum in tara asta cineva ar avea puterea si mai ales priceperea reale de a lua in maini statul, de a-l modela precum plastelina... Poate ca in alte vremuri, mai monarhice, s-a putut intr-o oarecare masura asa ceva dar Romania, oamenii, ierarhiile si civilizatie de atunci s-au pierdut irecuperabil dupa catastrofa si spalarea de creiere a comunismului. Mi-e lehamite acum sa vad critici fara de solutii, idei fara continut si institutii cu sens dar fara valoare. Statul roman este de sus in jos doar o improvizatie, o expresie a lui "las-o ca merge si asa". Dar cat sa mai tot mearga ... in gol? De ce sa mearga si sa nu stea de la un moment dat?

Sa va spun: saptamana trecuta am fost internat, ghinionul meu, dar, norocul meu, la un spital privat. Analizele au durat mai putin de o ora, cei care au facut hartogaria internarii au fost mereu civilizati, chiar binevoitori (desi i-am cam sacait cu intrebari), salonul de spital nu se deosebea cu nimic de o camera de hotel, operatia in sine un lucru absolut normal, nu m-am simtit nicio clipa ca o povara, ca o corvoada pentru cei de care de fapt depindeam, apoi atenta ingrijire post-operatorie si pana chiar si in momentul externarii am intalnit oameni care, benevol, se ofereau sa ma ajute. Totul intr-o ordine fireasca si, cel mai important, fara nevoia de a da spaga. Doar plateai destul serviciul, in ansamblul sau, nu? Apoi, la nicio saptamana am avut de-a face cu spitalul de stat, de data asta, din fericire, doar in trecere. Coridoare mari si reci, curent, scartaituri, decoruri in care s-ar fi putut turna un film de epoca (poate chiar din perioada primului razboi mondial), saloane mai mult inalte decat largi, cu spatii intre paturi de nici macar un sir de furnici nu s-ar fi putut strecura pe-acolo, ustensile medicale medievale, cu vopseaua scorojita, paturi demne de o inchisoare si nu de un spital... Personalul parca mereu grabit, stresat, indispus, pe care doar minima umanitate il putea face sa stea de vorba cu tine, sa te ajute. Mancare ca la armata, conditii ca de razboi. Ici-colo doar cineva cu adevarat eficient, dornic sa te ajute cu adevarat, sa nu stea cu spatele cand iti vorbeste si sa rezolve de fapt toata problema ta in mai putin de un minut. Unul care munceste, zece care se prefac. Da, normal, diferenta intre privat si Stat. Stai si pui in balanta, tu, clientul: plata la privat si spaga pe care ar trebui s-o dai la Stat ca sa se comporte macar asemanator cu tine - aduni, scazi, tragi linie si cam tot acolo ajungi. Asta daca ai banii necesari. Daca nu, atunci mergi pe solutia minima, confort categoria III nespaguit si iti trebuie stomac puternic, sa suporti toate loviturile pe care le incasezi drept in plex de la sistemul la care cotizezi. Imi este hotarata a doua spitalizare, dar si daca n-ar fi fost nu credeti ca mai intai m-as interesa serios de varianta privata, inainte de a ma abandona in mainile institutiilor bugetare?

Cum se pot schimba toate astea? Vreun reformator, om de viziune si de pricepere? In Romania?! Fiti seriosi! Dar, fiindca oamenii sunt de fapt sub vremuri, lucrurile deja se schimba! Cum? Prin comparatie si prin concurenta. Primul element necesar: cu cat vor fi mai multe variante private cu atat vor scadea preturile. Atunci automat tot mai multi clienti vor migra spre locurile unde sunt intr-adevar tratati corespunzator. Iar cei de la stat? Probabil ca isi vor restrange in cel mai natural mod activitatea. Va ramane cineva pe drumuri? Nu, pai particularii nu au nevoie de angajati? Vor suferi, vor fi exploatati de patroni? Cred ca puterea bunavointei e un zambet ce vine nu din frica de a nu fi concediat ci mai mult din confortul unui salariu mai bun. Au trecut destui ani de liberalism, de economie libera, concurentiala. Vreo 20! E timpul sa aducem competitia chiar in sanul acelor sectoare ce par impietrite. Elementul cheie: alternativa calitatii! Urmeaza educatia. Primii pasi s-au facut la gradinite dar sa ne gandim ca vor fi tot mai multe scoli private, cu program prelungit pentru masa, odihna si teme, cu 10 elevi intr-o clasa si cu metode superioare celor pretinse de sistemul invechit. Cu un pret din ce in ce mai scazut vor fi tot mai tentante. E un deziderat! Din pacate, invatamantul privat nu va reusi asa lesne precum sistemul de sanatate publica. Da, tocmai asta e: sanatatea nu e publica, asa cum gresit se spune, ci e personala! E vorba de valoarea produsului. Sanatatea e nepretuita pe cand educatia, terminata mereu cu studii "superioare de inferioritate" e tot mai devalorizata. Dar, daca se va crea cerere pentru instruire buna, sistemul se va insanatosi de la sine. Imi aduc aminte de ceea ce spuneau baschetbalistii americani veniti sa joace la Sibiu, ca ei aduna bani pentru a-si putea trimite copiii la scoli private. Mult, putin, era o investitie care se renta intr-o societate verticala, cu pret pe si din educatie. Mai raman birocratii, formalitati, chestiuni invechite. Mai devreme sau mai tarziu, vrand-nevrand se vor putea centraliza si astea intr-un sistem informatic. Doar vointa sa existe! Nu inteleg de ce trebuie tu, individul, sa iei o hartie-adeverinta din punctul A si s-o duci la vizat in punctul B pentru a o preda la C. Exista calculatoare, exista baze de date. Declarati razboi ghiseelor si nu mai lasati calculatoarele sa someze doar cu Solitaire-uri si forwardarea mail-urilor interminabile! E nevoie poate doar de o competitie de idei a firmelor de consultanta, e nevoie totusi si de un pic de vointa, nu de a face lucruri ci macar de a nu le obstructiona.

Pana la urma daca ce-i al meu e mai valoros decat ce-i al nostru, al tuturor, asta poate fi singura solutie reformatoare in Romania: multiplicarea individualitatilor. Liberalismul extins pana la limitele suportabilului ar dezbraca statul de multe din parghiile sale de control dar si de griji. Statul romanesc ar trebui restrans la a se administra, daca se poate, doar pe sine insusi. Sa-l facem pana si pe el sa fie egoist cu ceea ce este al lui!

Asta cred ca se va intampla in cele din urma cu statul. Fie ca vrea fie sau nu, ca alcatuire este de fapt un organism viu, in continua miscare si transformare. Si, cum bine stim, orice organism evolueaza, spre a se adapta, spre un mai bine natural. Singura chestiune dubioasa aici este ca acest gen de evolutii se intind pe parcursul a milioane de ani. Aveti rabdare?

Cimitirele din asfalt

Nu sunt dintre acei carora sofatul sa li se para altceva decat ce este: un atribut absolut natural al omului, o banalitate. Tine de antrenament si de invatare: mersul se invata, alergatul la fel, am putea invata si sa mergem in maini, daca ne-ar folosi la ceva. Sofatul pare mai greu: implica maini, picioare (pana aici e ca la inot) si ochi...De ce ochi? Pentru atentie! Aici incep problemele...

Multe ni se par naturale. Avem supletea si atentia innascute de a trece unii pe langa altii instinctiv. Cum ar fi daca, printr-o deformare a naturii, oamenii ar putea merge pe trotuare cu 70-80....100 .....150 km/h ?! In cel mai fericit caz am fi toti plini de cucuie. Dar daca oamenii ar avea si 1000 de kg?....

Aici se ajunge la masini. Sigur, omul nu se naste sofer si tocmai de aceea nici nu i se permite sa atinga volanul decat atunci cand este destul de matur pentru a avea acele doua elemente cheie: responsabilitate si atentie. Ambele converg spre acelasi lucru: respectarea regulilor. Daca, pietoni fiind, aceste reguli ne sunt instinctive, la masini lucrurile au trebuit putin modelate. In principiu insa, cu cele 2 atribute importante intreg cadrul se transforma in acelasi mod: regulile sofatului devin instinctive, iar atentia este si ea orientata pe ele si totul ar trebui sa fie simplu...daca n-ar fi interdependenta soferilor, unii de altii.

Din pacate cred ca nicaieri n-ai putea simti aceasta dependenta mai pregnant decat in Romania, unde "colace peste pupeze" se mai adauga si non-conditiile de drum existente. Iar in rest, ca mai in toate domeniile, respectul si responsabilitatea fata de ceilalti sunt la noi aproape inexistente. Asadar, de ce ar fi altfel pe sosele? Si nu e vorba doar de reguli, doar de fuga de amenzi si vanatoarea respectiv fentarea politistilor pe sosele ci e vorba de felul in care, incadrandu-te in prevederi, in civilizatia rutiera reglemenata (bine sau rau) ii tratezi pe ceilalti si mai ales de cum ii protejezi. De fapt, ferirea de politisti e ferirea de reguli. Pentru multi poate ca nu e vorba nici macar de bani ci, mai ales de a fi mai smecher decat "organul rutier"... Nu stiu de voi dar eu niciodata nu voi semnaliza cuiva din sensul opus faptul ca undeva in drum il asteapta un radar! Ii fac vitezomanului un bine? Si oare pe cine pun in pericol mai apoi, pe cine as putea avea mai apoi pe constiinta!? Si-apoi, oricum, asa cum mi s-a dovedit de atatea ori, la noi aproape intotdeauna e vorba de fiecare pe cont propriu. Cu atat mai mult la volan! Nu exista notiuni de baza, pastrarea distantei in mers, depasirile doar in conditiile de certa siguranta, viteza macar cu o limita controlabila, daca nu neaparat cu limita legala. N-am sa pot intelege de pilda cum, aflandu-te in spatele a trei masini inaintea unei curbe cu vizibilitate ZERO, faci o depasire riscanta chiar daca dupa aceea tot iti mai raman 2 masini lente in fata ta, dupa care, vrand-nevrand, stai pe toata lungimea curbei. Concluzia este cam ceea imi zicea o data un pilot de raliuri: "romanii sunt primitivi la volan".

De fiecare data cand merg de la Sibiu la Cluj vad crucile de langa sosele. Ati observat cate sunt? Pe marginea drumurilor, langa case, in orase, la fiecare curba cu linie continua parca e cate una. Victime ale cui? Ale unui razboi pe sosele? Am cautat ceva statistica si, fiti atenti: numai in 2009 au murit in Romania peste 2000 de oameni in accidente rutiere! Pentru ce mor oamenii astia? Pentru vina de a se fi deplasat dintr-un loc in altul? Pentru o secunda de neatentie a lor sau a altora, pentru inconstienta si supralicitarea fortelor proprii? Nu, oricat de perfect s-ar considera, omul nu devine una cu masina sa! Nimeni nu poate prevedea si preintampina un accident, decat in masura de a nu-i pune pe altii in pericol. Singurele metode sunt fie responsabilitatea, gandirea practica a situatiilor de trafic sau, cel mai bine, TEAMA! Cum se poate inocula asta? Pai, sa zicem, prin vizionarea unor imagini precum cele pe care le voi posta acum. Am gasit mai demult acest videoclip violent si vad ca de fiecare data cand il revad imi starneste aceleasi orori. Asadar cred ca doar asa ceva i-ar putea face pe cei mai mult sa constientizeze monstrii care se ascund sub capota.

Atentie! Va avertizez ca daca am spus ca este VIOLENT (cu dramatizari dar si cu imagini reale) asteptati-va sa fie astfel!

Pamantul se invarte....degeaba

Ieri, drum spre Cluj->Timisoara. Intamplator, tot rasfoind internetul prin WAP mi-a picat in mana un titlu de articol interesant: "Peste 40% dintre romani cred ca Soarele se invarte in jurul Pamantului". Aoleu, fratilor, unde ati fost in ultimele secole?! Apoi m-am dumirit eu cum sta treaba: de fapt acel 40% este 42% la care mai adaugam inca 6% dintre cei care au raspuns cu "Nu stiu" (aici e loc de "nu stiu"?!). M-am amuzat un pic gandindu-ma la stratificari sociale si la cati cu studii superioare ar fi putut gresi la asta dar apoi chiar am devenit curios sa vad de unde apar cifrele.

E vorba despre un studiu al Facultatii de Sociologie de la Universitatea Bucuresti, "Publicul romanesc si stiinta". Un set de intrebari stiintifice spus "elementare" adresate pe un esantion reprezentativ. Iar aici a aparut chestiunea cu adevarat incitanta: NUMAI 1% DINTRE RESPONDENTI AU DAT RASPUNSURI CORECTE LA TOATE INTREBARILE. E clar, suntem otvisti din punctul de vedere al culturii generale (si chestiunea asta stiintifica tot aici se include). Imediat am vrut sa vad pe unde ma aflu asa ca am gasit tot setul de intrebari. Iata-le:

1) Antibioticele distrug atât viruşii, cât şi bacteriile (adevărat sau fals)?

2) Genele tatălui sunt cele care determină dacă copilul va fi o fată sau un băiat (adevărat sau fals)?

3) Laserele funcţionează prin concentrarea undelor sonore (adevărat sau fals)?

4) Toată radioactivitatea provine din activităţi umane (adevărat sau fals)?

5) Laptele radioactiv devine sigur pentru consum prin fierberea sa (adevărat sau fals)?

6) Primele fiinţe umane au trăit în aceeaşi perioadă cu dinozaurii (adevărat sau fals)?

7) Electronii sunt mai mici decât atomii (adevărat sau fals)?

8) Fiinţele umane, aşa cum le ştim noi azi, au evoluat din specii străvechi de animale ( adevărat sau fals)?

9) Pământului îi trebuie o lună să înconjoare Soarele (adevărat sau fals)?

10) Soarele se învârte în jurul Pământului (adevărat sau fals)?

11) Centrul Pământului este foarte fierbinte (adevărat sau fals)?

12) Continentele pe care trăim se mişcă de milioane de ani şi vor continua să se mişte şi în viitor (adevărat sau fals)?

13) Oxigenul pe care îl respirăm provine de la plante (adevărat sau fals)?

Recunosc ca la cateva intrebari am avut ceva probleme, la una aveam grad de siguranta doar de 60-70% iar la vreo 2 doar de 80-90% . Asta este, mai vad si eu un documentar, doua, trei...zece, mai aud o stire, am mai invatat cate ceva (altele le-am uitat), de citit nu prea am timp/rabdare (rusine sa-mi fie!) cum-necum tot m-am incadrat in procentul de 1%. Initial am zis ca e bine, e totusi vorba de 1 din 100, apoi m-am mai uitat o data peste intrebari si m-am simtit cam vinovat. Era simplu, elementar iar eu am fost cam sovaielnic, cu informatii nu doar invatate ci deduse logic. Le-ati citit si voi. Probabil vreti sa va testati si voi, nu? Iata asadar raspunsurile (daca aveti nevoie de ele) precum si procentajele rezultate. Click aici: Rezultate si procentaje la test.

Am vazut si tomografia testului. Cateva statistici sunt deosebit de interesante. In primul rand indicele de cunoastere rezultat pentru Romania a fost de 6,5. In 2005 eram la 6,4, iar in 2002 5.6. Inseamna de fapt cam acelasi lucru (atunci cand urcam peste 8, vorbim in alt ton). Iar acum partea cu mare insemnatate. Unde suntem la nivel european, intr-un clasament al indicilor de cunoastere pe baza acestui sondaj:

Un al doilea aspect este cel al raspunsurilor cumulative, cati au raspuns corect la un anumit numar de intrebari. In primul rand avem o statistica generala si apoi una defalcata pe categorii de educatie, unde v-as recomanda sa urmariti mai ales in a doua diagrama, linia verde, cea a celor cu studii superioare. Observati ce cadere majora se inregistreaza de la 10 la 11 raspunsui corecte si tot asa, mai apoi, spre varf? Aici gasititi intr-adevar calitatea invatamantului liceal si mai ales universitar romanesc, a dezastrului tot mai amplu in care ne integram perfect!

Avem si un clasament european pe baza doar a subiectului heliocentric. Aici suntem printre primii....din coada:

Sigur, cei care au facut sondajul au incercat si sa-l comenteze si au ajuns la concluzia pertinenta ca totul se leaga de reprezentarea pe care o avem despre lume. Daca nu este stiintifica, trebuie sa fie altfel. Cea mai la indemana, cea religioasa. Aici, chiar suntem pe primul loc in Europa la capitolul celor ce au declarat ca se roaga zilnic, cu un procent de aproximativ 54% (urmeaza Cipru cu 46% - a se observa totusi ca lipsesc din cercetare tari ca Grecia, Ucraina, Moldova, Rusia s.a.), insa cea mai elocventa mi se pare statistica reprezentarii relatiei dintre stiinta si biserica.

Nu incerc eu sa judec pe nimeni referitor la credintele proprii. Releva un fel de intelegere a lumii inconjuratoare specific, e optiunea fiecaruia. Insa prin acestea, dati-mi voie sa am si eu anumite perceptii asupra societatii romanesti, in ansamblul ei. Acum, va mai propun un test: judecati tot ceea ce vedeti azi in jurul vostru, mai ales la televizor, cantariti oamenii si faptele lor pe baza acestor informatii. Veti observa ca Pamantul si faptul ca se invarte nu e subiect de stire, nici de talk-show, cu atat mai putin preocupare de mega-star si ca nu se poate pune cu plutirea si invartirea unei mingi de fotbal. Asadar, pentru multi, ce ar mai avea ei in comun cu Pamantul?!

Sa nu uit: intregul raport este publicat AICI.

Raliul Sibiului 2010

Raliul Sibiului este de fiecare data un spectacol. Probabil cel mai reusit eveniment automobilistic din Romania reuseste intotdeauna sa fie un deliciu pentru privitorii ce vin in numar mare. Slalomul paralel, probele desfasurate in muntii din zona Sibiului si mai ales minunatia de pe noapte, unica in Romania, fac din cursa aceasta o pretendenta serioasa la accederea in scurt timp in Campionatul European. Iar macadamul si praful aruncat in toate partile, zgomotul de motoare ce se prabuseste prin vaile de munte, masinile fortificate la maximum si traseul greu, bolovanos, abandonurile si multimile de spectatori insirati pretutindeni intregesc farmecul raliului.

Iar daca bulgarii au ajuns in WRC, noi de ce sa fim mai prejos?

La 3 saptamani de atunci am reusit in sfarsit sa adun si sa prelucrez tot ceea am capturat ca spectator amator de raliuri. E greu sa alegi doar cateva poze din sute de instantanee, insa am facut si trierea asta, precum si cea video si de-abia acum le prezint. De asemenea, tot cautand delicatese pe internet, am gasit si filmari on-board din masina lui Vali Porcisteanu, unul dintre cei mai rapizi piloti. Vizionati aceste 4 filmari (mai ales cea de noapte, fantastica!) si veti intelege pe deplin maiestria celor ce merita tot entuziasmul nostru, al spectatorilor ce dam din maini si incurajam nebuneste de pe margine.

Vali Porcisteanu:

Filmare amator a subsemnatului:

Poze personale:

>

Brandu' de tara

Ne-am facut cica brand nou. Ditamai brandu'! Mai tare, mai mare, mai sexy... Frunza verde de cicoare/ O sa dea turismu-n floare. Cel vechi nu mai functiona. De fapt, n-a functionat, cred, niciodata. Asa ca trebuia, vezi bine, schimbat... In ce? Intr-unul identic. Aceeasi Elena, cu alta poseta.

Ca de obicei, cand un roman face ceva, se imbulzesc ceilalti sa critice. Putini cu argumente clare si foarte multi din pura dusmanie, politica, conceptuala sau macar pentru a se afla in treaba. In situatia asta deja nu mai are nimeni dreptate, nici o tabara dar nici cealalta. Iar fiindca acesta este un proiect al Ministerului Turismului condus de stim noi cine stim noi cum, cei care n-au mai prididit cu criticile au fost cei din Opozitie. Ce mi se pare scandalos este ca asa cum toti “ne pricepem” la toate, dintr-o data si cei din politica parca au devenit cu totii specialisti in publicitate! Cei mai multi s-au legat de logo si slogan, curajul fiindu-le dat si de scandalul acesta al posibilului plagiat. Ba ca e prea scump, ba ca e de fapt un furt, ca Ministerul a fost tras in teapa, ba ca un logo de asta puteau sa-l faca si studentii de la Universitate. Nimeni n-a pus punctele pe "i"-ii de la "Minister".

Din start spun un lucru evident: un logo, ca si un slogan bine ales, valoreaza enorm, constituie o mare parte din reusita unei campanii. De la desenele de la Lascaux omenirea cica tot face logo-uri. Asa ca de ce nu s-ar pricepe un student la fel de bine ca firma asta anjagata sa nasca campania? Ideea - pare cel mai simplu lucru pentru toti, fiecare om isi inchipuie ca o are! Recunoasteti diletantismul in abordarea asta? Vin de la oameni care cred ca toate simbolurile sunt egale, dar care ar deosebi logo-ul Nike sau emblema Mercedes dintr-un milion. De ce? Pentru ca pur si simplu sunt geniale, prin simplitate si promovare! Drept este ca cel de la Nike se spune ca ar fi fost creat tocmai de un student, in schimbul a doar cativa dolari, insa pana sa avem noi managementul celor de la Nike pentru a incalta o planeta cu ideile noastre mai dureaza ... un "pic-pic-pic".

E normal asadar ca atunci cand vrei sa faci o astfel de campanie de mare amploare, sa apelezi la o companie specializata. Tu ii spui ce vrei iar ei dau forma dorintei. Si fiecare pas din acesta costa, in felul sau, deloc ieftin. Bani pe idei? Cum se poate evalua? Simplu: la sfarsit. Campania se evalueaza doar dupa un termen bine stabilit si atunci se vad efectele in piata si se gasesc incasatorii de bobarnace sau de laude. Aici e intr-adevar un punct nevralgic fiindca e clar pentru toata lumea ca "Romania, land of choice" a fost un mare fas. Cine a fost tras la raspundere? Nimeni! Si nu cumva aceiasi oameni de atunci au comandat si acum aceasta noua campanie? Recunoasteti, desigur, forma de conducere din Romania. Se iau decizii, fara responsabili si responsabilitati. Asadar nu avem ce face decat sa ne potrivim calendarul pentru un numar de X luni si apoi, atunci, sa analizam. Deocamdata sa vedem ce avem: un logo destul de simplu in aparenta dar incarcat cu tot felul de amanunte vizuale greu de receptionat (soarele si apa din continut). O frunza, care e clar luata de pe baze de vectori, e clar plagiata. Conteaza? Avem drepturi de autor pe ea? Avem! Ne individualizeaza in domeniul acesta? Da! E memorabila? In Romania cel putin, dupa tot scandalul, da! Mai cream un pic de scandal si in afara si, gata, se prinde! E iscusita? Nu! Dar nu o putem judeca decat la pachet cu efectele. Cat despre procedeul prin care s-au platit sute de mii de euro SI pentru acest plagiat, aici Ministerul Turismului, daca nu a pus conditii, n-a verificat pe ce dau banii, n-are decat a fluiera a paguba. Iar firma de publicitate implicata va plati si ea poate, mai puternic, pe termen lung. O teapa de asta scandaloasa arde bine de tot cartea de vizita…

Ce mai avem pe acolo, prin campanie? Un slogan: "Explore the Carpathian Garden". Aici e aici. Deci avem o gradina. Adica o imprejmuire. O gradina imprejmuita de Carpati, adica? Transilvania. Deci promovam doar Transilvania? Restul zonelor ce-au patit? S-a prins si Ministerul ca turistul nipon decat sa vina sa vada toata manastirile ortodoxe din Moldova mai bine da o fuga scurta la Viena? Delta Dunarii cu greu poate fi batuta turistic. Macar un drum de s-ar face pana la Sulina, asa, in scopuri turistice! Altceva de vazut unic? Nu prea. Asadar s-au orientat spre Transilvania, cel putin asta ar da de inteles. Turistul cand vine va vedea in orice moment Carpatii, ca doar e in gradina, trebuie sa-i vezi gardul. Bun, cum promovam Transilvania? Cu o frunza, padure, natura, nu? Asta e esenta?!?! Vine turistul sa exploreze natura salbatica? Pai atunci vine cu cortul in spate, cu mancare poate tot de acasa si, ca tot montaniardul roman, vreo saptamana isi pierde urma pe poteci, poate mai da si pe la una-doua pensiuni si cabane, cu preturi modice, fiindca nici el nu este echipat pentru lux. Costuri minime - satisfactii maxime, turism ieftin. Pentru degustatori. Dar, atentie! Asta e doar un segment de nisa din punct de vedere turistic. Cati dintre turisti cauta de fapt asa ceva?

Pana la urma vorbim despre eficienta. Asta se va cuantifica aici in cantitate, iar calitatea per ansamblu ii va asigura continuitatea. Cum ar putea o astfel de campanie sa fie eficienta, sa atraga un numar mare de turisti, atunci cand de la bun inceput e conceputa pe nise? Simplu: n-ar putea! Eu incep sa inteleg: problema nu vine de la compania ce a nascut (natural sau in vitro) campania ci tocmai de la clientii romani. Nu va imaginati ca strainii ne-au facut conceptul de promovare de la sine putere. Nu! In orice astfel de demers de acest fel exista inainte de toate discutii preliminare, in urma carora clientul este atent radiografiat, se iau in calcul atat atuurile, ceea ce doreste sa puna in valoare, dar si asteptarile sale. Asta constituie brief-ul, ADN-ul rezultatului final. De aceea compania livreaza mai apoi un produs care, culmea!, satisface clientul! Ei cel putin nu lucreaza orbeste. Asadar eu nu cred ca strainii nu si-au facut temele la briefing ci ca, de fapt, partea romaneasca a fost total nepregatita. Au venit in linii mari cu aceleasi idei preconcepute. De unde vad asta? Rezultatul final (apropo, asteptam acum si imnul turistic!), proasta orientare si chiar si numai in ideea de lansare. Aceleasi fete: Hagi, Nastase, Nadia Comaneci. Poate pe Hagi il mai stie lumea la fata, s-a retras doar de 10 ani, fizionomia ii e cam aceeasi. Insa la Nastase si Nadia sunt cam 30 de ani la mijloc! Asadar, cine sa-i recunoasca, daca-i mai identifica cineva? Potentialul turist care avea pe atunci minim 10 ani, asadar minim 40 acum? Cati dintre acestia prefera explorarea naturii, ca niste caprioare sprintene si cati ar merge mai degraba pe un tur turistic al Europei sau, daca chiar au bani adevarati de investit in turism, in vreo croaziera? Aici e punctul cheie: care e publicul tinta al acestei promovari? Atunci cand totul este de fapt atat de confuz eu cred ca partea romaneasca nici nu s-a gandit prea mult la care ar fi targetul. Spus pe sleau, e foarte probabil sa fie vorba de niste diletanti. Si-asa toate ministerele sunt politizate, se stie asta. De ce ne-ar mira sa gasim aceasta situatie si la Turism? Iar atunci cand o persoana e plina de “calitati politice” nu prea mai ramane loc si pentru calitati profesionale, in domeniu. Asa ca daca strainii au plagiat de pe Internet cred ca si reprezentatii romani au “plagiat” aceleasi teme vechi, fara efect si fara pic de inventivitate.

Raman asadar intrebarile:

- Ce se urmareste exact prin aceasta campanie?

- Care e publicul tinta?

- Cat de repede se cer efectele?

- Cat va dura pana ce aceasta campanie va fi si ea inlocuita cu alta, mai scumpa, mai stralucitoare si tot atat de ineficienta? Macar de i-ar spune “Romania land of cioici”, sa avem macar specific national!

E usor sa critici. Am spus asta de la inceput. Pana acum doar asta am facut si eu. Acum sa ofer si alternativa. Lasam deoparte sondajele cu zeci de mii de respondenti, pe care nu stie sa le valorifice nimeni. Dati-o incolo de “gradina a Carpatilor”! Noi ne prezentam cu o frunza, dar spuneti-i unui strain, cu o minima cultura generala, Transylvania si iti va raspunde instant “Dracula”. De ce? Fiindca avem “brandul” gata format.

De ce ne ferim de el? Vrem efecte cu orice pret, asa-i? Atunci sa mergem cu toata increderea pe ideea de “Dracula”! Cu o abordare inteligenta putem face din asta un brand cu un target foarte extins. Punem daca trebuie si doi colti de vampiri la inscriptia “Romania”, nu folosim fonturi simpatice, nu-l facem prietenos ci inspaimantator de...prietenos. Important este sa ne atingem scopul: aducerea turistului in Romania. Asta impune ca minime conditii, restaurari masive ale castelelor si drumurile Transilvaniei amplu reparate. Kitsch-ul va veni singur, nu e nevoie sa il cream. Restul? Deja reprezentantii particulari ai turismului din zona au luat-o inainte, independent de promovarea anapoda facuta in Romania. Cautati doar cate pensiuni sunt cu numele Dracula in zona. De ce? Fiindca asta se vinde si oamenii stiu asta! Asadar, haideti sa lasam pudorile de neinteles, nu mai suntem in comunism sa ne rusinam cu eticheta de "Tara lui Dracula" si sa mergem pe aceasta legenda horror – ne-ar ajuta asta si la promovarea salbaticiei locurilor, a naturii precum si a posibilei inapoieri sesizate de turist in privinta Romaniei cotidiene (ar semana un pic cu tinutul din romanul lui Bram Stoker). De ce ne ferim de ceea ce avem, de ceea ce este in mod evident un atu? Nu vedem padurea din cauza copacilor, sau vrem sa fim snobi, sa ne facem ca muncim si sa ii dam inainte tot pe linii moarte? Oare scotienii de la Loch Ness au vreo problema cu faptul ca monstrul din lac nu exista? Iar al nostru Dracula revine in actualitate o data la 10 ani, de fiecare data cand Hollywood-ul ii mai dedica un film. E o mina de aur! Ar putea fi ceva neconventional, ar sari din tipare, ar putea atrage tineri fascinati de horror dar si pe cei mai in varsta, interesati de legende. Apoi, daca ai turistul in tara, ii mai poti arata si natura si tot ce mai vrei tu. Daca vrei si daca poti sa GANDESTI dincolo de portocaliul politic!

Tara noastra viitura de aur are...

De parca nu eram destul de plouati, acum situatia a intrat rau de tot la apa. Mai corect, sub apa. Siretul se simte Nil din cand in cand si se revarsa cat il tin campiile. Si uite asa iar ne-am sinistrat...

Pana aici nimic deosebit. Inundatiile deja au intrat intr-un ciclu al lor firesc, sunt precum anotimpurile. Mai mult, Romania e o tara mai totdeauna calamitata, prin chiar specificul ei. Nici nu trebuie sa intervina natura. Nu avem nevoie de tornade caci avem vartejuri si invarteli politice mult mai distrugatoare in dauna avutului comun; nu e cerere de cutremure fiindca si-asa ne cutremuram cu totii de la o luna la alta, mai de frig, mai de cheltuieli, mai de reforme; la noi furtuna cea mai distrugatoare se opreste la primele sale 4 litere, cealalta e doar o replica palida data de natura s.a.m.d. Nu stiu daca suntem neaparat sinistrati doar fiindca suntem in Romania dar cel putin situatia e mult prea des ...sinistra.

Si apoi, traim in vremea lui Basescu Voda, o perioada ce va fi de poveste mult timp dupa ce vom scapa de ea. Cand vom scapa.... Cum vom scapa... Daca vom scapa... Totusi, personajul nostru este un voda, in carne, oase si bascalii. Asa ca imediat ce au inceput sa apara acoperisurile caselor din apa, Base Voda s-a elicopterat la fata locului sa isi verse repertoriul pe cei ce au scapat de la inec. Fiindca inca nu e omniprezent ci doar omniscient a trebuit sa-si raspandeasca si sfetnicii, tocmai pentru a avea cea mai buna acoperire pe zona Moldovei, cu semnal prezidential puternic, la cele mai mici preturi la cartela de ajutoare si abonament de inundari, atat in reteaua hidrografica a Siretului cat si in rom...ingul de inecat supararea....

N-am cum sa pricep ce ar putea cauta un Ministru, pardon!, argat al Justitiei sau unul al Educatiei la inundatii. Sau ce sa caute Elena Udrea Cosanzeana pe acolo, prin atata apa, altceva decat sa intruchipeze o sirena... girofarul era in alta parte. Chiar: de fapt, ce sa caute un ministru al turismului si dezvoltarii acolo? De ce dezvoltare poate fi vorba? De sporire a calamitatii? Mai bine turism. E zona rurala, e cu inundatii. Merita vizitat, nu, fiindca nu e ceva ce vezi toata ziua?! Ar putea fi asadar un turism catastrofal. Si, de fapt nici n-ar fi prea departe de adevarul actualitatii.

Pentru locuitorii afectati trebuie sa fi fost totusi bine. Teleconferintele de Guvern au devenit acvaconferinte la fata locului. Cizmele de cauciuc prea luminate vin, trec si se tot duc, ei raman cu noroiul de dupa. Daca nu aveau inundatie neam de neamul lor nu vedea ministru in comuna!

Si uite asa, pe ulite descaleca Voda. Cobori tocmai din inaltul cerului inconjurat de armasarii sai bine facuti si se puse pe cutreierat. Interesant, in alaiul lui Voda niciun tricolor. Pai va dati seama, de fiecare data cand un "cel mai iubit/votat fiu al patriei" vine intr-o comuna, cand e rost de panglicareala, imediat apare unul bandajat de jur-imprejur cu tricolorul, un fel de Mister Comuna care se chinuie si sare in scheme cu gesturi largi sa dea bine si stii sigur ca acela-i primarul. Acum insa unde era edilul? Scotea cumva apa cu galetile din Primarie?

Dar asta nu era un impediment pentru Voda. El, cel atat de imbaiatul in multimi nu are nevoie de translatori in relatia cu oamenii. Dar, ce sa vezi? Fie satenii erau prosti, produs al educatiei noastre platite exact pe masura fie, mai probabil, erau de fapt jurnalisti deghizati in sateni. Ce ti-l insfacara pe Voda, ce ti-l ţăţiră, mai ceva ca la OTV! Pana la urma si-a dat seama Base; asta o fi Realitatea din teren, iar Viitura probabil e o ruda mai indepartata de-a lui Vantu! E clar, totul e o masinatiune a presei! De fapt ei au si prognozat la meteo toate aceste ploi, e clar, au cobit! Asa ca Voda nu s-a lasat mai prejos. El care intelege cel mai bine alaturarea lui talk si a show-ului a dat drumul replicilor menite sa-i zvante:

- "De ce v-ati facut casele asa de aproape de apa?" - poate au vrut si satenii sa se simta ca la Snagov.

- "De ce n-ai tencuit, bre, casa asta refacuta dupa inundatia de acum 2 ani si reinmuiata acum?" - apropo, digul acela imaginar avea tencuiala gata?

- "De ce mintiti, de ce faceti politica?" - daca n-ar fi facut oamenii politica si ar fi dat frau liber pornirilor nepoliticoase probabil ca iesea Voda al nostru un pic mai tumefiat de acolo. De ce mint? Pai cum se poate raspunde la o minciuna institutionala?

- si favorita mea "De ce nu aveati asigurare?" - aici a fost Briliant, Voda. Pacat ca n-a fost mai bine Mutu. Asadar pe ce sa faca sinistratii asigurare? Pe case de chirpici? Parca ii si vad pe agentii de la asigurari completand formularele: "Da, casa de chirpici....Cu cate etaje? ....Garaj aveti?...WC-ul este cu 2 sau 3 pari?"Sa zicem ca mai sunt si case trainice, de acelea de caramida. Acolo apa intra mai greu dar si iese mult mai greu. Valoare mai mare, polita mai mare. Ce n-a stiut insa niciun sinistrat sa-l intrebe pe Voda este "oare cu cat la suta e mai mare asigurarea pentru zona lor decat pentru o zona obisnuita, dat fiind factorul numit risc"? Parca si vad cum da calculatorul cifrele peste cap atunci cand "aude" ca doar in urma cu 2 ani acolo a fost o frumusete de dauna generala.

Cred, de fapt, ca strategia noastra de reformare a statului urmareste cu totul altceva. Sa fim primii in lume macar la productia de viituri. Daca diguri nu suntem in stare sa facem atunci macar sa dezvoltam viiturile, sa le facem mai mari, mai late. Pacat ca Biblia s-a scris deja fiindca altfel Noe sigur ar fi fost un roman, asteptand proorocirea de cod rosu-inchis, a inundatii. Ce-ar fi luat cu el pe arca? Televizorul, antena de Digi, Constitutia editia martie-mai anul curent si neaparat cativa turisti...ca sa-i faca pe plac lui Udrea, tineti minte, am spus mai sus. Daca dig nu putem face decat in pripa, cu armata, atunci cand deja apa e la buza proptelii, daca nici raurile nu le putem seca (asta ar fi o solutie eficienta, recunoasteti!), daca si casele pe pontoane sunt o varianta cam prea costisitoare, macar atunci cand e rost de inundatie sa nu ne mai plimbam degeaba prin zonele afectate facandu-i pe oameni vinovati pentru ca nu si-au luat casa in spate si au plecat din calea apelor. De asta e mult mai simplu sa fii Voda la tigani. Cortul imediat se muta.

Si totul se incheie cu aceasta ultima imagine. Voda mergand cu alaiul sau pe ulita principala, deunazi inundata, iar satenii privind nedumeriti si neintelegand ce-o fi vrut sa le transmita "puterea centrala". Cu certitudine insa un singur gand le trecea prin minte privind spre Voda pasind pe calea ce a adus apa:

"Unde e viitura cand ai nevoie de ea?"

Despre avere

Ce inseamna oare bogatia?

Cu cat se adanceste mai mult criza, cu atat imi dau seama de relativitatea acestui concept. Bogatia nu tine de cat de multe ai ci, mai mult, de cat de multe iti lipsesc, de cat de multe poti sa nu ai si totusi sa simti ca detii totul. E despre acumulare si renuntare.

Conteaza insa si momentul...Cand este belsug general e usor sa ai esentialul dar sa si aduni inerente mici capricii. Cand insa apar greutatile, renunti la lux si ramane doar esenta esentialului. Asta este bogatia; totul se reduce la ce arunci "din barca" pentru a te mentine inca de-asupra limitei confortului personal. E ca atunci cand scrii un text si apoi ti se cere sa-l comprimi; substitui un cuvant unei propozitii, reformulezi in alta parte, iti dai seama de ce idei te-ai putea lipsi. Tunzi textul oricat e nevoie dar atunci cand il dai gata trebuie sa ti-l asumi si sa fi mandru de el - doar iti apartine...

Bogatia sincera nu este o lupta, o competitie cu ceilalti ci doar un pact cu tine insuti, o ajustare. Nu spun ca inevitabilul contact cu ceilalti nu influenteaza, dar a folosi doar acest lucru ca reper tine doar de lacomie si de incapacitatea de a-ti construi propriul model, de a fi neinfluentabil.

Da, e vorba de nevoi. Unele cu pret, altele, poate cele mai multe, cu remedii ce tin de sansa, gesturi sau caracterul personal.Daca lacomia nu poate fi nicicum astamparata, bogatia, asa cum o inteleg e un lucru masurabil, palpabil, chiar daca teribil de dificil de atins. Esti bogat atunci cand te simti implinit. Unii se nasc impliniti si precum fructele unui pom necules devin cu fiecare clipa ce trece tot mai neimpliniti, altii pornesc de la zero si se implinesc continuu, catre un plin ce le e necunoscut. Sunt exact ca un balon ce se umfla continuu cu aer... V-ati intrebat vreodata daca toate baloanele umflate excesiv cedeaza in aceiasi clipa? Cu certitudine fiecare are propriul sau moment fatal. Dar, ce e sigur, toate explodeaza pana la urma.

In toate exista insa o cale de mijloc, trebuie sa existe o lista neformulata complet dar simtita cel mai bine in momentele dinaintea somnului noptii - atunci cand ai putea sa te gandesti la cate ai de facut a doua zi sau, de cate ai putea sa te bucuri in ziua urmatoare. Reflectati: cati mergeti pe prima varianta si cati pe a doua? De cele mai multe ori ne impovaram cu balast, avem griji pe termen scurt sau mediu si lasam doar pozelor "trairea" clipelor adevarate. Suntem precum asiaticii in excursii, mereu cu aparatul foto in fata ochilor, fara a ne da seama ca de fapt clipa nu trebuie surprinsa ci traita si intinsa. Ne devoram astfel clipele cu repeziciunea si ferocitatea unor hiene. Stiu, multe se bazeaza pe cantitate; suntem o societate de consum, fiindca, de fapt, ne consumam si viata.

Si-atunci, ce-ar trebui sa contina acea lista? Ea nu poate fi niciodata completata. E de fapt un CEC in alb pentru a te simti fericit. Totusi, haideti sa incercam sa spunem: ar trebui sa contina lucrurile care conteaza cu adevarat. Iar de regula cel mai important este tocmai ceea ce nu ai. Nu e o ironie a sortii ci e o autoironie a oamenilor. Pentru cei singuri important va fi apropierea celor din jur, pentru cei saraci importanta va fi bogatia. Si parca chiar nu e corect sa punem laolalta oameni si bani. Totusi, trageti linie si contabilizati. Parinti, sotie, copii, nepoti, prieteni, recunoasterea si aprecierea celor din jur, credinta.. E cineva sa spuna "Nu" acestora? Cariera visata, bine renumerata, viitor sigur, cu trend ascendent, casa de oras, de tara, de vacanta...de bani, masini, calatorii, tot ce se poate numi agoniseala. Refuza cineva astea fara imboldul habotnic al vreunei religii? Vedeti? Totul pare important. Sa le ai pe toate? Merita? E ca sansa celui ce castiga la loterie. Vor incerca un milion, va castiga poate unul si chiar si acela s-ar putea sa fie nemultumit, fiindca nu va castiga tocmai premiul cel mare. Iar cei multi vor avea sentimentul pe care-l au maratonistii ce ajung la finish pe locurile 100-1000. Stiu, important e sa participi...Oare?!

A incerca sa aduni totul, sa il strangi ca intr-un manunchi e ca si cum ai incerca sa prinzi fluturi cu mainile goale. Prinzi unul, scapa altul - asta daca nu cumva strivesti ceea ce capturezi. E vorba despre un echilibru fin, pe care doar tu ti-l poti determina. E vorba si de stari de moment, de varsta si, mai ales, de lipsa. Intotdeauna un "ceva" va deveni mai important atunci cand il pierzi.

Am intalnit in ultima vreme o multime de oameni. Cu probleme, cu dorinte si griji, cu neajunsuri. Oameni obisnuiti care aveau puterea sa zambeasca, sa te incalzeasca poate cu o vorba. De unde vine acea putere? Din caldura interioara - un foc alimentat insa de bogatia ce-i impresoara: familia. Aceasta cred ca este cea mai mare avere pe care o poti avea, este la indemana tuturor trebuie doar pretuita. Ce poate fi mai valoros decat ca atunci cand pornesti o noua zi sa stii ca nu esti singur, sa stii ca cineva e alaturi de tine, ca esti in mintea cuiva ca, dincolo de toti cei cu care intri in contact insemni totul pe lumea asta macar pentru o fiinta! Exista vreo criza economica ce ar putea sa afecteze aceasta avere? Doar daca o lasam noi insine. Fiindca, vedeti, de fapt conceptul familiei poate fi chiar extins, nu e o multime finita. Depinde doar de noi, de barierele pe care noi insine le ridicam, cat de ampla devine. Tine foarte mult de felul in care ne apropiem de cei din jur deoarece nu de putine ori chiar si un prieten il poti simti si avea ca pe un frate....deci il poti integra in familie.

Si atunci, daca chiar si in zbuciumul economic in care mai toti sunt ingrijorati, stresati si nervosi (in ordinea aceasta), daca ai puterea de a te imbogati "in oameni" nu vei fi niciodata falit din punctul de vedere al propriei averi. Vedeti? Acesta este de fapt mesajul de combatere a crizei: "Strangeti randurile!".

Iar in aceasta perioada de criza pot spune ca ma simt in fiecare zi din ce in ce mai sarac dar, in acelasi timp, din ce in ce mai bogat.

PS: Daca aveti timp, ascultati si melodia...

Concesie la deces

Inaintea sarbatorilor de iarna, in fiecare an, prin septembrie-noiembrie, atunci cand se fac stocurile, toate preturile cresc. Usor, pe nesimtite, ajung sa creasca si cu 20% fata de cat ar fi costat in vara. Iar apoi, in perioada sarbatoriilor vin promotiile: 10-15%, ba chiar si mai mult, caci oricum totul se cumpara!! Si da, clientii se inghesuie sa cumpere plecand de la premisa ca "e ieftinire". Fie-va frica de cei care fac gratuit concesii!

....Curtea Constitutionala cea milostiva. Marea minune s-a intamplat azi: cand toate pareau rezolvate, cand pensiile asteptau resemnate doar lovitura calaului, a venit surpriza. Pensiile raman tot atat de "mari".

Cum s-a putut intampla asta? Cum s-a putut ca o Curte Constitutionala majoritar PDL-ista sa voteze impotriva intereselor stapanilor? Stim raspunsul de scena, nu? Constiinta, deontologie, justitie impartiala si neinfluentabila. Si toate astea dupa ce saptamana trecuta s-au caznit nespus PDL-isti sa-si impuna cei 2 judecatori ce asigura majoritatea. I-au sustinut cu vot dupa ora 2 noaptea doar de dragul justitiei si dreptatii curat constitutionale? Sa fim seriosi, suntem in Romania, va amintiti? Haideti mai bine sa privim cu scepticism lucrurile. Veti vedea ca se leaga mai bine logic.

Probabil agitatia de la Curtea Constitutionala serveste la cu totul altceva. Intereselor ulterioare, desigur. fiindca rafuiala cu legea suprema e de-abia la inceput.. Deocamdata a fost doar joc de scena. V-ati gandit ca poate, de fapt, asa trebuia sa iasa totul? Ca amanarea deciziei a avut exact darul de a mari tensiunea, de a da iluzia deliberarilor indelungate. Sunt absolut sigur ca decizia de azi se stia de fapt demult; inca din prima zi in care s-au anuntat reducerile de pensii si ... salarii. Aha! Remarcati? Salariile bugetarilor vor fi totusi scazute. Oare cat inseamna sa scazi 15% din pensii ce incep de la 300 si cat inseamna sa scazi 25% din salarii? Stiu, sunt milioane de pensionari. Dar si milioane de salariati care nu vor putea acum sa nu se sacrifice de bunavoie pentru salvarea pensionarilor. Asadar, totalul taierilor cred ca ar fi fost asemanator. S-a renuntat doar la jumatate din "solutia de redresare economica". Dar, pe de alta parte se cauta acum o noua-veche idee: marirea taxelor. Cea cu care s-a si pornit tambalaul. Credeti ca si aceea va fi luata acum doar pe jumatate? Ma indoiesc. Practic daca la inceput se mergea cu 100% solutie de dreapta (lasarea in pace a economiei si atac la veniturile populatiei) SAU 100% solutie de stanga (razbunarea pe economie si protejarea tuturora), au ajuns acum foarte aproape de un 50 + % solutie de stanga SI va urma una de 100% de dreapta. La care nu va mai cracni nimeni. De ce?

- fiindca deja pensionarii, cei cu situatia disperata "au fost salvati" (pana va veni efectul de bumerang al masurilor de acum)

- fiindca bugetarii si privatii sunt acum si mai invrajbiti unii impotriva altora

- fiindca manifestatiile sunt doar "de sindicat", cu bannere printate, cu stegulete. Nimic furios, nimic cu patos - semn ca bugetarii mai pot inca suporta

- fiindca privatii oricum de fapt n-au niciun sindicat, se risipesc mereu ca antilopele la atacul leilor

La asta s-a vrut a se ajunge inca de la inceput, nu vi se pare evident? Toata disputa din aceasta luna nu a fost decat un joc de scena menit a spori tensiunea si de a da acum impresia ca s-a facut concesia necesara. Nici nu cred ca s-ar fi putut atinge acum de pensii. Suntem o tara europeana, trebuie sa existe un minim de subzistenta. Iar la cum rezista cei in varsta, de fapt, nici nu aveau ce sa ia de la ei! Mai ramanea doar sa ceara bani, taxa "pe viata" de la pensionari, cam asta era de fapt traducerea masurii - de fapt TVA-ul inseamna si "taxa pe viata adaugata". S-a avansat totusi pe aceasta idee, pe aceasta ineptie, pana la capat, pana in ultimul moment, ca la un bluf pokerist. A fost pista falsa, miscarea de disimulare a scamatoriei.

Ce ramane insa tragic este ca aceasta noua miscare, aceasta solutie obligata nu spune decat "cum se vor lua bani", direct, prin masurile propriu-zise si indirect (prin efectul pieselor de domino ce va fi declansat). Nu se spune si "cum se vor produce bani". E tot o amputare si nimic mai mult. Cancerul se extinde.

Povestea unui teren de fotbal

Ne-am mutat aici in 1986. Tin minte exact anul si am si atestare: urmele de pe cotul meu - de la ciocnirea cu bordura de langa casa de pe colt.

Plecasem dintr-o zona situata langa o scoala generala si ne mutaseram tot langa o scoala. Curte mare, terenuri, zona de joaca, intr-o perioada in care chiar nu prea aveai ce sa faci in casa. Si ce mai curte a scolii era! Doua terenuri de tenis (cu fileu imaginar, desigur), un teren de handbal cu un asfalt foarte zgrunturos, un teren de baschet pe care-l foloseam pentru mini fotbal 1 la 1, fiindca n-a avut cosuri decat peste inca vreo 12 ani si mai ales marele teren de fotbal! Cam atipic, mai mult lat decat lung, cu linii de margine nu prea bine definite (unii ziceau ca se juca pana la linia scolii - o scoala in forma de piesa tetris, altii ca se juca pana chiar la scoala, ba chiar fara out-uri), cu porti mari de 5 m si bari groase si cu o suprafata de pamant reavan, presarat cu pietris si, in cateva locuri, cu niste placi de ciment - cine stie ce fusese acolo inainte?! Pe partea cealalta erau niste plopi foarte inalti printre care puteai dribla excelent, pe banda, adversarul. N-au rezistat nici ei prea mult. Acum vreo zece ani au fost taiati lasand locul fara umbra, arid. Doar o buturuga a mai ramas din unul. Ne-a luat ceva timp pana ne-am obisnuit cu noua imagine...Trei sferturi din teren se vedea de la mine de acasa, pe langa blocul turn. Apoi s-a construit o casa cu multe etaje chiar pe directia terenului si inca jumatate din acesta a disparut dupa ea. La fel, o alta casa, construita in coltul opus al curtii a avut impact asupra terenului: multi trecatori intrau prin curtea scolii, o luau oblic peste teren si ieseau pe partea cealalta, printr-o gaura in gard. Gardul a fost inlocuit cu o proprietate privata ba, mai mult, a mai aparut si un gardian ce nu te mai lasa sa treci. Nu mai calcau acolo decat fotbalistii...

Dar terenul nu a fost deranjat de astea. Rolul sau era fotbalistic si inca erau multi mingicari prin cartier. Eu am inceput sa joc pe el cam pe la 9-10 ani. Pana atunci portile erau prea mari pentru noi, pustii. Tin minte prima parada pe el, prin clasa a III-a, intr-o ora de educatie fizica, un 11 m batut de pe la vreo 9, scos din plonjon precum Silviu Lung, caci el era la moda atunci. Apoi, prin a IV-a, am jucat o finala a claselor in care eram tare mandru ca puteam degaja de la o poarta la alta. Totusi, nu noi eram clientii principali: in fiecare duminica dimineata, de la ora 9, venea trupa obisnuita, de fosti fotbalisti, actuali "si mai fosti", cei cu care am jucat si eu de prin a IX-a pana prin anul II de facultate. Apoi pe dupa amiaza urmau trupele de pe Valea Sapunului. Noi mai jucam, cand si cand, sambata, atunci cand reuseam sa ne strangem in numar suficient cat sa-l umplem. Deliciu era insa atunci cand ningea. Atunci, pe zapada, era chiar o placere sa sari pana la bara. Nu mai simteai pietrisul, bolovanii de sub pamant ci plonjai ca la televizor. Fiind atat de folosit terenul era tot timpul batatorit. Rareori, vara, pe la inceput, cand copiii plecau in vacanta, incepea sa creasca iarba, pe partea de catre scoala. Venea toamna, reincepeau meciurile si imediat iarba era arata de fotbalistii de ocazie.

Imi aduc aminte de 1998. Era Campionatul Mondial din Franta. Nebunie mare, Romania prezenta, lumea nu plecase inca in vacante, stateau in oras, in jurul televizoarelor, caldura mare ziua... Seara, dupa primul meci era ceva pauza pana la al doilea meci. Acela era momentul in care puneam in practica ceea ce vedeam la televizor. Ne adunam toti, vreo 25-30 si incepeam jocurile: 3 echipe, meciuri de 10 minute si castigatoarea ramanea pe teren. Cata inversunare, ce ambitii, ce talente! Tot cartierul se aduna acolo. Terenul era "Piata Mare" a Hipodromului. Din perioada aia nu am mai avut probleme cu baietii de cartier. Doar jucam fotbal cu ei, nu? Aveau nevoie de mine! Tocmai imi cumparasem prima pereche de manusi de portar, Puma, eram proaspat recrutat la Inter si eram portarul cel mai solicitat. Ce mandrie era pe mine ca, inainte de meciuri, la alegerea echipelor, sa fiu ales primul, ca portar! Uneori, echipele se schimbau intre ele si eu treceam de la una la alta, ramaneam continuu pe teren. Aveam coatele totdeauna julite, cu toate genunchierele si cotierele improvizate pe mine. Ba mai mult, capatasem si o lovitura la spate, de la o ciocnire cu una din barile alea mari. Cand si cand, cam o data la 2 ani, durerea recidiveaza, asa, ca sa-mi aduc aminte de teren.

Au trecut insa anii. Cu timpul noi, astia mari, ne-am domnit. Nu mai vroiam sa jucam pe terenul batatorit ci prin sala Transilvania sau pe terenurile astea noi artificiale. Turneuri la nivel pe oras, campionate, nu mai era de-ajuns vechiul nostru spatiu fotbalistic. Gata cu noroaiele si cu baltile, gata cu portile mari, gata cu alergatul dupa mingile ce ieseau afara. Fotbal "in puf". Si trupele din cartier s-au evaporat. Duminica nu se mai strang decat 10-12 oameni, cat sa joace pe terenul de handbal. Altii, nici atat. Apoi m-am si accidentat si orice iluzie ca voi mai juca pe vechiul teren a disparut. Nu mai aveam cum, dar nu mai avea nici cu cine. Si chiar nu mai juca nimeni. Iarba, cea care fusese mereu exilata de pe teren a reinceput sa apara. Tot mai mult, cu tot mai mult curaj avansa catre mijlocul terenului. Anul asta, pe zona de langa scoala era inalta, pana la genunchi, lucru inimaginabil pe vremea noastra.

In cele din urma, acum o saptamana, au aparut cateva masini si un utilaj. Au plantat niste stalpi departe de vechiul out, au dat jos portile vechi, au inlaturat pietrisul si au pus un fel de carpeta, au lucrat o saptamana si astfel terenul mare si spatios a fost ciopartit, in unul artificial, de minifotbal plus mult spatiu pe lateral nefolosibil. S-a terminat aventura meciurilor la portile mari. De fapt s-au terminat aventurierii.

Terenul nu mai exista si asta este fiindca l-au distrus clientii, copiii si a lor lipsa de preocupare pentru fotbal, pentru miscare. Probabil ca in lipsa acestei transformari artificiale, fara fotbal, iarba ar fi continuat sa intre incet-incet, in dezordine pe teren, ca o reversiune de calvitie, pana l-ar fi acoperit pe tot, l-ar fi transformat intr-o faneata. La fel se intampla si cu alte terenuri prin Sibiu. Copiii se dueleaza acum la FIFA, joaca fotbal din degete. Nu e destul de "cool" sa te chinui sa joci fotbal real, sa luftezi, sa alergi. Toti viseaza superexecutii dar nici nu stiu cum e sa dai un sut cu efect la fotbalul palpabil. Pur si simplu nu e destul de "cool" ceea ce poti si mai ales ceea ce nu poti face tu singur. Terenul de la scoala nu era omologat FIFA, nu avea reclame in jur, nu avea cum sa apara vreodata in vreun joc. Asadar transformarea in cutiuta asta de minifotbal, de fotbal pentru burtosi (cei care isi vor permita sa-l inchirieze) era singura sansa pentru acest spatiu fotbalistic. Incepe o alta era: a mini-miscarii.

Nu pun poze cu terenul, fiindca nu i-am facut niciuna niciodata, nu m-am gandit vreodata ca acest loc dintotdeauna se va schimba. Dar, mai ales, nu pun poze fiindca nu stiu, nu pot ghici cum va arata peste 10 ani.

CFR....Victorie!

Trebuie sa nu mai las blogul sa leneveasca atata! Deja se aduna prea multe evenimente care nu mai sunt la zi. De pilda, sunt 2 saptamani si 2 zile de cand cu excursia cfrista de la Cluj, via Sibiu-Cluj-Iasi-Cluj si retur Sibiu.

Cred ca pentru orice suporter de fotbal a fi alaturi de echipa la o finala ar trebui sa fie un lucru sfant. Asa si lungul meu drum de la Sibiu la Iasi, via Cluj, e un fel de pelerinaj la Mecca. Plecare marti, gazduire la Cluj din partea lui Csabi ("Multumesc inca o data, prietene!"), apoi pornire cu noaptea in cap (5:30) de la Cluj spre Iasi, cu autocarele suporterilor, 12 ore pe drumurile patriei, descalecarea la Iasi, meciul in sine, ploaie, bucurie, raguseala, inca vreo 11 ore de intoarcere la Cluj, reincarcarea acumulatorilor fizici, apoi seara Sarbatoarea Campionilor pe stadionul din Gruia si, in fine, reintoarcerea cu o adevarata experienta visinie. Deci, o veritabila calatorie initiatica!

N-am sa ocup eu spatiul acesta cu relatari. Voi lasa cele cateva poze si filmul sa vorbeasca. Voi spune doar ca a fost extraordinar sa constat ca suporterii de fotbal pot sa fie si altfel (aici vorbesc si despre clujeni dar si despre vasluieni), ca fotbalul in sine poate emana si dezvolta civilizatia, poate sa constituie o mare sarbatoare pentru toate sexele, varstele (2-70 de ani), etniile si gusturile. Ca, universal valabil, respectul si valoarea aduce respect si, evolueaza in prietenie. Iar prietenia este singura cale de a nu te simti in viata asta ca naufragiat/locatar al unei insule pustii. Si daca tot nu suntem pe o insula pustie atunci...sa ne bucuram de CFR! :)