Mircea Rusu - Romanta de toamna
Deschid ochii. O durere surda vine in mine ca tonul unui telefon. Privesc in sus, un tavan inalt, exagerat si fara rost de departe de mine, parca prea deasupra, chiar deasupra cerului. Nu stiu cat am fost inconstient. Imi aduc aminte doar cum dupa lupta si suspansul unui thriller la care am participat cu toate simturile mele inca active, am fost luat de doua ori cu hei-rup-ul pana am poposit in pat. N-am mai trecut prin asa ceva, sunt imobil si frant in doua, parca sunt femeia taiata pe mijloc de la circ. O parte constienta strapunsa de multe ace agitate si una inerta, straina dar legata totusi de mine. Ar trebui sa fiu speriat dar nu sunt. Inchid ochii si vad tot ceea ce trebuie a fi vazut. Alerg sar peste etape socotite in luni dar goale de continut si probleme. Hasurez rapid portiunea socotita, pun in paranteza toata zona de calendar sacrificata si apoi imi fac o poza imaginara a noului-vechi eu, a motivului pentru care ma aflu lipit pe orizontala. Nu ma sperie nimic din ce va urma. Zambesc luminat... "Un pic si totul va fi iar bine"...
Deschid iarasi ochii. Vad o camera ca de hotel frumos luminata, zugravita in culori calde. Langa mine un aparat imi socoteste cu rabdare fiecare celula. Sunt iarasi una cu patul. Un televizor, undeva sus, vrea sa imi hipnotizeze atentia asupra lui. Va trebui sa-si mai dea silinta... Cateva chipuri zambitoare trec prin fata mea incercand sa ma linisteasca. Nu au de ce. Cunosc senzatia foarte bine. Imi voi reveni in puteri ca dintr-un dezghet. Intepaturile nu le simt chiar daca vad cordoanele ce coboara in mine, caut durerile acolo unde ma asteptam sa le gasesc dar nu exista, nici macar una. Imi fac un sumar rapid cu ce s-a petrecut, cum dupa ce m-am inchinat, m-am intins si am adormit intr-o stare de plutire nepasatoare iar, la rastimpuri, ca niste diapozitive, am captat imaginile agitatiei din jurul meu. Am inregistrat un zambet confirmativ, o perioada de veghe mai lunga in care am apucat sa spun un "multumesc" care as fi vrut totusi sa insemne mult mai mult decat un cuvant si apoi un nou "fade to black" pana la prezentul nemiscat. Asadar e adevarat: totul se va petrece mai usor, imi fac planul de bataie ca un soldat ce stie fix ce si cat are de facut. Pastrez pozitia de drepti, asa cum sunt intins si incerc sa dau ordinele deoparte, sa vad ce se afla dupa batalie; nimic.
Privesc lung in gol, apoi inchid din nou ochii.
