vineri, 11 iunie 2010

CFR....Victorie!







Trebuie sa nu mai las blogul sa leneveasca atata! Deja se aduna prea multe evenimente care nu mai sunt la zi. De pilda, sunt 2 saptamani si 2 zile de cand cu excursia cfrista de la Cluj, via Sibiu-Cluj-Iasi-Cluj si retur Sibiu.

Cred ca pentru orice suporter de fotbal a fi alaturi de echipa la o finala ar trebui sa fie un lucru sfant. Asa si lungul meu drum de la Sibiu la Iasi, via Cluj, e un fel de pelerinaj la Mecca. Plecare marti, gazduire la Cluj din partea lui Csabi ("Multumesc inca o data, prietene!"), apoi pornire cu noaptea in cap (5:30) de la Cluj spre Iasi, cu autocarele suporterilor, 12 ore pe drumurile patriei, descalecarea la Iasi, meciul in sine, ploaie, bucurie, raguseala, inca vreo 11 ore de intoarcere la Cluj, reincarcarea acumulatorilor fizici, apoi seara Sarbatoarea Campionilor pe stadionul din Gruia si, in fine, reintoarcerea cu o adevarata experienta visinie. Deci, o veritabila calatorie initiatica!

N-am sa ocup eu spatiul acesta cu relatari. Voi lasa cele cateva poze si filmul sa vorbeasca. Voi spune doar ca a fost extraordinar sa constat ca suporterii de fotbal pot sa fie si altfel (aici vorbesc si despre clujeni dar si despre vasluieni), ca fotbalul in sine poate emana si dezvolta civilizatia, poate sa constituie o mare sarbatoare pentru toate sexele, varstele (2-70 de ani), etniile si gusturile. Ca, universal valabil, respectul si valoarea aduce respect si, evolueaza in prietenie. Iar prietenia este singura cale de a nu te simti in viata asta ca naufragiat/locatar al unei insule pustii. Si daca tot nu suntem pe o insula pustie atunci...sa ne bucuram de CFR! :)