GÂNDOŢELUL

Din cauza reorganizarii "facebookiste" a mysportului, pentru meciurile ramase pana la finalul acestui sezon voi folosi doar acest blog, urmand ca pentru urmatorul sezon sa gasesc haine noi si convenabile tuturor. Cu scuzele de rigoare celor ce ar dori sa comenteze in vechiul si probabil mai facilul format mysport (desi se poate si aici), dau drumul unui nou comentariu.


- De ce m-ai prins in pumnul tau

Otel’ Galati, tu nu stii oare

C-acum sunt mic si ca ma doare?

De ce ma bati acasa rau?

Un club ca tine sunt si eu

Si-mi place sa mai joc si mie

Si mila trebuie sa-ti fie

De fanii, de blazonul meu…

De ce ma bati sa ma omori,

Deprins eu sunt cu zile bune

Si spectatorii din tribune

Ar plange, bietii muritori...

Si-ar plange sefii mult de tot

Trei „hegemoane”-au fost a mele

Indura-te de ei, Otele

Si lasa-ma, ca nu mai pot!...

Asa plangea, club mititel

In pumnul ce-l strangea, cu Rapa,

Si l-a deschis Otelul dupa

Ce n-a mai fost nimic din el.

L-a dat de-a dura pe gazon

Vizand chiar fotbalul total

La urma a marcat Antal

Si-ucis a fost acest sezon.

A incercat sa-l mai invie

Lasandu-i aripile-n vant

Pe-acolo sanse sau avant

Nu poate-avea, nici in vecie...

- Scarbit de fapta ta cea rea,

Zdrobind in ultime minute

Ia-ti punctele acum si du-te

Sezonul mergi de-i câştiga!

Si dupa, daca va umbla

Cu gand si fapta de otel

Galatiul duce dupa el

Salutu-mi catre Europa.....

Caci ei ii spunem astazi PA!”

   De ce aceste randuri rimate si ritmate? Cei care m-ati mai citit, stiti bine ca, de regula, atunci cand situatia este exasperanta aceasta este usoara mea masura de domolire a suferintei. Sa ne enervam, sa incercam sa disecam neputinta ajunsa acum parca pana la os? Sau sa ne refugiem, sa cautam conspiratia, asa cum ar putea parea acest meci trantit, poate de bunavoie si nesiliti de nimeni? Pai in cazul acesta n-ar fi oare cel mai potrivit sa raspund cu „arta” la teatru? Cert este ca am reusit inca o infrangere acasa, a treia din doar sapte meciuri din epoca „Minteuan”. Alti antrenor au zburat si pentru 2 egaluri pe teren propriu, asta ca sa ne putem da seama cat de resemnati suntem in clipa de fata. Iar daca mai faceam jumatati de calcule etapa trecuta, gandindu-ma ca macar acum, pe final de sezon, ne mai condimentam existenta macar cu un mic vis, fie el teoretic, azi s-a pus punct tuturor sperantelor, sanselor, tari cat aripa de fluture, cat mai erau ele. Asadar, meciurile care mai urmeaza sunt intr-adevar amicale, destinate doar onoarei, daca se mai poate vorbi despre asa ceva, dupa un sezon cu prestatii ca cea de azi. Inchid de asemenea capitolul previziunilor pentru celelalte meciuri, care chiar nu mai au nicio insemnatate, spunand totusi ca imi doresc pentru aceste ultime etape sa li se dea cat mai multe minute de joc tinerilor, Negrut, Bus, Cretu, de ce nu, Tamou. Macar in meciul cu Gloria sa fie astfel, macar in eventualitatea ca vrem sa-i ajutam si pe ei sa iasa din impasul in care se gasesc. Dar la stilul „de felina” in care trateaza bistritenii cazaturile ma indoiesc ca stau ei sa depinda de noi.

   Sa ma intorc insa la momentul prezentului. Ce-a fost azi? Un curent puternic de opinie in randul ceferistilor deja acrediteaza ideea unui blat. Stati, nu sesizati DNA-ul! Nu cred ca am primit „foloase necuvenite” pentru ca la bugetul Otelului ar veni logic intrebarea de ce nu am vandut si catre Vaslui, ale caror posibilitati sunt, in mod evident, mai mari. Sa fie asadar vorba doar dorinta noastra de a arbitra duelul la titlu (fara „voia noastra”, desigur, cum spuneau declaratiile antrenorului)? Atunci da, ar fi de inteles de ce daca Timisoara ne-a scapat din mana, Vasluiului i-am pus o piedica serioasa, pe Rapid si pe Otelul le-am lasat mai lejer. Ele ne sunt mai simpatice, tuturor, nu? De ce sa nu avem macar satisfactia de a raspunde cu fapte grobianismului, atat cel ofuscat-arbitrat-moldovean cat si a celui pur, neslefuit, miticesc exportat banatean. Scuzati prea lungile expresii, dar scenarii si calcule din acestea putem face la nesfarsit, conexiunile atator meciuri fiind ample.... Totusi, am si cateva contraargumente. La ora meciului, cu Dinamo lasand puncte la Medias chiar ne era in putere sa le ajungem pe cele doua, cu care am fi avut meciuri directe in urmatoarele etape (e drept, in deplasare). De ce dupa ce ne-am chinuit sa adunam doua victorii, sa fim luati iarasi in calculele comentatorilor tv sa fi dat asa simplu cu piciorul sansei? Apoi, privind meciul, ar fi doua chestiuni care contravin blatului clasic: golul incasat primit cam tarziu in meci si doar dintr-o executie deosebita a adversarului. Chiar cred ca un gol de ala se putea lua oricand, in orice meci, nu neaparat in unul cu „dramaturgie”. Apoi, micile atacuri de pe final chiar puteau aduce egalarea. Plus, bucuria fara de margini a jucatorilor galateni, dupa ultimul fluier. Nu sunt si acestea argumente solide?

   Consider ca a imbratisa cu nesat teoria blatului poate fi si o forma de negare a realitatii din partea noastra. Este ca si cum am spune „ce, noi, CFR-ul, sa jucam in halul asta?! Nu se poate, nu exista, sigur prestatia este alterata de cauze obscure!”. Dar, intreb: daca chiar este adevarat? Daca chiar atata poate CFR-ul in fata unui adversar un pic altfel decat cei intalniti pana acum? Si avem mai multe exemple de care sa-mi agat teoria: Rapid, a doua repriza cu U, Timisoara... azi, Otelul. Ce au avut toti acesti adversari? Energie! Puterea de a alerga de la o poarta la alta, de a acoperi cat mai complet terenul, de a dubla si redubla pe centru in asa fel incat niciun ceferist dispus la slalom sa nu poata trece. Care este oare diferente fundamentala intre meciul cu Vaslui si cel de azi? Exact asta! S-a vazut mai mult pe teren cine a alergat mai mult! Cred ca CFR-ul a jucat aproape la fel, cu mici ajustari (si defecte tactice), mereu intr-un soi de joc de contraatac, bazandu-ne pe faptul ca adversarul, cu tupeu si foame de puncte trebuie sa vrea doar victoria. O data ne-a mers, de 2 ori nu (cu Rapid si azi).  N-am putut sa nu ma gandesc in timp ce priveam prima repriza ca impotriva moldovenilor, dupa ce treceam mingea de linia lor de pressing avansat aveam spatiu suficient la mijloc, puteam ataca 3 sau 4 contra 5 adversari (linia de fund + inchizator), in timp ce azi, cel putin in 3 situatii, vedeam doar niste puncte visinii intr-o mare de tricouri albe, o situatie de 3 contra 7 (!!!), in care omul cu mingea ori pleca precum un kamikaze printre ei, ori intorcea spre centru, de unde, privirea cadea direct spre Minca. Da, asta a fost diferenta majora intre cei doi adversari. Chiar daca Galatiul nu are un Adailton, un Sanmartean sau un Wesley, buni dar lenti in aparare, are jucatori „no-name” dispusi sa lucreze „la colectiv”.

   De parca asta n-ar fi fost de-ajuns din cauza tacticii defectuoase am reusit sa ne punem si mai multe bete in roate. Compar tot cu meciul cu Vasluiul unde spuneam ca posibilitatile actuale ale echipei sunt limitate. Linia de 4 fundasi e batuta in cuie, un inchizator vom folosi mereu, Peralta si el e sigur, oamenii de benzi, nelipsiti, ba chiar si aceiasi. Singurele variatiuni pe tema data pot fi facute intre atac si inchizatori. Cu Vasluiul am ales sa folosim 2 atacanti (unul impins, celalalt mijlocas ofensiv). Azi s-a mers pe ideea cu 2 inchizatori Kivuvu-Sare, absolut falimentara. Nu, nu atat din vina celor doi ci din cauza coechipierilor care nu erau deloc in stare sa sustina. Bastos, jucand un fel de atacant retras (cred ca asta s-a vrut) se pierdea intre aparatorii adversi, habar nu avea sa faca o demarcare (alta decat de offside) sau, macar sa vina la omul cu mingea, sa ofere oportunitate de pasa. In acelasi timp, Peralta, nesprijinit de nimeni, era si el complet inutilizabil. Solutia? Traiasca mingile lungi!.. Catre tusa, doar-doar ajunge vreuna Nicoara sau Kone. Si daca ajunge, ce, ca urmeaza centrarea?! La cine, la Bastos?! Este facil sa explic de ce intr-o intreaga prima repriza CFR-ul nu a avut decat un sfert de ocazie, situatie chiar mai rusinoasa decat cea din cosmarul cu Rapid. Primele 10 minute aproape ca n-am iesit din terenul nostru! Primul pressing a fost incercat pe undeva pe la mijlocul terenului – de-abia in minutul 35! Repet, nu jucatorii au gresit, neaparat. Poate doar de la Peralta si de la Bastos asteptam mai mult. Restul au facut fiecare ce s-a priceput, ce-a putut, pe bucatica sa de teren. Fotbal individual, intr-un joc care ar trebui sa fie de echipa.

   Daca era sa vorbim de un blat cred ca tactica din prima repriza se putea pastra si in a doua. Minteuan si-a asumat eroare majora de la inceput si a mutat, relativ corect. Bus in locul lui Kivuvu. De ce Bus? Batin a aratat la Urziceni ca se poate conta pe el mai bine decat pe junior. Sigur, dupa ce l-am vazut si pe Batin in teren, mai pe finalul meciului imi dau seama ca datele problemei nu s-ar fi modificat esential. A doua mutare de la care am sperat mai mult a fost Hora in locul lui Bastos. Si, parca doar ca o senzatie, timp de vreo 15-20 de minute CFR-ul chiar a presat mai mult, am plimbat mai mult mingea in terenul lor, chiar s-a alergat un pic. Efecte secundare? Au fost, imediat chiar! Imi dau seama acum foarte clar: 1 Kivuvu + 1 Sare = 1 Muresan. Lasandu-l doar pe Sare ca inchizator s-a deschis iarasi poarta pe centru. In nici 10 minute Otelul a avut macar 3 suturi catre poarta din zona centrala. Pe cat de bun e ivorianul nostru pe faza de posesie a noastra pe atat de habarnist in a se plasa in aparare, in a anticipa miscarile adversarilor. Totusi, inclin a crede ca mutarile au fost pentru a risca, fortand victoria si nu pentru a deschide o poarta adversarilor. Prin miscari si efectele lor imediate s-a vazut in primul rand cat de eronat a planificat meciul antrenorul. Las deoparte metehnele deja cunoscute, incapacitatea de a face un-doiuri, executarea absolut dezarmanta a tuturor fazelor fixe cu centrare direct in primul adversar sau daca nu prea departe pentru tot grupul de jucatori. Si pentru astea cred ca tot antrenorul ar trebui sa aiba o responsabilitate, de vreme ce vad si la divizia B sau C executii si asezari in zona mai bune pe astfel de situatii. E bine totusi ca se fac antrenamente la CFR...

   Ce-a avut Otelul in acest meci? A avut in primul rand forta grupului. Sa ne gandim ca aveau si ei absente in lot, ca pentru aproape toate dintre numele ce compun Otelul am stramba din nas daca le-am auzi asociate cu CFR-ul. In ciuda acestor neajunsuri iata ca au reusit ca un meci intreg sa nu ne lase nici macar o ocazie mare de gol. Munteanu ne-a citit corect, ne-a lasat flancurile mai libere, atat cat sa se infunde in cate un colt Nicoara, cand si cand, dar a castigat total centrul, loc pe care Kone se izbea mai mereu ca musca de geamul nevazut. Iar ca o picatura chinezeasca, Iorga si mai ales Antal au fost principala noastre tortura. Antal depasindu-l constant pe Panin mi-a adus un pic aminte de patania lui Tony cu Dzsudzsak, la Eindhoven, pastrand evident scara de proportii. Ca au marcat si ca au castigat cu 1-0 este perfect justificat, daca ma gandesc ca macar de 6-7 ori au ajuns in acest meci cu mingea la picior in careu, in pozitie de sut. Culmea e ca golul a venit poate din cea mai grea pozitie, o executie spectaculoasa a lui Antal dupa o centrare cum noi dam doar una la 3-4 meciuri. Putem discuta ca meritam un penalty, la singura gafa a galatenilor din meci, dar sunt convins ca avem alte greseli de arbitraj mai mari in acest campionat de care sa ne legam, sa ne consideram nedreptatiti. Lucru bun este ca Bastos a invatat sa nu mai protesteze caci altfel, cum era deja avertizat am fi asistat la o situatie hilara: rosu, de pentru niste proteste si de la inca un galben „provocat” de suporteri.

   Aici voiam sa ajung. E dureroasa si infrangerea dar, in masura in care cred ca putini mai sperau la minuni, ea poate fi totusi digerata. Altceva insa imi provoaca greata: reactia lui Bastos. In tur a fost Traore cel care injura tribuna, acum, dupa ce si-a cerut scuze copilul CFR-ului si a plecat pe banii doriti, brazilianul i-a preluat modelul. Sunt curios sa aud daca macar in zilele ce vin isi va cere scuze. Indiferent de care a fost reactia suporterilor acel gest nu-si avea locul. Inteleg ca Bastos se implica, l-am vazut facand gesturi catre tribuna, cerand sprijinul in alte meciuri, pricep ca sufera cand nu-i iese nimic, dar a avea o astfel de atitudine numai normal nu este. O mostra perfecta de nesimtire pentru care chiar ar merita amendat de catre club.

   Este totusi o situatie conflictuala pe care n-o pot explica. E normal ca cei din tribune sa se simta frustrati de evolutiile slabe, au fost invatati cu altceva, e normal sa huiduie, se intampla pretutindeni in lume. Asta e rolul tribunei: sa huiduie si sa aplaude. Dar de ce aceste gesturi ale jucatorilor? Ei sunt suparati pe suporteri? Suporterii le sunt lor inamicii? Asta ca sa nu ma refer si la semnificatia gestului. Atata si-a permis Traore, tot atata, poate chiar mai explicit, si-a permis si Bastos. Vedete, fite... Dar daca pana si antrenorul isi ia libertatea la asemenea actiuni (daca va amintiti de momentul surprins de microfoanele de fond la Severin), atunci intelegem poate mai bine formele goale pe dinauntru in care se imbraca idei precum „respect”, „profesionalism” si, in cele din urma, „spirit de echipa”.

   Fiindca altfel, sa fim realisti: cu sau fara blaturi de convenienta, azi Otelul a meritat victoria, iar CFR-ul merita toate huiduielile din lume, atat din partea fanilor din tribune cat si din partea scaunelor goale!