Pretty Well Done („Remiza de trenuri pentru dificile vremuri”)

„Bine v-am gasit, inimi ceferiste relaxate! Recunoasteti, ati fost puse la incercari intense ieri! V-a fost greu, ati tremurat, ati asteptat, v-ati frant odata cu sperantele pentru ca sa reinviati la resuscitarea defribilatorului Weldon. Acum aveti tihna, acum aveti asteptari pentru saptamanile ce urmeaza si nu spaime ca in ultimele 7 zile cardiace!”

Nu cred ca exagerez momentul actual daca spun ca meciul cu Rapidul, in deplasare, poate fi considerat cel putin sub aspect valoric cel mai greu meci din campionat pentru CFR. Aruncand o privire de ansamblu asupra capacitatilor fotbalistice ce au mai ramas prin Romania, CFR-ul si Rapidul ies un pas in fata celorlalte. Mai sunt desigur Dinamo, Vaslui, Steaua, insa nimeni nu are colectii complete de jucatori adevarati ca echipele ce s-au infruntat ieri. Adaugand si pozitiile din clasament si trendurile ascendente ale celor doua formatii cred asadar ca am temei sa afirm ca acesta a fost derby-ul principal al actualui sezon. Un meci de „a fi sau a nu fi” sau... in caz de egalitate de „vedem mai departe”.

Daca tot am stabilit in ultimele saptamani ca CFR-ul are fata si material de campioana in acest sezon cred ca asteptarile pentru un rezultat util erau indreptatite, asta mai ales fiindca doar in urma cu 3 zile se renuntase unilateral, din partea clubului, la un trofeu important pentru a da totul in acest meci. In consecinta cred ca singura cale de a sterge amaraciunea cauzata de eliminarea din Cupa, unica situatie in care suporterii ar fi inteles acest troc era victoria in Giulesti. Asa insa, consider ca am dat Cupa doar pe continuarea unei promisiuni, nu pe o certitudine. Un egal, fie el si in deplasare, nu presupune impiedicarea adversarului. Dupa cum s-a jucat ieri, dupa cat de echilibrate au fost fortele nu cred ca in Gruia ne va fi deloc usor in retur cu aceiasi adversari si ceva imi da de inteles ca si la acea vreme ne-am multumi cu o noua remiza. Punand cap la cap elementele acestea cred ca pe fondul supararii generale cauzate de abandonul din Cupa este un pic exagerata bucuria manifestata de oficialii ceferisti la finalul meciului. Nu e de fapt nicio victorie, n-am invins pe nimeni, este doar fericirea celui caruia i-a suierat glontul pe la ureche, a celui ce rasufla usurat. Zau ca mi-ar fi placut putin mai multa temperare, tocmai ca sa putem cantari mai echilibrat principalul lucru bun pe care l-a aratat aceasta partida: CFR-ul are totusi puterea de a reveni (partial, daca nu a castigat) atunci cand este condusa de catre un adversar puternic, are deci la randul sau valoare nu trateaza o partida de fotbal de 90 de minute ca la regula mortii subite „castiga cine da primul gol”. Da, acest lucru ar fi intr-adevar de apreciat, dar pana la a afisa atitudinea triumfalista ar mai trebuie sa mai pastram niscaiva distanta.

Am intarziat mult aceasta cronica, stiu, dar factorul uman si-a spus cuvantul. Motivul este simplu: am fost acolo, la fata locului, pe antichitatea atat de valoroasa numita Giulesti. Am parcurs si eu precum ceilalti fani distanta aproape interminabila creata doar de drumurile depasite ale Romaniei, am suportat vantul puternic si uscat bucurestean, am primit ca pe o onoare dominarea acustica a celor 6000 de rapidisti veritabili contra celor 40 de ceferisti, m-am bucurat de trairea extraordinara a unui meci special de fotbal (pe care nici televizorul 5D nu o poate reda) stiind ca pe teren in orice clipa e egalitate si ca doar ceea ce se intampla acolo conteaza pe tabela, restul e doar traire, suflet. Nu sunt un expert in materie de stadioane si deplasari dar pot recomanda si garanta oricui ca o prezenta pe Giulesti e un cadou ce ti-l poti face tie, iubitor de fotbal, indiferent ce echipa ai sustine. Un loc in care orice spectator canta continuu laolalta cu galeria, in care pana si noi, ceferistii aveam uneori tentatia sa intram in corul general, in care fiecare isi focalizeaza sufletul pe apropierea fata de echipa preferata si nu pe dusmanirea adversarului. Surprinzator de putine trivialitati pentru un stadion in care atatia isi spun cu mandrie „ultrasi”, meritorie ambianta pentru ei dar si pentru blazonul clubului pe care-l sustin. Asa se aduc oamenii la stadion! Pacat doar ca „farmecul vietii” n-a putut umple tribunele (atatea cate pot primi suporteri si nu potcoava ce sta sa se prabuseasca), pacat ca probabil s-a tinut cam mult la pretul biletelor, unul ce pare totusi cam mare pana si pentru veniturile „de Capitala”. Am fost acolo de cand s-au incalzit muschii lui Beto si fentele lui Weldon si pana ce a palit nocturna, s-au oprit reflectoarele si microfoanele iar pe teren s-au demontat portile. Am trait asadar pe viu un spectacol despre care nimeni nu poate spune nici macar o vorba urata. Fotbal si atat!

In astfel de circumstante infrangerea poate ca ar avea gust mai putin amar si ca  victoria justa ar avea valoare dubla ar fi satisfactia fara umbra de a incununa cu aplauze o minunata reprezentatie de gala. Nu stiu sigur cum ar fi niciuna nici alta, fiindca doar egalul l-am gustat. Asta e acel rezultat care lasa loc discutiilor. Cum ar fi fost daca am fi pornit altfel, daca n-am fi inovat tactic? Care ar fi fost deznodamantul daca am fi avut putin mai mult noroc sau, dimpotriva, daca plumbul din ghetele noastre nu trecea dupa pauza in cele ale rapidistilor? Discutia se poate prelungi fara rost, cert este ca ne-am atins obiectivul normal pentru acest meci, am tinut Rapidul aproape. Iar pentru faptul ca am si aratat forta revenind pe tabela se poate spune englezeste „pretty well done!”. Destul de bine asadar dar nicidecum un rezultat si o prestatie care sa ne faca sa dam declaratii pe ton de victorie. Sa nu transformam un egal intr-un triumf mai ales in conditiile in care eu raman convins ca se putea mult mai bine. Toate piesele erau la locul lor pe tabla ca sa putem castiga, sa putem spune inca din etapa a X-a „CFR incepe sa ia avans”. Se pare ca preferam stilul impiedicat, ca inca mai suntem expusi sincopelor cata vreme mai sunt atatea de reglat si experimentat. CFR a facut toata pregatirea de vara pe o formula pusa in practica in primele etape: 4 fundasi, 3 mijlocasi (dintre care unul inchizator, unul box to box si unul cu orientare ofensiva) si cei 3 atacanti ca sa faca iuresul din fata. De ce a trebuit tocmai intr-un derby, avand tot lotul valid, sa experimentam altceva? Incerc si banuiesc ce a vrut Costa sa realizeze dar vazand macar in ultimele 20 de minute cat de mult s-a schimbat stilul si cum tineam adversarul la respect in clipa cand in sfarsit am introdus mijlocasul defensiv, pot spune ca ieri chiar se putea abtine de la teste de laborator. Costa cred ca a pornit pe o idee simpla: vrem mingea cu orice pret. Vrem sa o avem, sa pasam, sa frustram rapidistii tocmai ca sa se deschida si sa ne ofere noua spatiile pentru atacanti. Probabil se astepta ca Lucescu sa studieze jocul nostru si sa fie si surprins de disparitia inchizatorului clasic, sa ii intinda aceasta capcana in timp ce noi ne-am fi facut de cap cu mingea la picior si cu 3 mijlocasi tehnici. Prin replica lui Lucescu insa, Costa a picat singur in propria sa capcana. Antrenorul rapidistilor nu cred ca s-a uitat atat la CFR ci la echipele care ne-au pus probleme in etapele antrerioare. A fost de-ajuns sa vada inregistrarile cu Gazul si cu Pandurii ca sa gaseasca antidotul pentru ce-ar fi trebuit sa joace CFR-ul in mod normal si, cu atat mai mult, in conditiile acestei inovatii nefericite, acel antidot s-a transformat in somnifer pentru o intreaga echipa. Cheia lui Lucescu? Aglomerarea la mijloc! Avand 2 fundasi laterali competitivi, Ezequias si Rui Duarte (daca nu chiar foarte buni) el a putut bifa ca rezolvata problema atacurilor noastre pe flancuri doar prin tinerea celor doi aparatori mai retrasi. Trecand asta, restul discutiei se concentra la mijloc. Imperativul antrenorului: spatii mici intre rapidisti. Este exact ceea ce au facut Pustai si Grigoras la vremea lor. Iar pentru ca tot planul sa reuseasca mai era nevoie de un singur ingredient: raspunsul ceferist sa fie gresit, sa fie macar o piesa care sa nu functioneze, sa avem din cauza asta inferioritate in zona mediana. Spre ghinionul nostru cel la care a cedat in intreaga constructie a lui Costa a fost tocmai cel mai important in acest sistem, omul de legatura intre mijloc si atac, Bastos. El ar fi trebuit sa fie mereu mobil, sa primeasca pase pe care sa le distribuie catre Weldon sau catre flancuri sau macar sa tina de minge pana urcau ceilalti doi din linie, la sustinere. Ce-a facut insa Bastos a fost o veritabila bataie de joc. Sunt curios daca au reusit camerele tv sa surprinda jocul fara minge a lui Bastos, atat pe faza de aparare, cand nici macar o data nu a reusit sa coordoneze o iesire „in haita” la pressing (cheia de presiune asupra Vasluiului, de pilda) si mai ales pe faza de posesie, cand se ascundea relaxat in spatele lui Apostol, lasandu-l pe Peralta sa incalzeasca mingea de pomana si uitand ca dupa Peralta el trebuia sa fie urmatoarea statie pe traseul mingii. Foarte rare au fost situatiile in care Bastos al nostru s-a deranjat macar sa iasa pe vreun culoar de pasa, nu a stiut nicicum sa se lipeasca macar pe o margine sau pe alta, sa creeze cumva superioritate pe flanc daca pe centru nu ii iesea nimic. A reusit la un moment dat un dribling in cascada din terenul nostru dar faza aceea s-a oprit la centrul terenului. Daca imi permit sa etichetez pe cineva ca „lamentabil” pentru ce a aratat ieri atunci Bastos este acela si este inexplicabila evolutia lui atata vreme cat in ultimele meciuri il laudasem sincer, cat se parea ca fusese revitalizat de catre Costa. Verdictul pentru el e simplu: scuturat pana isi revine! Jucand asadar in 10 oameni, ramanand doar cu 2 la mijloc contra 3 si chiar contra 4, nu era nicio solutie pentru a putea avea centrul terenului, cu atat mai putin pentru a combina, pentru a avea mingea. In locul lui Costa as fi operat mutare in minutul 10 cand deja devenea evidenta problema. Chiar nu pot intelege ce s-a vrut: de bine ca a revenit Peralta el trebuia sa joace pe postul pe care a fost antrenat o vara. Argentinianul putea fi foarte usor trecut in locul lui Bastos si chiar daca nu era mai mobil macar de la el aveam sperante ca tine mult mai bine de minge, ca simte mai bine jocul, ca are aport sesizabil la faza defensiva si ca ii e mult mai usor sa ii dea pase filtrante lui Weldon de la 10 m distanta decat de la mijloc catre careu, cum a incercat in disperare de cauza. Iar ca sa fiu mai clar, ceea ce a fost nevoit ieri sa joace Peralta, acel distribuitor de pase scurte si laterale catre Cadu, Panin sau Camora, putea linistit sa faca si Muresan si asta s-a vazut de indata ce s-a facut modificare respectiva, pe final de meci. Tot dezastrul si toata seceta de fotbal din prima repriza acolo isi are „izvorul”. O echipa ce nu tine de minge nu se poate strange intr-o zona sau alta de teren, nu poate construi superioritati. De asta Sougou primea mingea si era mai mereu singur intr-o zona sau alta, de asta Ronny cauta de 10 ori pana isi punea mingea pe dreptul ca sa poata centra de pe partea lui stanga. Asta e motivul pentru care ar fi trebuit sa depindem doar de norocul ca singura faza reusita sa ne intre si sa nu fie bara, la centrarea MINUNATA a lui Panin catre Sougou. Si, cu aceasta ocazie, am mai observat un lucru deloc de neglijat: chiar si luati individual jucatorii ceferisti sunt mai buni atunci cand sistemul echipei merge. Din a doua repriza si mai cu seama dupa intrarea lui Muri dintr-o data pasele au inceput sa se lege mai bine, Renan a inceput sa fie vizibil pe teren, Sougou a gasit continuare de pasa, eficacitatea individuala a jucatorilor si cea a sistemului de joc se influenteaza direct, reciproc.

            De ce leg revirimentul echipei de pauza? Fiindca, pe cat de mult a gresit Costa in startul partidei si cat de norocos a fost Lucescu oferindu-i-se practic CFR-ul pe tava, pe atat de „romaneste”, de fricos a gandit rapidistul repriza a II-a. Pasul in spate al gazdelor a fost evident, ne-au invitat pe ei. Ceea ce ii functionase foarte bine in prima repriza dintr-o data a dat singur la o parte. De ce sa schimbi oare ceva ce merge perfect? Doar Lucescu stie. Probabil doar din comoditatea specific romaneasca de a conserva un 1-0 in loc de a forta spre un 2-0 decisiv. Sa te retragi in aparare sperand la ceva contraatacuri atunci cand ai ca varf principal pe Pancu mi se pare nu inexplicabil ci prostie, pe de-a-ntregul. Lucescu si-a dovedit „clasa” exact prin aceasta greseala de la pauza. Altfel, nici ei n-au stralucit cu mai nimic. Principala lor grija a parut initial sa blocheze CFR-ul si apoi sa adapteze din mers un joc si un stil de atac. Dar am avut si noroc, i-am prins intr-un moment prielnic pentru noi in care Herea si Alexa le erau suspendati, amandoi jucatori ce in conditiile de ieri ar fi inclinat decisiv balanta pentru Rapid. Mai ales Herea, pe zona de atac ar fi fost cred cel care l-ar fi activat si pe Pancu. Asa, atacantul lor n-a miscat deloc, a trecut o data la inceputul reprizei a doua de Nuno Diogo pe un inceput de contraatac, dar, edificator pentru viteza lui (de fapt pentru lipsa lui de viteza) s-a vazut prins din urma. Roman si Deac nu au fost grozavi. Roman a dat de un Camora in forma foarte buna, fiind blocat din toate pozitiile, cu tot ajutorul lui Rui Duarte, iar lui Deac Panin ii cunoastea probabil si numarul de la ghete. Ar fi putut ei mult mai mult, ar fi putut sa speculeze zona moarta din spatele lui Peralta, unde chiar am fi avut probleme. Ar fi putut fi avansat acolo Teixeira si sa incerce mai mult astfel decat sporadice suturi. Asa au incercat cand si cand cu Rui Duarte sa avanseze langa Roman si sa creeze cumva superioritate, fara prea mari probleme pentru noi. Avand insa 1-0 din senin aproape, acela  parea batut in cuie, daca nu am fi avut noi cei doi jucatori decisivi de atac, Sougou si Weldon si n-am fi incercat mai mult in flancul drept, acolo unde Burca si Ezequias intampinau dificultati. Iar cand si Apostol a cedat in centru, atunci a venit acel foc de artificii, succesiunea de pase rapide Peralta-Weldon-Sougou-Weldon si golul extraordinar al atacantului adus gratis, dar care prin acea miscare, pivotare, mi-a amintit si depasit chiar reusitele mult prea costisitorului Fabbiani. De-ajuns o faza sa se ajunga la 1-1 si ca ambele echipe sa se declare multumite si impacate cu ideea egalului. De unde noi avansasem sensibil peste rapidisti am facut pas in spate, am intins mana Rapidului sa se ridice, a inceput sa se simta zona din spatele lui Peralta de unde a plouat cu suturi de evidentiere a calitatilor lui Beto asa ca a venit lacatul cu Muresan (tot asa de util probabil si Celestino) si ambii antrenori si-au intins mana in semn de remiza.

            Interesant este ca am inscris iarasi in repriza a doua, ca si cu Vasluiul, ca si cu Sportul si ca si in multe alte ocazii. Asta spune ceva despre pregatirea fizica a jucatorilor, despre concentrarea lor la joc cat si poate despre efectul pauzei si miscarile de mobilizare ale lui Costa in vestiar. De asemenea tot mai sesizabila in situatii de criza a jocului este variatia celor doi jucatori de flanc: imediat Ronny trece pe dreapta, Sougou intra pe centru langa Weldon, Bastos ar trebui sa mearga in stanga si mijlocasii sa urce mai mult. Se sta asa cateva faze apoi se revine la planul initial. Uneori astfel apar situatii interesante. Urmariti si pe viitor, de fiecare data atunci cand Ronny apare in dreapta lui Sougou... Cert este ca avem si o mare problema in atac. Pe cat de bine ne-am rezolvat partea dreapta si centrul, pe atat de mare este golul lasat in stanga. Ronny e doar o solutie de compromis. E nepermis ca titularul de pe acea parte sa nu poata centra din alergare din cauza ca nu poate da cu stangul in minge! Vazandu-l acum pe Deac la Rapid (cu fluctuatiile sale de forma pe care le are) ma gandesc daca n-ar fi fost potrivit sa fi insistat mai mult pentru a ne pune si noi un om pe stanga cu joc tipic de tusa. Folosind insa doar resursele pe care acum le avem, din ce-am vazut in meciul de Cupa si Kone ar fi mai potrivit acolo sau, din incercarile din primele etape, Bastos poate juca in zona, pe stanga, cu focalizare pe venirea sa catre careu – mai ales ca acolo, in flanc, nici nu e nevoie sa simta atat de bine jocul, trebuie doar sa dribleze si sa priveasca spre poarta.

E greu sa se faca acum o analiza individuala a jucatorilor CFR, mai ales daca am stabilit ca randamentul fiecaruia a fost direct afectat de tactica slaba, ulterior buna. Ceva s-a vazut insa: Panin, extraordinar in conditiile in care a jucat titular si ieri si cu Astra si cu Vaslui. Camora, pe partea cealalta, chiar daca este facut vinovat pentru gol s-a descurcat mai mult decat remarcabil tinand cont de cata presiune a avut pe el. Iar la gol, vazand acum reluarile imi dau seama ca sub anumite aspecte are alibiuri. Ca a respins slab – nu a respins el, mingea inalta a picat in capul lui Pancu. Iar daca mingea a avut aceasta traiectorie inalta atunci de ce fundasul central a stat fara om in loc sa stranga langa atacantul advers, de ce a fost lasat tot fundasul lateral sa sara la cap? Acolo asadar ar fi si vina lui Diogo. Ramane ca iarasi am luat un gol dintr-o balbaiala, mereu cadem victima propriilor noastre gafe. Totusi Nuno si-a spalat mai tarziu vina prin prestatia excelenta mai ales din a doua repriza. Nu a ajuns chiar la nivelul lui Cadu dar tot a dovedit ca acum el este intr-adevar solutia de titular. Cat despre Cadu, nimic de comentat asupra lui. Nu se complica deloc, simte jocul excelent, repara si greselile coechipierilor, oricare si de oriunde ar fi si, un lucru interesant, in conditiile in care e Beto in poarta el nu mai are responsabilitatea coordonarii liniei de fund, Cadu e mult mai tacut. Revenire la normal, asadar. Linia de mijloc nu poate fi evaluata decat la pachet, acolo niciunul nu poate juca de unul singur. Sunt de notat incercarile lui Peralta, pasele incercate catre Weldon sau Sougou dar si recuperarile sale, iar la Renan aportul defensiv semnificativ dar si, din nefericire in ultima vreme, absenta lui tot mai pregnanta in atac. Nu stiu de ce nu il folosim mai mult, nu ii folosim mai mult sutul. Avem o idee fixa de pilda la lovituri libere, cele de pe partea stanga sa fie executate mereu de catre un dreptaci. A fost o astfel de faza importanta in chiar finalul primei reprize cand in loc sa incercam o executie a lui Renan, un suteur formidabil, l-am lasat tot pe Bastos sa faca transformare de rugby (ca tot e in plina desfasurare cea mai impresionanta competitie din sport, Mondialul de rubgy).

Sougou are o problema cu incalzirea, isi intra cam greu in rol, dureaza un pic pana ia pulsul adversarului, pana ii testeaza balamalele. Dupa care insa devine util desi nu e chiar acel Semedo la care visam. Atuurile sale sunt viteza (dar doar fara minge la picior) dar si procedeele de atacant clasic, un pic de forta, lovituri de cap (asa cum a demonstrat mingea trimisa bine dar ghinionist, in bara). Alte dezamagiri ale partidei au fost Ronny (nu-si gaseste nicicum locul in teren si, pe partea sa nu reuseste niciodata sa-i faca un culoar si sa-l traga si pe Camora dupa el, in fata) si De Zerbi (exilat pe stanga, la carpeala lotului, fara viteza sau forta si fara sa mai insire adversarii directi - daca va continua asa primavara nu-l va mai prinde la Cluj).

Iar acum sa vorbim despre premianti. Sunt doi si sunt pe buzele tuturor ceferistilor. Weldon si Beto, evident, nu aveau cum sa nu monopolizeze atentia. Imi e foarte greu sa-l numesc pe vreunul dintre ei omul meciului, fiindca amandoi au fost in felul lor hotaratori pentru soarta derby-ului. Weldon credeam ca va avea parte de o primire speciala din partea fundasilor adversi, avertizati acum de ce poata varful nostru. Da, a avut, dar ce folos. La duelurile aeriene, la mingile in adancime, mereu Weldon e primul la minge, chiar face si treaba unui varf impins desi varsta si fizicul nu-l recomanda la asa ceva. Jocul sau exceptional aerian este folositor si in aparare. La faze fixe la poarta noastra a preluat pozitia pe care in trecut statea Traore si are de respins tot ce trece prin coltul careului mic. Numai in meciul acesta a respins 3 centrari periculoase. In fata este mereu in cautare de culoare de alergare creeaza mereu deruta pentru cel care-l marcheaza. Varsta nu-l impiedica la viteza dar il ajuta la experienta fiindca se pare ca face aceste lucruri doar din instinct. Nu prea pierde mingi, mereu gaseste o cale de continuare, face ceea ce ar trebui sa faca un pivot. 3 meciuri si 3 goluri, Weldon cred ca devine un star de Cluj, la fel de mare cum era Y. Kone in zilele de glorie. Iar la gol, preluarea din instinct cu fundas in spate, rasucirea si sutul impresionant din mijlocul unui careu plin de rapidisti reprezinta exact sclipirea individuala prin care puteam reveni in joc. Ma intreb in cate feluri ar fi putut Kapetanos strica faza aia...

Iar acum Beto, cel mai drag mie prin felul in care acum rezolva cea mai mare problema a sezoanelor la CFR. E al doilea meci si de-abia pot consemna o eroare la o degajare la care mingea i-a venit sarita. Astept inca 2-3 partide sa decretez clar dar deocamdata pare in mod cert cel mai bun portar din campionatul Romaniei din ultimii ani, undeva peste nivelul lui Lobont din zilele sale de glorie. Pacat ca jucand asa de bine nu il vom putea pastra dar, chiar si asa, sa ne bucuram de fiecare minut in care ne incanta cu prestatiile sale. Poate ca dupa ce va pleca tot ne vom alege cu ceva: lectia conform careia cel mai important post dintr-o echipa este acela al portarului si ca acolo va trebui sa investim si in continuare temeinic. Nu mai merge cu caricaturi. Claro, Minca sau Stancioiu arata extrem de trist pusi alaturi de acest Beto, un portar adus ca de pe o alta planeta. Nu pot sa nu-i admir felul in care dirijeaza si da directie apararii. Stie ce face, stie de fiecare data ce executa. Da degajari la distanta cu precizie de jumatate de metru de tinta cautata. De-abia vantul din a doua repriza l-a impiedicat sa puna 3 mingi, una dupa alta pe pieptul lui Sougou. In plus, Beto isi simte extrem de bine careul. Urmariti iesirile lui la mingile inalte, oriunde ar fi in 16 metri. In plus, in repetate randuri, iese in spatele fundasilor pentru a degaja ca un libero. E drept, e un pic artist si artistic, cam amplu sau cam nebun in reactiile de pe teren dar asta e si o dovada a faptului ca e conectat total la meci, ca nu-l vom vedea dormind in post, cum stim noi cine. Ii place sa impinga in picioare pe saritura (a se vedea ultima parada la sutul lui N. Grigorie) sa declanseze rafalele aparatelor foto dar ce-i al lui este al lui: detenta. Urmariti cu atentie acea faza la care Beto se ciocneste cu Panin. Lasam deoparte faptul ca mai mult de jumatate dintre portari la astfel de faze si de caderi scapa mingea din maini in picaj. Beto se loveste de Panin, cade peste el, dar mingea nu ii iese din manusa. Totusi, observati cum se lovesc cei doi: genunchiul lui Beto ajunge la fruntea lui Panin?!?  Ce detenta de voleibalist este asta!? Cat despre felul in care prinde mingile cred ca sigur la mijloc e un truc, lipici pe manusi sau manusi de baseball. Ceva trebuie sa fie. Ieri a fost un sut bomba a lui Burca la care orice portar ar fi trebuit sa puna pumnii sa boxeze. Beto al nostru a prins, deasupra capului (ca sa ne amintim acum numai cum Daniel Fernandes a gresit fatal la Tg. Jiu la un astfel de faza). Nu atata ca mingea i-a inghetat in manusi dar mai ales traiectoria acelei mingi. Tineti cont ca vantul batea considerabil, inspre poarta noastra. Pentru mine e clar ca Beto e un portar dintr-o alta lume, o cu totul alta clasa, ce nu stiu inca este cate meciuri ne va rezolva de unul singur si, la fel, care ii sunt limitele. Astept sa vad la el primul gol parabil pe care-l va incasa. Deocamdata valoreaza la cluj cat un Cech jumate’.

Interesant este ca posturile pe care desemnez acesti jucatori sclipitori ieri sunt exact cele de spre care spuneam la inceput de sezon ca sunt cele mai descoperite si, totodata, cele mai importante. Iata cum acoperindu-le atat de bine, chiar si fara ca restul echipei sa joace deosebit, ne-am rezolvat un meci. Lucru acesta nu poate sa nu fie remarcat si laudat pentru cei ce in sfarsit au cimentat lotul.

Dupa meciul de ieri chiar ca nu poti sa mai vorbesti la final despre arbitru. Totusi, doar ca o observatie, mi se pare si acum ciudat ca la un meci in care joaca o echipa bucuresteana sa fie desemnat un arbitru din Bucuresti (si asta se intampla inca frecvent). Cum de este permis acest lucru? Chiar daca n-a fost scandal legat de Tudor acum, insa, doar la nivel de principii cred ca ar trebui sa fie o problema. Nu cred ca vreo echipa din Cluj ajunge sa fie arbitrata de un clujean. Altfel, Tudor nu a avut un meci complicat, echipele chiar si-au vazut de fotbal. Mai rar un meci condus de el la care sa nu ploua cu cartonase galbene sau sa nu tune cu rosii. Asta spune totul despre meciul pe care l-a avut in mana. E drept ca a fluierat destul de repede ori contact, poate ne-a mai enervat dar la concluzii se poate spune ca si-a facut treaba foarte bine. Si la asta l-au ajutat si antrenorii. Unul sus, in inaltul tribunei, injurandu-l poate numai prin sms iar celalalt, Costa al nostru, chiar civilizat. Un antrenor care se preocupa doar de jocul echipei sale, care vorbeste doar cu jucatorii si ii lasa in pace pe arbitri. Asa s-o tina mereu! Cat despre competentele sale manageriale inca e prematur sa ne pronuntam. Avem un stil de joc deja, avem ceva idei suntem sus in clasament si cu cateva exceptii rezultatele sunt multumitoare. Pretty well done si in privinta lui. Totusi, are anumite momente cand ramane blocat pe unele idei tactice, pare cam usor de citit de catre adversar, nu pare un strateg genial. Asadar altul cred ca este insa punctul sau forte: forta si priceperea de a fi un lider, un model, de a capacita la maximum jucatorii (revenim la ideea golurilor din a doua repriza, nu?), de a ii face mai responsabili pe teren. Da, poate ca a contat numele lui la venirea anumitor jucatori care chiar fac diferenta in campionatul nostru, dar nu fiti siguri ca pana si un Weldon, Sougou sau Renan, condusi de un altul ar mai fi avut acelasi aport la munca echipei. Deocamdata a construit o echipa si pentru asta Costa merita felicitat. Pentru rezultate de-abia acum deschidem catalogul. Sa-l vedem, de pilda, in cele 3 meciuri practic usoare ce vin acum: Petrolul, Concordia Chiajna si Ceahlaul. Toate 3 nou-promovate. Si fiindca 2 meciuri sunt acasa cred ca e imperativ sa luam 9 puncte. Daca ar fi asa, atunci chiar putem privi cu un ochi si catre clasament. Suntem acolo, suntem in plutonul fruntas. Suntem feriti de accidentari mari, nu par a fi inca scandaluri (vizibile) in vestiar, adversarii ne acuza intr-o spirala conspirationista demna de emisiunile Uraniei, dar asta arata in primul rand ca se tem real de noi si, secundar, ar trebui sa ne ambitioneze si mai mult. Inca 2-3 saptamani de admirat pe „Well Done” si ar trebui dupa aceea sa fim si fanii lui Very Good!

Se lucreaza...

De-abia revenit de la Bucuresti cu tolba plina de kilometri, oboseala si impresii de la fata locului...
Permiteti drumetului sa ia o pauza de reincarcare a acumulatorilor pentru a evita o remiza alba de relatari si, mai tarziu decat de obicei dar oricum inainte de apusul soarelui, va aparea si cronica obisnuita

CFR 1.5

„CFR 1.5 - cu astia nu poti sa-nvingi”

Dupa cum stiti, clubul nostru se lauda, in sfarsit, a fi posesorul a doua echipe inscrise in campionate. CFR 1 si CFR 2. Astazi, cu ocazia bifarii prezentei sumare prin Cupa, am descoperit o a treia echipa, intermediara intre cele 2: CFR 1.5. Una ce nu-i nici cal, nici magar, ce aminteste de trofee desi n-ar fi in stare sa se apropie de vreunul, ce impune respect, dar e doar de aspect, ce pare a avea tot ce-i trebuie insa tocmai de aia asteapta ca victoria sa-i vina de la sine, sa pice cumva din cer. Priviti lista titularilor de azi. Toti, dar absolut toti, prezenti in lot, ca titulari chiar si in era Minteuan. Acum intelegeti? CFR-ul asta 1.5 este de fapt CFR-ul acela chinuit care ne-a scos din minti in sezonul trecut. Nicio idee, niciun joc colectiv, nici viteza, doar valoare, forta, orbire si, la un moment dat, o greseala prosteasca, un gol caraghios ce da peste cap toata truda. Cred ca acum intelegem foarte usor de ce sunt 7 titulari adusi doar de cateva luni in echipa de start, in meciurile importante. Fiindca acestia, cei vechi sunt condamnati la a nu putea niciodata sa realizeze ceva, doar ei de capul lor. Cei nou-veniti au adus fiecare ceva din prospetimea, din munca ce i-a recomandat spre transfer la CFR. Da, aceia sunt CFR-ul anului acesta, cei cativa in care ne punem reale sperante la locuri fruntase in campionat! Iar cei de azi, mai ales prin ce au demonstrat acum, merita sa ramana mult si bine rezerve, scoase de la naftalina doar cand s-o mai accidenta vreunul. Indraznesc chiar sa afirm ca, dupa cum joaca, daca CFR 1 e echipa de divizia A si CFR 2 e de divizia C, atunci cei de azi, cu toata pompa si cartile de vizita ale fiecarui nume, alcatuiesc impreuna doar o jalnica formatie de B. Cine sa-i bata pe marii Muresan, De Zerbi, Kapetanos?! Tiganasu, Matei, Udoji?!

Nu incep prin a arunca vina pe umerii lui Costa. Lui ii ajunge ca maxima pedeapsa ranjetul smecheresc victorios al lui „Jumulica”, acest nou Piturca ce se profileaza in fotbalul romanesc –  sa-l aiba ca „tehnician” echipele dupa chipul si asemanarea lui. Sa te bata Sumudica..... cred ca e umilinta suficienta, n-are rost sa mai rascolesc si eu...In alta nota,  nu e tocmai vina lui Costa ca cineva si-a permis sa puna CFR-ul sa joace luni – miercuri – sambata. Inteleg ca Vasluiul venea dupa Europa League si, cum trebuia sa faca si audienta TV interna, nu se putea decat luni seara. Dar de ce trebuia noi sa jucam miercuri si nu joi? Incurca pe cineva daca derby-ul Rapid-CFR era pus duminica? Echipele trebuie sa suporte dictatura televiziunilor, sa se vicieze competitii sau ar trebui sa fie pe dos? Sa admitem totusi ca noi am avut doar o zi de pauza intre meciuri si Astra vreo 3, ca printr-o imperechere ciudata unii jucau acasa contra echipelor de divizia C (ce s-a intamplat cu vechiul format care spunea ca mereu se joaca pe terenul celei mai slab cotate?!), iar noi in deplasare contra unora care vor in Europa League. Sa admitem ca avand la orizont si meciul esential cu Rapidul singura solutie era rezervele care, nume mari fiecare, odihnite perfect, antrenate cot la cot cu titularii si dornici sa manance pamantul doar pentru a-i demonstra antrenorului ca-i judeca gresit, ar fi putut bate pe absolut oricine din Romania, chiar si pe CFR-ul 1, de care vorbeam mai sus. Sa recunoastem acum la fel de sincer ca fiecare dintre noi a crezut in sansa echipei de a invinge, in pofida tuturor vicisitudinilor de programare. Si, la fel ca toata lumea, cand am vazut numele de pe lista de start chiar am visat ca desi sunt aceiasi din trecut, au invatat ceva nou de la antrenor de la climatul instaurat...

 Ei, as! Sincer, n-ati mai vazut meciul de azi de cel putin 4-5 ori sezonul trecut? Stati sa va dau indiciile perfecte pentru identificare: inceput in forta, ici-colo dominare dar fara prea multe faze, o greseala caraghioasa, un gol de tonti, fie ca e gol de portar (cel mai des), fie vreo grava eroare prin aparare, deficit si apoi pierderea oricarui ax de joc, mingi plouate, minute ce se scurg implacabil, graba de final, tragerile de timp, comentariile jubilante la tv anuntand acelasi fluier final declansator al oftatului. Recunoasteti etapele astea?

Nu puteam sa pierdem asa. Asta e cel mai enervant. Nu putem fi invinsi decat batandu-ne singuri. Sa ne amintim succint de cate ori, chiar la Ploiesti, cu Astra, aparea din neant cate o gafa a lui Nuno Claro, o eroare grava de marcaj, se facea 1-0 si pana la final alergam bezmetic doar-doar egalam. Sezonul actual – la fel: la Pandurii gafa de portar, totul s-a rasturnat. Cu Mediasul, la fel, goluri luate pe sub nasul nostru. Asta doare de fapt cel mai tare: vedem ca suntem mai buni, gandim ca e normal sa fie asa data fiind diferenta de cota dintre jucatori, vedem cum rand pe rand fiecare ceferist ia un pic reflectoarele cu cate o „pirueta de fotbalist”.... si dintr-o data, trosc!, pica golul in poarta noastra, in hazul general al celor ce ne antipatizeaza. Iar asta e doar prima parte. Dupa aceea ne comportam precum un ciclop lovit drept in ochi. Orbecaim nervosi si disperati o solutie, pe care nimeni si nimic n-o gaseste. Faptul ca azi nu s-a reusit egalarea, ba mai mult, tot ca de obicei, nici nu am avut cine stie ce faze (doar 2-3 in toata a doua repriza!), ma face sa cred ca e de fapt o chestiune simptomatica a echipei, ca nici echipa de titulari nu ar putea face mai mult. Da, suntem zmei, jucam entuziasmant atunci cand ne iese si marcam primii. Cand insa luam gol, meciul e compromis. Astept cu mare nerabdare, asa cum am zis si mai demult sa vad prima intamplare cand vom intoarce scorul impotriva unui adversar macar decent. Atunci de-abia vom fi o formatie ce merita campionatul si nu doar un profitor al sanselor.

Ma dezamageste, evident, iesirea asta din Cupa si asta e grav... Supararea trece de regula mai usor decat dezamagirea... Ar fi fost superb ca CFR-ul sa ridice Cupa Romaniei pe Cluj Arena, ar fi fost un alt episod ca cel din 2008. Am fi putut sa proclamam ca suntem stapanii Cupei, sa amenintam iarasi cu succese consecutive. Asa insa, pana vom mai reusi vreun triumf va fi uitat deja toata lumea de noi, de fostul monopol. Totusi, macar putem observa ca anul asta am fost mai hotarati. Nu am mai pierdut inutil timpul cu aceasta Cupa, nu ne-am apucat sa batem in saisprezecimi pentru a iesi apoi prosteste in optimi. Mai bine asa, campionatul e inca bine, cald, ne induplecam sau ne amagim cu ideea ca tragem doar la titlu, ca si cum inca cinci meciuri si un trofeu ar fi pus in pericol real acest deziderat. O echipa ce se simte puternica nu admite renuntari...  

Sa zicem totusi ca am avut ghinion, ca am picat sa jucam in deplasare cu un astfel de adversar, unul dintre primii 6-7 din campionatul nostru ca valoare a lotului. Cum ar fi fost sa picam cu Steaua sau Rapid si apoi sa suferim ca nu i-am batut cu echipa a II-a? Sa admitem si ca a trebuit sa folosim rezervele, ca nu aveam incotro si ca, privind partea plina a paharului, i-am dominat, constant, apasat, dar din pacate fara folos. Sa luam acest meci si ca un test in ideea in care de-acum incolo vom cunoaste foarte bine ce pot rezervele si titularii si de ce nu trebuie sa mai fie dispute intre cine ce si cum sa joace. Totusi, am vaga idee ca nici nu s-a vrut foarte mult azi. Nu se poate sa introducem in minutul 65, ca solutie de revigorare a echipei, un debutant, tanar pe deasupra, Rui Pedro si sa admitem sa jucam cu acelasi Kapetanos, mana moarta, cand pe banca era Weldon. Iar daca tot era vorba de odihnit jucatori, atunci cum de exact Panin a fost singurul dintre cei integralisti luni ce a fost pus sa joace si acum?

Stiti, de fapt am o vaga idee ca nici nu s-a prea stiut ce se vrea. Ca s-au pus jucatorii in sablonul unicului 4-3-3 si ca apoi s-a incercat o adaptare din mers. Daca Muri a aratat ca vrea sa atace, a fost pus el mai in fata si lasat Kivuvu sa sparga „seminte...le” de atacuri ploiestene. Daca De Zerbi a trecut de cateva ori pe dreapta, a fost fixat acolo la nesfarsit, desi nimic din aptitudinile sale nu-l recomanda pentru un 4-3-3 in forma actuala, cu viteza si foarte multa fuga cerute. Hora a fost pus in spatele varfului, bazandu-se poate pe ideea ca stie si el sa dea goluri. Cand s-a vazut ca e ineficient, a facut rocada cu Kone, in vreme ce cred ca oricine isi dadea seama ca De Zerbi, cu stilul sau de pasator ar trebui sa fie in centru si celor doi tineri ramasi pe benzi sa li se dea tricourile lui Weldon si Ronny – sa fuga de sa manance brazdele de langa tusa, sa iasa la pressing. Un element s-a vazut pe toata durata partidei: lipsa pressing-ului, acele zvacniri catre minge care puneau presiune pe adversar. Acum in afara de Muresan, nimeni nu a iesit sa recupereze rapid. Nu pot aceste rezerve sa faca pressing sau nu stiu? Muresan si-a facut treaba, a luat cartonasul galben pentru care a si faultat intens, poate sta linistit. Sincer, asteptam mai mult de la el dar nici nu stiu daca el a avut habar ce trebuia sa faca pe teren, tinand cont ca pana si el a ajuns in situatie de varf de atac, unu la unul cu portarul advers (fix in acelasi talmes-balmes cum a mai patit tot el la Nationala). Hora si De Zerbi au jucat precum lautarii, dupa ureche, nu dupa partitura. Singurul care mi-a placut intr-adevar a fost E. Kone, cel care a incercat si a si reusit destul de multe, fiind singurul care arata acea viteza de miscare pe teren a titularilor. Poate ca ar fi dat si gol daca nu se vara sa-l incurce Kapetanos, ca „maslina in lapte”. Faptul ca tocmai pe E. Kone a fost schimbat in a doua repriza m-a ajutat sa pricep de ce era gresit pentru mine a spera ceva de la meciul de fata. Cu el si cu Ronny (cel care imediat a rupt monotonia) poate ca ar fi fost altfel, poate am fi dus meciul in prelungiri. Am remarcat insa lipsa de gandire in joc, chestiune mult mai mai veche: am dat mingi lungi repede-repede dupa ce am luat golul si am incercat sa pasam scurt catre finalul de meci. Exact pe dos cum se obisnuieste in fotbal. O fi fost tactica asta? Si, de fapt, pe cine sa dam mingi? Pe Kapetanos, cel care s-a obosit o jumatate de repriza sa se miste peste tot in teren, sa fie util, pentru ca dupa aceea sa se inmoaie irecuperabil, fiind om in minus pentru CFR? Ce nu pot suporta insa la el si la De Zerbi sunt fitele de mari fotbalisti care, la prima atingere a adversarului isi dau drumul fara sa induioseze pe nimeni. Daca preocuparea lor principala ar fi mingea sunt sigur ca echipa ar fi mult mai mult ajutata. Nu cred totusi ca mai pot ei invata lucruri despre respectul, sportivitatea si implicarea acum, la batranete.  

In aparare, numai de bine... Am inteles ca daca Panin a fost folosit inseamna ca acolo, pe dreapta, de fapt nu avem solutii de niciun fel, iar pe partea cealalta chiar daca se intrevedea un meci dezastruos pentru Nicoara, a remontat incet-incet prin contributia in atac dar, nicicum Camora nu e sub presiune. In fine, in mijloc, mult asteptatul Piccolo a fost cam „piccolino” azi, gresind grav la primele sale faze. Sunt curios sa stiu ce-a fost mai intai: iesirea din forma si apoi pierderea locului de titular sau invers? In fine, Rada, cel pe care acum toata lumea in blameaza, a fost slab, dar nicidecum atat cat sa i se atarne de dupa gat placuta „CFR a pierdut din greseala lui”.

La acea faza vreau sa ma refer. Gol penibil, intr-adevar, dar din vina cui? In viziunea mea, doar intr-o foarte mica masura din cauza lui Rada. El putea evident sa actioneze de capul lui, din instinctul de fundas, asa cum face mereu Cadu, fara sa astepte nicio indicatie de nicaieri. Din clipa in care Rada l-a vazut pe Minca, iesind ca pentru a juca mingea cu piciorul, am inteles ca pot fi probleme, acolo a fost „inceputul de gol”. De-aici toata vina este a portarului atat de laudat acum 2 zile. Acelasi profil ca si Nuno Claro: un meci bun, 1-2 pe care le mananca. La astfel de faze cum este cea de la gol portarul are datoria sa dirijeze. Nu e mare filosofie sa-i strige fundasului la minge s-o degajeze. Fundasul nu are ochi la spate si, fiind central, nu se poate intoarce sa vada cine il urmareste. Asadar el se bazeaza doar pe portar, cel care fiind cu fata este cel care coordoneaza. I-am imputat mai demult si mai curand (chiar luni) lui Minca faptul ca nu isi controleaza deloc careul, ca nu pare a vorbi deloc cu coechipierii. Poate la cornere si centrari mai merge si asa. Insa la un gol decisiv ca cel de azi vina se intoarce doar asupra lui. Din punctul meu de vedere el este aproape in totalitate vinovat de golul tamp pe care l-am primit. Daca la 27 de ani ca portar nu vorbeste, atunci chiar cred ca aceasta e o meteahna irecuperabila. Va invit totusi sa-l urmariti pe Beto, la urmatorul meci, cum preia comanda apararii. Imaginati-va asadar ce-ar fi facut Rada daca Beto era in poarta iar apoi indicati corect cine e vinovatul la gol, la ruperea echilibrului intr-o perioada in care Astra chiar nu ne-ar mai fi pus alte probleme.

Sunt sigur ca se vor plati oalele sparte, ca Paszkany si cei din jur nu vor inghiti asa usor infrangerea, mai ales in momentul actual, cand atatia au intrat in „Corul vanatorilor” dirijat de Porumboiu. Sunt la fel de convins ca scurt-circuituri ca cel de azi se vor mai repeta si inca foarte curand. Pregatiti-va nervii, CFR-ul mai are multe de pus la punct. Probabil ca ar mai fi multe de disecat despre acest meci insa, de data asta, am sa fac un lucru care nu ma caracterizeaza, oprindu-ma vremelnic aici. Daca pe fotbalisti nu i-a interesat si nu s-au ostenit prea mult pentru acest meci de ce sa ma intereseze pe mine, de ce sa ma ostenesc eu si de ce sa te obosesc pe tine, cititorule?! Ramane doar sa asteptam cuminti pardina din Giulesti, acolo unde chiar vor vira decisiv in clasament. Daca si acolo pierdem, atunci prevad.... doar o toamna ploioasa.... 

Pe intelesul tuturor: CFR-istii fura... mai buni

     Derby in Gruia - poate derby-ul momentului in fotbalul romanesc. Nu vorbim de cote de public, de valori date de impresari ci de ceea ce bunul simt al fiecaruia ar trebui sa ne spuna: CFR-ul si Vasluiul au cele mai valoroase loturi. Si asta se vede si in joc. Vreti exemplu? Comparati un derby Dinamo-Rapid 0-0 cu perioada in care s-a mentinut acelasi scor la meciul de azi. Nu se poate sa nu sara in ochi diferenta de viteza dintre un taler si celalalt al balantei, succesiunea rapida a celor doua careuri (inca un pic si credeam ca suntem in campionatul national de fotbal in sala), cantitatea mult mai mare azi de executii tehnice, „prietenia reciproca minge-picior” ori de orientare constanta, la fiecare faza, catre poarta. Intr-un campionat in care televiziunile sunt disperate ca nu au cu ce incropi rezumatul meciului, un astfel de derby pica fix ca un balsam.... pentru cei care n-au emigrat inca in campionate straine. Cine culege dupa un astfel de meci doar mizeria inseamna ca doar pe asta o intelege si ca doar in asta merita sa traiasca. Dar sa nu sarim prea devreme in cocina ce se revarsa „cu naturalete” in deschiderea stirilor sportive de azi. Haideti mai bine sa mai zabovim o vreme asupra a ceea ce ar fi fost de pus in rama la un astfel de meci: foarfeca de fundas in careul advers, Nuno Diogo, curse nebunesti cu finalizari utile – Bastos, deposedari de electromagnet – Cadu, invaluiri de pelerin(a) a careului advers – Camora, suturile lui Renan si Celestino, joaca lui De Zerbi sau driblinguri stil Adailton, sclipirile (tot mai stinse o data cu  trecerea timpului si oboseala) ale lui Sanmartean si Wesley ori deposedarile interesante ale lui Balaur si Milisavljevic. Adunam toate astea si ne dam seama ca pana si un spectator neutru ar fi avut ce culege dintr-un asemenea spectacol, ar fi vazut si altceva decat galbenul cartonaselor, rosul sangelui si desele prim-planuri cu arbitrul sau combatantii cu baionete in varful ghetelor. Da, asta inseamna derby, asta inseamna ritm de fotbal european, asta inseamna in definitiv valoare.

            Pentru CFR asta inseamna direct 6 puncte. Dupa startul de campionat mai mult sau mai putin lansat, acum echipele trec la viteza de croaziera. Stroke-ul de acum este cel care va hotari cine are dreptul sa spere la sprint pe final. Sa batem asadar toate echipele slabe si sa nu pierdem derby-urile... iar daca le mai si castigam, sa privim cum, incet-incet, intindem clasamentul sub noi. Deja nu se mai poate vorbi despre rodarea, despre sudarea ci doar despre asudarea loturilor. Iar CFR-ul pare o echipa inchegata. Exista acum dublaj apropiat valoric pe aproape fiecare post, exista relatii de joc, scheme, exista surprize pentru adversar, de fiecare data: se pazesc de suturile lui Renan sau Muri si vine Celestino sa bubuie mingea catre plasa. Se bucura ca au scapat de Peralta si ca De Zerbi nu duce 90 de minute si evolueaza Bastos ca amandoi. Se accidenteaza portarul-vedeta si se trezesc ca cel care intra e in mare forma, ba mai mult, nici nu pot ajuge la el din cauza fundasilor de otel (ca tot e metal de campioana la noi). Iar in atac, cele 3 varfuri sunt total imprevizibile, cu Sougou facand mereu naveta catre mijloc, cu Ronny si Weldon alergand in draci, continuand traditia „semedoiasca” in Gruia. Singurul lucru constant este acelasi 4-3-3 dar, ce folos, daca putini adversari au antrenori capabili sa inteleaga ce-i cu chestia asta numita „tactica”. Si uite asa, in etape in care toti cei de la varf (mai putin Pandurii – noul Otelul?!) se impiedica, recuperam deficitul de puncte, uite asa urcam si dam semne ca am vrea sa evadam curand din pluton. Sigur, mai vine un mare derby saptamana viitoare cu Rapidul, probabil cel mai greu meci din turul asta, in care, pe hartie, ne-am multumi si cu un egal, dar, dupa aceea, chiar ar fi cazul sa adunam roadele de toamna. Pana atunci insa, primiti o echivalare a CFR-ului cu Barcelona, o „poza” trasa la distanta de doar 2 saptamani: Barcelona – Ac Milan 2-2, Ac Milan – Lazio 2-2, Lazio – Vaslui 2-2, CFR – Vaslui 2-0. Reconfortant, nu? Messi stie asta, i-a spus cineva?

            Sa disecam un pic partida de azi. Motivul principal pentru care lucrurile au stat asa si nu altfel? Hizo il stie! De fapt, ar trebui, acum, tardiv sa il stie si sa-l recunoasca, fiindca, dupa cum am vazut azi echipa Vasluiului, antrenorul lor nu a dibuit nicidecum ce este si cum se mananca „un CFR”. Pot enumera rapid o succesiune de erori comise de catre sibianul meu Hizo, antrenor de moda veche si...cam depasita. Una ar putea fi folosirea fix a aceluiasi lot de joi, de la Roma. Echipa care castiga nu se schimba... doar ca ajunge sa mai si oboseasca. Admit totusi ca din varii motive nu prea avea alternative la dispozitie. Astia erau, cu astia defila! Dispunerea lor insa a fost un dezastru. Hizo a dat, ca felii dintr-un tort, zona dupa zona CFR-ului tot mai flamand de victorie. A intrat in clestele nostru ca si cum nici nu ar fi banuit care este. A incercat sa aglomereze centrul terenului, folosind cei 2 inchizatori, unul slab, Zmeu si celalalt cam sters, Pavlovic. Pacat, mare pacat de mandretea aia de linie de mijlocasi ofensivi Adailton-Wesley-Sanmartean, daca in spatele lor se arunca asa ceva. E ca si cum ai incerca sa construiesti la o cladire, etajul III direct peste I. Ce n-a priceput insa Hizo, gafa cu cei 2 inchizatori era ca de fapt CFR-ul tocmai aceasta auto-derutare astepta. Nu au fost putine ocaziile in care cei doi fie somau din cauza ca nu era nimeni prin zona, fie, atunci cand intra Bastos, se invitau reciproc, lasand spatii mari intre ei. Pe langa asta, aportul mijlocasilor defensivi pe flancuri era extrem de redus, deliciu pentru atacantii nostri de pe laterale! Iar cum in atac antrenorul vasluian nu a avut grija sa ii impinga mereu pe cei din atac dintr-o parte in alta, lasandu-i deseori sa joace mai mult central, sa se ingramadeasca inutil in centru. Astfel, n-a mai fost nicio problema si pentru fundasii nostri de banda sa iasa tot mai curajos in atac, sa faca superioritati in zonele acelea, sa scoata faulturi disperate sau sa dea centrari cu duiumul. Dupa parerea mea, din punctul de vedere ceferist cred ca cel mai august personaj pentru noi azi s-a numit Hizo, cel atat de priceput in a juca azi cu negrele si a ne oferi noua prima miscare. Aceasta diferenta de joc, cum este cea zugravita de mine, ar putea fi contrazisa de caseta tehnica a partidei, nu tocmai dezechilibrata. Citesc undeva: raportul ocaziilor 8-6. Foarte adevarat, dar sa ne amintim cand au venit multe ocazii ale Vasluiului, bara, suturile scoase de Minca... In mare parte pe final de meci, cand deja scorul era 2-0 si cand CFR-ul nu a mai avut alte situatii mari de gol. Asadar, pana in minutul 75, cata vreme meciul a fost nedecis, cine a dominat clar? Nu-i vorba, a avut si Vasluiul ocaziile sale, generate insa pe miscari individuale ale celor 3 mari vedete ale sale. Daca echipa asta ar fi completata cu inca 3-4 ca acesti mijlocasi, daca ar avea un antrenor care sa-i faca sa si joace, atunci chiar ar fi extrem de buni. Asa, sunt doar cu sclipiri, fara ardere continua. Au facut egal la Lazio, bravo lor, dar sa ne amintim ca au fost egalati si erau foarte aproape sa piarda, cu un om in plus pe teren, lucru, ma scuzati, cat se poate de romanesc...

            Sa revenim la ale noastre insa. Doar forma slaba a lui Weldon a facut ca pana in minutul 20 sa nu avem 1 sau 2 goluri in fata! Au fost cel putin 3 ocazii (mai ales acea situatie de 2 contra 1 cand ar fi trebuit neaparat sa paseze catre Ronny, liber cu toata poarta in fata) pe care un varf de careu le-ar fi negociat altfel, cu mult mai multa atentie. Weldon este insa altceva, se vrea un atacant de tot terenul si da, se arata util asa cum este. E cel care vine sa schimbe locurile cu cei de pe margine, cel care stie si sa alerge si sa se plaseze bine in careu e cel care rateaza situatiile clare pentru a surprinde cand nimeni nu se mai asteapta. Probabil Kapetanos ar fi marcat atunci, la inceput de joc, doar ca avandu-l pe el in teren cu siguranta nu am mai fi avut numarul de actiuni cu participarea varfului impins, am fi pierdut pe alocuri un om in atac si nici nu ar fi reusit o desprindere din marcaj cu rotire in jurul adversarului cum i-a iesit lui Weldon la golul 2. Sougou si Ronny au colaborat bine, au alergat excelent, atat pentru mingile aruncate in spatele aparatorilor cat si pentru pressing-ul ofensiv. Poate ca ar fi trebuit sa apara mai des, alternativ, cand unul cand altul in careul cam depopulat de visiniu, dar macar au fost atenti si eficienti cata vreme au avut de lucru in zona lor. Nu stiu de voi dar pe mine m-a incantat Bastos, mereu gasind cate un culoar de patrundere, de sut, mereu artagos. Daca n-ar fi fost „cei 3 C” sigur il numeam pe el omul jocului. „Cei 3 C”? Camora, Celestino, Cadu. E greu sa justifici de ce la un astfel de meci cei mai buni ii alegi din compartimente defensive. Fiecare a facut insa ceva special. Celestino a aratat ca exista un inlocuitor pentru Muri, clar peste Kivuvu si, la fel, mai bun decat rebelul Sare. A mai si gresit, mai ales la inceput, dar dupa ce a intrat in paine a inceput sa se roteasca frumos in mecanismul de joc. Surpriza a fost atunci cand a incercat poarta. Aveam deja destui suteori, de toate felurile: de finete – De Zerbi, Rada, Bastos, bombarier – Renan, Muri, acum cand l-am vazut si pe Celestino, cred ca putem vorbi despre un arsenal. Il adaug la lista de „C-uri” si pe Camora, pentru felul in care de la Pereira incoace nimeni de pe pozitia lui nu a mai fost atat de activ in ofensiva ca el. La inceput a avut niscaiva probleme cu Adailton dar dupa ce batranul brazilian a obosit, Duracell-ul nostru de-abia se incalzise. A avut cateva sprinturi decise pe zona lui, cu putin mai mult noroc si curaj putea scoate mai mult din ele. In fine, favoritul meu pentru azi este Cadu. Daca n-ati auzit pronuntandu-se Temwanjera este doar vina lui Cadu, cel care l-a deposedat din orice pozitie. E greu sa comentezi ceva la o astfel de evolutie fara eroare pana tarziu catre final, cand in sfarsit a fost depasit intr-o faza de Wesley. Pentru astfel de prestatii ar trebui sa se acorde in cronicile de meci nota 9, poate chiar un 10 indulgent. Da, a dat chiar si gol, el fiind mereu rezerva noastra de sange rece la penalty-uri. Singura problema este ca ar trebui sa fie mai atent pe viitor la astfel de executii. A avut noroc ca Cerniauskas nu si-a facut temele, altfel, orice portar din campionatul nostru ar trebui deja sa stie ca Ricardo Cadu bate in momente de cumpana a meciului mereu tare si pe centru. Ceva ar trebui lucrat acolo, ar trebui sa avem un executant alternativ.  

            Nu am cum sa uit nici de Renan, omul bun la toate la mijloc si autorul azi a unor centrari de foarte mare calitate – nu degeaba are paternitatea pentru cel de al doilea gol. Ca tot vorbeam despre jucatori cu si fara dublaj pe post, cred ca Renan este unul dintre cei care poate fi foarte greu inlocuit in sistemul de joc. Noroc ca nu prea da semne ca ar avea de ce sa fie inlocuit, nu apare la aschieri, la contactele dure si nici nu cere galbene. Panin a fost probabil cel mai putin vizibil ceferist, iar faptul ca pe partea cealalta, Camora a fost atat de activ, producand un dezechilibru stanga fata de dreapta, il pune intr-o lumina mai proasta. Desigur, nu e Panin un mare talent, un jucator la prima tinerete, insa ce e de apreciat este ca ideea de joc o realizeaza bine: isi pune in cap sa stea in aparare, sa inchida acolo in spate, reuseste asta. El nu pleaca la atac decat dupa ce inchide in prealabil „casa”. Diferenta de activitate ofensiva intre Camora si Panin mai poate avea o explicatie: oamenii din mijloc. Atunci cand era Peralta la mijloc el trecea preponderent spre dreapta, acolo, pe teren, Renan ramanand pe stanga, zona in care se simte bine brazilianul. Acum insa si Bastos se simte mai bine tot usor stanga, de acolo si vine mai bine catre poarta. E normal asadar ca cei doi mijlocasi sa combine mai mult acolo si, fiind mai aproape de acea banda sa creeze superioritate, sa integreze si fundasul de pe acea banda in combinatii. Totusi, multumita tacticii cu 2 inchizatori ai lui Hizo, a fost foarte usor ca dupa atragerea jocului si a adversarilor in stanga sa urmeze mereu schimbarea de parte, pe dreapta lui Sougou, acolo unde se creau spatii mari neacoperite. De asta nici nu a fost nevoie atat de mare de Panin, cata vreme aceste pase de-a latul mergeau catre Sougou sau, cand era in zona, Bastos.

            Initial, vazand lotul, am spus ca se face o mare eroare mizandu-se tot pe Nuno Diogo, cel atat de nesigur si la Galati. Probabil nu a avut nimeni curaj sa riste cu Piccolo, care n-a mai jucat de atata vreme si, probabil, din aceasta cauza si-a cam iesit din forma. Italianul va fi folosit in meciul de Cupa si, posibil, dupa derby-ul cu Rapid ar putea fi integrat din nou in lot....daca se vrea asta. Vechiul Piccolo era cu siguranta pe masura lui Cadu in executii, ar fi blocat totul in jur si, in ideea in care ma asteptam ca Vasluiul sa atace mai mult central el si Cadu ar fi betonat apararea. Diogo prin ce aratase in etapele precedente parea mult mai lent, mai usor de depasit. Iata ca realitatea a contrazis temerile mele. Diogo a fost constant, bun, a maturat putinul care ii scapa lui Cadu, cel aflat, vorba baschetbalistilor „on fire”.

In privinta portarilor probabil s-ar tinde acum, dupa ultimele impresii de azi, sa ne intrebam daca n-ar fi mai bine sa jucam cu Minca (proprietatea clubului), decat cu imprumutatul Beto. Nu pot spune ca am prea multe de reprosat lui Minca, mai ales dupa un astfel de meci, cu 4-5 interventii foarte bune, cel putin 2 goluri clare scoase de el. Lucru mai rar vazut, in 2 randuri a avut chiar cate 2 interventii succesive, pe aceiasi faza. Ce s-a intamplat e simplu: omul a prins curaj, incredere, de la o situatie reusita la alta si daca ar mai fi durat jocul inca 30 de minute am mai fi vazut multe de la el. Postul acela este unul in primul rand de moral. De ce nu se poate el compara totusi cu Beto? Pentru amintirea gravelor erori pe care le-a facut pana acum dar si pentru jocul de picior firav, cat mai ales pentru faptul ca nu se impune in teren. Daca pe Beto, in startul jocului, il auzeam urland de la Sibiu (evident, microfoane de fond foarte bune), o liniste suspecta s-a instaurat dupa ce Minca a intrat, urmata imediat de cateva situatii nelinistitoare la centrari in careu, cu portarul nostru inghetat pe linia portii. Nu stiu cine va apara in Cupa, probabil tot Minca, Daniel Fernandes pierzand duelul pentru lotul de joc, dar Beto, dupa cele 3-4 zile cat cere repararea unui pomete spart, ar fi bine sa fie el titularul la Rapid. Jocul sau de picior, increderea pe care o raspandeste se vede si pe teren; cata vreme a fost el in poarta, foarte multe mingi se intorceau catre careu, fiind apoi degajate bine in fata. Dupa ce s-a accidentat, degajarile noastre au fost mai timide, mai precipitate. Cat despre Beto, mi-a placut nebunia lui, incapatanarea cu care nu vroia sa iasa de pe teren desi era evident ca nu putea juca asa, sangerand, nu l-ar fi lasat niciun arbitru din lume, fie el de fotbal sau... box. Beto e din categoria celor care isi lasa o doaga in vestiar. Judecand acum impactul sau cu Wesley putem spune ca a avut noroc. A fost foarte aproape sa fie lovit in tampla si, intr-o etapa cu atatea contacte dure si accidentari, doar o reeditare a cazului „Astafei” ne-ar mai fi lipsit. Acel duel aerian se putea lasa foarte rau, asa, pometele si inlocuirea cu Minca e cel mai mic rau posibil. Tragem linie si vedem ca un intreg lot a jucat in general bine, ca gasim premianti dar nu gasim repetenti. Asta inseamna multe, inseamna ca echipa chiar functioneaza ca un tot.

Arbitrajul? „Monstra de arbitraj” cum „fortuit” a spus mai marele vasluian e doar pentru minti bolnave, care inghit pastilele de comentarii si nu iau tot tratamentul meciului. Cea mai mare greseala din acest meci ramane acel off-side semnalizat gresit vasluienilor, in startul reprizei a II-a. Off-side si nu gol anulat, fiindca Minca deja se oprise in momentul sutului, la o faza care era cam in lateral de poarta, deci unghi ce se putea micsora si mai mult, fara fluier. Dar, daca e s-o luam asa, Vasluiul a avut 2 goluri anulate, fiindca acelasi gen de faza s-a repetat peste vreo 20 de minute. Eu stiam ca la mingile sutate dupa fluierul arbitrului se da galben... Sa zicem. Greseala ramane greseala, sa cautam acum o alta... Penalty-ul la Sougou? Anexez acest video, sa vedem daca au fost circumstante de penalty. 



A intins Balaur piciorul? Si-l retrage inainte sau dupa ce jucatorul nostru trece de el? E imprudenta din partea lui? Isi lasa Sougou piciorul in spate? Dicteaza arbitrul imediat penalty sau are cateva clipe scurte de ezitare, ca si cum s-ar fi consultat cu tusierul? Sa spunem altfel: contactul lui Weldon din prima repriza, mica piedica la Ronny, din a doua repriza si apoi contactul cu Sougou, toate cu mici-mici clauze de penalty, adunate laolalta fac de o lovitura de pedeapsa, ba si de dobanda ei. Cea mai clara a fost, evident, situatia la Sougou, cel pe care daca ar fi simulat prosteste, avand deja cartonas galben si riscand in mod real rosu nu l-as fi iertat prea usor pentru pierderea din mana a acestui meci. Dar daca arbitrajul era partinitor, de la inceput, nu ni se dadea oare penalty din chiar prima repriza, cu prima ocazie avuta?

Restul arbitrajului? Recunosc, la televizor in desfasurarea pe rapid a fazelor au fost cel putin 3 sau chiar 4 situatii in care am crezut ca suntem avantajati. La reluari insa (bravo Digi pentru unghiuri) se vedea ba un tricou al lui Bastos un pic tras, ba un varf de bocanc vasluian ce devia mingea, ba o „chestiune bulgareasca” a lui Milanov – e acea faza la care Hizo, trimis in tribune, a sfidat un stadion intreg luandu-si pentru sine un minut de plimbare (fara nepoti dupa el) pe iarba din Gruia – macar si pentru acest fapt pot spune ca satisfactia scandalului de dupa meci, a ofuscarii sale este inegalabila. Chiar au fost cateva faze cu mici controverse dar, dupa ce se vad reluarile tuturor acelor mici faze de joc, impresia despre arbitraj se schimba radical – de foarte buna calitate, foarte atent la detalii. Intr-adevar, primele 2 faze de penalty nu erau de fluierat, dar la Sougou s-a produs acea imprudenta, care schimba tot intelesul fazei.

Si apoi, scorul n-a fost 1-0 si 2-0, un fapt nu tocmai de neglijat. A existat un dezechilibru clar in teren pe care il poate neglija doar lasitatea unor oameni cu vechime in fotbalul nostru circar. Tot scandalul de dupa are menirea sa ne faca sa ne cerem iertare ca am castigat un meci pe care totusi l-am controlat, sa ne para rau ca am obtinut victoria si ca am fi fost mai impacati sa pierdem. Cine plateste oalele si capetele sparte ale vasluienilor? Sa ne amintim oare cum si-a spart capul Wesley, la o faza la care doar portarul nostru a atins mingea? Sigur, ambii jucatori au urmarit acolo mingea doar ca, vedeti dumneavoastra, imprudenta se plateste in fotbal, Gardos a aflat asta ieri. Din acea faza se contorizeaza doar capul spart? Probabil din aceasta cauza, umbland acum cu capetele sparte, vasluienii se cred „frati de soarta” cu Dreptatea, in Romania. Dupa tot scandalul premergator meciului, bobarnacul CFR-ului a fost atat de tare incat nu s-au ales doar cu un cucui. Iar daca teasta este sparta de ce sa nu sparga si timpanul, nu? Daca Iancu a luat o pauza sezonul acesta, se pare ca Porumboiu se simte dator sa strice si el orele de liniste de dupa fiecare partida. Acest Petrica din fundul (economic al) Moldovei va mai urla de cateva ori „Lupul, Lupul!”, pana cand va intelege la urma tot satul ca are o problema la coloana vertebrala si ca singurul cu miscari si priviri de jur-imprejur de lup este chiar el. Azi insa ii inteleg nevoia imperativa de a se afla pe primul loc al stirilor (macar la asta sa fie si el lider), acoperind cu patetism o infrangere mult prea mare si amara ca s-o poata inghiti. Motivul pentru care a sarit asa ars si a aratat intregii lumi „buba de pe capatani” este cat se poate de logic: o examinare mai atenta, completa, asupra jucatorilor vasluieni ar fi aratat ca, dupa un astfel de meci şifonant, ei au plecat din Gruia nu doar cu capetele sparte ci si, un pic, rupti in fund...

Inspiratia, Gratia, Turatia vs. Conspiratia, Natia si Aberatia

     „Bine te-am regasit, draga Mitica al mass-media sportive! Doar tu poti sfida orice norma de elementar bun simt, de sportivitate si poate chiar si de logica, doar tu poti pune dupa un derby al ultimelor doua campioane ca tema de dezbatere conspiratia si nu inspiratia, doar tu poti promova nebunii cu ale lor fapte, fiindca doar tu poti rade de ei, ca si cum, poate, chiar ii iei in serios! Bravo, iti spun tie, baiete, ca dupa un astfel de meci pui neaparat in titlul, chapeau-ul sau cel tarziu in lead-ul textului vorbele ce primeaza faptelor. Asadar, Bravo Tie (fiindca „cinste” iti e un termen necunoscut) pentru cum perpetuezi si imbunatatesti fiasco-ul unui National Arena fotbalistic in National Cangrena al presei sportive!”

     Pentru cei care chiar au vazut meciul trebuie sa fie stranie aparitia in acelasi text a unor termeni precum „blat”, „campioane”, „0-4”, „Porumboiu” (a jucat cumva Vasluiul?!), atat de mult si atat de sus in corpul articolelor referitoare la acest meci. Totusi, pana la urma, avem o presa care pune pe primul loc impresia si vorba in fata faptei. Asadar ne puteam astepta fie la acest gen de abordare tabloida, fie la cea novice, cea care judeca doar prin „ochelarii scorului”. Daca nu scapa intre timp acel „Oiu” de la Vaslui porumbelul, atunci cu siguranta ati fi citit ceva de genul „CFR a zdrobit Otelul”, exact asa cum citeam acum cateva saptamani dupa acel 5-0 scos de Dinamo la Medias. Acest gen de abordare eludeaza respectul cuvenit unui eveniment sportiv; unul dintre combatanti (din fericire, acum CFR-ul), apare mare si tare, celalalt neputincios, nepriceput, stropsit... Mai conteaza detaliile esentiale, de genul omului in plus pe aproape doua treimi din meci, curajul celuilalt de a nu se inchide chiar si in aceste conditii si de a incerca sa rastoarne meciul chiar si cu riscul unei infrangeri la scor? Trebuie o doza consistenta de naivitate jurnalistica (ca sa nu-i spun chiar si „diletantism”) ca sa se ia scorul ca unica realitate a unei partide de fotbal.

     Sa nu fiu inteles gresit. Este demna de toata lauda aceasta victorie cu 4-0 a CFR-ului la Galati doar ca....si de-ar fi fost una cu 1-0, aprecierea cuvenita nu ar fi trebuit sa difere cu mai nimic mai mult sau mai putin, fiindca, sa nu uitam, am jucat totusi pe terenul campioanei en-titre, am invins in deplasare o formatie ce pleaca acum catre Champions League chiar si fizic (cu gandul a plecat total de cel putin 2-3 saptamani, daca nu chiar 2-3 luni). Haideti asadar sa evitam capcana scorului si sa luam in calcul, asa cum fac de fiecare data si „golurile” necontorizate de tabela si sa nu ne falim excesiv cu acest scor rotunjor. Sa nu scapam din vedere ca, poate, diferenta dintre acest 4-0 si un eventual 1-0 chinuit este data chiar de accidentarea posibil foarte grava a lui Ronny. Din punctul meu de vedere, la fel ca la meciul Mediasului, mai sus amintit, avem de-a face de fapt cu 2 partide in una singura: una pana la momentul cartonasului rosu si alta, galopul unei echipe, dupa. Pentru mine ar fi fost mai imbucuratoare acea victorie chinuita si muncita pana in ultimul minut, m-ar fi ajutat sa vad mult mai clar mecanismul CFR-ului in conditii de echilibru si, mai mult, nu m-ar fi pus pe ganduri posibila pierdere de termen lung a jucatorului care parea acum unica solutie convenabila pentru Costa pe flancul stang. Asadar sa nu cautam doar rezultatul de pe tabela ci sa asteptam si rezultatul medical de pe tabela spitalului la care a fost dus imediat omul nostru, fiindca, mie acel contact dintre Silviu Ilie si Ronny mi-a amintit cam prea mult de o celebra si groaznica accidentare a tunarului (pe atunci) Eduardo in contact cu Martin Taylor de acum vreo 3 ani (revedeti pe youtube cei care aveti stomac pentru asa ceva). Poate ca imaginile nu au fost horror ca in secventa amintita insa stilul in care crampoanele galateanului au poposit pe Ronny si zbaterea de mai apoi a ceferistului ma fac sa ma intereseze mai mult acest aspect decat faptul ca a fost 4-0 sau de ce va „hotari opinia publica”, dupa interminabila porcaiala – ca a fost sau nu blat. E clar ca avem nevoie de Ronny deoarece daca pe flancul drept avem solutii cu duiumul, pe stanga niciuna nu este perfecta (nici chiar el nu era, de fapt, alegerea naturala). M-a durut insa zvarcolirea brazilianului nostru si m-a enervat teribil revolta tupeista a galatenilor atunci cand Kovacs a aratat cartonasul rosu cel evident, cu Silviu Ilie spumegand (tot el!) de furia oarba cu care rupsese adversarul.  

     Acel minut 32 a marcat de fapt sfarsitul meciului, asa cum fusese el planificat si inceputul unei binemeritate razbunari ceferiste, in urma careia protestele necontenite, nervii neputinciosi si probabil fitele de campioni ale galatenilor s-au termperat intr-un final in care singura necunoscuta era unde va ajunge contorul scorului. Haideti asadar sa tratam cum se cuvine partida, cu cele 2 parti ale sale total distinctive.

     Prima parte a dovedit un CFR destul de promitator. A contat si golul fortuit, fiindca s-a pornit efectiv de la 1-0 pentru noi, o chestiune care a cerut rearanjarea instantanee a intregului plan tactic al celor doua combatante. Golul n-a picat insa tocmai din cer ci din „cer-intele” de atata vreme ale noastre: un atacant central potrivit sistemului nostru de joc, adica nu doar puternic ori cu munca de pivot greoi dar mai mult inclinat spre viteza, spre schimbari rapide de pozitii, spre eficienta. Iar Weldon este asa ceva! Daca n-a fost suficient de bun in Portugalia este un argument minunat pentru a fi cel mai potrivit in Romania. Asadar golul din secunda 50 se datoreaza nu atat lansarii obisnuite de inceput de meci, a lui Cadu –  una mai mult de sondare a adversarului – cat vitezei, fortei si profesionalismului lui Weldon cel care impreuna doar cu Ronny au dejucat o intreaga aparare. Trecerea lui Weldon pe langa Sergiu Costin (capitanul campioanei) a fost aproape o bataie de joc la adresa nivelului nostru fotbalistic si face toti banii care au fost sau nu au fost dati catre Benfica! Frumos, mai apoi, gestul imbratisarii colective cu Costa – am vazut astfel unde e liderul si sufletul echipei. De la 1-0 cu formula 4-3-3 nu ma mai asteptam sa pierdem cumva ci mai mult ma gandeam la o reeditare a partidelor din startul sezonului, cele cu Astra sau cu Tg. Mures, a conservarii avantajului prin joc de posesie.

     Ei bine, in acest interval de 30 de minute, altfel destul de arid in faze de poarta, am incercat sa radiografiez jocul echipei si cred ca la acest segment trebuie sa facem referire atunci cand analizam evolutia de la Galati. In primul rand, ca impresie sumara a lipsit acea soliditate din jocurile de la inceput. Linia de recuperare nu a mai fost atat de eficienta, treptat-treptat ea a coborat in terenul nostru. Avand si avantaj pe tabela posesia nu a mai fost unicul deziderat ci controlarea ritmului si a eventualelor pericole. In mare masura a reusit acest lucru, cu singura mentiune ingrosata si subliniata ca singurul pericol nu a venit dinspre inafara ci, ca o rotita ce se invartea aiurea in mecanism, tocmai din interiorul echipei: Nuno Diogo. Portughezul a „reusit” cel putin 4 stangacii in doar 30 de minute, cea mai grava la incursiunea lui Antal, cu sut pe langa poarta noastra. Cum Rada are si el la activ mari greseli, cum Diogo pare o bomba cu ceas, asteptand eroarea decisiva, de ce sa nu-l reinstauram pe Piccolo in perechea de fundasi centrali de Champions League de anul trecut? Acum daca tot l-am gasit pe Camora si daca Panin pare o plomba foarte buna pe zona sa, de ce sa ne mai punem singuri piedici? O mica urechere si pentru Gabi Muresan, cel care in acelasi interval a lasat de 2 ori spatiu prea mare in spatele sau iar gafa cea mai mare a fost respingerea mult prea moale din interiorul careului nostru. Acolo insa conteaza si aportul inexistent de recuperare in propriul teren al lui Bastos, prin lipsa de clarviziune a jocului de echipa, combinata si cu posibila pierdere a lui Ronny cred ca ar trebui pus de-acum sa joace acolo, in stanga, pe flanc. In centru sunt oamenii completi, cei utili pe tot terenul, asa cum ar putea fi si Celestino, cu multa rabdare din partea noastra. Acestea au fost motivele pentru care a trebuit sa avem rabdare cu fotbalul si sa stam la umbra acelui 1-0 in prima parte. Lucrurile cu adevarat imbucuratoare au fost vadite si in acest inceput de joc. Cel mai mare castig pare Beto, un portar cum nu credeam ca vom vedea vreodata la noi. Tehnica excelenta de prindere a mingii din toate pozitiile, siguranta pe sine data probabil tocmai de valoare, aparenta comanda asupra liniei de fundasi precum si un joc cu piciorul nesperat de precis (atat de bun incat la inceput am crezut ca e doar nimereala la degajari) fac din Beto un posibil „cel mai bun portar din campionatul nostru”. Sa nu ma grabesc insa, e doar inceputul evolutiilor sale. Iar daca va fi intr-adevar pe-atat de bun precum pare atunci, fiind doar imprumutat, nu vad cum l-ar putea prinde si sezonul viitor tot la noi. Insa, pentru moment, anul acesta problema vesnica a portii deja pare rezolvata. Bravo celor ce s-au trezit, in sfarsit! Celalalt lucru de care chiar putem fi multumiti este cresterea si mai mult a vitezei de atac. Weldon e din aceiasi specie cu Sougou, amandoi pot face schimb de locuri foarte usor, acum cred ca vom putea ataca fix cu aceiasi viteza pe aproape toata latimea terenului. As fi curios sa-l vad pe Sougou trecut pe stanga, ca solutie de moment si adus pe dreapta E. Kone, un fel de Hora cu mai multa viteza si atentie. Singura scadere in atac in aceste conditii de azi am vazut-o la jocul aerian. Nu se mai justifica deloc centrarile pe sus, atacantii nostri fiind doar decenti la acest capitol si nu exceptionali.

     Cu bune si cu scapari, totusi, cele 30 de minute au fost oarecum controlate de CFR. Spun asta fiindca, desi s-a jucat mai mult in terenul nostru, fazele cu adevarat grele au cam lipsit, iar cele pe care de obicei le faceau periculoase portarii nostri de data asta au fost anihilate de Beto. Era normal ca galatenilor sa le creasca tensiunea si nervii. Gestul de rosu mi se pare perfect explicabil dat fiind conditia unor jucatori ajunsi pe nepregatite campioni, carora le lipseste siguranta propriei valori, deci si rabdarea de a presa constant, de a nu-si pierde luciditatea. Iar daca Silviu Ilie – e drept, doar la 23 de ani inca – cu gestul sau si mai ales cele care au urmat (stiind probabil foarte bine, singur, cum a lovit) este international roman atunci sa nu ne miram de „urnele cu cenusa” in care ajunge fotbalul romanesc. Lipsa de respect si de asumare barbateasca a erorilor nu duce la nimic bun. Sau poate ar trebui cumva judecat faptul individual intr-un cadru un pic mai larg, sa extindem cumva discutia si asupra mediului de acolo in ansamblul sau, luandu-ne dupa relatarea comentatorului TV a faptului mizerabil ca spectatorii campioanei galatene aruncau cu diverse obiecte dupa Ronny cel care se zvarcolea inca pe targa? 

     Cum spuneam, din minutul 32 a inceput un cu totul alt joc, dar nu unul relevant pentru etapele ce vin. Cu un om in plus CFR a avut si posesie si goluri si sclipiri... A avut si pressing, chiar de la careul advers, a avut si viteza, a avut si putin noroc. Aici au aparut in sfarsit pasele filtrante (absente in situatia de echilibru numeric), luminoase, doua dintre ele transformate chiar in gol din situatii de 1 la 1. Celalalt gol, al lui Weldon este de alta natura. Norocos, greseala in primul rand a lui Grahovac dar, poate, este o greseala cauzata de frica pe care adversarii i-au prins-o deja. Ei, in teren il simt cel mai bine, asadar sa nu ne mire de ce omul direct ezita sa-l atace decisiv sau de ce Grahovac era aproape convins ca atacantul nostru va centra util in fata portii. Cele mai frumoase momente au fost insa cele de recuperare, acele sageti ce zvacneau din linia noastra de mijloc. CFR-ul isi pescuia mingile in terenul advers precum un urs grizzly somonii din rau. Poate de acolo, din aceasta usurinta de recuperare s-a nascut si ideea de non-combat a adversarului dar... asta e doar pentru necunoscatori; noi, ceferistii, am mai vazut asa ceva, in primele etape. Atunci cand toata echipa, la unison, va tinti si va reusi o astfel de recuperare, la orice scor, din primul pana spre ultimul minut sunt aproape convins ca nimic nu ne va mai sta in cale. Deocamdata insa, pana la coeziunea lotului se mai intrezareste ceva drum de parcurs. A fost insa placut, adevarata victorie, sa ne auzim echipa aplaudata de spectatorii adversi la ultimele faze reusite, a fost recunoasterea fara tagada a superioritatii.    

     Acum devine important ca asta sa se vada si saptamana viitoare. Va fi o chestiune de prestigiu cavaleresc, de moral, de ambitie pentru noi, cei din jurul echipei, sa dam o lectie, sa fim palma care bate gura ce vorbeste prea mult. Porumboiu isi trimite vorbele sa joace in campionat in locul echipei sale. Ii urez doar sa duca modelul „Iancu” pana la capat. Deocamdata pare pe drumul cel bun. Sa-l vedem cand i se vor pensiona „adailtonii” si cand „wesleyii” isi vor fi facut plinul financiar ce va pune in loc. Nu m-as indoi niciodata ca „boierul moldav” e doldora de franci doar ca mai nou vad ca pune pe masa doar teancuri de vorbe luate de prin buruieni. Sa fim macar o clipa logici, rationali si intr-o singura intrebare retorica sa rezolvam toata chestiunea: blat la inceput de sezon, cu scor de 4-0 si cu un jucator posibil pierdut tot anul?! Asteptam mai bine dovezi sau....sanctiuni la adresa celui ce lanseaza acuzatiile, fiindca, Porumboiu, in focul sau verbal a cam sarit linia diplomatiei, a temperarii, a spus cateva vorbe pe sleau care vor fi cu greu retractate oricat ar incerca vreun avocat sa distorsioneze sensul frazelor.

     Episodul acesta in intregul sau se vrea de fapt o „editie noua revizuita si adaugita” a celui de la Bistrita din sezonul trecut cand inca CFR-ul era temut in campionat. Nu ma indoiesc ca asta e tema de lucru si acum, o incercare de indarjire oarba a jucatorilor nostri. Daca insa Costa va fi destul de abil sa se foloseasca de linistea pe care ti-o da siguranta valorii, de oboseala pe care vasluienii o pot acumula in Europa League si de cele 9 zile pe care le are la dispozitie pentru pregatirea jocului sunt sigur ca ne putem astepta la un nou „blat”, „furt de arbitraj” sau conspiratie in mintea unuia care scoate aurul doar din malai.

     Si, fiindca nu se cuvine sa termin cu referire la acest personaj as vrea ca ultimul cadru al acestui articol sa surprinda tot echipa. A fost nevoie de portar, de atacant central – s-au adus. A fost nevoie de inlocuitor pentru Peralta, s-au facut transferuri (sa vedem daca si utile). Mai e inca ici-colo de lucrat dar trebuie sa remarc ca cineva lucreaza acolo, gandeste logic. Acest 4-0 i se cuvine intr-o oarecare masura si lui/lor, acelui personaj/acelor personaje.