Socoteala de acasa se potriveste cu cea din targ

     Probabil ca va veti mira de titlul cam prea lung din punct de vedere jurnalistic si poate neinspirat dupa inca o victorie remarcabila, dar, verificati mai bine:  intr-adevar, ce-am socotit acasa, cu Astra, acel 2-0 s-a potrivit de minune si in targ, in Targu Mures, mai exact. Simetriile pot merge mai departe: adversari relativ similari valoric (FCM Tg. Mures + teren propriu = Astra in deplasare), echipe ce se inscriu in media campionatului, goluri marcate cam in aceleasi perioade ale jocului si, desigur, aproximativ acelasi stil „Costa” de care riscam sa ne indragostim. Totusi, se poate spune ca nu ni s-a nazarit ce am vazut duminica, in prima etapa: iata ca am acumulat deja doua, doar doua puncte de vedere. Matematica ne invata ca intre cele doua puncte se poate trage totusi o linie, o singura linie dreapta. Avem asadar deja o directie si avem niste coordonate carteziene. Pana la a vedea intregul plan  avem nevoie de mai multe experiente: cu echipele mai tari valoric, cu rivalii, derby-urile in care cam rar stralucea CFR-ul sau, la fel de important, de partidele cu echipe slabe, acolo unde motivarea si atentia vor fi factori importanti, avem nevoie si de situatii in care ghinionul sa ne stea in carca si sa ne putem scutura de el sau poate de infruntari cu echipe fata de care avem complex (gen Pandurii Tg. Jiu – desi, tinand cont ca sezonul trecut nu invinsesem Tg. Muresul in campionat si ei erau un mic complex, de conjunctura).

     Sunt intr-adevar destule motive care ma fac sa ingros titlul acestui articol, sa afirm ca azi am avut o repetitie a show-ului cu Astra. Nu doar scenariul a fost acelasi ci chiar si actorii. Degeaba ne-a spionat Sabau duminica fiindca, pana la urma, echipa sa a avut aceleasi limite ca si ploiestenii: un mijloc dominat clar de cele trei pistoane ale noastre, Muresan, Peralta si Renan, atacanti mureseni ce ajungeau la minge mereu prea tarziu si, mai ales, acei fundasi groaznic de lenti, transferati parca din liga melcilor. Departe de mine sa afirm ca sunt victorii inselatoare. Nici vorba! Asemenea echipe precum cele descrise mai sus constituie, de fapt, grosul campionatului nostru. Chiar si doar cu aceasta strategie bine insusita am putea face puncte cat nici nu visam sezonul trecut. Doar ca, pentru a fi sigur campioni va mai fi nevoie de acel element „extra”, pe care-l banuim a exista dar parca avem nevoie ca sa-l credem sa-l vedem pus la lucru. Deocamdata constat ca pica tare rau aceasta pauza de 2 saptamani. Ne face sa visam, ne scoate din ritm, lasa poate altora raGAZ (metan?) sa se intareasca, sa cerceteze „problema CFR” si poate ne trezim peste 2 saptamani ca ne rezolva ecuatia Pustai al celor de la Gaz Metan, singurul antrenor roman pe care-l vad capabil sa se ridice la nivelul lui Costa.

     Sa ne intoarcem insa la concret, la meciul de azi. Pe langa victorie, puncte, ofranda de laude la care a fost obligata azi mass-media, eu imi permit sa bifez inca doua capitole esentiale in ceea ce ne doream de la CFR. Daca in prima etapa numisem deja jocul de pase, pressing-ul si folosirea intregii latimi a terenului, azi, pe langa repetarea primelor, mai mult sau mai putin clara, am sa adaug in primul rand viteza de joc mult crescuta si in al doilea rand, spectacolul, poate chiar cel promis de Costa! Sa explic: muresenii ne-au tratat diferit, trebuiau sa-si respecte cumva conditia de gazde, deci au trebuit sa vina mai mult peste noi decat au facut-o ploiestenii in partida precedenta. Astfel au avut o posesie mai buna pe startul de meci, poate chiar si niste ocazii, iar noi, mai putin spatiu de a pasa, de a manevra mingea in voie. A trebuit sa dozam mai atent solutiile din prima etapa si sa asteptam sclipirea. Asa cum data trecuta scanteia a venit de la Sougou, cu acea lovitura de mare precizie, tot la fel si de data asta am avut nevoie de miscari exceptionale, nu doar de la un singur jucator ci chiar de la doi, in aceeasi faza. Evident, vorbesc de faza primului gol, cu Renan depasind de unul singur 4 adversari, fix pe centrul terenului si cu Bastos facand ceea ce inca nu ne iese in mod regulat: sutul precis, din instinct. Ei bine, de la 1-0 incolo, situatia s-a schimbat radical. Gazdele au trebuit sa se descopere mult mai mult, doar-doar vor reusi sa ne copleseasca numeric, iar CFR-ul a aratat ca a redescoperit viteza. Daca dupa plecarea ultimului om de viteza, Dubarbier, ne lamentam ca am pierdut acest atu, iata ca asta se poate realiza cu cei actuali, aici nefiind vorba doar de Sougou ci chiar si de Bastos, sau, la nevoie, chiar Peralta si Kapetanos. De ce? Fiindca de fapt nu mai alearga jucatorul, ci alearga mingea. Frumusetea jocului pe viteza o reprezinta gasirea spatiilor largi, ca cele puse la dispozitie de Tg. Muresul disperat sa egaleze. Sougou, Kapetanos si Bastos, toti au avut cel putin o situatie de singur cu portarul, doar in repriza secunda. Ce argument mai solid pentru viteza poate fi decat acest gen de ocazii? La baza fiecarei astfel de actiuni a stat un jucator care se pune in slujba celorlalti, Peralta sau Bastos, venind cu mingea pe centru, asteptand sa fie atacat si scotand catre omul liber. Nu e mare filosofie! E exact ca si la sistemul jocului de pase: trebuie ca jucatorii sa se simta si fiecare sa stie exact pe unde trebuie sa alerge, sa invaluiasca. Conditia absolut necesara este insa ca adversarul sa aiba nevoie de fotbal, de gol si, la fel de mult conteaza ca el sa aiba astfel de fundasi lenti, precum Ghionea (cel caruia Y. Kone ii lua 5 metri pe 25 de metri de alergare, la un gol celebru in Ghencea) sau induiosatorul Hallison, un jucator pe care, dupa nume, credeam ca l-au imprumutat de la BC Targu Mures. Totusi, in trecut, nici in astfel de situatii nu aratam nimic, ne retrageam pe la 25-30 de m de poarta noastra si aruncam in fata toate mingile pe, sa zicem, Traore, incapabil sa se bata de unul singur cu o intreaga aparare. Diferenta este elocventa, nu?

     Am adaugat si termenul de „spectacol”. Cum? La meciuri de 2-0, in care, asa cum a fost cazul duminica, nici n-am prea avut multe ocazii? Da, dar avem spectacol. Si va spun de unde vine: daca in minutul 60 CFR-ul reuseste sa puna avantaj de 2 goluri pe tabela, daca nu da semne de mari scartaieli in aparare, cred ca orice suporter isi poate trage sufletul, se poate relaxa si poate gusta meciul exact ca pe un spectacol, la "umbra" diferentei de 2 goluri. Da, acele 20-30 de minute au fost de fapt in aceste prime doua partide, portia noastra de spectacol. Nu trebuie sa captusesti poarta adversa cu goluri daca macar se poate juca aerisit, cu scarite precum cea a lui Bastos, cu pase ca de Xavi cum face Peralta (azi cu Kapetanos, data trecuta cu Renan), cu rasuciri in mijlocul terenului cum fac mijlocasii sau cu blocaje pe tot terenul, aproape de supranatural, ca si cum am avea 10 Muresani si nu unul peste tot pe gazon. Pentru mine sa stau 30 de minute si sa ma bucur de siguranta aratata de CFR dar si de neputinta si frustrarea adversarilor (a se vedea acea rabufnire „rosie” a lui Hallison) e tot ce imi doresc a numi spectacol.

     Sa sintetizez ce am spus pana acum. Din doua meciuri e greu de facut un profil complet echipei. Azi, fata de duminica, am vazut mai multe erori individuale, mai putine pase scurte (mai multe lungi), ratari, totusi, prea multe, de la jucatori precum Sougou, pe care-l cred killer-ul perfect si clar mai multe ocazii pentru adversar. Am vazut si mai multe cartonase galbene (cele mai multe luate pe baza nervoasa), fapt care nu are de-a face neaparat cu arbitrajul submediocru ci cu ambitionarea jucatorilor nostri. E inceput de sezon si e foarte important pe ce linie ne trimite macazul si se vede treaba ca ceferistii isi stiu foarte bine telul. Asa cum arata acum jocul CFR-ului e inca destul de neclar jocul cata vreme tabela arata 0-0. Aparent primul gol trebuie marcat doar din miscari exceptionale – norocul nostru ca avem jucatori capabili de asa ceva. Pana la primul gol calmul tactic se vede mai putin, mai mult jucam cu inima si cu talentul. Dupa aceea si mai ales dupa pauza, daca suntem in avantaj echipa arata ca o campioana – si sunt sigur ca aici Costa are rol determinant, prin ceea ce transmite la cabine. Chiar va recomand ca, daca avem avantaj la pauza, sa pariati fara griji pe victoria CFR-ului la final, Costa le are pe toate de partea sa: de la noroc (cum ar fi fost ca sa primim gol la acea bara din debutul reprizei a II-a, sau cum se face ca mereu golul 2 evita un ultim sfert de ora de stres pentru noi?) si pana la priceperea in care stie sa se apere atacand dar, mai ales, felul cum stie sa ambtioneze echipa. Va dau un exemplu: Bastos. Ce facea Bastos de fiecare data cand intra in careul advers? Isi cumpara „bilet de avion”. Sigur stiti ce a facut la acea faza din minutul 89. Scapat singur pe poarta, tras clar de tricou, obtinea rosul sigur, a ales sa stea pe picioare si sa incere scarita. Pai, cum se poate asa ceva? Jucatorul este acelasi nu? Da, dar antrenorul nu... Reinvierea lui Bastos este un succes personal al lui Costa. Chiar azi ma pregateam sa spun prin minutul 30 ca nu joaca nimic – si aveam dreptate, mingea nu il prea vedea pe teren.Ce s-a intamplat dupa aia? Un gol, incredere, alte suturi, din orice pozitie, recuperari sus, din pressing, apoi in repriza a II-a cel putin 2 pase decisive... Cum sa nu-l lauzi? 

     L-as fi numit pe Bastos „omul meciului” daca n-ar fi existat, desigur, Gabi Muresan, cel pentru care, comentatorul Socol(a) lauda conducerea CFR-ului pentru ca a insistat sa ramana la echipa in pofida ofertei din China – asta ca sa nu va mai faceti probleme, dragi prieteni, ca jurnalistii inteleg presa si ceea ce citesc. Da, dincolo de subiectivismul meu, Muresan a fost impresionant. Eliberat de tensiunea meciului am inceput in a doua repriza sa-l urmaresc mai atent pe Muresan si, daca am numarat bine, am vazut cel putin 10 mingi blocate si recuperate, fie prin pozitionare inteligenta, luarea prim-planului, fie prin contre la mingi sau, preferatele mele, acele „carlige” prin care ii trage mingea din fata adversarului. Muresan n-a mai fost atat de activ in fata, nu a mai trebuit sa alerge intre careuri atat, dar prin ceea ce a facut in aparare cred ca merita un spor de 25% la salariu. In spatele lui se vede clar diferenta dintre Rada si Cadu. Sincer, ar trebui reintegrat Piccolo, poate singurul fundas care se poate ridica la nivelul prestatiilor lui Cadu. Insa e vizibil ca si numai cu portughezul acolo altfel se trateaza si situatiile ce semanau panica; mereu ai nostri resping primii. Camora si Renan par bine integrati, participa pana la mijloc si la jocul ofensiv dar, poate tocmai pentru a evita accidentele, nu se mai hazardeaza prea sus pe flanc. Camora nici n-ar avea de ce, fiindca Bastos pleaca des de pe partea sa in centru, iar Lionn il are pe Sougou, e mai usor sa ii dea pasa lunga, pe depasirea omului la marcaj. Probabil ca si Costa are planul riscului calculat, poate ca de aceea aportul fundasilor de banda este mai redus. Pe ei ii vom putea evalua bine, atunci cand „Costa pazeste!”, vom fi condusi...

     Achizitiile cele mai importante, iarasi s-au vazut. Cum ziceam, Renan a dat scanteia jocului. Chiar daca in rest nu a mai fost atat de prezent in joc, tot a aparut sub reflector cand a fost vorba sa traga la poarta. Cred ca il pot declara omul cu cel mai frumos/elegant sut pe care l-am avut pana acum! Urmariti-i, va rog, dinamica miscarii. Nu face niciun gest in plus, nu isi ia elan de 5 metri pentru un sut in forta, scoate cumva mingea de sub el si o trimite aproape intotdeauna cu directie clara. De-abia astept sa-l vad si la noi dand peste cap radarul cu vreo torpila cum facea in Portugalia. In rest Renan parca a fost eclipsat: pe faza de constructie Peralta a fost mai prezent decat el, iar in aparare, Muri. Totusi, nu pot sa nu-i remarc cele cateva respingeri, prin care a aratat clar ca de fapt e fundas de banda si nu mijlocas. Fiindca am spus Peralta, daca merita un om tinut pana la pensie la CFR, atunci Sixto este! A fost, cred, omul cel mai cautat de pase, omul care apasa butoanele „Bastos”, „Sougou” sau Ronny/Kapetanos. M-a impresionat absolut modul in care alerga si la capatul celor 90 de minute. Imi este clar: De Zerbi nu va putea niciodata sa fie pe atat de util ca Peralta si, la fel de clar, daca vreunul dintre cei 3 actuali de la mijloc va lipsi atunci tot angrenajul se poate prabusi. Amintiti-va doar meciurile amicale. De fapt nefolosirea celor 3 era buba!

     Sougou ii face deja pe bucuresteni sa le lase gura apa dupa un asemenea jucator. Sigur, azi a cam ratat – chiar daca pana il va „ajunge” pe Traore e cale lunga. Totusi, a dat un gol. Cum? Prin viteza, prin insistenta dar si prin faptul ca portarul advers a dormit in papuci. Oare chiar asa viteza supraomeneasca sa aiba Modou incat sa nu-l fi vazut? Deja avem personaje de benzi desenate la CFR: Omul-piatra – Muresan, Flash – Sougou. Un element distractiv este cine a dat de fapt pasa de la care a rezultat tot golul. Ati observat? Degajare din mana de 60 de m a lui Nuno Claro la care a sarit Kapetanos. Da, asta e rolul portarului in jocul modern si de asta eram atat de suparat ca Nuno Claro de-abia degajeaza (cel putin de jos) pana la centru. E fair-play sa spun ca de data asta n-am motive intemeiate sa-l cert pe portar, din contra. A aparat sigur, constant, asa cum ar trebui, ba chiar a si scos un gol, in minutul 90, la acea lovitura libera. Doar ca el cam „croseteaza” evolutiile: una pe fata, una pe spate. Sa-l vedem inca 1-2 partide ca azi ca....”sa-l credem”. 

     Am lasat la urma postul de atacant central. Pana acum niciun gol marcat de acestia, fie ca a fost Ronny sau Kapetanos si....cred ca nici de la Weldon nu ne putem astepta la mai mult. De fapt nu jucatorii sunt problema ci postul. Acea pozitie este una mai mult de sacrificiu, de bataie, este cea care scoate adversari din joc si ii elibereaza pe Sougou sau Bastos. Ca Ronny n-a avut nicio vina fiindca nu s-a vazut mai mult o dovedeste scurta perioada in care brazilianul a aparut pe flancul dreapta (dribland in „stil Sougou”) si senegalezul a trecut in centru, disparand din joc imediat. Cred asadar ca acel post e doar momeala si ca n-ar fi nicio suparare sa marcheze Sougou cate un gol pe meci, fara ca atacantii nostri centrali „sa se jeneze”. Ca niciunul dintre cei pe care-i avem in lot nu par foarte stapani pe acea zona asta e alta poveste, cu certe valori de adevar.

     Deocamdata insa e bine ce ni se da. Doua victorii din doua meciuri, impresie excelenta si, cu putina atentie, chiar ar fi realizabil acel prim obiectiv de 5 din 5. In momentul in care am realiza asta atunci cred ca am putea decreta un nou tur de campionat ca cel din 2007-2008, cel care a castigat un capital de respect considerabil pentru CFR si, cine stie, poate chiar sa ne trezim peste vreo 2-3 luni la 5-6 puncte distanta de locul 2. Deocamdata, apropo de clasament trebuie sa remarc un lucru interesant: Cluj pe 1, Cluj pe 2. De cand nu s-a mai intamplat oare ca un alt oras decat Bucurestiul sa aiba astfel 2 echipe? Eu pe ultimii 30 de ani nu-mi aduc aminte sa se fi intamplat asa ceva. In consecinta sincere „Felicitari, Clujule!”. Le meriti!

     Iar noi acum luam o pauza de visare. Ne-ar fi prins bine o Europa League in aceasta saptamana, chiar am fi putut face lucruri interesante in acest sezon, cu acest gen de echipa. Dar, daca asta e „sacrificiul” pe care l-am facut ca sa ajungem in acest punct al evolutiei clubului, accept cu toata inima, mai ales ca Gruia va fi incalzita european si anul asta dar de catre alti „chiriasi”. Poate ca, pana la urma, socoteala care a stat la baza crearii CFR-ului se va potrivi cu cea din targurile de la anul iar cu Costa e lucru sigur ca totul pare mai usor!

PS: Inainte de a intra in mica vacanta vreau sa nu trecem prea usor pentru un moment incantator. M-am gandit si m-am razgandit sa-l pun data trecuta dar, mai bine sa-l public acum. E ceva ce, sper eu, ne va tine "de cald" pana revedem CFR-ul in partide oficiale, e acel "minut" (51 de secunde) de pase (21 parca), clipa in care am indraznit sa fim un fel de Barcelona de Romania.

Redescoperiri

   Ne-am regasit CFR-ul, ne-am redobandit mandria superioritatii! Ce satisfactie mai mare poate fi la acest nou inceput decat aceea de a simti din nou gustul victoriilor clare, decat bucuria aprecierii generale, decat curajul de a crede cu temei si nu doar de a spera echivoc in succese? Dupa anestezierea din sezonul trecut a acestor placeri esentiale pentru orice suporter, iata ca ne dezmortim brusc, ca redescoperim echipa si, mai ales, un stil de joc pe care probabil de vreo 3 ani il consideram pierdut: un fotbal colectiv, un fotbal de echipa, agresiv, avantat, puternic, aranjat si descurajant pentru adversar. Atunci cand dupa un meci, adversarul (destul de bine cotat, de altfel) recunoaste fair-play ca a fost depasit la toate capitolele (vezi declaratia lui Lucian Goian) consider ca sunt reale motive chiar si pentru exaltare. Desigur, a fost doar un episod, sigur, e doar inceput de sezon, poate fi doar o aparenta, dar, luat in ansamblu, fata de tot ce am vazut in ultima vreme, meciul de azi da o cu totul alta imagine, una ce parea pierduta doar in nostalgii. Chiar nu e vorba aici de scor; 2-0! Ei si? Anul trecut bateam Brasovul cu 4-0, Urziceniul cu 3-0… Maniera in care se legau azi pasele chiar si la 1-0 e insa total superioara celor vazute in acele meciuri. Probabil ca si azi, ca si atunci, adversarii ne erau prabusiti, dar felul in care se vedea ca se GANDESTE jocul azi e incomparabil mai placut decat ingramadirea speculativa din partidele amintite. Asadar, chiar si fara a repeta curand o astfel de prestatie, simplul fapt ca CFR-ul a putut juca din nou azi intr-o maniera ce aminteste de vremurile avantului spre primele trofee cred ca da dreptul si la speranta si la incredere si la bucurie netemperata. Si asta in primul rand fiindca ceea ce s-a jucat azi pare a fi implementat in ideea centrala de joc. Poate nu iese etapa urmatoare (caci nu degeaba a spionat Sabau), poate nici in urmatoarele doua, dar la un moment dat tot va reveni. Iar multumirea pe care o ai, ca suporter, atunci cand pana si adversarii declara la unison ca „esti bun” cred ca poate depasi chiar si fericirea trofeelor cu care am fost rasfatati. Traim in Romania, nu uitati, tara in care nimeni nu mai respecta superioritatea altuia, in care gura poate acoperi de noroi si aurul, de aceasta aceste laude ar fi mai pretioase decat orice, ar fi trofee rare, neoficiale.

   Sunt primul care recunoaste ca n-am crezut intr-o asemenea transfigurare a echipei. Erau prea multe date care nu se legau. In primul rand lauda de sine exagerata. Cele 7 din 8 victorii in amicale fusesera 3 impotriva unor formatii de amatori sau semiprofesionisti, una doar de 55 de minute (cea cu Dinamo Moscova), iar celelalte 3 destul de chinuite. In al doilea rand, gaurile din lot: lipsa atacantilor centrali, a portarului sigur, a fundasilor laterali care n-au incantat in pregatiri. Apoi era si „sperietoarea Astra”, cea care daca ar fi vointa patronului ar putea deveni cea mai bogata echipa din campionatul nostru, iar cand o astfel de formatie declara pretentii europene ai motive intemeiate a te teme. Rand pe rand temerile acestea s-au risipit azi. Costa a aratat faptul ca amicalele au fost doar poligon de teste pentru el. Doar in ultimul meci, cel cu Freiburg, a folosit echipa de azi. In rest, puteam pierde 7 din 7, n-ar fi contat. Gaurile din echipa au existat, s-au cam vazut si azi, dar au fost eclipsate de plusuri: nou venitii, motivatii si revigoratii. In fine, sperietoarea Astra n-a venit cu cine stie ce achizitii, in principiu cam aceiasi formatie de mijlocul clasamentului, pe unde se situa si CFR-ul sezonul trecut. Asadar, daca doriti, interpretati acest rezultat de azi, ca un meci CFR 2011-2012 (versiunea Costa) – CFR 2010-2011 (versiunea Minteuan) 2-0. Clar si fara recurs si totul realizat in doar 2 luni!

E de mirare cum de dupa nici doar 2 luni, fotbalistii care erau tot rataciti pe gazon incep sa se simta, incep sa se miste independent unul de altul si sa se caute direct cu mingea (nu cu privirea), renunta la pasele lungi si aproape in orice situatie gasesc macar o traiectorie simpla disponibila, ca un expert in „PACman”, mereu gasind cotitura simpla dupa care sa sa se ascunda. La fel de surprinzator este faptul ca echipa care facea macar 3-4 gafe individuale majore pe repriza, sa aiba chiar zeci de minute legate cu regularitate de ceas. Probabil e vorba de antrenament, e vorba si de valoare, dar in primul rand e vorba de incredere in ei insisi si in coechipieri si de intelegerea unor lucruri simple, chestiuni pe care doar antrenorul le-a putut inradacina. Pare ca s-a sters cu buretele intreg planul de acum 2 luni si s-a recladit din temelii, o intreaga conceptie tactica. CFR-ul care suferea pe flancuri joaca acum pe toata latimea terenului ba chiar prefera lateralele. Adversarul este obligat sa iasa, sa se intinda si el lasand spatii mai largi pe zonele centrale, ideale a fi speculate de pasele sud americane ale lui Peralta sau Bastos. Iar daca nu face asta pateste ca Astra, la primul gol incasat, fiindca jucatorii nostri de pe lateral sunt chiar mai periculosi decat atacantii centrali. Am zis si cred ca a te baza pe o singura idee de joc, acest 4-3-3 destul de fix, poate fi o greseala, fiindca pana la urma adversarul tot te citeste si te blocheaza. Ce am uitat insa este ca nu jucam „dame”, nu toate piesele sunt egale intre ele. Avem fotbalisti care nu au echivalent la adversari, un Sougou nu poate fi oprit doar daca se retrage fundasul lateral si se tine dupa senegalez tot meciul. Pe deasupra, cum nu avem inca om pe stanga bine definit, Costa a gasit aceasta solutie cu Bastos, cu o libertate totala de miscare, astfel ca acel 4-3-3 se schimba in 4-4-2 sau in 4-3-2-1 instant, dupa cum e inspiratia pe faza. Asadar, din punct de vedere tactic, acest 4-3-3 al lui Costa, la jucatorii din campionatul intern si la valoarea ceferistilor s-ar putea sa fie o „masinarie infernala” pentru toti adversarii. In amicale jucatorii au mai fost rotiti intre ei, acum insa angrenajul pare rodat si are randament promitator.

   Vine apoi ceea ce eu imi doream cu disperare de mai bine de un sezon: un joc de pressing, cainesc, agresiv. Urmariti-l in actiune. Cand adversarul porneste din propriu careu, linia noastra ataca undeva de pe la 40 de m. Nimic iesit din comun… Dar, cand avem faza de joc, cursiva si se pierde cate un balon in terenul advers, priviti cum se reped cei 4-5 jucatori din fata, cu dublaj si sabotarea solutiilor de pasa, pe cel care are mingea. Asta s-a incercat si la 0-0, s-a facut si la 1-0 si chiar si la 2-0. De aceea cred si sper ca aceasta solutie de joc va fi o constanta. Daca imi aduc aminte si de meciurile amicale, cu Muri mijlocas „box to box” ajungand sa fie cel mai avansat om al nostru la pressing trag concluzia ca aceasta a fost una dintre primele lectii aplicate de Costa la CFR. Ramane de vazut evolutia viitoare a acestei idei tactice, dar deocamdata ea pare una dintre armele noastre neconventionale in acest campionat blocat in schematism si lipsa a curajului.

   Apoi vine ceea ce probabil am remarcat cu totii azi: pasele. Daca in primele 15 minute, pana ce scorul a fost 0-0, am cam inceput sa ma indoiesc de promisiunea lui Costa „vreau joc de posesie”, de la 1-0 ne-am obligat adversarul sa iasa, sa se intinda dupa noi, dupa mingea parca mereu in posesia noastra. Ramane memorabil acel minut 70 in care, timp de vreun minut pasele au curs, intr-un fel de „5 la 2” pe tot terenul, in care parca o pasa cerea de la sine inca una. Ce a adus nou Costa la acest capitol, cum reuseste? Inainte de toate, ideea ca se bazeaza pe exceptionalii Muri, Renan si Peralta, oameni facuti pentru a lega compartimente. Apoi vine o regula din tenis, a jucatorilor valorosi: „Niciodata dupa ce lovesti bine o minge, nu ramane stupefiat in admiratia traiectoriei, misca-te in continuare”. Asa e si jocul nostru de pase. Mereu in preajma omului cu mingea sunt 2 coechipieri, mereu apar triunghiuri de acoperire a zonei, de fapt cheia intregii asezari a noastre pe gazon. Mereu un om din centru, mereu unul de pe lateral si, functie de situatie, cine se mai nimereste in zona, ca e Sougou, ca e Bastos, Peralta sau chiar si Kapetanos, in aceasta formula de posesie, chiar si varful trebuie sa fie foarte mobil (lucru la care grecul ramane mult dator). Si, acum vine ceea ce ziceam: la fel de importanta ca pozitionarea si ca pasa in sine este deplasarea jucatorilor. Intotdeauna omul care paseaza incearca sa-si gaseasca imediat o zona libera, unul paseaza, unul primeste si altul deja alearga si exact de aceea apar acele „da si du-te” care au facut in multe situatii deliciul in partida de azi. Daca merge acest stil se renunta de la sine la pasele lungi, pacostea cea mai mare din trecut. Sincer, cate pase lungi ati notat azi? Eu cred ca am vazut vreo 5-6, fata de zeci de astfel de incercari in trecut. De aici vine ideea de „joc gandit, joc sub control”, de aici vine increderea in sine. Cata vreme mingea e in posesie, nu ai cum sa incasezi gol, simplu, nu?

   Acestea ar fi liniile mari ale strategiei lui Costa. Principalul fapt care ajuta la functionarea acestui sistem este centrul de greutate sustinut de Muresan dar si de Peralta si Renan, sesizabili ca foarte bataiosi azi si toti trei rezistenti la efort 90 de minute! Cate mingi au avut de blocat fundasii? Aproape nimic. Muresan a facut zid in fata lor, ca un adevarat capitan-titular cum a fost, parca in premiera in meci oficial, azi. E clar ca vanzarea lui ar fi fost cea mai mare prostie din istoria CFR-ului, fara el nimic din tot ce s-a intamplat azi n-ar fi fost la fel. Nici n-a mai contat cine a fost sau ar fi fundas central, Rada, Nuno Diogo, Piccolo… Apararea a fost gandita pe 3 inele defensive, „tepusele”, pressingul din fata, „santul de apa” facut de cei din zona lui Muresan si, in fine, zidul apararii. Totul a presupus multa disponibilitate la efort dar, daca tot e debut de sezon si daca tot merg asa bine celelalte piese in angrenaj, de ce n-ar functiona si asta? Faptul ca apararea nu a trebuit deloc sa improvizeze cred ca e demonstrat foarte clar si de numarul mic de faulturi comise de noi si, la fel de insolit, de cartonasele galbene incasate. Doar 2! Unul pentru cearta lui Rada cu N’Doye si al doilea pentru tragerile de timp ale lui Nuno Claro. Oare cand a fost ultima partida in care niciun jucator de la noi n-a trebuit sa faulteze dur, in disperare?

   Evident, situatia in ansamblul ei este mult perfectibila, o marja de apreciere exista si chiar ar trebui sa fie obligatorie, pentru a putea crede intr-un tur de vis, asa cum a fost in 2007-2008. Avem atacantii centrali care stau in tribune si care rand pe rand vor putea fi inregimentati (daca nu, chiar si Bud pare mai util in acest joc de echipa decat prea lentul Kapetanos). Apoi, „favoritul” tribunelor, Nuno Claro. Bietul portar nu cred ca va dobandi vreodata iertarea pentru lungul sir de erori comise. Azi chiar incepuse promitator, dar la primele fluieraturi i-au cedat nervii si iar a inceput sa greseasca fazele elementare de prindere a mingii. Ca a tras de timp face parte din caracter, din psihologia jucatorului prea slab pentru a accepta jocul pana la capat. Nu e doar Claro asa, la fel e si Minca. I-am vazut pe amandoi tragand de timp chiar si in meciurile amicale din Austria, chiar si cand adversari ne erau echipe de divizie inferioara. Prea multe lucruri bune s-au rezolvat pana acum pentru a nu carpi macar, in sfarsit si poarta. In fine, ultima problema am detectat-o atunci cand Peralta s-a intins excesiv dupa o minge. Cine intra in locul lui? Kivuvu? Acolo e ultima noastra mare problema. Prin scoaterea (justa) a lui Sare din lot, am descompletat setul de mijlocasi. In mod normal, decizia de suspendare a ivorianului ar trebui mentinuta, asadar, singura solutie obligatorie este aducerea unui mijlocas, rezerva pentru Muresan. Da, ce ironie, chiar si Emil Dica ar fi fost bun acum.

   O alta potentiala problema este jocul in situatie de 0-0, atunci cand presam mult cu fundasii laterali urcati si cand doar o sclipire a unui jucator ceferist pare capabila sa rupa echilibrul. Doar marele noroc a facut sa nu fie 1-0 pentru ploiesteni in chiar debutul meciului. Faptul ca fundasii laterali ai CFR-ului urca da posibilitatea surprinderii pe contraatac. E un risc obligatoriu si necesar, care poate fi suplinit doar prin jucatori mai buni si ..cam atat. Dar sa nu fim nerecunoscatori. Si Camora si Lionn reprezinta deja plusuri importante in lot. Dupa partea mea Panin ar trebui sa ramana rezerva constanta (caci si-asa joaca pe ambele parti, poate suplini pe oricine), iar Edimar, ar fi foarte bun ca si copil de mingi. Mai ramane ca problema si impresia de haos de la fazele fixe din careul nostru. Acea stare poate fi generata de o vina colectiva sau, la fel de probabil, de lipsa de autoritate a portarului. Stiu, nimeni nu e perfect...

   Totusi, marile castiguri sunt cei doi jucatori remarcati de toata lumea, cred, azi: Sougou si Renan. Sougou a dat un gol impecabil, o minge infipta perfect in plasa dintr-o centrare foarte greu de negociat (de vreme ce adversarul se plasase pe sub minge). Golul acela precum si jocul sau avantat cred ca fac din senegalez noul star al echipei si probabil o foarte buna afacere intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat. Favoritul meu este insa Renan, cel pe care-l asteptasem cu nerabdare datorita acestui film de prezentare: http://www.youtube.com/watch?v=0z3yJU48mqQ . Azi am vazut cate ceva din toate astea: acea pendulare excelenta la sut era sa produca un gol nemaipomenit in prima repriza. Apoi chiar daca in cea de-a doua nu i-a mai iesit sutul, i-a mers executia de centrare, la acel corner de gol. Probabil am fi tentati sa credem ca a fost intamplatoare. Tot el a centrat si in amicale, de pilda la golul cu Uzbekistanul, iar daca ne mai uitam si pe link-ul de mai sus vedem ca astea sunt „specialitatea casei”. Langa cei doi, tot ca transfer, l-as adauga si pe „noul Bastos”, parca renascut azi (ca si in cateva amicale). Daca poate juca doar ca „jolly-joker” atunci poate ca, atata vreme cat e dispus la efort pentru asta chiar sa i se dea acel post, fiindca el este cel care acum e cel mai greu de stavilit de catre tehnicienii adversi.

   Priveam sambata ce agitatie a fost in Sibiu pentru un meci de divizia A. Va asigur ca va fi la fel si la urmatoarele. O echipa ce se chinuie sa scape de la retrogradare purtata pe brate de un intreg stadion. Va dati seama ce-ar reusi CFR-ul cu asa ceva? Pacat ca a fost asa putina lume, un pic nedrept pentru ce au aratat fotbalistii, dar, sunt sigur ca acei care au fost in Gruia au simtit pe langa bucuria victoriei o totala inviorare. Urmatoarea intalnire de acasa va aduce cert o imbunatatire a situatiei. Tribunele vor inflori din nou, samanta a fost sadita tocmai de echipa, in acest meci.
    Redescoperirea continua!