Redescoperiri

   Ne-am regasit CFR-ul, ne-am redobandit mandria superioritatii! Ce satisfactie mai mare poate fi la acest nou inceput decat aceea de a simti din nou gustul victoriilor clare, decat bucuria aprecierii generale, decat curajul de a crede cu temei si nu doar de a spera echivoc in succese? Dupa anestezierea din sezonul trecut a acestor placeri esentiale pentru orice suporter, iata ca ne dezmortim brusc, ca redescoperim echipa si, mai ales, un stil de joc pe care probabil de vreo 3 ani il consideram pierdut: un fotbal colectiv, un fotbal de echipa, agresiv, avantat, puternic, aranjat si descurajant pentru adversar. Atunci cand dupa un meci, adversarul (destul de bine cotat, de altfel) recunoaste fair-play ca a fost depasit la toate capitolele (vezi declaratia lui Lucian Goian) consider ca sunt reale motive chiar si pentru exaltare. Desigur, a fost doar un episod, sigur, e doar inceput de sezon, poate fi doar o aparenta, dar, luat in ansamblu, fata de tot ce am vazut in ultima vreme, meciul de azi da o cu totul alta imagine, una ce parea pierduta doar in nostalgii. Chiar nu e vorba aici de scor; 2-0! Ei si? Anul trecut bateam Brasovul cu 4-0, Urziceniul cu 3-0… Maniera in care se legau azi pasele chiar si la 1-0 e insa total superioara celor vazute in acele meciuri. Probabil ca si azi, ca si atunci, adversarii ne erau prabusiti, dar felul in care se vedea ca se GANDESTE jocul azi e incomparabil mai placut decat ingramadirea speculativa din partidele amintite. Asadar, chiar si fara a repeta curand o astfel de prestatie, simplul fapt ca CFR-ul a putut juca din nou azi intr-o maniera ce aminteste de vremurile avantului spre primele trofee cred ca da dreptul si la speranta si la incredere si la bucurie netemperata. Si asta in primul rand fiindca ceea ce s-a jucat azi pare a fi implementat in ideea centrala de joc. Poate nu iese etapa urmatoare (caci nu degeaba a spionat Sabau), poate nici in urmatoarele doua, dar la un moment dat tot va reveni. Iar multumirea pe care o ai, ca suporter, atunci cand pana si adversarii declara la unison ca „esti bun” cred ca poate depasi chiar si fericirea trofeelor cu care am fost rasfatati. Traim in Romania, nu uitati, tara in care nimeni nu mai respecta superioritatea altuia, in care gura poate acoperi de noroi si aurul, de aceasta aceste laude ar fi mai pretioase decat orice, ar fi trofee rare, neoficiale.

   Sunt primul care recunoaste ca n-am crezut intr-o asemenea transfigurare a echipei. Erau prea multe date care nu se legau. In primul rand lauda de sine exagerata. Cele 7 din 8 victorii in amicale fusesera 3 impotriva unor formatii de amatori sau semiprofesionisti, una doar de 55 de minute (cea cu Dinamo Moscova), iar celelalte 3 destul de chinuite. In al doilea rand, gaurile din lot: lipsa atacantilor centrali, a portarului sigur, a fundasilor laterali care n-au incantat in pregatiri. Apoi era si „sperietoarea Astra”, cea care daca ar fi vointa patronului ar putea deveni cea mai bogata echipa din campionatul nostru, iar cand o astfel de formatie declara pretentii europene ai motive intemeiate a te teme. Rand pe rand temerile acestea s-au risipit azi. Costa a aratat faptul ca amicalele au fost doar poligon de teste pentru el. Doar in ultimul meci, cel cu Freiburg, a folosit echipa de azi. In rest, puteam pierde 7 din 7, n-ar fi contat. Gaurile din echipa au existat, s-au cam vazut si azi, dar au fost eclipsate de plusuri: nou venitii, motivatii si revigoratii. In fine, sperietoarea Astra n-a venit cu cine stie ce achizitii, in principiu cam aceiasi formatie de mijlocul clasamentului, pe unde se situa si CFR-ul sezonul trecut. Asadar, daca doriti, interpretati acest rezultat de azi, ca un meci CFR 2011-2012 (versiunea Costa) – CFR 2010-2011 (versiunea Minteuan) 2-0. Clar si fara recurs si totul realizat in doar 2 luni!

E de mirare cum de dupa nici doar 2 luni, fotbalistii care erau tot rataciti pe gazon incep sa se simta, incep sa se miste independent unul de altul si sa se caute direct cu mingea (nu cu privirea), renunta la pasele lungi si aproape in orice situatie gasesc macar o traiectorie simpla disponibila, ca un expert in „PACman”, mereu gasind cotitura simpla dupa care sa sa se ascunda. La fel de surprinzator este faptul ca echipa care facea macar 3-4 gafe individuale majore pe repriza, sa aiba chiar zeci de minute legate cu regularitate de ceas. Probabil e vorba de antrenament, e vorba si de valoare, dar in primul rand e vorba de incredere in ei insisi si in coechipieri si de intelegerea unor lucruri simple, chestiuni pe care doar antrenorul le-a putut inradacina. Pare ca s-a sters cu buretele intreg planul de acum 2 luni si s-a recladit din temelii, o intreaga conceptie tactica. CFR-ul care suferea pe flancuri joaca acum pe toata latimea terenului ba chiar prefera lateralele. Adversarul este obligat sa iasa, sa se intinda si el lasand spatii mai largi pe zonele centrale, ideale a fi speculate de pasele sud americane ale lui Peralta sau Bastos. Iar daca nu face asta pateste ca Astra, la primul gol incasat, fiindca jucatorii nostri de pe lateral sunt chiar mai periculosi decat atacantii centrali. Am zis si cred ca a te baza pe o singura idee de joc, acest 4-3-3 destul de fix, poate fi o greseala, fiindca pana la urma adversarul tot te citeste si te blocheaza. Ce am uitat insa este ca nu jucam „dame”, nu toate piesele sunt egale intre ele. Avem fotbalisti care nu au echivalent la adversari, un Sougou nu poate fi oprit doar daca se retrage fundasul lateral si se tine dupa senegalez tot meciul. Pe deasupra, cum nu avem inca om pe stanga bine definit, Costa a gasit aceasta solutie cu Bastos, cu o libertate totala de miscare, astfel ca acel 4-3-3 se schimba in 4-4-2 sau in 4-3-2-1 instant, dupa cum e inspiratia pe faza. Asadar, din punct de vedere tactic, acest 4-3-3 al lui Costa, la jucatorii din campionatul intern si la valoarea ceferistilor s-ar putea sa fie o „masinarie infernala” pentru toti adversarii. In amicale jucatorii au mai fost rotiti intre ei, acum insa angrenajul pare rodat si are randament promitator.

   Vine apoi ceea ce eu imi doream cu disperare de mai bine de un sezon: un joc de pressing, cainesc, agresiv. Urmariti-l in actiune. Cand adversarul porneste din propriu careu, linia noastra ataca undeva de pe la 40 de m. Nimic iesit din comun… Dar, cand avem faza de joc, cursiva si se pierde cate un balon in terenul advers, priviti cum se reped cei 4-5 jucatori din fata, cu dublaj si sabotarea solutiilor de pasa, pe cel care are mingea. Asta s-a incercat si la 0-0, s-a facut si la 1-0 si chiar si la 2-0. De aceea cred si sper ca aceasta solutie de joc va fi o constanta. Daca imi aduc aminte si de meciurile amicale, cu Muri mijlocas „box to box” ajungand sa fie cel mai avansat om al nostru la pressing trag concluzia ca aceasta a fost una dintre primele lectii aplicate de Costa la CFR. Ramane de vazut evolutia viitoare a acestei idei tactice, dar deocamdata ea pare una dintre armele noastre neconventionale in acest campionat blocat in schematism si lipsa a curajului.

   Apoi vine ceea ce probabil am remarcat cu totii azi: pasele. Daca in primele 15 minute, pana ce scorul a fost 0-0, am cam inceput sa ma indoiesc de promisiunea lui Costa „vreau joc de posesie”, de la 1-0 ne-am obligat adversarul sa iasa, sa se intinda dupa noi, dupa mingea parca mereu in posesia noastra. Ramane memorabil acel minut 70 in care, timp de vreun minut pasele au curs, intr-un fel de „5 la 2” pe tot terenul, in care parca o pasa cerea de la sine inca una. Ce a adus nou Costa la acest capitol, cum reuseste? Inainte de toate, ideea ca se bazeaza pe exceptionalii Muri, Renan si Peralta, oameni facuti pentru a lega compartimente. Apoi vine o regula din tenis, a jucatorilor valorosi: „Niciodata dupa ce lovesti bine o minge, nu ramane stupefiat in admiratia traiectoriei, misca-te in continuare”. Asa e si jocul nostru de pase. Mereu in preajma omului cu mingea sunt 2 coechipieri, mereu apar triunghiuri de acoperire a zonei, de fapt cheia intregii asezari a noastre pe gazon. Mereu un om din centru, mereu unul de pe lateral si, functie de situatie, cine se mai nimereste in zona, ca e Sougou, ca e Bastos, Peralta sau chiar si Kapetanos, in aceasta formula de posesie, chiar si varful trebuie sa fie foarte mobil (lucru la care grecul ramane mult dator). Si, acum vine ceea ce ziceam: la fel de importanta ca pozitionarea si ca pasa in sine este deplasarea jucatorilor. Intotdeauna omul care paseaza incearca sa-si gaseasca imediat o zona libera, unul paseaza, unul primeste si altul deja alearga si exact de aceea apar acele „da si du-te” care au facut in multe situatii deliciul in partida de azi. Daca merge acest stil se renunta de la sine la pasele lungi, pacostea cea mai mare din trecut. Sincer, cate pase lungi ati notat azi? Eu cred ca am vazut vreo 5-6, fata de zeci de astfel de incercari in trecut. De aici vine ideea de „joc gandit, joc sub control”, de aici vine increderea in sine. Cata vreme mingea e in posesie, nu ai cum sa incasezi gol, simplu, nu?

   Acestea ar fi liniile mari ale strategiei lui Costa. Principalul fapt care ajuta la functionarea acestui sistem este centrul de greutate sustinut de Muresan dar si de Peralta si Renan, sesizabili ca foarte bataiosi azi si toti trei rezistenti la efort 90 de minute! Cate mingi au avut de blocat fundasii? Aproape nimic. Muresan a facut zid in fata lor, ca un adevarat capitan-titular cum a fost, parca in premiera in meci oficial, azi. E clar ca vanzarea lui ar fi fost cea mai mare prostie din istoria CFR-ului, fara el nimic din tot ce s-a intamplat azi n-ar fi fost la fel. Nici n-a mai contat cine a fost sau ar fi fundas central, Rada, Nuno Diogo, Piccolo… Apararea a fost gandita pe 3 inele defensive, „tepusele”, pressingul din fata, „santul de apa” facut de cei din zona lui Muresan si, in fine, zidul apararii. Totul a presupus multa disponibilitate la efort dar, daca tot e debut de sezon si daca tot merg asa bine celelalte piese in angrenaj, de ce n-ar functiona si asta? Faptul ca apararea nu a trebuit deloc sa improvizeze cred ca e demonstrat foarte clar si de numarul mic de faulturi comise de noi si, la fel de insolit, de cartonasele galbene incasate. Doar 2! Unul pentru cearta lui Rada cu N’Doye si al doilea pentru tragerile de timp ale lui Nuno Claro. Oare cand a fost ultima partida in care niciun jucator de la noi n-a trebuit sa faulteze dur, in disperare?

   Evident, situatia in ansamblul ei este mult perfectibila, o marja de apreciere exista si chiar ar trebui sa fie obligatorie, pentru a putea crede intr-un tur de vis, asa cum a fost in 2007-2008. Avem atacantii centrali care stau in tribune si care rand pe rand vor putea fi inregimentati (daca nu, chiar si Bud pare mai util in acest joc de echipa decat prea lentul Kapetanos). Apoi, „favoritul” tribunelor, Nuno Claro. Bietul portar nu cred ca va dobandi vreodata iertarea pentru lungul sir de erori comise. Azi chiar incepuse promitator, dar la primele fluieraturi i-au cedat nervii si iar a inceput sa greseasca fazele elementare de prindere a mingii. Ca a tras de timp face parte din caracter, din psihologia jucatorului prea slab pentru a accepta jocul pana la capat. Nu e doar Claro asa, la fel e si Minca. I-am vazut pe amandoi tragand de timp chiar si in meciurile amicale din Austria, chiar si cand adversari ne erau echipe de divizie inferioara. Prea multe lucruri bune s-au rezolvat pana acum pentru a nu carpi macar, in sfarsit si poarta. In fine, ultima problema am detectat-o atunci cand Peralta s-a intins excesiv dupa o minge. Cine intra in locul lui? Kivuvu? Acolo e ultima noastra mare problema. Prin scoaterea (justa) a lui Sare din lot, am descompletat setul de mijlocasi. In mod normal, decizia de suspendare a ivorianului ar trebui mentinuta, asadar, singura solutie obligatorie este aducerea unui mijlocas, rezerva pentru Muresan. Da, ce ironie, chiar si Emil Dica ar fi fost bun acum.

   O alta potentiala problema este jocul in situatie de 0-0, atunci cand presam mult cu fundasii laterali urcati si cand doar o sclipire a unui jucator ceferist pare capabila sa rupa echilibrul. Doar marele noroc a facut sa nu fie 1-0 pentru ploiesteni in chiar debutul meciului. Faptul ca fundasii laterali ai CFR-ului urca da posibilitatea surprinderii pe contraatac. E un risc obligatoriu si necesar, care poate fi suplinit doar prin jucatori mai buni si ..cam atat. Dar sa nu fim nerecunoscatori. Si Camora si Lionn reprezinta deja plusuri importante in lot. Dupa partea mea Panin ar trebui sa ramana rezerva constanta (caci si-asa joaca pe ambele parti, poate suplini pe oricine), iar Edimar, ar fi foarte bun ca si copil de mingi. Mai ramane ca problema si impresia de haos de la fazele fixe din careul nostru. Acea stare poate fi generata de o vina colectiva sau, la fel de probabil, de lipsa de autoritate a portarului. Stiu, nimeni nu e perfect...

   Totusi, marile castiguri sunt cei doi jucatori remarcati de toata lumea, cred, azi: Sougou si Renan. Sougou a dat un gol impecabil, o minge infipta perfect in plasa dintr-o centrare foarte greu de negociat (de vreme ce adversarul se plasase pe sub minge). Golul acela precum si jocul sau avantat cred ca fac din senegalez noul star al echipei si probabil o foarte buna afacere intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat. Favoritul meu este insa Renan, cel pe care-l asteptasem cu nerabdare datorita acestui film de prezentare: http://www.youtube.com/watch?v=0z3yJU48mqQ . Azi am vazut cate ceva din toate astea: acea pendulare excelenta la sut era sa produca un gol nemaipomenit in prima repriza. Apoi chiar daca in cea de-a doua nu i-a mai iesit sutul, i-a mers executia de centrare, la acel corner de gol. Probabil am fi tentati sa credem ca a fost intamplatoare. Tot el a centrat si in amicale, de pilda la golul cu Uzbekistanul, iar daca ne mai uitam si pe link-ul de mai sus vedem ca astea sunt „specialitatea casei”. Langa cei doi, tot ca transfer, l-as adauga si pe „noul Bastos”, parca renascut azi (ca si in cateva amicale). Daca poate juca doar ca „jolly-joker” atunci poate ca, atata vreme cat e dispus la efort pentru asta chiar sa i se dea acel post, fiindca el este cel care acum e cel mai greu de stavilit de catre tehnicienii adversi.

   Priveam sambata ce agitatie a fost in Sibiu pentru un meci de divizia A. Va asigur ca va fi la fel si la urmatoarele. O echipa ce se chinuie sa scape de la retrogradare purtata pe brate de un intreg stadion. Va dati seama ce-ar reusi CFR-ul cu asa ceva? Pacat ca a fost asa putina lume, un pic nedrept pentru ce au aratat fotbalistii, dar, sunt sigur ca acei care au fost in Gruia au simtit pe langa bucuria victoriei o totala inviorare. Urmatoarea intalnire de acasa va aduce cert o imbunatatire a situatiei. Tribunele vor inflori din nou, samanta a fost sadita tocmai de echipa, in acest meci.
    Redescoperirea continua!