joi, 28 aprilie 2011

Complexul de superioritate

Mysportul nu inceteaza sa ma uimeasca! Pentru ultimele etape din acest sezon voi scrie doar aici, urmand sa-mi caut "haine" noi din sezonul viitor. Ieri imi lasase impresia ca si-a revenit dar, in ultima clipa, de-abia am reusit sa extrag textul de pe site-ul ce tocmai pica si care acum e, asa cum ii place cel mai mult in ultima vreme: MORT! Asadar, sa dau drumul textului:

Daca nici azi nu invingeam in deplasare, atunci cand? Inca un pic si se termina sezonul si am fi fost cu un minus infiorator la adevar. Asa suntem la „-1” si, daca ne-a venit „fotbalul la cap” avem sansa sa ajugem la 0, intocmai ca echipele „linistite” ale anilor ’90. O fi bine? Este oricum mai bine de cum se intrezarea acum doar cateva saptamani. Iar o astfel de perfomanta chiar ne poate salta cateva locuri, intr-un campionat al impiedicatilor, in care sunt la moda egalurile (priviti doar clasamentul ca sa va convingeti). Dar pentru asta, pentru aceasta minima performanta de onoare ar trebui sa minam Gruia in urmatoarele 3 meciuri si, sa luam macar un punct de la Dinamo sau Medias (adica echipe ce ne sunt deocamdata la mare distanta). Constat insa ca e de-abia al doilea rand in acest sezon cand legam 2 victorii consecutive. A mai fost o astfel de situatie in tur, cand am batut pe Dinamo, cu un 1-0 convingator (la fel cum a fost succesul cu Vaslui) si apoi am avut acea „anormala” victorie in deplasare de la Bistrita. Iar apoi ne-am impiedicat acasa cu Mediasul cand ne era lumea mai draga.

Deci sa castigam tot ce mai este de jucat acasa? Sa avem 3 victorii consecutive? In primul rand sa jucam pe noul trend ceferist, de la Brasov incoace. Iar, la cum se prezinta lucrurile actual, nu cred ca a bate pe Otelul, o echipa careia i s-a terminat combustibilul de revelatie e chiar greu realizabil. Daca nu ne putem mentine noi forma buna, macar sa si-o mentina ei pe a lor, pe cea slaba adica si va fi suficient. Mai vine o Bistrita, care nu se va strofoca prea mult daca Universitatea Craiova se va fi condamnat intre timp singura... Si apoi Steaua, unde trebuie sa sfaramam cutuma. Da, aici deja discutam de traditii. Sa mai zica cineva si dupa meciul de azi ca CFR nu este o formatie cu traditii (deci si de traditie). Una dintre acestea este sa remizam mai mereu cu Steaua, confirmata si reconfirmata de ceva vreme. Alta, pozitiva, consfiintita si azi, probabil pentru eternitate, sa iesim mereu bine din meciurile din Baragan. Acum, sa fim rezonabili: la cat e de muribunda echipa din Urziceni azi n-ar fi trebuit sa se numeasca Unirea ci Umilirea, sau, dupa cum si-au adus jucatorii, Adunarea Urziceni. V-ati pus intrebarea ce facem dupa ce dispare Unirea Urziceni? In trecerea lor ca de cometa prin prima liga mereu au fost cel mai bun furnizor de succese pentru noi! Este evident ca va trebui sa ne gasim si altii pe care sa-i asuprim.
...
Vezi Liverpool si apoi mori
....
Este trist ce se intampla cu Unirea Urziceni. Trist si pentru fotbalul nostru actual ca a avut drept campioana un balon de sapun, care a luat la rand mari stadioane din Europa, Hamburg, Sevilia, Glasgow, Stuttgart, pentru a-si atinge apogeul pe Anfield. In curand, toate acele mari echipe europene vor avea prin magazie fanionul unei fantome romanesti. Macar leul si l-au ales bine ca sigla. Felinele nu traiesc prea mult... Jalnic este si felul in care si-au facut lotul actual: poti sa mai aplici un petic in cot, in genunchi, ca e criza, dar culmea rusinii este sa-ti faci haina doar din petice. Felul in care agonizeaza acum fosta campioana din Baragan, imi aminteste de cum faceau figuratie anumite echipe din Formula 1, gen Minardi: motor „imprumutat”, pilot „cu valiza” ce sponsoriza el echipa, nu conta la cate tururi distanta de castigator termina, important era sa fie pe-acolo, sa aiba „onoarea” de a fi depasit o data si inca o data de lideri, dar sa isi afiseze reclamele. Un soi de om-sandwich, cum se uziteaza in publicitatea stradala, o ocupatie perfect onorabila de altfel, doar ca in sport asta seamana a inselatorie. Acesta i-a fost probabil destinul Unirii, inca de la bun inceput, de jucarie a unui rege al asfaltului. Acum vor asfalta peste amintirea ei si, daca mai vand multe de pe baza lor sportiva vor putea asfalta apoi si gazonul. Cu tribunele le va fi cel mai usor, atmosfera este de divizia C, spectatorii fiind rasfirati ca vrabiile pe un gard.  
...
In lupta cu „urzicile oparite”
...
A fost azi o victorie meritata? Da, diferenta intre cele doua echipe a fost clara, chiar daca poate multi am tresarit la 0-1, nu cred ca deznodamantul favorabil ne era in mare pericol. Poate daca ar fi intarziat prea mult egalarea, dar... la ce jucatori ni se opuneau mai ales in aparare era greu de crezut sa se intample asta. A fost insa un stil convingator? Ezit sa raspund afirmativ aici. Jocul colectiv n-a fost nici pe departe atat de bun ca la partida precedenta, cu Vasluiul. Am avut multe faze in primul rand datorita naivitatii adversarilor. Uitati, de pilda, nu stiu daca Nicoara este chiar de neoprit, as spune ca mai degraba nu, gandindu-ma la alte evolutii, dar azi, pentru cei de la Urziceni el sigur a fost mult prea mult. Cam toate pasele date pe culoar au fost aproape sa ne mearga, depasirile facute de jucatorii nostri erau la ordinea zilei. E greu sa compari un meci cu una dintre primele 2 echipe din liga cu un altul cu cea mai slaba, dar macar pe aceste considerente incerc. S-au facut cam prea multe erori, dar s-au si putut face niste comparatii intre jucatori de pe aceleasi posturi. E nevoie de mai multa calitate in urmatoarele meciuri, dar poate ca pe baza celor testate azi se vor lua si deciziile corecte.  

In rest, gazdele au avut terenul si vantul de partea lor, dar nici astea nu au putut echilibra fortele. Terenul, mai bun decat mocirla din sezonul trecut, cand ar fi facut cinste doar Branestiului, dar asta este evident doar meritul vremii, al faptului ca n-a mai plouat de mai bine de o saptamana. Totusi vremea ne-a oferit un vant cam ca la Targu Mures, noroc ca de data asta aveam oamenii necesari si puteam pasa si pe jos. In fine, o alta observatie, suprafata de joc mi s-a parut suspect de ingusta, probabil la limita regulamentului. Nu cred ca a fost doar o iluzie a camerelor tv. Vedeti doar spatiile de la careul mare pana la linia de margine. Este probabil o decizie de a ajuta echipa locala, pentru a sta mai compacta, dar si pentru a da lovituri norocoase ca la faza golului lor.

Cel mai mult insa ma intereseaza modul in care CFR-ul a abordat aceasta partida. Am dat oare 100% pentru victorie sau am considerat inca de la inceput ca va fi o misiune facila la Urziceni? De unde putem deduce asta? Chiar din „subiectul Cadu”. Cand am vazut ca el nu e pe teren si nici pe banca de rezerve am crezut ca mi-a scapat cumva un detaliu de la partida cu Vasluiul. Apoi am verificat caseta tehnica de atunci si nu figura acolo Cadu cu niciun galben luat. In cazul acesta, ramaneau doua variante: a fost menajat sau era usor accidentat (desi n-a fost nicio stire referitoare la asta). Ce ciudat, lipseste marele capitan si nu parvine nicio stire despre motivatie? Ca a fost sau nu accidentat ne vom da seama daca va juca impotriva Otelului. Mie aceasta imi pare cea mai plauzibila varianta, fiindca altfel nu inteleg de ce n-ar fi fost macar trecut pe banca de rezerve, acolo unde nu mai aveam niciun fundas central disponibil (e drept, aveam 3 in teren, la nevoie mutam intre ei). Totusi, la abnegatia pe care stim ca o are Cadu nu cred ca n-ar fi vrut sa fie in lot, chiar si intr-un picior. Este destul de posibil asadar si ca din ratiuni de strategie el sa fi fost pastrat pentru meciuri mai grele. Ceea ce, pe cale de consecinta, insemna ca duelul de fata era vazut ca fiind unul oarecum usor. Chiar si faptul ca ne-au trebuit vreo 20 de minute si un gol incasat ca sa dam drumul la alergare pe tot terenul, poate fi un indiciu al unei usoare lejeritati in tratarea meciului. Bine, pana la urma, ca ne-am redresat la timp si ca n-am avut soarta lui Steaua si Dinamo la Urziceni.
....
Imprumutati si de la noi fotbalisti...adevarati!
...
Cei care s-au plans ca Steaua-Dinamo a fost un derby tern, ar fi trebuit sa-si curete greata cu partida de azi. Multe erori, e drept, dar si foarte multe ocazii de poarta, ratari, goluri, cate un pic din toate ce ar trebui sa ofere un meci frumos. Au avut si gazdele sansele lor dar, ca numar si ca stil CFR a avut de vreo 3 ori mai multe, exact proportia aratata de scor. Peralta, Bastos si Batin, toti au avut cate o sansa de gol de la mai putin de 10 metri de poarta. Deci, cam 2 ocazii enorme pentru un gol. Cu exceptia startului de meci si a primelor minute din a doua repriza, cand echipa noastra a parut iarasi predispusa lancezelii, in rest cred ca intalnirea a fost clar dezechilibrata. Nicoara si Panin au dominat cum n-au facut-o niciodata partea stanga, unde se pare ca aveau de-a face cu niste surogate de adversari, lui Peralta nu i-a putut lua nimeni mingea, iar Kone putea sa se creada un Messi negru la nivelul rivalilor. Oricat de multe ar fi vazut Epaminonda in toate epopeea Unirii nu avea cum sa capete valoarea de a se lupta corp la corp decat poate cu Bus. Batin, golgheter de divizia B, deja i-a fost prea mult!

Meritul lui Minteuan este ca a sesizat la timp cateva chestiuni: flancurile au facut legea, iar faptul ca cele 2 goluri din prima repriza au fost marcate tocmai de jucatori de extrema certifica ideea ca antrenorul a facut alegerile bune. Pana acum cateva meciuri oscilam si eu intre Hora si Kone pentru dreapta, eventual cu trecerea lui Kone pe stanga. Iata totusi ca Minteuan a ales bine si cred in continuare ca pentru Hora e loc destul pe posturile centrale, in continuare descoperite. Iar daca pe partea stanga puteam juca sistemul mijlocas + fundas de banda, pe partea dreapta tactica s-a vrut intentionat, din nou, dezechilibrata, Kone fiind mai mult un soi de atacant la sustinere, iar Diogo ramanand mai mult pentru spate. Asimetria aceasta a functionat bine in ultimele meciuri insa, ce vom face daca Dorinel Munteanu se va prinde de aceasta manevra? Cred ca pentru meciul cu Otelul se cer mici surprize. Una ar putea fi renuntarea la Diogo. Din pacate, asa cum l-am laudat in precedentele 3 partide, azi trebuie sa remarc ca a fost dezastruos. Un fundas de banda care nu urca ar trebui sa-si indeplineasca poate cu sfintenie atributele defensive. Doar in prima repriza a avut cel putin doua faze, (doua – sigur!), in interval de nici 10 minute, la care a gafat grav, o data sansa suranzandu-ne, a doua oara surazand Minca. Iar cand a incercat sa ajunga pana la mijloc, s-a trezit depasit de adversar si nevoit sa-l incalece, sa-l tina grosolan cu pretul primirii unui galben inca din minutul 30. Minteuan l-a luat la ochi si pentru asta l-a si schimbat in a doua repriza. Pentru urmatorul meci nu cred, asadar, ca doar de dragul lui si de frica faptului ca nu avem fundasi de banda (lucru vechi deja) ar trebui sa ne mai limitam optiunile tactice, cu dezechilibrarea aceasta a stilului de joc. Mai bine il punem pe Leo Veloso si activam toata latimea terenului.

Un alt fapt ingrijorator este si evolutia lui Piccolo. Este stiut ca italianul se acomodeaza mai greu, posibil sa nu fie inca nici complet refacut, totusi a parut alt jucator fata de cel pe care-l denumeam noi Piccolo. Iar daca intr-adevar Cadu e accidentat, Maftei, la fel, de ceva vreme, Muresan asijderea, chiar avem o problema acolo. Din prea multi fundasi centrali acum avem prea putini? Apararea noastra a avut un echilibru fragil, cu greu i-am dat rezistenta mai mult decat a unei coaje de ou. Noroc cu Rada ca a fost mai stabil, chiar daca si lui ii putem reprosa acel hent din care a rezultat primul gol. Dar, lovituri ca acelea sunt cu duiumul in fotbal si, chiar si asa, nu exista goluri imparabile cum aparent a fost cel incasat de noi. Acolo a fost vesnica problema a marcajului la fazele fixe, cea la care suferim continuu. Nu ar merge mai bine o dispunere zonala, de pilda la o faza ca lovitura executata de Patras n-ar fi fost mai util sa aglomeram coltul scurt, tocmai pentru a ne feri de o executie razanta? Daca aceasta asezare e pe moment sarcina lui Minca atunci el e mai vinovat de gol decat Peralta.

Totusi, Minca e un pas enorm in fata comparativ cu Nuno Claro. Daca nu greseste grav nu are cum sa-l mai scoata cineva din poarta pana la finalul campionatului. Mi-a placut din nou faptul ca isi dozeaza bine plonjoanele si reflexele, par mai grupate, mai controlate, ca are priza (da, chiar si in doi timpi!). A avut o lovitura libera la care l-a salvat doar bara, el fiind spectator, a avut cateva degajari care nu i-au iesit dar, in ansamblu da mult mai multa siguranta apararii. O singura observatie totusi: mi se pare ca nu iese tocmai corect, nu se protejeaza corespunzator in saritura, fapt pe care mi-l amintesc in privinta lui si din cele cateva evolutii pe care i le-am vazut pe cand era la Brasov. Azi a primit in 2 situatii fault la portar dar, in mod normal in careul mic el este cel care trebuie sa loveasca un rival in saritura si nu invers, sa i se dea peste maini, sa scape mingea. Sa fie lipsa de tupeu sau poate si lipsa unui blocaj al atacantului precum cel pe care doar Cadu stie sa-l faca?

Astazi nu zona centrala a fost cea care a decis meciul ci, asa cum am spus, partea stanga. Avandu-l pe Rada, mai sigur, Panin si-a permis mai multe, am vazut in sfarsit invaluiri  si centrari bune. Mai mult, chiar si in a doua repriza, momentele de pressing erau declansate tot de urcarile lui Nicoara, dublat, e drept, de Peralta si Sare. Cel mai mult m-a bucurat ca la 2-1, dupa ce am inteles ca nu are rost sa ne aparam un avantaj minim cand putem avea mai mult, am iesit la pressing si ca, aproape instantaneu, a aparut si golul.

Oamenii de gol nu m-au impresionat. Bus cred ca si-a pierdut locul de titular, probabil ca acum va fi la moda Batin. Justificat, dintre cei doi ultimul pare mai bun dar, spun din nou, ce-ar fi sa jucam fara varf clasic? Cata vreme cei din lateral pot sa dea gol, de ce sa ingradim totul intr-o tactica de manual? Bastos si Hora ar fi alegerea mea si un joc naucitor cu 4 oameni care pot da in orice moment gol. Sigur, asta daca si Bastos va juca un pic mai serios. Era minutul 2 si Bastos, singur in careul mare rata o preluare care garanta un gol. Apoi, un alt exemplu, in repriza a II-a, Bastos executa corner, mingea se respinge la noi, in centru si pasa pleaca evident tot catre brazilian, in margine, cel care nu avusese ca prima grija sa iasa din offside-ul de dupa executie. Stiu, fata de cei de la Urziceni Bastos a parut superstar, dar chiar putea mai mult, de fapt va trebui sa faca mai mult in urmatoarele meciuri.

Incep sa ma lamuresc mirandu-ma de Sare. Din nou foarte bun cand avem noi posesia, din nou extrem de ciudat in felul in care recupereaza. E interesant cum poate fi bun la recuperarile de pressing, cum prinde mingi la mijlocul terenului, cand toata echipa sta sus si cat de slab, de ineficient este in fata aparatorilor (au fost cel putin 2 situatii in care a fost prea usor depasit), iarasi s-a tras prea mult la poarta noastra din zona centrala. Sigur, Sare e un mare castig in jocul nostru si asta se vede inca de cand a inceput sa apara ca titular in echipa dar, in momentul in care aveam avantaj nu credeam ca am sa-mi doresc sa-l vad pe Kivuvu, sa blocheze eficient. Cu Sare inchizator nu putem juca la conservarea rezultatului. Muresan, fa-te bine curand!

Din nou am avut parte de-o executie a lui Rada din lovitura libera, aproape la fel de precis in tinta ca De Zerbi doar ca, mult mai eficient, imprima mingii o viteza superioara. Stiu, cu Vasluiul nu i-au iesit incercarile dar, de-acum incolo cred ca e clar pentru toata lumea cine e executantul nostru de pe centru. Plopii pot rasufla linistiti, Muresan va avea alte lucruri de facut.

Cei mai buni au fost in mod cert cei deja amintiti: Kone, Nicoara si Peralta. Daca la Kone pot spune ca s-a vazut cat si cand a trebuit, la Nicoara trebuie sa salut primul sau gol marcat pentru noi intr-un meci oficial. Spuneam si data trecuta ca vine de foarte multe ori dupa ultimul om din banda si, chiar daca da oarecum din unghi, se pot da goluri si de acolo. Iata ca azi i-a iesit! Mai frumos decat sutul a fost preluarea, intoarcerea cu adversarii in spate si realizarea individuala a fazei. Momentul a fost foarte important, fiindca doar pe o asemenea executie sau de pe vreo faza fixa am fi reusit sa intram rapid in joc. Totusi, nu pe Nicoara am sa-l numesc omul meciului ci pe Peralta. Stiu ca a dat autogol – l-ar fi dat oricine de acolo. Dar nu avem voie sa uitam ca a ordonat tot jocul nostru, iar si iar si ca a dat 2 pase de gol, atat pentru Kone cat si, una mai frumoasa, prin spatele lui Nicu, catre Batin. Daca secretul lui sta in pregatirea facuta asta vara prin parcuri cred ca la vara conducerea ar trebui sa-si regandeasca locul de cantonament. Evident insa, secretul lui sta in valoare, recuperator si, mai ales, pasator desavarsit. Nu e complet, chiar nu are ce sa caute in careu, atata vreme cat isi face perfect treaba asta!
....
Pana la urma o victorie previzibila e categoric mai buna decat una invizibila. Trebuia sa invingem, echipa s-a achitat de aceasta sarcina, dar sa nu privim prea devreme catre clasament. Europa League e departe, a fost indepartata de punctele pierdute prosteste, din vina noastra dar si a catorva arbitraje. Sa ne gandim ca in loc de 5 puncte diferenta, cu macar 2 victorii din partidele de la Brasov, Tg Mures sau cu U acum eram acolo, sufland puternic in ceafa. Asa, 5 puncte sunt greu de recuperat si asta se face doar invingand la Dinamo, lucru de care, spun cu tristete (fiindca nici adversarul nu pare grozav) nu vad CFR-ul in stare. Ramane asadar cum am stabilit sambata: noi sa ne vedem de ale noastre, sa facem macar o serie de 3 victorii consecutive, sa ducem adevarul la 0, ca o echipa care intr-o vreme nu dadea puncte acasa si, daca se poate si se vrea, sa jucam cat mai frumos pentru publicul ce va veni la stadion poate nu in numar coplesitor dar cu inima deschisa, pentru echipa si nu pentru trofee!

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Avem o bucurie. Cum procedam?

Cred ca tocmai am prins o victorie, nu? Sa-mi fie iertat, dar „specia parea pe cale de disparitie”, iar de cand CFR n-a mai ochit vreuna, am si uitat cum arata, cum se primeste asa ceva. Asadar, cum putem fi siguri ca nu ne inselam, cum o putem identifica? Parerea mea este ca o victorie cu Vaslui este DOAR atunci cand Porumboiu face scandal cu poalele in cap referitor la arbitraj, cand mass-media „dă Bucuresti”, suspect nepartinitoare si neimplicata sentimental spune moale ca CFR a fost intr-adevar mai buna, cand putem face o scadere intre A si B pe tabela si tot sa ne mai ramana ceva in plus, cand folosim clasamentul pe post de scara si nu de tobogan. Da, iata, avem toate aceste elemente deci cred ca putem concluziona chiar si stiintific ca avem de-a face intr-adevar cu o veritabila victorie! Care e gestul reflex? Felicitarile! Si, de data asta echipa le merita. Tinand cont de conjunctura, de oponentul valoros dar si de mai noua lipsa de interes a noastra pentru acest sezon cred ca o evolutie ca cea de azi nu poate fi intampinata decat cu bucurie naturala.  
...
Ce ar trebui sa facem cu aceasta victorie? Ne folosesc punctele la ceva? Nu prea. Ne foloseste faptul ca am incurcat teribil Vasluiul in lupta lor pentru titlu? Nici atat. Nici macar nu putem sa facem vreo trimitere comparativa intre noi si formatia de pe podium invinsa azi, fiindca atunci, imediat ar trebui sa ne reamintim de dezastrul din tur, de la Vaslui, probabil cea mai mare umilinta suferita in ultimii ani pe plan intern: sa fim condusi cu 5-1! Mai putem pune matematica la munca pentru sansele de Europa League? Poate doar cu victorii pe linie, pana la final. Sansele astea teoretice au fost anul aceste mereu stricate a doua zi. Si atunci, la ce este bun succesul de azi? Simplu si esential: la bucuria fotbalului.
...
Din momentul in care ne-am declarat resemnarea privind sansele acestui sezon, fotbalul, frumusetea jocului trebuia sa devina principalul nostru obiectiv. Reconstructie nu s-a prea facut, tinerii au fost pusi in echipa doar ca plombe. Evolutiile, in ansamblu, au fost chinuitor de neputincioase, efectele resimtindu-se imediat in tribune. Imaginati-va insa ca CFR-ul ar fi jucat in aceste partide exact ca azi, istet, cu viziune, fara crispare si presiunea rezultanta, un joc de echipa si nu unul in care fiecare jucator sa vrea sa-si „arate muschii”; cum s-ar fi primit in cazul aceste rezultatele, oricare ar fi fost ele? Cum ar fi fost chiar si sa pierdem meciuri in care ne-am fi facut cateva ocazii ca cele de azi, in care mingea ar fi stat mai mult la noi, fara pas fricos in spate sau disperare in atac, in care am fi stiut chiar si ce sa facem cu posesia. Cu siguranta nu s-ar fi ajuns la moralul prabusit cu care am intampinat aceasta partida, ca si cum nimic bun nu ni se mai putea intampla. Dupa atatea trofee in ultimii ani cred ca am ajuns sa apreciem si sa ne dorim in mod egal si frumusetea fotbalului nu doar victoriile cu orice pret si e pacat ca doar acum, asa tarziu, redescoperim ca inca mai avem motive sa asteptam cu nerabdare partidele formatiei favorite. In sport a castiga nu ar trebui sa fie chiar totul ci poate, macar in sufletul suporterului cantareste chiar mai mult a fi demn, a te ridica la nivelul jocului. Astfel, poti privi totul ca pe un spectacol, poti aplauda efortul, talentul, te poti bucura impreuna cu prietenii din tribune de faze, de traseele mingii, nu doar plasa portii scuturata. Sa ne gandim de exemplu, doar pentru azi, ce reconfortanta senzatie da un asftel de meci, mai presus de victoria la limita obtinuta, ce cadou frumos acum inaintea sarbatorilor, sa credem ca ne-am redescoperit echipa favorita. Sau, cu riscul de a comite o impietate, ca si CFR-ul a inviat!
...
Asadar nu acest 1-0 reprezinta, din punctul meu de vedere victoria ci insasi maniera in care CFR s-a miscat azi in teren, in care pana la urma a impus dincolo de orice tagada superioritatea. Pentru asta, trebuie sa admitem ca un mare merit l-a avut si dispunerea tactica, a noastra dar mai ales a adversarului. Nu stiu daca Minteuan putea juca altceva (eventual putea bloca jocul cu Kivuvu si Sare – bine ca n-a facut-o), optiuni nu prea existau. Doua varfuri nu avem, linia de fund este, in principiu, batuta in cuie, Nicoara a avut sansa de a juca iarasi la mijloc si, in rest, nimic nou sub soarele generos de primavara. Asadar cred ca cel mai mult ne-a ajutat in desfasurarea jocului dispunerea in teren a Vasluiului, poate fortata, poate voita. Ideea de a-i avea pe Sanmartean, Wesley si Adailton, alaturi de imobilul Yero Bello a cantarit enorm. Initial parea ca acest fapt le va aduce moldovenilor o deosebita forta ofensiva, poate asa se explica si primele 10-15 minute in care ne-au impins catre careul nostru. Venea sa castige, nu? Doar ca acolo, in acel inceput de partida, ne-am proptit foarte bine in apararea centrala, atenti si precisi in interventii si, usor, usor, le-am tocit varful de lance. Problema imensa a lor pe durata intregului meci a fost recuperarea mingii. Cei 4 deja enuntati valorau in faza defensiva cam cat am avea noi trei De Zerbi pe teren, adica aproape deloc. Daca pe Wesley l-am mai vazut aparand pe la mijlocul terenului restul se evaporau din joc o data ce posesia trecea la noi. Evident, absenta lor, posturile lor trebuiau sa fie luate de undeva din spate si, ce util pentru noi, erau luati exact din zona centrala, acolo unde inchizatorul Genchev (si el partial accidentat) sau, mai apoi inlocuitorul sau, Pavlovic s-au vazut de fiecare data, rand pe rand, impresurati de mijlocasii nostri, deci usor de scos din joc si ei. In felul acesta Bastos, Peralta sau Kone, cei care veneau mai des catre centru, ajungeau lejer fata in fata direct cu fundasii adversi, care mai aveau si sarcina suplimentara de a-l tine pe Bus. Aceasta zona cred ca a fost cheia intregului meci, de aici a parut ca Vasluiul este dezlanata pe teren, ca avem spatii mari de actiune. Pistonarea celor 3 mijlocasi ai nostri i-a facut pe vasluieni sa renunte si la curaj, i-a facut sa vada in CFR o echipa vie, nicidecum una care nu mai invinsese pe nimeni de 6 meciuri. Iar cand si mijlocasii nostri au pofta de driblinguri, panica adversarului trebuie sa fie totala. Bastos si Kone au executat in dese randuri serii de cate 2 driblinguri, rezultand oameni depasiti individual. Pe langa asta, viziunea titularului (se putea altfel?!) Peralta, a fost si ea stralucitoare ca o nocturna. Evident, oricat de bine ar juca oamenii nostri, acest stil de joc merge NUMAI atunci cand avem in fata o echipa ce vrea sa castige, nu una care vrea sa ne smulga remiza. Acolo se cer gasite alte metode si vom vedea daca vom fi in stare si de asa ceva.   
...
Nu a fost totul perfect. De fapt ultimul „meci perfect” facut de CFR se leaga tot de Vaslui, acel 3-0, ultimul din efemera trecere a lui Uhrin pe la noi. Ar cam fi timpul sa inlocuim acea borna, nu credeti? Deci sa vedem ce n-a functionat tocmai bine azi: in primul rand Panin. Depasit cam usor in cateva randuri (dar acoperit bine de Rada), faultand cam dur in altele. Da, a urcat un pic mai mult ca suport pentru Nicoara, a facut ca acea parte sa fie vie, dar fara folos. Si asta e si vina lui Nicoara, cel ale carui maini se ridica mult prea usor in aer, cel care cade prea „romaneste” la fiecare sfert de contact. Un fapt asupra caruia nu sunt lamurit complet – Sare si prestatia sa ca inchizator. Cel putin la inceput, Sare a parut si el mult prea usor depasit de adversari, iar mijlocasii Vasluiului cu mingea la picior fata in fata cu fundasii chiar pot pune mari  probleme. Nu l-am vazut recuperand prea multe mingi in duel 1 la 1 cu adversarul (asa cum o facea Muresan) dar sansa lui s-a numit Peralta, rezistent 90 de min ca un junior si deseori activ si in faza defensiva. De la 1-0 jocul s-a schimbat, rabdarea adversarilor s-a epuizat asa ca si Sare a avut o sarcina mai usoara. In fine, este un truism a spune ca nu avem atacanti. Lucrul a fost re-re-recofirmat de Bus, cel care din doua situatii prelucrate de mijlocasi a expediat niste suturi care probabil doar la juniori erau goluri. Pe langa aceasta semnalez si disparitia lui totala din joc in partea a doua, fapt sesizat corect si de Minteuan, care l-a si schimbat cu Hora. Chiar daca si Hora s-a razbunat cu un sut pe peluza, cred ca acea tactica, Hora-Bastos varfuri false, practic sa jucam fara niciun atacant de meserie, ar fi cea mai utila in acest moment.
...
Ei bine, daca l-am criticat pe Bus, trebuie sa-l si laud, macar pentru faza de la care am primit lovitura de la 11 m: deschidere lunga din terenul nostru a lui Peralta, incrucisare intre atacant si omul de sustinere, centrare excelenta a lui Bus, cam in genul celor care-i ieseau lui Y. Kone si penalty fara dubii. Degeaba se agata Porumboiu de faptul ca imaginea tv nu a suprins toata faza. La intrarea lui Bastos in careu, cat inca se mai vedea planul general, jucatorul nostru avea deja prim-planul in fata lui Farkas. Deci ce poate fi de contestat? Porumboiu ar trebui sa zica „mersi” ca n-au jucat chiar din acel minut in 10 oameni. Golul era iminent, tinerea a fost evidenta... Oare nu se da rosu la asa ceva? Sa zicem ca se da obligatoriu macar galben. Doar ca, in minutul 2, acelasi Farkas l-a cosit din spate foarte dur pe Bastos, pe la mijlocul terenului, intr-o faza in care noi declansam contraatacul. Evident, daca s-ar fi intamplat asa ceva, Porumboiu ar fi plans deja in hohote la pauza in studioul GSP. Dar sa lasam scadalagii, avem lucruri mai bune de semnalat.
....
Ar fi de subliniat forma tot mai buna a lui Bastos, de vreo cateva meciuri incoace. Chiar a inceput sa joace mai mult pentru echipa, ii ies mai bine driblingurile. Sa fie un semn ca vrea mai mult sau ca de-abia acum isi simte coechipierii, dupa lungi perioade de alternanta titular-rezerva-titular? La cum evolueaza acum e un jucator de pastrat si pentru sezonul viitor. De asemenea, Kone. Nu cred ca m-am inselat meciul trecut cand am spus ca joaca mai mult pentru sine dar, atata vreme cat ii iese de multe ori ce sa-i poata fi reprosat? Este excelent cand porneste in cursa cu mingea la picior, avand centru de greutate foarte jos dribleaza in mare viteza si de regula este oprit doar prin fault. Desi joaca in margine este genul de „inside forward”, fiind atras de careu si deloc de ideea de a da centrare. Azi n-a dat gol ca in ultimele 2 partide. Nu-i nimic, poate recupereaza la Urziceni! In fine, Peralta, poate cel mai bun om al unui meci in care toti si-au facut bine treaba. Pasele sale, chiar si cele de temporizare, fac din el in acest moment omul esential in mecanismul nostru. Daca nu are un adversar care sa se tina ca scaiul de el atunci este magnetul spre care merg toate pasele noastre din spate sau de la mijloc. In fine, Nicoara, desi l-am criticat mai sus, are si momentele lui bune, atunci cand ataca si el careul. Daca ii intra acea faza din minutul 38, cu preluare cu spatele la poarta, intoarcerea adversarului si sut cu stangul putin peste poarta, era golul lui 2011 pentru CFR. Totusi, la tot ce inseamna sut merita apreciat, merita aplaudat, pentru felul in care vine ca la rubgy, pe trei sferturi, pentru cum creaza superioritate si zona de prins poarta, acolo, din unghi. Vor veni si golurile, toate la vremea lor.
....
Minteuan a gresit intr-un singur punct in acest meci. Mai erau 15 minute, controlam jocul fara probleme si totusi l-a scos pe Bastos pentru a-l introduce pe Kivuvu. Vesnica dorinta de a conserva rezultatul? De ce? Efectele acestei miscari puteau fi coborarea zonei noastre de posesie si exact revitalizarea liniei lor de atac. De ce sa nu fi continuat sa-i alergam, sa prinda mingea? Vasluienii nu au trait decat din faze fixe in acest meci, apanajul in acest caz al unei echipe careia nu-i merge deloc jocul. Acolo mai avem de lucrat si noi, fiindca de prea multe ori miscarea jucatorilor nostri in astfel de faze este periculos de haotica.
...
Trebuie remarcata si atitudinea echipei, parca mult mai dispusa la a conlucra, la dublaje dar si la jocul de pase aerisit. Sare, chiar daca nu a fost tocmai un inchizator si-a pus in valoare forta, nu a dat mingi adversarilor, a fost foarte util in lungile momente in care jucam un fel de tiki-taka, pe tot terenul. Da, iata ca chiar putem juca si noi asa ceva, cu calm, fara sa ne ingramadim cu adversarul pe noi si sa bubuim mingea la disperare in fata. Totul este sa facem cumva sa ajungem in avantaj pe tabela! In fine, o alta linie care trebuie remarcata, care a dat de fapt baza echipei si a tinut-o sus pe teren este cea defensiva. Cadu – bun, Rada chiar mai bun! Diogo solicitat mai putin in banda a putut si el strange mai bine langa cei din centru. O linie impenetrabila, cu multe interventii la sacrificiu dar toate atat, atat de frumoase si utile! Iar, in spatele lor portarul care cred ca si-a infipt acum bine de tot radacinile in careul nostru mic. Minca a aratat la ce este buna inaltimea, a scos de pe varfuri suturi la care cu Nuno Claro aveam mari emotii, a aratat ca are si reflexe, chiar a avut si el contributia sa la pastrarea curata a tabelei. O singura problema de concentrare pare sa mai aiba, atat la anumite degajari (cam 1 din 2, de jos, lovite aiurea) cat si la faza in care, la o pasa „acasa” a incercat sa faca stop pe stangul si a avut noroc ca mingea i s-a oprit in dreptul, aproape de un autogol stupid.
....
Ca telespectator am fost incantat de atmosfera frumoasa aparenta pe stadion. Mi-as fi dorit sa ajung la un asemenea meci! Soare, oameni frumosi, relaxati, civilizati, bucurosi de ceea ce vedeau, poate nu prea multi dar, in conditiile in care miza era una neglijabila, in care ora si ziua erau nepotrivite, cred ca nu se poate spune ca spectatorii au lasat echipa de izbeliste. Vor veni si vremuri mai bune? Inca un episod ca cel de azi si vom putea afirma ca deja au venit!
...
Pana atunci, victoria aceasta are darul de a ne face Pastele mai frumos, e un cadou foarte potrivit pentru a fi optimisti in privinta fotbalului si pentru a il lasa deoparte macar in aceste cateva zile destinate in primul rand celor apropiati. Sarbatori Fericite tuturor!

marți, 19 aprilie 2011

"Cochilotii" di raliuri si chilotii di politicî

Strategie de comunicare politica a PDL-ului ca pentru Etno sau Taraf TV: in ultima perioada, cand trebuie sa faca vreo referile la adversarul lor politic Ponta, se foloseste intr-un mod dispretuitor sintagma "copilotul Ponta", cu referire la faptul ca el nu conduce de fapt bolidul de curse sau, mai mult, cu trimitere la accidentul suferit de echipajul Keleti-Ponta acum cateva luni la Iasi. Iata cateva exemple:

Boc: "Ponta si Antonescu vor duce Romania in faliment cu viteza cu care se rastoarna copilotul Ponta"
Basescu: "Domnul Ponta e copilot la o masina, participa la raliuri, are sponsori necunoscuti, cu care a ajuns copilot. Un om care nu are calitati sa conduca o masina lunge de 3 metri, nu ii da nimeni volanul in mana, poti sa ii dai tara pe mana?"
Gheorghe Flutur: "PDL nu are nevoie de sfaturile unui copilot care nu a stiut sa-si conduca propria masina"

Sa ne intrebam oare care este publicul tinta la care ar trebui sa prinda aceste etichetari? Cine e suficient de prost incat sa creada ca a fi copilot la raliuri este ca si cum ai sta in dreapta soferului pe strada, palavragind, schimband posturile la radio sau pur si simplu tragand un pui de somn? Cine trebuie sa creada ca daca echipajul a fost implicat intr-un accident inseamna ca de fapt componentii sunt lamentabili? Cred ca nu exista pilot de raliuri (chiar si roman) care sa nu fi avut vreun accident serios, vreo rasturnare. Face parte din fisa postului! Va provoc inainte de toate sa vedeti o inregistrare de 3 minute si 30 de secunde din masina echipajului Keleti-Ponta la un raliu in Spania (mai ales la finalul clipului pulsul creste):


Acum sa discutam despre barbatie, despre curaj, despre capacitate si incapacitate? Ati reusit sa tineti macar ritmul cu ceea ce citea Ponta in timpul in care masina trecea ca intr-un carusel nebun prin toate curbele acelea? O singura eroare, o singura confuzie, un "dreapta" in loc de "stanga", un "3" in loc de "2" (vitezele de abordare a curbelor) si pilotul ar fi facut o eroare, ar fi iesit in decor, cu urmari uneori poate mai grave decat o rasturnare. Raliurile sunt un sport periculos, un aparent joc in care, de multe ori, o greseala inseamna ciocnirea frontala cu un pom sau caderea intr-o rapa. Au fost suficiente victime si in campionatul romanesc ca sa nu dezvolt mai mult ideea. Ganditi-va de asemenea ca ceea ce ati vazut e doar o filmare, nu e zgomot, zdruncinaturile masinii, nu sunt fortele de tractiune... Imi povesteau cativa prieteni din presa ca au avut oportunitatea sa mearga vreo cativa kilometri alaturi de un pilot de raliuri, intr-un regim apropiat de viteza de la raliuri. "Cand m-am dat jos mi-a venit sa vomit", asta era descrierea lui exacta. Asadar, credeti ca este usor sa fii copilot? Si cine sunt de fapt cei care il judeca pe Ponta? "Piloti" cu girofar? Curajosi doar la panglici, la mesele festive, in cel mai bun caz, la plimbari cu snowmobilul?! 

Nu va faceti o impresie gresita asupra mea si asupra acestui text; o spun deschis: nu sunt un fan al lui Ponta. Il consider de multe lipsit de eleganta comunicarii si, tot mai des, deplasat in felul in care se contreaza cu anumite personaje, mai ales de sex feminin. Cred insa ca a trata cu superioritate DE PE MARGINE un participant la raliuri este un act situat fix intre lasitate si ipocrizie. Puteau gasi alte carente ale personajului, alte puncte negre, de pilda legatura sa cu Rovinariul si Turceniul. Acolo era insa nevoie de scheme si scenarii ample, de demonstrari ale posibilelor nereguli. Asa e mai simplu: "Hă-hă-hă, nu conduce masina!" "Hă-hă-hă, se da peste cap cu ea!". Apropo de asta, de accident, am realizat o foarte scurta prezentare comparativa a 2 accidente celebre la vremea lor. Va invit sa o vedeti si sa trageti singuri apoi concluziile, despre curaj, barbatie, despre cine-i bleg si cine-i mototol: 


duminică, 17 aprilie 2011

Fluierand a paguba

Mysport-ul e din nou in mare suferinta. Imi e mie rusine de rusinea lui. Probabil ca in 1-2 zile va fi din nou activ dar, pana atunci, ma vad nevoit sa postez din nou aici. Atunci voi muta tot articolul (precum si potentialele comentarii) pe site-ul obisnuit. 

Theo Kraciunescu - Mugur de fluier




Se intampla uneori ca atunci cand n-ai ce face, fluieri. Poti fluiera doar sa treaca timpul, asteptand vremuri mai bune, de pilda promisul sezon viitor, poti fluiera a dezaprobare si asta ar fi de preferat injuraturilor mizerabile proliferate pe stadioanele noastre sau, daca esti arbitru, trebuie neaparat sa fluieri ca sa-ti dovedesti existenta si sa incasezi baremul (cu cat se vorbeste mai mult de tine dupa meci, cu atat inseamna ca ai fost mai implicat; suspendarile vin si trec, meseria si notorietatea merge inainte).
...
Cam asta face si CFR-ul nostru acum. Fluiera, cum stie el mai bine... Ba nu, stati sa privesc mai atent. De fapt se fasaie, de dezumfla cu fiecare etapa ce trece, se apropie tot mai greu de finish, ca un maratonist mediocru, sleit. Nici nu mai conteaza ca face un pas sau ca face trei deodata, important e ca linia de final se apropie din inertie iar cei care trebuie sa abandoneze inca nu se vad, in spate, dupa colt. Nu mai are nicio importanta cum arata el insusi, CFR-ul, cum mimeaza sportul, cum se vede ca vrea dar nu mai poate. Sa-i facem o poza acum si sa speram ca vom avea ocazia ca atunci cand vom mai fi vreodata suparati pe nereusite de moment sa ne gandim, uitandu-ne la amintire, ca s-a putut si mai rau!
...
Tura de la Brasov n-a facut nici ea exceptie de la regula deja instituita. Aceiasi pedalare in gol, aceleasi lucruri pe care le banuiam deja. Singura mare noutate – 2 goluri! Daca privim insa critic gasim imediat faptul ca de fapt in tot meciul am avut doar 4 ocazii (din care 2 ca urmare a unor extraordinare executii ale lui Rada) si ca, cel mai grav, au existat perioade de zeci de minute in care echipa nu mai putea lega 3 pase consecutive, in care ne aparam in 30-40 de metri de poarta. Nu contest, s-a vazut o ambitie mai mare a echipei, jucatorii au incercat sa fie mult mai atenti, mai implicati in joc, dar, ce folos, atata vreme cat terenul parea mereu inclinat spre poarta noastra, cat jucam mereu in rampa. M-am gandit o clipa cine erau adversarii nostri. In tur, in Gruia i-am batut cu 4-0, fara sa parem a gafai deosebit dar, mai ales, comparatia e mai dureroasa cand ne gandim la sezonul trecut. Atunci am dat gol in minutul 19 (acum am reusit asta in minutul 17), pentru ca mai apoi, tot meciul sa-l tinem sub control, sa mai avem chiar cateva ocazii, sa castigam cu 1-0 fara emotii exagerate. Repet, totul se intampla in acest secol, da, chiar anul trecut! Spunand aceasta cred ca se intelege clar de ce fluieratul nostru nu poate fi decat a paguba. Nimic nu a durut mai rau in reprezentatia de azi decat neputinta de a juca fotbal, de a avea mingea, de a arata de ce avem fotbalisti de nationale. Partial este vina jucatorilor, desi fiecare a dat cam ce-a avut el mai bun, partial este vina antrenorului (in conditiile astea Peralta este necesar precum aerul!) si global al managementului echipei, cea care a permis o astfel de situatie. Inteleg ca De Zerbi e accidentat, ca Muresan era suspendat dar macar 5-6 jucatori cu capacitate de a controla si a pasa o minge tot ar trebui sa existe intr-un lot cu pretentie de fotbal. Asta avem, asta servim. Ca o impresie generala, prestatia de azi o evaluez, comparativ cu cele din ultimele etape, undeva peste cea din meciurile cu Astra si Rapid.
....
Nu stiu daca la cum s-a alcatuit azi echipa puteam obtine mai mult. Cred chiar ca fara fazele aparute din mai nimic puteam fi victime sigure. Unde s-a gresit? De la mijloc in sus. Pe langa faptul ca deja amintitul Peralta a fost tinut deoparte (posibil obosit, accidentat, dupa ciocnirile de joi), trebuia sa combinam cumva cu Sare, Kivuvu, Kone, Dica si Bastos (in rol de Peralta ofensiv). Cititi inca o data cele 5 nume si incercati sa gasiti metode si episoade in care cei enumerati au avut combinatii de efect. Da, stiu: Bastos-Kone. Singura si unica! Problema se pune, cum sa ajunga mingea la Bastos? De la Kivuvu, nu merge, Sare a parut mult mai neinspirat azi,  Dica, pe stanga, nici nu s-a stiut ca exista, iar de la fundasi direct catre atacantul singuratic, inutil, fiindca, de fapt, Kone a fost mai activ ofensiv decat atacantul Bud. Sigur, faza defensiva era bine inchegata, cu probleme mari doar la Panin, cel care a parut lovit de „edimarita”. Ca atare nu putea sa rezulte decat un joc cu multe icnete si prea putine triluri de primavara fotbalistica. Ce s-ar fi putut face, sa fie altfel? In primul rand, Peralta! Apoi sa acoperim cumva si partea stanga, fie prin intrarea lui Nicoara sau Negrut (de ce nu?), jucatori pentru acea zona sau, macar, prin introducerea lui Hora pe dreapta si trecerea lui Kone pe stanga. Dica, chiar daca are bunevointa, nu poate fi util acolo. Dar stati, el nu ar fi trebuit aruncat pe banca! Se prea poate ca Dica sa fi fost mai util, mai bine integrat in echipa decat Sare, deci cel care ar fi trebuit sa iasa din schema ar fi fost ivorianul. In felul acesta am fi avut poate mai multe pozitii active, care, cu siguranta ca ar fi ajuns sa comunice intre ele. In fata nu condamn alegerea lui Bud, chiar daca n-a fost in stare sa tina de minge, chiar daca se arunca orbeste intre 2-3 adversari. Nici Bus, dupa pauza, n-a facut mare-branza, singurul lucru bun fiind ca a scos cumva, cam usor, lovitura libera din care am marcat golul doi. Iar Batin, nu se impunea la jocul acesta de forta. Trebuie sa aprob si gestul lui Minteuan, de a schimba rapid, dupa pauza, doi oameni. Daca pana acum il criticam fiindca e fricos si muta tot prea tarziu, iata ca acum si-a luat inima in dinti, a miscat ceva, a incercat. Ca nu i-a iesit nimic mai bun, cine nu incearca, nu greseste, nu?
...
De ce nu a mers jocul de pase? Fiindca nu am construit asa ceva, in timp. Lui Bus nu-i putem cere sa simta deplasarea coechipierilor, atata vreme cat el nu si-o simte bine nici macar pe a sa,  nu are suficienta experienta. Bud a venit anul trecut si a fost pus sa joace un sistem de „iau mingea, ma intorc si sutez”. Kivuvu isi stie deja limitele, nici nu incearca pasa, iar Sare, nu vede jucatorul sau complica uneori nejustificat, cu pase pe sus, in care se pierde timp la preluarea mingii. Bastos nu alearga suficient si nici nu reuseste driblingurile ce-i ies singurului nostru jucator de creatie, Peralta, care nici macar el nu e robot, nu e sfant sa preschimbe pasele in minuni. Kone in schimb cand ia mingea vede doar poarta, un lucru care ma face sa cred ca joaca mai mult pentru sine. Da, a dat primul gol, dar ati observat ceva? Aceea a fost o situatie de trei jucatori singuri cu portarul. Kone, in loc sa dea pasa in centru, pentru Bud sau Dica ce aveau poarta goala in fata a preferat un sut riscant. I-a iesit, nimic de zis, dar hai sa ne gandim ca rata. Ce si-a auzit Traore la Roma ar fi fost fosnetul padurii pe langa tunetele ce s-ar fi revarsat pe Kone. Ceea ce a facut el la primul gol nu se prea face, interesul echipei trebuie sa primeze intotdeauna. Si ca tot am ajuns sa vorbim despre primul gol. Brasovenii spun lucruri traznite! Ca a fost hent? Daca vreti voi cauta stop-cadrul in care Cadu atinge mingea cu umarul, partea sa superioara, sau, daca ar fi sa spun anatomic, a lovit cu „acroniomul” si nu cu „humerusul”. Dar nu vorbim despre o interceptie in terenul advers ci de una in zona careului nostru! Cum s-a ajuns ca de acolo, de la neacordarea unui hent imaginar sa se ajunga la o situatie de gol iminent la poarta adversa? Daca veti urmari faza, veti vedea ca la hent si la iesirea la offside pe care ei cred ca au facut-o bine, cel putin 4 adversari, in cele 2 situatii, ridica mainile, se ocupa cu protestele, nu cu alergatul, cu jocul. Daca despre offside nu se poate vorbi, unanim admis ca a fost faza corecta, la hent nu exista decat viteza naturala a filmarii, dar nu cred ca se pune problema. Asadar, daca i-a furat cineva pe brasoveni la acea faza, au fost jucatorii lor care aveau treaba cu arbitrii. Probabil ca ati notat si la alte situatii o nervozitate si un tupeu un pic exagerat al stegarilor in dialogul cu arbitrul (au luat chiar repede galben pentru asa ceva). Iata de ce cred ca sportul are felul sau istet de a pedepsi anumite manifestari.
...
Chiar si la 1-0, dupa cum ne-am pus pe doua linii de recuperare, imi era clar ca nu vom scapa fara sa luam gol. Si, sa recunoastem, in cel putin 1-2 ocazii am avut noroc mare, cum a fost in finalul primei reprize cand la lovitura de cap a lui Ilyes, mingea s-a lovit de corpul lui Minca si s-a oprit in fata liniei, cat s-o prinda portarul nostru. Nu am avut ocazii clare de a face 2-0, am permis brasovenilor sa ne impinga tot mai mult catre poarta, am faultat in zona careului iar golul egalizator a venit cat se poate de just. La acea faza probabil ca a gresit in primul rand cel care trebuia sa marcheze autorul golului, adica Diogo (altfel, din nou, foarte bun pe dreapta), dar, la acel gen de faze de regula toata aparea CFR-ului este data peste cap, reluarile arata ca asa cum am luat si acel gol doi de la Severin, dupa un corner, marcajul om la om se face defectuos, jucatorii nostri par mereu cu 2 pasi si o secunda in urma adversarului. Asadar nu am avut nicio sansa sa scapam fara sa luam gol, in maniera aceasta, asta chiar daca Rada-Cadu si Diogo au facut un meci exemplar. Si, sa nu uitam, noutatea zilei: Minca. A inceput printr-o minge usoara scapata printre brate in corner (bine ca era la marginea portii, caci altfel acolo luam gol), faza la care ne-am gandit ca e Nuno Claro resapat. Apoi a inceput sa fie solicitat cu mingi mai grele, moment in care mi-am dat si eu seama ca are tehnica net superioara portarului portughez. Pune mainile pe minge mai corect (dovada ca aceasta il asculta, i se lipeste deseori cuminte de manusi), degajeaza mult mai lung (chiar prea lung, fiindca azi i-a dat vreo 2 pase portarului advers) si isi pune in valoare inaltimea (la centrari) si mobilitatea mult mai bine.... fata de Nuno Claro si respectabil, corespunzator cu statutul unui portar de prima liga. Mingea prinsa din plonjon in a doua repriza spunea multe si despre calitatile lui si despre increderea pe care o capatase. Problema la el sunt momentele de lipsa a concentrarii, e tot genul de portar care greseste cand nu te astepti dar, mai rar probabil decat Nuno Claro. Dupa evolutia de azi sunt sigur ca Minca va ramane titular pana la finalul sezonului, asta in conditiile in care antrenorii si conducerea s-au aratat mereu foarte rabdatori cu gafele portarilor.
....
Daca pe Panin l-as desemna cel mai slab om al nostru azi, in schimb ceilalti din aparare au fost cei mai buni. Cadu, din nou, peste tot, blocand totul, dar surpriza a venit de la Rada. In aparare a fost foarte precis dar in atac, la cele doua lovituri libere a fost magic. De Zerbi are un concurent serios la acest gen de faze, Muresan sa isi pastreze suturile pentru bombardamente, toti ceilalti sa-i faca loc lui Rada. Daca a putut ca in 2 faze, de la destul de mare distanta de poarta sa plaseze bine si suficient de tare mingile in vincluri opuse, cu tot cu golul care ar fi trebuit sa insemne 3 puncte inseamna ca merita desemnat ca executant oficial al loviturilor libere. Initial faza antemergatoare sutului m-a enervat: Sare se certa cu Rada si Cadu, tot ca niste copii cine sa bata catre poarta. Nu stabileste antrenorul cine bate?! Apoi, am fost uluit cand am vazut ce frumos a desenat mingea traiectoria si cum portarul brasovean era sa se loveasca din nou de bara (acelasi portar pe care „l-a calcat cu bicicleta” si De Zerbi). Dupa cum loveste mingea Rada, dupa cum da cu capul, pare ca stie mai multe decat vrea sa ne spuna. Oare n-ar trebui „interogat in alte partide?
...
Tinand cont ca am egalat in minutul 78, cred ca eram in stare sa tinem de acel scor. Adversarii cazusera fizic, asa cum s-a si vazut in singurul nostru forcing in aceasta partida, pe ultimele 5-10 minute. Doar ca de data asta a fost chiar grosolan fluierul arbitrului. Putea sa dea orice acolo. Cartonas galben pentru simulare, oprirea circulatiei in intersectie sau tonul pentru Corul Arbitrilor Autentici, dar sub nicio forma 11 metri, nu atata vreme cat Kivuvu luase prim-planul la minge si cat adversarul implora caderea in careu, mai degraba neincrezator in sansele de reusita. Cu acest penalty Craciunescu se poate prezenta linistit la Salon International de Inventii de la Geneva! Dar, va intreb: la ce folosea asta? Avem deja in acest sezon un raport REAL de aproximativ 2-1 (erori contra–pro). Suntem oare vanati? Are cineva ceva cu noi? Nu cred, fiindca nu mai speriem pe nimeni. Si atunci? De ce a simtit nevoia neaparata ca dupa o lovitura libera data noua cam usor la 25-27 de metri (s-o fi gandit ca de acolo nu se dau goluri), la nici un minut distanta, sa faca o astfel de gluma de prost gust de arbitraj. Si, sa nu uitam ceva vis-a-vis de Teo Craciunescu. Meciul CFR-Astra 2-2 din tur, cu Bjelanovici primind galben pentru o simulare la o faza la care a fost accidentat pentru 2-3 saptamani (si la care se cerea rosu cert pentru adversar - fault, ultim aparator) sau cu penalty clar neacordat noua, acea partida a fost facuta praf tot de sus-numitul. Iata 4 puncte aproape sigure, pierdute in 2 meciuri... Oare si trucurile, impresiile, nu numai functiile in arbitraj se dobandesc tot prin nepotism?!...
....
Evident, televiziunea nu a putut oferi reluare decat dupa vreo 4 minute, timp in care lumea trebuise sa accepte concretul: golul 2 de la tabela nu-l mai poti intoarce. Drepturile tv cele mai scumpe din istoria mass-media romanesti se pot ambala oricum, nu? Comentariu dezolant, filmare cu doar cateva camere, un regizor de transmisie probabil adormit in car (dupa cum camera de cadre apropiate facea panoramari spre alte cadre, fara a fi comutata imaginea pe vreo alta). Reluari din pozitii bune nu putem avea, vom auzi deci doar vorbe, vom auzi doar partea care convine si-asa pe noi nu ne mai intereseaza, vom intra curand (sper) in vacanta... Si, de fapt, a denunta erori precum cele din acest sezon ar echivala cu a fluiera in biserica. Deci raman cu mahnirea ca am pierdut astfel 3 puncte pe care chiar nu le meritam dar de care am fi avut enorma nevoie pentru a departa orice cataclism sub semnul retrogradarii. Asa va trebui ca in partidele de acasa cu Steaua, Otelul, Vaslui si chiar si Gloria Bistrita sa luam macar 4-5 puncte (din deplasare nici nu mai imi fac sperante fara predestinare. Propun totodata, pentru a nu ne indeparta prea mult fanii ca pana la sfarsitul sezonului actuala echipa sa se numeasca CFR II sau poate chiar CFR III (dupa modelul Barcelonei, nu?). In felul asta am putea parea si altceva decat niste „fluiera-vant”...  

joi, 7 aprilie 2011

Naufragiatul

Postare calamitata de mysport-ul care functioneaza doar atunci cand vrea. O voi trece si acolo cand vor rezolva baietii de acolo serverele. Deocamdata putem discuta si aici desi la un meci ca asta nu prea e nimic altceva de spus decat mica incercare sarcastic-literara. Totusi, aici, pe blogspot, pot controla bine anti-spam-ul.



(...) Saptamana XXIV: „Nu mai suport insul(t)a asta! Suntem deja de atata timp pe blestematul asta pamant al neputintei, al plictiselii, al lipsei oricarui orizont de salvare incat am uitat pana si cum vorbeam candva „fotbaleza”. Sunt napadit de amintiri, de regrete... Doamne, cat de prosti am fost! Nu, marea ne-a fost potrivnica, nu am naufragiat in toiul vreunei furtuni, nu am fost striviti de stanci. Mereu vantul ne-a fost prielnic, mereu panzele ne-au fost umflate, tantose, eram un galeon amiral admirabil pe langa celelalte galere cu sclavi ce vasleau sub pavilionul romanesc. Ce ne-a trebuit sa aruncam peste bord toate tunurile, crezand ca astfel vom face loc mai mult pentru comorile visate? De ce am obligat atatia carmaci sa „umble pe scandura” la cea mai mica revolta a echipajului? Si, in fine, de ce ne-am gaurit singuri corabia aruncand prin ea ancora viselor noastre, tot mai grele, tot mai ascutite si tot mai ....fara legatura cu nava? Ne-am pomenit deodata fara carma, fara ancora si cu o gaura mare in inima vasului, cale sigura spre strafunduri. De-abia ne-am tarat pana la aceasta insula a salvarii; sa fi fost un pic mai departe in larg acum ne-am fi luptat pentru supravietuire cu pestii infometati din adancurile clasamentului!

Am ajuns cu chiu cu vai pe plaja fiind convinsi ca salvarea va veni imediat, de la sine. Nu se putea ca tocmai acum sa ne intoarca spatele Providenta, nu? Am incropit o pluta cu ce am mai adunat din epava, am tot scrutat in departare, am facut mereu calcule cand ne va duce de la sine refluxul de aici. Dar nimic nu se intampla din inertie. S-au dus zi dupa zi si nici urma de reflux, doar un si mai mare aflux de probleme. Asa am ajuns sa intelegem ca va trebui sa ne salvam singuri. Care e cea mai facila metoda? Improvizatia! O carpeala in lemnul putrezit aici, una acolo, un ajutor de carmaci promovat, steagul de pirati coborat rusinos, doar-doar ne vine cineva in ajutor... La fiecare tentativa ne-am impotmolit si mai rau in bancul de nisip, de radeau si pestii sclipitori de Dambovita de noi! Atunci am inteles ca, alizeul european nu vine de la sine, ca fara sa recladim toata corabia (de data asta fara niciun kit „Do It Yourself”), aveam sa fim condamnati la izolare si la uitare pe insula asta din mijlocul marelui clasament. Ce destin! Din saloanele europene am ajuns in cateva luni intr-un biet adapost improvizat de vreme rea.

Azi am mai facut o ultima tentativa de lansare la apa a epavei. Insusi marele capitan Paszkanson a venit alaturi de noi, sa fie sigur ca va impinge toata lumea la unison. Marea era calma, cu usoare adieri din tribune. Valurile de mult s-au oprit si acolo... Ne-am pus pe impins desi cred ca si daca am fi putut calca din nou pe apa, ca in minunile trecute, tot n-am fi ajuns nicaieri: Europa ne e prea departe, puterile noastre sunt sleite, busolele zac avariate, iar ultima ce era functionala am vandut-o in Bosfor. Am impins cat am putut si parca ne prabuseam sub propria noastra greutate, transformata in neputinta. A fost de-ajuns un singur val, o singura eroare de alegere a arcului din spate (acelasi intotdeauna) si totul s-a rupt. Echipajul era disperat. Tanarul, puternicul si credinciosul (la)Bus s-a aruncat singur in apa incercand parca sa traga nu doar corabia ci toata insula dupa el. Cum sa fi reusit asta de vreme ce noi nu i-am dat nici lui, nici celorlalti tineri niciodata sansa deplina sa inoate, crezand ca doar „cadita cu boboci” e suficienta pentru ei? Chiar si asa, insistent ca un arici de mare de la inceput, el tot a fost singurul ce a reusit sa trimita o torpila cu precizia unui ac, suficienta sa dea palpitatii chiar si lui Neptun! Pacat ca a esuat izbind ancora adversa. Marinarul international Muresan, mai experimentat, a luat apoi el parama incercand sa treaca de geamandura adversa, pana cand apele din atac (in care nu stie sa inoate) i-au ajuns la crestet. Atunci, dandu-se inapoi, a cautat printre uneltele noastre ce mai putea fi folosit si le-a distribuit celorlalti. Unelte mai mult primitive: coase pentru adversari, chibrite si paie de durata scurta, petice de pirati pe ambii ochi pentru mijlocasi, aripi desprinse, fundasi de benzi...desenate. In conditiile astea singura solutie pentru a mai supravietui o zi s-a vrut a fi harponul, acelasi ca si in saptamanile trecute: aruncat totul departe, orbeste, in fata, poate se va prinde ceva. Mult mai eficient ar fi fost navodul de pressing. Era insa la Bastos, cel care si-l transformase in hamac si lenevea in el intre doi palmieri ai apararii adverse, scuipand cu nepasare in vreme ce Bus cara de unul singur apa cu ciurul. Kone si Hora executau dansul lor ritual, cu zvacniri si incetiniri, greu de priceput de ceilalti, doar Panin alaturandu-li-se in doua-trei randuri fara a schimba nimic. Ce folos? Ritualul nostru era de fapt sa castigam, oricand, oricum, chiar si fara dans! Cei din spate au indiguit bine plaja noastra, parea ca nu e niciun chip sa fim inundati, sa intram noi la apa. Tactica era sa nu descoperim rada noastra interioara, tocmai de aceea nici nu am folosit-o deloc. Nu parea sa fie niciun pericol, pestisorii de Atlantic adversi nefiind de fel foarte ... fc rapizi. Mai putin unul, cel care ne-a si dat touche-ul decisiv: pestele-spada...cio. Nuno Claro, care nu mai poate prinde nici macar o nuca de cocos, a fost din nou cel vinovat de aceasta gaura. Crezandu-se la sarituri in apa a executat perfect un surub grupat pe spate lasand plasa de tantari din spatele sau sa preia molusca si noi sa-nghitim galusca. In serile ce vor urma cred ca il vom chema mai des la sfatul din jurul focului de tabara. Daca nu va da explicatii macar va intretine atmosfera prin giumbuslucurile sale, divertisment gratis oferit in aceasta mare de plictiseala din partea casei. Kivuvu vad ca s-a salbaticit de tot cu mingea, pare canibal cu nervii nostri. Cred ca va trebui sa-i schimbam numele in „Vineri” si sa vedem daca il mai putem civiliza sau Sare, din schema viitoare. Si, din pacate, nici capitanul nostru nu a ajuns mai bine. Azi a fost cand exotic in miscari, cand vanator de rosu tipator, a comunicat ineficient cu ceilalti, din pacate a fost mai mult un papagal Cacadu. Si, mai ales in privinta lui, daca nu era atat de tocit Coltescu ne lasa in deriva cu mult inainte de ultima sirena. Si asa am iesit foarte murati, aproape inecati. Nici nu mai are rost sa mai incercam sa ne salvam. Mai bine cladim urgent un fort si il aparam, mai cu seama ca saptamana viitoare se anunta o invazie de pinguini violenti Macaroni. Sa le aratam lor ca pana si la aceasta categorie noi suntem cei „imperiali”. Ar fi chiar culmea sa ne dea afara tocmai ei de pe insula refugiului nostru!

Asta este. N-am semanat nimic asa ca ne caznim sa pescuim si sa culegem doar ce prindem, doar ce ne pica. Suferim de foame de victorii, suntem insetati de glorie, jerpeliti pana-n inelele de campioni dar ne hranim cu amintiri. Altii, mai salbatici decat noi, nu au nici macar atat. Scriem mare „HELP” si „SOS” pe nisip si asteptam ca macar la venirea musonului de vara sa ploua cu solutii si salvari!” (...)

marți, 5 aprilie 2011

Cum m-am facut mare







   M-am nascut mic, ca toata lumea.

  Totul in jurul meu era imens. Televizorul era un urias cu puteri albe si negre, un dulap cu lampi si sticla, cu nume de planeta dupa care trebuia sa astepti vreo 2 minute pana sa se aprinda. Daca aveai pentru ce sa-ti lucrezi rabdarea. Doar sambata dupa-amiaza si duminica erau cateva minute de desene animate si de "Stan si Bran" sau pentru Teleenciclopedia cu vocile ei "marca". Lumea din jurul meu avea culoare, televizorul nu, dar ale lui desene animate pareau mai fascinante decat aveau sa fie mai apoi animatiile cu 256.000 de culori. Telefonul avea locul sau fix in casa, iar singurul sau buton era de fapt furca in care cereai tonul. Era facut doar pentru a vorbi si pentru a fi ascultat, de cine trebuie si de cine nu trebuie. Radioul care acum s-a topit pe undeva prin celular atunci avea tot felul de scale, orase scrise pe el. Varsovia parea acolo mai aproape de Londra. Si activitatile mele erau atunci altfel. Jocurile cereau mai multa imaginatie. Indienii si masinutele de plastic erau cam statici, e drept, nu se deplasau de la sine ci doar de la mine. Dar asa faceam eu sa castige mereu binele, cine trebuia; erau curse, erau filme, era fotbal, totul cu aceleasi jucarii adaptate de privirea mea 5D. Mai tarziu n-am mai avut forta asta. Atunci chiar si zapada era mai mare, la groapa de nisip faceam santierele imobiliare, portile de fotbal aveau doar bari laterale din haine sau, cand era ceva mai "oficial" crengi si niciodata transversala, iar noi eram pe rand Hagi, Balint, Belodedici, Silviu Lung si, cand urlam la cate un gol, intotdeauna Topescu. Eram cineva, fiecare dintre noi. Nu aveam nocturna dar era mult mai bine asa, caci seara aveam etapa de "ascunselea". 

   Poate ca nu se gaseau de toate dar existau mai multe, incepand cu Mos Craciun si Iepurasul. Apoi, rand pe rand au inceput sa dispara.. Capatand forma concreta, lumea si-a pierdut sansa de a fi mai diversificata. Erau si lucruri identice cu cele de acum. Curentul era si atunci tot alternativ: cand era, cand se lua, doar ca nu eram atat de dependenti de el. Lumanarea ajuta la citit. Dormeam mai mult si mai bine. Fulgii de porumb, placerea mea cand citeam, erau si atunci, sunt si acum. Doar ca atunci mancam o punga si mai vroiam una, acum dupa o portie simt nevoia sa beau apa, ca sa scap de gustul E-urilor. Prajiturile erau mai mari, asta e sigur, oricum dura mult mai mult pana le serveam la cofetarie, Sicola era mai buna decat Coca-Cola, magazinele de jucarii nu aveau site-uri dar aveau vitrine de care ma lipeam ca o ventuza. Atunci era mai mult gri pe cladiri, acum acelasi gri s-a mutat pe fetele oamenilor.

  Am descoperit atunci candva, printre poezii patriotice si cuburi imprimate cu imagini din povesti, cartile colorate, almanahurile voluminoase cu prima jumatate a lor dogmatic comunista, dar cealalta plina de jocuri si articole de parcurs de cate 3-4 ori, ca toata lumea am deprins cititul, literele, pentru a ma tortura ele apoi pe mine sa scriu macar lizibil. Am descoperit matematica, jucandu-ma cu algebra, pentru a diversifica prin geometrie si a ma pierde complet in analiza tuturor acestor lucruri, o treaba fara niciun sens. In fapt, am descoperit gradinita, scoala, pentru a fi scolit, a intra si a ma pierde in sistem. Am fost soim ager al patriei si am ajuns sa ma simt ades o vrabie. Am descoperit calculatorul, am trecut prin jocul pe televizor Rambo si prin calculatorul HC. Azi calculatorul de buzunar e mai puternic decat acea tastatura pe care incarcam programele caraitoare. Apoi am ajuns la Pentium, un pas pe loc pentru omenire, un salt imens pentru mine. Pana la Internet n-a mai fost decat un pas, de cativa ani, de liceu. Imaginati-va acum Internet doar dupa ora 23 cu viteza de 3 kb/s. Stateam 20 de minute sa iau o melodie dar imi aduc si acum aminte de piesa lui Chilian, "Chiar daca" atunci cand am downloadat-o prin 2001. Am trecut prin toate astea pentru a fi rasfatat acum de tot si de toate. Si, ghiciti: acum toate mi se par prea mici, prea multe si prea neimportante. Si, ce chestie! Pe vremea aia nici macar nu descoperisem nostalgia!

   Treptat am ajuns langa oamenii mari ai copilariei. Tata, cu ai sai 1.82, dezideratul meu de inaltime cand eram pusti a ramas mult in urma. Mingea de fotbal galbena, din cauciuc, "minge de 33 de lei", cum ii spuneam si care parea o ghiulea de tun pe langa piciorul meu acum o pot tine "in priza" intr-o singura palma. Televizorul a ajuns aproape o foaie, telefonul fara fir, jocul copilariei, a devenit realitate in celular iar apoi, in ritm accelerat, intra la apa, e mai mic decat cutia de acuarele "Pelican" pe care le aveam la scoala. Cantecele s-au inmultit dar au devenit mai scurte in idei si mai monotone. La fel si discutiile. Nu mai ai de ce te ascunde, nu mai ai de cine, dar nici nu mai poti sa ridici macar o spranceana doar cu vorba. Si, parca ce e mai grav, nici nu mai ai ce si de ce spune. Totul a fost facut mai usor de-a gata, apesi butoane si ai acces la orice. Gandesc altii pentru noi, gandesc aparatele si cei care le proiecteaza. Dar unde ramane imaginatia fiecaruia?

   De toate astea mi-am amintit zilele trecute, cautand printr-un sertar cu piese vechi de calculator. Am gasit primul meu hard, prima memorie a Pentium-ului I. O caramida gri din 1997, care a costat atunci vreo 300 de dolari, considerata varf al tehnicii, fiindca in zilele in care standardul era de 512 mb de memorie sau 1 GB, "frumusetea asta din secolul trecut" avea 2 GB!! Ma uit la calculatorul meu cu 2600 de GB.... In 14 ani am crescut de 1000 de ori. Sau, comparatia concretului, nu doar a numerelor, a caramizii hardware cu cardul de fix 2 GB scos din celular in clipa in care l-am inlocuit cu altul de 8 GB. Iata-le unul langa altul: "caramida" de-abia o tii intr-o mana, cardul il pot muta doar sufland in el. Priviti doar fotografia. Ce mult s-a micsorat lumea in anii astia! E gata sa intre in buzunar!  

   Da, de fapt cred ca toate astea s-au intamplat cu mine, in mine. Nu am devenit eu mare, ci lucrurile din jurul meu s-au facut mici.