Fiarele umane

Revenit de ceva vreme in tara. Inca n-am scris nimic despre cum a fost prin strainatate fiindca am zis ca ar fi bine sa asortez la acea relatare si niste poze, cat mai multe, cat mai edificatoare. Asa ca 2 saptamani am tot lucrat la cele 1000 si ceva de poze si acum as putea si o mica Sheherezada pe marginea lor. Dar asta data viitoare.

Deocamdata un fapt revoltator. Azi, la tv, Antena 3, stire despre un accident soldat cu morti pe la Otopeni. Ingredientele necesare unei stiri de maxim interes: Bucuresti, morti, masina pe GPL care a explodat cand un microbuz s-a rasturnat peste ea, Otopeni, drum blocat... Ii inteleg, asta le e meseria... Si-apoi vin niste imagini de amator filmate chiar de la locul faptei, imediat dupa producerea accidentului. Iata-le:

Intr-adevar spectaculos accidentul, nu-i asa? Si ce prezenta de spirit pe cel care a filmat, sa surprinda atat de bine evenimentul!

La naiba! Romania!!!

V-ati uitat un pic mai atent la imagini? Pompierii nu venisera, masina ardea, pe un sens de mers, iar pe celalalt circulatia nu era blocata.

Masinile inaintau, chiar daca mai incet, probabil din cauza ca fiecare

sofer se holba manat de instinctul curiozitatii si de setea de spectacol..

Spectacol in care mureau oameni. Parca undeva se vad cativa oameni cu galeti de apa, dar calitatea imaginilor e prea slaba.

Dar cat poate ajuta o galeata cu apa? In caz ca ati uitat, va aduc

aminte ca fiecare masina ar trebui sa fie dotata cu un extinctor

functional. Ce-i oprea pe oamenii aflati in trafic la acea ora

sa opreasca rapid masina, sa puna mana pe extinctor si sa

sara pentru a stinge incendiul? Probabil ca nefericitii din

masina ce ardea nu mai aveau nicio sansa. Dar tu, ca cetatean,

ca om, trebuia sa faci tot ceea ce poti pentru a incerca sa salvezi.

Nu poti sa treci pur si simplu pe langa o masina ce arde pe drum, fara sa incerci sa faci nimic...Sau?

Uitati, cel care filmeaza: incetineste, prinde imaginile pretioase, apoi

mai arunca o privire din spate, peste umar si accelereaza. Nu era

treaba lui.

Niciodata nu e treaba noastra. Cand e incendiu n-au decat sa vina

pompierii...Dar daca e proprietatea noastra, daca sunt rudele, prietenii

nostri? Oare chiar nimeni din cei care treceau pe sensul acesta de

mers nu s-a gandit macar sa opreasca si sa sara in ajutor?

20-30 de masini sa se fi oprit, 20-30 de extinctoare si cred ca

focul putea fi stins.

Asa, va ramane stirea si dramatismul mortii celor carbonizati..

Pentru cei mai multi..

Pentru mine ramane o lectie de cat de cainosi pot fi ...

oamenii.

Sunt Yeti, omul internetului

Ca sa vezi ce problema ma preocupa acum pe mine. Parca am dat mai mult accidental pe blogul meu. Parca nici nu sunt eu. Parca, a daaa, imi aduc aminte, parca aveam si un id de messenger. Ia sa ma uit in calendar. A trecut deja o luna si cateva zile de cand, (sa-mi fie rusine), am uitat de messenger!

Amnezie? Pierderea identitatii? Preaocupare? Apocalipsa si oprirea tuturor legaturilor de internet?! Neah! Niciunul dintre motivele astea. Pur si simplu, pur si simplu, dintr-o data, de cand am intrat in acest "concediu fortat si prelungit" am tradat messengerul. Uneori iei decizii de pe o zi pe alta. E ca si cum ai renunta la fumat.. Doar ca pentru mine nu a fost nici macar perioada de dezintoxicare, nu am avut crize de absistenta messengeriala. Pur si simplu am vrut sa uit de tot si de toate, sa pot mai apoi trage linie si aduna.. (zero cu zero, desigur). Si am uitat, am uitat chiar si de mine. Doar ca acum imi dau seama: se poate trai si fara messenger.

Inca de pe vremea mirc-ului, sa tot fi fost prin 2000, mi s-a parut comunicarea asta "smechera" deosebit de interesanta. Si chiar este interesanta, in masura in care tu insuti poti fii interesant. Am folosit messengerul in toate modurile si scopurile posibile iar acum l-am tradat. Nici macar cat un telefon, nici cat un porumbel voiajor nu l-am mai folosit. Asa se face ca in toata luna iulie nu cred ca am adunat mai mult de o ora on-line.

Imi cer scuze asadar tuturor acelor prieteni (adevarati) carora nu v-am raspuns. Nu m-am suparat pe voi, nu m-am calugarit (inca) doar ca pur si simplu nu am mai vrut sa aud de emoticoane, am avut o mica perioada anti-socializare. Am reusit sa uit de mult, am facut din "a uita" un sport de baza...

Dezintoxicarea s-a produs. Mi-am dat seama ca trebuie sa te folosesti de el onest, sa incerci o comunicare mai proprie si nu una spectaculoasa. Poti darui cuiva clipe frumoase si in alt mod decat glumind pe messenger. De fapt, oamenii care tin la tine nu o fac pentru cat esti de glumet ci fiindca exista/ s-a format o legatura in timp.

De fapt, ca sa vezi: ce ganduri si de ce imi arde mie acum, in miez de noapte, la Praga, in hotelul cu internet gratis (sa repet, sa auda si austriecii chestia asta!). Dar, ce sa-i faci, asta-i subiectul. Si asta e si rolul messenger-ului: sa te faca sa uiti de viata cotidiana, de problemele imediat urmatoare, sa sari de pe o carare pe alta cam cum fugea Scufita Rosie spre destinatie.

Deocamdata declar boala messengeriala vindecata. Sigur o voi inlocui cu o alta.