Concesie la deces

Inaintea sarbatorilor de iarna, in fiecare an, prin septembrie-noiembrie, atunci cand se fac stocurile, toate preturile cresc. Usor, pe nesimtite, ajung sa creasca si cu 20% fata de cat ar fi costat in vara. Iar apoi, in perioada sarbatoriilor vin promotiile: 10-15%, ba chiar si mai mult, caci oricum totul se cumpara!! Si da, clientii se inghesuie sa cumpere plecand de la premisa ca "e ieftinire". Fie-va frica de cei care fac gratuit concesii!

....Curtea Constitutionala cea milostiva. Marea minune s-a intamplat azi: cand toate pareau rezolvate, cand pensiile asteptau resemnate doar lovitura calaului, a venit surpriza. Pensiile raman tot atat de "mari".

Cum s-a putut intampla asta? Cum s-a putut ca o Curte Constitutionala majoritar PDL-ista sa voteze impotriva intereselor stapanilor? Stim raspunsul de scena, nu? Constiinta, deontologie, justitie impartiala si neinfluentabila. Si toate astea dupa ce saptamana trecuta s-au caznit nespus PDL-isti sa-si impuna cei 2 judecatori ce asigura majoritatea. I-au sustinut cu vot dupa ora 2 noaptea doar de dragul justitiei si dreptatii curat constitutionale? Sa fim seriosi, suntem in Romania, va amintiti? Haideti mai bine sa privim cu scepticism lucrurile. Veti vedea ca se leaga mai bine logic.

Probabil agitatia de la Curtea Constitutionala serveste la cu totul altceva. Intereselor ulterioare, desigur. fiindca rafuiala cu legea suprema e de-abia la inceput.. Deocamdata a fost doar joc de scena. V-ati gandit ca poate, de fapt, asa trebuia sa iasa totul? Ca amanarea deciziei a avut exact darul de a mari tensiunea, de a da iluzia deliberarilor indelungate. Sunt absolut sigur ca decizia de azi se stia de fapt demult; inca din prima zi in care s-au anuntat reducerile de pensii si ... salarii. Aha! Remarcati? Salariile bugetarilor vor fi totusi scazute. Oare cat inseamna sa scazi 15% din pensii ce incep de la 300 si cat inseamna sa scazi 25% din salarii? Stiu, sunt milioane de pensionari. Dar si milioane de salariati care nu vor putea acum sa nu se sacrifice de bunavoie pentru salvarea pensionarilor. Asadar, totalul taierilor cred ca ar fi fost asemanator. S-a renuntat doar la jumatate din "solutia de redresare economica". Dar, pe de alta parte se cauta acum o noua-veche idee: marirea taxelor. Cea cu care s-a si pornit tambalaul. Credeti ca si aceea va fi luata acum doar pe jumatate? Ma indoiesc. Practic daca la inceput se mergea cu 100% solutie de dreapta (lasarea in pace a economiei si atac la veniturile populatiei) SAU 100% solutie de stanga (razbunarea pe economie si protejarea tuturora), au ajuns acum foarte aproape de un 50 + % solutie de stanga SI va urma una de 100% de dreapta. La care nu va mai cracni nimeni. De ce?

- fiindca deja pensionarii, cei cu situatia disperata "au fost salvati" (pana va veni efectul de bumerang al masurilor de acum)

- fiindca bugetarii si privatii sunt acum si mai invrajbiti unii impotriva altora

- fiindca manifestatiile sunt doar "de sindicat", cu bannere printate, cu stegulete. Nimic furios, nimic cu patos - semn ca bugetarii mai pot inca suporta

- fiindca privatii oricum de fapt n-au niciun sindicat, se risipesc mereu ca antilopele la atacul leilor

La asta s-a vrut a se ajunge inca de la inceput, nu vi se pare evident? Toata disputa din aceasta luna nu a fost decat un joc de scena menit a spori tensiunea si de a da acum impresia ca s-a facut concesia necesara. Nici nu cred ca s-ar fi putut atinge acum de pensii. Suntem o tara europeana, trebuie sa existe un minim de subzistenta. Iar la cum rezista cei in varsta, de fapt, nici nu aveau ce sa ia de la ei! Mai ramanea doar sa ceara bani, taxa "pe viata" de la pensionari, cam asta era de fapt traducerea masurii - de fapt TVA-ul inseamna si "taxa pe viata adaugata". S-a avansat totusi pe aceasta idee, pe aceasta ineptie, pana la capat, pana in ultimul moment, ca la un bluf pokerist. A fost pista falsa, miscarea de disimulare a scamatoriei.

Ce ramane insa tragic este ca aceasta noua miscare, aceasta solutie obligata nu spune decat "cum se vor lua bani", direct, prin masurile propriu-zise si indirect (prin efectul pieselor de domino ce va fi declansat). Nu se spune si "cum se vor produce bani". E tot o amputare si nimic mai mult. Cancerul se extinde.

Povestea unui teren de fotbal

Ne-am mutat aici in 1986. Tin minte exact anul si am si atestare: urmele de pe cotul meu - de la ciocnirea cu bordura de langa casa de pe colt.

Plecasem dintr-o zona situata langa o scoala generala si ne mutaseram tot langa o scoala. Curte mare, terenuri, zona de joaca, intr-o perioada in care chiar nu prea aveai ce sa faci in casa. Si ce mai curte a scolii era! Doua terenuri de tenis (cu fileu imaginar, desigur), un teren de handbal cu un asfalt foarte zgrunturos, un teren de baschet pe care-l foloseam pentru mini fotbal 1 la 1, fiindca n-a avut cosuri decat peste inca vreo 12 ani si mai ales marele teren de fotbal! Cam atipic, mai mult lat decat lung, cu linii de margine nu prea bine definite (unii ziceau ca se juca pana la linia scolii - o scoala in forma de piesa tetris, altii ca se juca pana chiar la scoala, ba chiar fara out-uri), cu porti mari de 5 m si bari groase si cu o suprafata de pamant reavan, presarat cu pietris si, in cateva locuri, cu niste placi de ciment - cine stie ce fusese acolo inainte?! Pe partea cealalta erau niste plopi foarte inalti printre care puteai dribla excelent, pe banda, adversarul. N-au rezistat nici ei prea mult. Acum vreo zece ani au fost taiati lasand locul fara umbra, arid. Doar o buturuga a mai ramas din unul. Ne-a luat ceva timp pana ne-am obisnuit cu noua imagine...Trei sferturi din teren se vedea de la mine de acasa, pe langa blocul turn. Apoi s-a construit o casa cu multe etaje chiar pe directia terenului si inca jumatate din acesta a disparut dupa ea. La fel, o alta casa, construita in coltul opus al curtii a avut impact asupra terenului: multi trecatori intrau prin curtea scolii, o luau oblic peste teren si ieseau pe partea cealalta, printr-o gaura in gard. Gardul a fost inlocuit cu o proprietate privata ba, mai mult, a mai aparut si un gardian ce nu te mai lasa sa treci. Nu mai calcau acolo decat fotbalistii...

Dar terenul nu a fost deranjat de astea. Rolul sau era fotbalistic si inca erau multi mingicari prin cartier. Eu am inceput sa joc pe el cam pe la 9-10 ani. Pana atunci portile erau prea mari pentru noi, pustii. Tin minte prima parada pe el, prin clasa a III-a, intr-o ora de educatie fizica, un 11 m batut de pe la vreo 9, scos din plonjon precum Silviu Lung, caci el era la moda atunci. Apoi, prin a IV-a, am jucat o finala a claselor in care eram tare mandru ca puteam degaja de la o poarta la alta. Totusi, nu noi eram clientii principali: in fiecare duminica dimineata, de la ora 9, venea trupa obisnuita, de fosti fotbalisti, actuali "si mai fosti", cei cu care am jucat si eu de prin a IX-a pana prin anul II de facultate. Apoi pe dupa amiaza urmau trupele de pe Valea Sapunului. Noi mai jucam, cand si cand, sambata, atunci cand reuseam sa ne strangem in numar suficient cat sa-l umplem. Deliciu era insa atunci cand ningea. Atunci, pe zapada, era chiar o placere sa sari pana la bara. Nu mai simteai pietrisul, bolovanii de sub pamant ci plonjai ca la televizor. Fiind atat de folosit terenul era tot timpul batatorit. Rareori, vara, pe la inceput, cand copiii plecau in vacanta, incepea sa creasca iarba, pe partea de catre scoala. Venea toamna, reincepeau meciurile si imediat iarba era arata de fotbalistii de ocazie.

Imi aduc aminte de 1998. Era Campionatul Mondial din Franta. Nebunie mare, Romania prezenta, lumea nu plecase inca in vacante, stateau in oras, in jurul televizoarelor, caldura mare ziua... Seara, dupa primul meci era ceva pauza pana la al doilea meci. Acela era momentul in care puneam in practica ceea ce vedeam la televizor. Ne adunam toti, vreo 25-30 si incepeam jocurile: 3 echipe, meciuri de 10 minute si castigatoarea ramanea pe teren. Cata inversunare, ce ambitii, ce talente! Tot cartierul se aduna acolo. Terenul era "Piata Mare" a Hipodromului. Din perioada aia nu am mai avut probleme cu baietii de cartier. Doar jucam fotbal cu ei, nu? Aveau nevoie de mine! Tocmai imi cumparasem prima pereche de manusi de portar, Puma, eram proaspat recrutat la Inter si eram portarul cel mai solicitat. Ce mandrie era pe mine ca, inainte de meciuri, la alegerea echipelor, sa fiu ales primul, ca portar! Uneori, echipele se schimbau intre ele si eu treceam de la una la alta, ramaneam continuu pe teren. Aveam coatele totdeauna julite, cu toate genunchierele si cotierele improvizate pe mine. Ba mai mult, capatasem si o lovitura la spate, de la o ciocnire cu una din barile alea mari. Cand si cand, cam o data la 2 ani, durerea recidiveaza, asa, ca sa-mi aduc aminte de teren.

Au trecut insa anii. Cu timpul noi, astia mari, ne-am domnit. Nu mai vroiam sa jucam pe terenul batatorit ci prin sala Transilvania sau pe terenurile astea noi artificiale. Turneuri la nivel pe oras, campionate, nu mai era de-ajuns vechiul nostru spatiu fotbalistic. Gata cu noroaiele si cu baltile, gata cu portile mari, gata cu alergatul dupa mingile ce ieseau afara. Fotbal "in puf". Si trupele din cartier s-au evaporat. Duminica nu se mai strang decat 10-12 oameni, cat sa joace pe terenul de handbal. Altii, nici atat. Apoi m-am si accidentat si orice iluzie ca voi mai juca pe vechiul teren a disparut. Nu mai aveam cum, dar nu mai avea nici cu cine. Si chiar nu mai juca nimeni. Iarba, cea care fusese mereu exilata de pe teren a reinceput sa apara. Tot mai mult, cu tot mai mult curaj avansa catre mijlocul terenului. Anul asta, pe zona de langa scoala era inalta, pana la genunchi, lucru inimaginabil pe vremea noastra.

In cele din urma, acum o saptamana, au aparut cateva masini si un utilaj. Au plantat niste stalpi departe de vechiul out, au dat jos portile vechi, au inlaturat pietrisul si au pus un fel de carpeta, au lucrat o saptamana si astfel terenul mare si spatios a fost ciopartit, in unul artificial, de minifotbal plus mult spatiu pe lateral nefolosibil. S-a terminat aventura meciurilor la portile mari. De fapt s-au terminat aventurierii.

Terenul nu mai exista si asta este fiindca l-au distrus clientii, copiii si a lor lipsa de preocupare pentru fotbal, pentru miscare. Probabil ca in lipsa acestei transformari artificiale, fara fotbal, iarba ar fi continuat sa intre incet-incet, in dezordine pe teren, ca o reversiune de calvitie, pana l-ar fi acoperit pe tot, l-ar fi transformat intr-o faneata. La fel se intampla si cu alte terenuri prin Sibiu. Copiii se dueleaza acum la FIFA, joaca fotbal din degete. Nu e destul de "cool" sa te chinui sa joci fotbal real, sa luftezi, sa alergi. Toti viseaza superexecutii dar nici nu stiu cum e sa dai un sut cu efect la fotbalul palpabil. Pur si simplu nu e destul de "cool" ceea ce poti si mai ales ceea ce nu poti face tu singur. Terenul de la scoala nu era omologat FIFA, nu avea reclame in jur, nu avea cum sa apara vreodata in vreun joc. Asadar transformarea in cutiuta asta de minifotbal, de fotbal pentru burtosi (cei care isi vor permita sa-l inchirieze) era singura sansa pentru acest spatiu fotbalistic. Incepe o alta era: a mini-miscarii.

Nu pun poze cu terenul, fiindca nu i-am facut niciuna niciodata, nu m-am gandit vreodata ca acest loc dintotdeauna se va schimba. Dar, mai ales, nu pun poze fiindca nu stiu, nu pot ghici cum va arata peste 10 ani.

CFR....Victorie!

Trebuie sa nu mai las blogul sa leneveasca atata! Deja se aduna prea multe evenimente care nu mai sunt la zi. De pilda, sunt 2 saptamani si 2 zile de cand cu excursia cfrista de la Cluj, via Sibiu-Cluj-Iasi-Cluj si retur Sibiu.

Cred ca pentru orice suporter de fotbal a fi alaturi de echipa la o finala ar trebui sa fie un lucru sfant. Asa si lungul meu drum de la Sibiu la Iasi, via Cluj, e un fel de pelerinaj la Mecca. Plecare marti, gazduire la Cluj din partea lui Csabi ("Multumesc inca o data, prietene!"), apoi pornire cu noaptea in cap (5:30) de la Cluj spre Iasi, cu autocarele suporterilor, 12 ore pe drumurile patriei, descalecarea la Iasi, meciul in sine, ploaie, bucurie, raguseala, inca vreo 11 ore de intoarcere la Cluj, reincarcarea acumulatorilor fizici, apoi seara Sarbatoarea Campionilor pe stadionul din Gruia si, in fine, reintoarcerea cu o adevarata experienta visinie. Deci, o veritabila calatorie initiatica!

N-am sa ocup eu spatiul acesta cu relatari. Voi lasa cele cateva poze si filmul sa vorbeasca. Voi spune doar ca a fost extraordinar sa constat ca suporterii de fotbal pot sa fie si altfel (aici vorbesc si despre clujeni dar si despre vasluieni), ca fotbalul in sine poate emana si dezvolta civilizatia, poate sa constituie o mare sarbatoare pentru toate sexele, varstele (2-70 de ani), etniile si gusturile. Ca, universal valabil, respectul si valoarea aduce respect si, evolueaza in prietenie. Iar prietenia este singura cale de a nu te simti in viata asta ca naufragiat/locatar al unei insule pustii. Si daca tot nu suntem pe o insula pustie atunci...sa ne bucuram de CFR! :)