Cred ca tocmai am prins o victorie, nu? Sa-mi fie iertat, dar „specia parea pe cale de disparitie”, iar de cand CFR n-a mai ochit vreuna, am si uitat cum arata, cum se primeste asa ceva. Asadar, cum putem fi siguri ca nu ne inselam, cum o putem identifica? Parerea mea este ca o victorie cu Vaslui este DOAR atunci cand Porumboiu face scandal cu poalele in cap referitor la arbitraj, cand mass-media „dă Bucuresti”, suspect nepartinitoare si neimplicata sentimental spune moale ca CFR a fost intr-adevar mai buna, cand putem face o scadere intre A si B pe tabela si tot sa ne mai ramana ceva in plus, cand folosim clasamentul pe post de scara si nu de tobogan. Da, iata, avem toate aceste elemente deci cred ca putem concluziona chiar si stiintific ca avem de-a face intr-adevar cu o veritabila victorie! Care e gestul reflex? Felicitarile! Si, de data asta echipa le merita. Tinand cont de conjunctura, de oponentul valoros dar si de mai noua lipsa de interes a noastra pentru acest sezon cred ca o evolutie ca cea de azi nu poate fi intampinata decat cu bucurie naturala.
...
Ce ar trebui sa facem cu aceasta victorie? Ne folosesc punctele la ceva? Nu prea. Ne foloseste faptul ca am incurcat teribil Vasluiul in lupta lor pentru titlu? Nici atat. Nici macar nu putem sa facem vreo trimitere comparativa intre noi si formatia de pe podium invinsa azi, fiindca atunci, imediat ar trebui sa ne reamintim de dezastrul din tur, de la Vaslui, probabil cea mai mare umilinta suferita in ultimii ani pe plan intern: sa fim condusi cu 5-1! Mai putem pune matematica la munca pentru sansele de Europa League? Poate doar cu victorii pe linie, pana la final. Sansele astea teoretice au fost anul aceste mereu stricate a doua zi. Si atunci, la ce este bun succesul de azi? Simplu si esential: la bucuria fotbalului.
...
Din momentul in care ne-am declarat resemnarea privind sansele acestui sezon, fotbalul, frumusetea jocului trebuia sa devina principalul nostru obiectiv. Reconstructie nu s-a prea facut, tinerii au fost pusi in echipa doar ca plombe. Evolutiile, in ansamblu, au fost chinuitor de neputincioase, efectele resimtindu-se imediat in tribune. Imaginati-va insa ca CFR-ul ar fi jucat in aceste partide exact ca azi, istet, cu viziune, fara crispare si presiunea rezultanta, un joc de echipa si nu unul in care fiecare jucator sa vrea sa-si „arate muschii”; cum s-ar fi primit in cazul aceste rezultatele, oricare ar fi fost ele? Cum ar fi fost chiar si sa pierdem meciuri in care ne-am fi facut cateva ocazii ca cele de azi, in care mingea ar fi stat mai mult la noi, fara pas fricos in spate sau disperare in atac, in care am fi stiut chiar si ce sa facem cu posesia. Cu siguranta nu s-ar fi ajuns la moralul prabusit cu care am intampinat aceasta partida, ca si cum nimic bun nu ni se mai putea intampla. Dupa atatea trofee in ultimii ani cred ca am ajuns sa apreciem si sa ne dorim in mod egal si frumusetea fotbalului nu doar victoriile cu orice pret si e pacat ca doar acum, asa tarziu, redescoperim ca inca mai avem motive sa asteptam cu nerabdare partidele formatiei favorite. In sport a castiga nu ar trebui sa fie chiar totul ci poate, macar in sufletul suporterului cantareste chiar mai mult a fi demn, a te ridica la nivelul jocului. Astfel, poti privi totul ca pe un spectacol, poti aplauda efortul, talentul, te poti bucura impreuna cu prietenii din tribune de faze, de traseele mingii, nu doar plasa portii scuturata. Sa ne gandim de exemplu, doar pentru azi, ce reconfortanta senzatie da un asftel de meci, mai presus de victoria la limita obtinuta, ce cadou frumos acum inaintea sarbatorilor, sa credem ca ne-am redescoperit echipa favorita. Sau, cu riscul de a comite o impietate, ca si CFR-ul a inviat!
...
Asadar nu acest 1-0 reprezinta, din punctul meu de vedere victoria ci insasi maniera in care CFR s-a miscat azi in teren, in care pana la urma a impus dincolo de orice tagada superioritatea. Pentru asta, trebuie sa admitem ca un mare merit l-a avut si dispunerea tactica, a noastra dar mai ales a adversarului. Nu stiu daca Minteuan putea juca altceva (eventual putea bloca jocul cu Kivuvu si Sare – bine ca n-a facut-o), optiuni nu prea existau. Doua varfuri nu avem, linia de fund este, in principiu, batuta in cuie, Nicoara a avut sansa de a juca iarasi la mijloc si, in rest, nimic nou sub soarele generos de primavara. Asadar cred ca cel mai mult ne-a ajutat in desfasurarea jocului dispunerea in teren a Vasluiului, poate fortata, poate voita. Ideea de a-i avea pe Sanmartean, Wesley si Adailton, alaturi de imobilul Yero Bello a cantarit enorm. Initial parea ca acest fapt le va aduce moldovenilor o deosebita forta ofensiva, poate asa se explica si primele 10-15 minute in care ne-au impins catre careul nostru. Venea sa castige, nu? Doar ca acolo, in acel inceput de partida, ne-am proptit foarte bine in apararea centrala, atenti si precisi in interventii si, usor, usor, le-am tocit varful de lance. Problema imensa a lor pe durata intregului meci a fost recuperarea mingii. Cei 4 deja enuntati valorau in faza defensiva cam cat am avea noi trei De Zerbi pe teren, adica aproape deloc. Daca pe Wesley l-am mai vazut aparand pe la mijlocul terenului restul se evaporau din joc o data ce posesia trecea la noi. Evident, absenta lor, posturile lor trebuiau sa fie luate de undeva din spate si, ce util pentru noi, erau luati exact din zona centrala, acolo unde inchizatorul Genchev (si el partial accidentat) sau, mai apoi inlocuitorul sau, Pavlovic s-au vazut de fiecare data, rand pe rand, impresurati de mijlocasii nostri, deci usor de scos din joc si ei. In felul acesta Bastos, Peralta sau Kone, cei care veneau mai des catre centru, ajungeau lejer fata in fata direct cu fundasii adversi, care mai aveau si sarcina suplimentara de a-l tine pe Bus. Aceasta zona cred ca a fost cheia intregului meci, de aici a parut ca Vasluiul este dezlanata pe teren, ca avem spatii mari de actiune. Pistonarea celor 3 mijlocasi ai nostri i-a facut pe vasluieni sa renunte si la curaj, i-a facut sa vada in CFR o echipa vie, nicidecum una care nu mai invinsese pe nimeni de 6 meciuri. Iar cand si mijlocasii nostri au pofta de driblinguri, panica adversarului trebuie sa fie totala. Bastos si Kone au executat in dese randuri serii de cate 2 driblinguri, rezultand oameni depasiti individual. Pe langa asta, viziunea titularului (se putea altfel?!) Peralta, a fost si ea stralucitoare ca o nocturna. Evident, oricat de bine ar juca oamenii nostri, acest stil de joc merge NUMAI atunci cand avem in fata o echipa ce vrea sa castige, nu una care vrea sa ne smulga remiza. Acolo se cer gasite alte metode si vom vedea daca vom fi in stare si de asa ceva.
...
Nu a fost totul perfect. De fapt ultimul „meci perfect” facut de CFR se leaga tot de Vaslui, acel 3-0, ultimul din efemera trecere a lui Uhrin pe la noi. Ar cam fi timpul sa inlocuim acea borna, nu credeti? Deci sa vedem ce n-a functionat tocmai bine azi: in primul rand Panin. Depasit cam usor in cateva randuri (dar acoperit bine de Rada), faultand cam dur in altele. Da, a urcat un pic mai mult ca suport pentru Nicoara, a facut ca acea parte sa fie vie, dar fara folos. Si asta e si vina lui Nicoara, cel ale carui maini se ridica mult prea usor in aer, cel care cade prea „romaneste” la fiecare sfert de contact. Un fapt asupra caruia nu sunt lamurit complet – Sare si prestatia sa ca inchizator. Cel putin la inceput, Sare a parut si el mult prea usor depasit de adversari, iar mijlocasii Vasluiului cu mingea la picior fata in fata cu fundasii chiar pot pune mari probleme. Nu l-am vazut recuperand prea multe mingi in duel 1 la 1 cu adversarul (asa cum o facea Muresan) dar sansa lui s-a numit Peralta, rezistent 90 de min ca un junior si deseori activ si in faza defensiva. De la 1-0 jocul s-a schimbat, rabdarea adversarilor s-a epuizat asa ca si Sare a avut o sarcina mai usoara. In fine, este un truism a spune ca nu avem atacanti. Lucrul a fost re-re-recofirmat de Bus, cel care din doua situatii prelucrate de mijlocasi a expediat niste suturi care probabil doar la juniori erau goluri. Pe langa aceasta semnalez si disparitia lui totala din joc in partea a doua, fapt sesizat corect si de Minteuan, care l-a si schimbat cu Hora. Chiar daca si Hora s-a razbunat cu un sut pe peluza, cred ca acea tactica, Hora-Bastos varfuri false, practic sa jucam fara niciun atacant de meserie, ar fi cea mai utila in acest moment.
...
Ei bine, daca l-am criticat pe Bus, trebuie sa-l si laud, macar pentru faza de la care am primit lovitura de la 11 m: deschidere lunga din terenul nostru a lui Peralta, incrucisare intre atacant si omul de sustinere, centrare excelenta a lui Bus, cam in genul celor care-i ieseau lui Y. Kone si penalty fara dubii. Degeaba se agata Porumboiu de faptul ca imaginea tv nu a suprins toata faza. La intrarea lui Bastos in careu, cat inca se mai vedea planul general, jucatorul nostru avea deja prim-planul in fata lui Farkas. Deci ce poate fi de contestat? Porumboiu ar trebui sa zica „mersi” ca n-au jucat chiar din acel minut in 10 oameni. Golul era iminent, tinerea a fost evidenta... Oare nu se da rosu la asa ceva? Sa zicem ca se da obligatoriu macar galben. Doar ca, in minutul 2, acelasi Farkas l-a cosit din spate foarte dur pe Bastos, pe la mijlocul terenului, intr-o faza in care noi declansam contraatacul. Evident, daca s-ar fi intamplat asa ceva, Porumboiu ar fi plans deja in hohote la pauza in studioul GSP. Dar sa lasam scadalagii, avem lucruri mai bune de semnalat.
....
Ar fi de subliniat forma tot mai buna a lui Bastos, de vreo cateva meciuri incoace. Chiar a inceput sa joace mai mult pentru echipa, ii ies mai bine driblingurile. Sa fie un semn ca vrea mai mult sau ca de-abia acum isi simte coechipierii, dupa lungi perioade de alternanta titular-rezerva-titular? La cum evolueaza acum e un jucator de pastrat si pentru sezonul viitor. De asemenea, Kone. Nu cred ca m-am inselat meciul trecut cand am spus ca joaca mai mult pentru sine dar, atata vreme cat ii iese de multe ori ce sa-i poata fi reprosat? Este excelent cand porneste in cursa cu mingea la picior, avand centru de greutate foarte jos dribleaza in mare viteza si de regula este oprit doar prin fault. Desi joaca in margine este genul de „inside forward”, fiind atras de careu si deloc de ideea de a da centrare. Azi n-a dat gol ca in ultimele 2 partide. Nu-i nimic, poate recupereaza la Urziceni! In fine, Peralta, poate cel mai bun om al unui meci in care toti si-au facut bine treaba. Pasele sale, chiar si cele de temporizare, fac din el in acest moment omul esential in mecanismul nostru. Daca nu are un adversar care sa se tina ca scaiul de el atunci este magnetul spre care merg toate pasele noastre din spate sau de la mijloc. In fine, Nicoara, desi l-am criticat mai sus, are si momentele lui bune, atunci cand ataca si el careul. Daca ii intra acea faza din minutul 38, cu preluare cu spatele la poarta, intoarcerea adversarului si sut cu stangul putin peste poarta, era golul lui 2011 pentru CFR. Totusi, la tot ce inseamna sut merita apreciat, merita aplaudat, pentru felul in care vine ca la rubgy, pe trei sferturi, pentru cum creaza superioritate si zona de prins poarta, acolo, din unghi. Vor veni si golurile, toate la vremea lor.
....
Minteuan a gresit intr-un singur punct in acest meci. Mai erau 15 minute, controlam jocul fara probleme si totusi l-a scos pe Bastos pentru a-l introduce pe Kivuvu. Vesnica dorinta de a conserva rezultatul? De ce? Efectele acestei miscari puteau fi coborarea zonei noastre de posesie si exact revitalizarea liniei lor de atac. De ce sa nu fi continuat sa-i alergam, sa prinda mingea? Vasluienii nu au trait decat din faze fixe in acest meci, apanajul in acest caz al unei echipe careia nu-i merge deloc jocul. Acolo mai avem de lucrat si noi, fiindca de prea multe ori miscarea jucatorilor nostri in astfel de faze este periculos de haotica.
...
Trebuie remarcata si atitudinea echipei, parca mult mai dispusa la a conlucra, la dublaje dar si la jocul de pase aerisit. Sare, chiar daca nu a fost tocmai un inchizator si-a pus in valoare forta, nu a dat mingi adversarilor, a fost foarte util in lungile momente in care jucam un fel de tiki-taka, pe tot terenul. Da, iata ca chiar putem juca si noi asa ceva, cu calm, fara sa ne ingramadim cu adversarul pe noi si sa bubuim mingea la disperare in fata. Totul este sa facem cumva sa ajungem in avantaj pe tabela! In fine, o alta linie care trebuie remarcata, care a dat de fapt baza echipei si a tinut-o sus pe teren este cea defensiva. Cadu – bun, Rada chiar mai bun! Diogo solicitat mai putin in banda a putut si el strange mai bine langa cei din centru. O linie impenetrabila, cu multe interventii la sacrificiu dar toate atat, atat de frumoase si utile! Iar, in spatele lor portarul care cred ca si-a infipt acum bine de tot radacinile in careul nostru mic. Minca a aratat la ce este buna inaltimea, a scos de pe varfuri suturi la care cu Nuno Claro aveam mari emotii, a aratat ca are si reflexe, chiar a avut si el contributia sa la pastrarea curata a tabelei. O singura problema de concentrare pare sa mai aiba, atat la anumite degajari (cam 1 din 2, de jos, lovite aiurea) cat si la faza in care, la o pasa „acasa” a incercat sa faca stop pe stangul si a avut noroc ca mingea i s-a oprit in dreptul, aproape de un autogol stupid.
....
Ca telespectator am fost incantat de atmosfera frumoasa aparenta pe stadion. Mi-as fi dorit sa ajung la un asemenea meci! Soare, oameni frumosi, relaxati, civilizati, bucurosi de ceea ce vedeau, poate nu prea multi dar, in conditiile in care miza era una neglijabila, in care ora si ziua erau nepotrivite, cred ca nu se poate spune ca spectatorii au lasat echipa de izbeliste. Vor veni si vremuri mai bune? Inca un episod ca cel de azi si vom putea afirma ca deja au venit!
...
Pana atunci, victoria aceasta are darul de a ne face Pastele mai frumos, e un cadou foarte potrivit pentru a fi optimisti in privinta fotbalului si pentru a il lasa deoparte macar in aceste cateva zile destinate in primul rand celor apropiati. Sarbatori Fericite tuturor!
