Pentru cei care chiar au vazut meciul trebuie sa fie stranie aparitia in acelasi text a unor termeni precum „blat”, „campioane”, „0-4”, „Porumboiu” (a jucat cumva Vasluiul?!), atat de mult si atat de sus in corpul articolelor referitoare la acest meci. Totusi, pana la urma, avem o presa care pune pe primul loc impresia si vorba in fata faptei. Asadar ne puteam astepta fie la acest gen de abordare tabloida, fie la cea novice, cea care judeca doar prin „ochelarii scorului”. Daca nu scapa intre timp acel „Oiu” de la Vaslui porumbelul, atunci cu siguranta ati fi citit ceva de genul „CFR a zdrobit Otelul”, exact asa cum citeam acum cateva saptamani dupa acel 5-0 scos de Dinamo la Medias. Acest gen de abordare eludeaza respectul cuvenit unui eveniment sportiv; unul dintre combatanti (din fericire, acum CFR-ul), apare mare si tare, celalalt neputincios, nepriceput, stropsit... Mai conteaza detaliile esentiale, de genul omului in plus pe aproape doua treimi din meci, curajul celuilalt de a nu se inchide chiar si in aceste conditii si de a incerca sa rastoarne meciul chiar si cu riscul unei infrangeri la scor? Trebuie o doza consistenta de naivitate jurnalistica (ca sa nu-i spun chiar si „diletantism”) ca sa se ia scorul ca unica realitate a unei partide de fotbal.
Sa nu fiu inteles gresit. Este demna de toata lauda aceasta victorie cu 4-0 a CFR-ului la Galati doar ca....si de-ar fi fost una cu 1-0, aprecierea cuvenita nu ar fi trebuit sa difere cu mai nimic mai mult sau mai putin, fiindca, sa nu uitam, am jucat totusi pe terenul campioanei en-titre, am invins in deplasare o formatie ce pleaca acum catre Champions League chiar si fizic (cu gandul a plecat total de cel putin 2-3 saptamani, daca nu chiar 2-3 luni). Haideti asadar sa evitam capcana scorului si sa luam in calcul, asa cum fac de fiecare data si „golurile” necontorizate de tabela si sa nu ne falim excesiv cu acest scor rotunjor. Sa nu scapam din vedere ca, poate, diferenta dintre acest 4-0 si un eventual 1-0 chinuit este data chiar de accidentarea posibil foarte grava a lui Ronny. Din punctul meu de vedere, la fel ca la meciul Mediasului, mai sus amintit, avem de-a face de fapt cu 2 partide in una singura: una pana la momentul cartonasului rosu si alta, galopul unei echipe, dupa. Pentru mine ar fi fost mai imbucuratoare acea victorie chinuita si muncita pana in ultimul minut, m-ar fi ajutat sa vad mult mai clar mecanismul CFR-ului in conditii de echilibru si, mai mult, nu m-ar fi pus pe ganduri posibila pierdere de termen lung a jucatorului care parea acum unica solutie convenabila pentru Costa pe flancul stang. Asadar sa nu cautam doar rezultatul de pe tabela ci sa asteptam si rezultatul medical de pe tabela spitalului la care a fost dus imediat omul nostru, fiindca, mie acel contact dintre Silviu Ilie si Ronny mi-a amintit cam prea mult de o celebra si groaznica accidentare a tunarului (pe atunci) Eduardo in contact cu Martin Taylor de acum vreo 3 ani (revedeti pe youtube cei care aveti stomac pentru asa ceva). Poate ca imaginile nu au fost horror ca in secventa amintita insa stilul in care crampoanele galateanului au poposit pe Ronny si zbaterea de mai apoi a ceferistului ma fac sa ma intereseze mai mult acest aspect decat faptul ca a fost 4-0 sau de ce va „hotari opinia publica”, dupa interminabila porcaiala – ca a fost sau nu blat. E clar ca avem nevoie de Ronny deoarece daca pe flancul drept avem solutii cu duiumul, pe stanga niciuna nu este perfecta (nici chiar el nu era, de fapt, alegerea naturala). M-a durut insa zvarcolirea brazilianului nostru si m-a enervat teribil revolta tupeista a galatenilor atunci cand Kovacs a aratat cartonasul rosu cel evident, cu Silviu Ilie spumegand (tot el!) de furia oarba cu care rupsese adversarul.
Acel minut 32 a marcat de fapt sfarsitul meciului, asa cum fusese el planificat si inceputul unei binemeritate razbunari ceferiste, in urma careia protestele necontenite, nervii neputinciosi si probabil fitele de campioni ale galatenilor s-au termperat intr-un final in care singura necunoscuta era unde va ajunge contorul scorului. Haideti asadar sa tratam cum se cuvine partida, cu cele 2 parti ale sale total distinctive.
Prima parte a dovedit un CFR destul de promitator. A contat si golul fortuit, fiindca s-a pornit efectiv de la 1-0 pentru noi, o chestiune care a cerut rearanjarea instantanee a intregului plan tactic al celor doua combatante. Golul n-a picat insa tocmai din cer ci din „cer-intele” de atata vreme ale noastre: un atacant central potrivit sistemului nostru de joc, adica nu doar puternic ori cu munca de pivot greoi dar mai mult inclinat spre viteza, spre schimbari rapide de pozitii, spre eficienta. Iar Weldon este asa ceva! Daca n-a fost suficient de bun in Portugalia este un argument minunat pentru a fi cel mai potrivit in Romania. Asadar golul din secunda 50 se datoreaza nu atat lansarii obisnuite de inceput de meci, a lui Cadu – una mai mult de sondare a adversarului – cat vitezei, fortei si profesionalismului lui Weldon cel care impreuna doar cu Ronny au dejucat o intreaga aparare. Trecerea lui Weldon pe langa Sergiu Costin (capitanul campioanei) a fost aproape o bataie de joc la adresa nivelului nostru fotbalistic si face toti banii care au fost sau nu au fost dati catre Benfica! Frumos, mai apoi, gestul imbratisarii colective cu Costa – am vazut astfel unde e liderul si sufletul echipei. De la 1-0 cu formula 4-3-3 nu ma mai asteptam sa pierdem cumva ci mai mult ma gandeam la o reeditare a partidelor din startul sezonului, cele cu Astra sau cu Tg. Mures, a conservarii avantajului prin joc de posesie.
Ei bine, in acest interval de 30 de minute, altfel destul de arid in faze de poarta, am incercat sa radiografiez jocul echipei si cred ca la acest segment trebuie sa facem referire atunci cand analizam evolutia de la Galati. In primul rand, ca impresie sumara a lipsit acea soliditate din jocurile de la inceput. Linia de recuperare nu a mai fost atat de eficienta, treptat-treptat ea a coborat in terenul nostru. Avand si avantaj pe tabela posesia nu a mai fost unicul deziderat ci controlarea ritmului si a eventualelor pericole. In mare masura a reusit acest lucru, cu singura mentiune ingrosata si subliniata ca singurul pericol nu a venit dinspre inafara ci, ca o rotita ce se invartea aiurea in mecanism, tocmai din interiorul echipei: Nuno Diogo. Portughezul a „reusit” cel putin 4 stangacii in doar 30 de minute, cea mai grava la incursiunea lui Antal, cu sut pe langa poarta noastra. Cum Rada are si el la activ mari greseli, cum Diogo pare o bomba cu ceas, asteptand eroarea decisiva, de ce sa nu-l reinstauram pe Piccolo in perechea de fundasi centrali de Champions League de anul trecut? Acum daca tot l-am gasit pe Camora si daca Panin pare o plomba foarte buna pe zona sa, de ce sa ne mai punem singuri piedici? O mica urechere si pentru Gabi Muresan, cel care in acelasi interval a lasat de 2 ori spatiu prea mare in spatele sau iar gafa cea mai mare a fost respingerea mult prea moale din interiorul careului nostru. Acolo insa conteaza si aportul inexistent de recuperare in propriul teren al lui Bastos, prin lipsa de clarviziune a jocului de echipa, combinata si cu posibila pierdere a lui Ronny cred ca ar trebui pus de-acum sa joace acolo, in stanga, pe flanc. In centru sunt oamenii completi, cei utili pe tot terenul, asa cum ar putea fi si Celestino, cu multa rabdare din partea noastra. Acestea au fost motivele pentru care a trebuit sa avem rabdare cu fotbalul si sa stam la umbra acelui 1-0 in prima parte. Lucrurile cu adevarat imbucuratoare au fost vadite si in acest inceput de joc. Cel mai mare castig pare Beto, un portar cum nu credeam ca vom vedea vreodata la noi. Tehnica excelenta de prindere a mingii din toate pozitiile, siguranta pe sine data probabil tocmai de valoare, aparenta comanda asupra liniei de fundasi precum si un joc cu piciorul nesperat de precis (atat de bun incat la inceput am crezut ca e doar nimereala la degajari) fac din Beto un posibil „cel mai bun portar din campionatul nostru”. Sa nu ma grabesc insa, e doar inceputul evolutiilor sale. Iar daca va fi intr-adevar pe-atat de bun precum pare atunci, fiind doar imprumutat, nu vad cum l-ar putea prinde si sezonul viitor tot la noi. Insa, pentru moment, anul acesta problema vesnica a portii deja pare rezolvata. Bravo celor ce s-au trezit, in sfarsit! Celalalt lucru de care chiar putem fi multumiti este cresterea si mai mult a vitezei de atac. Weldon e din aceiasi specie cu Sougou, amandoi pot face schimb de locuri foarte usor, acum cred ca vom putea ataca fix cu aceiasi viteza pe aproape toata latimea terenului. As fi curios sa-l vad pe Sougou trecut pe stanga, ca solutie de moment si adus pe dreapta E. Kone, un fel de Hora cu mai multa viteza si atentie. Singura scadere in atac in aceste conditii de azi am vazut-o la jocul aerian. Nu se mai justifica deloc centrarile pe sus, atacantii nostri fiind doar decenti la acest capitol si nu exceptionali.
Cu bune si cu scapari, totusi, cele 30 de minute au fost oarecum controlate de CFR. Spun asta fiindca, desi s-a jucat mai mult in terenul nostru, fazele cu adevarat grele au cam lipsit, iar cele pe care de obicei le faceau periculoase portarii nostri de data asta au fost anihilate de Beto. Era normal ca galatenilor sa le creasca tensiunea si nervii. Gestul de rosu mi se pare perfect explicabil dat fiind conditia unor jucatori ajunsi pe nepregatite campioni, carora le lipseste siguranta propriei valori, deci si rabdarea de a presa constant, de a nu-si pierde luciditatea. Iar daca Silviu Ilie – e drept, doar la 23 de ani inca – cu gestul sau si mai ales cele care au urmat (stiind probabil foarte bine, singur, cum a lovit) este international roman atunci sa nu ne miram de „urnele cu cenusa” in care ajunge fotbalul romanesc. Lipsa de respect si de asumare barbateasca a erorilor nu duce la nimic bun. Sau poate ar trebui cumva judecat faptul individual intr-un cadru un pic mai larg, sa extindem cumva discutia si asupra mediului de acolo in ansamblul sau, luandu-ne dupa relatarea comentatorului TV a faptului mizerabil ca spectatorii campioanei galatene aruncau cu diverse obiecte dupa Ronny cel care se zvarcolea inca pe targa?
Cum spuneam, din minutul 32 a inceput un cu totul alt joc, dar nu unul relevant pentru etapele ce vin. Cu un om in plus CFR a avut si posesie si goluri si sclipiri... A avut si pressing, chiar de la careul advers, a avut si viteza, a avut si putin noroc. Aici au aparut in sfarsit pasele filtrante (absente in situatia de echilibru numeric), luminoase, doua dintre ele transformate chiar in gol din situatii de 1 la 1. Celalalt gol, al lui Weldon este de alta natura. Norocos, greseala in primul rand a lui Grahovac dar, poate, este o greseala cauzata de frica pe care adversarii i-au prins-o deja. Ei, in teren il simt cel mai bine, asadar sa nu ne mire de ce omul direct ezita sa-l atace decisiv sau de ce Grahovac era aproape convins ca atacantul nostru va centra util in fata portii. Cele mai frumoase momente au fost insa cele de recuperare, acele sageti ce zvacneau din linia noastra de mijloc. CFR-ul isi pescuia mingile in terenul advers precum un urs grizzly somonii din rau. Poate de acolo, din aceasta usurinta de recuperare s-a nascut si ideea de non-combat a adversarului dar... asta e doar pentru necunoscatori; noi, ceferistii, am mai vazut asa ceva, in primele etape. Atunci cand toata echipa, la unison, va tinti si va reusi o astfel de recuperare, la orice scor, din primul pana spre ultimul minut sunt aproape convins ca nimic nu ne va mai sta in cale. Deocamdata insa, pana la coeziunea lotului se mai intrezareste ceva drum de parcurs. A fost insa placut, adevarata victorie, sa ne auzim echipa aplaudata de spectatorii adversi la ultimele faze reusite, a fost recunoasterea fara tagada a superioritatii.
Acum devine important ca asta sa se vada si saptamana viitoare. Va fi o chestiune de prestigiu cavaleresc, de moral, de ambitie pentru noi, cei din jurul echipei, sa dam o lectie, sa fim palma care bate gura ce vorbeste prea mult. Porumboiu isi trimite vorbele sa joace in campionat in locul echipei sale. Ii urez doar sa duca modelul „Iancu” pana la capat. Deocamdata pare pe drumul cel bun. Sa-l vedem cand i se vor pensiona „adailtonii” si cand „wesleyii” isi vor fi facut plinul financiar ce va pune in loc. Nu m-as indoi niciodata ca „boierul moldav” e doldora de franci doar ca mai nou vad ca pune pe masa doar teancuri de vorbe luate de prin buruieni. Sa fim macar o clipa logici, rationali si intr-o singura intrebare retorica sa rezolvam toata chestiunea: blat la inceput de sezon, cu scor de 4-0 si cu un jucator posibil pierdut tot anul?! Asteptam mai bine dovezi sau....sanctiuni la adresa celui ce lanseaza acuzatiile, fiindca, Porumboiu, in focul sau verbal a cam sarit linia diplomatiei, a temperarii, a spus cateva vorbe pe sleau care vor fi cu greu retractate oricat ar incerca vreun avocat sa distorsioneze sensul frazelor.
Episodul acesta in intregul sau se vrea de fapt o „editie noua revizuita si adaugita” a celui de la Bistrita din sezonul trecut cand inca CFR-ul era temut in campionat. Nu ma indoiesc ca asta e tema de lucru si acum, o incercare de indarjire oarba a jucatorilor nostri. Daca insa Costa va fi destul de abil sa se foloseasca de linistea pe care ti-o da siguranta valorii, de oboseala pe care vasluienii o pot acumula in Europa League si de cele 9 zile pe care le are la dispozitie pentru pregatirea jocului sunt sigur ca ne putem astepta la un nou „blat”, „furt de arbitraj” sau conspiratie in mintea unuia care scoate aurul doar din malai.
Si, fiindca nu se cuvine sa termin cu referire la acest personaj as vrea ca ultimul cadru al acestui articol sa surprinda tot echipa. A fost nevoie de portar, de atacant central – s-au adus. A fost nevoie de inlocuitor pentru Peralta, s-au facut transferuri (sa vedem daca si utile). Mai e inca ici-colo de lucrat dar trebuie sa remarc ca cineva lucreaza acolo, gandeste logic. Acest 4-0 i se cuvine intr-o oarecare masura si lui/lor, acelui personaj/acelor personaje.
