Urat! Nici ca se putea un final mai trist, mai neputincios pentru un sezon in care am tinut regim amar cu esecuri. Dar poate ca asa trebuia sa si fie pentru a desavarsi opera de demolare a mitului CFR. Proptelele de promisiuni, pentru sezonul viitor, nu prea tin, atunci cand vezi reprezentatii ca cea de azi. Cand ajungi sa termini in a doua jumatate a clasamentului, cand esti cu boala in oase, este deplasat sa speri tocmai la primul loc, atat de rapid. Intre trecutul pus in rame si viitorul inchipuit avem prezentul, avem daramarea si aceasta este faptica. Deci nu vorbe ci tacere, ca aceea rusinata azi de pe stadion si, mai ales, fapte, actiuni CONCRETE se cer acum. Sa fie multe, en-gros, pe marimea si multitudinea carentelor acutale. Sa devenim la nevoie un CFR IMPEX SRL numai sa reumplem rafturile de resurse valorice si nu doar de trofee. Sper ca au inteles acum, in sfarsit, sefii CFR-ului: nu cupele joaca ci echipa, mereu aceiasi jucatori dintre care totdeauna sunt sacrificati la mezat cei mai buni. Iar daca nu se pune nimic in loc, se intampla ca in acest campionat negru. Un jucator-cheie vandut nu inseamna doar un om in minus ci, mai mult, duce si la descoperirea celorlalti neputinciosi din lot pe care el ii acoperea. Asa s-a ajuns iata in aceasta primavara sa nu mai poata tine nimeni de minge (asa cum o facea Culio), sa nu mai speriem pe nimeni in atac fara toti acei atacanti vanduti pe banda rulanta, asta in vreme ce Bus este doborat si de propria umbra, am ajuns ca prin plecarile antrenorilor cu autoritate si experienta dar si ale lui Tony si Culio sa pierdem centri de autoritate si indarjire in echipa. O data ce aceste lucruri s-au facut resimtite, era absolut normal, era previzibil sa ajungem in deriva de acum. CFR-ul este la restriste si daca se va gasi cineva care sa reuseasca sa-l recladeasca din nou acela va avea ceva mai mult decat doar valoare, acela va trebui, neaparat, considerat erou.
Se poate infaptui aceasta redresare? Pana azi, sub impresia ultimelor meciuri cu semnul intrebarii (deci partial scuzabile, greu de apucat) dar, mai ales dupa vestile bune din ultima saptamana, achizitii masive de jucatori si mai ales de antrenor adecvat credeam ca pasii sunt hotarati, nu au cum sa nu duca la ceva bun in campionatul asta la indemana Urziceniului sau a Galatiului. Azi insa, dupa ce ni s-a infatisat imaginea completa a haosului, cred ca e nevoie de mai mult decat de un antrenor probabil pus in garda de ceea ce a vazut, de 10 transferuri din care 3-4 vor da randament peste asteptari, mai mult de a le pune celor din vestiar pe tava toate conditiile si a pretinde rezultate, mai mult decat rapida uitare a acestui sezon. Se impune o reasezare mentala a echipei, o implicare directa 1 la 1 cu fiecare jucator in parte a antrenorului, redobandirea autoritatii, distribuirea uniforma pe teren a oamenilor de valoare, a celor cu personalitate pozitiva (evit sa zic „lemnosul” „de caracter”).
Putem privi acest meci doar ca pe o jignire in plin derby, ca pe o prestatie lamentabila, ca pe ultima umilinta sau ca prima dintre cele ce ar putea veni...Mai important ar fi sa vedem de ce s-a intamplat asta, fiindca, daca ne comparam la adversar, nu cred ca putem vorbi despre o diferenta de valoare. Sa nu uitam faptul ca Steaua de azi e un fel de necrofag, a Unirii Urziceni si probabil din sezonul viitor a Universitatii Craiova. Ce inseamna asta in prezent? Ca Bilasco, Galamaz, Brandan n-au avut niciodata bucuria de a bate CFR-ul jucand la Urziceni iar azi, fara sa joace ei altceva s-au impus destul de lejer. Problema este numai si numai la noi si, cel mai grav, nu tine preponderent de calitatile fotbalistice ale jucatorilor nostri ci e localizata „deasupra gatului” fiecaruia dintre ei. Lipsa... De comunicare, de concentrare si, cel mai grav....de gandire. Se pot oare rezolva acestea doar intr-o vara? Se pot rezolva prin trimiterea in tribune, la CFR II sau pe banca a celor cu retard in readaptare? Sa renuntam la toti, dupa modelul idolului inchipuit de azi, din tribune, Jiji? Sau sa asteptam ca toate astea sa fie reparate de noul om de pe banca, fara amestecul conducerii, sa asteptam ca Jorge Costa sa fie „acelasi Animal”, dar unul cu ratiune, nu doar cu instinct... Calea de mijloc este totdeauna cea mai buna.
Pana atunci, chiar fara cine stie ce miza pentru noi, fara tragere de inima si cu moralul deja la pamant, tot a fost un dezastru, nu trebuie sa ne ferim de cuvinte care ar putea sa-i faca pe rivalii stelisti sa jubileze, fiindca doar noi ar trebui sa stim sigur ca azi putea sa fie oricine in locul lor si urmarea ar fi fost aceiasi. Cuvantul-cheie al acestui meci este „Ridicol”. Nimic nu m-a uimit mai mult decat colectia de erori grave, decisive, dintr-o singura partida. Daca la portari ne mai asteptam, la atacanti la fel, nu reusesc sa-mi explic imaginea in ansamblu ei. Toate golurile lor au venit pe grave ridicole ceferiste. Cadu, cu a sa saritura pe sub minge, la primul gol, Bastos, cu a sa caraghioasa tranta de la golul 2 si, in fine, Minca, mult prea conectat la joc, „on fire” (cum se spune la baschet) si plin de sine ca sa-si dea seama ca nu tot ce zboara se prinde (unele se pot si respinge inteligent). Pe langa acestea am vazut ratari din 6 m, ca cele ale lui Bud sau Cadu, tranteala fara noima, alta decat cea de junior, din partea lui Bus, am vazut erori imense ale lui Rada sau Muresan, deposedati de minge in zone in care Otelul Galati (sa ne raportam la campioni) nu ne-ar fi iertat. Ei ne-ar fi batut mult mai tare azi, asa ca putem sa ne consideram norocosi. S-au mai intamplat astfel de erori, e drept, dar cele 5-6 catastrofe defensive intr-un singur meci sunt totusi prea multe, alarmante si, cu certitudine, nu tin doar de forma de moment ci au si o importanta conotatie mentala. Nu au fost conectati la partida? Ba indraznesc sa cred, dupa fetele transfigurate cu care ai nostri se certau cu adversarii sau cu arbitrul ca au fost in priza, poate chiar prea mult. O apasare prea mare pe jucatori – adversarul, ideea de derby, prezenta noului antrenor, despartirea „frateasca” de vechiul – a afectat iremediabil un mecanism deja subred, care s-a conectat greu si doar cu permisiunea adversarului la joc. Sa ne gandim ca in primele 20 de minute ale primei reprize si, la fel, dupa pauza, n-am prea avut mingea. Acomodarea la pulsul jocului s-a facut greoi, cand deja era un deficit de 2 goluri si exista si o bunavointa a stelistilor de a se retrage, in stilul romanesc, in aparare. Sa fi putut noi sa fim Middlesbrough?! Nu, noi tintim doar Barcelona...
Vinovati pentru aceasta slaba pregatire mentala se pot identifica, de sus in jos, in toata structura clubului, de la conducerea tot mai mult cantatoare de ode si dornica sa nege astfel de probleme si pana la antrenor si capitan/capitani, deloc capabili in a-i cupla pe ceilalti la astfel de partide, a-i calma, oferindu-le senzatia ca se stie ce este de facut. Poate tocmai aici e buba: haos in gandire, se stie „ce” se vrea dar habar nu are nimeni „cum” se poate realiza. Situatia tine mai mult de acest sezon. Sa ne amintim ca anul trecut, rezistam si castigam meciuri cu un om mai putin pe teren era chiar mai multa ambitie atunci cand se declansa „alarma rosie”. Mentalitatea de campioni, tine, in primul rand, de minte...
Iar Minte-One al nostru si-a aratat din plin carentele in felul in care a configurat echipa pentru un meci cu Steaua, a ales defectuos oamenii cu care voia sa inscrie Stelei. De la inceput, prin alegerea Bastos-Bus si prin vaduvirea de Peralta, echipa s-a infatisat ca o gaina decapitata. Jumulirea era deci inevitabila. Dupa ce daduse randament bun in spatele varfului impins, Hora a fost aruncat pe stanga, sa suplineasca suspendarea lui Nicoara, fiind preferat pentru acel post central, extrem de important exact Bastos, jucatorul pe care, admit, il detest cel mai mult de la CFR, in acest moment, pentru felul smecheresc in care trateaza meciurile si pe cei din jur, cum minute intregi isi bate joc de fiecare minge si cum este mai mult interesat de ce fluiera arbitrul decat de cum si-ar putea ajuta coechipierii. Golul 2 si inceputul disperarii sunt numai si numai ale lui, a pierdut mingea la o faza in care Muresan si Dica erau in fata lui, asteptandu-i pasa, iar o data pierduta posesia n-a mai avut cine sa-l atace pe Nicolita pana la careu. Cele 58 de minute ce i-au fost acordate in acest meci au fost un supliciu prea mare pentru echipa. Am jucat cu un om in minus. Schimbarea sa cu Bud a aratat imediat o alta fata. Din acel minut si pana in 71, cand a fost eliminat Cadu, CFR-ul a avut 2 mari ocazii. Bud chiar daca a ratat enorm, era macar acolo, se pozitiona mai bine, era mai vanjos, exista pe teren. Asta putea s-o inteleaga Minteuan tocmai de la Medias, putea sa-si dea seama ca acel cuplu Hora-Bud e singura noastra solutie ofensiva viabila in acest moment. Cu toata stima pentru golul lui Bus, copilul nu are ce cauta in prima echipa, a fost un „incurca-lume” deplin in restul timpului. „Moale” este termenul ce i se potriveste perfect, atat la suturile sale, cat si la venirile pentru deviere, specifice pozitie de varf impins. Nu are viteza deosebita, forta nu i se simte in luptele cu fundasii adversi, nu stie ce inseamna culoar de demarcare... Nu inseamna ca nu este valoros prin potentialul sau, doar ca, momentan, prin ceea ce arata, este inca un fotbalist de nivel de divizia B.
Antrenorul era cel care trebuia sa prevada aceste doua posturi descoperite din ofensiva, totul fusese prevestit de evolutii precedente. Fara cei doi oameni de ax central, degeaba isi depasea Kone constant omul, degeaba tinea bine de minge si flancul Hora-Veloso. Aveam aripi, dar bateam in gol, fara gol. Cine sa ajute pe centru? Muresan si Dica, cei care nu pot intra in careu decat la fazele fixe? Se intelege de ce singura metoda de a incerca poarta au fost suturile de la 30-35 de metri ale lui Dica, un fel de pase la portar, pentru un Tatarusanu valoros si corect intrat in joc. Ma asteptam ca tinand cont de ceea ce s-a intamplat pana la golul picat din senin a lui Bus, antrenorul sa ia masuri la pauza, sa schimbe chiar atunci cel putin un jucator, asa cum a facut-o de fiecare data cand prestatia echipei era in patria ridicolului. Se pare ca faptul ca am dat un gol i-a schimbat total perceptia, i-a reconfirmat faptul ca se poate marca chiar si orbeste! A fost dezamagitor sa vedem echipa, imediat dupa pauza, din nou dominata, cu absolut nicio solutie, pierzand timp pretios pentru situatia de a forta egalarea, fara sa incere macar sa schimbe ceva. Sa mai adaug la asta si ritmul de joc, complet molesit, pierdut undeva in stilul altor decenii de fotbal? Este doar lipsa de idei, lipsa de inventivitate pentru antrenorul care se va ocupa de CFR II. Ce-l califica pentru acel post? Gesturi ca cel fata de Batin, de la Severin?! Da, principalul vinovat pentru prestatia echipei este Minteuan cel care si-a gasit cea mai proasta despartire. In plus, in cele 18 meciuri pe care le-a condus este greu sa spunem ce idee ne-a lasat. Sa ne gandim la ultimii antrenori: stilul lui Cartu producea faze si goluri. Mandorlini se putea lauda cu defensiva sa, aducatoare de trofee. Chiar si Conceicao gasea metode prin care CFR-ul putea fi CFR. Ei bine, Minteuan, in afara de faptul ca se poate scuza ca a fost pus doar ca o „pelerina de ploaie”, ce impresie generala, ce stil a lasat? De neputinta, de cautare continua, fara sa aplice azi ceea ce invatase ieri.
Peste toate s-a gandit ca ar fi bine sa-l titularizeze si pe Nuno Claro. Probabil Minca, prin erorile 1 bucata/ meci cu Bistrita si cu Medias i-a amintit de portughez, l-a facut sa-i fie dor de acesta. Cu atat mai bine! In acest meci am avut ocazia sa vedem in 2 reprize de ce niciunul dintre cei doi portari nu trebuie sa fie luat in serios. Nuno Claro nu a gresit decat prin felul in care a indus nesiguranta in aparare si prin cum a reusit mereu sa ne arate limitele la fiecare interventie a sa. Primul gol a fost tras prea de aproape iar golul doi este intr-adevar imparabil pentru un portar mic si fara forta in picioare. Minca, pe de alta parte prin calitatile sale fizice si prin schimbarea de atitudine pe care a adus-o in careul nostru dupa pauza merita apreciat un pic mai mult, merita a fi desemnat rezerva de portar pentru anul viitor, chiar daca din nou a comis-o si cu aceasta ocazie. Nu-i nimic, era final de meci, CFR-ul nu mai avea semne vitale, resemnarea sa dupa eroare si intovarasirea cu privirea a lui Bilasco dand gol au fost doar fluierul de final pentru ceferisti care au ales, intr-un amestec de furie si rusine sa paraseasca stadionul. Cand s-a intamplat oare ultima data una ca asta? Niciodata, din cate imi pot aduce eu aminte. Poate este explicabil, fiindca de foarte mult amar de vreme n-am mai pierdut la 2 goluri diferenta acasa, in campionat. Daca „dl.” Cartu a reusit sa sparga recordul de invincibilitate pe teren propriu, precum si cel din Cupa, trebuia sa vina si Minteuan cu o contributie, catre noi culmi de progres in injosire. Acum este sigur, sper, pentru toata lumea, ca daca nu se aduce portar nou pana la toamna inseamna ca intr-adevar ne batem joc de toata reconstructia echipei. Apropo de aceasta, e interesant daca ea se va face in jurul lui Cadu. Capitanul a reusit azi sa ia un rosu din doua galbene obtinute in primul rand pentru proteste. Cred ca avea sanse sa scape fara al doilea cartonas chiar si dupa intrarea urata la adversar. Dar nu; ca sa fie sigur, scos din minti, Cadu s-a repezit la tusier. Vrea cineva sa ma convinga de faptul ca un capitan de echipa ce nu se poate controla nici pe sine, ii poate controla pe ceilalti? E acelasi diagnostic de mai sus: nervi, minte incetosata, lider liber de responsabilitati in a se considera exemplu pentru ceilalti. Banderola nu inseamna nimic in privinta asta? Ce folos cu valoarea sa deosebita ca fundas, daca se comporta acum ca un detonator? Unde este Cadu din alti ani, cel care transforma mereu penalty-urile decisive tocmai prin felul in care isi controla perfect nervii? Sa speram ca a fost anul acesta absent si ca acel Cadu va reveni la toamna fiindca, in jurul celui actual chiar nu se poate cladi nimic. Sper ca jucatorii ce vor veni sa aiba si personalitati bine dozate si definite, cat sa fie considerati inca de la inceput ca avand un cuvant de spus in cadrul grupului, ca avand puterea sa schimbe mentalul echipei. Altfel sa ne asteptam tot la o echipa „browniana”.
In rest, ce se poate spune despre un meci in care Muresan ia galben din minutul 2 si ajunge sa fie deposedat infiorator de usor? Ce se poate adauga atunci cand Panin, pe langa marcajul larg pe care-l facea la Surdu („mare” fotbalist, nu?), e driblat caraghios si, mai grav, la 0-2, intr-o situatie foarte complicata in careul nostru, comite o eroare precum Tony la golul 4 din meciul cu Bayern. In loc sa degajeze mingea din coltul careului nostru mic, Panin alege sa o controleze (caci are experienta) si, evident, o pierde imediat. Mare noroc am avut acolo ca am scapat fara 0-3 caci, cu un astfel de gol se prabusea intr-adevar lumea peste noi, exact cum suna prezicerea pentru acest 21 mai fatidic. Fundasii nostri, vazand ca atacantii nu-s mai tehnici decat ei cred ca au inceput sa aiba impresia ca si ei sunt mingicari. In loc sa bubuie mingea cand sunt sub presiune incearca astfel de intoarceri, exact ca si Rada, in startul reprizei secunde. Jocul simplu poate fi cel mai eficient! Cine sa le explice jucatorilor asta? Kone si Hora s-au zbatut, frumos dar fara folos. Edificatoare a fost situatia in care Hora a lasat mingea sa treaca, si-a fentat adversarul direct deschizand flancul, l-a depasit in fuga dar a fost oprit de Bus, cel care venise bezmetic sa ajute un om care stapanea situatia. Singurul om care nu s-a calcat azi pe picioare cu ceilalti este Veloso, cel care si-a indeplinit foarte bine felia sa de treaba. Da, el a centrat si pentru gol, dar, la fel de bine, a mai venit inca de cateva ori sa dea centrare, iar in aparare, pe partea sa nu a avut cine sa treaca, asadar el este singurul pe care nu-l pot acuza specific de ceva, tocmai de aceea, netru fiind, devine cel mai bun om al nostru. Suficient de tragic si de sugestiv ca sa nu mai fie nevoie de alte explicatii ale unui dezastru complet.
Trecem cu greu peste imaginile cu Jiji jubiland in Gruia, cu cele ale stelistilor veniti in tribune (platitori de bilet la CFR, apropo!), cu echipa in genunchi si cu capul plecat, iesind la malul acestui sezon mai mult inecati decat vii. Avem nevoie de un erou, un specialist in resuscitare de urgenta si, fiindca el a fost numit si era si prezent la stadion, mi-ar fi placut, sa aud stadionul scandandu-i numele, acum, la greu si nu cand ne va fi poate usor. Nu fac eu temele galeriei doar ca, trebuie sa recunoastem ca de altceva oricum nu mai aveam de ce sa ne agatam. Umilinta este deplina, tot ce a fost de ratat in acest sezon s-a intamplat, trofee nimic, calificare in Europa, nici atat, stadion din ce in ce mai gol, valoarea lotului in cadere libera, ba chiar si o bucurie pentru cei de la U, a caror singura ratiune de existenta pare a fi CFR-ul si care, mai mult ca sigur, vor tine neaparat sa ne arate ca au terminat inaintea noastra. Ei cu 47 de puncte, noi cu 45. Gresit. Noi avem 49, cu cele 4 puncte din Champions League ii depasim...
Inchidem repede „Capitolul 2010-2011”, un vis urat, un campionat in care daca era sa avem play-off si play-out ne puneam acum probleme serioase pentru retrogradare. Sa uitam, dar sa nu iertam, sa nu ne incredem orbeste in ce ni se va spune pentru urmatorul sezon fiindca, se prea poate, dezamagirea sa fie si mai crunta. Totusi sperante putem gasi mai ales ca lucrurile se misca deja alert si ca, in aproximativ o luna, s-ar putea sa avem lotul definitivat; antrenorul e deja aici si el nu este doar o solutie de compromis. Vom vedea curand, in primele amicale, care este exact pulsul si plusul CFR-ului. Numai sa avem ce sa detectam, frati de suferinta...
