Fiarele umane

Revenit de ceva vreme in tara. Inca n-am scris nimic despre cum a fost prin strainatate fiindca am zis ca ar fi bine sa asortez la acea relatare si niste poze, cat mai multe, cat mai edificatoare. Asa ca 2 saptamani am tot lucrat la cele 1000 si ceva de poze si acum as putea si o mica Sheherezada pe marginea lor. Dar asta data viitoare.

Deocamdata un fapt revoltator. Azi, la tv, Antena 3, stire despre un accident soldat cu morti pe la Otopeni. Ingredientele necesare unei stiri de maxim interes: Bucuresti, morti, masina pe GPL care a explodat cand un microbuz s-a rasturnat peste ea, Otopeni, drum blocat... Ii inteleg, asta le e meseria... Si-apoi vin niste imagini de amator filmate chiar de la locul faptei, imediat dupa producerea accidentului. Iata-le:

Intr-adevar spectaculos accidentul, nu-i asa? Si ce prezenta de spirit pe cel care a filmat, sa surprinda atat de bine evenimentul!

La naiba! Romania!!!

V-ati uitat un pic mai atent la imagini? Pompierii nu venisera, masina ardea, pe un sens de mers, iar pe celalalt circulatia nu era blocata.

Masinile inaintau, chiar daca mai incet, probabil din cauza ca fiecare

sofer se holba manat de instinctul curiozitatii si de setea de spectacol..

Spectacol in care mureau oameni. Parca undeva se vad cativa oameni cu galeti de apa, dar calitatea imaginilor e prea slaba.

Dar cat poate ajuta o galeata cu apa? In caz ca ati uitat, va aduc

aminte ca fiecare masina ar trebui sa fie dotata cu un extinctor

functional. Ce-i oprea pe oamenii aflati in trafic la acea ora

sa opreasca rapid masina, sa puna mana pe extinctor si sa

sara pentru a stinge incendiul? Probabil ca nefericitii din

masina ce ardea nu mai aveau nicio sansa. Dar tu, ca cetatean,

ca om, trebuia sa faci tot ceea ce poti pentru a incerca sa salvezi.

Nu poti sa treci pur si simplu pe langa o masina ce arde pe drum, fara sa incerci sa faci nimic...Sau?

Uitati, cel care filmeaza: incetineste, prinde imaginile pretioase, apoi

mai arunca o privire din spate, peste umar si accelereaza. Nu era

treaba lui.

Niciodata nu e treaba noastra. Cand e incendiu n-au decat sa vina

pompierii...Dar daca e proprietatea noastra, daca sunt rudele, prietenii

nostri? Oare chiar nimeni din cei care treceau pe sensul acesta de

mers nu s-a gandit macar sa opreasca si sa sara in ajutor?

20-30 de masini sa se fi oprit, 20-30 de extinctoare si cred ca

focul putea fi stins.

Asa, va ramane stirea si dramatismul mortii celor carbonizati..

Pentru cei mai multi..

Pentru mine ramane o lectie de cat de cainosi pot fi ...

oamenii.

Sunt Yeti, omul internetului

Ca sa vezi ce problema ma preocupa acum pe mine. Parca am dat mai mult accidental pe blogul meu. Parca nici nu sunt eu. Parca, a daaa, imi aduc aminte, parca aveam si un id de messenger. Ia sa ma uit in calendar. A trecut deja o luna si cateva zile de cand, (sa-mi fie rusine), am uitat de messenger!

Amnezie? Pierderea identitatii? Preaocupare? Apocalipsa si oprirea tuturor legaturilor de internet?! Neah! Niciunul dintre motivele astea. Pur si simplu, pur si simplu, dintr-o data, de cand am intrat in acest "concediu fortat si prelungit" am tradat messengerul. Uneori iei decizii de pe o zi pe alta. E ca si cum ai renunta la fumat.. Doar ca pentru mine nu a fost nici macar perioada de dezintoxicare, nu am avut crize de absistenta messengeriala. Pur si simplu am vrut sa uit de tot si de toate, sa pot mai apoi trage linie si aduna.. (zero cu zero, desigur). Si am uitat, am uitat chiar si de mine. Doar ca acum imi dau seama: se poate trai si fara messenger.

Inca de pe vremea mirc-ului, sa tot fi fost prin 2000, mi s-a parut comunicarea asta "smechera" deosebit de interesanta. Si chiar este interesanta, in masura in care tu insuti poti fii interesant. Am folosit messengerul in toate modurile si scopurile posibile iar acum l-am tradat. Nici macar cat un telefon, nici cat un porumbel voiajor nu l-am mai folosit. Asa se face ca in toata luna iulie nu cred ca am adunat mai mult de o ora on-line.

Imi cer scuze asadar tuturor acelor prieteni (adevarati) carora nu v-am raspuns. Nu m-am suparat pe voi, nu m-am calugarit (inca) doar ca pur si simplu nu am mai vrut sa aud de emoticoane, am avut o mica perioada anti-socializare. Am reusit sa uit de mult, am facut din "a uita" un sport de baza...

Dezintoxicarea s-a produs. Mi-am dat seama ca trebuie sa te folosesti de el onest, sa incerci o comunicare mai proprie si nu una spectaculoasa. Poti darui cuiva clipe frumoase si in alt mod decat glumind pe messenger. De fapt, oamenii care tin la tine nu o fac pentru cat esti de glumet ci fiindca exista/ s-a format o legatura in timp.

De fapt, ca sa vezi: ce ganduri si de ce imi arde mie acum, in miez de noapte, la Praga, in hotelul cu internet gratis (sa repet, sa auda si austriecii chestia asta!). Dar, ce sa-i faci, asta-i subiectul. Si asta e si rolul messenger-ului: sa te faca sa uiti de viata cotidiana, de problemele imediat urmatoare, sa sari de pe o carare pe alta cam cum fugea Scufita Rosie spre destinatie.

Deocamdata declar boala messengeriala vindecata. Sigur o voi inlocui cu o alta.

Muzica fiecarei zile

Acum cateva zile cautam pe net un sunet anume. Un fel de "SWOOSH!" numai bun pentru acompaniat o tranzitie. Si da-i si cauta, Alex! Am luat la rascolit toate colectiile mele de sunete, apoi am mai scos si altele de pe net. In total vreo 10 GB de sunete, impartiti in fragmente micute de 1-2 mb, maximum. E logic ca dupa vreo 30 de minute de ascultat 100 de feluri de mieunaturi, 20 de ragaieli, 50 de lovituri de ciocan in fier m-am lasat batut, am ales un sunet de val pe care l-am ciopartit, i-am dat un ecou si....iata "SWOOSH-ul" meu. E pe net, la tranzitia filmelor despre baschet.

Gandindu-ma la intamplare am realizat insa altceva. Cat de ampla e lumea noastra, cat de multe lucruri ne scapa din cauza obisnuintei, cate dimensiuni din imediata noastra apropiere nu le vedem. Asa cum reflectiile, refractiile si umbrele incepi sa le vezi cu alti ochi atunci cand incepi sa studiezi cate ceva despre arta imaginii, fie ca e pictura, fie ca animatie 3D, tot asa sunetele parca sunt receptionate de alta pereche de urechi atunci cand incepi sa le diseci.

Stiti cu totii cum suna niste tocuri pe strada, cum suna pe un coridor, cum suna pe parchet. Diferente mari, nu? Vantul poate suna in 30 de feluri, trebuie doar sa-l asculti. Vocile, le ascultam mai mult pentru ceea ce zic. Incercati sa nu distingeti vorbele si sa auziti doar zgomotul lor. Veti descoperi un tablou mult mai complex in ceea ce pare doar o clipa fara nimic special. De fapt este ca atunci cand privesti o pictura: iti trebuie cateva secunde sa vezi detaliile, sa vezi planul II. Asta am facut azi. Nu din plictiseala am incercat sa observ cat mai mult din planul secund si uneori este fascinant. Tin minte si niste exercitii din facultate, cand la cursul de radio cu d-na Doina Jalea ascultam fragmente cat mai complexe sonore si incercam sa deslusim cat mai exact locatia, imprejurarile. Nu ai nevoie doar de imaginatie pentru un asemenea exercitiu, e mai mult nevoie de antrenament, de cultivarea simtului.

Asculta asadar sunetele din jurul tau. Arunca vorbele deoparte. Asculta motorul ambalat de pe strada, asculta zgomotoul rotilor pe asfaltul ud, apoi atentia iti este atrasa de ceaiul ce coboara in cana langa tine. Cana se ia in mana miscand putin portelanul pe masa, se soarbe prelung din ea apoi se aseaza intr-o aterizare ca de elicopter, timida, cu un sunet scurt pe masa. Asculta sunetul infundat al inchiderii frigiderului. Tacamurile se lovesc strident de farfurie, un ziar fosneste intr-un mod cu totul unic. Vezi? E doar o scena banala. Poate ca daca ai asculta zi de zi toate astea cu atentie nici n-ai mai avea nevoie de privire. E inca un exemplu despre faptul ca nu ne folosim in general nici macar un sfert din capacitatea creierului.

Sunt zeci de feluri in care poate suna o masina pe strada, cand baga a I-a, a II-a, a III-a si apoi accelereaza descatusata, ritmul pasilor spune multe despre starea si temperamentul omului de pe strada, pasarile citadine au ortografia lor, scaunele, ferestrele, usile, obiectele din jurul nostru ne acompaniaza mereu ca un back-up sonor obscur. Ambianta pentru noi nu trebuie sa insemne doar sunet de rau de munte, doar cine stie ce locuri exotice inregistrate, nu trebuie sa existe doar atunci cand iese din tipare ci ea este mereu in jurul nostru.

Acum, in acelasi timp, aud zgomotul coolerului de la calculator, un latrat undeva departe, intr-o curte, un sunet tipizat de deblocare a inchiderii centralizate a unei masini si o succesiune de alte "swossh"-uri de masini pe strada, din toate directiile. Vi se pare putin, vi se pare ca nu merita atentia noastra?

Ambianta vietii noastre nu este data doar de televizor sau de radioul din masina, muzica nu se rezuma doar la muzica, la cantece. Sunetele sunt mereu in jurul nostru in stare bruta si daca le individualizam asa cum poti distinge sunetul viorilor intr-o orchestra, daca le punem in ordine, daca le punem pe voci, ca intr-un imens cor, vom descoperi cu siguranta o muzica. O muzica ce nu transmite melodicitate, ce nu are mesaj artistic, ce nu are ritm, dar care e datatoare de informatie, care construieste fara abstractizare.

E muzica fiecarei zile.

Kitty

Iat-o din nou pe Kitty! 3 saptamani de viata, 2 ochisori ca margelele si 1 mieunat .. minunat! Sper ca acest minut de film sa va dea si voua zambetul cu care Kitty e contagioasa.

Euro-nimicul

Noua, romanilor, intotdeauna ni s-a spus ca suntem mici, ca nu contam. Acolo unde unitatea de masura este omul, individul, el de fapt nu conteaza, iar "kiloindividul" de-abia pare a mai insemna ceva atunci cand dupa el urmeaza dragul semn "%". Timp de patruzeci si ceva de ani individul roman a folosit multimea doar ca sa se ascunda in ea. In fabrica lucrau doar cei expusi controlului, la manifestari strigau in primul rand agitatorii.. Romanul sarbatorea unitatea de fapt prin absenta.

Dupa atata timp se pare ca obiceiul a prins perfect. Faptul s-a vazut ieri, in ziua de votare europeana. Sa ai un procent de 20%, adica 1 din 5 oameni sa isi exprime opinia e intr-adevar o performanta. Veti zice probabil ca si in alte tari s-au inregistrat recorduri de astea negative. Oare sunt aceleasi motive la mijloc? Oare si altii au acelasi dezgust fata de clasa conducatoare asa cum e la noi? Oare, chiar daca au trimis nationalisti si extremisti si altii au ales asemenea monstri (din pacate nu sacri) cum am ales noi acele 3 caricaturi politice binecunoscute deja?

Nu stiu de voi dar mie alegerile de ieri mi-au lasat cel mai amar gust dintre toate momentele politice la care am ciulit urechile. De la dezinteres, la organizare, la campania electorala facuta fiindca trebuia sa fie si pana la importanta neglijata a votului, de la felul in care ignoram (sau suntem facuti sa ignoram) scopul in sine. De ce spun asta? Am impresia totusi ca acest Parlament European e mai important decat ne imaginam. El poate fi controlul, poate fi urecherea din afara a puterii interne. Matrapazlacurile obisnuite la Bucuresti nu se pot face atunci cand UE te asculta cu stetoscopul. Oare cum le-ar fi convenit PSD-ului si PDL-ului sa aiba reprezentanti majoritari PNL la Bruxelles? Oare nu era mult mai important pentru ei sa-si formeze acea umbrela, acel paravan acolo?

In alta ordine de idei, in vreme de criza economica vom fi tot mai legati de UE, ei trebuie sa fie salvamarul nostru in caz de ceva, ceva chiar foarte probabil. Asadar, cum sa nu conteze reprezentativitatea pe care o ai acolo? Avem o delegatie numeroasa si chiar daca au aparut cateva nume de politicieni parca stimabili si capabili si, raritate!, dezinteresati de Bucuresti (ca si data trecuta), parca de data asta au aparut si multi "refuzati intern", cei care n-au putut intra in Parlamentul de la noi.

Ce campanii au facut? Stiti vreun program politic? Am auzit doar de familii "europene", "populare" si alte jocuri politice macro-europene la care noi contam, din nou, doar ca numarul. S-a format asadar si fata de Europa ideea ca desi existam nu contam, ca, vorba lui Orwell din Ferma Animalelor, unii sunt mai egali decat altii.

Apoi a fost ziua de votare. De ce nu s-au lasat si la noi 2-3 zile de votare ca in alte tari? Costa prea mult aceasta organizare, asa-i? Dar care era interesul clamat al partidelor, ce promovau aparent in ultimele zile de campanie? Va spun eu: veniti la vot. S-a facut si acea concesie a "listelor suplimentare" cica menita, tocmai, a spori numarul votantilor. Fals. Aceea s-a facut pentru a ajuta turismul electoral, cel atat de reclamat acum si de o parte si de alta. Unii sunt sigur hotii, dar cel mai probabil amandoua partile au furat cat au putut. Poate ca daca era participare de 40-50% tot chinul asta cu autobuze cu votanti nu ajuta la nimic, se pierdeau in marea masa, dar asa, fiecare vot a fost de cel putin 2-3 ori mai valoros. Sa fi fost in acelasi timp o repetitie finala pentru actiunea din toamna, de la alegerile prezidentiale?

Parerea mea este ca cei care au organizat (si castigat) alegerile au avut tot interesul de a si le face cat mai favorabile. Cu 3 zile de vot era foarte probabil ca intr-una din zile cetateanul mult prea comod roman, intre un drum la supermarket si unul la loterie sa faca un popas si la o sectie de votare, oricare (caci putea vota pe liste suplimentare). Iar apoi chestiunea asta cu listele suplimentare si cu voturi mai multe decat votanti in unele circumscriptii prea zeloase a semanat perfect cu frauda din Basarabia. Pai cum, in epoca aceasta moderna, sa fie oare chiar asa de greu fabricarea unor cartele de vot? Costau mult? Da de unde! Se recuperau usor banii, fiindca se scuteau astfel costurile cu oamenii din sectiile de votare; cei de la listele de vot cu semnatura puteau fi inlocuiti cu niste cititoare extrem de simple, ca la un interfon iar totul venea centralizat la o baza de date de marimea unei carti de telefoane. Se verificau astfel foarte usor toate fraudele si se scuteau suspiciunile. Dar nu, sunt sigur de asta! Procedeul e mentinut greoi intentionat pentru a putea fi manevrat mai usor. Urmariti subiectul asta cu atentie pe viitor.

1 din 5 romani a votat. Din astia, au demonstrat destul de usor televiziunile, multi care au votat nu au stiut de ce si pentru ce voteaza. Asta arata si cat de mult le pasa romanilor de politica. Nu e vorba doar de dezgustul in spatele caruia se mascheaza comoditatea. E vorba de lipsa de opinie. Romanul are doar critici, el nu are solutii, nu are opinii constructive, alternative... Pentru asa ceva trebuie sa fii in tema, sa cunosti ceva greseli ale istoriei la fel cum sa ai si exemple pozitive. E clar ca asta nu intereseaza pe ai nostri, ca politicienii par sa fie pentru noi doar clone, despartiti doar de coloratura de partid pastelata. Nu pot sa spun care e cauza si care e efectul aici insa pot banui ce s-ar intampla daca peste noapte macar 30% dintre romani ar incepe sa se informeze asiduu, ar urmari si altceva decat confruntarile de idei inalte ciumaciene si zavorancene. Apropo, sunt sigur ca daca Zavoranca ar fi candidat independenta scotea scorul Ebei (adica i-l injumatatea acesteia).

Ce fel de roman trebuie sa fii, ce simt civic trebuie sa ai pentru a vota cu Eba?! 1 din 25 de romani a votat cu pitzipoanca prezidentiala. Stiti probabil ca fiecare ati avut in vremea scolii, in colectiv, un prost al clasei. Cam asa ar trebui acum sa se simta si sa fie privit acel votant cu Eba. Cum poate domnisoara ca din bugetul de candidat independent sa-si puna afise si mesh-uri in toate marile orase?! (un panou publicitar costa cam 4-500 de euro, apropo!). Faceti adunarile, cu mare aproximatie si larghete si probabil ca veti obtine ca si mine o suma de cel putin 50.000 de euro. Sa zicem ca s-or mai fi facut si reduceri, se va fi mers pe cumetrii (pe canalele PDL-ului), dar chiar si asa moftul Ebei costa cateva zeci de mii de euro. Bani investiti pentru ce? Pentru a dovedi ce? Pentru a atesta brandul Basescu drept o valoare? Pentru a mai afirma o Elena in politica romaneasca, in descendenta directa de la "academicianca"? Probabil ca a castigat 6% dar cu siguranta si-a dobandit imediat oprobiul general si definitiv, al celor ce nu credeau ca e posibila asa o grozavie. E. Basescu nu are carisma, e intepata, e un pseudo-orice, tanara si "fotomodeala" dar cu potential de imbatranire urata fiindca deja de la varsta asta seamana izbitor de mult cu taica-so (in curand isi va face rost si de suvitza cu care Base a castigat alegerile in 2004)... Are doar nume sonor, i-a fost facuta campanie asidua in mass-media (pozitiva-negativa numai campanie sa fie!) si astfel a iesit cu un pas in fata celor pierduti cu numele printr-un chenar de partid. Dar, din cate stiu si italienii au dus in parlament vedete porno asadar nu cred ca ne vom face prea mult de ras cu maimuta noastra, mai ales ca acolo unde numele de Basescu nu se scrie nici cu oi, nici cu majuscule, la Bruxelles, ii prevad o lunga perioada de tzuguiere a buzelor si de tacere. Altii vor fi ceata lui Pitigoi. Doi. Doi tantari teribili ai neamului romanesc. Un haiduc, Becali, pe care potera justitiei n-a facut decat sa-l victimizeze, sa-l faca idolul florareselor din pietele patriei si un fanfaron iremediabil, Vadim, de la care astept cu mare nerabdare ziua in care va avea si el o initiativa, ceva constructiv, nu doar critici si balacareli. PRM-ul vrea acum sa ne serveasca povestea cu "noi, nationalistii, mergem la UE sa ne unim cu ceilalti nationalisti si sa vedeti ce tari vom fi..". Uita insa ca si UDMR-ul e tot nationalist? Presimt ca in urmatorul mandat vom avea parte de kilograme intregi de dude. Nu ne vom strica insa la stomacul gol de criza. Crizele ar trebui sa le avem acum. De cap, de constiinta.

Adevarul este ca si Eba si Jiji au iesit perfect regulamentar, scorurile lor nu pot fi contestate. Iar daca cineva ii contesta, daca cineva ii va vorbi de rau, intrebati acea persoana doar atat: "Esti printre cei 20% care au votat?" Daca raspunsul e negativ ar fi cel mai indicat sa taca asa cum a facut-o si duminica. Probabil ca intr-adevar n-am fi avut pe cine vota, probabil ca toti sunt o apa si-un pamant, dar chiar si aceste elemente sunt mai presus decat cele 2-3 "rebuturi" enuntate (vroiam sa le spun altfel insa nu e cazul aici de agricultura si ingrasaminte) .

Bravo Romania! Felicitari pentru performanta de a confuda Europarlamentarele cu Eurovisionul!

Faceti cunostinta cu Kitty

Nume: Kitty 

Varsta: 9-10 zile

Ocupatia: Pisica (in devenire)

Studii si pregatire profesionala:Capsor rotund si induiosator, blanita moale, motoras de toarcere in 4 timpi si mult instinct de supravietuire

Aptitudini:Foarte harnica la treaba...mica, suptul instant al oricarui deget de pe raza de actiune, lipitul ca o ventuza de biberon . 

Ambitii: Sa creasca mare si sanatoasa. 

Limbi cunoscute: Deocamdata niciuna. 

Hobby-uri:Somnul, laptele... laptele, somnul....mieunatul.

Personalitate: Nu foarte sociabila dar cu potential de integrare in colectiv.

   Se zice ca prietenii nu ti-i alegi tu. Ei te aleg pe tine. Probabil ca asa ne-a ales (gasit) Kitty pe noi, sambata, in spatele blocului. Ar fi trait? Trebuia sa fie intr-adevar maidaneza ca sa reziste! Cred ca a fost mai bine sa nu riscam, mai ales ca parea si foarte slabita. 

   Uite asa, intr-o secunda, cu un mieunat si o figura induiosatoare se schimba o conceptie. Noi care consideram ca singurii locuitori ai blocurilor ar trebui sa fie oamenii am ajuns sa infiem o pisicuta.

Initial a fost vorba s-o salvam, s-o crestem un pic si apoi sa-i gasim un loc adecvat dar, "nemernicii" astia mici te fac sa te atasezi de ei ca acele de magnet! 

Habar n-am: cum fac ei chestia asta? Sa fie de vina grija ce le-o purtam, faptul ca investim afectiv in ei, ca ne facem probleme la fiecare scancet sau la fiecare sughit? Stati sa vedeti ce drama e daca nu face caca. Ati intampinat vreodata un rahatel cu un chiot de bucurie? Nu radeti, ca nu stiti cand vi se poate intampla asta (si voua).. Sau poate au stilul de a ne cadea cu tronc, trosc si poc la inima atunci cand stau 10 min cu un deget de-al nostru in gurita si te fac sa nu-ti doresti altceva decat sa le fie bine, sa creasca mari si sa fie sanatosi ? 

Cert este ca ne-a intrat rau de tot pe sub piele Kitty si cred ca va trebui sa faca aproximativ 101 nazbatii prin casa pentru a o mai transfera (disciplinar) la o alta adresa - de dat drumul inapoi in strada nu poate fi vorba (si nici n-a fost). Mai conteaza ca stam la bloc? Sau ca ea e o "salata" de rase? Mai mult decat orice e un suflet drag, unul la care te uiti din 10 in 10 min, chiar si atunci cand doarme, doar ca sa fii sigur ca ii e bine.

   

Asadar iat-o pe Kitty, noul membru al familiei noastre si va las si pe voi sa va delectati cu cateva ipostaze ale ei. 

Lumea nu tocmai pierduta a comunismului

M-am obisnuit sa-mi spun singur povesti inainte de culcare. Pe unii ii adoarme cititul, pe mine documentarele ce se gasesc in cantitati de aprozat pe Internet. Asadar, cam pe la ora 12-1 ma puteti gasi uitandu-ma pe Discovery Alex. Pana acum, din ce-am vazut, stilul britanic e preferatul meu, BBC-ul este la putere, desi au un mic defect: vocea din off e totusi excesiv adormitoare si mi se intampla deseori sa ma ia cu motaiala pe la jumatatea filmului. De pilda, ultima serie de documentare, cuprinzand doar 3 episoade eu am vazut in 5 seri, in 2 situatii somnul invingand interesul. 

Dar sa revin la subiectul central, ultimul documentar vazut: BBC - The Lost World of Communism. O serie in 3 parti, asa cum spuneam, despre cum era viata in comunism, cum traiau oamenii ordinari ("ordinary people" in film :)  ). Primul episod DDR, al doilea Cehoslovacia si, in fine, inevitabil, Romania la coada, ca intotdeauna.

 

Chiar daca destul de simplist si de superficial intocmit, fiindca nu poti trata generalul luand doar cateva cazuri minore ale particularului, documentarul mi-a adus aminte de marea hiba a societatii de azi: o democratie din mama si tata comunisti infratita in sange ca o ultima calamitate, cu stilul romanesc, pur, original, inconfundabil. 

Cum arata viata de dupa Cortina de Fier vazuta la BBC? Pai in Germania Democrata avem un comunism oarecum constructiv, in care trauma majora e prezentata ca Zidul Berlinului, separarea unei natiuni. Mai e amintit si aparatul de control, cu milioanele de informatori dar asta e nimic comparativ cu stalinismul cu care noi identificam anii rosii. Fata de cenusiul existent atunci in Romania se poate spune ca in DDR chiar era culoare, se intrezareste parca un anumit farmec in rememorarile subiectilor din film. Aveau si ei lipsuri, aveau si ei spalare ideologica de creiere, aveau Stasi si, mai mult, aveau armata sovietica stationata pe teritoriul tarii lor (ceea ce la noi n-a mai fost cazul destul de rapid) si cu toate astea chiar daca si-au primit tara mototolita in ruine dupa al doilea razboi mondial, Germania de Est parea ca un mic Occident fata de dezastrul de la noi. Care sa fie explicatia? Am spus inca de la inceput - "un comunism oarecum constructiv": oamenii aceia chiar munceau, chiar pareau uniti si egali in munca (interesant este ca daca si-ar fi dorit ar fi putut face la fel de bine simulacrul la care s-au dedat ai nostri). Acolo unde e munca reala trebuie sa fie si productie, iar unde e egalitate si participare de bun simt a tuturor trebuie sa existe si un oarecare progres real. Nu este nicaieri idealizata situatia lor de atunci dar, in mod cert, est-germanii si-au dus crucea comunismului mult mai bine decat noi. 

Urmeaza episodul cehoslovacilor. Am pornit cu sanse egale cu ei pe drumul comunismului. Ce repede s-a rupt echilibrul! Ei au avut insa puterea de a promova oameni precum Dubcek pe cand noi ne inchinam unor lacatusi-sudori cocotati in posturi esentiale pentru o tara. Iar cand iti alegi bine conducatorii, cand stii ceea ce vrei si exista vointa comuna, apar si rezultatele. Anii ce au precedat Primavara de la Praga au fost poate cel mai frumos refren al comunismului, cel putin asa arata in povestile celor ce au trait acele vremuri. Iar cand in 1968 tancurile sovietice au napadit strazile Pragai locuitorii au fost aproape de a lupta cu mainile goale. Aceea a fost Revolutie adevarata, contra teroarei, contra teroristilor adevarati, a dusmanului vazut si nu un teatru cum s-a practicat la noi peste cativa zeci de ani...Revolta si impotrivirea au ramas constante peste decenii pana la eliberarea din '89 cu tot bocancul sovietic ce strivea orice incercare de miscare a tarii. Cazul Cehoslovaciei este cel al unei tari ocupate (nu transformate) in comunism...

Iar la final vine cazul Romaniei, prezentat ca un "comunism in familie", anii regimului Ceausescu. Este pacat ca au restrans zona de cercetare doar pe ultimii 24 de ani, fiindca probabil anii '50 ar fi fost un exemplu mult mai bun de stalinizare. Atunci cand ungurii se revoltau, atunci cand altii isi recladeau tara, la noi tradarea romanilor de catre romani era modul de viata. Nici familia Ceausescu n-ar fi putut conduce aceasta tara ca un regim daca n-ar fi fost ajutati de cei ce apucasera un ciolan si carora le convenea evident situatia. Asta ar trebui scris in istoria sincera a romanilor: cei care ne-au tradat, cei care ne-au invins au fost tot romanii, nu rusii. Rusii au plecat linistiti de la noi fiindca au vazut ca ne descurcam aproape la fel de bine ca si ei la practicarea stalinismului contra romanilor. 

Episodul dedicat Romaniei pare uneori ca vorbeste despre o tara a lumii a treia. Ceausestii nu sunt cu nimic mai prejos decat presedintii africani cu care se imprietenisera. Ca sa iti reuseasca dictatura in aceiasi masura iti trebuie insa si o tara pe masura, iar romanii s-au dovedit vrednici de asa un regim. Se vorbeste despre excese, despre excentricitatile cuplului conducator, despre linsarea din zilele revolutiei si despre cum incercau putini romani sa se opuna. Cazurile aduse in discutie sunt cele ale Phoenix-ului, victorios prin plecarea/ dezertarea din tara si a grupului Divertis curajos in umorul sau dar inutil in planul concret. In general insa, romanii se prezinta mai mult ca victime: ale sortii, ale Ceausestilor, ale comunismului.. Asta este istoria?

Asta nu este istoria! Este ceea ce traim si azi. Oamenii aceia nu au fost stersi cu buretele acum 20 de ani. Ei traiesc si azi printre noi, obiceiurile li s-au adaptat doar timpurilor moderne dar, daca cei care au dus comunismul cu mult mai multa demnitate decat am facut-o noi spun ca e nevoie de vreo 2 generatii pentru a se spala din mentalul colectiv epoca rosie, atunci noi de cate trepte genealogice vom avea nevoie?! 

E bine ca invatam istoria, o istorie care vrea sa ne faca mandri de faptul ca suntem romani. Sa ne mandrim cu Mihai Viteazu, cu Stefan cel Mare, cu cateva victorii episodice (si oarecum intamplatoare impotriva turcilor). Cu asta li se impuie capul elevilor romani. Pe vremea mea toata epoca aceasta a comunismului se parcurgea la istorie intr-o singura lectie. Nu stiu daca acum s-a schimbat in mod real ceva. Trebuie sa ne invatam si istoria RUSInoasa, trebuie sa ne asumam neajunsurile neamului, sa le recunoastem si probabil decat o mandrie mincinoasa cu un trecut cosmetizat din rasputeri mai bine vointa de a ne ridica, de a schimba ceva din ceea ce ne inconjoara.

Tradarea romanilor de catre romani, acesta e diagnosticul ultimelor decenii. Credeti ca s-a terminat? Ia ganditi-va un pic la "clasa politica" din ziua de azi. Comisioanele din economie de acum, sunt ciolanul si functia din comunism. Alegerile de acum si rocadele din 4 in 4 ani intre aceiasi politicieni, sunt exact ca situatia celor care ajungeau in structurile de conducere in trecut. Iar pentru criza economica ce vine acum si cum este gestionata cu greu as putea gasi echivalent in comunism decat poate ultimii ani ai deceniului 8. 

Saracia, neincrederea in cel de langa tine, traiul iepuresc, egoismului si individualismul sunt trasaturi istorice cultivate ca reactie adversa tocmai de comunism. Noi nu avem probleme cu invataturile marxiste, cu ideologiile ce au fost incercate pe noi, acelea le uitam rapid ci avem aceiasi problema fanariota dintotdeauna: romanul face apel la romanism si Romanie doar atunci cand se simte slab, cand se simte atacat si cand nu are nimic de subtilizat in interes personal. Altfel este cel mai rapace pradator al acestei tari iar constiinta sa nu va fi niciodata patata atata vreme cat ne vom minti in continuare atribuindu-ne false calitati neamului acesta perfid. 

Vizionati documentarul din cotidian, observati fiecare zi, faceti corelatiile directe cu trecutul imediat si gasiti de veti putea alta explicatie. 

  

Primul episod al serialului, cel despre DDR, poate fi urmarit AICI. Din pacate doar peacesta l-am gasit integral ca vizualizare streaming pe Internet. Esentiale in sustinerea ideilor mele sunt insa episoadele 2 si 3 si contrastul dintre Romania si Cehoslovacia. 

Toleranta - ultima frontiera

       Sambata s-a redeschis subiectul ce in fiecare an incita peste masura mintile intunecate (era sa zic "luminate") ale Romaniei. A fost parada gay la Bucuresti, moment numai bun sa ne sondam din nou gradul de emancipare, asa cum facem in fiecare an, sa vedem cat am mai progresat sau regresat. Ca in fiecare an rezultatul este acelasi: stagnare. Romanii nu sunt facuti sa isi schimbe parerile. Mai usor deviezi un fluviu (de pilda Dunarea, printr-un canal folosit numai bun si pentru reeducare) decat sa schimbi o parere din capatzanile romanilor. Iar cand aceasta se leaga de homosexualitate toate convingerile umane intra in alerta.

       Unii sunt dezgustati de subiect si de obiceiul in sine (printre acestia ma numar si eu), altii, foarte buni crestini alearga intr-un suflet

cu crucea la inaintare sa-i salveze pe pacatosi, altii mai ca ar intra si ei in hora paradei, daca nu le-ar fi atat de teama de oprobiul unanim. E doar un alt subiect din acelea periculoase in care nu exista opinia gri ci doar alba ori neagra, pro sau contra.  

       Mereu se agita spiritele cateva zile si apoi totul e dat uitarii pana la anul viitor, cu aceeasi ocazie. E momentul cel mai bun pentru a ne testa iarasi coeficientul de elasticitate al tolerantei sociale si sa ne evaluam cat mai corect decalajul parca tot mai mare fata de lumea civilizata. 

       Prima care iese la inaintare intotdeauna este Biserica Ortodoxa. Condamnari, Sodoma, lamentari biblice, toate fac parte din repertoriul institutiei ce se ocupa cu "iubirea aproapelui"(nu s-a specificat daca e vorba despre "iubirea impartasita a aproapelui" sau "iubirea cu forta a aceluiasi sus-numit aproape"). Aici ai nostri macar au o scuza, fiindca nici catolicii n-au ajuns la stadiul la care sa accepte fenomenul, insa parca nu sunt atat de apocaliptici in exprimari. 

Si da-i cu citate, fiindca ele sunt cel mai bun mod de a sustine o idee capoasa, atunci cand n-ai alte argumente:

"Si Dumnezeu a facut femeia"... Doar ca unii barbati n-au observat asta si la o adica, cat de narcisist trebuie sa fii ca sa te indragostesti de ceva facut din propria ta coasta? ....

"Mergeti si va inmultiti"... Si uite asa, tot inmultind, unii au ajuns matematicieni, ingineri si bancheri economisti. 

Oare chiar avem nevoie de motive biblice sa ne placa femeia? Cei care ne nastem normali, si fara alte inclinari (sau orientari de-a dreptul) putem aprecia si singuri ca Dumnezeu a facut o treaba destul de buna cu femeia, a iesit un lucru chiar dragut! 

       Efectul acesta bisericos este insa cel scontat fiindca pe oricare baba ai intreba-o pe strada despre homosexuali va executa rapid 3 cruci scurte si va scuipa in san, de parca atunci i-ai fi pus in pericol mantuirea. O asemenea forta motrica-spirituala nu se poate lasa fara coalizare si totdeauna o manifestare gay e precedata de cel putin una anti-gay, in cel mai bun spirit crestin al "yin si yang"-ului. Urmeaza manifestarea in sine unde daca se asigura ca anul acesta un corp de 1000 de politisti ca si protectie e garantat ca nu se va lasa cu violente. Se batzaie alaiul pestritz prin fata cetatenilor iar apoi incep judecatile de valoare. Mereu aceleasi.. 

       Uite asa m-am trezit azi pe mail-ul personal cu buletinul informativ-revista al unui senator cu nume urban dar cu conceptii cam de rural. Mereu ofuscat de cate ceva domnul ales de catre norod/narod a gasit de cuviinta sa isi exprime sentimentele inaltatoare (la cer) in cel mai puritanist stil cu putinta. Am citit, sa vad pana unde si cat de spre absurd va merge cu retorica sa, si cum fiecare fraza a escalada o noua treapta a jalnicei argumentatii n-a fost mult pana sa citesc chiar totul. Drept recompensa pentru cele 3 minute pierdute din viata m-am gandit ca ar fi cel mai potrivit sa-i mai dau un bonus de 2, ca raspuns, fiindca la o anumita fraza atinsese culmea ridicolului. Ia fiti atenti aici:

"Mi se pare revoltator ca, acesti domni ambasadori sa ne arunce in fata faptul ca nu am fi un popor tolerant. Daca maine o sa apara pe strada un individ care o sa traga dupa el un cal, si o sa ceara pe langa libertatea de a practica zoofilia, sa il lasam sa isi duca calul la altar si sa se insoare cu acesta, ce sa facem ? sa ne rusinam ca vor veni ambasadori din tari straine care sa ne spuna ca nu suntem toleranti ?"

Nu m-a lasat inima sa nu-i raspund, fiindca, dupa cum cred ca si voi puteti foarte simplu observa, inainte de a ne alarma la aceasta presupusa ipoteza a casatoriei zoofile ar trebui aprioric sa aflam ce parere are calul, daca el vrea sa se insoare/marite. De fapt la aceasta s-ar reduce toata ipoteza de lucru si daca amandoi sunt de acord probabil ca de-abia atunci subiectul va deveni problematic si in mod cert ii vom privi cu alti ochi, mult mai suspiciosi pe calareti. 

     Isterie pura aceasta cu discutiile pro si versus gay (grija la versus, apropo!). Daca in comunism homosexualitatea era scoasa in afara legii si se lasa cu inchisoare, acum o scoatem in parapeti in afara moralei. Acum se cere legalizarea casatoriilor intre persoanele de acelasi sex. Aoleu! Chemati pompierii! S-a inflamat natiunea! De fapt, toate aceste discursuri se vor strajerii celei mai de pret valori a noastre: familia. Cea mai simpatica infierare a acordarii acestui drept mi s-a parut fara echivoc cea a unei venerabile doamne avocat (Paula Iacob) care nu spunea absolut nimic despre ce ar face si cum s-ar intelege un cuplu homosexual ci survola razant toata discutia si  sarea pur si simplu la subiectul adoptiilor de copii ale acestor familii. Adica nu e faptul in sine periculos, cel care prezent si actual, ci ce s-ar putea face mai apoi cu el! Suna cunoscut principiul de rationare?  Ion Creanga - Prostia omeneasca, va spune ceva?

      Dar chiar si asa, oare chiar homosexualitatea sa fie cea dintai amenintare la adresa familiei romanesti sau fenomenul inca atat de larg raspandit al violentei conjugale? Oare cand vor fi lapidati moral acei soti ce-si snopesc consoartele? Sau asta face parte cumva din normalitate?!

      Cine ia apararea miscarii? Avem un presedinte care in ultima campanie electorala prezidentiala enunta oarecum impaciuitor ca un procent de 20% dintre romani ar fi homosexuali. Anii au trecut, vorba s-a uitat... Oare de ce nu l-a mai intrebat nimeni acum ce mai crede vis-a-vis de asta? A da! E rost de voturi pierdute... si inca multe! Singurii care vorbesc deschis favorabil si fara teama despre fenomen, despre ce inseamna drepturile omului sunt strainii! Prin simplele lor obiectii ne dam seama cat de mare e diferenta dintre noi si Occident. 

      E cert ca nu suntem inca in stare sa interactionam cu homosexualii, ca ne dezgusta conceptiile lor sexuale, insa ce drept avem sa intram in viata lor privata? Fiecare ar trebui sa fie liber sa-si duca crucea asa cum crede el de cuviinta. Atata vreme cat ei nu intra in vietile noastre private, nu ne arata cu degetul pe strada, nu ne interzic absolut nimic, de ce ar fi permis ca noi sa le interzicem lor ceva? Sincer, tu cel care citesti aceste randuri, te deranjeaza cu ceva ca intr-un colt al tarii, intr-un cert restrans si privat (cum e modul lor de trai de altfel - obscur) ar avea loc acum o casatorie intre doua persoane de acelasi sex? Poate ca sunt fericite, acesta e felul lor de a fi, au probabil aceiasi bucurie pe care o avem si noi la casatorie, vor evolua probabil mult feriti ochilor nostri si, in definitiv, e un pacat si o stigmatizare ce si-o asuma. E vreo diferenta intre a fi casatoriti si a trai in concubinaj? Ne simtim oare mai buni crestini interzicandu-le acest drept cetatenesc al casniciei? Oricum nu vor intra in Biserica, nu vor fi intrutotul ca noi, cei multi si foarte normali. Cu ce drept ii persecutam atunci?  

Probabil ca aici e vorba despre "dreptul de a fi mai multi". Occidentul si-a trait Inchizita, si-a trait Evul Mediu, si-a infruntat demonii, i-a experimentat si, in cele din urma, aproape ca s-a vindecat. Asa imi explic eu toleranta existenta la un nivel macar acceptabil in Vest. O fi un semn al decadentei, al pervertirii societatii sau.... ? Nu cumva suntem noi cei care ne aflam acum tocmai in acel Ev Mediu? Astept cu interes Inchizitia de la anul!

PS: Domnii de la Academia Catavencu (sau probabil o televiziune din Cluj) realizasera prin luna februarie un savuros reportaj de la o manifestare gay din orasul de pe Somes. Trebuie neaparat s-o vedeti si, faceti un efort si ajungeti macar pana la minutul 1:30 al filmarii.

La festivalul lesbienelor au strălucit homosexualii!

Solutia iesirii din criza economica!

   In urma unei discutii cu cetateanul Radu am gasit miraculoasa solutie pentru iesirea Romaniei din criza economica. Era atat de simpla, chiar la vedere! - fiindca nimeni n-a vazut-o, se pare ca toti avem nevoie de-o vizita la oftalmolog. Iat-o asadar in exclusivitate, in premiera absoluta, in prea-plinul ei de senzational.

    Ideea, spusa pe sleau este sa facem unirea Romaniei cu Suedia! Da, pur si simplu! Sa decretam istoric ca dacii sunt de fapt scandinavi emigrati in zonele astea in vremuri de imemoriabila si nemaintalnita prosperitate si sa cerem asadar revenirea Romaniei la "patria muma", Suedia. Oare cine s-ar opune de la noi? Si-asa avem multi conationali pretendenti la emigrare acolo si putini acceptati. Astfel, le vom face acelora o Suedie la noi acasa. Intrebarea este ne vor accepta ei? Daca nu, atunci dupa cum era parerea unui intelept, declaram razboi Suediei si ne predam imediat, dupa 2 zile. In felul asta tot ne vor alipi teritoriului drept captura de razboi. 

    De ce Suedia? Pai care e tara cu cea mai productiva economie din Europa si prima tara care a reusit sa bata la skandengerg ultima mare criza economica, din anii '30? Unde e speranta de viata cea mai mare? Daca tot sunt asa de buni, nu ne-ar putea ei sustine si pe noi, nu ne-ar putea "infia ca tara"? Pai de ce nu, ca le-am compromite procentajele? 

    Ce probleme ar fi? Ar trebui sa invatam suedeza, o limba mai grea decat mersul cu schiuri pe asfalt. Dar ar fi si beneficii ale invatarii: am putea astfel sa comunicam mai usor cu noile blonde conationale. Ar crapa de ciuda autohtonele noastre vopsite balai cand ar vedea ca se poate sa fii blonda si sa fii si desteapta totodata (si asta din nastere!), cand si-ar pierde ele stralucirea si insolitul pe la mall-uri. 

    Alte neajunsuri? N-ar mai fi Bucurestiul capitala... Astept..... Astept.... A, nu protesteaza nimeni pentru asta! Pai Stockholm-ul ar fi numai bun plasat acolo, la mii de km departare, acolo unde politicienii ar trebui sa pedaleze de zor ca sa ajunga si unde nici macar Realitatea TV n-ar mai merge pentru transmisiuni live ale scandalurilor ieftine. S-ar crea brusc linistea si armonia, primele conditii necesare maririi sperantei de viata. Vedeti, toate se leaga!

    Si, ce ironie, baronii nostri locali si-ar gasi leacul pe masura: ar trebui sa se supuna in sfarsit monarhiei constitutionale suedeze.  Am da in sfarsit un sens DNA-ului suedez, specializat doar in crosetat in ultimii ani lipsiti de coruptie, le-am da in sfarsit de munca.. Nu ne-am mai certa nici cu ungurii pentru Ardeal, fiindca ungurii vor trebui sa se certe cu suedezii pe el.. Sa recunoastem, ne-am potrivi ca o manusa Suediei: ei au minereuri din plin, mine care merg pe profit, noi avem mineri, tineri si nerabdatori sa exploreze bogatiile patriei noastre suedeze. Ei au paduri multe - noi avem pradatori de paduri cu duiumul, mai ales prin partile Bistritei si Sucevei. Ei au Volvo-uri noi avem .... carturi ieftine cu 4 roti numite Dacia. De fapt n-avem masini, dar tocmai de aia ne si unim cu Suedia: ca sa avem!

    Alte beneficii? Echipa nationala de fotbal ar deveni mult mai buna, brusc calificata la Mondiale, Mutu ar fi un biet star ...chips in comparatie cu Ibrahimovici si am conta si la Olimpiada de Iarna, am depasi pentru prima data acolo Liechtenstein-ul. In muzica ma indoiesc ca manelele ar putea provoca altceva decat avalanse prin muntii lor, iar Marius Moga ar fi mult prea mic pentru cei care au lucrat de-a lungul timpului cu ABBA sau Ace of Base. Sergiu Nicolaescu, cel care tocmai a terminat toti domnitorii romani, ar avea din nou "materie prima de consumat", personaje istorice numai bune de intruchipat, iar OTV-ul ar trebui sa-si inceapa emisiunea de prime-time cu o ora mai tarziu, ca sa se adapteze fusului orar al capitalei, Stockholm (numai bine, la ora aia noi toti vom dormi). 

    Sa recunoastem, daca America este tara tuturor posibilitatilor, Suedia e cea a tuturor probabilitatilor, bune. S-ar taia cozile de la ambasada americana, s-ar reintoarce romanii suedizati de prin Spania si Italia, vom fi din nou, ca acum aprox. 3000 de ani, ca inaintea dacilor si a tracilor, o mare si puternica natiune suedeza! 

    Asadar sa ne strangem in piete insufletiti de noua pornire patriotica si sa strigam ca-n vremurile opresiunii pedelist-pesedist-liberale-romanesti mari "VREM UNIREA CU SUEDIA"! 

                                         Semnat: Alexander Buiucson

PS: Acest material este un pamflet. Orice asemanare cu fapte, situatii si personaje reale este...doar un vis frumos.

Omul cu 1000 de frati

      Nu-l cunosteam decat din vedere. Nu mi-as fi imaginat niciodata asa ceva despre el...Sau poate ca da. De fiecare data cand il vazusem avea acel aer flegmatic, de superioritate, asa ca nici nu ma obosisem sa-l tin minte. 

      "Fra, da-mi si mie mingea aia", il aud zicandu-mi. Cui o mai dadusem de zicea sa i-o dau SI lui? Marcat insa de apelativul familial cu care mi se adresa i-am indeplinit dorinta. Mai trec doua minute si il aud reprosandu-i unui altui coleg de echipa "Hai ma, fra! Da drumul la pasa mai repede." M-am uitat la acel coleg: daca tipul era "fra" cu el si cu mine totodata, inseamna ca si eu ar trebui sa fiu "fra" cu acel coleg. A naibii daca semanam insa unul cu altul!  Pana la finalul meciului stupoarea a fost si mai mare: descoperisem tot prin corespondenta aceasta a tipului ce stia cel mai bine familia noastra numeroasa sunt "fra" cu inca 2 din echipa mea (joc de 3 ani cu ei si n-am stiut asta niciodata?!?), cu unul de la adversari si .... cu arbitrul!?! 

      Se termina meciul, ajungem la o terasa. Vine o domnisoara sa ne serveasca. "Fra, iei o bere?... Fara alcool? Eu iau cu, ca nu-s cu masina... Fra, adu-ne noua doua beri", se adresa tipei ?!?! Daca si tipa era "fra" - desi arata 99% a tipa - deja nu mai stiam ce sa cred...

      Era ceva suspect la mijloc. Ori pe toti ne aduce barza si atunci toti suntem frati, dupa barza, ori se ia fratia dupa Adam si Eva (desi atunci ar fi trebuit sa-mi spuna "vere" - chiar daca suntem de gradul MMMMMMM(........) MMMMMMDCXXVI), ori tipul da buzna in familia tuturor si se protapeste ca fratele mai mare, sau daca nu mai mare atunci cu siguranta "mai superior".

      Insa stim prea bine, orice aer de superioritate nu ar fi deplin daca n-ar avea si ceva smecheresc la purtator. Pana la urma e clar ca apelativul oricum este mai elegant decat un "ba", are acea tenta de a se vari pe sub piele interlocutorului (chiar daca pe sub pielea mea credeam ca e spatiu locativ doar pt mine, ca pielea mea e "custom made" fix pe dimensiunile mele). E aplicabil tuturor si taie din start distanta dintre personaje, inlesneste tutuiala. Adica, e destul de evident: nu ii poti spune "Dl. Fra" cuiva..  Acel "fra" aruncat parca din varful buzelor e un fel de maruntis, un fel de taxa de parcare in viata si starea cuiva...

      Asadar "fra" o data, "fra" de doua ori....Pana la urma totusi nu sunt lamurit. "Fra" inseamna "frate" sau ..."fraiere"?