M-am obisnuit sa-mi spun singur povesti inainte de culcare. Pe unii ii adoarme cititul, pe mine documentarele ce se gasesc in cantitati de aprozat pe Internet. Asadar, cam pe la ora 12-1 ma puteti gasi uitandu-ma pe Discovery Alex. Pana acum, din ce-am vazut, stilul britanic e preferatul meu, BBC-ul este la putere, desi au un mic defect: vocea din off e totusi excesiv adormitoare si mi se intampla deseori sa ma ia cu motaiala pe la jumatatea filmului. De pilda, ultima serie de documentare, cuprinzand doar 3 episoade eu am vazut in 5 seri, in 2 situatii somnul invingand interesul.
Dar sa revin la subiectul central, ultimul documentar vazut: BBC - The Lost World of Communism. O serie in 3 parti, asa cum spuneam, despre cum era viata in comunism, cum traiau oamenii ordinari ("ordinary people" in film :) ). Primul episod DDR, al doilea Cehoslovacia si, in fine, inevitabil, Romania la coada, ca intotdeauna.
Chiar daca destul de simplist si de superficial intocmit, fiindca nu poti trata generalul luand doar cateva cazuri minore ale particularului, documentarul mi-a adus aminte de marea hiba a societatii de azi: o democratie din mama si tata comunisti infratita in sange ca o ultima calamitate, cu stilul romanesc, pur, original, inconfundabil.
Cum arata viata de dupa Cortina de Fier vazuta la BBC? Pai in Germania Democrata avem un comunism oarecum constructiv, in care trauma majora e prezentata ca Zidul Berlinului, separarea unei natiuni. Mai e amintit si aparatul de control, cu milioanele de informatori dar asta e nimic comparativ cu stalinismul cu care noi identificam anii rosii. Fata de cenusiul existent atunci in Romania se poate spune ca in DDR chiar era culoare, se intrezareste parca un anumit farmec in rememorarile subiectilor din film. Aveau si ei lipsuri, aveau si ei spalare ideologica de creiere, aveau Stasi si, mai mult, aveau armata sovietica stationata pe teritoriul tarii lor (ceea ce la noi n-a mai fost cazul destul de rapid) si cu toate astea chiar daca si-au primit tara mototolita in ruine dupa al doilea razboi mondial, Germania de Est parea ca un mic Occident fata de dezastrul de la noi. Care sa fie explicatia? Am spus inca de la inceput - "un comunism oarecum constructiv": oamenii aceia chiar munceau, chiar pareau uniti si egali in munca (interesant este ca daca si-ar fi dorit ar fi putut face la fel de bine simulacrul la care s-au dedat ai nostri). Acolo unde e munca reala trebuie sa fie si productie, iar unde e egalitate si participare de bun simt a tuturor trebuie sa existe si un oarecare progres real. Nu este nicaieri idealizata situatia lor de atunci dar, in mod cert, est-germanii si-au dus crucea comunismului mult mai bine decat noi.
Urmeaza episodul cehoslovacilor. Am pornit cu sanse egale cu ei pe drumul comunismului. Ce repede s-a rupt echilibrul! Ei au avut insa puterea de a promova oameni precum Dubcek pe cand noi ne inchinam unor lacatusi-sudori cocotati in posturi esentiale pentru o tara. Iar cand iti alegi bine conducatorii, cand stii ceea ce vrei si exista vointa comuna, apar si rezultatele. Anii ce au precedat Primavara de la Praga au fost poate cel mai frumos refren al comunismului, cel putin asa arata in povestile celor ce au trait acele vremuri. Iar cand in 1968 tancurile sovietice au napadit strazile Pragai locuitorii au fost aproape de a lupta cu mainile goale. Aceea a fost Revolutie adevarata, contra teroarei, contra teroristilor adevarati, a dusmanului vazut si nu un teatru cum s-a practicat la noi peste cativa zeci de ani...Revolta si impotrivirea au ramas constante peste decenii pana la eliberarea din '89 cu tot bocancul sovietic ce strivea orice incercare de miscare a tarii. Cazul Cehoslovaciei este cel al unei tari ocupate (nu transformate) in comunism...
Iar la final vine cazul Romaniei, prezentat ca un "comunism in familie", anii regimului Ceausescu. Este pacat ca au restrans zona de cercetare doar pe ultimii 24 de ani, fiindca probabil anii '50 ar fi fost un exemplu mult mai bun de stalinizare. Atunci cand ungurii se revoltau, atunci cand altii isi recladeau tara, la noi tradarea romanilor de catre romani era modul de viata. Nici familia Ceausescu n-ar fi putut conduce aceasta tara ca un regim daca n-ar fi fost ajutati de cei ce apucasera un ciolan si carora le convenea evident situatia. Asta ar trebui scris in istoria sincera a romanilor: cei care ne-au tradat, cei care ne-au invins au fost tot romanii, nu rusii. Rusii au plecat linistiti de la noi fiindca au vazut ca ne descurcam aproape la fel de bine ca si ei la practicarea stalinismului contra romanilor.
Episodul dedicat Romaniei pare uneori ca vorbeste despre o tara a lumii a treia. Ceausestii nu sunt cu nimic mai prejos decat presedintii africani cu care se imprietenisera. Ca sa iti reuseasca dictatura in aceiasi masura iti trebuie insa si o tara pe masura, iar romanii s-au dovedit vrednici de asa un regim. Se vorbeste despre excese, despre excentricitatile cuplului conducator, despre linsarea din zilele revolutiei si despre cum incercau putini romani sa se opuna. Cazurile aduse in discutie sunt cele ale Phoenix-ului, victorios prin plecarea/ dezertarea din tara si a grupului Divertis curajos in umorul sau dar inutil in planul concret. In general insa, romanii se prezinta mai mult ca victime: ale sortii, ale Ceausestilor, ale comunismului.. Asta este istoria?
Asta nu este istoria! Este ceea ce traim si azi. Oamenii aceia nu au fost stersi cu buretele acum 20 de ani. Ei traiesc si azi printre noi, obiceiurile li s-au adaptat doar timpurilor moderne dar, daca cei care au dus comunismul cu mult mai multa demnitate decat am facut-o noi spun ca e nevoie de vreo 2 generatii pentru a se spala din mentalul colectiv epoca rosie, atunci noi de cate trepte genealogice vom avea nevoie?!
E bine ca invatam istoria, o istorie care vrea sa ne faca mandri de faptul ca suntem romani. Sa ne mandrim cu Mihai Viteazu, cu Stefan cel Mare, cu cateva victorii episodice (si oarecum intamplatoare impotriva turcilor). Cu asta li se impuie capul elevilor romani. Pe vremea mea toata epoca aceasta a comunismului se parcurgea la istorie intr-o singura lectie. Nu stiu daca acum s-a schimbat in mod real ceva. Trebuie sa ne invatam si istoria RUSInoasa, trebuie sa ne asumam neajunsurile neamului, sa le recunoastem si probabil decat o mandrie mincinoasa cu un trecut cosmetizat din rasputeri mai bine vointa de a ne ridica, de a schimba ceva din ceea ce ne inconjoara.
Tradarea romanilor de catre romani, acesta e diagnosticul ultimelor decenii. Credeti ca s-a terminat? Ia ganditi-va un pic la "clasa politica" din ziua de azi. Comisioanele din economie de acum, sunt ciolanul si functia din comunism. Alegerile de acum si rocadele din 4 in 4 ani intre aceiasi politicieni, sunt exact ca situatia celor care ajungeau in structurile de conducere in trecut. Iar pentru criza economica ce vine acum si cum este gestionata cu greu as putea gasi echivalent in comunism decat poate ultimii ani ai deceniului 8.
Saracia, neincrederea in cel de langa tine, traiul iepuresc, egoismului si individualismul sunt trasaturi istorice cultivate ca reactie adversa tocmai de comunism. Noi nu avem probleme cu invataturile marxiste, cu ideologiile ce au fost incercate pe noi, acelea le uitam rapid ci avem aceiasi problema fanariota dintotdeauna: romanul face apel la romanism si Romanie doar atunci cand se simte slab, cand se simte atacat si cand nu are nimic de subtilizat in interes personal. Altfel este cel mai rapace pradator al acestei tari iar constiinta sa nu va fi niciodata patata atata vreme cat ne vom minti in continuare atribuindu-ne false calitati neamului acesta perfid.
Vizionati documentarul din cotidian, observati fiecare zi, faceti corelatiile directe cu trecutul imediat si gasiti de veti putea alta explicatie.
Primul episod al serialului, cel despre DDR, poate fi urmarit AICI. Din pacate doar peacesta l-am gasit integral ca vizualizare streaming pe Internet. Esentiale in sustinerea ideilor mele sunt insa episoadele 2 si 3 si contrastul dintre Romania si Cehoslovacia.
