Demult deja Dumnezeu a fost transferat in fotbal. Fara impresari, doar cu impresii, in fotbalul din postul Craciunului religia e elementul decisiv, cea care hotaraste daca o echipa merita sau nu sa castige dupa cat de cucernice sunt personajele decisive de pe emblema gruparii. Avem ingeri pazitori (cliseu atat de drag presei), jucatori-tamaie, blesteme cu indeplinire in etapele urmatoare, aghiasma in loc de kelen si demoni, da, demoni, diavolii negri inzestrati cu fluier. Tocmai pentru exorcizarea apucaturilor pamantesti si chiar subterane ale acestora din urma, habotnicii nostri aduc mai nou ca argument juramantul pe Biblie. Fundamentalismul religios in fotbal este desavarsit. Nu mai scapa nimeni. Cine vrea sa promoveze prin metode oculte acum, va fi retrogradat, fara doar si poate, ulterior, in viata de apoi.
Lumea s-a adaptat vremurilor. In lumea asta in care fotbalul romanesc e in genunchi, in lumea celor drepti si zvelti, fotbalul se joaca tot in cruce, mai exact in crucis. „Lemn-Tanase” e azi sfant maine „Uciga-l toaca”. Apostol este mereu...apostol, avem Balauri, avem si Gheorghe iar emisiunile de sport sunt doar niste nesfarsite predici. Ale initiatilor, bineinteles. Totusi, trebuie sa recunoastem ca e o mare transformare. S-a ajuns sa nu se mai injure arbitrii ci sa fie pusi sa jure. Iar cum la Steaua Biblia e singurul obiect sfant din vitrina trofeelor din ultimii ani (pe langa un Pocal al Romaniei) atunci neaparat trebuie adusa in discutie justitia divina, cea care stabileste, in limbaj de Pinalti, „şini i di vină”.
Probabil ca in decursul transmisiunii tv ati putut crede ca si ceferistii nostri au fost cuprinsi de acest fior tainic religios. Daca i-ati zarit deseori pe jucatori si mai ales pe Costa privind in sus, crezand ca invoca Cerul, va inselati. Chiar atat de piosi nu au ajuns. Priveau doar spre cubul video din acoperis, cel care afisa scorul si, mai ales, timpul ramas de joc. Da, asta era starea, o implorare a scurgerii timpului, un greu drum al Golgotei in care sa ne obtinem crucea egalului, a X-ului pe care il cautam inca de la Cluj. Se putea mai mult? De ce atata chin? Obiectivul fusese fixat dupa derby-ul cu U: 7 puncte in urmatoarele 3 meciuri. Lacomia e un pacat, de ce sa cadem in el? Dar trufia? Care trufie? Poate aceasta: Cadu – „Steaua are cea mai slaba echipa de cand sunt eu in Romania”. Sau aceasta: Costa – „Rusescu? Cine e Rusescu?”. Aici am avut pacatul originar: felul in care am crezut ca o victorie a Stelei e un fruct oprit, in care, ca niciodata, ne-am desconsiderat adversarii. La ce ne-a folosit aceasta abordare? La disperarea din final, poate? La felul in care am rabdat asediile sperand ca minunea divina va fi de partea noastra? Intr-adevar, scotocind bine prin resursele ideatice mi-am dat seama ca putem fi un popor ales. Avem un decalog al poruncilor numai pentru noi. Mai trebuie doar sa parcurgem acest desert de fotbal si de incercari pana la Sfanta Tara a Preliminariilor Champions League.
Deocamdata insa sa vedem ce scrie pe tablele legilor:
- Sa nu ai alt Dumnezeu decat Paszkany. Antrenorii vin si pleaca;
- Sa nu-ti faci gol cioplit. De asta noi nu cioplim fotbalul, nu mai prelucram ci dam repede, in fata, din topor;
- Sa nu iei numele adversarului in desert. A fost seceta in ultima vreme dar inca nu suntem in desert. Si, apoi, noi nu luam pe nimeni cu noi. Trece o etapa, vine alta, jucam la fel;
- Adu-ti aminte de perioada de odihna. Aceste perioade apar mai in timpul meciurilor, cand echipa se intinde in spate si se relaxeaza usurel;
- Cinsteste-l pe antrenorul si pe capitanul tau ca sa ti se lungeasca minutele de titularizare;
- Sa nu ucizi .... sperante. De asta nu mai dam 2-0, ca la inceputul sezonului;
- Sa nu fii des_franat... sau franar. Pacat, franarii au fost des_campioni in ultimii ani;
- Sa nu o furi. Si, dupa cum vedeti, n-au furat-o;
- Sa nu marturisesti stramb... Cam simulam in ultima vreme (vezi tavalirea lui Panin din acest meci dupa un contact cu Nikolic), dar macar dupa meci avem puterea sa recunoastem senini asta;
- Iubeste-ti aproapele. Aproapele si apropierea este o chestiune tare relativa si, sigur este ca, in sine, Clujul nu e tocmai aproape de Bucuresti (la drumurile din Romania e chiar tare departe!). Despre Departele nu se specifica nimic. Deci nicio sansa sa iubim Steaua.
Vedeti, este deci indubitabil ca avand acest set de legi clare si bine definite, divinitatea a fost alaturi de noi. Barile si-au gasit explicatia. Ne-am scos! Iar cand ele au fost totusi prea departate una de alta, a aparut Sfantul Beto, mana de aur. Am indurat toate supliciile, toate caznele acestei partide, dar, nu-i asa, a meritat! Cutia milei cerea 7 puncte in 3 meciuri, asta s-a primit! Cui nu-i convine, sa tina cu Barcelona! CFR-ul e vrednic doar de lucruri pamantesti, gazonale chiar. Suntem in post, asa ca sa nu ne dedulcim la mai mult!
In tot acest climat mistic am ajuns si noi, suporterii ceferisti, pe stadionul Mantuirii neamului fotbalistic. O mana de oameni, vreo 200, intr-o mare de suporteri cuviosi stelisti ce au venit la derby, dupa recenta victorie cu Dinamo, buluc, ca la moaste. Sigur, inainte de a intra in turma de oite neratacite, un numar considerabil dintre ei aveau timp si crestineasca pornire sa ne binecuvanteze cu sfantul deget mijlociu. Primitori si primitivi, ca unii ce mai ieri jucau „in chirie” in Gruia. Interesant este ca abia acum vreo 2 luni am fost si in Giulesti. Amintirile acelui pelerinaj nu s-au sters. Acolo chiar nu a fost blagoslovire, fiecare si-a vazut de proprii idoli, nu a fost nimic din „dragostea” celor multi, celor atat de multi fani stelisti. Ceea ce ma face sa ma intreb: daca ei, stelisti, au constiinta faptului ca sunt atat de multi, cati pentru o religie nationala, ce nevoie au la astfel de manifestari fata de umilii si putinii din alte „secte”? Sa fie morala lor de vina? Sa fie predicatorii lor? Sa fie dorinta ancestala de cruciada impotriva oricarui nu doreste convertirea, nici macar fortata? Sincer: Cangrena nationala – un loc construit cu adevarat dupa standardele lumii civilizate dar poluat cu atata mizerie comportamentala...
Poate ca unii dintre noi au fost striviti de maretia ctitoriei. Ceferistii veterani insa, cei care au colindat Europa si marile ei stadioane, nu pareau deloc uluiti. Ca unul ce ma aflam pentru prima data intr-un asemenea loc pot spune „da, e un stadion la standarde europene” dar... cu ce pret? 213 milioane de euro ?!?! Ei da, asta chiar te lasa perplex! Sub nicio forma nu isi pot gasi justificarea mai mult de o treime, hai sa zicem, cu multa intelegere umana (pentru foamea vreunui construtor) jumatate dintre aceste fonduri! Stadionul e departe de a fi finisat in cele mai mici detalii, se putea lucra mult mai mult la aspectul sau exterior dar si interior. La banii astia chiar e cazul de pretentii. E un loc occidental, cu manifestari balcanice, cu costuri arabe, ca ale seicilor si, cu certitudine, cu metode romanesti de realizare. Ca unul venit dintr-un oras in care cea mai mare investitie publica, realizata vreodata, cu multe dificultati si pierdici de la nivel central, a costat 70 de milioane de euro (Aeroportul International Sibiu) nu pot sa nu ma simt strivit si umilit de luxul si risipa nationala... pardon, am zis nationala?! E vorba de Arena Bucuresteana, nicidecum nationala. In aceasta Ghencea de imprumut multe mi-au fost date urechilor sa aud. Cocotati undeva sus, sa sprijinim acoperisul, cu o vedere de Bird Eye View asupra arenei am vazut tot acel furnicar de stelute intunecate ce a variat intre 45.000 de bilete, 40.000 de estimari si vreo 30.000 de spectatori reali. Dar asta chiar este o performanta! Are cineva oi mai multe in tarcul propriului (ma rog imprumutatului) stadion? Nu as fi atat de acid in a-i categorisi astfel daca as fi vazut si altceva decat ostilitate prosteasca. Pornind de la sicanarile de la porti, unde cerberii de paza chiar vroiau sa controleze niste oameni evident pasnici, cu o anumita varsta, din varfurile degetelor de la picioare si pana-n crestet, de la Bucuresti pana la Cluj, trecand apoi la farmecul degetelor fluturate, la injuraturi adresate noua si rivalilor bucuresteni, la sanctionarea dincolo de fair-play a oricarui gest ceferist, la micile altercatii din tribune, chiar am simtit ca „dreptii stelisti” cam fluiera, de fapt, in Biserica. Adevarat, le-am dat si noi, ceata ceferista ocazia de sfidare. Profitand de acustica ultimului nivel, nu trebuia decat sa asteptam ca mingea sa ajunga la jucatorii gazda (fapt ce se intampla des, de altfel), urma un moment de tacere al galeriei lor speculat de catre noi cu un „C-F-R/C-F-R” temeinic. Urmau ei prompti la „cuvant”, cu al lor cor de fluieraturi (semn ca ne si auzeau) si era inestimabil sa ii vezi astfel fluierand pe propriul atac. Macar cu atat sa le fim si noi, visinii, recunoscatori.
Cel mai grav episod a fost insa acel al ruperii tricoului lui Beto. Marturisesc ca nici nu imi inchipuiam posibil asa ceva, de asta am si ratat initial momentul, nu focalizasem pe norocosul care a primit acel valoros cadou de la cel mai bun jucator al meciului. Din fericire colegii de galerie au fost mai vigilenti astfel incat am adunat si legat si eu cateva detalii de la locul faptei, mai cu coada ochiului. Intre timp au aparut si pozele pe gsp (un sincer „bravo” fotoreporterului), cred ca toti au putut sa vada lucruri si chipuri. Probabil niste stelisti se cred acum eroi, dar, ce ar trebui ei sa stie: in primul rand „ungurii” carora Beto le-a facut cadou tricoul sau de joc aveau la ei un steag al Portugaliei. Asta se vede simplu si pe pozele publicate. Apoi, ca un element de detaliu, asta urmaream eu atunci: in momentul in care Beto s-a intors cu spatele la locul acelei infractiuni, mergand spre vestiar s-a intalnit si s-a imbratisat cu unul dintre fratii Costea. Daca departarea nu m-a facut sa ma insel, cred ca era exact Mihai Costea. Asta apropo de dusmania din teren, relativa la dusmania din tribune. Am numit gestul de rupere al tricoului o infractiune? Am exagerat? Am vorbit cumva in termenii lui Craciunescu? Nici vorba! Faptul acela ESTE o infractiune: distrugere in dauna avutului privat. Tricoul intrase in posesia cuiva, iar ceilalti l-au deposedat si l-au distrus. Ia sa vedem ce scrie in Codul Penal: Art. 251 Distrugerea. Aliniatul 1: „Distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare a unui bun apartinand altuia ori impiedicarea luarii masurilor de conservare sau de salvare a unui bun, precum si inlaturarea masurilor luate, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda”. Asadar: avem chipuri, avem martori, avem poze, avem o parte vatamata. Sper doar ca acel fan ce avea steagul portughez in mana sa aiba curajul de a depune plangere pentru ca sa poata exista o pedeapsa absolut meritata. Sau macar cineva sa-l ajute/sa-l sfatuiasca sa faca acest demers. Nu conteaza ca este un tricou, o masina, o locuinta sau un magazin. E distrugere, e huliganism. Fapta este o infractiune, iar faptasii, dincolo de a fi suporteri, sunt iata infractori, nu merita indulgenta.
Ne intoarcem la fotbalul pur? De ce nu? In primul rand a fost un meci de fotbal si da, judecand dupa numarul de ocazii, de evenimente, cred ca putem vorbi despre un spectacol placut ochiului. Acelui ochi nu incruntat, nu incrancenat ci al celui neimplicat.
Un raport al marilor ocazii de gol de 9-3 pentru Steaua, cu tot cu iuresul din final. Cam atat am numarat eu. In conditiile astea egalul nu ar fi tocmai echitabil. Si, tinand cont ca am si zis deja ca Beto a fost cel mai bun jucator al nostru nici nu este just. Steaua merita sa castige. A avut atitudine mult mai pozitiva, a avut curaj doar ca, asa cum noi am pierdut acel meci cu Dinamo (cel in urma caruia am fi fost campioni de toamna), tot asa le-a venit acum randul lor sa constate cat de nedrept e fotbalul. Sa spunem ca am avut avantaj si ca de aceea ne-am retras, de aceea a existat aceasta desfasurare a partidei? Nu ar fi demn din partea noastra. Sa vorbim despre minutele 0-15, despre 75-85, atunci cand scorul era egal si raportul numeric din teren asijderea. Cine ataca? Cine avea mingea? Cine vroia sa castige? Ca am dat gol la prima ocazie, bravo noua. Ne-am tinut apoi in şa intr-un rodeo mai mult al puterii decat al sigurantei pe lucrul pe care-l faceam. Steaua a vrut sa castige, noi am vrut egalul. Cine ar fi meritat asadar egalul? Cine ar fi meritat victoria? Raspunsurile vin de la sine. Ce nu inteleg este de ce ne-a trebuit egalul. 2 puncte pierdute, unul castigat. Era vorba ca lotul Stelei e cel mai slab, chiar ai nostri au spus-o. Era vorba, mai acum 3 saptamani, ca asta e cea mai buna formatie a CFR-ului de cand exista proiectul. Tot ai nostri au afirmat-o. De ce sa jucam, asadar, la egal sau, cel mult, la o tactica de guerilla? De ce o astfel de tactica la o echipa ce vrea sa castige campionatul, sa arate ca e mai tare decat toti ceilalti? Fiindca.... Fiindca e mai usor, fiindca e mai sigur, fiindca e mai convenabil. Dar tot fiindca de fapt nu se rezolva/decide nimic, fiindca am tremurat ca Vasluiul cu Lazio, fiindca de fapt nu suntem atat de grozavi pe cat ne place sa ne inchipuim si, mai ales, fiindca de fapt echipa nu mai joaca aproape nimic ca un tot unitar, ca o echipa. Etapa a XVII-a si constatam asta. Unde e oare CFR-ul din primele etape care atunci cand avea 1-0 se apara mentinand posesia mingii, facand pressing, facand in cele din urma 2-0, descurajandu-si adversarul si aflandu-se in minutele 90 cu perioade de pase de peste un minut? De ce atunci s-a putut si acum nu? Ce a cedat in angrenaj? Cel putin un lucru, sesizabil: coordonatorul de joc. Dar mai e inca unul asemanator: coordonarea. Cei 11 de pe teren nu mai stiu juca precum o echipa. Ceea ce am observat si in precedentele situatii, impotriva celor slabi, s-a confirmat si acum: fiecare jucator se misca exact dupa cum stie, ca un tamplar, improvizeaza, schiteaza si executa, cara de unul singur. Rar se intrevede altceva. Echipa? Nici vorba! Un set de jucatori care sunt insa intr-adevar valorosi, daca chiar si in aceste conditii reusesc sa se tina bine, macar sa nu piarda.
Nu se stie juca altceva sau nu se vrea? Partea cu vrutul am suspectat-o la inceput. Credeam ca este efectul bascaliei ceferiste. Era un derby dar nu era obligatoriu sa batem asa ca sa-i lasam pe ei sa se chinuie... Cand insa temperatura a crescut, cand au inceput sa apara cartonasele, goluri, deja muschii s-au incordat. Iar cand au venit cele 2 cartonase rosii atunci intr-adevar am avut o echipa. 9 contra 11 stelisti. In acele 10 minute chiar au jucat, s-au dublat, si-au dat sufletul pe teren. Intrebare logica: de ce nu puteau juca asa din start? Fiindca de fapt nu stiu cum. Ultimele minute au avut ceva special: mingi aruncate de stelisti in careu, incercau sa puna cat mai repede presiune pe noi. Asta ne-a ajutat, nu mai tinea neaparat de vreun plan tactic. Dar ia sa fi cerut ceva faze clasice, fixe, invaluiri, un joc mai asezat al stelistilor. 10 minute erau suficiente in conditiile de ieri. Nu aveam nicio sansa! Ce se greseste?
Sa facem un studiu de caz: Muresan. Unii il pun la zid, il considera principal vinovat. Altii ii iau apararea, il poleiesc cu aur. O spun inainte de toate: am avut 3 jucatori stralucitori in acest meci: Beto, Camora si Cadu, in aceasta ordine. Restul: plus si minus sau doar mult minus. Sa ne intoarcem la Muresan. Ce gasim la el in primele minute. Este depasit de 3 ori usor de adversar. O data suteaza Prepelita in bara dintr-o zona in care de regula Muresan trebuie sa blocheze, alta data e depasit si ia primul cartonas galben cand nici nu trecusera 10 minute. Care era problema? Muresan juca de unul singur. Nicio urma de coordonare cu Renan sau cu Peralta. El trebuia sa fie cand pe stanga, cand pe dreapta, sa blocheze si sa recupereze totul, sa se sacrifice facand si astfel de interventii de galben. Faptele sale bune nu ies in evidenta asa usor, se spune „deh, o alta minge pierduta de stelisti la mijloc”. Greselile insa se vad imediat. Pe langa cele 2, in prima repriza a mai fost o data Gabi Muresan depasit extrem de simplu de catre Bourceanu stand apoi la mila sutului stelistului de la 18 m perpendicular pe poarta. Ce s-a schimbat in a doua repriza? Renan a inceput sa fie mai activ, a inceput sa treaca mai des chiar si catre dreapta, Peralta si-a dat seama ca degeaba tine de minge asa ca s-a refugiat si el in centru, iar Muri a fost lasat in sfarsit sa-si faca treaba bine. De asta nici n-au mai fost ocazii steliste multa vreme in a doua repriza. A fost admirabil respingand absolut fiecare centrare din faza fixa, ca si cum noi nu am mai avea alti oameni pentru treaba asta. Muresan la cum a jucat pana la eliminare a aratat ca era indispensabil si ca, chiar si nervos, chiar si cu cartonas, trebuia sa joace, pur si simplu fiindca nu avem om pe profilul lui. Poate Kivuvu, dar...se risca cineva cu el? Iar apoi, observati, imediat ce Muresan a fost eliminat ce s-a intamplat cu centrarile in careul nostru. Renan nu poate respinge in aer, Piccolo si Cadu sunt jucatori mai mult de blocat omul direct. Cine sa respinga? Noroc ca nu am dat foarte multe faze fixe din jurul careului caci altfel dintr-o lovitura de cap ne venea infrangerea. Muresan a avut deci o evolutie ce putea fi buna, daca ar fi tinut doar de el. Nu a fost ajutat in prima repriza, deci acele greseli ar fi nedrept sa i le imputam doar lui. Ce a gresit insa doar el a fost modul necontrolat in care a jucat in partea a doua, acel cot la Tanase care trebuia sa fie al doilea galben si modul in care s-a pierdut cu firea in minutul 85. Intr-adevar, acolo a fost faultat, nu o data ci chiar de 2 ori. O data din spate si o data un atac dur din fata. Balaj a gresit ca n-a dat fault pentru CFR, dar gestul lui Muri este o greseala imensa care-i vine doar in carca lui. Un jucator la experienta lui nu face asa ceva intr-un astfel de moment, intr-un asemenea meci. Muri este din punctul meu de vedere elementul cel mai edificator pe care putem face analiza CFR-ului in acest meci: material bun, sclipiri, posibilitati de a-l pune in tot felul de sisteme tactice dar, in cele din urma, incapacitate de a-i folosi calitatile la turatie maxima. De la cine cer asta? Nu cumva de la antrenor?
Am priceput destul de usor ca jucam la contraatac. Cu Sougou in mare viteza pe dreapta chiar era bine. Pe partea cealalta Bastos, fluctuant dar parca mai bun decat de obicei. Adevarul este ca Steaua nu e o sperietoare. Au probleme enorme in aparare, in primul rand de viteza, probleme pe care noi le-am fi putut specula la maximum. Nu au reusit sa blocheze nicio centrare, aveam si flancurile la indemana. Daca tot vroiam joc de contraatac era insa bine sa avem toti jucatorii de viteza. Nu doar Sougou ci si Weldon si Hora. De ce in centru s-a mers cu Kapetanos si Peralta? Kapetanos a dat gol. O ocazie, un gol. Restul? Zero. Poate sa spuna cineva ca, luand exemplul lui Weldon din Giulesti, intr-o seara ca asta in care nici nu a fost frig, Weldon nu ar fi facut mai mult? Alerga mai mult adversarii, facea mai multe spatii. Era joc de contraatac. Iar in spatele lui, Hora. Aveam astfel macar 4 oameni sa tina de minge in fata, putea sa faca si un-doiuri nu sa ne tot chinuim cu sageti la Sougou sau Bastos. Peralta a fost preferat pentru aportul sau defensiv? Nici cal, nici magar. Iarasi am tinut cu dintii de acest 4-3-3 plictisitor, iarasi am avut jucatori care faceau totul si nimic. Sa fi lasat in fata fundasilor cei 2 inchizatori clasici, Renan si Muresan, ocupati in principal cu defensiva, ne permiteam apoi sa-l punem pe Hora in fata. In loc de 4-3-3 am fi fost poate cu un 4-2-3-1, mult mai elastic, mai mobil, adica exact moartea echipei fragile defensiv a Stelei. Zau ca te doare sufletul de efortul si potentialul zadarnic ale lui Sougou, cel care e disponibil mereu de cate ceva, exact ca Weldon! Noi am jucat cica stil de contraatac cu Peralta si Kapetanos in centru. Teoretic suna bine, practic ati vazut ce-a iesit. Si, ce e mai interesant este ca daca tot am avut norocul sa ajungem cu foarte bine pana la pauza, se puteau rezolva atunci lucrurile. Ilie Stan a facut 2, apoi 3 schimbari, noi una singura. Asa a venit egalarea. Costa a mutat „ora fixa” pentru schimbari din minutul 60 in minutul 70. Nu conteaza ce misca adversarul, noi stam ca trenul pe sinele noastre, ca doar de asta suntem CFR?! Sfanta incapatanare! Aveam solutii berechet: Weldon, Hora, Celestino si Ronny. Doar Ronny a intrat si, initial a parut ca e o mutare buna, tinea de minge. Priviti faza golului incasat de noi:
Observati miscarea lui Ronny in aparare? Singurul de acolo care isi face bine treaba e Camora, depasit insa intr-o situatie de invaluire, 2 contra 1, fiindca Ronny, proaspat intrat in teren, nu a considerat ca e necesar sa alerge. Muresan, ajunge sa fie omul care sa blocheze centrarea de pe extrema, din stanga?! Priviti-i pe Renan si mai ales pe Peralta. Acum intelegeti de unde vine golul? Era minutul 75, doar un sfert de ora de inteligenta si am fi avut o victorie gigantica. Mijlocul, vechea meteahna! Cand vroia oare Costa sa faca ultimele schimbari in clipa in care Steaua deja avea 4 oameni de atac, la 1-0 pentru noi? Adversarul muta, muti si tu. Celestino cred ca de-abia astepta. La fel si Hora. Se putea scoate Kapetanos, se punea Sougou in centru. Totul pentru viteza, totul pentru a bloca felul in care Steaua se arunca disperata in atac. Iata doar cateva motive pentru care cred ca dincolo de tot ceea ce s-a vazut cu ochiul liber, daca nu s-a vazut suficient, Costa e foarte blamabil pentru inca un episod tactic total inadecvat.
Desigur, avem rabdare. Am invatat de la Galati sau de la Gaz Metan ca un antrenor este eficient doar din al doilea, al treilea sezon. Este insa CFR-ul un club de statura si posibilitatile celor 2 enumerate mai sus? Repet, nu m-ar deranja daca as vedea ca nu ne atingem obiectivele din cauza neajunsurilor unor jucatori. Dar cand vad mlastina gandurilor, o tactica anosta si un joc de echipa sublim si, evident, lipsit cu desavarsire, parca nu am speranta ca, vreodata, Costa se va transforma intr-un „tocilar al tacticii”, al ideilor geniale.
Altfel, gafe individuale au fost cu duiumul. Pasele complet aiurea, orbesti, ale lui Renan (chiar daca lungimea lor era de sub 10 metri), felul in care Panin cadea mereu ca pe gheata pe iarba cand era depasit de Tanase (cel putin 2 situatii doar in prima repriza), sau ca pana si lui Piccolo, un specialist al pozitionarii, i s-a luat fata de 2 ori, o data la ratarea imensa a lui Rusescu (sut peste poarta) si o data stand total defazat la lovitura de cap tot a lui Rusescu, atunci cand mingea s-a dus in bara. Cine e Rusescu, domnule Costa? Cel care daca nu era ridicat in slavi de toata presa dupa meciul cu Dinamo sigur avea un moment de glorie cu noi. Alt moment jenant? Cornerele, fazele fixe. Observati acolo, va rog, cum revin on-side jucatorii care bat aceste lovituri. Bastos are cate un offside din astfel de pozitii la fiecare meci.
Am trait in acest meci prin efortul celor 3 jucatori. Cadu, cel care oprit tot ce s-a putut pe centru, Camora, cel care a inchis perfect, aproape singur, flancul stang (probabil ca e chiar cel mai bun fundas stanga din tara in acest moment) si, mai ales pentru final, Beto. Ce-ar zice acum Helmut Duckadam de Beto? Portughezul din poarta noastra a avut si noroc, ca orice mare portar, dar, dincolo de interventiile pe care el le face uneori mai spectaculoase decat sunt, a avut precizie la retinerea mingii, din nou comunicare si dirijare foarte buna a apararii si, mai ales, macar 2 reflexe intr-adevar extraordinare pe final. Cel mai important dintre toate, acela din minutul 94, un sut intors, saltat, din interiorul careului mare, probabil cea mai buna parada a lui Beto de pana acum la CFR: cea mai importanta, cea mai pretioasa.
Cartonasele? Daca l-am pus pe Cadu pe locul 3 in topul celor mai buni jucatori ceferisti tocmai din cauza asta am facut-o. Nervozitatea excesiva. Din nou si din nou. Si capitanul si ceilalti jucatori comit astfel de gesturi. Proteste, atentia mai multa catre arbitru decat catre minge. Tine oare de seriozitate, de infumurare sau de frustrarea de a nu ne merge si de a nu sti cum sa ne facem jocul? Sigur, nu poate Cadu sa-i tina in frau pe ceilalti, dar ii poate dirija. Pe mine ma alarmeaza ca atunci cand se incercuieste arbitrul cu proteste, Beto este cel care vine sa ii indeparteze pe jucatori, iar Cadu e varf de lance la atac. Psihologia e cumva materie straina la CFR? Ceva chiar ar trebui rezolvat aici. Altfel, nu il acuz pe Cadu pentru cartonasul rosu incasat de Weldon ci cred ca brazilianul ar trebui amendat pentru gest. Va lipsi cat atacantul? 2-3 etape? Cadu lipseste si el. Muri la fel. Cu cine batem Astra? De fapt, batem? Oare nu vom acuza absentele si vom merge si acolo la egal?
Cat despre arbitrajul lui Balaj, mare scandal acum media, mi se pare maximum de tembelism atins anul acesta. „Diapazonul Becali” a dat tonul si corul celor fara de „Diazepan” din presa il urmeaza pe 1000 de voci. Haideti sa vorbim barbateste despre arbitraj, vreti? De-acord ca Gabi Muresan merita eliminat. Nu cred ca in prima repriza, chiar daca a comis 3 faulturi repetate. Doar unul a fost de galben, fara dubii. Restul erau doar pe stand-by. La fel, de-acord cu faptul ca in minutul 65 l-a lovit pe Tanase, mai mult din neatentie. Acolo era clar de galben si de rosu. Bun, dar stai cuminte Jiji, nu te agita! Tu si ceilalti netoti uitati prea repede o faza. Minutul 54, uite asta:
Geraldo intra catre Peralta. Nu-l atinge in plin cu crampoanele (ar fi fost de rosu direct), dar il prinde un pic cu picioarele din spate. In plus, e o „saniuta”, rateaza total mingea. Galben mai clar decat asta nu prea vezi. Si ce crezi, nea Gigi, revolverule revoltat? Geraldo avea galben deja. Era minutul 54. Nici macar comentatorul tv nu a putut ascunde posibilitatea ca Geraldo ar fi trebuit sa incaseze al doilea galben. Deci cine pe cine a iertat? Sigur, tembelismul e fara de margini. Eu astept ca ceea ce „Chivuta Becali” declama la televizor, sumele acelea sa le poata si proba, altfel... mai bine schimb pe OTV. Sau, ca orice om normal, mai bine inchid televizorul. E doar un aparat, obosit si el, saracu’, de atatea ineptii. Sa fim intelesi: Balaj a arbitrat echitabil. A dat poate un mic plus gazdelor, la acele faze neimportante (poate un fault dar prea usor, unul prea greu etc) dar la deciziile mari a fost cat se poate de impartial. Din punctul meu de vedere este fara absolut niciun dubiu cel mai bun arbitru roman. Sunt sigur ca Weldon merita rosul incasat, Balaj nu e Alexandru Tudor sa exagereze, sa lase o echipa cu 2 oameni in minus doar ca sa iasa el in evidenta, doar dintr-un spirit de sadic al fluierului. Ba chiar la cum au fost bruscati acolo arbitrii de catre ceferistii scapati de sub control se putea lasa mult mai rau. Eu am vazut cu ochii mei un fanion cazand din mana unui asistent aflat in zona. Sa-l lasam asadar pe Balaj pentru alte derby-uri si sa intrebam: cine calmeaza echipa? Singura? Terapie de grup? Team-building? Cred ca e nevoie de ceva in plus. In loc sa avem omogenitate mergem in jos, pe tobogan, parca din rau in mai rau de la o etapa la alta. Am zis deja: sezonul asta e a lui Costa. Daca l-am indurat anul trecut pe Minteuan acum cred ca putem muri cu Costa de gat. E proiect pe macar un an, trebuie sa il duca la capat. Tot ce mi-as dori sa-i transmit este: „Costa, fii animal! Intra din nou in ei!” (dupa meciul cu Petrolul, daca bine imi aduc aminte, s-a intamplat asa ceva si, cel putin pentru cateva etape parca ne-a fost mai bine).
Nu inchei acest articol inainte de a demonta un neajuns al transmisiunii tv. Probabil ca n-ati vazut decat stelisti in tribune. Ceferistii erau cocotati in inelul de sus, acolo unde camerele probabil ca nu vedeau. In plus, fiindca cei de la paza scotoceau intens pana si in praful de pe papucii suporterilor clujeni, ceferistii n-au ajuns in formula completa decat un pic dupa inceputul meciului. Destul cat sa spuna comentatorul doar atat de fani: „sunt si vreo 50 de suporteri ceferisti la meci”. Si asa a ramas pana la final. De fapt erau cel putin 200, multi veniti de la Cluj dar chiar si din Bucuresti, chiar si bucuresteni care tin cu CFR-ul. Da, exista, nu sunt verzi si nu au antenute. Chiar exista si sunt oameni admirabili! Las insa imaginile obtinute prin amabilitatea KVSC sa vorbeasca, sa intelegeti poate din ele ce inseamna compania unui grup civilizat si sa va sfatuiesc ca daca veti avea vreodata ocazia sa faceti o deplasare pentru CFR sa nu ezitati. Puteti pierde partida (caci CFR-ul va mai si pierde) puteti pierde ceva bani, poate timp pretios, dar, stiti cum se zice: nu stiti ce pierdeti cu adevarat!
Amin!
