Albusibiu si CFR-ul jucand la Sibiu. Va dati seama ce inseamna asta in sufletul unui biet „credincios”? Sa vina Mecca la pelerin? Ceea ce era o „fata morgana” mai acu’ 2 ani, azi a devenit infaptuire. CFR-ul intrand pe gazonul din Parcul Sub Arini! Cu siguranta, cei mai buni fotbalisti ce au calcat pe aici in ultimii 15 ani. Toata seceta si tot dorul de „Inter Sibiu” adunate in mine atatia ani s-au razbunat intr-o mare revarsare. Era o teribila utopie acum vreo 2 ani sa cred ca voi vedea vreodata CFR-ul aici. Avem doar o „samanta de echipa”, stadionul se gandea daca sa mai stea pe structura sa sau sa pice, nocturna era doar in serile senine, cu luna plina. Stadionul devenise un templu parasit iar Sibiu un „ghost-town” pe harta fotbalului romanesc.
A doua utopie are radacini mult mai vechi, vreo 20 de ani in urma. Mi se parea imposibil fiind un pusti, fan al echipei la care erau Majearu, Mihali sau Dorinel Munteanu sa tin vreodata cu vreo echipa vizitatoare, atunci cand joaca impotriva formatiei locale. Anii au trecut, am inceput sa-mi dau seama ca, de fapt, casa mea e Ardealul, nu doar Sibiul si ca, intr-adevar, CFR-ul reprezinta lucrul bine facut ardeleneste. Asadar, pentru mine, CFR-ul juca azi acasa, iar asta o afirm cu toata parerea de rau pentru Vointa. Da, sunt atasat si urmaresc si formatia sibiana, dar, in lipsa oricarei asteptari de performanta de la ea, rolul echipei locale este pentru mine de a mai face sa tresara numele de Sibiu atunci cand se citeste un buletin sportiv (si-asa nu-i baga nimeni in seama) si, mai ales, de a rezista cumva fotbalistic dar mai ales financiar in prima divizie. Daca ar fi in prima liga si la anul care vine, inseamna ca voi vedea si atunci CFR-ul aici. Acesta este micul meu calcul meschin, aceasta a fost postura individuala a fanului care din vesnic oaspete la Cluj devenise astazi gazda. Bucurie mai simpla si mai mare e greu de gasit. Iar cand meciul e duminica si cand destinatia e un oras magnetic-turistic precum Sibiul e lesne de inteles de ce atatia ceferisti s-au pornit azi pe drumuri. La Sibiu am avut imensa bucuria de a afla cea mai mare galerie de deplasare a CFR-ului pe care am vazut-o eu la un meci de campionat. Orasul meu colorat in visiniu... Fac o marturisire de terorist ratat, fara plan pus la punct: aproape ca am vrut sa iau pe toata lumea (inclusiv echipa) ostatici, sa nu mai plece de aici!
Dati-va asadar seama cum asteapta un suporter momentul, care ar putea sa ramana singular in care isi vede echipa in propria „sufragerie”. Fiindca, dupa cum se misca lucrurile, sunt mari sanse ca Vointa Sibiu sa retrogradeze sau, parca mai probabil, sa nu mai gaseasca nici sustinerea financiara milostiva si modesta de acum. Imi cunosc bine orasul, imi cunosc bine si echipa locala. Stiu ce poate Vointa la fel cum pot prevedea traseul sau, existenta sa profilata acum doar meteorica. Echipa ce in iulie era pe buza desfiintarii sa aiba bazele pentru a dezvolta un proiect durabil? Dati-mi voie sa nu cred asta: cu vorbe se fac multe, cu fapte putine. Asta este Vointa. O pietricica ce se chinuie sa intre in papucul oricui ar veni, se incapataneaza sa reziste si sa subziste. I-am urmarit cu atentie insa si stiam ca asa cum cu ei s-au chinuit rand pe rand, Steaua, Rapid, Otelul, Dinamo ne va veni si randul nostru. De asta am si facut dese trimiteri la finalul ultimului meu articol catre acest meci. Stiam precis ca ne va fi greu. Cat de greu insa ramanea la voia momentului. Mi-ar fi placut sa inteleaga si altii asta, mai ales cei din interiorul clubului. Sa ia mai in serios acest meci (precum si cel ce urmeaza, cu Mioveniul), sa faca ceva mai mult decat declaratiile obisnuite, de complezenta, la adresa
Vointei si sa se concentreze mai mult pe studiul adversarului, pe motivarea jucatorilor. Sa fiu cinstit nu mi-ar fi placut nici ca CFR-ul sa vina aici si sa striveasca, sa aplice vreun 5-0 prin care sa ne rada de pe harta. As fi vrut si m-as fi asteptat totusi la o victorie de parcurs, normala, la o disputa in care sa se vada de ce un jucator precum Cadu castiga singur cat toata echipa Vointei la un loc. Sau macar sa vina si sa le arate concetatenilor mei, ardeleni si ei, care e diferenta intre echipele din Bucuresti si constructia (nu doar „proiectul”) de la Cluj. Sa arate Weldon de ce marcheaza meci de meci, sa isi aduca aminte Peralta ca a fost la Inter si pe terenul fost al Interului sa despice un pic apararile, sa stea sa „hodineasca” si Beto, un meci linistit, fara sa fie deranjat cu zeci de pase la portar.
Cel mai important: toate cheile erau la CFR nu la adversar. Vointa a jucat acelasi stil de la inceputul campionatului, o carapace pe care doar un nebun ar schimba-o.E unicul mod de a supravietui al unei echipe ce si-a adus cu ea fotbalistii din B si chiar din C. Cine a fost in situatia sibienilor si a incercat altceva, uitati ce pateste: vedeti doar Chiajna, Mioveni, echipe cu bugete superioare Sibiului. De ce nu le iese? Fiindca se intind mai mult decat le este plapuma. La Sibiu lucrurile sunt asezate, asa, pe cam cat se poate. Echipa sta si se apara iar daca e sa si marcheze un gol, cumva, nimeni nu se supara. Este usor de vazut ca, pana acum, echipa nu a luat decat maximum un gol in jocurile de acasa, ca joaca un sistem greu de gasit in fotbalul actual cu 3 fundasi, un 3-4-3 in faza de atac care se transforma in 5-4-1 sau 4-5-1 pe aparare, ca singurele lor valori mari fotbalistice ar fi Iulian Popa si Dalbea, restul fiind cu „termenele de garantie fotbalistica” depasite, fotbalisti de 30+ sau altii de umplutura. Singurul jucator pe care chiar il apreciez fara rezerve este „septarul Popa”, un mijlocas care, o spun cu toata increderea (sau naivitatea), ar avea loc la CFR, un jucator care trebuie obligatoriu urmarit si luat de la Vointa pentru multele sale calitati rare: tehnicitate, dribling foarte bun, disponibilitate la efort, sut si pasa decisiva. De pilda Popa ar fi la momentul de fata peste tot ceea ce are CFR-ul pe partea stanga de atac, acolo unde Bastos sau Ronny se chinuie din rasputeri sa fie improvizatii eficiente. Urmariti-l asadar pe baiatul asta si acum, felul cum joaca pentru Vointa dar si traseul sau viitor. Daca peste ceva vreme va ajunge la vreun club bucurestean si va da randamentul pe care eu i-l prevad veti stii ca cei de la noi viseaza cai portughezi verzi pe pereti. De la Sibiu ar putea fi luat destul de ieftin cat sa devina o afacere intr-adevar buna.
Am enumerat adversarii de marca din campionat care s-au chinuit cu echipa sibiana tocmai pentru a vedea cate meciuri inregistrate stateau la dispozitia oricui dorea sa vada un pic „cine este si cu ce se serveste Vointa”. Erau cel putin 4 exemple care suprapuse dadeau un sablon clar de joc. Asa cum toata lumea stie ce joaca CFR-ul, tot asa Vointa putea fi o carte deschisa. Ei sunt exact opusul nostru. Daca la ei sistemul de joc este extrem de elastic perfect functional, in vreme ce jucatorii, luati individual, au probleme sub aspectul valorii fiecaruia in parte, la noi, la CFR, jucatorii sunt intr-adevar valorosi dar sistemul, punerea lor in mecanism, unul cu altul, scartaie cu cat ne afundam mai mult in sezon, da tot mai multe rateuri, blocaje. Cum NU trebuia sa se joace cu Vointa? Nu trebuia sa se intre in sistemul lor, unul bazat pe mingi la bataie, pe forta. Am facut asta? Priviti numarul de pase date direct catre varfuri de catre fundasi. Un mod exasperant de a ne reaminti de caznele sezonului/ sezoanelor trecut/trecute. Al doilea lucru care trebuia sa-l evitam: izolarea jucatorilor. Acele pase in adancime pe flanc nu aduceau mai nimic cata vreme am fost la egalitate numerica. Bun, sa zicem ca jucatorul dejuca offside-ul pe margine, sa zicem ca-si depasea adversarul in viteza (lucru destul de usor de facut). Ce se intampla mai apoi? Peralta inota la mijlocul terenului. Muresan si Renan se aflau mult mai in spate, fiindca ei sustin constructia, foarte probabil de la ei sa fi venit de fapt pasa lunga, Weldon era pazit cu sfintenie de catre unul dintre fundasii centrali disponibili. Omul nostru care tocmai prindea mingea nu avea decat sansa fie de a juca pe cont propriu, fiind atacat de 2 adversari (unul fundasul central care-l lua in primire, in banda si al doilea un mijlocas lateral care se retragea pentru a forma linia de 5 oameni ai Vointei de pe faza de aparare), fie sa centreze, doar-doar Weldon bate de unul singur pe toata lumea. Dar acolo incepeau conditiile: centrarea trebuia sa fie perfecta, altfel era culeasa de portar. Weldon trebuia sa-l depaseasca pe Grigore, un fundas de 36 de ani, cu o experienta si seriozitate la care inca nu a ajuns Cadu. Cumva un om de pe celalalt flanc sa ajunga si sa sara la cap. Cine, Bastos?! Nu trebuia sa ramanem dispersati in teren, trebuia sa joace fiecare, 2 cate 2, 3 cate 3, exact cum comunica pe teren Weldon si Sougou, mereu se simt unul pe altul, mereu tin aproape. Ori la noi, ganditi-va cum s-a stat. Fiecare cu parcela lui de teren, fiecare virtuoz dar cu dopuri in urechi, nu-i auzea si pe ceilalti. Daca nu merge jocul de constructie sub nicio forma ce ne mai ramane? Fazele fixe. Au fost cornere, au fost lovituri libere. Nimic deosebit. Schema cu Sougou prelungind pe spate nu functiona: Sougou era in tribune. Mai era si dijmuirea pe lovituri gresite, unde Bastos, Muri sau Renan ne arata o mare acuratete in a lovi primul jucator. Asa ca singura speranta era o lovitura libera decisiva: penalty sau chestia aglomerata de care am beneficiat noi. E reconfortant sa te bazezi pe asa ceva in rezolvarea unui meci cu o candidata la retrogradare, nu?! In conditiile in care a abordat Costa partida doar asta era urmarea logica. Iar aici, observati, am scos din calcul un lucru destul de probabil, ca adversarul sa muste din noi. Nu uitati, in prima repriza a meciului, Vointa a avut mai multe (si mai clare) ocazii decat CFR-ul, a avut acea frenezie in momentul in care se apropiau cu mingea de careu.
Cum ar fi trebuit abordata partida? Foarte simplu: liniile urcate mult pe adversar, poate chiar exagerat de mult. Cu Muri, Renan si Peralta mergand imediat dupa Weldon, sibienii ar fi fost obligati sa arunce mingile mult mai rapid in fata. Ca toate echipele mici ei sunt disciplinati, nu se complica deloc. Cand vine adversarul se lanseaza mingea rapid in fata, exact pe principiul jocului de forta. Problema este ca la noi doar Weldon venea la pressing avansat. Se putea astfel plimba posesia un pic, stanga-dreapta, se putea aseza deschiderea in adancime si tocmai de asta se aducea astfel mingea la noi in teren.
Cuvantul-cheie in acest meci ar fi fost „recuperarea rapida”. Cu cat se petrecea mai sus pe teren cu atat sansele sa dam peste cap adversarul ar fi fost mai mari. Au fost 3 situatii in prima repriza in care Bastos sau Renan au recuperat sus. Fundasii sibieni nu mai apucau sa se puna in dispozitiv (luati in calcul si varsta lor 30, 30 respectiv 36 ani) si se creau acele spatii de joc pe care, de regula, Vointa incaseaza golurile. In sprijinul afirmatiei mele urmariti si faza din care s-a iscat acea pasa la portar sub presiune a Vointei. Exact o rupere de asta de ritm cu o pasa printre spre Kapetanos. A fost suficienta disperarea de pe final de meci ca sa se renunte la ideile preconcepute cu care s-a intrat de la vestiare. Nu trebuia riscat indelung. Doar pana la primul gol. Dupa aia toata carapacea s-ar fi deschis. Important era sa se faca dintr-un meci care mergea spre maxim un gol, un meci cat mai deschis. Vointa nu avea niciun interes spre asa ceva, CFR-ul trebuia sa dea tonul. Au dat....tontul. Se vor putea spune multe despre acest meci, ca X, Y sau Z au jucat prost. Sunt necunoscute acestea, ca la matematica. Altceva mie imi este insa perfect clar: Costa nu si-a facut temele bine. Macar daca si le-a facut, fiindca, la cum a intrat CFR-ul azi in teren mi s-a parut ca e o tactica facuta „la comanda” pentru Vointa. Nici nu-si puteau dori ceva mai convenabil!
Ca si cum asta n-ar fi fost suficient, a mai fost si ideea absolut aberanta a ridicarii mingii de pe gazon. Nu e masa de biliard gazonul la Sibiu dar nici foarte rau nu este. Chiar se putea incerca un joc la firul ierbii. O minge ridicata inseamna foarte multe miscari pentru a o controla. Mai degraba ar merge devierea. Dar daca mingea ajunge la Weldon, la cine sa devieze, el, mereu pierdut intre fundasi. Lui Ronny i s-a dat azi postul sau preferat, cred (dreapta). S-a lipit de tusa si acolo a ramas. Nici vorba sa faca efortul lui Sougou de a veni des si catre careu. Pe partea cealalta Bastos si-a facut numarul obisnuit, a driblat de cateva ori, putea sa scoata astfel adversari din joc si sa dezvolte faze bune daca.... ar fi avut la cine sa paseze. Asa se putea duce doar de unul singur. Cat de tembela a fost tactica puteti vedea si din numarul de situatii in care Panin sau Camora au ajuns catre atac. Mai multe centrari decat Camora a dat Cadu, cel care nu stiu cum se face ca e prins deseori in lateral, in zona de atac. Ce cauta oare pe-acolo? Brambureala! In fine, cea mai dureroasa, a fost tocmai anestezierea lui Peralta. Mijlocasul nostru mereu prelua mingea, se intorcea, se rotea, fix cat sa fie ajuns sau incercuit de 2 sau 3 adversari. Prin felul in care a jucat Peralta ne-am demonstrat apelativul de „franari”. Nu am vazut macar o deviere din prima, macar un un-doi, un da si du-te. Viteza, ruperi de ritm – ioc! Nu, Peralta a jucat mai batraneste decat o face un mijlocas de inchidere. Muresan are genul asta de miscari dar el o face in cu totul alta zona a terenului si, spre meritul sau, mai mereu ramane cu mingea la picior. Ce n-am inteles este de ce s-a asteptat cu om in minus toata prima repriza, Peralta fiind o gaura pe teren. A fost schimbat, observati, in eternul minut 60. Niciodata Costa nu face o schimbare imediat, la pauza. Sa fie „super-stitie”? Sau super-lipsa de idei? Culmea, l-a scos exact cand aveam om in plus si cand adversarul nu-si mai permitea sa preseze asa mult la preluarile lui Peralta. Cand l-a scos iarasi jocul a inceput sa lancezeasca. Daca pana atunci, de la pauza incolo, Vointa de-abia mai avea posesie, dupa intrarea lui Hora iarasi s-a trecut la stilul bezmetic. Si asa ar fi ramas daca n-ar fi facut singura mutare inspirata: Rui Pedro in locul lui Bastos. Ar trebui sa urmariti miscarea tanarului asta in minutele in care a aparut pe teren. Pasa spre Kapetanos care a obligat sibienii sa dea la portar exact de la el a venit. A fost singurul care a parut ca vrea sa inventeze pasa pe jos. Avem jucatori tehnici, avem brazilieni. Astia sunt experti in fotbalul de sala. De ce-i punem (sau de ce-i lasam) sa dea pase pe sus?! In momentul de fata, in locul unui antrenor care vrea sa inchegere relatiile de joc, as intra cu lotul CFR-ului in sala si vreo saptamana doar asta as juca: fotbal de sala, sa-i invat pe jucatori sa se simta intre ei, sa-si dea pase cu ochii mintii nu cu binoclul. Daca e cineva responsabil pentru chinurile echipei de azi atunci numele sau este doar Costa. Nimeni si nimic altceva. Poate ca pe teren a fost 1-0 pentru CFR desi cred ca admitem usor ca de-ar fi fost egal nu ar fi fost nedrept. Intre antrenori insa azi a fost Pelici (antrenor Vointa, pentru cei care nu stiu) – Costa 4-1. Cea mai penibila situatie a fost atunci cand, cu om in plus, in 30 de minute am avut doar 2 ocazii (cu indulgenta le numesc astfel).
Jocul a fost lamentabil. Nivel de divizia B. Greseli de divizia B, incepand de la modul in care s-au luat cartonasele, de la felul in care s-a „dat la picioare” in stil de matineu (fundasii sibieni au si asta in fisa postului) si greseala care ne-a adus de fapt golul, pasa la portar prinsa de Miron. Singurele lucruri care pot fi notate la capitolul fotbal era modul in care mereu gazdele porneau mai decisi catre minge, felul in care Popa (acelasi Popa de care tot vorbesc) i-a driblat si pe Muri si pe Cadu, i-a invartit pe toate partile si doar faptul ca era „calaret singuratic” in spatiul nostru, in a doua repriza a facut sa nu avem parte de o „seara tragica ceferista”.
Nu-i putem acuza pe jucatori de evolutie proasta, luati individual, unul cate unul. Fiecare a incercat sa joace ce-a putut, ce-a stiut mai bine. Pe cont propriu, fara prea multe greseli. Ici-colo una mai grava la Piccolo, o minge pierduta la Renan, 10 la Peralta.. Aproape nimic insa sa fi fost fatal, cu exceptia giumbuslucului lui Beto, la care voi reveni imediat. Acum trebuie sa spun inainte de toate ca ideea de joc insasi a fost total aberanta. De data asta n-am sa vorbesc despre fiecare individual, fiindca pur si simplu nu am ce. Vorbesc despre ei, astfel, atunci cand vad si o echipa. Acum insa in prim-plan iese dezastrul produs de Costa. Prin felul in care s-a miscat echipa, ca un intreg, am simtit ca pur si simplu si-au batut joc de multii fani ce au venit sa-i sustina, i-au umilit. Putea sa fie o sarbatoare, puteau sa joace ca la Targu Mures de pilda, in debutul sezonului. Au jucat insa la nivelul de B la care, din pacate, Vointa Sibiu admit ca inca este. Bine ca am avut acea lovitura picata din cer. Bine ca macar la astfel de faze s-a decis ca bate doar Renan, cel care mereu stie sa traga tare si pe jos. Si, ca norocul sa fie complet, bine ca a fost mingea deviata exact cat a trebuit si exact unde a trebuit. Iar apoi, vai, ce rusine, am terminat meciul ca si Dinamo, etapa trecuta, cu Vointa atacandu-ne in valuri. Deci, cine sunt adevaratii castigatori morali ai meciului? Nu ma puteti acuza de subiectivitate (tin cu CFR-ul, nu uitati) daca voi spune ca „sibienii”. Nu va faceti griji: la fel a patit Sibiul si cu Steaua si cu Rapid, semn ca in fotbalul intern este o criza acuta de antrenori. Pai cine? Lucescu Jr, Ilie Stan, Ciubotariu si, cu sau fara voia Dumneavoastra, Costa?! Asta in vreme ce antrenori ce par competenti, gen Grigoras, Pustai sau chiar Pelici se chinuie cu loturi de „pesmeti”...
Sa ajungem un pic si la cele mai comentate subiecte. Gafa lui Beto si arbitrajul. Beto a avut circumstante atenuante saptamana trecuta. Oricine greseste, am acceptat. Avusese cateva etape la rand momente de show, capatase incredere exagerata, a gresit, bun, i-a trecut. Asa am crezut. Nu ca n-ar fi buna increderea, din contra! Doar ca increderea in exces face din jucator un increzut. Asta a fost Beto azi. Minge venita usor catre el. Accept faptul ca a pus stop pe ea. Sa nu cumva sa-i sara din gazon aiurea. Acolo a avut deja un moment de degajare. A ales insa iarasi driblingul in fata lui Popa. Are timp pentru inca 2 degajari. Nu face asta ci iese ca un showman cu mingea la picior, dar stiind adversar in spate. Iar ce-a urmat dupa aia e lamentabil. A dat mingea gresit, poate i-a fugit piciorul dar...stiti ce? Avea tot timpul din lume sa se ridice. Daca vroia sa-si asume greseala chiar avea timp sa se ridice, sa se repozitioneze. Era victima doar a vreunui lob totusi greu de executat de la cei 35 de metri la care era sibianul. A ales mai lejer sa simuleze. Nu prea cred in ideea accidentarii puternice fiindca daca chiar de-abia mai putea calca pe picior atunci nici macar kelenul ce i s-a dat din belsug nu cred ca avea cum sa-i dea sprinteneala pe care Beto o avea pe final de meci, adica la vreo 15 minute de atunci. Iar daca Beto chiar avea probleme la glezna nu cred ca in minutul 80 Costa facea a treia schimbare riscand ca in orice moment sa recidiveze problema la Beto. Eu merg pe ideea unei simulari parsive, e drept, cu efect, dar total rusinoasa. Iar daca vorbim de efect, atunci sa nu uitam cauza: Beto si a sa hazardare. Pe de o parte e rau ca are astfel de momente. Nu sunt cauzate de lipsa de valoare ci de lipsa de respect, fata de echipa, fata de suporteri. El jongleaza practic cu soarta noastra. Un gol acolo, la acea faza si acum eram la 6 sau 7 puncte fata de Dinamo. Pe de o parte insa e bine. Evoluand asa nu cred ca Porto il va vrea inapoi cu disperare. Poate il avem si la anul, asa imperfect cum este. Cand ca perspective de inlocuire ranjesc Minca si Nuno Claro parca iti vine sa te legi cu lanturi de bara doar sa nu plece Beto. Pe de alta parte a facut si lucruri bune, nu atat parada de pe final de meci (care, sa fim cinstiti, a fost sub bara dar fix pe centrul portii), cat mai ales partea de comunicare cu apararea. Sunt cel putin 3-4 situatii in care mingi care in epoca „Nuno Claro” erau bubuite in corner sau out au ajuns linistit la Beto datorita felului in care isi face el loc spre balon vorbind cu coechipierii, coordonandu-i.
Arbitrajul. Nu e prima data cand il vad pe Petrescu. Va dau un sfat. Inainte de inceperea meciului uitati-va la „mutra” arbitrului. Da, termenul de „mutra” e corect. Cititi-i pe chip inteligenta sau smecheria, imaginati-va cum a ajuns el acolo, in prim-planul arbitrajului, cand sunt atatia altii pe la divizii inferioare ce nu sunt niciodata promovati, indiferent de calitati. Priviti-l pe Petrescu si veti intelege. Nu pentru acest meci, neaparat. L-am mai avut la centru si mereu a arbitrat la fel. Meciuri scapate de sub control (aici la Vointa-CFR au fost cel putin 3 momente in care s-a ajuns la incaierari), greseli flagrante dar si micile detalii.Din peluza spuneam la cald ca 1 din 2 decizii a fost gresita. Acum, ca am vazut si ceva secvente de inregistrare, sunt mai indulgent: 1 din 3 decizii a fost gresita. Nu este admis ca atatea dueluri sa fie judecate anapoda, dupa ureche. La un moment se da fault la un tip de contact, in altul nu, desi contactul e identic. Cel mai aberant e la duelurile aeriene unde „Radu mamii” (sau a unchiului, ca-i nepotism probabil) fluiera ca la ruleta ruseasca. Nu conta cine sarea spre minge si cine refuza duelul obstructionand. El fluiera doar dupa un algoritm absolut aleatoriu. Traiasca cine l-a promovat! Faza „golului sibian” – asa-i va ramane numele ca si in cazul de la CFR-Vaslui cu „golul lui Wesley” (desi se fluierase eronat offside cu 2-3 secunde inainte ca Wesley sa traga la poarta) – arbitrul a fluierat imediat ce Beto a cazut, ceferistii s-au oprit. De asta am convingerea ca daca Beto vroia sa continue si coechipierii ceilalti ieseau sa blocheze golul nu era tocmai iminent. Dar da, ramane o greseala si fiindca era pe final de meci, minutul 73 si scorul era 0-0 poate fi catalogata drept viciere de rezultat. Sa si fie catalogata asa, macar sa-i fie pedeapsa pe masura pseudo-fluierasului. Dar asta n-ar fi tot. Mai sunt si alte faze tari in discutie. Pasa la portar cred ca a fost suficient de evidenta ca sa nu poata fi contestata. Greseala e a lui Miron, putea sa incerce si alte variante, avea tot timpul pentru asta. Cum am spus, greseala de divizie inferioara, nu de B, mai exact de D. Faza cu Panin si Tatar in marginea careului, judecata, cred, corect. Dar, a fost o faza in minutul 30, la un corner al CFR-ului. Piccolo a avut rolul lui Sougou, a venit sa prelungeasca acolo si s-a vazut clar cum este imbrancit din spate, fiindca pozitionarea in peluza iti da si asemenea avantaje. Reluari – ioc, penalty dictat – nici atat. Iar eliminarile.. A noastra, din pacate, destul de corecta. Primul cartonas galben luat de Camora fost indiscutabil, iar la a doua simulare a cazut in pozitia „avion” cerand faultul. Problema este insa la eliminarea lui Beza, de la sibieni. Nu sunt ferm convins ca aia era pozitie de contraatac si ca ala fost fault si nu mai mult o obstructie. Cred ca acolo al doilea galben a fost cam pripit, chiar daca exista circumstante pentru asa ceva. De regula nu se rupe echilibrul unei partide asa usor. Totusi, concluzionand, nu se poate spune ca „CFR a castigat cu arbitrii” (o s-o auzim des) decat daca cel care afirma asta are un interes a o face. „CFR a castigat si datorita unor erori de arbitraj” – asta ar suna corect. Corectitudine – ce chestiune desueta!
CFR a castigat norocos, asta e clar. Si-a luat punctele, ca la Brasov, atunci si pe merit, oarecum. Acolo insa norocul l-am platit imediat, cu Dinamo. Mi-e teama insa ca scadenta la ce am luat acum va fi nu cu Mioveniul (unde daca nu batem se va rupe Cerul – mai stiti, 2012 se apropie?!) ci cu Steaua, peste 2 etape. Iar Vointa? Fiind echipa mica nu are parte la centru de Balaj sau macar de Tudor. Trebuie sa suporte astfel de „arbitrii-pampers”. Ce reclama ei azi cu CFR-ul au patit si cu Rapidul (tot genul acela de arbitraj naucitor), au mai prins momente jalnice si cu Vasluiul si mai ales cu executia de la Petrolul. Sunt curios daca fanii acelor echipe vor judeca acum CFR-ul. E frig, mustele nu rezista pe caciuli, stiu. Steaua a avut etapa asta o faza pe masura celei avute de noi. Sigur vor fi acum moralistii-sefi. Ca asa trebuie la noi. Nu conteaza ce spui, important e zgomot sa fie, sa nu se auda contraargumentele! Pacat insa de Vointa. Ceferisti, tineti cu Vointa „de aveti ocazia”. Le suntem datori macar fiindca sunt ardeleni si fiindca azi le-am luat punct pe nedrept (punct, nu puncte!). Si, ganditi-va si la mine: vreau sa vina CFR-ul si anul viitor la Sibiu!
PS: Pentru cei care ati umblat ieri pe strazile vechi ale Sibiului, ar trebui sa ascultati si un pic de "culoare locala". Scrisa in Sibiu. Iar acum lasati-i pe altii sa zica ce-or vrea despre CFR!
