Ei, da! E un titlu cu doua taisuri. Putem exclama a entuziasm sau putem boci ca un bebelus ce si-a pierdut suzeta. Meciul si rezultatul derby-ului cu U este folositor pentru ambele porniri, depinde de care parte a baricadei te afli. Fiindca, cel mai greu dupa un astfel de meci este sa ramai rece si sa nu judeci emotional.
Toata saptamana de scandaluri si scandari ce au prefatat derby-ul au suprapus si sporit inflationist tensiunea reala cu una mai degraba artificiala. Intr-o etapa in care intalnirile par dezechilibrate, inclestarea de sub Feleac a aprins toate mintile, televizoarele si nocturnele. Pentru o saptamana CFR-U Cluj a avut rangul unui Steaua – Dinamo, a razbatut peste toate celelalte “stiri de specialitate”, de genul celor cu care mai e cotatia lui Tanase in mintea lui Becali, ce mai zic fotbalistii miraculosi ai lui Dinamo intre doua miute de antrenament sau de cate ori se vad la un pahar de vorba Copos si Porumboiu…
S-a vorbit si s-a scris neasteptat de mult dar nepermis de rau despre noi, iar controversata decizie a CFR-ului in legatura cu biletele a constituit pretextul perfect. Ce mai conta ca si Astra Ploiesti, la distanta de doar cateva saptamani facuse acelasi gest (ca principiu) la “skandenbergul de la Ploiesti” ? CFR-ul era bun de prins in offside. El constituia o miza, Astra nu fusese una. S-au “vorbit vorbe”, nu sport, nu fotbal. Problema a fost intoarsa ca un cub Ruby in repetate randuri desi era evident faptul ca pentru presa culoarea se potrivea perfect, din start, intotdeauna. Deci de ce atatea miscari? Ce sa se demonstreze? Sa se demonstreze cat de mult e fotbalul doar un alibi si cantitate neglijabila pentru ceea ce se vrea a fi presa sportiva si, poate mai grav, cat de dezechilibrate se pot face stirile (nu articolele de opinie) in presa sportiva. Mi s-a parut cel putin interesant sa vad felul de “presa de partid” in care ziarele tratau pana si cele mai insignifiante subiecte, mereu cu sageti alb-negre in maini si mereu cu CFR-ul in rol de tinta de Darts. Poate ar fi prins si bullseye-ul cu maximum de punctaj daca nu se ingramadeau toate mainile deodata impotriva noastra, fiindca astfel, categoric, n-a mai fost loc de sageti in acel spatiu altfel prea stramt vizat, oricat de buna era tintirea. Ceferistii, dupa aceste repetate atacuri identice si-au facut anticorpii necesari si ultimele pregatiri pentru derby cred ca si le-au facut chiar in liniste, zgomotul devenise unul “de fond”, sesizabil dar, mai mult de atat, neglijabil.
Indraznesc chiar sa afirm ca tot “linsajul” la care a fost supus CFR-ului a avut mai mult efecte benefice: s-a creat senzatia ca gesturile visiniilor sunt cele ale unora care se tem, care apeleaza la tertipuri pentru a-si aseza mai bine asternutul. S-a dat iluzia unei false puteri rivalilor, poate transmisa direct jucatorilor adversi. Iar realitatea din teren le-a cam taiat craca. Exista totusi o diferenta clara valorica in favoarea CFR-ului, una de care trebuia sa se tina seama in pregatirea dinaintea primului fluier, iar faptul ca studentii au iesit la joc in primele minute le-a fost fatal: toata partida a insemnat pentru ei o cursa de urmarire pe tabela, disperata si neputincioasa. Pentru asta cred ca trebuie sa multumim cel mai mult celor care au creat toata zarva asta atat de utila noua. Iar acum putem savura bonusul: saracia de stiri de dupa meci (adica exact de dupa momentul in care se aduna cele mai multe informatii) spune totul despre amaraciunea pricinuita de victoria deplina a CFR-ului. Acum citim mai multe din „ce nu se scrie”, aflam mai multe din tacerea lor. Tot ce mai urmeaza pe langa, mici sicane ce au legatura cu organizarea evenimentului si nu cu dreptunghiul verde in sine, in mod normal, analizate cu calm ar trebui sa cada in ridicol. Ceea ce ramane dupa ziua de ieri ar trebui sa fie: CFR – U Cluj 3-1 si, eventual, CFR – U, 5-1 la mari ocazii de gol. Dincolo de asta raman doar vorbe pe care nici macar hartia nu le va tine minte…
Am intarziat cu scrierea articolului, stiu. Dar e vorba ca am fost la fata locului. Nu puteam sa lipsesc de acolo. Era mica mea datorie morala. Pret mare la bilet? Pentru un fan fotbalistic un CFR-U trebuie sa aiba macar valoarea pe care o are un concert pentru un rocker. Chiar daca nu dau dreptate felului in care a pus Paszkany problema, un sambure de dreptate tot exista. Calculati de asemenea in efort, asa cum stiu multi acei care au facut aceste experiente si banii pe care un fan din afara Clujului ii da pe drum (inca o data pretul biletului) plus riscul si oboseala unei intoarceri in miez de noapte pe drum cu o ceata ca laptele. Eram insa constient de tot si pregatit sa dau banii de bilet ca un mic suport pentru club, desi, recunosc, de ei mi-ar fi placut mai mult sa-mi pot cumpara materiale promotionale cu CFR. Dar, ce-i drept, mi-am rezolvat pana la urma biletul, punand mana pe una dintre acele invitatii la care cred ca ar fi putut ajunge orice fan cat de cat constiincios al echipei. Clubul nu a lasat pe nimeni de izbeliste, nu a vrut banii nimanui, a vrut doar ca amenintarea fortei, timorarea spectatorilor obisnuiti sa nu existe. Stiu ca nu exista un consens nici in randurile ceferistilor in interpretarea acestei decizii, dar sa ne respectam viziunile: eu cel putin, am sustinut decizia de la aflarea ei exact datorita motivului securitatii. Se va putea spune: „Uite, n-a fost nici un eveniment nedorit”. Foarte adevarat. Nu a fost, dar in aceste conditii si nu in altele. Se poate spune ce ar fi fost acum cu stadionul plin ca in primavara? Acum fanii adversi erau de cel putin 3 ori mai putini, acolo pe tribuna a II-a, unde nu exista decat „plasa” oamenilor de ordine. A sesizat cineva ce s-a intamplat la primele goluri ale CFR-ului? Jucatorii nostri se duceau sa se bucure, ca de obicei, in grupuri separate, in ambele parti ale terenului: unii cu cel care marcheaza si ceilalti cu antrenorul sau cu cel care da centrarea de gol. Nesansa sau proasta inspiratie a jucatorilor nostri a facut ca si Cadu si Weldon sa se duca in acelasi loc: in fata sectorului ocupat de U-isti. La primul gol a zburat un celular (adica de vreo 7 ori greutatea unei brichete), la al doilea destui spectatori au coborat spre primele randuri sau au incercat sa ajunga la oamenii de ordine din lateral (aveau ceva de impartit si cu cei din zona de dincolo). Acum intrebati-va ce s-ar fi intamplat daca, la fel ca in primavara, acel sector era ticsit de adversari, nu din orice categorie, ci cu suplimentul numeric al celor ce nu-si permit sa dea mai mult de 100 de RON pe un bilet. Cati oameni de ordine ar fi fost necesari? Isi asuma cineva riscul si consecintele unor eventuale evenimente, gen suspendari de stadion pe multe etape, amenzi, daca nu cumva chiar pierderea meciului cu 0-3. De ce sa se riste inutil doar „de dragul” adversarilor si de ce va zice lumea? Suntem organizatori, stadionul e privat, avem dreptul de a decide pentru noi. Totusi, nu uitati: suntem printre stadioanele din tara care n-au fost niciodata suspendate. Asta spune ceva. Mai bine grija excesiva la securitate decat incidente. Iar faptul ca astfel atmosfera a fost una pasnica, laudata de observatori si laudabila, din punctul de vedere al oricarui suporter, cred ca e dovada cea mai clara ca decizia a fost corecta. Sa ne amintim doar de ultimele minute ale partidei cand tot stadionul isi canta favoritii, chiar si U-istii (bravo lor!), cand fiecare revenise pe ceea ce ar fi trebuit sa conteze de la inceput: echipa proprie si nu in primul rand rivalii.
Am fost acolo si am trait momentele de dinaintea partidei, cele care au de-a face cu apartenenta la grup si mai putin cu fotbalul, in sine. Am putut merge fara probleme prin oras cu insemne ceferiste, am vazut reunirea sustinatorilor CFR in Piata Mihai Viteazu, am urcat cu ei cat de cat in ordine, am cantat cu ei atunci cand am simtit ca ma reprezinta si am clatinat din cap dezaprobator atunci cand s-au depasit limitele civilizatiei. Am spus dintotdeauna ca inteleg ca e vorba de fotbal, ca inteleg ca asa se comporta de regula oamenii. Dar oare sunt lucruri care chiar nu se pot schimba? Ajuta cu ceva faptul ca-ti injuri rivalul (de fata cu el sau in absenta lui)? Nu e mai bine sa-l lasi sa priceapa singur lucrurile si sa astepti ca echipa (pe care ti-o incurajezi non-stop) sa rezolve ea problema? Un 3-1, de exemplu e cea mai buna unealta impotriva adversarilor. Restul, pricep ei... Vulgaritatile chiar nu duc la niciun viitor concret. E ca un balansoar al trivialitatilor. Ei injura, noi injuram. Ce castigam? Cativa oameni care considera ca „asta e un mod de viata”. Putem contoriza insa cati suporteri pierdem, cati oameni nu mai vin cu familia (si cu copiii) la stadion? Nu avem nevoie de ei? Ca ziceam de un balansoar. Imi aduc aminte ca acela era un loc predilect pentru una din farsele copilariei, probabil o stiti si voi, poate ati practicat-o: te dadeai cu cineva pe balansoar, dupa care, deodata, fara sa-l anunti, atunci cand erai tu jos il blocai, il tineai un pic in aer si te dadeai rapid deoparte facandu-l sa cada de sus, sa se sperie bine. De asta am zis ca vorbim de un balansoar al vulgaritalor: oare ce s-ar intampla daca noi, deodata, ne-am opri din asta? Nu i-am lasa suspendati in aer, nu s-ar face singuri de ras, nu ar cadea tot mai „de sus” cu fiecare grosolanie pe care o vor spune in plus, dincolo de ceea ce deja noi clamam? E o parere, e o optiune de civilizatie. Altfel, e clar: derby-ul e frumos, cere pasiune, ingeniozitate, cere sacrificiu, dar, vedeti, cred ca e loc intotdeauna de mai mult.
Un alt element care a cantarit in ecuatia derby-ului si a atmosferei de pe stadion cred ca este si vremea. Noiembrie friguros, o trecere prea rapida de la vara, lume zgribulita in aerul rece de pe noapte. Una e sa se joace etapa pe la ora 22 in septembrie si alta in noiembrie-decembrie. Ma gandesc acum la stadioanele din Rusia mereu cam goale in perioada de iarna. Cine, in afara de impatimiti, de fanatici, alege sa-si petreaca cateva ore intr-un asemenea frig? Cati indura vremea infofoliti pana la buze si cu un ceai fierbinte in maini? Cu toata lacomia pentru bani si drepturi tv cred ca cel putin de la jumatatea lui noiembrie orele de joc ar trebui eventual regandite. Vremea chiar poate fi un element prognozabil dar si direct implicat intr-un asemenea eveniment. Un exemplu clar a fost ceata care a tinut suspansul asupra desfasurarii meciului pana in ultima clipa. Era parca prea pacat sa fim sabotati astfel, sa se reia toate ritualurile organizatorice si a doua zi. La un asemenea eveniment de gala, la o astfel de asteptare infrigurata (la propriu si la figurat), ceata n-a fost pana la urma decat o cortina. Iar cortina se ridica fix la momentul gongului, asa a fost si in Gruia.
Cine crede ca doar Steaua – Dinamo exista in Romania ar trebui sa vada derby-ul Clujului. Poate ca nu vorbim de milioane de fani dar nici nu exista dispersie. In Bucuresti mai tin unii si cu Rapidul, grosul fanilor echipelor e totusi in tara (nu in Capitala). La Cluj insa parca totul e visiniu sau rosu, nu pare sa fie spatiu de o alta optiune, e ca un cazan sub presiune, mai ales ca exista o dorinta enorma de revansa din partea „challengerilor”. Centura de campioana e cea care conteaza si deocamdata ea e la CFR. Ceilalti au „doar” 40 de ani de cand n-au mai batut in Gruia, ar fi pentru ei si pentru fanii lor o izbanda echivalenta cu pasul pe Luna. Cred, de asemenea, ca un event pentru o echipa din Cluj poate fi complet doar cu 3 conditii: castigarea Campionatului, a Cupei si a derby-urilor cu rivala. In 2007-2008 CFR-ul a reusit asta complet. Acum 2 sezoane, n-a avut cu cine. Dincolo de vorbe, victoria asta are valoarea unui trofeu neoficial. Cred in consecinta ca ea il va tine pe Costa in functia de antrenor pana la primavara, indiferent de ce ar urma in etapele ramase
Este normal ca ambitia exista si poate are chiar proportii exagerate. Dar, asa cum veti constata voi, ceferistii, in etapa urmatoare, la Sibiu, exista o diferenta intre vointa si putinta. Ambitia nu tine loc de dribling, nu tine loc de plasament in teren ci, din contra, poate prabusi caracterele mai slabe, ii poate trada pe cei care incearca mai mult decat ii tine valoarea. Din start, era suficient sa citesti numele de pe foaia de joc ca sa intelegi de ce Ungurusan, Grecu, Abrudan, Szukala nu sunt echivalenti cu Piccolo, Cadu, Camora, Panin ca sa facem doar o comparatie simpla, doar la nivelul apararilor. Exact ca in Liga Campionilor, cum simteam impotriva echipelor mari. Nu-i destul sa vrei, trebuie sa ai si cu ce. Din acest moment al discutiei, toata ideea de derby adevarat este un pic luata in deradere de modul in care s-au prezentat adversarii. Nu se poate sa pui pe cele doua talere ale unui cantar doua masuri cu asa o diferenta de greutate si sa speri ca ceva il va inclina catre tine! A mers in primavara, in cu totul alte conditii, dar de-ajuns. Ieri niciun motiv din lume nu l-ar fi iertat pe Costa daca nu ar fi castigat, avea toate armele necesare. Trebuia doar un pic de studiu (iar cele 2 saptamani de pauza competitionala erau ragaz suficient pentru asta), putina inspiratie (in a nu gresi fatal) si nitica inversunare pe care au asigurat-o in cantitate suficienta ziarele si toate vorbele din jur (multumim inca o data). Urmarea s-a vazut imediat din startul meciului. Zadarnic incercau U-istii sa dezvolte un joc de pase, degeaba incearcau sa fie pozitivi si sa incerce cat mai mult poarta; cand CFR-ul aducea mingea in jumatatea de atac situatia devenea foarte complicata pentru echipa mai slaba, pusa in situatia de a face fata unor dezavantaje majore in duelurile 1 la 1 si, chiar si cand erau la minge, aveau de infruntat un pressing la care nici Dinamo, acum 2 saptamani n-a prea facut fata. Iar asta nu se facea cu furie de taur ci cu calm, cu stiinta a ceea ce face fiecare si cu increderea ca la un moment dat vor exista erori ale adversarului. Cata vreme visinii si-au respectat valoarea si au incercat sa fie pozitivi in stil U n-a avut nicio sansa. Singurele momente cu probleme au fost cele de dupa pauza cand parca o mana invizibila ii tinea pe Peralta, Muresan si Renan in propriul teren, catre o protejare de scor ce nu era necesara. Ceea ce a urmat dupa 3-1 a dovedit ca precautia excesiva numai buna nu este echipei ce beneficiaza de un asemenea avantaj de lot.
Argumentul de consolare al U-istilor ca au avut posesie superioara, nu tine. Pasele lor au fost mai lente, un joc de constructie intins pe tot terenul, evident, mai mult timp la minge. Ar fi interesant insa de vazut posesia pe zone si mai ales in treimea de atac. CFR-ul si-a schimbat un pic stilul de joc cu mingea, special pentru aceasta ocazie. Daca in primele etape, avand avantaj, pasau minute in sir, intre mijlocasi si fundasi, incercand sa scoata si sa rasfire pe teren adversarii, acum si din cauza ca recuperarile se faceau mai sus s-a mers mai mult pe ideea folosirii vitezei, pe lansari, pe fuga si pe depasiri, asta tocmai fiindca apararea U-ului este repetenta comparativ cu pozitia ocupata acum de ei in clasament. CFR a incercat rezolvarea rapida a fazelor, U a pasat mai mult, de multe ori chinuindu-se sa gaseasca solutii de la mijloc in sus. Asta e explicatia posesiei. Ceea ce conteaza este impresia generala lasata, acolo unde s-a vazut clar de partea cui era puterea efectiva si, eventual, fazele de poarta construite. U - maxim 2 (golul lor nu intra aici, fiind cadou). CFR - 5 sau 6 (nici golul 3 al nostru nu intra aici). Cine a vazut meciul stie singur ca a numarat zeci de recuperari ale mijlocului nostru, ca atacul a schimbat partile si s-a gasit foarte dezinvolt, asta in vreme ce de la U doar Tony a parut din acelasi material si, ici-colo, suturile lui Cristea – cel care la CFR n-ar avea loc intre titulari, nici cu a sa Bianca in carca. Asadar, cu exceptia sfertului de ora de dupa pauza terenul a fost inclinat intr-o singura directie. Daca Beto nu le facea acel cadou fix inainte de pauza sunt sigur ca se termina rau de tot pentru ei. De fiecare data cand diferenta a ajuns la doua goluri parca formatia U devenea resemnata, isi accepta limitele, iar daca vorbim de minusuri atat de mari intre combatanti deja derby-ul devine o formula plina doar de sensuri dar nu si de continut practic.
Costa si-a facut bine treaba, incepand cu mult dorita reintoarcere a lui Piccolo. Italianul nu a fost perfect, a avut stangacii dar, foarte important, toate acelea nu au fost decisive, erau situatii in care mai era cineva in spate. In interventiile decisive i s-a vazut clasa. Incet-incet isi revine la forma din sezoanele precedente. Prin comparatie, Cadu a pierdut dueluri aeriene cu Tony sau a pierdut de cateva ori omul din marcaj la faze fixe, situatii in care adversarul avea doar de finalizat corect. Niciunul nu a jucat perfect dar, meritoriu, mult mai bine decat cuplul Cadu-Diogo de la precedentele infatisari. Cadu a mai avut o mica problema. Titularizarea lui Peralta pe zona din fata lui. Din cei 3 mijlocasi dispunerea e clara, cand ne aparam: Muresan ia centrul, Renan zona din stanga si Peralta pe cea din dreapta. Renan se duce langa Camora si acolo e o linie „Maginot” a noastra, Muresan e gardianul de pe centru iar Peralta, chiar daca e mijlocas ofensiv e obligat uneori sa vina si sa inchida intre Cadu si Panin. Aici e problema noastra cea mai mare si asta poate fi sesizabila atunci cand jucam cu echipe ce au un mijloc competent. Cand vom juca impotriva echipelor mai slab cotate atunci poate fi folosit si Peralta sau De Zerbi, se poate face aparare in zona mijlocului doar in 2, neschimbatii Muresan-Renan, dar cand jucam un meci mai important (cum va fi in curand cel cu Steaua) atunci probabil ca Celestino ar trebui sa fie solutia buna. Caci de pasatori nu ducem lipsa: Muresan si Renan au dat azi niste pase de mare efect, nu au fost chiar cu nimic sub Peralta sub aspect ofensiv si nici Celestino nu s-a aratat in precedentele partide a fi o piesa slaba. Dar doar pentru acest neajuns nu il pot acuza pe antrenor. Felul in care si-a impins echipa sus este, dincolo de rezultatul pragmatic, de laudat; eficienta dar si felul in care a fost folosita pentru o decizie finala unanima in favoarea CFR-ului. Ar trebui remarcat Costa si pentru primul gol, cel care de fapt a rupt lacatul, o schema clasica deja a CFR-ului, avand cu Sougou inspirat si atletic, un foarte bun executant de faze fixe, Renan si, restul, jucatori de forta care pot gasi spatii de a marca. Antrenorul se cuvine laudat pentru ca si-a atins obiectivul. Poate nu a mai jucat echipa atat de frumos ca impotriva lui Dinamo, insa, vedeti….rezultatul este cel care ne arde acum. In startul sezonului gandeam si altfel. Atunci mai era vreme…
Eroii acestui meci sunt, in viziunea mea, Renan, Camora si Weldon. De ce? Fiindca n-au gresit aproape nimic. Renan e bataia de inima de la mijloc si in cel putin 3 situatii a si construit faze importante, de regula cu lansari catre Sougou. Weldon, pentru felul naucitor in care se misca pe teren, pentru cum danseaza pe picioare, un balans perfect chiar si cand este atacat de aparator. Cat despre golul dat de el, ceva imi spune ca nu e tocmai al lui. Reluarea e cam neclara, dar, din ce vad eu, Weldon da pe langa mingea care sare in poarta dintr-o maneca neagra, adica din Ungurusan, cel depasit in saritura de atacantul nostru. Iar Camora – cred ca ati vazut cu totii. Daca mai avea si aport ofensiv ar fi facut chiar jocul perfect. Pe langa ei ar mai fi trecut Sougou, cu aport de “assist” la toate golurile: prelungirea cu capul la primul gol, centrarea din viteza (si ce faza in viteza!) de la golul 2 si recuperarea esentiala din picioarele lui Szukala de la golul 3, ceva aproape echivalent cu ce a facut Tony cu Beto, la gafa noastra. Daca mai adaugam si repetatele depasiri pe flanc ale lui Grecu, intors de nenumarate pe toate fetele de Sougou, chiar nu ar fi niciun motiv sa nu il nominalizez pe senegalez intre premianti...doar ca… Offside-urile, din nou. 6 am numarat eu. Si n-ar fi un dezastru daca ele ar veni din pozitii de alergare catre poarta, acolo unde daca scapa o data e pericol enorm, deci se merita s incerce. Insa, din nefericire, mai toate aceste greseli il gasesc pe Sougou cu fata catre poarta noastra, nu simte sa se retraga in spatele fundasilor imediat ce mingea nu mai e la el, sau cand situatia cere joc de posesie. Deocamdata Sougou nu poate fi folosit decat cu mingi lansate, fiindca altceva nu stie juca. Cu echipele ca Vointa si Mioveni va merge asta…dar cu Steaua?
Muri a facut si el o “tona” de recuperari. Privindu-i eficienta a reusit ce se cheama in baschet un “double double”, atat pe defensiv cat si pe ofensiv. El si Renan sunt jucatorii pe care U nu i-a avut, nu a avut mijlocasi box to box autentici. Daca nu erau alte momente mai devreme sau mai tarziu acolo se rupea jocul, asta era cheia si tot de aici ideea de decalaj valoric prea mare pentru a vorbi despre un derby.
Ronny si Panin au fost jucatori ciudati. Unul nu s-a prea vazut la minge (desi juca in atac), celalalt a fost intrebuintat doar sporadic. Dincolo de asta insa, miscarea celor doi in teren a asigurat functionarea intregului mecanism.
Ar fi ceva de vorbit si despre golul 3 al nostru. Ca tot a fost avancronica meciului “scaldata” in sange de U-ist donator, am fi putut vorbi la acea situatie de un caz de tetanos. Asa vorbim de Kapetanos. Am avut ceva strangeri de inima atunci cand l-am vazut introdus pe teren in locul rapidului Weldon dar am priceput ca acea schimbare era cauzata probabil de vechea accidentare a brazilianului. S-a nimerit bine. A fost omul potrivit Kape pentru acea recuperare Sougou si pasa simpla (mereu pasa, nu sut) a lui Peralta. Grecul merita lauda pentru ca a rezistat tentatiei de a trage din primul moment, semn ca nu mai e atacantul doar speculativ de pe vremea Steaua, a driblat si si-a asezat mingea pentru un culoar si mai bun. Are meritul de a-si fi tinut firea si de a fi rezolvat meciul chiar acolo, pe loc. Din nou din postura de rezerva, ca pe vremea Steaua. Ce-ar fi daca l-am redescoperi asa? Omul ce intra pe final, cand situatia cere sa facem schimbari la atacanti si are golul in jambiere.
Cat despre Beto si a sa greseala, recunosc, il asteptam cu o eroare. Credeam ca va fi insa o faza la care sa spun “a iesit pe sub minge”, “nu s-a pozitionat bine”. Dar nu asa, atat de stupid. Ce e de spus? Se intampla! Doar ca, in ultimele 5 partide, Beto al nostru a avut de 3 ori momente in care a driblat atacantul ce venea pe el. Portarul nostru e un showman, desigur. Isi asuma riscuri (multe deloc necesare) si greseste astfel. Acolo era final de repriza, tocmai il laudam fiindca vorbise cu Camora sa-i lase mingea si, in loc sa se tranteasca pe ea a vrut sa mai castige 2-3 secunde, sa traga de timp. Intentie si “rasplata”. Un gol care ii poate fi iertat, dar doar ca idee generala, la cat a facut in alte meciuri. Pentru ziua de ieri insa, putea sa scoata pe banda rulanta restul suturilor (a si facut-o in 2 randuri); daca de la 2-0 el i-a adus pe adversari in joc, vina e a lui si vad ca si-a asumat-o, atat prin declaratii cat si prin gesturile din timpul meciului. Meritul pe care i-l atribuiam eu lui Beto nu era ca scoate mingi imposibile ci ca e un portar sigur, cu joc eficient de picior, care prinde tot ce e de prins, care coordoneaza apararea. Face astea foarte bine, doar sa nu sufere de un exces de incredere, de un preaplin de sine. Asta nu ne-ar ajuta.
3-1, asadar. Poate fi 3%-1%, conform sondajului IRES, despre suporterii celor 2 echipe, fiindca “Universatilitatea” si “Universalitatea” lui U este contrazisa mereu de statistica. Ei sunt buni se pare la zgomot, mai ales ca au si portavocile perfecte, de conjunctura: mass-media. Altceva, nu mai conteaza ce se mai aduce in discutie, fiindca e lipsit de greutate. Important este ca meciul s-a desfasurat bine, ca CFR a castigat fara drept la contestatii, ca n-au fost probleme organizatorice, ca arbitrajul a fost atat de bun incat nici nu e nimic de spus despre el. Ba ceva este: de ce nu e inca un arbitru din
Urmeaza un meci special pentru mine. Prima data cand CFR-ul ma viziteaza, la Sibiu Sibiu Brasov
Asadar, grija la dozarea bucuriei de dupa derby si mare grija la Vointa. Va astept la Sibiu
