Imi plac bomboanele! Si e normal. Sunt dulci asa cum nici dulcele nu ar fi stiut singur sa fie. Zaharul nu ar fi fost de-ajuns. A trebuit sa existe bomboana, sa se umple de tot ceea ce zaharul stia oferi si, ca un gest de suprem rost si intelepciune sa dea apoi o directie, un sens dulcelui.
Poate nu credeti dar fiecare e speciala, e unica in felul si aroma sa. Aparent sunt inseriate, unele par asemanatoare cu altele, dar nu va lasati pacaliti! Incercati sa le simtiti/sa le degustati mai mult, incercati sa le intelegeti pe fiecare in parte. Veti descoperi micile amanunte, de forma sau de continut care dau de fapt marile deosebiri. Fiecare bomboana merita savurata si apreciata in felul sau specific.
Sunt bomboane de tot felul: elegante sau simple, rafinate sau varsate, de casa sau de cofetarie, de societate, cu gusturi ciudate sau simple, pur si simplu lumea este mai frumoasa, mai dulce fiindca exista o bomboana pentru fiecare, pe gustul oricui.
Imi plac bomboanele. Unele sunt atat de bune incat atunci cand le savurezi nu stii daca se topesc ele sau te topesti de fapt tu dupa ele. Iti reimprospateaza mereu starea si ramane doar dulcele momentului, felul in care splendoarea gustului te vor face sa te simti in sinea ta mereu copil, mereu ascultator si supus datatoarei de gust. Probabil special pentru aceasta regresie in varsta sunt bomboanele mereu colorate. O multime de culori si nuante, fiecare pregatite sa-ti ia ochii, inca inainte de a putea ajunge la ea. Ba s-a mai inventat si ambalajul, tocmai pentru a le face si mai atractive, un mimetism inspre superlativ. In zadar, ambalajul e pentru naivi. Bomboanele erau irezistibile prin ceea ce sunt ele de fapt, prin dulceata sigura a fiecareia. O bomboana care nu e dulce ar fi o ineptie.
Da, imi plac bomboanele prin ceea ce stiu ele sa ofere, prin simplitatea lor amagitoare. Inselatoare fiindca de fapt totul este teribil de complex. Nu e nevoie sa iti descrie cineva cum este o bomboana, vei stii ca ea trebuie sa fie dulce, dar exact cum, ce fel de dulce, nimeni nu va fi in stare a-ti explica. E nevoie sa o simti, sa te indragostesti si sa te umpli de gustul ei, sa o lasi sa iti povesteasca singura despre ea oricat, sa te bucuri de ea pana la ultima picatura de zahar. Cele mai multe se dau greu savurate. Daca nu ai rabdare, te plictisesti de ea la inceput si incepi s-o zdrobesti in dinti, se va sparge zgomotos si nu vei ramane decat cu gustul inceputului si cu cioburi ca si cum nici n-ar fi avut altceva in ea. Daca insa ai rabdare cu ea, invelisul dur se topeste usor si din interior iti daruieste aroma sa mieroasa. Atunci vei sti cum si ea e capabila sa iti multumeasca tie.
Lacomia si regretul ispravirii iti va cere poate ca atunci cand ai terminat una sa cauti o alta, la fel, dar oricat vei cauta mereu vei ramane cu amintirea bomboanei ce ti s-a parut de la inceput perfecta. Si, asa cum am spus, fiecare poate fi perfecta, in felul sau unic. Mai presus de toate ea creeaza dependenta intotdeauna. Si cine n-a gustat macar una, o data? Imi plac bomboanele pentru ca le poti lua cu tine, ca vin cu tine. Par ascultatoare dar, de fapt, tu esti cel care nu poate trai fara ele. Mereu un fosnet de celofan iti va ascuti starea, te va face sa cauti instinctiv bomboana din jurul tau, din viata ta.
Iar astazi, 8 Martie, e ziua lor si in modul cel mai simplu si direct le multumesc pentru ca ne indulcesc si ne coloreaza viata!
