Da, ma dor urechile! E atata larma, atata zgomot si atata cearta incat pana si auzul meu nu mai poate suporta!
De ceva vreme de fiecare data cand deschid televizorul dau peste cate un talk show. Fie ca e monden, fie ca e sportiv, fie ca politic, trebuie sa se vorbeasca! Si se vorbeste si iar se vorbeste, se emit idei si se contrazic altele cu asa o repeziciune si incredere in sine incat ti se pare ca la acei oameni creierul s-a transformat direct in gura si a inceput sa vorbeasca. Dar urechile? Sincer? Mai asculta cineva?
Mi se par odioase talk-show-urile de genul OTV sau mai nou Antena 1, Antena 2. Cum poti sa inviti o don'soara scolita in cluburi si sa astepti ca ar avea ceva de spus? Sincer, cred ca ar trebui sa dau in judecata astfel de emisiuni pentru ca imi strica telecomanda: asa de tare apas pe butonul de "next program". Nici nu merita sa vorbesc despre ele si ma inteb daca as avea vreodata ce discuta cu cei care le fac audienta. Talk show-uri sportive. Sportul e miscare, e respiratie, e talent. Iar cand auzi idei de la sportivi ca "am castigat fiindca ne-am dorit mai mult victoria" zau daca nu ramai mut...u. Asta in cel mai bun caz. Fiindca atunci cand se ajunge la categoria "ghiolbani cu bani" si cand auzi deja vocile intiparite bine in minte si imitate de toti comediantii fara inspiratie de pe la noi parca nu mai stii daca nu ar fi mai bine sa lasi fotbalul deoparte si sa te profilezi pe pescuit. Acolo nu ar trebui sa se vorbeasca prea mult si prea tare fiindca, vezi bine, se sperie pestii.
Si ajungem la talk-show-urile politice, grozavia cea mai mare. Exista deja 2 posturi specializate doar pe asa ceva: Realitatea si Antena 3. Televiziuni de stiri cica. Asa o fi fost la inceput. Intre timp, stirea e doar un pretext pentru vorbarie. Stirile la ora fixa derulate rapid-rapid si apoi repede se cheama invitatii sa vorbeasca ei, restul orei. Pai de ce le mai trebuie astora atatia angajati, atatia corespondenti? Ia acolo, un regizor de platou, un moderator, 2 cameramani si un sunetist. Simplu, ieftin, facil. Nici pentru moderator nu e greu: nu ai nevoie de documentare in vederea emisiunii, nu ai nevoie sa fii doxa intr-un domeniu. Tu doar intrebi, tu doar arunci osul intre cei doi caini conversationali din platou. Economie, comoditate si nu in cele din urma lene din partea realizatorilor unor astfel de emisiuni. Urmariti singurele talk-show-uri adevarate ramase in mass-media romaneasca: la TVR. Veti intelege acolo cat de mare e diferenta, ca nu orice om care are gura si un pic de creier merita invitat ci ca in anumite cazuri vorbele si ideile pot curge, se pot lega (iar emisiunea "Garantat 100% a lui Catalin Stefanescu e varful de excelenta). Interesant sau nu, dar la TVR nu exista parca niciodata cearta in platou, nu se ridica tonul. Stiu, ei sunt vechi, sunt prafuiti. Sa vedem la astia noi ce se poarta.
Inainte de campania electorala parca mai exista un ton. Venea invitatul X si Y, isi spunea poeziile si apoi se trecea mai departe ca si cum nu s-a intamplat nimic. In campania electorala insa invitatul X avea deja o culoare politica, Y avea o alta. Nu se putea sa zica primul ceva fara sa replice al doilea altceva. Sa-l astepte sa-si termine ideea? Nici vorba! Daca si-o expunea pe toata exista pericolul real ca telespectatorul chiar sa inteleaga ceva si, mai periculos, chiar sa creada. Asa ca repede intrerupea, la prima pauza de respiratie a vorbitorului, repede ii taia vorba sau si mai bine ii dadea o replica in doi peri, apoi celalalt ii servea si el la randul sau aceeasi doctorie si uite asa se ducea de rapa tot talk-show-ul. Devenea scandal-show. Era gata incalceala, inversunarea era prezenta din oficiu si omul se uita, fiindca, nu-i asa, ne place sa fim spectatori la scandaluri. Azi asa, maine asa. Intre timp campania electorala a trecut demult dar obiceiul s-a pastrat. Asa se intampla atunci cand actorii sunt atat de slabi incat raman fixati pe un rol. Deja e clara orice emisiune de acest gen: primul invitat de la PNL, al doilea PDL si al treilea PSD. Fiecare desemnat de fapt de catre o persoana din cadrul partidului sa-i reprezinte, fiecare cu linia ideatica clar trasata de textierul sau. Asadar se arunca subiectul intre ei si deja poti sa fii sigur ca stii exact ce va spune fiecare. Nu trece mai mult de 1 minut si deja incep intercalarile, incepe incalceala de idei, moderatorul aproape ca nici nu mai are de ce sa intervina, decat atunci cand se escaladeaza prea mult dezbaterea, moment numai bun pentru inca o pauza de reclama. Asta e televiziune?!?!? Asta e o emisiune in urma careia ar trebui sa ramai cu ceva? Nu, asta e doar o discutie demna de "banca din fata blocului". Categoric, o astfel de emisiune nu are nicio valoare nutritiva. E doar o cearta fara pumni. Pai decat asa, prefer boxul. Acolo sunt pumni, fara cearta. Macar stii si vezi cine castiga pana la urma. Nu asa, la aceste emisiuni cand toti par haite de caini ce latra. Latra unul, latra celalalt, harmalaie, maraieli dar nicio muscatura clara. Tupeul ii face pe multi dintre invitati sa fie si mai virulenti exact atunci cand sunt pusi la colt, cand sunt in inferioritate. Stiti doar ca cel mai mult latra exact cainii mici, constienti de statura si de slabiciunea lor. Iar procedeul preferat al acestor "invitati la dialog" este ca atunci cand nu mai exista cale de a taia vorbirea celuilalt ultima solutie, iti pui bocancii de buna crestere si "te sui" direct peste el. Se aude cine vorbeste mai tare.
Problema este urmarea directa a cui vorbeste si de ce vorbeste. Din partizanat, din obligatie. Oamenii astia nu vor sa transmita ceva neaparat ci doar sa fie vazuti si sa nu cada prost, fiindca de spus nu au ce. Nu au idei, nu au solutii. Daca le-ar avea, le-ar pune in practica. Cat despre dialog, demult nu mai exista cultura sa. Da, e vorba de o cultura, fiindca sa stii sa asculti pana la capat si apoi sa dai o replica inteligenta, compiland intreaga idee spusa de antevorbitor necesita in primul rand pregatire retorica si de ce nu, cultura. Cum sa pretinzi asa ceva unor politicieni veniti din toate clasele sociale, arivisti in ceea ce inseamna conducerea unui stat. Unul a fost profesor, altul jurist, altul sindicalist, altul sef din tata in fiu... Pot ajunge toate aceste clase de oameni la un numitor comun, mai ales atunci cand intre ei exista miza politica? Nici vorba! Pana la urma in ceea ce priveste politicienii ei sunt exact oglinda noastra, a celor ce-i voteaza. Uitati-va, incercati sa initiati un dialog pe teme incisive cu un necunoscut. Veti avea acelasi rezultat, aceleasi contraziceri. Ba mai mult, atunci cand se termina argumentele se trece la jigniri. Acestea ucid orice posibilitate de schimb de idei si definesc foarte clar mentalitatea de "chivute".
Strada s-a mutat asadar in platourile tv. Mai raman claxoanele de adus in studiouri insa nu sunt sigur ca nu vor aparea si ele in curand acolo. Din ceea ce parea initial o idee buna, televiziunea de stiri, care sa te tina conectat 24 din 24 la pulsul cotidian a ramas un bruiaj. O larma nedefinita de vorbe, cuvinte, nu idei. 1000 de vorbe care nu au aplicabilitate practica, fizica nici cat un bobarnac. O incrancenare care ar putea da impresia de interes pentru binele general, pentru cei ce privesc si asculta. Asta daca n-ar fi de fapt doar o exprimare egoista a eului fiecaruia.
Faceti un experiment: opriti sonorul la o astfel de emisiune. Apoi urmariti gesturile, gradarea conflictuala (ce reiese din alternarea cadrelor), fetele schimonosite de gandurile sarcastice si perfide si.... nu-i asa ca intelegeti tot din acea emisiune? La ce bun sonorul? Mai bun filmul mut, clasic. Macar acolo stii ce gasesti: alb si negru, ambele bine evidentiate, foarte contrastante. Fiindca in realitatea noastra nu mai e alb si negru ci doar cenusiu, mult-mult cenusiu apasator si enervant.
