"Doamne, arata-Te lor! E in puterea Ta! Ceea ce se intampla e impotriva Ta!" Privea in sus cautandu-L cu disperare, asteptand semnul izbavitor....Nimic nu se intampla... Apoi pe un ton resemnat spuse: "Nu exista niciun Dumnezeu!".
Cel care rostea aceste cuvinte era fiul unui rabin, Mushe Zonasha - daca auzul meu a captat corect relatarea - un om crescut bineinteles in credinta in Dumnezeu, foarte inoculat in temeiuri religioase si mai ales in ideea ca se intampla lucruri pe lumea asta care sunt dincolo de puterea de intelegere umana dar sunt de fapt voia Domnului. Momentul revelator relatat mai devreme se intampla intr-un lagar nazist de exterminare, intr-o dimineata friguroasa. Aproximativ 10.000 de femei asteptau in camioanele ce le duceau spre camerele de gazare ale ceea ce a fost numit "Solutia finala". Reduse deja la conditia de schelet viu, sortate si dezbracate, priveau cu resemnare momentul in care moartea inevitabila avea sa vina. Erau deja prizoniere si stiau ce avea sa urmeze. Puteau vedea deja fumul ce iesea de pe cosul crematoriului aflat la un kilometru departare. Aceiasi soarta le astepta si pe ele. Linistea fu spulberata de zgomotul motoarelor de camion pornite. Atunci si-a facut loc panica si disperarea, toate cuprinse in strigatul mortii miilor de femei. Acesta a fost momentul decisiv in care fiul de rabin n-a mai putut rabda, in care Dumnezeul sau trebuia sa se arate fiindca era totusi in puterea de intelegere umana ca niciun zeu nu ar fi putut tolera atrocitatea.
Relatarea e doar unul dintre momentele cutremuratoare ale unei impresionante serii documentare BBC - "The World at War". Produs intre 1969 si 1973, cu efortul umane si financiare majore (aprox. 11.000.000 lire, in bani actuali) acest serial ramane inca in topul primelor documentare ale tuturor timpurilor si cu certitudine va figura si in lista filmelor de referinta vizionate de mine. Un documentar facut cu obiectivitatea si profesionalismul tipice BBC-ului, o serie cronologica a razboiului in care absolut tot ceea ce este de spus este mentionat. Nu apare schematismul actual al documentarelor, focalizarea spre extraordinar, spre socant, nu apare nici acea intruziune a calculatorului pe care o vedem in mai toate productiile actuale. In schimb se tese cu mare finete o poveste a faptelor istorice, a relatarilor exceptionale ale celor ce le-au trait, s-a cautat indelung prin arhive pentru imaginile cele mai edificatoare si reale ale conflictului, intregite si cu atmosfera acelor timpuri izvorata din lungile pasaje ale jurnalelor de cinema ale epocii. Ti se expun faptele, te face sa gandesti iar concluziile le desprinzi singur...Rezultatul este desavarsit.
Suntem deseori tentati sa credem ca al doilea razboi mondial este la o distanta intangibila de noi. Omul modern nu mai seamana deloc cu cel de atunci. Parca totul s-a schimbat radical, implacabil. Omul actual, extensie a calculatorului si celularului nu poate fi acelasi cu cel din acele vremuri, pur si simplu sunt prea mari contrastele. Aproape toate imaginile ce ne sunt date din anii '40 sunt in alb-negru, viata noastra pare mult mai colorata, distrugerile si luptele salbatice ale razboiului nu au nicio corelare in razboiul "elegant" episodic din zilele noastre ci pare mult mai apropiat cu conflictul "la baioneta" al primului razboi. In plus si martorii oculari ai acelor vremuri s-au stins, unul cate unul sau, cei mai multi si-au pierdut luciditatea si in orice caz actualitatea. Ce stiu batranii despre lumea de azi, despre schimbarile continue, despre "trendul" actual?
Socotiti acum altfel. Au trecut doar 65 de ani de cand razboiul s-a incheiat. Vi se mai pare asa indepartat? Uitati-va atunci la bunicii vostri. Erau copii, poate adolescenti in vremea razboiului. Tot vi se par vremuri apuse? Atunci cautati acest documentar despre care vorbesc. La momentul realizarii sale trecusera doar 25 de ani de la sfarsitul conflagratiei. Lucrurile se reasezasera in normalul lor, dar amintirile, acele amintiri care nu puteau fi niciodata uitate odata traite erau vii, la fel ca multi dintre oamenii determinanti ai razboiului. In documentar, pe langa marturiile unor oameni simpli (dar emblematici pentru anumite roluri din vremea razboiului - soldat in cadrul debarcarii din Normandia, luptator in rezistenta franceza, disident al regimului nazist etc) apar si personalitati importante ale razboiului: Anthony Eden (Lord Avon) - Ministrul de Externe al Marii Britanii si succesorul lui Churchill, Albert Speer - Ministrul de Armament al Germaniei Naziste, ori personaje din umbra marilor personalitati precum secretara personala a lui Hitler, sau soferita lui Roosevelt. Faptul ca-i vezi color, ca-i vezi inca in putere, lucizi da mult mai mare greutate vorbelor rostite. Eventimentele, starile si cifrele rostite de fiecare, dar mai ales expresia lor faciala umbrita continuu de drama globala la care au fost partasi te face sa te cutremuri, te face sa simti ca de fapt acest razboi nu este atat de indepartat cum pare. De fapt lumea anilor '70-'80 e destul de asemanatoare cu cea actuala. Dintr-o data totul devine mult mai aproape, mult mai actual in lumea de azi fata de cat o lasa tot mai palidele comemorari sa se vada. Iar apoi cifrele, dau fiori reci: 55 de milioane de morti in intregul razboi mondial, dintre care aproape jumatate doar din URSS! China, 10 milioane de morti, din care doar 1,5 milioane soldati...restul civili. De fapt, cu exceptia Angliei, Germaniei, Japonei si Italiei, in cazul tuturor celorlalte tari au murit mai multi civili decat militari. Urmeaza Polonia cu aprox. 6 milioane (dintre care 3 milioane doar in lagarele naziste!), Germania cu 5 milioane, Japonia 2 milioane, Iugoslavia si, atentie, Romania cu cate un milion fiecare. Prin comparatie, America si Marea Britanie au avut doar aproximativ 500.000 fiecare. Asta spune multe despre zonele fierbinti ale razboiului, despre atrocitati, despre cine a fost carne de tun, despre cine a fost marioneta si cine papusar. Nu poti sa nu te cutremuri atunci cand documentarul iti arata un drum nesfarsit de prizonieri rusi ai operatiunii Barbarossa. Ti se spune apoi ca au fost luati milioane de prizonieri de-a lungul razboiului. Si apoi procentul brutal: "dintre acestia doar 3% aveau sa se intoarca vii acasa la incheierea razboiului". Nu poti sa ramai rece cand ti se spune ca din acel total de 55 de milioane, 14 milioane de oameni au pierit in lagarele naziste, cele care de fapt au fuctionat la capacitate maxima doar 2-3 ani, in ultimii ani ai razboiului. Adevarate fabrici ale mortii! Oameni fara aparare, nici macar parte beligeranta, doar stigmatizati. Nu poti sa nu te ingrozesti cand vezi schema dupa care functiona masinaria macabra de exterminare a fiecarei camere de gazare-crematoriu: totul se folosea de la victime - vezi gramezi imense de ochelari, camere intregi pline de par uman sau cand auzi relatarile evreilor obligati la munca fortata - pana si grasimea umana rezultata in urma exterminarii era colectata. Iadul cu siguranta e mult mai bland. Apoi imaginile de razboi, cadavrele insirate in dezordinea luptelor, bombardamentele oraselor, furtunile de foc de aproape 800 grade Celsius dezlantuite asupra oraselor Germaniei, atacurile salbatice ale japonezilor, de partea cealalta a globului dar si rezistenta lor orbeasca si nebuneasca pana la ultimul om. Doar exemplul luptelor pentru atolul Tarawa, din oceanul Pacific: pentru o insula cu o latime de aproximativ 6-700 de m, transformata in baza aeriana, s-au inghesuit si s-au luptat feroce timp de 3 zile, inaintand pur si simplu metru cu metru, 20.000 de oameni. Au rezultat 6000 de morti, pentru un kilometru patrat. Din totalul celor 3000 de japonezi ce aparau insula doar 17 s-au predat la final. Cruzime si ferocitate, ura inoculata de ambele parti si mai ales propaganda. Deja suna mai apropiat, nu credeti? Un razboi incheiat cu "Happy-End" in urma caruia lumea a luat avantul decisiv pentru boom-ul de azi? Oare cat de aproape a fost de fapt razboiul de a lua o alta turnura? Daca megalomania lui Hitler nu se manifesta, ca la orice dictator, daca era in primul rand un strateg si facea miscarile corecte pe tabla de sah a Europei, daca mai insista inca 1 an asupra Angliei aceasta putea fi cucerita. Apoi, terminand razboiul intr-un front, se putea ocupa poate linistit de URSS. V-ati gandit vreodata cum ar fi aratat Europa azi? Nemtii si celelalte popoare germanice tolerate ca rasa dominanta, ariana, restul raselor - doar buni de munca, fara drepturi la autodeterminare, o forma moderna de sclavie, iar rasele subumane exterminate pana la ultimul. Asta a fost miza, asta a fost pericolul la care Europa a fost expusa. Nu, nu a fost Evul Mediu, ci Secolul XX!
Intreaga serie documentara te face sa iti pui multe intrebari. Martorii si relatarile lor sunt doar aparent reci. Sunt traite, simtite si resimtite. Se simte acea importanta epocala a ceea ce au trait dar e si tristetea, marcarea pe viata, insa si o anumita doza de resemnare. Probabil ca fiecare se intreba in sinea lui "pentru ce s-a intamplat totul"? Germania a platit pentru ceea ce a facut. Asa se spune. Tara a fost impartita in doua si a fost reconstruita (mai ales de aliati) tocmai pentru a plati paguba de razboi. A platit si a fost rasplatita. Acum e din nou putere mondiala. Cei 55 de milioane de morti au fost oare rascumparati? Moartea lor dar mai ales cruzimea are vreun pret? Vorbim de crime, nu de victime, nu uitati asta! Germania a declansat doua razboaie mondiale intr-un interval de 50 de ani si totusi nu a fost stearsa de pe fata pamantului. Probabil ca nemtii meritau sa aiba ei soarta pe care o pregatisera intial evreilor si raselor inferioare. Nu, acestia nu fusesera destinati a fi exterminati. Se vroia exilarea lor pe insula Madagascar, fapt devenit posibil o data cu capitularea Frantei, cea care detinea insula gigantica. Blocada maritima a impiedicat planul, drept pentru care s-a trecut la solutia finala, brutala. Ca sa nu mai vorbim despre riscul la care a fost expusa intreaga omenire prin intruziunea nazismului german. Riscul nu se plateste? Orasele Germaniei au fost devastate, insa la fel si cele ale Poloniei, Rusiei, Angliei. Germania a scapat ieftin in urma razboiului, Anglia de pilda, asa-zisa castigatoare, a pierdut mult mai mult: imperiul colonial i s-a destramat. Intelegeti acum de ce neo-nazismul trebuie tratat cu maxima precautie, trebuie eliminat de la primii sai germeni? Credeti ca oamenii s-au schimbat chiar asa de mult fata de atunci? E ignoranta si necunoastere si acum. Doar asa se pot perpetua anumite convingeri. Si nu uitati, instinctele umane (nu umaniste). Lacomia, ura, salbaticia, cruzimea exista in subconstientul fiecaruia. Trebuie doar sa fie descatusate.
Era secolul XX, nu mai erau analfabeti pretutindeni. Existau valori umane, exista civilizatie, exista o lume pe care multi o considera chiar mai buna, mai umana chiar decat cea prezenta. Cu toate astea, atunci cand a venit momentul decisiv oameni care convietuisera in buna vecinatate si-au intors le-au intors dintr-o data spatele semenilor. Evreii erau de la inceput persecutati, apoi lasati fara hrana si inghesuiti in ghetouri. Apoi mintiti cu relocarea, de fapt dusi in lagarele de exterminare. Transportati cu trenurile in adevarate calatorii ale ororii carora multi nu le supravietuiau, dupa ce rezistau si la ceea ce credeau ei a fi ultimul chin, erau destinati "bailor" de Zyclon B. Asta in cazul in care nu erau ucisi de la inceput, comunitati intregi, executati pe rand, ca la plutonul de executie, fie pe marginea unui deal, pentru a se stivui pe partea cealalta, fie fortati sa intre in gropi sapate tot de ei si impuscati pe rand, straturi dupa straturi.
Secolul XX, da? Ce faceau semenii evreilor? Polonezii din Varsovia de pilda aplaudau coloanele de evrei ce se indreptau spre ghetou. Stiau ca le vor ramane lor locuintele si mobila. Lacomie inainte de orice. Nu conta ca si ei, la randul lor, erau sub talpa germanilor si ca in curand aveau sa fie folositi si ei ca forta de munca in industria nazista de razboi. Iar nemtii? Un comandant rus spunea ca atunci cand au inceput sa ocupe ei Germania nu era niciun localnic care sa recunoasca sustinerea acordata nazistilor. Toti devenisera "fosti disidenti". Sa fi fost frica de rusi sau lasitatea speciei umane?
Nu a sustinut nimeni nazismul dar acesta a ajuns la putere? Cum a ajuns Hitler atotstapanitor. Sa fi fost acolitii sai, Himmler, Goering sau Goebbels suficienti pentru a pune in aplicare mana de fier a nazismului? Sa fi fost o dictatura de la inceput? Nu, totul s-a facut prin colaborationism prin si pentru multime, prin si pentru majoritatea populatiei. Daca la inceput poate ca majoritatea era mai retinuta, ea s-a aruncat in bratele nazismului o data cu inflorirea economica, determinata partial si de industria de inarmare premargatoare razboiului dar mai ales dupa primele succese reputate in razboi. Anexarea Austriei, Cehoslovaciei apoi Polonia, Norvegia si Franta au dus multimile in extaz, la picioarele lui Hitler. Aceia nu erau tot germani, nu era majoritatea? S-au gandit vreo clipa la ce va putea urma sau l-au sustinut si urmat orbeste sau doar ridicau mana la salut, mecanici si docili? La fel si Japonia, in care simbolul imparatului a fost folosit de factiunea militarista pentru interesele razboinice. Era secolul XX, nu va imaginati ca majoritatea de atunci era "o turma" iar cea de acum este o uniune de interese bine determinate. Informatie exista si atunci, exista si sufragiu iar dictatura, oricat s-ar sustrage individul singular de la raspundere, nu era ceva implacabil. Dictatura era ceva asumat si asta a demonstrat-o razboiul si primele sale succese in forma cea mai pura. Asta e marea legatura peste timp, o legatura pe care 65 de ani de la razboi pana acum nu o pot ascunde. Majoritatea decide in continuare, propaganda e transfigurata, e adaptata vremurilor insa de fapt se vrea aceiasi pereche de sfori de marioneta. Masa de oameni nu realizeaza importanta deciziilor lor. Stie oare sa diferentieze importanta fiecarei atitudini in masa? Uitati-va la alegeri, uitati-va cum priveste fiecare individ rolul sau cetatenesc? Informare, gandire, planificare, rationament sau factor sentimental, ura, vorbe frumoase, bine rapid si facil, inexplicabil si inaplicabil de facil? Stiti prea bine ce este ales intotdeauna. Alegerile le facem doar pentru 4 ani? Vi se pare putin? Cate prostii se pot face in acest interval, cate decizii gresite se pot lua, care sa ne afecteze viata pe cateva decenii inainte? Individul, cu toata lacomia si fatarnicia sa nu poate fi periculos. Insa atunci cand se integreaza altor asemeni lui, cand devine o masa de manevra si, mai rau, cand acea grupare devine majoritara situatia e grava. Da, istoria trebuie sa fie o lectie. O lectie ca nu ar trebui sa conteze doar personajele principale. Sa nu ascundem produsele in spatele etichetelor. De fapt, dincolo de orice personaj sta de fapt poporul sau. Nazistii nu ar fi putut pune niciodata in aplicare planurile lor daca nu ar fi existat consimtamantul tacit sau dezinteresul celorlalti. Si in primul rand daca n-ar fi existat forta multimii.
Asadar, nu ar trebui sa ne fie teama de propriile convingeri atata vreme cat suntem minoritari. Cand insa optiunea noasta devine majoritara, atunci intr-adevar e cazul sa devenim problematici, sa consideram ca intotdeauna varianta majoritara este de 10 ori mai periculoasa decat cea minoritara. Fiindca ea decide, aproape intotdeauna. Si mai ales fiindca are o inclinatie extrem de periculoasa catre pasi gresiti si, mai rau, pentru recunoasterea tardiva sau chiar neasumarea greselilor. Cautati acum in jurul vostru exemple. Subiectul ramane vesnic deschis....
