Aripi romanesti

Ador surprizele involuntare, mai ales cele pe care mi le "provoc" singur. Apar de unde nu te astepti, te iau pe nepregatite si te cheama sa le explorezi tu insuti mecanismele.

Acum cateva zile urmaream inca un episod din serialul luat de pe internet "History Channel - Dogfights". Pentru cei care poate nu stiu, "dogfight" este termenul pentru lupta aeriana dintre doua sau mai multe avioane, un duel nobil, intre artisti ai aerului, probabil forma moderna a secolului XX a spadasinilor. Inca de la inceputurile aviatiei aceasta forma implica o supradoza de curaj (tinand cont ca in primul razboi mondial speranta de viata a unui aviator era de aproximativ 3 saptamani, cel care cadea nu avea nicio sansa de a se salva), cerea indemanare si simt al orientarii dus la extrem, manevrele de evitare si traiectoriile gasite fiind "un doctorat practic, la minut, in fizica" si, cu cat tehnologia a avansat, departajarea s-a facut tot mai mult datorita avioanelor. De la bietele "pasari" din lemn si material textil cu mitraliera montata pe bord si pana la avioanele supersonice moderne care pot ochi si lovi dincolo de ceea ce vede ochiul uman, sfidand practic fair-play-ul, regulile de la inceput ale confruntarii a fost cale lunga, dar aceasta arta mortala a fost pusa in actiune in toate razboaiele. Mi s-a parut fascinant sa ascult in acest documentar povestirile prin viu grai a unor asi ai acestui tip de razboi, mai ales ca erau dublate si explicate video cu ajutorul calculatorului. Totul devenea real, atat de contemporan incat in anumite situatii era chiar greu sa intelegi ca avioanele acelea cu elice care incasau rafale intregi de gloante incendiare si inca mai rezistau sau, din potriva, explodau la prima serie, sunt la o distanta de 60 de ani de acum.

Si uite asa priveam episodul "The Zero Killer" despre luptele dintre americani si japonezi din Pacific. "Zero" era faimosul avion al aviatiei japoneze, in timp ce americanii raspundeau, dupa multe pierderi in primii ani de razboi, cu aparate de tip "Hellcat", cele care aveau sa intoarca soarta razboiului. Luptele se dadeau in general deasupra apei, asadar imaginati-va ca era o situatie, cum zic americanii, de "No way out". Ei bine, in toiul episodului aud fugitiv un nume: "locotenent Alex Vrashiu". Nu-i dau atentie, zic ca mi s-a parut, dar cateva secunde mai tarziu, apare pe burtiera, intituland personajul albit de ani care vorbea: "Alexander Vraciu". Putea fi altceva decat un nume romanesc? Ma uit mai atent la trasaturi, chiar pareau de-ale noastre sau, in orice caz, cam putin americane. Caut pe internet si il gasesc imediat aici. Intr-adevar, fiu al unor emigranti romani, Vraciu este unul dintre cei mai importanti asi ai marinei americane, decorat cu Medalia de Onoare a Congresului SUA. Inca, in viata, la 92 de ani, el este unul dintre cei mai respectati eroi americani, iar aparitia sa in documentarul de care vorbeam n-a fost sub nicio forma intamplatoare. Avea nu mai putin de 19 avioane inamice doborate, 19 situatii in care in jocul mortal din aer si-a doborat adversarul cu priceperea sa si cu al sau Hellcat american, performant. Chiar daca poate doar originea numelui il mai leaga in mod direct de Romania marturisesc ca simpla sa prezenta m-a facut sa simt un sentiment real de mandrie, de faptul ca romanii au putut atunci sa fie si invingatori, nu doar carne de tun.

Am cautat imediat sa vad asii aviatiei romane razboiul mondial. Nu auzisem nicicand de ei. Au aparut cateva nume, cel mai important a lui Constantin Cantacuzino: 43 de victorii sigure si inca 11 neconfirmate in lupta cu rusii si apoi cu americanii. Povestea lui, faptul ca era descendent al celebrei familii nobiliare romanesti, priceperea sa deosebita sunt de asemenea demna de atentie si poate fi gasita aici. Cel mai mult insa e interesanta soarta avuta de asul roman. Dupa 23 august 1944 a ales sa fuga in Spania unde va si muri in exil. In loc sa fie cinstit precum asii americanilor numele sau a fost scos din cartile militare romanesti, intr-un efort major de servilism fata de rusi. Mai rau, nici macar azi nu sunt semne ca s-ar sti mai multe despre Cantacuzino. Suntem doar o tara in care cel mai cunoscut erou este eroul necunoscut. De fapt, avem eroi dar nu stim sa-i recunoastem, nu stim sa facem din povestile lor subiecte care sa ne insufleteasca, sa reprezinte modele. Spuneti-mi daca nu ar merita un loc in cartile de istorie ale Romaniei povestea lui Constantin Cantacuzino sau a lui Alexandru Serbanescu , cel care spunea inaintea ultimului sau zbor, inainte sa fie doborat, coplesit de numarul adversarilor: "Nu inteleg ca un inamic, oricat de mare si puternic ar fi, sa intre in tara mea ca-n sat fara caini si s-o pustieasca. (...) Nu se va putea spune ca in Romania nu a iesit niciun roman in fata americanilor, chiar si daca pierdem batalia."

Poate de aceea avem soarta aceasta de nihilism a valorilor. Nu le cunoastem, nu le-am recunoscut niciodata. Recunoscandu-le lor ar fi trebuit poate sa admitem inferioritatea noastra actuala absoluta. Ramanem deci cu eroii americani de origine romana ale caror fapte fascineasca, chiar si prin acest documentar, o lume intreaga. Tocmai de aceea, am adaugat inca de la inceputul articolului aproape in totalitate secventa in care apare Alexander Vraciu si va invit insistent sa o parcurgeti.

Mess în ger

sarmalele reci - tara te vrea prost!


Daca Linku' n-a adus azi documente, pentru cele 30 de minute de plictiseala ridicola m-am simtit dator sa caut eu o dovada concreta. Iat-o cu copy-paste:

Vestea si povestea sahului

Au fost "pioni ieri"... Si astazi sunt tot  pioni. Tot inainte, vrednici pioni! Ei se tarasc pe burta, cu grija mare de a nu fi capturati de piesele zilelor negre, catre capatul tablei, acolo unde, conform regulii jocului, pot parveni, se pot transforma in orice. Un exod masiv precum cel al puilor de testoasa spre mare, spre realizare. Doar cu mult oportunism si doar prin transformare se pot implini. Ca pion nu exista nicio sansa de a fi cineva, de a insemna ceva.

Pionul capatuit, ajuns la cel din urma patratel se schimba dupa pofta sufletului si a interesului, in orice. Poate sa faca doar pe nebunul, fiind primul jertfit, scos in fata, la sacrificiu, in caz de vanatoare a adversarului. Daca e considerat muncitor, baiat de treaba, ajunge cal de bataie, saritor la nevoie peste orice situatie doar pentru a fi util. Catorva plecati din vecinatatea intima a pieselor-cheie li se permite a urca in turnul de fildes al politicii, acea existenta fara de scame de empatie pentru cei ce inca matura suprafata tablei.

Insa idealul fiecaruia, chiar din inceputul vietii de pion este sa se metamorfozeze in regina. E valoarea suprema pe care o pot capata si cu care se pot capatui. Atunci intr-adevar simt ca domina tabla, scruteaza amenintatori in toate directiile pentru a zdrobi pe oricine le-ar putea contesta autoritatea. Reginele sunt periculoase, nu poti sa te protejezi de ele decat ascunzandu-te dupa alte piese. Iar de capturat - si mai greu! Doar dintr-o neatentie... Sau la schimb. Da, poata ati uitat: regina, ca orice alta piesa din jocul de sah poate fi si sacrificata. Exista deseori capcane: se da usor regina, instinctul lacomiei focalizeaza toata atentia doar pe captura ei, se traiesc cateva secunde de euforie dar,  la urmatoarea mutare, din senin vine mat de la vreun turn.

Este o greseala asadar sa se vorbeasca prea mult doar despre regina. Este sah, nu un stup de albine! Aici, in definitiv, regina este doar o piesa ca toate celelalte care compun sistemul de aparare al ... regelui. Da, cel care prin Constitutia regulamentului pare cel mai limitat in miscari, acela este de fapt elementul central. El este

cel care aude tot, stie tot, simte, ordoneaza si coordoneaza, cel in a carui aparare si interes sunt insiruite toate mutarile.

Orice bun cunoscator al jocului mintii stie ca tinta trebuie sa fie atacul la rege si nu felul spectaculos in care se pot lua celelalte piese. Mana care prinde cate trei pioni deodata, cea care ii ridica vertical, ca un elicopter, la ceruri, doar pentru a-i tine o vreme in afara tablei de joc nu reprezinta decat o reprezentatie de iluzionism. Doar un tablagiu de Cismigiu poate fi impresionat de asemenea miscari. Dar aici nu e loc de jocul sortii, de cum cad zarurile, nici macar cele din sondaje! Aici exista o singura tinta, o unica strategie: sahul la rege.

Sah la rege - iar nebunii si caii vor sari sa se sacrifice; sah la rege si capturezi usor turele, imediat vulnerabile; sah la rege si chiar si  regina isi va da seama cat de efemer ii e rolul. Sah la rege, fiindca el este cheia, el poate fi doar UNUL SINGUR si, mai presus, fiindca el este cel care atunci cand va fi inclinat sau trantit pe tabla jocul se va fi sfarsit...

Reset

Cand tremuri inca in picioare
Si-n fata-ti creste doar un hau,
Strain te simti de ce-i al tau
Chiar sa mai speri inca te doare,
Iti depeni doar ca-ntr-un album
Imagini ce ti-au fost odata dragi
Tu vremii vrei sa le sustragi
Sa poata fi aievea si acum.


Cand tot din jur este crapat
Iar fiecare zi-i seism
Cu un baros de pesimist
Distrugi si ce mai e de daramat...
Tu vezi cum este plin de morti pe harti
Dar nu vrei totusi sa fii corb,
In gand mai vezi; in rest esti orb,
Ridici din nou castelul tau de carti.


Ii pui intai la temelie
Pe cei din care sangele iti vine
Cei ce ar fi crezut mereu in tine
Chiar de-ai fi fost cat ac de gamalie;
Cu ei alaturi orice-ar fi
Hercule esti in al tau gand,
Poti scari zbura doar din avant
Firesc chiar orice zid il poti strivi.


Apoi te pui liant in sine
Intre nimic si infinit
Tu cel ce pana-acum ai irosit
Si care-i converti raul in bine.
Constructia este doar a ta, 
Drept ai sa fii si egoist
Abstract, neinteles, cubist
Ai vreme si mai poti  inainta.


Sustii chiar bolta pe-al tau corp,
Cu stele ce le ai in minte,
Ai forta-n ganduri, in cuvinte
In suflet un suprauman efort.
Poti plamadi si din nimic,
Nu-i un secret ce nu-l poti deslusi,
Deja ai cunoscut, deja tu stii
Ca totul este doar un loz in plic.


Dar dincolo de foame de-inaltimi
Zidirea ta ramane rece
In bezna vremii se va trece
De nu ai suflete sa-i dea lumini.
Un gand, o vorba, o privire
Un foc in care sentimente ard
Sa simti ca este bine, cald
Infasurat in brate de iubire.


Chiar totul poate fi cladit genetic
Dar umbra nu ti-o poti schimba
De iti e data, te va cauta,
De nu continui sa o cauti ascetic.
Da-mi Doamne stropul de noroc
Mai fii o data mie aliat
In cazna asta lunga sa razbat
Sa pot sa am sub soare doar un loc.

Primul popicar al tarii

A tot lasat sa se adune subiectele. Fiecare pe locul sau, destul de aproape unul de altul, dar, in acelasi timp, fiecare de sine statator, fara tangenta vie cu celelalt. S-au asezat in ordine, unul langa altul, ca intr-un manunchi. Atunci s-a uitat la camere, si-a suflecat manecile si-a trosnit degetele, a pus mana pe bila cea mai mare ce-o avea la dispozitie, a DNA-ului, si a tintit dupa subiectul ce tocmai se pusese cap de lista: "vamile".

Bila a pornit pe pista sa prestabilita cu mare vuiet, cu scantei dinadins spectaculoase si a lovit in plin. Stop cadru!

Asa s-ar decripta acest giga-scandal al ultimelor saptamani. Toate acele coloane de girofaruri, elicopterele si ostile de mascati vor a crea secventa perfecta din "La piovra", un serial ce inca ar mai face excelenta audienta in Romania chiar si in prime-time. Era imposibil asadar ca aceasta imagine sa nu ia fata tuturor celorlalte. Si sa fim realisti: stralucirea unui girofar poate ascunde oricand cenusiul crizelor noastre sociale de zi cu zi. Era nevoie de aceste efecte speciale, era nevoie de captarea si distragerea atentiei, coloana oficiala a anchetatorilor obliga sa traga pe dreapta toate celelalte coloane de protest, de critici sau orice altceva ar mai fi pornit catre Cotroceni. Asadar, subiectul principal luat in catare nu putea fi decat VAMA. Lovita insa cu cat mai multa putere, eficienta, popica aceasta ar fi imprumutat energia bilei si catre celelalte. Care ar fi acestea? Toate cele care ar putea perturba privirea prezidentiala catre o pista cat mai neteda din punct de vedere politic.

Sa le luam pe rand. In primul rand era problema vamilor, o chestiune care deformase rau de tot presul sub care fusese pitita. Era nevoie sa aratam Europei ca suntem in stare sa luam farasul, sa scoatem murdaria si s-o aruncam la gunoi. Cred ca si Europei ii plac filmele de actiune. Pacat ca n-au putut cobori mascatii pe franghii, direct din elicoptere, cu ceva urmariri si explozii. Ar fi fost mai palpitant totul, dar pana la urma se luptau cu niste bieti functionari corupti. Nu-i nimic, poate data viitoare va fi si mai mult show!

Langa acest subiect statea tot mai infipt si mai puternic jalonul central, unul cu risc sporit de pericol: Blaga. Daca i se putea aplica o lovitura sub centura, atunci doar asta putea fi. Deja popica se clatina oarecum. De ce trebuia lovit Blaga? Doar fiindca a marait de cateva ori in alta octava decat cea prezidentiala? Ar fi ramas doar cu atat, atata vreme cat partidul era ca un monolit. Dar acum vine cheia: momentul! De ce nu s-a aruncat DNA-ul mai devreme? De ce nu mai tarziu? De ce tocmai acum? Momentul, in sine, este efectul esential imprimat bilei, cea care, daca va lovi acum cat mai puternic s-ar putea intr-adevar sa-i dea posibilitatea lui Basescu sa strige "STRIKE!". De ce trebuiau vamile acum? Fiindca in martie se hotaraste Schengen-ul. Nu vor fi sanse dar macar vom putea da vina in totalitate pe Bulgaria, aratand ca noi eram capabili sa ne gestionam problemele si ca doar ei sunt piatra de moara de gatul nostru. De ce trebuia acest moment catre Blaga? Fiindca in doar cateva luni e inevitabil congresul PDL unde "Buldogul" vroia sa candideze, cel mai probabil impotriva unicului competitor numit de "Creator". In orice cursa cineva castiga, veselie mare, strangeri de maini, de relatii, de prieteni .... dar cineva trebuie sa si piarda. Ei si? Pai tocmai aici vine pericolul! Acel cineva, considerand (foarte probabil) ca ar fi Blaga s-ar putea supara (si mai probabil), sa-si ia jucariile (aliatii din partid) si sa incerce o dezertare, sa incerce sa se arunce spre colacul de salvare conturat acum clar de USL. De altfel Antonescu chiar a declarat de la inceput ca in lunile acestea este ceasul al XII-lea pentru cei care vor sa se lepede de portocalii. Cu siguranta pe acel congres PDL din mai miza toata lumea. Asadar ar fi de-ajuns 20 de colegi parlamentari ai lui Blaga a trece dintr-o parte in alta ca sa se dea peste cap tot Parlamentul. Apoi va incepe domino-ul: caderea Guvernului, impingerea, daca se poate, spre alegeri anticipate, suspendarea presedintelui iar un presedinte cu o cota de incredere de 15-20% nu se va mai putea salva ca in 2007, cand poporul ii invingea pe cei 322 de parlamentari. Asadar "piesa Blaga" ar fi putut genera sfarsitul omului politic Basescu. Tactica momentului actual este asta: loveste-l tare, loveste-l precis, da ragaz de vreo 2 luni pentru a-i sectiona cu precizie legaturile cu posibilii aliati din partid, ingrozeste-i pe cei carora le va mai trece macar prin cap sa-i urmeze calea razvratirii. Necunoscuta este insa cat de solida este acest jalon "Blaga", fiindca poate fi acea "popica eroina" care desi primeste in plin lovitura bilei sta teapana si, mai mult, o returneaza inapoi cu o viteza cel putin egala cu cea cu care a venit, rupand degetele celui care a aruncat sau, cine stie, poate chiar si gatul!

In fine, pe randul din spate, sunt o sumedenie de alte jaloane ce au fost deja doborate chiar si numai prin felul in care nu sunt lasate in prim plan acum, cand valoarea de noutate le-ar fi pus in cap de lista. Era in primul rand tema constituirii aliantei USL. Daca s-ar fi vorbit acum mai mult despre asta, daca liderii acestei aliante de tip "anti-Axa din al doilea razboi mondial" ar fi fost lasati sa se exprime, sa castige capital de imagine fie si numai prin simpla lor mediatizare subiectul ar fi putut avea dificultatea unui bulgare de zapada pornit la vale. Lumea e atenta la tot ceea ce e nou, lumea vrea schimbari...E clar, trebuia trecut rapid in umbra. Priviti asadar in aceste zile cata atentie i se mai da!

Langa asta stateau frumos aranjate, pe langa subiectele deja consacrate ale "modernizarii statului prin taieri la sange" cateva noi, ce ar fi acumulat si ele mare potential de explozie chiar si numai prin expunerea la reflectoarele studiourilor. Imaginati-va ca s-ar fi deschis ample discutii despre noul Cod al Muncii si ce va presupune el, despre schimbarile de la CAS, de coplata, despre decimarea spitalelor si, mai ales, despre liberalizarea preturilor la energie si , la fel de grav, despre iminenta criza a alimentelor. Fiecare dintre aceste teme, luate individual, ar fi fost la fel de periculoase precum a fost in 2009 subiectul "criza economica si impactul ei asupra Romaniei" - noroc atunci cu alegerile ca nu s-a mai disecat problema. Ei bine asa, cu cat bila va sta mai mult in impact asupra primelor popice, Blaga-Vama, cu atat aceste subiecte din spate vor fi tinute in plan secund (pana vor pica de la sine), fapt esential pentru depasirea datei de 1 martie la care sindicatele anuntau deja ca ar vrea sa se dezghete, sa infloreasca un pic pe campiile tarii. Apoi, pana se vor dumiri, pana se vor aduna protestatarii se face iunie, trece congresul si lupta va fi doar pe un front. Dar cum se va rezolva acest impact prelungit de care vorbeam? Foarte simplu: saptamana asta vama Siret, in cealalta saptamana Stamora-Moravita, cand e gata-gata sa se domoleasca si aceasta chestiune se va alege o noua tinta, (poate Constanta ?!) caci slava Domnului, avem destule vami!

Ei bine, iata mecanismul popicariei din februarie. Si totul cu doar o singura miscare-aruncare! Va las dumneavoastra placerea de a gasi proverbul care contine acesti termeni: "nebun", "piatra", "10", "cuminti", "chinuie", "scoata"...

Cat despre televiziunile anti-prezidentiale ele fac o greseala enorma strategica. Au intrat in jocul puterii, au muscat momeala. Au lasat ca agenda lor sa fie scrisa de altcineva, o eroare de neiertat pentru niste institutii ce ar trebui sa aiba propria lor strategie de comunicare. Sigur, imaginile actuale au farmecul lor sunt mai spectaculoase decat vorbele, cuvinte s-au tot spus, acum sunt fapte, sunt conspiratii. Este palpitant! Dar ce s-ar fi intamplat daca ar fi pus camerele in spatele manunchiului de piese, daca ar fi pus in lumina temele mult mai grave, de altfel independente de actiunea de tigari si fum de la hotare, atunci nu ar fi fost de mirare ca tot serialul "Vamilor" sa se opreasca doar la episodul-pilot "Siret". Asa au creat propria telenovela pe care probabil se vor incapatana s-o difuzeze pana la ultimul episod. De aceea mai spun ca o popica deja dobarata de aruncarea prezidentiala este chiar mass-media.

Sssstrike!

De Craciun

Craciun Fericit, va doresc, prieteni, cu liniste in suflet si bucurie pe chip!


Iar cum niciun Craciun nu soseste decat daca este intampinat cu colinde am ales sa cant si eu 2 melodii speciale: o colinda si un cantec de iarna, scris de mine, acum cativa ani.

Vino, Doamne!

Adrian Sobaru a fost ocrotit. S-a intamplat o mica minune de Craciun, fiindca gestul disperarii ii putea fi fatal. Acum sa ne rugam pentru Sobaru, sa-si revina cat mai repede si sa isi poata ajuta familia, macar cu valoarea fiintei, singura pe care nicio politica de pe lumea asta nu are puterea de a o reduce.

Iar apoi, poate, vom invata ceva din semnificatia protestului sau. Sa ne gandim, asa cum multi n-am facut-o anii trecuti, de cate astfel de sacrificii individuale e nevoie, cati martiri stiuti sau nestiuti cerem ca sa avem puterea sa ne unim, dincolo de sindicate, dincolo de interesele egoiste ci doar sub spectrul disperarii si a lipsei de speranta crescande de la o zi la alta.

Singuri putem doar soca. Uniti putem schimba!

Kitty, colectia Toamna-Iarna

Centurionii

EMIR KUSTURICA - Asfalt tango

Mare minune! Sibiul are centura! Dupa multa asteptare, nervi si cheltuiala s-a implinit in sfarsit ceea ce trebuia sa se intample prin 2003. Ce frumos cadou ne-au oferit guvernantii fix in ziua cea mai propice pentru a fi mandru ca esti roman: 1 decembrie. Anul trecut o autostrada pe la Cluj, acum o minunatie de asta scurta, de criza, la Sibiu. Totul ar fi fost o incantare daca, intr-un moment de suprem spirit stilistic un anumit personaj-cheie in povestea asta nu ar fi rostit un fapt memorabil: "sibienii sa-si faca poze cu TIR-urile fiindca nu le vor mai vedea prin oras". Atunci mi-am adus aminte de fapt de fotografiile cu TIR-uri, acolo unde aparea mai des: in ziare, la articolele cu gropi (treaca-mearga, se astupa...cu banii Primariei Sibiului) si mai ales, cu accidente. Faceti o statistica simpla cu cate accidente mortale a cauzat traficul acesta in oras si veti obtine inca un cost sinistru al amanarilor succesive. Oare cati morti/an de intarziere a centurii ocolitoare reies? Macar de aceasta jena, indiferent cine ar fi fost acum la putere (fiindca toti au fost implicati) ar fi trebuit sa faca aceasta deschidere tarzie pe furis, ca hotii, la ora 3-4 dimineata, sa nu-i vada nimeni.

Se putea insa rata un asemenea moment? "Lunga" plimbare pe autostrada, bataia cu pumnul in piept in fata camerelor, poza de grup si mai ales panglica, (offf!), acea dulce si minunata panglica.... Toate asteptau clipa de glorie. Doar cu invitatii au zbarcit-o organizatorii, de vreme ce au invitat un primar al Mediasului (intr-adevar, foarte implicat si proxim in chestiunea in cauza) dar pe primarul Sibiului si pe presedintele Consiliului Judetean (ales prin vot direct de sibieni, amintiti-va) nu i-au chemat asa cum logic ar fi cerut uzantele oficiale. Amandoi erau de la FDGR si, mai mult ca sigur, calculul a fost ca ambii ar fi fost un pericol la imaginea "PDL v-a dat pusca si centura lata". Cel putin Johannis, tinand cont de inaltimea lui, s-ar fi vazut la poza de "taiat panglica" chiar si din randul al cincilea! Mai bine sa ne comportam deci ca golanul ce se da cu loganul.

Trec 2 zile de la inaugurare si am si eu drum la Medias. La intoarcere, noaptea, ce idee ii vine lui Adi, soferul: "Hai sa n-o mai luam prin oras. Trebuie sa ajungem pe la viaductul Vasile Aaron, numai bine, mergem pe centura! Ne urcam la intersectia cu drumul Sibiu-Medias si ne dam jos acolo, la iesirea Sibiu-Agnita. Am fost eu, chiar in ziua lansarii si totul e OK!". Ma grabeam putin dar si curiozitatea sa vad cea de-a 8-a minune a lumii era mare. Urcam asadar pe autostrada, totul bine si frumos, viteza constanta, astfalt bun, poduri...Ajungem la prima intersectie ce ducea catre oras si .... apare un sens de interzis la iesire. Obligatoriu inainte. Pe panourile de sus acolo unde ar fi trebuit sa scrie "sageata Sibiu" era o mazgalitura ca a unui elev ce a scris o prostie la tabla... Mai parcurgem vreun kilometru si ne apropiem de iesirea pe care noi o cautam. Ce sa vezi... Aceiasi interdictie. Mai sa fie, asta e centura care a fost inaugurata? Adi era nervos, cum ii e stilul. Singura solutie ramanea sa mai facem vreo 6 kilometri, sa trecem de Selimbar si sa ne dam jos doar acolo unde se iese in drumul national. Ajungem in cele din urma in acel punct si ii vine lui Adi o revelatie: "eu am intrat pe autostrada pe acolo pe unde ti-am zis, deci pe partea asta trebuie sa fie deschisa urcarea, deci si coborarea". Era noapte, n-am vazut nimic dincolo, nu putea fi contrazis in vreun fel. Face doua bucle si imediat ma pomenesc tot pe centura, pe sensul celalalt de mers. Iarasi 6 km si ajungem la locul cu pricina. Aoleu! Aceiasi hasurare! Cum? De ce?  Simplu: centura a trebuit deschisa in stilul romanesc: totul ideal la lansare. Totul sa para perfect, masinile sa parcurga de la un cap la altul. Bine ca nu l-a scapat pe premier niscaiva nevoi, sa zicem "fizio si mai putin logice", sa aiba nevoie sa se dea jos, ca atunci ar fi inteles tristul adevar: "te-ai urcat pe centura, mergi pana la capat! No way back!". Va amintiti unde erau o obisnuinta acest gen de "vizite de lucru"? Dupa ce pleca tovarasul se dadea jos poleiala. Asa si acum, cu centura noastra. Citesc acum, ca omul patit, ca o bucla din acelea de acces pe autostrada va fi gata in 1-2 saptamani, cealalta mai incolo, adica totul va fi gata doar prin aprilie anul viitor. Cert este ca noi, muritorii de rand, am inaugurat la randu-ne centura, atat de folositoare sibienilor. Cu un drum cu sens obligatoriu inainte si apoi cu inca unul obligatoriu inapoi, fix pana la locul de unde am pornit, iar apoi am urmat drumul clasic, prin oras.

Am inteles ca era obligatoriu pentru realizarile inchipuite ca inaugurarea sa fie la timp, seriozitatea sa fie clamata, triumful aclamat.. Pe urma ne ocupam si de "surogatele" initiale, mai asa, in stilul nostru, al constructorilor. In avantul general, cu aplomb demn de o campanie electorala se promite acum o autostrada Sibiu-Nadlac, pana prin 2013. Sa dea Domnul sa fie Uniunea Europeana (cea care da de fapt 75% dintre fonduri) cu batul pe noi ca altfel nu avem nicio sansa sa fie gata inainte de 2020. O inauguram atunci si pana in 2050 va fi si finalizata! Noi suntem urmasii Romei? Daca ar fi fost ei ca noi probabil ca podul lui Apolodor era gata doar la anul!

Mai jos, daca doriti sa vedeti, traseul nostru distractiv.

Pentru varcolaci si nu numai....

Acum aproape o saptamana ma suna pe la ora 22 Adi cu un ton de "112": "Alex, tu ai vazut cerul? ... Waw, sa vezi luna! N-am mai vazut asa ceva. Un cerc perfect, ca o explozie in jurul ei!" Zic gata, Doom's Day, asta a fost, stai sa salvez proiectul de pe calculator si sa ma rog sa fie vreun Bruce Willis care sa ne mai salveze. A si ajuns gaura neagra la noi?

Dar continua tot Adi: "Vezi, du-te repede, se mai vede inca un pic". Arunc celularul pe pat, imi apuc repede carjele, fac o cursa de ski-carja-fond prin casa pana pe balcon si ma uit. Intr-adevar, un cerc mare de nori, fix cu luna in centrul lor. Nici urma de chipul lui Isus pe cer, nici urma de ceva flacari. Ma mai uit un pic la luna, tot asteptand sa faca ceva, sa se dea peste cap sau ceva spectaculos. Degeaba... Ma intorc la telefon asteptand explicatii de la Adi. "Pai da, zice, acum nu se mai vede asa, dar sa fi vazut mai devreme! A fost un cerc de nori exact in jurul ei si apoi s-a tot marit. Acum poate nu se mai vede dar, atunci sa stii se uitau toti de afara pe cer. Am mers repede in casa, am luat aparatul si am facut si poze". I-auzi, dovezi! Deja eram interesat. Mai ales ca aparatul lui Adi e din "specia NASA", poate-poate vad si eu fenomenul.

Asadar am asteptat cuminte livrarea pozelor pe care le pun acum si aici, pe blog. Interesante, ce ziceti? Cercul de nori este intr-adevar remarcabil prin perfectiunea sa. Sa fie un semn? Sau vreun fenomen cu explicatie fizica? Eu ma gandeam ca poate luminozitatea lunii pline intr-o seara fara vant sa fi avut cumva efectul acesta, de disipare egala a norilor, dar sunt doar speculatii. Pana atunci privim si intelegem fiecare ce vrea, fiindca in asta sta frumusetea lumii.