De Craciun

Craciun Fericit, va doresc, prieteni, cu liniste in suflet si bucurie pe chip!


Iar cum niciun Craciun nu soseste decat daca este intampinat cu colinde am ales sa cant si eu 2 melodii speciale: o colinda si un cantec de iarna, scris de mine, acum cativa ani.

Vino, Doamne!

Adrian Sobaru a fost ocrotit. S-a intamplat o mica minune de Craciun, fiindca gestul disperarii ii putea fi fatal. Acum sa ne rugam pentru Sobaru, sa-si revina cat mai repede si sa isi poata ajuta familia, macar cu valoarea fiintei, singura pe care nicio politica de pe lumea asta nu are puterea de a o reduce.

Iar apoi, poate, vom invata ceva din semnificatia protestului sau. Sa ne gandim, asa cum multi n-am facut-o anii trecuti, de cate astfel de sacrificii individuale e nevoie, cati martiri stiuti sau nestiuti cerem ca sa avem puterea sa ne unim, dincolo de sindicate, dincolo de interesele egoiste ci doar sub spectrul disperarii si a lipsei de speranta crescande de la o zi la alta.

Singuri putem doar soca. Uniti putem schimba!

Kitty, colectia Toamna-Iarna

Centurionii

EMIR KUSTURICA - Asfalt tango

Mare minune! Sibiul are centura! Dupa multa asteptare, nervi si cheltuiala s-a implinit in sfarsit ceea ce trebuia sa se intample prin 2003. Ce frumos cadou ne-au oferit guvernantii fix in ziua cea mai propice pentru a fi mandru ca esti roman: 1 decembrie. Anul trecut o autostrada pe la Cluj, acum o minunatie de asta scurta, de criza, la Sibiu. Totul ar fi fost o incantare daca, intr-un moment de suprem spirit stilistic un anumit personaj-cheie in povestea asta nu ar fi rostit un fapt memorabil: "sibienii sa-si faca poze cu TIR-urile fiindca nu le vor mai vedea prin oras". Atunci mi-am adus aminte de fapt de fotografiile cu TIR-uri, acolo unde aparea mai des: in ziare, la articolele cu gropi (treaca-mearga, se astupa...cu banii Primariei Sibiului) si mai ales, cu accidente. Faceti o statistica simpla cu cate accidente mortale a cauzat traficul acesta in oras si veti obtine inca un cost sinistru al amanarilor succesive. Oare cati morti/an de intarziere a centurii ocolitoare reies? Macar de aceasta jena, indiferent cine ar fi fost acum la putere (fiindca toti au fost implicati) ar fi trebuit sa faca aceasta deschidere tarzie pe furis, ca hotii, la ora 3-4 dimineata, sa nu-i vada nimeni.

Se putea insa rata un asemenea moment? "Lunga" plimbare pe autostrada, bataia cu pumnul in piept in fata camerelor, poza de grup si mai ales panglica, (offf!), acea dulce si minunata panglica.... Toate asteptau clipa de glorie. Doar cu invitatii au zbarcit-o organizatorii, de vreme ce au invitat un primar al Mediasului (intr-adevar, foarte implicat si proxim in chestiunea in cauza) dar pe primarul Sibiului si pe presedintele Consiliului Judetean (ales prin vot direct de sibieni, amintiti-va) nu i-au chemat asa cum logic ar fi cerut uzantele oficiale. Amandoi erau de la FDGR si, mai mult ca sigur, calculul a fost ca ambii ar fi fost un pericol la imaginea "PDL v-a dat pusca si centura lata". Cel putin Johannis, tinand cont de inaltimea lui, s-ar fi vazut la poza de "taiat panglica" chiar si din randul al cincilea! Mai bine sa ne comportam deci ca golanul ce se da cu loganul.

Trec 2 zile de la inaugurare si am si eu drum la Medias. La intoarcere, noaptea, ce idee ii vine lui Adi, soferul: "Hai sa n-o mai luam prin oras. Trebuie sa ajungem pe la viaductul Vasile Aaron, numai bine, mergem pe centura! Ne urcam la intersectia cu drumul Sibiu-Medias si ne dam jos acolo, la iesirea Sibiu-Agnita. Am fost eu, chiar in ziua lansarii si totul e OK!". Ma grabeam putin dar si curiozitatea sa vad cea de-a 8-a minune a lumii era mare. Urcam asadar pe autostrada, totul bine si frumos, viteza constanta, astfalt bun, poduri...Ajungem la prima intersectie ce ducea catre oras si .... apare un sens de interzis la iesire. Obligatoriu inainte. Pe panourile de sus acolo unde ar fi trebuit sa scrie "sageata Sibiu" era o mazgalitura ca a unui elev ce a scris o prostie la tabla... Mai parcurgem vreun kilometru si ne apropiem de iesirea pe care noi o cautam. Ce sa vezi... Aceiasi interdictie. Mai sa fie, asta e centura care a fost inaugurata? Adi era nervos, cum ii e stilul. Singura solutie ramanea sa mai facem vreo 6 kilometri, sa trecem de Selimbar si sa ne dam jos doar acolo unde se iese in drumul national. Ajungem in cele din urma in acel punct si ii vine lui Adi o revelatie: "eu am intrat pe autostrada pe acolo pe unde ti-am zis, deci pe partea asta trebuie sa fie deschisa urcarea, deci si coborarea". Era noapte, n-am vazut nimic dincolo, nu putea fi contrazis in vreun fel. Face doua bucle si imediat ma pomenesc tot pe centura, pe sensul celalalt de mers. Iarasi 6 km si ajungem la locul cu pricina. Aoleu! Aceiasi hasurare! Cum? De ce?  Simplu: centura a trebuit deschisa in stilul romanesc: totul ideal la lansare. Totul sa para perfect, masinile sa parcurga de la un cap la altul. Bine ca nu l-a scapat pe premier niscaiva nevoi, sa zicem "fizio si mai putin logice", sa aiba nevoie sa se dea jos, ca atunci ar fi inteles tristul adevar: "te-ai urcat pe centura, mergi pana la capat! No way back!". Va amintiti unde erau o obisnuinta acest gen de "vizite de lucru"? Dupa ce pleca tovarasul se dadea jos poleiala. Asa si acum, cu centura noastra. Citesc acum, ca omul patit, ca o bucla din acelea de acces pe autostrada va fi gata in 1-2 saptamani, cealalta mai incolo, adica totul va fi gata doar prin aprilie anul viitor. Cert este ca noi, muritorii de rand, am inaugurat la randu-ne centura, atat de folositoare sibienilor. Cu un drum cu sens obligatoriu inainte si apoi cu inca unul obligatoriu inapoi, fix pana la locul de unde am pornit, iar apoi am urmat drumul clasic, prin oras.

Am inteles ca era obligatoriu pentru realizarile inchipuite ca inaugurarea sa fie la timp, seriozitatea sa fie clamata, triumful aclamat.. Pe urma ne ocupam si de "surogatele" initiale, mai asa, in stilul nostru, al constructorilor. In avantul general, cu aplomb demn de o campanie electorala se promite acum o autostrada Sibiu-Nadlac, pana prin 2013. Sa dea Domnul sa fie Uniunea Europeana (cea care da de fapt 75% dintre fonduri) cu batul pe noi ca altfel nu avem nicio sansa sa fie gata inainte de 2020. O inauguram atunci si pana in 2050 va fi si finalizata! Noi suntem urmasii Romei? Daca ar fi fost ei ca noi probabil ca podul lui Apolodor era gata doar la anul!

Mai jos, daca doriti sa vedeti, traseul nostru distractiv.

Pentru varcolaci si nu numai....

Acum aproape o saptamana ma suna pe la ora 22 Adi cu un ton de "112": "Alex, tu ai vazut cerul? ... Waw, sa vezi luna! N-am mai vazut asa ceva. Un cerc perfect, ca o explozie in jurul ei!" Zic gata, Doom's Day, asta a fost, stai sa salvez proiectul de pe calculator si sa ma rog sa fie vreun Bruce Willis care sa ne mai salveze. A si ajuns gaura neagra la noi?

Dar continua tot Adi: "Vezi, du-te repede, se mai vede inca un pic". Arunc celularul pe pat, imi apuc repede carjele, fac o cursa de ski-carja-fond prin casa pana pe balcon si ma uit. Intr-adevar, un cerc mare de nori, fix cu luna in centrul lor. Nici urma de chipul lui Isus pe cer, nici urma de ceva flacari. Ma mai uit un pic la luna, tot asteptand sa faca ceva, sa se dea peste cap sau ceva spectaculos. Degeaba... Ma intorc la telefon asteptand explicatii de la Adi. "Pai da, zice, acum nu se mai vede asa, dar sa fi vazut mai devreme! A fost un cerc de nori exact in jurul ei si apoi s-a tot marit. Acum poate nu se mai vede dar, atunci sa stii se uitau toti de afara pe cer. Am mers repede in casa, am luat aparatul si am facut si poze". I-auzi, dovezi! Deja eram interesat. Mai ales ca aparatul lui Adi e din "specia NASA", poate-poate vad si eu fenomenul.

Asadar am asteptat cuminte livrarea pozelor pe care le pun acum si aici, pe blog. Interesante, ce ziceti? Cercul de nori este intr-adevar remarcabil prin perfectiunea sa. Sa fie un semn? Sau vreun fenomen cu explicatie fizica? Eu ma gandeam ca poate luminozitatea lunii pline intr-o seara fara vant sa fi avut cumva efectul acesta, de disipare egala a norilor, dar sunt doar speculatii. Pana atunci privim si intelegem fiecare ce vrea, fiindca in asta sta frumusetea lumii.

Oamenii nu se schimba

Este o chestiune de genetica. Nu poti fii ceea ce nu esti, inainte de toate. Iar pe langa asta, nu poti sa modifici alcatuirea pe care o ai deja. Da, se stie, trasaturile omului sunt definite de ADN-ul sau. De ce nu s-ar gasi si sufletul acolo?

De aceea cred ca nu prima impresie conteaza, probabil ca nici prima parere, dar cea de-a doua, cu siguranta, e cea definitorie, e corecta. O data ce ai "legitimat" o persoana, cu acel cod de bare va ramane. Nu se va schimba niciodata. Iti poate furniza surprize, trasariri de neasteptat, dar iesind de sub impresia momentului  vei intelege ca nimic nu e altfel.

Oamenii raman aceiasi. Nici imbogatirea, nici schimbarea modului sau a locului de viata, a anturajului nu ii modifica... Doar ii adapteaza la noile conditii sau, mai bine zis, ii dezvaluie. Nici macar varsta nu are efectul acesta: maturizarea este de fapt o minciuna a stilul de viata. In interior mai rasare un mugur, mai cade o frunza... Trunchiul ramane acelasi.

Persoanele ar fi fost intotdeauna aroganti, duri, egocentrici sau dimpotriva calzi, calmi, visatori daca li s-ar fi oferit ocazia. Nimeni nu se transforma radical,  numai se muleaza pe felia sa de lume. Cand le este bine uita, cand le este greu par mai apropiati de cei din jur, egoismul este doar un vector al gravitatiei fiecaruia. Al doilea este exact acest fond inamovibil, de dincolo de invelis.  De aceea, cand cineva iti spune ca s-a schimbat mult, atunci poti fi absolut sigur ca e de fapt exact la fel. Iar daca intr-adevar pare metamorfozat inseamna ca este vina ta: nu l-ai cunoscut niciodata suficient de bine.

Nu trebuie uitat ca de fapt oamenii nu vor decat declarativ sa se schimbe. In sinea lor sunt multumiti de ceea ce sunt. Daca nu, ar fi fost altfel inca de la inceput. Exista o rezistenta teribila la transformari, caci cine isi poate nega propriile concepte?

Cei din jur trebuie primiti asa cum sunt. Dar pentru asta trebuie cunoscuti exact. Cu cei mai multi
poti trai cu ei natural, fara sa conteze prea mult, de fapt, fara sa-ti pese ca nu sunt cum iti doresti. Pana la urma de asta va depinde distantarea sau apropierea de ei. Insa la cei ce ajung intim langa tine e mult mai complicat. Daca descoperi de la inceput sau pe parcurs ca ai vrea sa fie altfel e in zadar sa astepti miscari si cu atat mai mult e inutil sa incerci sa-i schimbi. Nu-ti face asteptari de la ei, nu-ti pune sperante ca se vor preschimba transforma vreodata in ceea ce doresti tu fiindca nu vei fi decat dezamagit. Vei pierde efort, energie, timp, sperante, tot asteptand.

Accepta-i asa cum sunt si, la fel de important, spera ca si ei vor face la fel.

Clipe

Mircea Rusu - Romanta de toamna

Deschid ochii. O durere surda vine in mine ca tonul unui telefon. Privesc in sus, un tavan inalt, exagerat si fara rost de departe de mine, parca prea deasupra, chiar deasupra cerului. Nu stiu cat am fost inconstient. Imi aduc aminte doar cum dupa lupta si suspansul unui thriller la care am participat cu toate simturile mele inca active,  am fost luat de doua ori cu hei-rup-ul pana am poposit in pat. N-am mai trecut prin asa ceva, sunt imobil si frant in doua, parca sunt femeia taiata pe mijloc de la circ. O parte constienta strapunsa de multe ace agitate si una inerta, straina dar legata totusi de mine. Ar trebui sa  fiu speriat dar nu sunt. Inchid ochii si vad tot ceea ce trebuie a fi vazut. Alerg sar peste etape socotite in luni dar goale de continut si probleme. Hasurez rapid portiunea socotita, pun in paranteza toata zona de calendar sacrificata si apoi imi fac o poza imaginara a noului-vechi eu, a motivului pentru care ma aflu lipit pe orizontala. Nu ma sperie nimic din ce va urma. Zambesc luminat... "Un pic si totul va fi iar bine"...

Deschid iarasi ochii. Vad o camera ca de hotel frumos luminata, zugravita in culori calde. Langa mine un aparat imi socoteste cu rabdare fiecare celula. Sunt iarasi una cu patul. Un televizor, undeva sus, vrea sa imi hipnotizeze atentia asupra lui. Va trebui sa-si mai dea silinta... Cateva chipuri zambitoare trec prin fata mea incercand sa ma linisteasca. Nu au de ce. Cunosc senzatia foarte bine. Imi voi reveni in puteri ca dintr-un dezghet. Intepaturile nu le simt chiar daca vad cordoanele ce coboara in mine, caut durerile acolo unde ma asteptam sa le gasesc dar nu exista, nici macar una. Imi fac un sumar rapid cu ce s-a petrecut, cum dupa ce m-am inchinat, m-am intins si am adormit intr-o stare de plutire nepasatoare iar, la rastimpuri, ca niste diapozitive, am captat imaginile agitatiei din jurul meu. Am inregistrat un zambet confirmativ, o perioada de veghe mai lunga in care am apucat sa spun un "multumesc" care as fi vrut totusi sa insemne mult mai mult decat  un cuvant si apoi un nou "fade to black" pana la prezentul nemiscat. Asadar e adevarat: totul se va petrece mai usor, imi fac planul de bataie ca un soldat ce stie fix ce si cat are de facut. Pastrez pozitia de drepti, asa cum sunt intins si incerc sa dau ordinele deoparte, sa vad ce se afla dupa batalie; nimic. 

Privesc lung in gol, apoi inchid din nou ochii.   

Planeta urbana

Vanare de Vantu

Cate jocuri poate face un presedinte

Pan’ „Destul” sa ii spunem in cor

Cat va mai specula lipsa noastra de minte

Comportandu-se ca dictator.

Raspunsul prieteni e vanare de Vantu’

Raspunsu-i vanare de Vantu.

Cate mii promisiuni ar avea de facut,

Pan’ sa fie votat de cei multi

Si cat trebuie dupa rabdat si crezut

Pana ajung toti flamanzi si desculti

Raspunsul prieteni e vanare de Vantu’

Raspunsu-i vanare de Vantu.

De cate ori oare va mai sfida

Ce cinstit si legal este scris

In picioare calcand Constitutia

Oricine-i e rival e proscris.

Raspunsul prieteni e vanare de Vantu’

Raspunsu-i vanare de Vantu.

Chiar doriti presedinte boxer-combatant

Cu machiavelice sale mutari

Oare asta acum este-n tara important

Inca nu a depasit orice rabdari?

Raspunsul prieteni e vanare de Vantu’

Raspunsu-i vanare de Vantu.

Statul statut

Eu m-am saturat de cate ori am auzit discutii despre "reformarea statului". Ca si cum in tara asta cineva ar avea puterea si mai ales priceperea reale de a lua in maini statul, de a-l modela precum plastelina... Poate ca in alte vremuri, mai monarhice, s-a putut intr-o oarecare masura asa ceva dar Romania, oamenii, ierarhiile si civilizatie de atunci s-au pierdut irecuperabil dupa catastrofa si spalarea de creiere a comunismului. Mi-e lehamite acum sa vad critici fara de solutii, idei fara continut si institutii cu sens dar fara valoare. Statul roman este de sus in jos doar o improvizatie, o expresie a lui "las-o ca merge si asa". Dar cat sa mai tot mearga ... in gol? De ce sa mearga si sa nu stea de la un moment dat?

Sa va spun: saptamana trecuta am fost internat, ghinionul meu, dar, norocul meu, la un spital privat. Analizele au durat mai putin de o ora, cei care au facut hartogaria internarii au fost mereu civilizati, chiar binevoitori (desi i-am cam sacait cu intrebari), salonul de spital nu se deosebea cu nimic de o camera de hotel, operatia in sine un lucru absolut normal, nu m-am simtit nicio clipa ca o povara, ca o corvoada pentru cei de care de fapt depindeam, apoi atenta ingrijire post-operatorie si pana chiar si in momentul externarii am intalnit oameni care, benevol, se ofereau sa ma ajute. Totul intr-o ordine fireasca si, cel mai important, fara nevoia de a da spaga. Doar plateai destul serviciul, in ansamblul sau, nu? Apoi, la nicio saptamana am avut de-a face cu spitalul de stat, de data asta, din fericire, doar in trecere. Coridoare mari si reci, curent, scartaituri, decoruri in care s-ar fi putut turna un film de epoca (poate chiar din perioada primului razboi mondial), saloane mai mult inalte decat largi, cu spatii intre paturi de nici macar un sir de furnici nu s-ar fi putut strecura pe-acolo, ustensile medicale medievale, cu vopseaua scorojita, paturi demne de o inchisoare si nu de un spital... Personalul parca mereu grabit, stresat, indispus, pe care doar minima umanitate il putea face sa stea de vorba cu tine, sa te ajute. Mancare ca la armata, conditii ca de razboi. Ici-colo doar cineva cu adevarat eficient, dornic sa te ajute cu adevarat, sa nu stea cu spatele cand iti vorbeste si sa rezolve de fapt toata problema ta in mai putin de un minut. Unul care munceste, zece care se prefac. Da, normal, diferenta intre privat si Stat. Stai si pui in balanta, tu, clientul: plata la privat si spaga pe care ar trebui s-o dai la Stat ca sa se comporte macar asemanator cu tine - aduni, scazi, tragi linie si cam tot acolo ajungi. Asta daca ai banii necesari. Daca nu, atunci mergi pe solutia minima, confort categoria III nespaguit si iti trebuie stomac puternic, sa suporti toate loviturile pe care le incasezi drept in plex de la sistemul la care cotizezi. Imi este hotarata a doua spitalizare, dar si daca n-ar fi fost nu credeti ca mai intai m-as interesa serios de varianta privata, inainte de a ma abandona in mainile institutiilor bugetare?

Cum se pot schimba toate astea? Vreun reformator, om de viziune si de pricepere? In Romania?! Fiti seriosi! Dar, fiindca oamenii sunt de fapt sub vremuri, lucrurile deja se schimba! Cum? Prin comparatie si prin concurenta. Primul element necesar: cu cat vor fi mai multe variante private cu atat vor scadea preturile. Atunci automat tot mai multi clienti vor migra spre locurile unde sunt intr-adevar tratati corespunzator. Iar cei de la stat? Probabil ca isi vor restrange in cel mai natural mod activitatea. Va ramane cineva pe drumuri? Nu, pai particularii nu au nevoie de angajati? Vor suferi, vor fi exploatati de patroni? Cred ca puterea bunavointei e un zambet ce vine nu din frica de a nu fi concediat ci mai mult din confortul unui salariu mai bun. Au trecut destui ani de liberalism, de economie libera, concurentiala. Vreo 20! E timpul sa aducem competitia chiar in sanul acelor sectoare ce par impietrite. Elementul cheie: alternativa calitatii! Urmeaza educatia. Primii pasi s-au facut la gradinite dar sa ne gandim ca vor fi tot mai multe scoli private, cu program prelungit pentru masa, odihna si teme, cu 10 elevi intr-o clasa si cu metode superioare celor pretinse de sistemul invechit. Cu un pret din ce in ce mai scazut vor fi tot mai tentante. E un deziderat! Din pacate, invatamantul privat nu va reusi asa lesne precum sistemul de sanatate publica. Da, tocmai asta e: sanatatea nu e publica, asa cum gresit se spune, ci e personala! E vorba de valoarea produsului. Sanatatea e nepretuita pe cand educatia, terminata mereu cu studii "superioare de inferioritate" e tot mai devalorizata. Dar, daca se va crea cerere pentru instruire buna, sistemul se va insanatosi de la sine. Imi aduc aminte de ceea ce spuneau baschetbalistii americani veniti sa joace la Sibiu, ca ei aduna bani pentru a-si putea trimite copiii la scoli private. Mult, putin, era o investitie care se renta intr-o societate verticala, cu pret pe si din educatie. Mai raman birocratii, formalitati, chestiuni invechite. Mai devreme sau mai tarziu, vrand-nevrand se vor putea centraliza si astea intr-un sistem informatic. Doar vointa sa existe! Nu inteleg de ce trebuie tu, individul, sa iei o hartie-adeverinta din punctul A si s-o duci la vizat in punctul B pentru a o preda la C. Exista calculatoare, exista baze de date. Declarati razboi ghiseelor si nu mai lasati calculatoarele sa someze doar cu Solitaire-uri si forwardarea mail-urilor interminabile! E nevoie poate doar de o competitie de idei a firmelor de consultanta, e nevoie totusi si de un pic de vointa, nu de a face lucruri ci macar de a nu le obstructiona.

Pana la urma daca ce-i al meu e mai valoros decat ce-i al nostru, al tuturor, asta poate fi singura solutie reformatoare in Romania: multiplicarea individualitatilor. Liberalismul extins pana la limitele suportabilului ar dezbraca statul de multe din parghiile sale de control dar si de griji. Statul romanesc ar trebui restrans la a se administra, daca se poate, doar pe sine insusi. Sa-l facem pana si pe el sa fie egoist cu ceea ce este al lui!

Asta cred ca se va intampla in cele din urma cu statul. Fie ca vrea fie sau nu, ca alcatuire este de fapt un organism viu, in continua miscare si transformare. Si, cum bine stim, orice organism evolueaza, spre a se adapta, spre un mai bine natural. Singura chestiune dubioasa aici este ca acest gen de evolutii se intind pe parcursul a milioane de ani. Aveti rabdare?