luni, 26 octombrie 2015

Colonul oficial


  • Oprea se lauda ca pe langa coloana oficiala are si colon oficial. I se spune “UNPR”.
  • Pentru ca stie sa mearga si cu 300 de km/h, campionul MotoGP Valentino Rossi va fi noul deschizator al suitei oficiale a Majestatii Sale Oprea.
  • In Bucuresti se vor instala bariere de tren, pentru reglementarea de “Trecere la nivel cu coloana oficiala”.
  • Mos Craciun vrea si el, pentru cand vine in Bucuresti, un motociclist cu bordul rosu ca antemergator.
  • Oprea nu stia, de fapt, ca s-ar fi produs un accident: “Comisarii din trafic de pe traseu nu fluturau steagurile galbene, n-am avut de unde sa stiu!”
  • Tot Oprea mai afirma ca, de fapt, marti seara, el nu era cu o coloana oficiala ci cu un alai de nunta. Se casatorea Interesul cu Natiunea, iar Oprea le era nas tuturor.   
  • Surse din Politie dezvaluie ca se mergea atat de repede incat adeseori Oprea le cerea sa o ia pe rute ocolitoare, sa apuce si el sa se aseze ca lumea in masina.
  • Ca sa nu mai existe discutii, vicepremierul isi va lua un monster-truck, in loc de coloana oficiala. In felul asta va trece peste toate blocajele din trafic, in perfecta concordata cu atitudinea sa fata de cetateni.
  • Oprea recunoaste ca a mai apelat si in trecut la servicii de escorta, nu cu girofar ci cu felinar rosu. Aceasta este, in fapt, in concordanta cu doctrina sa politica.
  • Generalul spune ca el nu poate sta si sa se enerveze la semafoare: “Daca ma incrunt risc sa mi se innoade sprancenele!”
  • Raportul Politiei arata ca groapa e de vina pentru producerea accidentului, fiindca a traversat neregulamentar, fara sa se asigure.