Ce inseamna oare bogatia?
Cu cat se adanceste mai mult criza, cu atat imi dau seama de relativitatea acestui concept. Bogatia nu tine de cat de multe ai ci, mai mult, de cat de multe iti lipsesc, de cat de multe poti sa nu ai si totusi sa simti ca detii totul. E despre acumulare si renuntare.
Conteaza insa si momentul...Cand este belsug general e usor sa ai esentialul dar sa si aduni inerente mici capricii. Cand insa apar greutatile, renunti la lux si ramane doar esenta esentialului. Asta este bogatia; totul se reduce la ce arunci "din barca" pentru a te mentine inca de-asupra limitei confortului personal. E ca atunci cand scrii un text si apoi ti se cere sa-l comprimi; substitui un cuvant unei propozitii, reformulezi in alta parte, iti dai seama de ce idei te-ai putea lipsi. Tunzi textul oricat e nevoie dar atunci cand il dai gata trebuie sa ti-l asumi si sa fi mandru de el - doar iti apartine...
Bogatia sincera nu este o lupta, o competitie cu ceilalti ci doar un pact cu tine insuti, o ajustare. Nu spun ca inevitabilul contact cu ceilalti nu influenteaza, dar a folosi doar acest lucru ca reper tine doar de lacomie si de incapacitatea de a-ti construi propriul model, de a fi neinfluentabil.
Da, e vorba de nevoi. Unele cu pret, altele, poate cele mai multe, cu remedii ce tin de sansa, gesturi sau caracterul personal.Daca lacomia nu poate fi nicicum astamparata, bogatia, asa cum o inteleg e un lucru masurabil, palpabil, chiar daca teribil de dificil de atins. Esti bogat atunci cand te simti implinit. Unii se nasc impliniti si precum fructele unui pom necules devin cu fiecare clipa ce trece tot mai neimpliniti, altii pornesc de la zero si se implinesc continuu, catre un plin ce le e necunoscut. Sunt exact ca un balon ce se umfla continuu cu aer... V-ati intrebat vreodata daca toate baloanele umflate excesiv cedeaza in aceiasi clipa? Cu certitudine fiecare are propriul sau moment fatal. Dar, ce e sigur, toate explodeaza pana la urma.
In toate exista insa o cale de mijloc, trebuie sa existe o lista neformulata complet dar simtita cel mai bine in momentele dinaintea somnului noptii - atunci cand ai putea sa te gandesti la cate ai de facut a doua zi sau, de cate ai putea sa te bucuri in ziua urmatoare. Reflectati: cati mergeti pe prima varianta si cati pe a doua? De cele mai multe ori ne impovaram cu balast, avem griji pe termen scurt sau mediu si lasam doar pozelor "trairea" clipelor adevarate. Suntem precum asiaticii in excursii, mereu cu aparatul foto in fata ochilor, fara a ne da seama ca de fapt clipa nu trebuie surprinsa ci traita si intinsa. Ne devoram astfel clipele cu repeziciunea si ferocitatea unor hiene. Stiu, multe se bazeaza pe cantitate; suntem o societate de consum, fiindca, de fapt, ne consumam si viata.
Si-atunci, ce-ar trebui sa contina acea lista? Ea nu poate fi niciodata completata. E de fapt un CEC in alb pentru a te simti fericit. Totusi, haideti sa incercam sa spunem: ar trebui sa contina lucrurile care conteaza cu adevarat. Iar de regula cel mai important este tocmai ceea ce nu ai. Nu e o ironie a sortii ci e o autoironie a oamenilor. Pentru cei singuri important va fi apropierea celor din jur, pentru cei saraci importanta va fi bogatia. Si parca chiar nu e corect sa punem laolalta oameni si bani. Totusi, trageti linie si contabilizati. Parinti, sotie, copii, nepoti, prieteni, recunoasterea si aprecierea celor din jur, credinta.. E cineva sa spuna "Nu" acestora? Cariera visata, bine renumerata, viitor sigur, cu trend ascendent, casa de oras, de tara, de vacanta...de bani, masini, calatorii, tot ce se poate numi agoniseala. Refuza cineva astea fara imboldul habotnic al vreunei religii? Vedeti? Totul pare important. Sa le ai pe toate? Merita? E ca sansa celui ce castiga la loterie. Vor incerca un milion, va castiga poate unul si chiar si acela s-ar putea sa fie nemultumit, fiindca nu va castiga tocmai premiul cel mare. Iar cei multi vor avea sentimentul pe care-l au maratonistii ce ajung la finish pe locurile 100-1000. Stiu, important e sa participi...Oare?!
A incerca sa aduni totul, sa il strangi ca intr-un manunchi e ca si cum ai incerca sa prinzi fluturi cu mainile goale. Prinzi unul, scapa altul - asta daca nu cumva strivesti ceea ce capturezi. E vorba despre un echilibru fin, pe care doar tu ti-l poti determina. E vorba si de stari de moment, de varsta si, mai ales, de lipsa. Intotdeauna un "ceva" va deveni mai important atunci cand il pierzi.
Am intalnit in ultima vreme o multime de oameni. Cu probleme, cu dorinte si griji, cu neajunsuri. Oameni obisnuiti care aveau puterea sa zambeasca, sa te incalzeasca poate cu o vorba. De unde vine acea putere? Din caldura interioara - un foc alimentat insa de bogatia ce-i impresoara: familia. Aceasta cred ca este cea mai mare avere pe care o poti avea, este la indemana tuturor trebuie doar pretuita. Ce poate fi mai valoros decat ca atunci cand pornesti o noua zi sa stii ca nu esti singur, sa stii ca cineva e alaturi de tine, ca esti in mintea cuiva ca, dincolo de toti cei cu care intri in contact insemni totul pe lumea asta macar pentru o fiinta! Exista vreo criza economica ce ar putea sa afecteze aceasta avere? Doar daca o lasam noi insine. Fiindca, vedeti, de fapt conceptul familiei poate fi chiar extins, nu e o multime finita. Depinde doar de noi, de barierele pe care noi insine le ridicam, cat de ampla devine. Tine foarte mult de felul in care ne apropiem de cei din jur deoarece nu de putine ori chiar si un prieten il poti simti si avea ca pe un frate....deci il poti integra in familie.
Si atunci, daca chiar si in zbuciumul economic in care mai toti sunt ingrijorati, stresati si nervosi (in ordinea aceasta), daca ai puterea de a te imbogati "in oameni" nu vei fi niciodata falit din punctul de vedere al propriei averi. Vedeti? Acesta este de fapt mesajul de combatere a crizei: "Strangeti randurile!".
Iar in aceasta perioada de criza pot spune ca ma simt in fiecare zi din ce in ce mai sarac dar, in acelasi timp, din ce in ce mai bogat.
