Una dintre primele inventii ale omului a fost roata. Folosind-o a urmat inventia drumului. Dar groapa, cine a inventat-o? Groapa s-a inventat probabil singura, in ciuda (sac!) oricui ar fi vrut sa foloseasca netulburat roata. Ea este dusmanul natural al rotii si al atelajului de orice fel, e o forma a principiului fizic al actiunii si reactiunii. Civilizatia umana a gasit mereu metode de a contracara neajunsurile, implicit si cele ale gropilor. Romanii au facut drumuri pietruite, apoi, in alte vremuri s-a ales sa mearga mai mult calare deoarece caii nu sunt animale proaste de dau in gropi iar apoi, in vremuri moderne si motorizate, s-au apucat de asfaltari, au inventat cauciucul, ce mai: au gasit cura perfecta impotriva gropii!
Asa gandeam azi cand am dat in prima groapa cu masina... Oare noi, astia din Romania, in ce era a dezvoltarii umane ne aflam? Pe la 1800? Sau, tinand cont de peticele de asfalt care totusi mai exista, am putea sa ne plasam intr-un viitor trist si nu foarte indepartat, intr-un prezent ipotetic in care toti drumarii sunt in greva de vreo 15-20 de ani... Si asa uneori asfaltul, cand apare, doar incurca. Creeaza zona colturoasa de care te izbesti cu masina, de care roata, nevinovata, icneste si schelalaie blestemandu-si parca ziua in care a fost inventata. Decat asa, mai bine lasi drum de tara peste tot. Colbul e moale, noroiul iti poate cel mult ingreuna deplasarea dar nu te izbeste, pietrele ies din drum si sunt azvarlite pana la urma pe margine. Si chiar daca si carutele si-ar putea face din nou aparitia nestingherite, toata lumea s-ar simti asa cum se si poarta in trafic: tarani!
Dar hai sa discutam si teoria drumului, a civilizatiei. Oare de ce niciodata la noi nu pot fi lucrurile drepte si line? De ce trebuie sa fie totdeauna drumul intortocheat si denivelat? Ce vina avem noi ca Romania e tara Daciilor, aceste camile ale dunelor din asa-zisul asfalt al drumurilor noastre? Probabil ca e ceva in aer in partea asta a lumii in care eroziunea e mai strasnica decat altundeva, probabil ca aici natura vrea sa fie mai salbatica decat oriunde. Sau poate ca doar suntem pregatiti pentru a avea o pregatire superioara altor natii: romanii ar putea fi schiori desavarsiti la ce slalom fac pe sosele, ar putea fi campioni mondiali la orientare turistica, la cum aleg traseele de trecere prin padurile de gropi, sunt antrenati si nu isi pot inghiti limba niciodata datorita exercitiilor groparesti si sunt probabil cei mai rabdatori oameni din lume, la cum tolereaza si suporta ei incompetenta drumarilor.
Ma uitam ca au aparut acum in unele orase limitatoare de viteza. O ditamai bordura pusa in dreptul trecerilor de pietoni. Nu faptul ca e acolo ma supara (stiut fiind respectul romanilor pentru zebre) ci tocmai dimensiunile montane cu care e inzestrata. Te apropii sfios de ea, o urci cu migala si truda, apoi iti dai drumul intr-un "fie ce-o fi" numai bun de facut suspensiile sa ofteze. De doua ori ca pentru fiecare osie. Solutia e insa costisitoare si cere ceva amenajare a esafodului pentru masini. Mai simpla e solutia drumarilor: faci un sant transversal, il umpli de mantuiala si dupa doua ploi obtii minunatie de limitator de viteza. Nu cu plus ca ridicatura limitatorului, asa cum e stasul, ci cu minus ca un transeu rutier.
Oare cum poate fi explicata aparitia gropilor? E ciudat: in cartile de legislatie rutiera nu apar niciodata drumuri cu gropi! Chiar si drumurile odata finisate sunt garantate cam 10-15 ani! Teoria e fara lacune, pardon, gropi. Doar in practica, dupa 3-4 ani strazile sunt pline de gropi si gropitze. E o forma de acnee, un varsat de vant al drumului? Ash! Cel mai adesea, la 2-3 luni de la asfaltare isi aduce aminte vreo regie ca a uitat sa puna ceva utilitati. Asa ca sapa drumul in chip de instalare a utilitatilor. Asa apare tatal tuturor gropilor: santul, cu toate formele, dimensiunile, orientarile si intruchiparile sale! Deja toata lucratura este compromisa, spre disperarea suspensiilor. Vii avantat pe un drum neted si deodata te trezesti zburand precum cascadorii in filmele americane. Intreb retoric: oare de ce niciodata dupa terminarea unei operatii pe un drum public santul rezultat nu este imediat astupat si asfaltat? Le e teama ca nu cumva sa isi mai aduca aminte de ceva peste cateva saptamani? Sau e doar vorba de proasta impartire a responsabilitatilor si, mai ales, despre lipsa totala a supervizarii, a celui ce receptioneaza si beneficiaza de lucrare, a primariilor, cele care reprezinta cetatenii? Oare de ce nimeni nu ia vreo masura cand pe o strada la care practic nu se mai lucreaza de 2 saptamani dainuie inca 3 santuri mari si late la distanta de vreo 30 de m unul de altul - atat cat sa te scoata din minti la volan si tot sirul de masini sa faca pasul piticului prin ele. Am luat eu, cu masina: cea mai adanca groapa avea doar 25 de cm! Inteleg ca nu sunt bani pentru drumuri, ca asfaltul se face din aur si e mult prea scump pentru Primaria noastra saraca. Dar oare cum se justifica aceste contractari de lucrari publice fara finalizare? Cand distrugi un bun public (cum distrugi asfaltul) atunci oare de ce contractul nu prevede sa asfaltezi imediat ce ai terminat operatia? Practic drumurile noastre sunt ca niste pacienti operati dar niciodata cusuti la loc, practic vesnic bolnavi, vesnic invalizi.
Oricum am da-o problema e adanca, mai ceva ca o groapa, e de neocolit ca un sant prin care iti e sortit sa treci. In Romania cine sapa groapa altuia de fapt nu-l intereseaza daca trece si el prin ea fiindca are suficienti bani si apetit pentru 4X4 numai bune de exersat pe strazile astea vesnic in criza. Sibiul o duce inca respectabil fiindca ceea ce am vazut prin Maramures (in oras si pe drumurile judetene) depaseste orice imaginatie (nu degeaba mi-au sarit filtrele din toba pe-acolo, noroc ca Providenta m-a salvat cu niste oameni de treaba). Masina ramane un fachir vesnic chinuit, soferul are in minte mereu un GPS al gropilor (acolo unde are fericirea de a fi drum cunoscut) iar nervozitatea face trotuarul, tinand cont de vorbele ce se aud. Ne miram mereu de ele, le masuram din ochi, ne gandim mereu "oare au si peste?" atunci cand ploua si se umplu de apa ascunzandu-si cu mare discretie dimensiunile si este precum in proverbul de mare intelepciune, un pic parafrazat: "masina trece, groapa ramane". Fiindca la proverbe ne pricepem dar la atitudini reale si rezolvari - niciodata.
Asa gandeam azi cand am dat in prima groapa cu masina... Oare noi, astia din Romania, in ce era a dezvoltarii umane ne aflam? Pe la 1800? Sau, tinand cont de peticele de asfalt care totusi mai exista, am putea sa ne plasam intr-un viitor trist si nu foarte indepartat, intr-un prezent ipotetic in care toti drumarii sunt in greva de vreo 15-20 de ani... Si asa uneori asfaltul, cand apare, doar incurca. Creeaza zona colturoasa de care te izbesti cu masina, de care roata, nevinovata, icneste si schelalaie blestemandu-si parca ziua in care a fost inventata. Decat asa, mai bine lasi drum de tara peste tot. Colbul e moale, noroiul iti poate cel mult ingreuna deplasarea dar nu te izbeste, pietrele ies din drum si sunt azvarlite pana la urma pe margine. Si chiar daca si carutele si-ar putea face din nou aparitia nestingherite, toata lumea s-ar simti asa cum se si poarta in trafic: tarani!
Dar hai sa discutam si teoria drumului, a civilizatiei. Oare de ce niciodata la noi nu pot fi lucrurile drepte si line? De ce trebuie sa fie totdeauna drumul intortocheat si denivelat? Ce vina avem noi ca Romania e tara Daciilor, aceste camile ale dunelor din asa-zisul asfalt al drumurilor noastre? Probabil ca e ceva in aer in partea asta a lumii in care eroziunea e mai strasnica decat altundeva, probabil ca aici natura vrea sa fie mai salbatica decat oriunde. Sau poate ca doar suntem pregatiti pentru a avea o pregatire superioara altor natii: romanii ar putea fi schiori desavarsiti la ce slalom fac pe sosele, ar putea fi campioni mondiali la orientare turistica, la cum aleg traseele de trecere prin padurile de gropi, sunt antrenati si nu isi pot inghiti limba niciodata datorita exercitiilor groparesti si sunt probabil cei mai rabdatori oameni din lume, la cum tolereaza si suporta ei incompetenta drumarilor.
Ma uitam ca au aparut acum in unele orase limitatoare de viteza. O ditamai bordura pusa in dreptul trecerilor de pietoni. Nu faptul ca e acolo ma supara (stiut fiind respectul romanilor pentru zebre) ci tocmai dimensiunile montane cu care e inzestrata. Te apropii sfios de ea, o urci cu migala si truda, apoi iti dai drumul intr-un "fie ce-o fi" numai bun de facut suspensiile sa ofteze. De doua ori ca pentru fiecare osie. Solutia e insa costisitoare si cere ceva amenajare a esafodului pentru masini. Mai simpla e solutia drumarilor: faci un sant transversal, il umpli de mantuiala si dupa doua ploi obtii minunatie de limitator de viteza. Nu cu plus ca ridicatura limitatorului, asa cum e stasul, ci cu minus ca un transeu rutier.
Oare cum poate fi explicata aparitia gropilor? E ciudat: in cartile de legislatie rutiera nu apar niciodata drumuri cu gropi! Chiar si drumurile odata finisate sunt garantate cam 10-15 ani! Teoria e fara lacune, pardon, gropi. Doar in practica, dupa 3-4 ani strazile sunt pline de gropi si gropitze. E o forma de acnee, un varsat de vant al drumului? Ash! Cel mai adesea, la 2-3 luni de la asfaltare isi aduce aminte vreo regie ca a uitat sa puna ceva utilitati. Asa ca sapa drumul in chip de instalare a utilitatilor. Asa apare tatal tuturor gropilor: santul, cu toate formele, dimensiunile, orientarile si intruchiparile sale! Deja toata lucratura este compromisa, spre disperarea suspensiilor. Vii avantat pe un drum neted si deodata te trezesti zburand precum cascadorii in filmele americane. Intreb retoric: oare de ce niciodata dupa terminarea unei operatii pe un drum public santul rezultat nu este imediat astupat si asfaltat? Le e teama ca nu cumva sa isi mai aduca aminte de ceva peste cateva saptamani? Sau e doar vorba de proasta impartire a responsabilitatilor si, mai ales, despre lipsa totala a supervizarii, a celui ce receptioneaza si beneficiaza de lucrare, a primariilor, cele care reprezinta cetatenii? Oare de ce nimeni nu ia vreo masura cand pe o strada la care practic nu se mai lucreaza de 2 saptamani dainuie inca 3 santuri mari si late la distanta de vreo 30 de m unul de altul - atat cat sa te scoata din minti la volan si tot sirul de masini sa faca pasul piticului prin ele. Am luat eu, cu masina: cea mai adanca groapa avea doar 25 de cm! Inteleg ca nu sunt bani pentru drumuri, ca asfaltul se face din aur si e mult prea scump pentru Primaria noastra saraca. Dar oare cum se justifica aceste contractari de lucrari publice fara finalizare? Cand distrugi un bun public (cum distrugi asfaltul) atunci oare de ce contractul nu prevede sa asfaltezi imediat ce ai terminat operatia? Practic drumurile noastre sunt ca niste pacienti operati dar niciodata cusuti la loc, practic vesnic bolnavi, vesnic invalizi.
Oricum am da-o problema e adanca, mai ceva ca o groapa, e de neocolit ca un sant prin care iti e sortit sa treci. In Romania cine sapa groapa altuia de fapt nu-l intereseaza daca trece si el prin ea fiindca are suficienti bani si apetit pentru 4X4 numai bune de exersat pe strazile astea vesnic in criza. Sibiul o duce inca respectabil fiindca ceea ce am vazut prin Maramures (in oras si pe drumurile judetene) depaseste orice imaginatie (nu degeaba mi-au sarit filtrele din toba pe-acolo, noroc ca Providenta m-a salvat cu niste oameni de treaba). Masina ramane un fachir vesnic chinuit, soferul are in minte mereu un GPS al gropilor (acolo unde are fericirea de a fi drum cunoscut) iar nervozitatea face trotuarul, tinand cont de vorbele ce se aud. Ne miram mereu de ele, le masuram din ochi, ne gandim mereu "oare au si peste?" atunci cand ploua si se umplu de apa ascunzandu-si cu mare discretie dimensiunile si este precum in proverbul de mare intelepciune, un pic parafrazat: "masina trece, groapa ramane". Fiindca la proverbe ne pricepem dar la atitudini reale si rezolvari - niciodata.
