duminică, 25 septembrie 2011

Pretty Well Done („Remiza de trenuri pentru dificile vremuri”)


„Bine v-am gasit, inimi ceferiste relaxate! Recunoasteti, ati fost puse la incercari intense ieri! V-a fost greu, ati tremurat, ati asteptat, v-ati frant odata cu sperantele pentru ca sa reinviati la resuscitarea defribilatorului Weldon. Acum aveti tihna, acum aveti asteptari pentru saptamanile ce urmeaza si nu spaime ca in ultimele 7 zile cardiace!”

Nu cred ca exagerez momentul actual daca spun ca meciul cu Rapidul, in deplasare, poate fi considerat cel putin sub aspect valoric cel mai greu meci din campionat pentru CFR. Aruncand o privire de ansamblu asupra capacitatilor fotbalistice ce au mai ramas prin Romania, CFR-ul si Rapidul ies un pas in fata celorlalte. Mai sunt desigur Dinamo, Vaslui, Steaua, insa nimeni nu are colectii complete de jucatori adevarati ca echipele ce s-au infruntat ieri. Adaugand si pozitiile din clasament si trendurile ascendente ale celor doua formatii cred asadar ca am temei sa afirm ca acesta a fost derby-ul principal al actualui sezon. Un meci de „a fi sau a nu fi” sau... in caz de egalitate de „vedem mai departe”.

Daca tot am stabilit in ultimele saptamani ca CFR-ul are fata si material de campioana in acest sezon cred ca asteptarile pentru un rezultat util erau indreptatite, asta mai ales fiindca doar in urma cu 3 zile se renuntase unilateral, din partea clubului, la un trofeu important pentru a da totul in acest meci. In consecinta cred ca singura cale de a sterge amaraciunea cauzata de eliminarea din Cupa, unica situatie in care suporterii ar fi inteles acest troc era victoria in Giulesti. Asa insa, consider ca am dat Cupa doar pe continuarea unei promisiuni, nu pe o certitudine. Un egal, fie el si in deplasare, nu presupune impiedicarea adversarului. Dupa cum s-a jucat ieri, dupa cat de echilibrate au fost fortele nu cred ca in Gruia ne va fi deloc usor in retur cu aceiasi adversari si ceva imi da de inteles ca si la acea vreme ne-am multumi cu o noua remiza. Punand cap la cap elementele acestea cred ca pe fondul supararii generale cauzate de abandonul din Cupa este un pic exagerata bucuria manifestata de oficialii ceferisti la finalul meciului. Nu e de fapt nicio victorie, n-am invins pe nimeni, este doar fericirea celui caruia i-a suierat glontul pe la ureche, a celui ce rasufla usurat. Zau ca mi-ar fi placut putin mai multa temperare, tocmai ca sa putem cantari mai echilibrat principalul lucru bun pe care l-a aratat aceasta partida: CFR-ul are totusi puterea de a reveni (partial, daca nu a castigat) atunci cand este condusa de catre un adversar puternic, are deci la randul sau valoare nu trateaza o partida de fotbal de 90 de minute ca la regula mortii subite „castiga cine da primul gol”. Da, acest lucru ar fi intr-adevar de apreciat, dar pana la a afisa atitudinea triumfalista ar mai trebuie sa mai pastram niscaiva distanta.

Am intarziat mult aceasta cronica, stiu, dar factorul uman si-a spus cuvantul. Motivul este simplu: am fost acolo, la fata locului, pe antichitatea atat de valoroasa numita Giulesti. Am parcurs si eu precum ceilalti fani distanta aproape interminabila creata doar de drumurile depasite ale Romaniei, am suportat vantul puternic si uscat bucurestean, am primit ca pe o onoare dominarea acustica a celor 6000 de rapidisti veritabili contra celor 40 de ceferisti, m-am bucurat de trairea extraordinara a unui meci special de fotbal (pe care nici televizorul 5D nu o poate reda) stiind ca pe teren in orice clipa e egalitate si ca doar ceea ce se intampla acolo conteaza pe tabela, restul e doar traire, suflet. Nu sunt un expert in materie de stadioane si deplasari dar pot recomanda si garanta oricui ca o prezenta pe Giulesti e un cadou ce ti-l poti face tie, iubitor de fotbal, indiferent ce echipa ai sustine. Un loc in care orice spectator canta continuu laolalta cu galeria, in care pana si noi, ceferistii aveam uneori tentatia sa intram in corul general, in care fiecare isi focalizeaza sufletul pe apropierea fata de echipa preferata si nu pe dusmanirea adversarului. Surprinzator de putine trivialitati pentru un stadion in care atatia isi spun cu mandrie „ultrasi”, meritorie ambianta pentru ei dar si pentru blazonul clubului pe care-l sustin. Asa se aduc oamenii la stadion! Pacat doar ca „farmecul vietii” n-a putut umple tribunele (atatea cate pot primi suporteri si nu potcoava ce sta sa se prabuseasca), pacat ca probabil s-a tinut cam mult la pretul biletelor, unul ce pare totusi cam mare pana si pentru veniturile „de Capitala”. Am fost acolo de cand s-au incalzit muschii lui Beto si fentele lui Weldon si pana ce a palit nocturna, s-au oprit reflectoarele si microfoanele iar pe teren s-au demontat portile. Am trait asadar pe viu un spectacol despre care nimeni nu poate spune nici macar o vorba urata. Fotbal si atat!

In astfel de circumstante infrangerea poate ca ar avea gust mai putin amar si ca  victoria justa ar avea valoare dubla ar fi satisfactia fara umbra de a incununa cu aplauze o minunata reprezentatie de gala. Nu stiu sigur cum ar fi niciuna nici alta, fiindca doar egalul l-am gustat. Asta e acel rezultat care lasa loc discutiilor. Cum ar fi fost daca am fi pornit altfel, daca n-am fi inovat tactic? Care ar fi fost deznodamantul daca am fi avut putin mai mult noroc sau, dimpotriva, daca plumbul din ghetele noastre nu trecea dupa pauza in cele ale rapidistilor? Discutia se poate prelungi fara rost, cert este ca ne-am atins obiectivul normal pentru acest meci, am tinut Rapidul aproape. Iar pentru faptul ca am si aratat forta revenind pe tabela se poate spune englezeste „pretty well done!”. Destul de bine asadar dar nicidecum un rezultat si o prestatie care sa ne faca sa dam declaratii pe ton de victorie. Sa nu transformam un egal intr-un triumf mai ales in conditiile in care eu raman convins ca se putea mult mai bine. Toate piesele erau la locul lor pe tabla ca sa putem castiga, sa putem spune inca din etapa a X-a „CFR incepe sa ia avans”. Se pare ca preferam stilul impiedicat, ca inca mai suntem expusi sincopelor cata vreme mai sunt atatea de reglat si experimentat. CFR a facut toata pregatirea de vara pe o formula pusa in practica in primele etape: 4 fundasi, 3 mijlocasi (dintre care unul inchizator, unul box to box si unul cu orientare ofensiva) si cei 3 atacanti ca sa faca iuresul din fata. De ce a trebuit tocmai intr-un derby, avand tot lotul valid, sa experimentam altceva? Incerc si banuiesc ce a vrut Costa sa realizeze dar vazand macar in ultimele 20 de minute cat de mult s-a schimbat stilul si cum tineam adversarul la respect in clipa cand in sfarsit am introdus mijlocasul defensiv, pot spune ca ieri chiar se putea abtine de la teste de laborator. Costa cred ca a pornit pe o idee simpla: vrem mingea cu orice pret. Vrem sa o avem, sa pasam, sa frustram rapidistii tocmai ca sa se deschida si sa ne ofere noua spatiile pentru atacanti. Probabil se astepta ca Lucescu sa studieze jocul nostru si sa fie si surprins de disparitia inchizatorului clasic, sa ii intinda aceasta capcana in timp ce noi ne-am fi facut de cap cu mingea la picior si cu 3 mijlocasi tehnici. Prin replica lui Lucescu insa, Costa a picat singur in propria sa capcana. Antrenorul rapidistilor nu cred ca s-a uitat atat la CFR ci la echipele care ne-au pus probleme in etapele antrerioare. A fost de-ajuns sa vada inregistrarile cu Gazul si cu Pandurii ca sa gaseasca antidotul pentru ce-ar fi trebuit sa joace CFR-ul in mod normal si, cu atat mai mult, in conditiile acestei inovatii nefericite, acel antidot s-a transformat in somnifer pentru o intreaga echipa. Cheia lui Lucescu? Aglomerarea la mijloc! Avand 2 fundasi laterali competitivi, Ezequias si Rui Duarte (daca nu chiar foarte buni) el a putut bifa ca rezolvata problema atacurilor noastre pe flancuri doar prin tinerea celor doi aparatori mai retrasi. Trecand asta, restul discutiei se concentra la mijloc. Imperativul antrenorului: spatii mici intre rapidisti. Este exact ceea ce au facut Pustai si Grigoras la vremea lor. Iar pentru ca tot planul sa reuseasca mai era nevoie de un singur ingredient: raspunsul ceferist sa fie gresit, sa fie macar o piesa care sa nu functioneze, sa avem din cauza asta inferioritate in zona mediana. Spre ghinionul nostru cel la care a cedat in intreaga constructie a lui Costa a fost tocmai cel mai important in acest sistem, omul de legatura intre mijloc si atac, Bastos. El ar fi trebuit sa fie mereu mobil, sa primeasca pase pe care sa le distribuie catre Weldon sau catre flancuri sau macar sa tina de minge pana urcau ceilalti doi din linie, la sustinere. Ce-a facut insa Bastos a fost o veritabila bataie de joc. Sunt curios daca au reusit camerele tv sa surprinda jocul fara minge a lui Bastos, atat pe faza de aparare, cand nici macar o data nu a reusit sa coordoneze o iesire „in haita” la pressing (cheia de presiune asupra Vasluiului, de pilda) si mai ales pe faza de posesie, cand se ascundea relaxat in spatele lui Apostol, lasandu-l pe Peralta sa incalzeasca mingea de pomana si uitand ca dupa Peralta el trebuia sa fie urmatoarea statie pe traseul mingii. Foarte rare au fost situatiile in care Bastos al nostru s-a deranjat macar sa iasa pe vreun culoar de pasa, nu a stiut nicicum sa se lipeasca macar pe o margine sau pe alta, sa creeze cumva superioritate pe flanc daca pe centru nu ii iesea nimic. A reusit la un moment dat un dribling in cascada din terenul nostru dar faza aceea s-a oprit la centrul terenului. Daca imi permit sa etichetez pe cineva ca „lamentabil” pentru ce a aratat ieri atunci Bastos este acela si este inexplicabila evolutia lui atata vreme cat in ultimele meciuri il laudasem sincer, cat se parea ca fusese revitalizat de catre Costa. Verdictul pentru el e simplu: scuturat pana isi revine! Jucand asadar in 10 oameni, ramanand doar cu 2 la mijloc contra 3 si chiar contra 4, nu era nicio solutie pentru a putea avea centrul terenului, cu atat mai putin pentru a combina, pentru a avea mingea. In locul lui Costa as fi operat mutare in minutul 10 cand deja devenea evidenta problema. Chiar nu pot intelege ce s-a vrut: de bine ca a revenit Peralta el trebuia sa joace pe postul pe care a fost antrenat o vara. Argentinianul putea fi foarte usor trecut in locul lui Bastos si chiar daca nu era mai mobil macar de la el aveam sperante ca tine mult mai bine de minge, ca simte mai bine jocul, ca are aport sesizabil la faza defensiva si ca ii e mult mai usor sa ii dea pase filtrante lui Weldon de la 10 m distanta decat de la mijloc catre careu, cum a incercat in disperare de cauza. Iar ca sa fiu mai clar, ceea ce a fost nevoit ieri sa joace Peralta, acel distribuitor de pase scurte si laterale catre Cadu, Panin sau Camora, putea linistit sa faca si Muresan si asta s-a vazut de indata ce s-a facut modificare respectiva, pe final de meci. Tot dezastrul si toata seceta de fotbal din prima repriza acolo isi are „izvorul”. O echipa ce nu tine de minge nu se poate strange intr-o zona sau alta de teren, nu poate construi superioritati. De asta Sougou primea mingea si era mai mereu singur intr-o zona sau alta, de asta Ronny cauta de 10 ori pana isi punea mingea pe dreptul ca sa poata centra de pe partea lui stanga. Asta e motivul pentru care ar fi trebuit sa depindem doar de norocul ca singura faza reusita sa ne intre si sa nu fie bara, la centrarea MINUNATA a lui Panin catre Sougou. Si, cu aceasta ocazie, am mai observat un lucru deloc de neglijat: chiar si luati individual jucatorii ceferisti sunt mai buni atunci cand sistemul echipei merge. Din a doua repriza si mai cu seama dupa intrarea lui Muri dintr-o data pasele au inceput sa se lege mai bine, Renan a inceput sa fie vizibil pe teren, Sougou a gasit continuare de pasa, eficacitatea individuala a jucatorilor si cea a sistemului de joc se influenteaza direct, reciproc.

            De ce leg revirimentul echipei de pauza? Fiindca, pe cat de mult a gresit Costa in startul partidei si cat de norocos a fost Lucescu oferindu-i-se practic CFR-ul pe tava, pe atat de „romaneste”, de fricos a gandit rapidistul repriza a II-a. Pasul in spate al gazdelor a fost evident, ne-au invitat pe ei. Ceea ce ii functionase foarte bine in prima repriza dintr-o data a dat singur la o parte. De ce sa schimbi oare ceva ce merge perfect? Doar Lucescu stie. Probabil doar din comoditatea specific romaneasca de a conserva un 1-0 in loc de a forta spre un 2-0 decisiv. Sa te retragi in aparare sperand la ceva contraatacuri atunci cand ai ca varf principal pe Pancu mi se pare nu inexplicabil ci prostie, pe de-a-ntregul. Lucescu si-a dovedit „clasa” exact prin aceasta greseala de la pauza. Altfel, nici ei n-au stralucit cu mai nimic. Principala lor grija a parut initial sa blocheze CFR-ul si apoi sa adapteze din mers un joc si un stil de atac. Dar am avut si noroc, i-am prins intr-un moment prielnic pentru noi in care Herea si Alexa le erau suspendati, amandoi jucatori ce in conditiile de ieri ar fi inclinat decisiv balanta pentru Rapid. Mai ales Herea, pe zona de atac ar fi fost cred cel care l-ar fi activat si pe Pancu. Asa, atacantul lor n-a miscat deloc, a trecut o data la inceputul reprizei a doua de Nuno Diogo pe un inceput de contraatac, dar, edificator pentru viteza lui (de fapt pentru lipsa lui de viteza) s-a vazut prins din urma. Roman si Deac nu au fost grozavi. Roman a dat de un Camora in forma foarte buna, fiind blocat din toate pozitiile, cu tot ajutorul lui Rui Duarte, iar lui Deac Panin ii cunoastea probabil si numarul de la ghete. Ar fi putut ei mult mai mult, ar fi putut sa speculeze zona moarta din spatele lui Peralta, unde chiar am fi avut probleme. Ar fi putut fi avansat acolo Teixeira si sa incerce mai mult astfel decat sporadice suturi. Asa au incercat cand si cand cu Rui Duarte sa avanseze langa Roman si sa creeze cumva superioritate, fara prea mari probleme pentru noi. Avand insa 1-0 din senin aproape, acela  parea batut in cuie, daca nu am fi avut noi cei doi jucatori decisivi de atac, Sougou si Weldon si n-am fi incercat mai mult in flancul drept, acolo unde Burca si Ezequias intampinau dificultati. Iar cand si Apostol a cedat in centru, atunci a venit acel foc de artificii, succesiunea de pase rapide Peralta-Weldon-Sougou-Weldon si golul extraordinar al atacantului adus gratis, dar care prin acea miscare, pivotare, mi-a amintit si depasit chiar reusitele mult prea costisitorului Fabbiani. De-ajuns o faza sa se ajunga la 1-1 si ca ambele echipe sa se declare multumite si impacate cu ideea egalului. De unde noi avansasem sensibil peste rapidisti am facut pas in spate, am intins mana Rapidului sa se ridice, a inceput sa se simta zona din spatele lui Peralta de unde a plouat cu suturi de evidentiere a calitatilor lui Beto asa ca a venit lacatul cu Muresan (tot asa de util probabil si Celestino) si ambii antrenori si-au intins mana in semn de remiza.

            Interesant este ca am inscris iarasi in repriza a doua, ca si cu Vasluiul, ca si cu Sportul si ca si in multe alte ocazii. Asta spune ceva despre pregatirea fizica a jucatorilor, despre concentrarea lor la joc cat si poate despre efectul pauzei si miscarile de mobilizare ale lui Costa in vestiar. De asemenea tot mai sesizabila in situatii de criza a jocului este variatia celor doi jucatori de flanc: imediat Ronny trece pe dreapta, Sougou intra pe centru langa Weldon, Bastos ar trebui sa mearga in stanga si mijlocasii sa urce mai mult. Se sta asa cateva faze apoi se revine la planul initial. Uneori astfel apar situatii interesante. Urmariti si pe viitor, de fiecare data atunci cand Ronny apare in dreapta lui Sougou... Cert este ca avem si o mare problema in atac. Pe cat de bine ne-am rezolvat partea dreapta si centrul, pe atat de mare este golul lasat in stanga. Ronny e doar o solutie de compromis. E nepermis ca titularul de pe acea parte sa nu poata centra din alergare din cauza ca nu poate da cu stangul in minge! Vazandu-l acum pe Deac la Rapid (cu fluctuatiile sale de forma pe care le are) ma gandesc daca n-ar fi fost potrivit sa fi insistat mai mult pentru a ne pune si noi un om pe stanga cu joc tipic de tusa. Folosind insa doar resursele pe care acum le avem, din ce-am vazut in meciul de Cupa si Kone ar fi mai potrivit acolo sau, din incercarile din primele etape, Bastos poate juca in zona, pe stanga, cu focalizare pe venirea sa catre careu – mai ales ca acolo, in flanc, nici nu e nevoie sa simta atat de bine jocul, trebuie doar sa dribleze si sa priveasca spre poarta.

E greu sa se faca acum o analiza individuala a jucatorilor CFR, mai ales daca am stabilit ca randamentul fiecaruia a fost direct afectat de tactica slaba, ulterior buna. Ceva s-a vazut insa: Panin, extraordinar in conditiile in care a jucat titular si ieri si cu Astra si cu Vaslui. Camora, pe partea cealalta, chiar daca este facut vinovat pentru gol s-a descurcat mai mult decat remarcabil tinand cont de cata presiune a avut pe el. Iar la gol, vazand acum reluarile imi dau seama ca sub anumite aspecte are alibiuri. Ca a respins slab – nu a respins el, mingea inalta a picat in capul lui Pancu. Iar daca mingea a avut aceasta traiectorie inalta atunci de ce fundasul central a stat fara om in loc sa stranga langa atacantul advers, de ce a fost lasat tot fundasul lateral sa sara la cap? Acolo asadar ar fi si vina lui Diogo. Ramane ca iarasi am luat un gol dintr-o balbaiala, mereu cadem victima propriilor noastre gafe. Totusi Nuno si-a spalat mai tarziu vina prin prestatia excelenta mai ales din a doua repriza. Nu a ajuns chiar la nivelul lui Cadu dar tot a dovedit ca acum el este intr-adevar solutia de titular. Cat despre Cadu, nimic de comentat asupra lui. Nu se complica deloc, simte jocul excelent, repara si greselile coechipierilor, oricare si de oriunde ar fi si, un lucru interesant, in conditiile in care e Beto in poarta el nu mai are responsabilitatea coordonarii liniei de fund, Cadu e mult mai tacut. Revenire la normal, asadar. Linia de mijloc nu poate fi evaluata decat la pachet, acolo niciunul nu poate juca de unul singur. Sunt de notat incercarile lui Peralta, pasele incercate catre Weldon sau Sougou dar si recuperarile sale, iar la Renan aportul defensiv semnificativ dar si, din nefericire in ultima vreme, absenta lui tot mai pregnanta in atac. Nu stiu de ce nu il folosim mai mult, nu ii folosim mai mult sutul. Avem o idee fixa de pilda la lovituri libere, cele de pe partea stanga sa fie executate mereu de catre un dreptaci. A fost o astfel de faza importanta in chiar finalul primei reprize cand in loc sa incercam o executie a lui Renan, un suteur formidabil, l-am lasat tot pe Bastos sa faca transformare de rugby (ca tot e in plina desfasurare cea mai impresionanta competitie din sport, Mondialul de rubgy).

Sougou are o problema cu incalzirea, isi intra cam greu in rol, dureaza un pic pana ia pulsul adversarului, pana ii testeaza balamalele. Dupa care insa devine util desi nu e chiar acel Semedo la care visam. Atuurile sale sunt viteza (dar doar fara minge la picior) dar si procedeele de atacant clasic, un pic de forta, lovituri de cap (asa cum a demonstrat mingea trimisa bine dar ghinionist, in bara). Alte dezamagiri ale partidei au fost Ronny (nu-si gaseste nicicum locul in teren si, pe partea sa nu reuseste niciodata sa-i faca un culoar si sa-l traga si pe Camora dupa el, in fata) si De Zerbi (exilat pe stanga, la carpeala lotului, fara viteza sau forta si fara sa mai insire adversarii directi - daca va continua asa primavara nu-l va mai prinde la Cluj).

Iar acum sa vorbim despre premianti. Sunt doi si sunt pe buzele tuturor ceferistilor. Weldon si Beto, evident, nu aveau cum sa nu monopolizeze atentia. Imi e foarte greu sa-l numesc pe vreunul dintre ei omul meciului, fiindca amandoi au fost in felul lor hotaratori pentru soarta derby-ului. Weldon credeam ca va avea parte de o primire speciala din partea fundasilor adversi, avertizati acum de ce poata varful nostru. Da, a avut, dar ce folos. La duelurile aeriene, la mingile in adancime, mereu Weldon e primul la minge, chiar face si treaba unui varf impins desi varsta si fizicul nu-l recomanda la asa ceva. Jocul sau exceptional aerian este folositor si in aparare. La faze fixe la poarta noastra a preluat pozitia pe care in trecut statea Traore si are de respins tot ce trece prin coltul careului mic. Numai in meciul acesta a respins 3 centrari periculoase. In fata este mereu in cautare de culoare de alergare creeaza mereu deruta pentru cel care-l marcheaza. Varsta nu-l impiedica la viteza dar il ajuta la experienta fiindca se pare ca face aceste lucruri doar din instinct. Nu prea pierde mingi, mereu gaseste o cale de continuare, face ceea ce ar trebui sa faca un pivot. 3 meciuri si 3 goluri, Weldon cred ca devine un star de Cluj, la fel de mare cum era Y. Kone in zilele de glorie. Iar la gol, preluarea din instinct cu fundas in spate, rasucirea si sutul impresionant din mijlocul unui careu plin de rapidisti reprezinta exact sclipirea individuala prin care puteam reveni in joc. Ma intreb in cate feluri ar fi putut Kapetanos strica faza aia...

Iar acum Beto, cel mai drag mie prin felul in care acum rezolva cea mai mare problema a sezoanelor la CFR. E al doilea meci si de-abia pot consemna o eroare la o degajare la care mingea i-a venit sarita. Astept inca 2-3 partide sa decretez clar dar deocamdata pare in mod cert cel mai bun portar din campionatul Romaniei din ultimii ani, undeva peste nivelul lui Lobont din zilele sale de glorie. Pacat ca jucand asa de bine nu il vom putea pastra dar, chiar si asa, sa ne bucuram de fiecare minut in care ne incanta cu prestatiile sale. Poate ca dupa ce va pleca tot ne vom alege cu ceva: lectia conform careia cel mai important post dintr-o echipa este acela al portarului si ca acolo va trebui sa investim si in continuare temeinic. Nu mai merge cu caricaturi. Claro, Minca sau Stancioiu arata extrem de trist pusi alaturi de acest Beto, un portar adus ca de pe o alta planeta. Nu pot sa nu-i admir felul in care dirijeaza si da directie apararii. Stie ce face, stie de fiecare data ce executa. Da degajari la distanta cu precizie de jumatate de metru de tinta cautata. De-abia vantul din a doua repriza l-a impiedicat sa puna 3 mingi, una dupa alta pe pieptul lui Sougou. In plus, Beto isi simte extrem de bine careul. Urmariti iesirile lui la mingile inalte, oriunde ar fi in 16 metri. In plus, in repetate randuri, iese in spatele fundasilor pentru a degaja ca un libero. E drept, e un pic artist si artistic, cam amplu sau cam nebun in reactiile de pe teren dar asta e si o dovada a faptului ca e conectat total la meci, ca nu-l vom vedea dormind in post, cum stim noi cine. Ii place sa impinga in picioare pe saritura (a se vedea ultima parada la sutul lui N. Grigorie) sa declanseze rafalele aparatelor foto dar ce-i al lui este al lui: detenta. Urmariti cu atentie acea faza la care Beto se ciocneste cu Panin. Lasam deoparte faptul ca mai mult de jumatate dintre portari la astfel de faze si de caderi scapa mingea din maini in picaj. Beto se loveste de Panin, cade peste el, dar mingea nu ii iese din manusa. Totusi, observati cum se lovesc cei doi: genunchiul lui Beto ajunge la fruntea lui Panin?!?  Ce detenta de voleibalist este asta!? Cat despre felul in care prinde mingile cred ca sigur la mijloc e un truc, lipici pe manusi sau manusi de baseball. Ceva trebuie sa fie. Ieri a fost un sut bomba a lui Burca la care orice portar ar fi trebuit sa puna pumnii sa boxeze. Beto al nostru a prins, deasupra capului (ca sa ne amintim acum numai cum Daniel Fernandes a gresit fatal la Tg. Jiu la un astfel de faza). Nu atata ca mingea i-a inghetat in manusi dar mai ales traiectoria acelei mingi. Tineti cont ca vantul batea considerabil, inspre poarta noastra. Pentru mine e clar ca Beto e un portar dintr-o alta lume, o cu totul alta clasa, ce nu stiu inca este cate meciuri ne va rezolva de unul singur si, la fel, care ii sunt limitele. Astept sa vad la el primul gol parabil pe care-l va incasa. Deocamdata valoreaza la cluj cat un Cech jumate’.

Interesant este ca posturile pe care desemnez acesti jucatori sclipitori ieri sunt exact cele de spre care spuneam la inceput de sezon ca sunt cele mai descoperite si, totodata, cele mai importante. Iata cum acoperindu-le atat de bine, chiar si fara ca restul echipei sa joace deosebit, ne-am rezolvat un meci. Lucru acesta nu poate sa nu fie remarcat si laudat pentru cei ce in sfarsit au cimentat lotul.

Dupa meciul de ieri chiar ca nu poti sa mai vorbesti la final despre arbitru. Totusi, doar ca o observatie, mi se pare si acum ciudat ca la un meci in care joaca o echipa bucuresteana sa fie desemnat un arbitru din Bucuresti (si asta se intampla inca frecvent). Cum de este permis acest lucru? Chiar daca n-a fost scandal legat de Tudor acum, insa, doar la nivel de principii cred ca ar trebui sa fie o problema. Nu cred ca vreo echipa din Cluj ajunge sa fie arbitrata de un clujean. Altfel, Tudor nu a avut un meci complicat, echipele chiar si-au vazut de fotbal. Mai rar un meci condus de el la care sa nu ploua cu cartonase galbene sau sa nu tune cu rosii. Asta spune totul despre meciul pe care l-a avut in mana. E drept ca a fluierat destul de repede ori contact, poate ne-a mai enervat dar la concluzii se poate spune ca si-a facut treaba foarte bine. Si la asta l-au ajutat si antrenorii. Unul sus, in inaltul tribunei, injurandu-l poate numai prin sms iar celalalt, Costa al nostru, chiar civilizat. Un antrenor care se preocupa doar de jocul echipei sale, care vorbeste doar cu jucatorii si ii lasa in pace pe arbitri. Asa s-o tina mereu! Cat despre competentele sale manageriale inca e prematur sa ne pronuntam. Avem un stil de joc deja, avem ceva idei suntem sus in clasament si cu cateva exceptii rezultatele sunt multumitoare. Pretty well done si in privinta lui. Totusi, are anumite momente cand ramane blocat pe unele idei tactice, pare cam usor de citit de catre adversar, nu pare un strateg genial. Asadar altul cred ca este insa punctul sau forte: forta si priceperea de a fi un lider, un model, de a capacita la maximum jucatorii (revenim la ideea golurilor din a doua repriza, nu?), de a ii face mai responsabili pe teren. Da, poate ca a contat numele lui la venirea anumitor jucatori care chiar fac diferenta in campionatul nostru, dar nu fiti siguri ca pana si un Weldon, Sougou sau Renan, condusi de un altul ar mai fi avut acelasi aport la munca echipei. Deocamdata a construit o echipa si pentru asta Costa merita felicitat. Pentru rezultate de-abia acum deschidem catalogul. Sa-l vedem, de pilda, in cele 3 meciuri practic usoare ce vin acum: Petrolul, Concordia Chiajna si Ceahlaul. Toate 3 nou-promovate. Si fiindca 2 meciuri sunt acasa cred ca e imperativ sa luam 9 puncte. Daca ar fi asa, atunci chiar putem privi cu un ochi si catre clasament. Suntem acolo, suntem in plutonul fruntas. Suntem feriti de accidentari mari, nu par a fi inca scandaluri (vizibile) in vestiar, adversarii ne acuza intr-o spirala conspirationista demna de emisiunile Uraniei, dar asta arata in primul rand ca se tem real de noi si, secundar, ar trebui sa ne ambitioneze si mai mult. Inca 2-3 saptamani de admirat pe „Well Done” si ar trebui dupa aceea sa fim si fanii lui Very Good!

4 comentarii:

Anonim spunea...

Vestea cea buna este ca echipa joaca la maximum 5o% din potential, si cum zice Boloni, la fotbal se progreseaza ori se regreseaza-lucru care la noi evident nu se intampla.
Si cand pun procentul ma gandesc la anumiti jucatori titulari care inca nu joaca decat la cel mult 30% din potential(Sougou, Renan-totusi el merge putin mai sus, Bastos, De Zerbi-chiar mai jos, Kapetanos, chiar Muri, Celestino-aici trebuie sa mai asteptam).Nu vbim de rezerve(Lionn, Hora, Nicoara, Piccolo,Rada)
Intr-adevar, rolul antrenorului este sa-i aduca la maximul fiecaruia.
Si ca sa exemplific cine merge totusi la potential real:Beto(desi putea sa iasa la centrarea cu pricina), Cadu,Diogo-mai nou, Panin, Peralta, Camora, Weldon(deci 7 titulari, totusi merg ceas!

Jareau spunea...

O placere sa-ti citesc "radiografiile"
Spor si inspiratie ! Really Well Done !

Re.mus spunea...

Felicitari din nou pentru creativitate si luciditate. No comment!

Astept cu nerabdare aparitia noului site platformacfr (blog). (Oare nu ar fi bine sa fie consemnate momentele importante, minutul si faza, din fiecare meci? Arbitraje pro si contra? si pastrate undeva intr-o arhiva; asta in cazul in care ar fi nevoie din nou de vreo dovada de genul CFR 7-1... s-ar aduna mult mai rapid datele problemei!)

Anonim spunea...

Salut Alex,

Foarte analitic si la obiect ca de obicei. Fara alte comentarii. A propos, pot sa ma laud ca am fost si eu la un meci pe Giulesti, celebrul Romania-Germania 5-1 din 2004. Atmosfera a fost senzationala.
-Scippio -

Trimiteți un comentariu