miercuri, 5 mai 2010

Crash landing





"Doamnelor si domnilor, va vorbesc capitanii. Motoarele economiei sunt gripate si nu suntem in stare sa le repornim. Puneti-va centurile de siguranta, urmeaza o aterizare de urgenta"

Cam asa a sunat ieri stirea cu majorarea cotei unice de impozitare si a TVA-ului. Intr-o vreme in care cei care supravietuisera primului soc al crizei economice incepeau poate sa miste din nou aceasta masura nu poate decat sa provoace un al doilea soc, probabil si mai dur decat primul. Daca nici asta nu omoara consumul, atunci nimic nu-i mai vine de hac! Atunci cand toate tarile din jurul tau incearca masuri de relaxare fiscala, cand se incearca a se da aer macar sectorului privat, tocmai atunci prea puternicii si luminatii nostri lideri practic imping scaunul de sub picioarele celui cu streangul la gat. Nepricepere, lipsa oricarei logici economice elementare sau santaj? Cate un pic (de fapt un pic mai mult), din toate. Nepricepere fiindca stim foarte bine cum politicul si-a varat coada chiar si in posturile cheie (dar bine renumerate), carnetul de partid e mai bun decat orice diploma (asta daca nu cumva tocmai asta face rost mai usor de diploma necesara), lipsa logicii fiindca e imposibil ca atunci cand mai toti din jur merg intr-o directie tu s-o iei pe contrasens iar santajul...Stati ca va explic acum: de la cine vine masura? FMI. Cum se comporta in aceasta situatie FMI-ul? Exact ca niste camatari, asta le e politica. Te strang cu usa tocmai atunci cand ti-e mai greu, tocmai pentru a putea profita mai usor de pe urma disperarii tale. Sigur, pe ei se va da acum vina, uitandu-se insa ca, de fapt, nimeni nu te-a obligat sa apelezi la ei, aproape in orb. Ne-am imprumutat anul trecut tocmai ca sa lafaiam cu promisiuni si iluzii ca "nu-i nicio problema", ca imediat incepem sa luam altitudine, s-a mers poate si pe principiul "dupa hop, poate fi potop".

Ei bine, potopul se apropie. Pregatiti evacuarea!


2 comentarii:

Anonim spunea...

La iarna va fi foamete mare !

Albu spunea...

Foamete e si acum. Si va mereu.

Trimiteți un comentariu