sâmbătă, 19 decembrie 2009

"Se vor semnala precipitatii predominant sub forma de ninsoare..."




Asta era acum vreo 20 de ani stirea mea preferata. Niciodata nu-mi pierdeam timpul la emisiunile meteo (vremea nu era ceva ce ma privea), insa iarna era varful de audienta pentru mine si pentru cei ca mine. Romica Jurca avea mereu datoria sa aduca zapada! Meteo era mai ceva ca un horoscop. Atunci starea vremii (si prea putin a vremurilor) chiar devenea o chestiune stringenta. Voiam sa ninga!

Cred ca niciodata nu m-am saturat de ninsoare. Fie eram prea lacom fie chiar voiam sa se bata recordul. Mereu auzeam de ninsorile de altadata ca despre ceva magic. Oare cum era sa fie zapada cat tine, sa faci doar poteci prin ea si sa nu te vezi din nameti? Fie era zapada chiar asa mare, fie erau oamenii prea mici. In orice caz imi era pofta sa vad o asemenea minune. Calculam ca eram cam inaltut, aveam deja 1 m si inca vreo jumatate deci.....abia asteptam sa vad asa ceva, in oras. Orasul insa imi parea de-a dreptul neputincios sa imi satisfaca bucuria. Fie nu ningea saptamani intregi, fie fulguia doar, fie topea fulgii imediat, fie se facea imediat fleasca, fie oamenii curatau exact acolo unde zapada era mai pufoasa...Nu era prea cald in oras. Iarna trebuia sa fie frig si sa ninga! In orice caz cred ca zapezile de altadata nu semanau a fi ceva urban... Asa ca voiam doar sa ninga, cu rautate, ca o razbunare. Sa le dea la toti pana ce orasul nu va mai fi in stare sa topeasca, pana ce nu vor mai fi in stare sa curete, ci doar sa capituleze toti si sa faca doar transee prin omat. Voiam sa scap, sa nu mai vad mereu doar asfalt, sa ma simt un pic precum la Polul Nord. Un mic potop de zapada asta visa Noe Alex.

Asa ca asteptam buletinul meteo mereu cu aceeasi speranta. Ma uitam cu amaraciune cum era pus semnul acela de soare cu raze peste Sibiu si stiam ca va fi doar soare cu dinti peste asfaltul dintotdeauna prezent. Dar cand aparea semnul de nori cu 2 fulgi mai mici sub el era sarbatoare. Dimineata - tusti la geam sa vad daca a nins deja. Apoi toata ziua ma uitam pe cer, inspre nord, de acolo de unde stiam deja ca vin norii. Iar cand ningea...Pana se punea stratul eram tot pe la geam. "Mai ninge, mai poate....s-o ajut?" - cam asa gandeam. Noaptea ma uitam indelung la lumina becului din parcare. Acolo se vedea cel mai bine cum cad si se pun fulgii. Iar cand chiar ningea furios se punea zapada chiar si pe pervaz si apoi zapada aparea pe geam. Urmaream cu enorma bucurie cum urca "blanita" aceea alba pe geam. Stateam noptile treaz si nu dormeam aproape deloc, doar urmarind spectacolul de afara.

Iar dimineata daca nu aveam de mers la scoala, echipat cu manusi rusesti cu un deget (mai apoi am inteles ca alea cu 5 degete iti ofera precizie mai buna la aruncat bulgarii) eram printre primii care lasau urme pe zapada. Faceam mai intai cateva carari de pasi, ca sa-i dirijez pe ceilalti iar apoi repede urcam in blocul vecin. "Saru' mana, Dodo vine afara?" Da, aceeasi faza si la Dorian si la Mircea sau la Calin. Si ei erau deja echipati gata de zapada. Aveam de ales dintre 2 parcari. Masini cu zapada pe ele, suficiente. Regula bataliei era sa ne ducem la doua masini distanta unul de altul si de acolo sa ne bulgarim. Asa era cavalereste. De aproape ai fi putut arunca cu bolta, cu zapada nestransa in bulgare, un soi de bombardament neconventional. Asa ca jucam cinstit. Dadeam dupa noi, mai ratam, mai loveam si masini dar nu era problema. Pe atunci Daciile nu aveau alarma, puteai sa le pocnesti in voie. Dupa ce curatam asa vreo zece masini de zapada ne orientam spre facut mingi mari de zapada. Asta daca era posibil, daca era destul de scartaitoare si apoasa zapada. Cu mingile alea faceam cazemate, asta dupa ce adunam suficienta zapada cat sa curatam toata gradina scolii. Si dai alta runda de bataie. Daca nu, treceam la ultimul episod: fotbalul. Fotbal pe zapada era cel mai haios lucru inca de atunci. Puteam sa facem alunecari, puteam sa sarim asa cum vedeam numai la televizor. Interesant, acolo pe zapada am invatat eu sa stau in poarta. Pe zapada am facut primele salturi si am vazut satisfactia ciudata pentru ceilalti de a prinde o minge in zbor. In zbor, si eu, si ea. Mai tarziu, cand eram mai mari, n-a mai fost atata bulgareala, insa am compensat prin mult mai mult fotbal. De dimineata pana seara si...chiar si noaptea. Zapada reflecta foarte bine lumina becului de langa curtea scolii, asa ca aveam mica noastra nocturna.

Totusi, cand eram mici, fotbalul toata ziua era plictisitor. Erau si alte atractii. Sania, desigur, doar ca prin cartier nu erau cine stie ce denivelari de folosit drept derdelus. Pana in parcul Sub Arini era cam tot atat cat pana la troita de la Selimbar asa ca.....mai degraba mergeam spre derdelusul de pe camp. Parea mai mare si era mai liber. Daca nu voiam sa mergem asa departe, treceam doar strada pana catre Valea Sapunului. Era un derdelus de vreo 40-50 de m, de era mai multa cazna sa te urci si sa te pui pe sanie decat cele cateva secunde de alunecare. Iar acum, de fiecare data cand vad noile blocuri
de la Hidroelectrica imi amintesc ca ele stau pe locul nostru, ca au furat derdelusul. Rusine lor!.. Cand si cand se mai facea pe strada patinoar. Se facea accidental sau, de cele mai multe ori, de la apa pe care o puneau dinadins astia mai mari. O sticla de vreo 20 de m pe care te duceai ca racheta.
Aveam niste cizmulite de cauciuc, gri cu talpa foarte neteda. Eram tare incantat de ele fiindca alunecau cel mai bine. Acum m-ar incurca teribil la mers dar atunci acelea erau "incaltari amfibie" - bune si pe asfalt dar mai ales pe gheata. Off, erau atatea de facut incat nici cand intram acasa la ora regulamentara, pe noapte, cu picioarele ude leoarca de la zapada intrata pe deasupra cizmelor nu eram inca saturat.

E de inteles atunci de ce eram inflacarat de speranta cand vedeam primii fulgi si, tot de asta, de ce eram asa de mahnit cand se facea totul doar o apa. Si fiindca vorbim de zapezile de altadata sau din alte dati, am si eu asa ceva: zapada din 1991. N-am sa uit iarna aceea niciodata. A nins prima data prin decembrie. A urmat frig, zapada s-a intarit si a capatat rezistenta, apoi cand sa se topeasca a mai tras o ninsoare. Iarasi frig..Si uite, tot asa a tinut-o pana in februarie. A fost singura iarna in care am avut zapada pe jos tot timpul. Celelalte ierni ar fi trebui sa ia exemplu, sa invete de la Iarna '91 cum ar trebui sa se comporte un asemenea anotimp! Insa de-atunci au fost multe nesimtite, cu doar cateva ninsori slabe in toate cele 3 luni sau, culmea nerusinarii, fara zapada de Craciun dar uneori cu fulguiala si fleasca de Pasti!

Acum a nins..A nins si cica va mai ninge. Nu e chiar zapada de prima calitate, e cam apoasa si fara rezistenta dar macar e strat gros. Chiar si asa ma linisteste si ma bucura teribil sa ma uit pe geam, sa vad albe toate acoperisurile astea ale caselor de la mine pana in centru. Nu stiu de ce, poate e doar un reflex al copilului Alex. De fotbal nu poate fi vorba acum, din cauza de operatie, de alunecat iarasi, nici vorba, ca e prea riscanta pentru genunchi o tranta si cred ca nici la sanius nu mi-ar fi prea bine. Dar macar stiu ca e iarna cum ar trebui sa fie. Macar ea si-a facut treaba bine anul asta, spre neputinta vesnica a soferilor si spre deliciul copiiilor si...al meu.

A nins, a nins mult si elegant si nu pot decat sa aplaud si sa zic ... "BIS!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu