PDL - Copilul Minune

Rad in hohote. Si n-ar avea niciun farmec daca rad de unul singur...

Binecuvantat fie Internetul ca gasesti asemenea capodopere ale muzicii. Dintre tot ce am vazut pana acum in campanie asta chiar e cea dintai! Uitati-va si voi - si mai ales ascultati - chiar merita!

Dezamagirea

Am avut alegeri...

Parca, vazand ce s-a intamplat, nici nu prea pot spune ca "am avut alegeri" ci "AU avut alegeri". Atunci cand macar 1 din 10 voturi poate fi suspectat de "lista speciala", "turism electoral", "20 RON/vot" sau "hrana si ajutoare sociale contra voturi" parca toata stradania ta cetateneasca e zadarnica. Voturile de pe listele speciale sunt doar fata vazuta, cuantificabila, a fraudei. Sunt curios daca se va gandi cineva sa faca o numaratoare DOAR a voturilor de pe listele speciale. Procentajele ar fi elocvente si ar rezolva foarte simplu un prim mister: cine a facut CEL MAI MULT turism electoral. Sunt curios sa aflu rezultatele din mediul urban si rural, sa vad contrastul dintre ele. Oare va fi acelasi procent precum procentul primarilor PNL, PSD si PDL din tara?

N-am sa ascund: l-as fi dorit presedinte pe Crin Antonescu. Initial am crezut ca este cel mai bun dintre cei 3 mari adversari, apoi am inteles ca a trebuit sa joace un rol, in confruntarile electorale, un rol de artzagos, de rau de gura. Asa am crezut si chiar si asta i-as fi tolerat atata vreme cat miza era "Johannis premier". Acum insa imi dau seama ca era doar "raul cel mai mic dintre cei 3". Rezultatele sunt cum sunt si personal sunt iarasi intr-o situatie asemanatoare celei din 2000. Am de votat intre doi monstri. Un monstru cu chip de monstru, iar celalalt cu chip.....nevazut de dupa sepcuta tovaraseasca, un monstru cu un colaj in loc de chip. Sa fie ce va fi, oricum bine nicicum nu e sansa!

Dezamagirea cea mare am simtit-o insa puternic in momentul afisarii alegerilor. Nu pentru scoruri, le banuisem toata saptamana, nu se intamplase nicio minune sa schimbe radical soarta alegerilor si totul a evoluat previzibil. Deziluzia cea mare am avut-o cand am auzit cuvantarile post-votare ale prezidentiabililor. A venit in primul rand un discurs viclean al lui Basescu, aceiasi stategie de a lua picaturile de apa din paharul gol. Dintr-o data a clamat victoria dreptei, parand a uita cat de mult il uraste electoratul PNL-ului. Sper ca niciunul care a votat acum Antonescu sa nu voteze in al doilea tur Basescu. Ar intoarce si celalalt obraz, nimic mai mult... Mai bine sa nu se prezinte. A urmat discursul lui Geoana. "Oameni ai muncii de la orase si sate", "Multumesc din inima partidului", "Agricultori (...)profesori, tineri si batrani"... Un Iliescu imbracat fix dupa moda comunista a anilor '60, un Nastase reinviat si multe alte figuri de monstri non-sacri. Totul pe fond rosu! O greseala imensa de imagine! Asta era momentul in care trebuiau sa se fereasca cel mai mult de "o scena comunista", de un discurs comunist, fiindca acum vorbeau dreptei, celor ce au votat PNL-ul. Cine a fost strategul PSD in aceasta scena si pe acest speech merita fie impuscat (pentru ca le-a anulat sansele de a ravni la cei de dreapta), fie laudat (pentru ca a demascat PSD-ul in forma sa adevarata)... In fine, marea dezamagire am avut-o cand l-am auzit pe Antonescu vorbind. Initial l-am vazut bucurandu-se, zambind un pic amar dar totusi parand a fi pregatit pentru acest moment: credeam ca se bucura de scorul destul de bun obtinut, de faptul ca a luat mai multe procente decat ia de regula PNL-ul...Asteptam un discurs obisnuit, multumiri pentru voturi, mai ales catre tineri si asigurari ca nu vor dezarma din opozitie. In schimb a inceput sa atace, sa nu recunoasca infrangerea, sa spuna ca numaratoarea PNL-ului il dadea chiar pe el in fata lui Geoana (!!!), sa acuze frauda (aici e oarecum ok, desi ma indoiesc ca PNL-ul a fost sfant), sa atace televiziunile (cele care i-au acordat cuvintele cele mai favorabile)...O clipa am fost uluit, nestiind ce sa cred. Apoi mi-am dat seama ca minte, ca face o demagogie ieftina. Problema este ca imaginile astea raman intiparite. Ramane comportamentul final al candidatului. Iar al lui Antonescu a fost scandalul. Oare chiar atat de mult si-a intrat in rolul personajului din campanie?! Pentru mine ramane ceea ce am zis la inceput: "Era totusi raul cel mai mic dintre cei 3". Apoi, pentru ca dezgustul sa fie si mai puternic, dar si ca o identificare a celor doi actori dezamagitori am revazut discursul lui Antonescu inmultit cu 1000. Unde? La Vadim! Penibilul imbracat in straie umane! Sa spui tu, cel care are maxim 4% dintre voturi ca de fapt tu esti castigatorul alegerilor, sa acuzi fraude, sa spui ca poti scoate oamenii in strada, sa urli impotriva oricarui contraargument logic... O caricatura si el si mai ales cei care-l voteaza...Partidul Romania Moare. Mi-a parut rau ca Remus Cernea nu a reusit mai multe voturi decat Vadim. Ar fi fost un prim semn, o incurajare ca peste cativa ani poate vom reusi sa ne insanatosim. Cei 0,4% stransi din nimic de catre Cernea totusi ar trebui sa spuna ceva. Am sperat ca votul meu va conta, dat fiind lui Antonescu...Acum regret ca nu i l-am dat lui Cernea, singurul om care a parut integru de la inceput pana la final. Sper doar sa mai poata candida si pe viitor. In rest a mai aparut un Becali laudandu-si cei aproximativ 140.000 de votanti (alti multi prosti de pe lumea asta, sau altfel spus "Steaua presedinte!"), un Hunor parasit pana si de ai sai si multi-multi analisti innodand cuvintele intr-un ghem fara cap si fara coada mai ceva ca aceasta postare a mea! Singurul om care a reusit sa-si mai tina coloana dreapta a fost Sorin Oprescu. Un pic dezamagit si el, dat deoparte din reflectoare in mijlocul campaniei (dupa ce incepuse pe cote destul de bune), omul a venit exact cu discursul care trebuia (poate nu aplicat lui, dar oricum, cel care ar fi trebuit sa sune a morala prostilor): "Am vrut sa ofer un model nou de presedinte independent, fara clientele de partid". A mai spus ceva si el despre furt, despre minciuna si la final a rostit cuvantul care-i defineste cel mai bine pe cei care au luptat cu masti si cu manusi in acest joc electoral romanesc: LASITATE.

Oare nu cumva presedintele este oglinda poporului? Oare nu cumva puterea lui deriva din slabiciunea celor pe care-i conduce (de nas, din interes sau cu biciul)? Oare manualele de istorie vor putea suporta aceasta perioada a Romaniei sau o vor trece iarasi intr-o rapida succesiune de nume si date precum cele de la inceputul secolului al XIX? Asta avem: "fanariotism made in Romania".

Pentru mine viitorul nostru este cat se poate de clar acum, inaintea aratarii adevaratei fete a crizei: nu va fi bine.

Cat de jos poate ajunge politica...

Tocmai s-a terminat confruntarea televizata dintre Basescu si Antonescu. Aceleasi teme, aceleasi atacuri, mult mai multe glume cu lovitura directa la oponent decat in alte momente. Nimic nou, probabil ca nici nu vor fi schimbari majore ca intentii de vot. Confruntarea a fost la o ora nepotrivita, probabil ca audienta a fost mica si oricum nu s-au uitat decat cei deja in tema cu subiectul electoral. Miza de fapt sunt nehotaratii, atatia cati au mai ramas. Am remarcat un Traian Basescu pregatit de aceasta confruntare (el o fixase, cu doar 20 de ore inainte!) si un Antonescu ce chiar si fara prea multe cifre i-a tinut piept. Nimic deosebit. A fost insa un moment cheie, unul odios, ce a sarit cu mult din limitele normalului, ale glumitelor ieftine aruncate unul catre altul:

Gestul atacului catre fosta sotie a lui Crin Antonescu - "Eu nu mi-am lasat sotia singura la greu" a spus Basescu stiind foarte bine ca fosta sotie a contracandidatului sau, de formatie medic psihiatru s-a sinucis din cauza suferintei provocate de un cancer in forma avansata. Nimeni de pe lumea asta nu trebuia sa aduca acest lucru in discutie, cancerul e un pluton de executie in zilele noastre, nu un subiect de acuzat, iar "delicatetea" gestului prezidential dovedeste caracterul uman. JOSNIC!

Povestea intreaga a dramei lui Crin Antonescu o gasiti aici, e descrisa de jurnalista Corina Dragostescu si chiar va indemn s-o cititi:

http://www.impactnews.ro/Politic/Povestea-suferintei-primei-sotii-a-lui-Crin-Antonescu-22904

Prostocratia

Sunt 20 de ani... 20 de ani de trezire, de tranzitie, de reforma, de schimbari in stil de titirez....de democratie originala, cum bine anunta FSN-ul in 1990. 20 de ani de care ar trebui poate sa ne fie rusine, in care am transformat un capitalism in capitulatism. 20 de ani in care am crezut ca un leu investit se poate inmulti singur de 8 ori, in care am facut surfing pe valul tranzitiei, in care ne-am uitat mereu cu jind la vecinii nostri, tot mai bogati decat noi, ba acum ne miram chiar cum bulgarii au schimbat castravetii pe turisti. Cel mai rau, 20 de ani in care mereu ne-am certat cu ardoare pentru ceea ce votam, pentru ca mai apoi, dupa alti 4 ani sa ne crucim de cei carora le-am dat puterea...Da, puterea infima a votulului nostru..

Luna aceasta vom avea expresia clara a cat de rau am ajuns. Deja primele semne le-am vazut in urma scandalului (ca in politica noastra nu se poate altfel) cu Johannis cerut prim-ministru. Ma uitam pe forumurile media si nu-mi venea sa cred cata ura zace in unii si-n alti opinanti. Cuvinte grele, scenarii, pacate nemtesti, alaturari de genul Johannis & Kovesi sau, incredibil, Johannis si nazistii germani. Inteleg ca nu poate toata lumea sa-l aiba la inima pe Johannis, un personaj care e totusi destul de putin cunoscut in Romania dar sa se dezvolte atatea scenarii in doar cateva zile... Nu! Refuz sa cred in sinceritatea, inocenta si naivitatea acestui tip de oameni! Sunt pur si simplu activistii uneia sau celeilalte tabere, platiti sau voluntari, dar adanc indoctrinati cu ideile unei tabere. Sunt convins ca lupta politica se da acum pe toate nivelurile, chiar si in gaura de soarece! V-ati intrebat care e miza? Postul de presedinte? Faima, onoarea cuiva? Salariul de presedinte? 12 luni X 5 ani = 60 de luni. Daca pe luna presedintele ar lua cam 5000 de euro s-ar aduna cam 300.000 de euro. Probabil nici jumatate cat costa panotajul electoral pentru un candidat minor-mediu in toata Romania. Asadar miza sa fie onoarea istoriei, scaunul brancovenesc prezidentiabil? Gasesti altele de 1.000.000 de ori mai ieftine si mai confortabile in Ikea! Asadar, e clar ca lumina zilei! Oricine ajunge acolo e reprezentantul unui grup de interese, al foamei de putere ce va trebui hranita in timpul mandatului. Sarmane oi alegatoare, oricum ati alege, tot un lup va iesi!

Deocamdata insa suntem in campanie Elect-Orala. Oile sunt tratate ca niste lupi. Criza economica e tinuta cu disperare sub presh, promisiunile curg, iar speech-urile candidatilor sunt pe placul doar lui Alexandru Mironov - literatura SF se imbogateste! Dintre toate, discursul "portocaliu" este cel mai desantzat. E de inteles: trebuie sa bati bine campii ca sa poti astupa nimicul realizat in ultimii 5 ani. Cum se poate ca cineva care a fost pe un post 5 ani, n-a facut nimic avand totul la dispozitie, sa vina iarasi sa ceara incredere, promitand tot ce ar fi trebuit sa faca pana acum? Foarte simplu: trebuie doar sa fii orb, surd si credul.. Modelul l-am vazut si la Sibiu in persoana parlamentarei Raluca Turcan: a reusit realegerea pe uninominale in Sibiu dupa ce in prealabil fusese inca un mandat parlamentar de Sibiu si nu miscase un deget pentru oras. Si-a facut campanie pe frustrarile oamenilor, pe un mixaj fara noima de nazuinte si proiecte (unele ce tineau de Primarie, altele de Consiliul Judetean - Prefectura) si avand si o sustinere materiala puternica in campanie.... s-a scos la vot. Sa nu credeti insa ca stilul parlamentarului Turcan de acum difera de cel din mandatul trecut. Poate doar un pic mai multa vociferare si aparitii in lupta politica centrala. Despre Sibiu... Pst!

Cine-i alege pe acestia? Nu cred in frauda electorala! Poate poti fura cu cheltuieli masive 5-10% insa sistemul de observatori si simpla concurenta politica asigura o desfasurare democratica a votului. Rezultatele sunt insa O RUSINE (vorba unei reclame) pentru ideea de politica si politicianism. In tara in care un Vadim ia 5% in orice moment, in care un Becali obtine 3-4% (!!!) ce oare altceva poti spera? Unul din 10 votanti are incredere in aceste caricaturi de prost gust?! De ce? Pe ce principii? Pe ce JUDECATA?! E drept, in 2000 a fost si mai rau: Vadim peste 20% in primul tur, devansand toata fala dreptei din Romania. Tin minte ca am avut de ales intre un comunist si un nebun. Da, m-am prezentat la vot fiindca tin la acest gest cetatenesc dar... stiind ca nebunul nu avea totusi sorti de izbanda am pus stampila exact intre cei doi. Macar eu sa nu fiu partas la calomnierea Romaniei.

Toatea astea nu arata imaturitatea electoratului roman. Imatur esti la inceput, la primele alegeri, atunci cand crezi Bau-Baul cu vin mosierii, ca aduc dolari falsi, ca dau droguri la studenti, toate spuse atunci de FSN-isti despre PNL si PNTCD. Atunci e imaturitate, atunci cand un presedinte e ales cu 97%, cum a fost cazul lui Iliescu in judetul Buzau. Oamenii nu stiau, nu aveau de unde sa stie. Nu-i nimic, aveau timp sa invete pe pielea lor. Si au avut multe "lucrari de control": 1992, 1996, 2000, 2004... Au invatat bastonasele (pe pielea lor) in Piata Universitatii, au invatat literele in toate acronimele ce le-au votat, au invatat sa numere si sa inmulteasca si cu 10.000 din cauza inflatiei de tranzitie, au invatat geografia ... Europei (mai ales a Spaniei si Italiei), au invatat, au invatat si au tot invatat. Urmarea? Sunt cam la acelasi nivel de acum 20 de ani. Inca ii mai sperie cuvinte de genul mogulii (mai complex decat mosierii), inca ii sperie faptul ca nu vor fi bani de pensii si salarii - in loc de dolari falsi, inca mai suspecteaza pe oricine vine cu o idee noua si nemaiauzita si, fiindca acum televiziunea nu mai e mono-TVR-istica au un flux de informatii ce se anuleaza pe sine intr-o zarva fara intelesuri. Mereu aceleasi discutii partinice, in care fiecare parte isi sustine orbeste cauza, in care nu se discuta idei ci atacuri impotriva celuilalt. Aceasta se vrea "politica aratata natiunii". Ca atare romanii n-au invatat nimic...

Romanii n-au invatat nici indatoririle cetatenesti. N-au invatat ca desi nu mai e impusa prin lege, prezenta la vot e impusa de un minim comportament corect social. Cine nu isi spune parerea, nu are dreptul mai apoi sa nu fie de-acord! Pe romani insa nu-i mai intereseaza. "Toti sunt la fel", spun ei. Resemnarea ce vine nu din necunoastere, ci din lenea de a cunoaste, de a te informa!

Romanii n-au invatat sa tina minte, nu isi pun nici mintea dar nici memoria la contributie. Atunci cand cineva iti promite ceva azi, iar peste 4 ani, acelasi vine si promite din nou aceleasi chestii oare mai poti sa-l crezi?! Insa cine mai asculta pe cine la noi? Noi nu-i ascultam pe politicieni in campanie si tot asa ei nu ne asculta pe noi dupa ce sunt alesi.

Romanii nu au invatat fiindca nu vor, fiindca nu ii intereseaza si mai ales fiindca nu sunt in stare! Asta nu vine din imaturitate ci din prostie! Ei nu mai voteaza vorbe, nu mai voteaza oameni ci voteaza culori! Doar pentru prosti trebuie culori!

Iar prostia cea mai mare e vizibila acum in campania electorala. Aproape jumatate din alegatorii nostri vor fi cei de la sate. Nu mai suntem o tara majoritar agrara dar la sate profitand de constiinta obsteasca procentul de prezenta la vot e mult mai ridicat decat la oras. E simplu la ei: duminica, biserica, vot apoi pe ulita. Astfel ajungem la procentaje egale. Ce ar putea constata oricine ar inspecta votul la sate? O frauda enorma: fiecare primar de comuna are ordine clare de la centru sa faca hobby, lobby si zdrobby pentru "catindatul culorii sale". Veti gasi afise electorale pe masinile sau pe usile Primariilor, pe la biserici, la Politie...Comenteaza cineva ceva? Tiganii din fiecare sat sunt ademeniti si cumparati cu plase de alimente sau cu bani, la fel si cei care se vor ocupa de recrutari. E un soi de joc piramidal al alegerilor. Asadar, tu, cel care urmaresti mass-media, iti faci informare incrucisata televizor-ziare, iti zdrobesti creierii cu argumente si contraargumente si apoi te duci la vot cu marele tau vot in mana, gandeste-te ca pe langa votul tau vor mai intra si vreo 10 voturi ale tiganilor cumparati care e foarte probabil sa iti striveasca astfel dreptul tau electoral. Chiar: oare cati romani se informeaza de fapt? Realitatea TV si Antena 3 ating rareori rating-uri de 2-3%. Emisiunile de stiri cele mai urmarite sunt cele ale ProTV-ului, 70% din ele infractiuni si doar putina politica, cat sa nu cada greu la stomac. Talk-show-urile nu mai atrag cu absolut nimic. Aceleasi fete, aceleasi idei pregatite in prealabil de responsabilii de comunicare ai partidelor, permutate dintr-un studio in altul... Daca 5% dintre romani sunt bine informati si atenti urmaritori a ceea ce se intampla in viata noastra politica eu ma declar uimit de acest numar prea mare fata de asteptarile mele!

Pe romani nu-i mai intereseaza, nu-i mai atinge in mod direct, nu mai pricep ce conexiune are lupta politica de la nivel inalt cu viata lor de zi cu zi. Pe romani nu-i mai intereseaza de fapt democratia. Poate isi vor schimba opinia cand criza economica ii va face sa caute raspunsuri si apoi cauze... Asadar, pana atunci vor hotari cei multi, cei vizati de fapt de gesturile ample electorale. Pentru un alegator normal porcul nu se mai poate ingrasa in Ajun! Vor hotari cei multi si usor de prostit. Traiasca asadar prostocratia!

Un an fara fotbal

S-a facut deja un an de cand n-am mai jucat fotbal. Uneori mi se pare mult, alteori putin. Ma gandesc ca doar ieri luam echipamentul de pe balcon si o tuleam la fotbal dar in acelasi timp acum imi dau seama ca nemaivazandu-le de un an nici nu mai stiu cum arata: care erau ultimele mele manusi de portar? Negre sau rosii? Habar nu mai am!

Tin minte ca acum un an si ceva jucam cu baietii de la Sobis si ne mergea totul de minune. Tocmai promovaseram in prima divizie a amatorilor si culmea! eram pe primul loc. Luasem doar vreo 6 goluri in 5 meciuri, baietii din echipa erau excelenti, ne coordonam si cu ochii inchisi. Da, e o placere sa joci fotbal, mai ales cand castigi. Iar daca anul trecut era asa, atunci acum 2 ani era fotbal intensiv. Joi seara si vineri seara jucam cu 2 gasti de prieteni iar sambata si duminica alte doua meciuri in campionat: unul in divizia B si unul in A. Era ceva ca am ajuns la final sa apar in ambele finale si sa ma simt oarecum portar. Incepusem sa iau in greutate, incepusem sa capat un pic burtica dar nu era nimic alarmant, eram cat de cat sportiv.

Si apoi a venit accidentul, in cea mai prosteasca situatie ce mi-a fost data. Parchet ud, un pas acolo, jumatate de secunda de deruta si ...asta a fost tot. Genunchiul a cedat. Tin minte si acum amorteala din picior, din primele clipe de dupa, apoi ca m-am ridicat si facand cativa pasi deja ma gandeam la meciul de a doua zi. Nu am crezut nicio clipa ca e ceva grav. Apoi, dupa o noapte destul de urata in care genunchiul s-a umflat si a inceput sa doara m-am dus la doctor si oarecum m-am linistit: intindere de ligamente. "Te recuperezi in 2 saptamani", mi-a spus doctorul. "Off, gandeam..2 saptamani inseamna 2 meciuri ratate in campionat!". Mi se parea mult chiar si perioada asta. Am stat cuminte sa treaca. N-a trecut. M-am dus la doctor si asteptam o solutie simpla. Nu credeam nicicum ca e ceva grav. La o adica calcam destul de bine pe picior doar ca ceva parca imi bloca genunchiul. Iar apoi a inceput derapajul: infiltratii la genunchi si durerea si umflatura, RMN-ul incert, apoi am ajuns si la cutit, la artroscopie si....tin minte cum a sunat verdictul: "Nu-i bine. Ai ligamentele rupte. E decizia ta daca sa te operezi sau nu." Am spus da, gandindu-ma mereu la termenul de vreun an pana la recuperare. Mi se parea chiar si asta simplu. Un an stau cuminte si apoi sunt din nou 100%. A venit operatia, durerea, cele 2 luni de stat in pat, primii pasi, recuperarea si....de-abia acum incep sa simt ceva forta in picior. Probabil insa ca vor mai trece cel putin inca 6 luni pana sa pot juca fotbal. Nu e vorba de fuga, e vorba de contacte. La cat de slabit mi-a fost tot timpul asta genunchiul si la cat de frica imi este sa-l pun jos nu imi imaginez cum as putea sari din nou si sa aterizez cum mi se mai intampla chiar pe genunchi. Pur si simplu, e o problema mentala, un fel de blocaj, un fel de instinct de conservare: mi se pare ca daca as sari astfel mi s-ar rupe genunchiul in bucati, mi s-ar sparge ca si cum ar fi facut din sticla. Inca mai am suruburile in genunchi si ma gandesc ca asta ma face sa am retineri. Uneori ma simt puternic alteori insa parca ma doare. Uneori cobor scarile sau o panta cu mare grija, cu frica, simt ca nu ma pot baza complet pe picior. Alteori insa parca as vrea sa alerg (fara genunchiera mea), parca am si uitat. De fapt da, am uitat chiar si de fotbal. N-am mai suportat sa ma mai duc sa-i vad pe baietii din echipa. Totdeauna mi-a placut sa ma implic, nu doar sa asist.

A trecut atata timp fara sport, am luat greutate dar mai mult decat asta ma simt parca vlaguit. Sportul si efortul imi dadeau energie. Acum chiar si cand alerg parca e o frana, ceva care nu ma lasa sa dau totul.. N-am mai dat cu piciorul in minge de un an si uneori mi-e foarte teama ca nu voi mai putea da niciodata. Nu mi-am imaginat cum ar fi "sa nu mai poti". Fusesem totdeauna ferit de accidentari grave si parca chiar ma simteam intangibil. Tin minte conceptia pe care o capatasem si la fotbal, cea care ma facea sa nu mai gresesc mingile simple: "Atunci cand esti cel mai sigur pe tine, atunci gresesti". S-a aplicat si in cazul asta...

Zilele trecute am gasit prin calculator niste secvente cu Alex portarul. Rememorare si nostalgie....Le-am asamblat intr-un mic montaj si il pun aici, pe blog. Sa nu uit niciodata de vremurile bune...

Praga cu un picior in groapa?

Azi e meciul CFR-ului la Praga. Mi-am adus aminte ca aveam pe laptop, in pozele neprelucrate din excursie si poze ale stadionului pe care se va juca meciul, stadionul Sparta Praga. Sunt poze luate din autocar, din trecere, se mai vede cate o reflexie de geam, ceva, in fine; nu au cine stie ce calitate.

Fotografiile astea insa nu le facusem exclusiv din motive fotbalistice. Nu e acela o Mecca a fotbalului, am mai vazut stadioane la viata mea. Altceva e insa in prim-plan: santierul din fata stadionului. Da, am povestit in "romanul" excursiei ceva despre el: Tunelul Blanka.

Un tunel pe sub tot orasul menit a fluidiza circulatia. "Ce sa mai fluidizeze", ma gandeam eu? Adica, chiar si in conditiile in care un santier enorm apasa pe umerii traficului din oras, autocarul nostru se deplasa acceptabil, cam la viteza de Sibiu si in mod cert mult peste ce ofera Bucurestiul. Dar daca praghezii stiu ce stiu. Nu degeaba au in estul orasului o autostrada care patrunde pana in inima capitalei oferind prilejul sa ajungi de la periferie pana in centru in vreo 15-20 de min. Voiau probabil sa echilibreze situatia si in partea cealalta.

Iata asadar cum arata un astfel de santier. Vedeti stadionul? Relativ inalt, nu? Ei bine, tot atat de "inalt", dar in adancime, este si santierul. Iar acum imaginati-va acest santier la lungimea unui oras precum Praga..Ei bine, citesc acum pe internet ca nu va fi chiar pe sub intreg orasul ci doar sub zona sa critica, centrala, va avea vreo cativa kilometri. In rest probabil va fi tot sector tip autostrada.

Ma gandesc la faptul ca sunt si ei in criza economica, ma gandesc si la faptul ca au fost si ei tara comunista, ma gandesc ca Cehia e jumatate cat Romania, iar Bucurestiul e exact cat Praga... Pe la noi, singurul loc in care am vazut ca se munceste laudabil la infrastructura rutiera a fost pe la Turda, pentru viitoarea autostrada. In rest tot un nod si-un blocaj rutier. Avem trafic catastrofal, fie ca vorbim de Sibiu, de Bucuresti, de Sebes (biet oras sectionat de 2 drumuri nationale!), Cluj (pana se da in folosinta autostrada - dar chiar si dupa aceea, fiindca in centrul orasului mai sunt multe de rezolvat) si lista asta e interminabila - fiecare cu experientele sale. Iata cum praghezii lasa autostrazile SF suspendate in pace, ca sa nu incurce probabil avioanele prin spatiul aerian si gandesc dar mai ales PUN IN PRACTICA un astfel de proiect care sigur va da rezultate excelente.

Cehia vs. Romania ca diferenta dintre Johannis si Boc.

PS: Hai (totusi) CFR-ul azi, desi sunt cam sceptic in ceea ce-i priveste!

Ziua in care minunea se poate infaptui

Scriam acum cateva zile despre guvernul Boc. Mult, plictisitor si revoltat in acelasi timp. Scriam si parca simteam ca asist la o ingropaciune a sperantelor ca vreodata vom primi ceva bun de la politica.

N-a trecut mult si minunea se pare ca se intampla. Zilele acestea sunt parca precum o Revolutie. Asa ar trebui sa fie pentru orice sibian, locuitorii acestui oras fiind cei mai in tema vis-a-vis de subiectul zilei: posibila numire a lui Johannis ca premier. Nu este sasul-romanul un zeu dar infaptuirea acestei minuni politice nu poate decat sa ne dea mari sperante. Nu este infailibil dar acest act politic este un pas precum cel al lui Neil Armstrong in politica romaneasca. Nu credeam ca cineva va renunta vreodata de bunavoie la puterea acaparata politic pentru a o ceda cuiva care si-a dovedit priceperea. Sigur, n-am fost niciodata un sustinator orbit al lui Johannis, totdeauna am stiut ca se poate face si mai mult insa... Atunci cand am cunoscut alternativele, cand am vazut cu adevarat ce avem de ales, intre el si cine se pune balanta am devenit convins si eu ca doar el poate fi ales. Restul.... Mai bine sa nu aflati niciodata: tipul acela uman de presedinte de CAP ajuns intr-o noua era politica in functii de decizie.

Iar daca in ceea ce privea Johannis pentru Sibiu am avut unele dubii acum, in ceea ce ar putea privi Johannis pentru Romania nu pot spune decat ca sunt complet entuziasmat. Este exact omul care poate reformula total politica romaneasca: poate inlocui prostia si parsivitatea, poate arata ca se poate incepe o propozitie si fara demagogie, poate face ordine reala in lucruri - doar sa i se dea puterea. Faceam o comparatie intre 2 interviuri: unul cu Boc si altul cu Johannis. E chiar simplu: schimbati textul de pe burtiera de la Johannis si scrieti in loc de "Primarul Sibiului" "Prim Ministrul Romaniei". Bun! Acum priviti cu atentie jocul scenic al celor doi implicati. Da! Asta e schimbarea, atat de mare e pasul in fata pe care-l poate face Romania acum!

Am sperante de la Johannis, nu pentru ce va face crizei economice, pentru cum o va pune la podea. Trebuie timp pentru asa ceva si nu cred ca cineva e dispus sa lase un guvern apolitic sa tina totul pentru ei fara a hrani clientela politica. Am sperante insa ca prin putinele sale gesturi, prin mediatizarea de care va beneficia, va educa romanii. Il vor vedea pana si taranii din satele rupte de civilizatie ale Moldovei si e imposibil ca dupa ce zilnic vedeau doar politicienii actuali, vazandu-l pe Johannis sa nu spuna: "Da, uite un domn." Johannis va arata ca un politician poate fi si respectat, dar si pretuit, fara a face bai de multime, fara a spune cuvinte mari ci tocmai spunand lucrurilor pe nume, in felul rece pe care a facut-o si pana acum. Sper ca prin comportamentul sau sa reformeze total clasa politica romaneasca: nu fiindca e sas, nu fiindca e ardelean ci....fiindca asa trebuie. Sa ii oblige pe ceilalti nu sa-l izoleze prin contrast ci sa se chinuie sa fie asemeni lui. Poate ramane in constiinta populara drept un Stolojan si, ceea ce nu stiu daca banuiesc partidele, daca va face treaba ne putem astepta ca in 2014 sa candideze la presedentie. E de mirare ca se ofera o astfel de sansa, o asemenea portita Romaniei! Miracolul se va petrece doar daca maine Basescu va accepta propunerea partidelor si, dupa cum a demonstrat pana acum, presedintele actual e omul surprizelor. Ar fi o greseala tactica incredibila din partea sa sa-l accepte pe Johannis, ar fi un gest de sinucidere politica acum inainte de campania electorala. Asadar ma astept ca maine sa se puna punct viselor. Dar daca se va implini?

Nu ma gandesc ca aceasta functie e o provocare prea mare pentru un fost profesor de fizica. In functia aceasta trebuie doar sa vrei, sa gandesti, sa te mentii independent si integru, sa te dedici si oamenilor iar Johannis a dovedit astea. La fel a fost si la inceputurile sale la Sibiu. Nici eu nu l-am crezut in stare dar... ma bucur ca m-am inselat. Asadar daca isi va putea face o echipa dupa placul sau atunci va fi negresit peste tot ce a gandit Romania ca ar putea avea vreodata. Avem dreptul sa speram..

Altceva ma sperie insa. Citesc pe net tot felul de stiri despre Johannis si implicit forumurile. Astea sunt locurile unde se declanseaza greata! Nu stiu daca sunt activisti de partid ai PDL sau daca chiar sunt naivi, dar atatea vorbe defaimatoare la adresa lui Johannis si atata minciuna politica nu am vazut niciodata la un loc. Poate ca bucurestenii nu se informeaza si iau drept bune idei precum cele scrise in Justitiarul Sibian - un ziar pe care nici vecinii redactorului sef nu cred ca-l digera, o fituica la dispozitia oricui da banul. Sigur nu se informeaza cand nu au habar de ce Johannis a fost cu Basescu si acum parca ar fi impotriva lui, cand il considera omul PNL-ului. Citesc idei nationaliste dar si idei frustrate de genul "deh, e un neamt!", ca si cum asta ar tine loc dar ar si bloca alte dovezi. Da, chiar la Mircea Badea, din ce in ce mai tembel, vedeam cum isi dadea in acelasi mod si forma miticeasca din nou dovada incompetentei de analiza. Pe prea putini am auzit sa spuna ca inainte de a fi neamt, Johannis este un om care a demonstrat! Care a castigat alegeri cu scoruri electorale incredibile, deci un om care chiar are increderea deplina a celor ce depind de el. Oare nu cu astea trebuiau sa inceapa vorbele despre actualul primar al Sibiului?

Nu, fiindca dupa cum foarte bine zicea Florin Chilian "Problema romanilor este ca au amestecat curvele cu sfintii".

Las la final un clip excelent facut de Realitatea TV despre Johannis acum cateva luni:

REALITATEA.NET - Proiect de preşedinte - episodul 8: Klaus Johannis, neamţul

Guvernul lui Umil

Acum cateva zile s-a fracturat Guvernul. Niciun regret; si-asa guvernul Umil Boc (sau doBitOC - daca e sa fiu neobrazat) a fost si ramane probabil cel mai slab de pana acum din Romania post-revolutionara. Problema este ca doar s-a fracturat si nu si-a rupt gatul de-a binelea.

Pana acum institutia asta era ca un jug la care unii trageau intr-o parte si altii in alta. Acum rebelii au fost inlaturati iar atelajul guvernarii va merge incotro ii va dicta carutzasul Basescu. O fi bine? Nu are cum!

In plina criza economica sa ai guvern care cade de la sine, din cauze politice si nu sociale nu poate fi decat dezarmant. Daca n-a rezistat nici la socurile interne atunci cum ar putea sa faca fata seismelor sociale ce vor urma? Salarii mai mici la toata lumea, somaj in crestere, bani, chiar si asa, inexistenti... Cine va tolera situatia asta? Uite asa vor invata romanii sa lepede dezinteresul politic si sa faca politica dar una indreptata in jos (adica "Jos Guvernul", "Jos Cine e sus"). Situatia va deveni stringenta in maximum 6 luni fiindca va fi fara precedent. Revendicarile nu vor mai fi ca pana acum, axate spre prosperitate ci spre subzistenta. Daca lacomia poate fi stavilita si astamparata atunci cand vine vorba de foame si despre instinctul de insecuritate al omului nu stiu ce si cine mai poate dribla doar cu vorbe. Oamenii nu mai au unde sa plece fiindca peste tot e criza asa ca salvarea o vor cauta in tara. Se vor cere solutii rapide si eficiente iar daca nu inlocuirea celor ce nu le pot da. Nu credeti ca se poate rasturna astfel letargia actuala? Aveti rabdare..Si nu uitati un lucru: Parlamentul e 2/3 de alta coloratura decat Guvernul actual si il poate dinamita oricand. Uneori interesul electoral si populismul pot face minuni, precum o minune ar fi cea a alegerilor anticipate (unii vor renunta de bunavoie la fotoliile lor parlamentare pentru a si le risca la urne). Depinde...Cand riscul nu e chiar asa de mare si cand include posibilitatea acapararii puterii depline viziunile se mai schimba, devin mai curajoase.

Cum vor rezista asediatii din Guvern? Exact la fel ca in evul mediu cei dintr-o cetate. Nu cred ca in Romania exista institutia "demisiei", a renuntarii benevole la putere astfel incat ceea ce va urma va fi la scara sociala exact ca o extractie dentara fara anestezie. De ce toate astea? De unde e sursa tuturor relelor?

Foarte simplu: jocul politic. Atunci cand s-au castigat alegerile anul trecut, toata lumea trebuia sa constientizeze ca nu e momentul impartirii prazii, chiar inaintea crizei ce venea rapid, ca un torent. Nu s-a pus niciun stavilar, Guvernul nu a aratat niciodata precum "armata la ridicat diguri din saci de nisip". Inconstienta? Dezinteres? Nepricepere? Prostie? Cu siguranta cate putin din toate astea.

Acum au facut o diviziune celulara a ministrilor. Fiecare a mai preluat cate un portofoliu. Asadar, jumatatea de fost Guvern a devenit azi un Guvern intreg. Ca si cum cealalta era jumatatea stricata. De fapt rezultatul ramane doar de jumatate de capacitate din ceva prost, adica de 2 ori mai prost decat originalul. Mai conteaza ca un Blaga vine la Interne, ca Udrea isi poarta acum poseta-sacosa si pe la Mediu, ca insusi Umil Boc omul ce arata ca o minuscula devine majuscula la Educatie sau ca "o plomba" a preluat Sanatatea? Conteaza si nu prea.

In cele 2-3 zile de criza guvernamentala am auzit pronuntata solutia apolitica: guvern de tehnocrati. Imediat, cei care aveau sa acapareze acum puterea au respins categoric aceasta varianta. Pai cu ce sunt mai buni politicienii decat tehnocratii? Sunt mai in tema pe domeniul la care sunt distribuiti? Sunt oameni care dau semne de geniu? Au cumva dovezi ale unor reusite? Nicidecum: sunt controlabili, sunt docili si ei, asemeni celor pe care-i vor promova de sus in jos prin Ministere reprezinta niste guri de hranit. Caci doar de aceea se cheltuiesc milioane de euro in campanii electorale! O investitie ce se cere amortizata si dusa neaparat pe profit! Deci cum sa renunti de bunavoie la putere dupa ce te-ai straduit atat sa pui mana pe ea? Ilogic, nu?

Situatia e un pic asemanatoare cu cea de pe vremea comunistilor. Nu conteaza valoare ci conteaza activismul de partid. Daca esti in partid poti sa te pricepi la tot si la nimic, caci poti partidul e ca duhul lampii lui Alladin - te poate duce oriunde. Nu e o meritocratie aceasta ci un "capitulism". Pentru rude, prieteni si colegi de ginta mereu se vor gasi locuri caldute. Pui un ministru blond la Mediu, el schimba radical structura Ministerului, toti secretarii de stat din subordine se inlocuiesc (de fapt asa au si venit, asa si pleaca, dupa culoarea politica) apoi acestia isi stabilesc cabinetele pe aceleasi criterii si la final se schimba si situatia in judete pentru a fi deplina caracatita. Bine-bine, dar cine mai si lucreaza, cine mai si produce ceva conform cu specificul Ministerului fiindca e ca si cum intr-o firma de software ai angaja doar absolventi de uman!

Pana acum era simplu. Nimeni nu producea nimic, lucrurile mergeau de la sine, din inertia europeana. Acum insa...

E pur si simplu un sistem fanariot in care fiecare incearca sa adune cat mai mult in timpul ce sta in pozitia privilegiata. Atat si nimic mai mult. Iar Poarta, marea Poarta care numeste si renumeste cautati-o la Cotroceni. Pasha Basescu e capul tuturor relelor si decapitarea sa la alegerile din noiembrie va fi momentul istoric esential pentru felul in care Romania va traversa criza. Sau mai bine intrebati-va altfel: o va traversa?

Telenovela pisiceasca

Armando a aparut prin curtea de la Gura Raului pe la sfarsitul lui mai, cam in aceiasi perioada in care la Sibiu aparea Kitty. Nimeni nu stia nimic despre el: de unde vine, cine ii sunt parintii, ce planuri are. Oricum, era cam mic sa aiba planuri mari: doar o luna-doua de viata. Parea insa sa se descurce destul de bine in pielea pisiceasca, stia sa se gospodareasca singur si ii mai ramanea si mult timp de joaca. Era clar ca trecuse prin partea grea a vietii fara sa-si prinda coada. A fost luat ca atare si uite asa, in doar cateva zile, el era motanul in curte.

I s-a dat nume de telenovela, Armando, desi mai potrivit tinand cont de cat de tigrat era ar fi fost un nume de genul Sandokan (stiti, "Sandokan, tigrul Malaeziei" - film excelent de aventuri in epoca mai comunista). Si s-a apucat de treaba, adica de o existenta uzuala a unui motanas intr-o curte plina de copii: joaca, scarpinari, somnic, torcaiala, inspectii si explorari, fugareala. Zilele au trecut una dupa alta, precum se insira episoadele intr-o "latino-americana", fara a se intampla de fapt nimic important la subiectul esential. Armando crestea cat... altii in acelasi timp, poate doar o idee mai putin. Suspect dar nu din cale-afara. Nici cand a intalnit-o pe Kitty nu a fost un moment esential. Doua trei adulmecari de complezenta si apoi dezinteres.. Bineinteles, era prea mic...

Toata aceasta succesiune de fapte si intamplari banale pentru Armando a luat sfarsit brusc si brutal. Un intelept deghizat in zidar, cu adanca experienta de viata si interes pentru tainele lumii a avut curiozitatea de a se uita mai atent la felina curtii. Si atunci a venit momentul adevarului:

"Asta nu e motan, e pisica!...".

........................................

Cine pe cine sa se supere? Cine sa se fi uitat, sa fi verificat? Toata lumea a uitat sa controleze acest aspect. Toti au luat faptul servit drept adevar. Cred, de fapt, ca nici Armando nu stia ca el e de fapt pisica. Va dati seama ce soc: transexualitate la minut.

La nici cateva ore dupa esentiala descoperire Armando se numea Katy iar apoi, in cateva zile, nemaisimtindu-se probabil motanul in curte, cu autoritatea si onoarea ravasite iremediabil a disparut.

.........................................

Telenovela este insa in desfasurare, in asteptarea punctului culminant. Probabil ca vreodata Katy se va intoarce insa:

Atunci cand va fi din nou...Armando.

Plecand din tara lui soare-rasare si apune...

Ziceam acum o vreme ca voi povesti putin despre experienta mea europeana din aceastavara. Fiindca imediat se va fi implinit o luna de cand am revenit in tara, cred ca acum ar fi ultimultren de relatat, cat inca amintirile sunt improspatate de real si nu de legende reincalzite.

Cum a fost? Bine.. Raspuns stas, evident. Pai daca era rau ma mai apucam sa povestesc? Inghiteam oul fierbinte si taceam. De ce nu foarte bine? Ei, doar ma stiti carcotas, as gasi oriunde cate ceva de comentat.

Asadar traseul: Sibiu (ca-i primul si ultimul, intotdeauna) - Budapesta - Viena - Praga - Praga- Praga - Praga - Dresda- Karlovy Vary - Brno - Bratislava - Budapesta si Sibiu (vedeti,

v-am zis ca-i si ultimul!). Destule de multe orase, s-ar putea zice, destul de variat decorul si...da, chiar asa este. Excursie cu autocarul in teritoriu, ca mai toate cele 1000 de grupuri de turisti asiatici pe care i-am vazut pretutindeni. Poze cu duiumul, vreo 1700 in brut si vreo 6-700 ramase dupa prelucrare asadar, lesne de inteles, alte sute de mii de imagini prinse doar de retina.

Stiti, nu-i tocmai rau sa travel-uiesti cu autocarul. Stres minim, preocupari doar de umplere a timpului de transport, cea mai buna uitatul pe geam. Nu-i problema de inghesuiala, daca n-ai dormit bine noaptea poti recupera eficient in autocar, daca amortesti se fac pauze destule, uneori enervant de multe... Dar asa e democratia trebuie sa respecti toate minoritatile, mai ales cea "pishacioasa", fiindca deh, nu le poate veni la toti in acelasi timp nevoia. Grupul insa e cu bune si cu rele. Chiar trebuie sa incerci sa multumesti pe toata lumea, unii mai intarzie pe ici pe colo, sau au alte puncte de interes pe care tu nu le-ai agrea in mod special dar, per ansamblu e totusi bine sa te identifici lui. Daca e pe mai multe zile apuci sa-ti faci prieteni noi, ai cu cine schimba o vorba, cu cine glumi, cu cine te intrajutora. Dar, toata problema la acest gen de excursii e ca factorul imprevizibil lipseste cu desavarsire. Devii o mica leguma transportata de ici-colo, un spectator la un film ce este de fapt viata ta. Grupul de turisti condus de ghid se misca pe acelasi traseu, ca pe sine de tren, vezi ceea ce vad toti ceilalti, probabil chiar in aceiasi ordine si te transformi in inca un +1 la un numar care imbogateste pentru altii suma aceea colosala de turisti ce o face pe Udrea a noastra sa se inverzeasca de frustrare...si neputinta. Acum chiar pot decide: personal, sunt adeptul excursiilor cu macar o mica doza de aventura, pe cont propriu, cu o harta in fata, in bataia vantului vointei mele.. Fie cu masina, fie cu trenul, oricum, doar sa nu fiu legat de un grup colosal. Iar ghidajul? Cu engleza (vorbita sau mimata, engleza manuala) te poti descurca pretutindeni si, la cantitatea de informatie existenta azi pretutindeni ma pot lipsi de ghid si de explicatiile sale intr-adevar atotcuprinzatoare, imi pot selecta eu doar ceea ce ma priveste direct. Stiti prea bine ca imaginile sunt cele care fac cat 1000 de cuvinte, iar daca nu ma credeti, voi adauga evident dupa articol vreo cateva fotografii (greu de ales doar cateva!) si poate veti ajunge la concluzia mea: decat sa scrii post-ul asta, mai bine puneai doar pozele. Asta e opinia mea, pe cont propriu totul are alta savoare. E mai interesant sa descoperi tu decat sa iti descopere altcineva, e mai interesant sa te ratacesti putin pentru ca apoi, regasind calea sa cunosti si mai bine zona. In primul rand e mai interesant sa vezi putin si pe langa traseul turistic, sa vezi putin "din spatele scenei", fie ca e vorba despre orasul de zi cu zi, fie ca in cauza sunt elemente pe care unii nu le considera prea importante din punct de vedere turistic. Am pornit pe cont propriu si la Budapesta si la Praga, noaptea tarziu, la picior sau cu metroul si cred ca acele 2 mici excursii m-au facut sa vad in alt mod cele 2 orase. Praga cu plus, Budapesta cu minus. In rest conditiile de cazare au fost bune, mai mult decat suficiente.. Nici nu ar fi contat prea mult cum erau hotelurile tinand cont ca plecai dimineata la 8-9 de la hotel si te intorceai seara la 21-22. Un dus, papica si somnicul... Puteau sa ne puna pe toti intr-o camera, ca la munte la prici si nu cred ca ar fi contat. Nu mergi intr-o astfel de excursie ca sa stai la hotel, asta e cert!

Cum nu eram familiarizat cu iesitul asta din tara ma asteptam la un soc mai puternic. Spun si eu ca toata lumea ca e o prapastie evidenta intre Romania si restul acestor tari. Pentru mine diagnosticul e clar: totul porneste nu de la sansa, nu de la bani, nu de la ajutorul tarilor occidentale prietene ci pur si simplu de la civilizatie, de la felul oamenilor de a fi, nu doar individual ci mai ales ca si colectiv. Din ce mi-am dat acum seama Occidentul incepe de la Budapesta, incolo. Pana in capitala Ungariei, atat cat am vazut, nu am fost extaziat. Avem si noi o Romanie care seamana cu zona aceasta, fie ca vorbim de Banat, fie de Transilvania. Nu va lasati pacaliti de infrastructura, de amenajarile oraselor, de autostrada. Astea sunt treburi in general pastorite de la centru (capitala), acelasi centru care pentru noi e o piatra de moara legata de dupa gat. Din autocar am apucat sa vad putin si pe deasupra portilor. O privire in curtea omului iti poate spune multe despre cum este si nu mi se pare a fi diferenta mare fata de Transilvania. Dar cand ajungi la Budapesta...

Potentialul turistic al Bucurestiului comparativ cu oricare dintre aceste orase este ZERO absolut. Incadrarea turismului in zona sau de fapt a orasului in turism este in multe locuri extra-iscusita. Atunci cand ai poduri si cladiri ca Praga, Budapesta sau Viena imaginea parca cere vreo cateva cete de turisti gravitand in jur. Ce nu mi-a placut totusi la Budapesta? Budapesta e undeva la jumatatea "drumului dezvoltarii" intre Bucuresti si Viena. Ceva din vechiul comunism apare la tot pasul. Fie ca e vorba de autobuzele vechi si cam rablagite Ikarus (cele care nu mai sunt demne nici pentru Sibiu, daramite pt Bucuresti! - da, dar veneau la Budapesta din 5 in 5 min parca!), fie ca vezi si acolo statii de autobuz jerpelite si mazgalite, mult beton cenusiu ce strica uneori caramiziul cladirilor vechi, fie ca vorbim despre omologii boschetarilor si aurolacilor din Bucuresti, fie ca nu e aceiasi randuiala in toate ca in alte parti occidentale. Am nimerit la Budapesta si la capatul unei zile cam calduroase asa ca prima impresie a fost ca "orasul pute", ca sa o spun elegant. Ora 1 noaptea si primeai doar aer statut, parca tot mai statut cu cat te apropiai de Dunare. Nicio adiere, nimic. De unde cred ca venea in primul rand mirosul? Se udau strazile principale. Am numarat vreo 5-6 cisterne de acest gen care treceau si de 3 ori pe acelasi drum. Atata caldura se adunase incat apa parca era imediat evaporata, cu consecintele olfactive amintite. Am apucat sa vad o mica particica din oras noaptea, am fost pe cateva stradute pe care nu mai circula nimeni la acea ora (era duminica noaptea si oamenii erau in pat-starturi pentru o saptamana de munca), un oras straniu dar frumos precum un loc de joaca parasit pentru o scurta vreme de copii. Am vrut sa vad Dunarea noaptea, cu Parlamentul, cetatea si bisericile din jur, cu mii de lumini pretutindeni, cu podurile ce se succed precum trecerile de pietoni pe bulevardele noastre. Frumos, nimic de zis altceva in plus (sau in minus).

A urmat nordul Ungariei (fara ceva impresionant, cel putin pentru mine) si apoi Viena. Parca toata lumea imi desenase la superlativ Viena. Ma asteptam sa fiu uimit, sa fiu strivit de atata frumusete. La cate vorbe frumoase auzisem ma asteptam ca in centrul Vienei sa fie scara ce urca la ceruri, direct in Rai. Primele impresii austriece au fost: toate terenurile agricole lucrate, toate intr-o culoare si nu mozaicuri precum la noi. Asta a fost valabil de fapt pentru toate tarile vizitate mai apoi, o explicatie pentru agricultura medievala de la noi. In Viena, printre zeci de fotografii cu care-mi torturam aparatul, stand pe culoar, la parbriz, chiar langa soferul autocarului, am apucat sa vad destule cat sa-mi pot da seama ca intr-adevar, astia sunt extraterestrii pe langa noi. Obisnuit cu Romania, n-ai cum sa nu observi cat de ordonat e traficul, cat de simple si eficiente par toate intersectiile, cum strada si traficul nu acopera privelistea cladirilor. Sau poate tocmai cladirile sa fie cele care ordona oamenilor "Fiti cuminti sau ne prabusim pe voi de rusine!"?! Am vazut cum tramvaiele vieneze ale transportului urban, aparent comune, fara cine stie ce dezvoltari tehnologice, merg mai repede pe strazi decat un autocar international, am vazut curatenie si, in ton cu cladirile, mult alb. Bineinteles, albul a devenit zdrobitor in centru, Ringul vienez fiind cu adevarat fara cusur. Fara cusur dar parca monoton in perfectiunea sa. Furnicar de oameni, de toate natiile, de terase. Trageam cu urechea si auzeam vorbindu-se chiar si romana mioritica-misto-trendy, la un celular, dar cel mai des vedeam arabii. De ce? Fiindca erau multi, intr-adevar si fiindca ei contrastau atat de mult cu restul peisajului. Cred ca asta va fi peste timp o problema a Vienei, numarul tot mai mare de imigranti arabi. Priveam ceva mai tarziu la ferestrele caselor mai vechi din vecinatatea centrului si vedeam parca doar arabi, la fereste si pe strazi. Poate ca otomanii s-au oprit la portile Vienei acum mai multe sute de ani dar cred ca acum s-ar putea s-o cucereasca. Ce altceva nu mi-a placut in Viena? Preturile ridicol de mari (o Cola de 0,25l era 3 euro!) si disparitia completa a oamenilor de pe strazi, in cartierele marginase. Ne-am rotit o vreme cu autocarul pe la ora 21-22 pe niste strazi in jurul hotelului si desi erau case peste tot nici urma de om pe strada doar din cand in cand cate-o masina. In vreo 45 de min de mers cu autocarul nu cred ca am zarit vreun om! Ma si intrebam pentru cine au mai facut ei acel mobilier stradal, cosuri de gunoi, statii de autobuz de vreme ce acele locuri pareau rupte dintr-un oras-fantoma. Probabil au alt ceas biologic, la noi la ora 22 inca e agitatie pe strazi si, din cate stiu, cu cat mergi mai spre sud-est ora aceasta de adormire a strazii avanseaza. Am vizitat insa in Viena cate ceva, evident, cel mai mult s-a stat la Schonbrunn. Poate ma credeti nebun dar turul interioarelor palatului nu mi s-a parut neasemuit. Dimpotriva, chiar un pic asemuit cu Palatul Brukenthal! Singurul lucru net superior este incarcatura istorica a locului, deciziile care s-au luat aici si personalitatile ce i-au trecut pragurile. Gradinile insa salveaza total si desavarsit situatia! Atat de frumoase incat daca as fi copil vienez visul meu cel mare pentru cand voi fi mare va fi sa ma fac gradinar pentru a ma putea ocupa de gradinile Schonbrunn-ului. Imense, aranjate parca cu penseta... Scria si la ei undeva"nu calcati pe iarba", dar nu ca la noi, mare si acoperind parca tot spatiul verde. Singurii turisti pe care i-am vazut in mod constant sa incalce aceasta regula au fost cei asiatici. Ce nu face omul pentru o poza, nu? O faceau cu un aer natural, fara nicio ratiune. Probabil ca la ei spatiile verzi nu sunt atat de intangibile omului cum sunt la noi. Asa o fi, probabil conditia e ca omul sa nu fie animal! Per ansamblu Viena a fost frumoasa insa, nu stiu, uneori prea multa reclama strica. Creste prea mult nivelul asteptarilor si realitatea, oricat s-ar cazni ea, nu mai poate face fata! Dar Praga....

A urmat trecerea in Cehia. Dintr-o data decorul s-a mai schimbat. Poate sa fie vina anilor de comunism sau poate firea oamenilor insa asa, tam-nisam, casele nu mai erau toate atat de perfecte, strazile se mai terminau si in coada de peste, pomii nu mai erau toti ca din revista... De fapt ma simteam mai bine: totul devenise mai uman.

Pentru mine Cehia a fost cheia si farmecul acestei excursii. Atat cat am vazut am ramas incantat. Sigur, citesc acum ca de fapt Praga ar fi unul dintre primele cinci "cele mai periculoase orase ale lumii" dar asta nu s-a simtit deloc din postura de turist. Probabil ca aveau si ei hoti de buzunare, dar la ce buzunare aveam noi romanii cred ca de fapt noi eram pericolul pentru ei. Evident, nu am vazut toata Cehia dar la prima, a doua si a treia impresie pot sa spun ca sunt fascinat. Spun mereu de cand m-am intors "Cehia e exact ce ar trebui sa fie Romania!". Pai se aseamana atat de mult cele 2 tari (de fapt Cehia - Moravia si Bohemia - cu Transilvania, ca relief, in special), comunism a fost in amandoua, doar ca la ei unul ce a intampinat rezistenta reala a populatiei, tot asa, Praga, capitala, e mult mai mare decat celelalte orase deci e centrul efectiv politic si economic, buricul pentru toti si toate si...cam aici se termina asemanarile. Probabil ca ei au fost intotdeauna peste noi, insa un pic mai putin in vremea comunismului si mult mai mult acum. Au reusit sa recladeasca totul urgent si acum urmele comunismului se mai vad doar in anumite zone rezidentiale, acele blocuri cunoscute si noua. In rest insa o tara cat se poate de occidentala avand toate ingredientele: turism, servicii de calitate, trafic suficient de fluent si mari proiecte de infrastructura (daca ma refer macar numai la tunelul auto de mari dimensiuni ce se construieste in Praga, pe sub intreg orasul). Oamenii, atat cat am avut de-a face cu ei, la restaurant, magazine de suveniruri, in metrou intrebandu-i de directii sunt mai mult decat ospitalieri, afiseaza o seninatate si o prietenie cum eu nu am mai intalnit decat la noi, prin partile Maramuresului sau Salajului. Pacat ca au o limba imposibila din care nu poti deduce o iota si doar dublarile asigurate de localnici sau inscriptiile bilingve te mai salveaza. Vazand si Dresda, cea despre care pot spune doar un "mda" pot afirma ca cehii sunt tot un fel de nemti, doar ca varianta calda a lor. Sunt oameni placuti (nu extraordinar de frumosi, dar nici urati ca nemtii!) si, macar aparent, au o mare pasiune pentru sport. Peste tot in Praga, intr-o urbe in care imobiliarul trebuie sa fie la mare pret, am vazut terenuri si sali de sport. Fie pentru hochei, fotbal, tenis, volei pe plaja (da, chiar langa hotelul nostru!), amenajari pe apa pentru canoe si multe ambarcatiuni, fie de canotaj sau ambarcatiuni cu vela. Iar cand am vazut prin supermarket-ul de langa hotel vreo cativa cam cat mine de inalti si de doua ori mai lati, probabil hocheisti, m-am convins definitiv.

Praga e categoric impresionanta. Un oras vechi central imens, neperturbat de nicio intruziune moderna in care valurile de turisti se succed ca intr-o mare agitata. Un traseu turistic clasic ce porneste de sus, din cetatea Pragai, Hrad-ul, care coboara de pe deal pe niste scari prelungi, se trece peste Podul Carol, cel mai frumos loc al Pragai, un pod marginit la cele doua capete de doua turnuri mari, decorat cu o multime de statui ale sfintilor si populat cu zeci de artisti si enterteineri stradali. In fine se ajunge in orasul vechi, asemanator pe alocuri din punctul de vedere al cladirilor cu Viena dar cu o piata centrala de cu totul alta factura, ce aminteste de un oras medieval, plina de biserici si turnuri (in care se poate evident urca - dar cu liftul!). Seamana ici-colo cu Sibiul doar ca daca la noi in 15 min parcurgi centrul istoric dintr-o parte in alta la ei cred ca iti trebuie cateva ore (sunt cateva statii de metrou insirate doar acolo). Am deviat putin de la traseul clasic si, luand-o pe niste stradute inguste am descoperit o multime de deschideri piete mai mici la tot pasul pline de terase ce completau aerul boem, ca doar ne aflam in Bohemia! De fapt asta e Praga: o impletitura intre gothic si boem. Peste tot decoratiuni pe case (ca si in Viena), peste tot terase, magazinase si turisti, Doamne ce multi turisti! Am iesit vineri seara mai apoi in oras si desi nu se intampla absolut nimic deosebit in Praga era o ingramadeala pe strazi ca la noi la debutul anului cultural. De la inaltimea mea vedeam doar o mare de capatani, peste tot... Ziceam intotdeauna de Sibiu ca imi place fiindca de fiecare data cand ies in centru descopar cate ceva nou, cunoscut, vazut, dar parca de fiecare data altfel. Pai atunci Praga e un oras in care te-ai putea plimba saptamani intregi simtindu-te ca intr-o dragoste la prima vedere. Am avut parte si de o excursie cu vaporasul pe Vltava asortata cu treceri pe sub multele poduri, cu o urcare si coborare pe ecluza, cu salutari cu mana catre alte vaporase ce treceau in convoaie in susul sau josul apei. Totul intr-un decor de sa ramai cu ochii cascati. Ca un bonus din partea Cehiei am vizitat si statiunea Karlovy Vary, aproape de granita cu Germania, un fel de actual dar mai ales trecut Monte Carlo al Europei Centrale. Ape termale, decor ca la poale de munte, arhitectura de inceput de secolul XIX... frumos si nimic mai putin. Fusesem in tema cu chestiunea asta asa ca am venit pregatit de o balaceala intr-un asemenea loc. Nimic nu prevestea cat de frumos avea sa fie totul. Si nici primele semne nu erau prea incurajatoare: de pilda, un hotel-baza de tratament construit intr-un stil cam comunist, ceva in genul celor de la Caciulata. Da, dar construit pe un deal, un pic deasupra statiunii. Da si daca tot era construit acolo, avea o terasa. Si pe terasa, piscina termala! 30 de grade apa, 27 de grade afara si un pic de vant. Apa calda si cu un fel de presiune venita de sub care parca facea un fel de masaj greu sesizabil. Cert este ca dupa inot toti cei care am fost la piscina dadeam semne ale unei stari de mare energie. Interesant, nu? Dar mai bine las poza sa vorbeasca.

Ce-ar mai fi de notat din Cehia? A da! Comandati supa de usturoi si neaparat cereti si o Kofola! Am comandat in primul restaurant de pe drum in care am intrat si, de atunci inainte am baut de asta incontinuu. Un fel de Cola locala, de fapt un Pepsi Lemon dar mai acrisor si amarui. Foarte buna si nu e doar parerea mea. Atentie la metrou in Praga, la bilete. Au niste automate de bilete aproape imposibile doar in ceha si e imposibil sa scoti ceva de la el, poate doar prin tortura. Exista insa undeva micut un butonas de engleza care il face pe loc sa se transforme in ceva inteligibil. Ce mi s-a mai parut interesant a fost ca in aproape fiecare statie de metrou am vazut localnici care indrumau mai mult prin semne turisti pierduti in invalmaseala lingvistica ceha si, tot legat de metrou, la ora 22.30 fiecare statie de la metrou devenea plina de oameni la fiecare garnitura ce sosea. Orasul traieste mai ales seara! Sigur ar mai fi multe de spus/povestit. O voi face prin pozele ce le voi mai atasa ici-colo toamna asta. Pentru mine e insa clar: decat de doua ori Viena, mai bine o data Praga!

Am mai vazut la intoarcere fugitiv si Brno, un fel de Sibiu din punct de vedere turistic, iertata fie-mi lipsa de modestie si Bratislava, respectiv un pic de Slovacia. Nimic deosebit, atat cat apuci sa vezi de pe autostrada, fiindca da, au autostrada. O imagine frumoasa cu Dunarea, de undeva de sus si cam atat ramane in memorie. Se vede ca din vechea Cehoslovacie aceasta tara era sora mai saraca. A urmat Budapesta, un hotel de 4 stele langa aeroport care tocmai prin faptul ca vroia sa fie prea luxos devenea enervant. Adica, doar un exemplu, la 3 stele in Praga iti ofereau internet wireless si tot ce mai trebuia (ca doar de aia si pentru descarcarea pozelor carasem laptop-ul cu mine) iar la Budapesta trebuia sa dai vreo 4 euro/ora pentru internet?!? Sa nu auda RDS-ul de asa preturi! Iar apoi reintoarcerea la barbaria stradala de la noi. Stiti, nici cehii nu au peste tot autostrazi dar nu stiu cum se face ca la ei s-a mers mult mai bine, la 90-100 km/h pe o singura banda, decat la noi de catre Arad incoace. Oare de ce? Probabil fiindca nu vedeai vehicule incete, gen tractor (ca de caruta nu putea fi vorba) si, mai ales, fiindca depasirile nu se faceau in maniera de razboi de pe la noi. Cam asta e de fapt si ideea civilizatiei: uniformitatea in normalitate. Daca toata lumea isi vede de treaba, nimeni nu iese din rand, incurcand astfel alti 5, sunt toate sansele ca pentru toti sa fie nu mult, dar putin mai bine. Si putin cate putin da pana la urma si mult..

In fine.. Nu visez acum doar Occident, nu mi se pare ca orasul meu e ultima cocina din lume. Locurile n-au nicio vina caci pe toate le-a facut Dumnezeu. Oamenii insa sunt vesnica problema iar acum cand mai cedez cuiva prin trafic ori cand directionez vreun turist ratacit prin oras nu mi se pare ca fac vreun act de caritate ci, gandindu-ma mai ales la cehi, versiunea idilica a romanilor, un act pur si simplu de normalitate. Dar oare nu e normal si sa existe aceste diferentieri ale normalului? La o adica Praga este asa cum am descris-o in vreme ce in Bucuresti tocmai a mai fost o data o inundatie de la ploaie fiindca, asa cum "ii sta bine" unei capitale europene multe strazi nu au canalizare. Asa ca de ce sa te duci in Cehia sa vezi gothicul conservat in modernitate cand tu ai evul mediu direct acasa?!