Imaginati-va ca teroristul care e tentat sa comita maine un atentat ar sti ca nu va beneficia de nicio atentie din partea media, niciun detaliu al carnagiului savarsit nu va fi popularizat si ca moartea sa va fi tratata cu aceeasi importanta ca strivirea unui gandac de bucatarie. Va mai savarsi ceea ce are de gand?
Poate n-ati inteles pana acum un lucru comun tuturor acestor atentate sangeroase: teroristii nu vaneaza oameni, vaneaza atentie! Iar mass-media si publicul ei captiv (si deseori orb) le ofera acest premiu. Pentru un atentator, a omori cativa oameni intr-un colt indepartat de lume nu reprezinta o miza. Pana la urma plateste cu propria viata pentru ei. Miza e martirizarea, gloria post-mortem, iar pentru asta valul propagat de gestul sau trebuie sa fie cat mai mare. Persoanele ucise sunt secundare in aceasta poveste, conteaza doar numarul lor, nationalitatea si spectacolul sangeros pe care il realizeaza. Si, in curand, vor mai intelege teroristii, din felul in care vor vedea reflectate in media precedentele atentate, ca e nevoie sa faca din ce in ce mai multe victime, din ce in ce mai mult spectacol, vor ajunge sa concureze intre ei.
Cum se poate stopa acest spectacol al nebuniei? Simplu: blocand canalul pe care se propaga, inchizand robinetele mass-media. Impus sau auto-asumat? Ar fi nevoie din partea presei doar de responsabilitate si de constiinta faptului ca, renuntand la audientele obtinute facil, fac de fapt un serviciu publicului. Deci nicio sansa sa fie benevol, de la ei, acest act. Trebuie reglementat, trebuie impus, trebuie cenzura. Si asa se vorbeste acum despre un razboi cu terorismul. Ei bine, dupa cum a dovedit si al doilea razboi mondial, in razboaie cenzurarea presei e acceptata si chiar indicata, atat pentru motivarea populatiei cat si pentru a nu servi inamicului informatii. Pur si simplu se poate impune o lege prin care relatarea atentatelor teroriste sa fie drastic restrictionata. Fara difuzare de imagini de la locul faptei, fara filmari de celular, fara sutele de relatari ale oamenilor ingroziti. Pur si simplu datele reci si scurte: “A avut loc un atentat in orasul X, sunt atatea zeci de victime, atentatorii au fost neutralizati, situatia este acum sub control”. Si atat. Trebuie sa stiti ceva mai mult?
Chiar nu-si da nimeni seama ca toate detaliile excedentare care se livreaza acum servesc de fapt doar teroristilor, scopului lor? Publicului la ce le folosesc? Sa afle cat de usor se poate muri si ca moartea poate veni de oriunde? Sa traiasca sub teroare si sa isi suspecteze pana si propria umbra? Sa vada ca oricate stari de urgenta ar fi, vor exista mereu se vor gasi noi si noi metode de crima, ca ideea controlului absolut este o dureroasa iluzie? Nu vom putea opri niciodata crima, dar se poate foarte usor opri motivatia ei.
Teroarea de la Nisa nu este intamplatoare si ma revolta cei care se declara acum surprinsi, inocenti si fara solutii. In mod evident, intamplarea de acum este urmarea unui lung sir de episoade similare, relatate cu lux de amanunte de catre mass-media. In plus, ni se dovedeste clar ca nu ne putem pazi de tot si toate. Totul se poate transforma intr-o arma si nu poate exista securitate absoluta, nu poti intra in mintea fiecarui individ, nu poti preveni Carmageddon-ul (poate unii mai stiti inca jocul de PC din anii ‘90). Despre actele teroristului de la Nisa au vorbit deja lideri, presedinti si premieri, presa vuieste necontenit de 24 de ore. Parca asistam la Campionatul European de Omucidere, atata atentie i s-a dat. Iar acum, fiti atenti, vine week-end-ul, acel moment al saptamanii in care se schimba liniile in redactii si in care presa nici nu prea are subiecte. Asadar atentatul pica perfect pentru presa, o sa il vedeti monopolizand toata atentia publicului. Vor fi momente de reculegere date in direct, va fi doliu, vor fi din nou lacrimi in direct, vor fi analize si idei care de care mai crete. Ce credeti ca gandeste un potential terorist musulman cand vede asa ceva? Il impresioneaza lacrimile, durerea umana? Nu, pentru el toate sunt cuantificarea directa a reusitei “colegului” de la Nisa. Si, veti vedea, pe larg, povestea teroristului (nu doar numele sau), originea sa, gandurile sale raspandite in on-line, poate chiar si diverse cauze pentru care lupta. Orice nulitate umana ajunge astfel un martir, un erou al celor care vor sa-i calce pe urme. Ce isi poate dori mai mult un atentator?
Vreti sa facem intr-adevar ceva concret impotriva terorii sau sa venim mereu cu aceleasi utopii? Putem sa cerem atacuri militare asupra ISIS, putem sa cerem izgonirea tuturor musulmanilor din Europa, putem sa votam lideri radicali care ne promit aceste lucruri. Nu vom face decat sa ne distrugem societatea europeana si nici asa nu vom castiga acest razboi cu guerilla terorismului.
Nu e mai usor de pus in practica acest filtru al cenzurii? Nu ar putea da rezultate? Sigur, nu se vor opri toate atentatele, in niciun caz nu va fi ceva brusc. Vor exista informatii care se vor propaga prin mediile alternative, dar audienta finala sigur va fi mult redusa. Probabil ca ezitati, probabil ca strambati din nas la idee, nu va dati seama de ce v-ar fi greu sa acceptati ideea de cenzura: mass-media speculeaza tocmai instinctele, iar aici e vorba de instinctul de teama, e ceva ce e in fiecare dintre noi. Dar, tocmai de aceea, e nevoie de constienta si constiinta. Trebuie sa ne reprimam instinctele, sa gandim si sa intelegem scopul, de ce facem asta. Si, mai ales, trebuie sa pastram proportiile. Suntem in Romania, nu in Franta, trebuie pastrata o oarecare distanta fata de fapte. Televizorul este la 5 metri de noi, dar realitatea sa este la 3000 de km. Sa nu translatam imaginile televiziunilor in realitate augmentata pentru noi insine. Probabil ca nu realizati acest lucru, dar teroristii astia neadaptati social, cunosc mai bine mecanismele mass-media decat noi, cei doldora de studii. Trebuie sa facem asadar ceva pentru a intrerupe releul teorii!
