A trecut un an de cand s-a facut prima mutare. Probabil ca multi s-ar fi asteptat sa se strige chiar din deschidere "Sah si mat", asa cum e stereotipul sahistic din filme. Realitatea sahului este mult mai dura: dupa ce faci o mutare, apesi pe ceas si apoi astepti si incerci sa folosesti timpul pentru a anticipa reactiile adversarului. Timpul trece cu incetinitorul in asteptarea mereu incordata, uneori tresari gandindu-te ca poate n-ai facut bine calculele, situatia are mereu suisuri si coborasuri. In final, cu victorie sau cu infrangere, un singur lucru ramane constant: timpul care se scurge de la prima pana la ultima mutare.
Ma gandesc ca tara intreaga a fost in acest an spectatoare la o partida de sah. Cat de neinteles, cat de plictisitor, mai ales pentru cei care nu stiu regulile acestui joc! Nimic spectaculos, nimic cu strigaturi, doar cu sclipiri reci ale ochilor. Ce supliciu, sa trebuiasca sa asisti la ceva ce nu pricepi si, mai mult, sa ti se ceara rabdare pana afli rezultatul final! Strategie, arta a razboiului - astea sunt chestiuni prea sofisticate pentru cei care inteleg doar gesturile finale. Sa explic, totusi, cateva dintre lucrurile de baza ale sahului, pentru a intelege ceea ce am asistat cu totii in ultimul an.
Primul si cel mai usor de inteles lucru, de oricine: in sah nu se da niciodata mat dintr-o singura mutare. Cel mai rapid mat se da din doua mutari si asta numai daca esti cu negrele, iar in fata ta sta cel mai mare fraier in viata. Era aproape imposibil ca sa avem un sah-mat in primele zile de dupa 16 noiembrie 2014, mai ales ca situatia pe tabla era sensibil echilibrata, unul avea 6 milioane de piese, celalalt 5 milioane, dar avand inca avantaj in pozitionarea pieselor cheie.
Al doilea lucru, la sah, este ca intotdeauna se incepe cu o deschidere sablon, o partida spaniola, italiana, un fianchetto etc. Este metoda de a insirui primele 5-6 miscari intr-o ordine studiata, o stiinta exacta a celor cat de cat initiati. Optiunile sunt limitate, trebuie sa joci "ca la carte", orice abatere de la norma iti creeaza un dezavantaj inca din start. E perioada scurta in care oponentii se masoara, stiu rapid stofa celui cu care au de-a face.
Daca se trece corespunzator de deschideri, vine aplicarea de strategii pe termen lung. Cursele si capcanele, oricat de savuroase sunt, nu-si au locul, decat atunci cand crezi ca joci cu novici, cu tablagii, nu cu sahisti. Intr-o lupta intre sahisti competenti, orice capcana nereusita costa scump: pierzi mutari de dezvoltare, pozitii cheie pe tabla si, in final, poate chiar partida. In consecinta, pasii normali pentru inceputuri si pentru tot parcursul jocului sunt cei care aduc constant mici inaintari strategice: schimburi avantajoase, ocuparea unor pozitii sau linii de forta. Tradus in ceea ce am vazut noi in acest an: "iti dau parlamentari pentru consilieri", "te fac sa te deschizi din jurul regelui", "ocup diagonala imunitatii parlamentare", "mut 2 turnuri pe patratelele SRI si SIE", "ma prefac ca cedez ofensiva, dar pregatesc un sah prin descoperire, cu regina DNA". Aproape imperceptibil, luna dupa luna, piesele unuia dintre protagonistii sahului romanesc au ajuns sa ocupe zona de forta, zona centrala. De-acolo inainte, celalalt nu mai putea decat sa joace in defensiva, cu mutari de blocare si cu speranta ca apare vreo eroare pe undeva. A cerut de cateva ori remiza, dar a fost refuzat cu siguranta celui care stie acum ca tabla s-a inclinat peste oponent.
In final, dupa o lunga serie de mutari, poate veni si triumful. Victoria intre sahisti nu se obtine cu mat ci, cel mai adesea, cu abandonul adversarului, cu un branci fatal dat propriului rege. Atunci cand sahistul stie ca nu mai are nicio sansa, demisioneaza, nu asteapta executia finala. Nici nu trebuie sa fie amenintat de piese puternice. De cele mai multe ori, victoria se obtine cu pionii ajunsi la capatul tablei, gata sa fie transformati in piese fatale. Capitularea in fata pionilor pare o renuntare eleganta, o iesire din scena mai putin umilitoare. Nimic extraordinar, o victorie fada, fara executia finala.
Dar, ganditi-va bine: chiar si in aceasta varianta, vorbim tot de o victorie, ca in orice alta situatie, fie cu mat genial, cu eroare prosteasca sau cu un prapad facut de vreo regina. Succesul este cu atat mai meritoriu cand in fata ai avut un adversar care a gestionat foarte bine situatiile de criza, iar timpul necesar victoriei depinde foarte mult de opozitia care iti sta in fata.
Esential este ca oricare ar fi conditiile sa te asiguri ca, la final, obtii victoria. Poti face lucrurile grabit si foarte riscant, mizand doar pe erorile adversarului sau poti sa construiesti temeinic, mutare dupa mutare, fara strategii vizibile, fara fapte deconspirate si comunicate pentru publicul nerabdator. Un sahist bun isi asigura victoria, nu spectacolul. Lucrul bine facut, sahul bine facut este ca la final regele sau sa ramana singurul in picioare. Ei bine, puneti-va acum aceasta simpla intrebare: al cui rege a ramas azi in picioare, la un an de la inceputul partidei romanesti?
