vineri, 26 martie 2010

Ma dor urechile



Da, ma dor urechile! E atata larma, atata zgomot si atata cearta incat pana si auzul meu nu mai poate suporta!

De ceva vreme de fiecare data cand deschid televizorul dau peste cate un talk show. Fie ca e monden, fie ca e sportiv, fie ca politic, trebuie sa se vorbeasca! Si se vorbeste si iar se vorbeste, se emit idei si se contrazic altele cu asa o repeziciune si incredere in sine incat ti se pare ca la acei oameni creierul s-a transformat direct in gura si a inceput sa vorbeasca. Dar urechile? Sincer? Mai asculta cineva?

Mi se par odioase talk-show-urile de genul OTV sau mai nou Antena 1, Antena 2. Cum poti sa inviti o don'soara scolita in cluburi si sa astepti ca ar avea ceva de spus? Sincer, cred ca ar trebui sa dau in judecata astfel de emisiuni pentru ca imi strica telecomanda: asa de tare apas pe butonul de "next program". Nici nu merita sa vorbesc despre ele si ma inteb daca as avea vreodata ce discuta cu cei care le fac audienta. Talk show-uri sportive. Sportul e miscare, e respiratie, e talent. Iar cand auzi idei de la sportivi ca "am castigat fiindca ne-am dorit mai mult victoria" zau daca nu ramai mut...u. Asta in cel mai bun caz. Fiindca atunci cand se ajunge la categoria "ghiolbani cu bani" si cand auzi deja vocile intiparite bine in minte si imitate de toti comediantii fara inspiratie de pe la noi parca nu mai stii daca nu ar fi mai bine sa lasi fotbalul deoparte si sa te profilezi pe pescuit. Acolo nu ar trebui sa se vorbeasca prea mult si prea tare fiindca, vezi bine, se sperie pestii.

Si ajungem la talk-show-urile politice, grozavia cea mai mare. Exista deja 2 posturi specializate doar pe asa ceva: Realitatea si Antena 3. Televiziuni de stiri cica. Asa o fi fost la inceput. Intre timp, stirea e doar un pretext pentru vorbarie. Stirile la ora fixa derulate rapid-rapid si apoi repede se cheama invitatii sa vorbeasca ei, restul orei. Pai de ce le mai trebuie astora atatia angajati, atatia corespondenti? Ia acolo, un regizor de platou, un moderator, 2 cameramani si un sunetist. Simplu, ieftin, facil. Nici pentru moderator nu e greu: nu ai nevoie de documentare in vederea emisiunii, nu ai nevoie sa fii doxa intr-un domeniu. Tu doar intrebi, tu doar arunci osul intre cei doi caini conversationali din platou. Economie, comoditate si nu in cele din urma lene din partea realizatorilor unor astfel de emisiuni. Urmariti singurele talk-show-uri adevarate ramase in mass-media romaneasca: la TVR. Veti intelege acolo cat de mare e diferenta, ca nu orice om care are gura si un pic de creier merita invitat ci ca in anumite cazuri vorbele si ideile pot curge, se pot lega (iar emisiunea "Garantat 100% a lui Catalin Stefanescu e varful de excelenta). Interesant sau nu, dar la TVR nu exista parca niciodata cearta in platou, nu se ridica tonul. Stiu, ei sunt vechi, sunt prafuiti. Sa vedem la astia noi ce se poarta.

Inainte de campania electorala parca mai exista un ton. Venea invitatul X si Y, isi spunea poeziile si apoi se trecea mai departe ca si cum nu s-a intamplat nimic. In campania electorala insa invitatul X avea deja o culoare politica, Y avea o alta. Nu se putea sa zica primul ceva fara sa replice al doilea altceva. Sa-l astepte sa-si termine ideea? Nici vorba! Daca si-o expunea pe toata exista pericolul real ca telespectatorul chiar sa inteleaga ceva si, mai periculos, chiar sa creada. Asa ca repede intrerupea, la prima pauza de respiratie a vorbitorului, repede ii taia vorba sau si mai bine ii dadea o replica in doi peri, apoi celalalt ii servea si el la randul sau aceeasi doctorie si uite asa se ducea de rapa tot talk-show-ul. Devenea scandal-show. Era gata incalceala, inversunarea era prezenta din oficiu si omul se uita, fiindca, nu-i asa, ne place sa fim spectatori la scandaluri. Azi asa, maine asa. Intre timp campania electorala a trecut demult dar obiceiul s-a pastrat. Asa se intampla atunci cand actorii sunt atat de slabi incat raman fixati pe un rol. Deja e clara orice emisiune de acest gen: primul invitat de la PNL, al doilea PDL si al treilea PSD. Fiecare desemnat de fapt de catre o persoana din cadrul partidului sa-i reprezinte, fiecare cu linia ideatica clar trasata de textierul sau. Asadar se arunca subiectul intre ei si deja poti sa fii sigur ca stii exact ce va spune fiecare. Nu trece mai mult de 1 minut si deja incep intercalarile, incepe incalceala de idei, moderatorul aproape ca nici nu mai are de ce sa intervina, decat atunci cand se escaladeaza prea mult dezbaterea, moment numai bun pentru inca o pauza de reclama. Asta e televiziune?!?!? Asta e o emisiune in urma careia ar trebui sa ramai cu ceva? Nu, asta e doar o discutie demna de "banca din fata blocului". Categoric, o astfel de emisiune nu are nicio valoare nutritiva. E doar o cearta fara pumni. Pai decat asa, prefer boxul. Acolo sunt pumni, fara cearta. Macar stii si vezi cine castiga pana la urma. Nu asa, la aceste emisiuni cand toti par haite de caini ce latra. Latra unul, latra celalalt, harmalaie, maraieli dar nicio muscatura clara. Tupeul ii face pe multi dintre invitati sa fie si mai virulenti exact atunci cand sunt pusi la colt, cand sunt in inferioritate. Stiti doar ca cel mai mult latra exact cainii mici, constienti de statura si de slabiciunea lor. Iar procedeul preferat al acestor "invitati la dialog" este ca atunci cand nu mai exista cale de a taia vorbirea celuilalt ultima solutie, iti pui bocancii de buna crestere si "te sui" direct peste el. Se aude cine vorbeste mai tare.

Problema este urmarea directa a cui vorbeste si de ce vorbeste. Din partizanat, din obligatie. Oamenii astia nu vor sa transmita ceva neaparat ci doar sa fie vazuti si sa nu cada prost, fiindca de spus nu au ce. Nu au idei, nu au solutii. Daca le-ar avea, le-ar pune in practica. Cat despre dialog, demult nu mai exista cultura sa. Da, e vorba de o cultura, fiindca sa stii sa asculti pana la capat si apoi sa dai o replica inteligenta, compiland intreaga idee spusa de antevorbitor necesita in primul rand pregatire retorica si de ce nu, cultura. Cum sa pretinzi asa ceva unor politicieni veniti din toate clasele sociale, arivisti in ceea ce inseamna conducerea unui stat. Unul a fost profesor, altul jurist, altul sindicalist, altul sef din tata in fiu... Pot ajunge toate aceste clase de oameni la un numitor comun, mai ales atunci cand intre ei exista miza politica? Nici vorba! Pana la urma in ceea ce priveste politicienii ei sunt exact oglinda noastra, a celor ce-i voteaza. Uitati-va, incercati sa initiati un dialog pe teme incisive cu un necunoscut. Veti avea acelasi rezultat, aceleasi contraziceri. Ba mai mult, atunci cand se termina argumentele se trece la jigniri. Acestea ucid orice posibilitate de schimb de idei si definesc foarte clar mentalitatea de "chivute".

Strada s-a mutat asadar in platourile tv. Mai raman claxoanele de adus in studiouri insa nu sunt sigur ca nu vor aparea si ele in curand acolo. Din ceea ce parea initial o idee buna, televiziunea de stiri, care sa te tina conectat 24 din 24 la pulsul cotidian a ramas un bruiaj. O larma nedefinita de vorbe, cuvinte, nu idei. 1000 de vorbe care nu au aplicabilitate practica, fizica nici cat un bobarnac. O incrancenare care ar putea da impresia de interes pentru binele general, pentru cei ce privesc si asculta. Asta daca n-ar fi de fapt doar o exprimare egoista a eului fiecaruia.

Faceti un experiment: opriti sonorul la o astfel de emisiune. Apoi urmariti gesturile, gradarea conflictuala (ce reiese din alternarea cadrelor), fetele schimonosite de gandurile sarcastice si perfide si.... nu-i asa ca intelegeti tot din acea emisiune? La ce bun sonorul? Mai bun filmul mut, clasic. Macar acolo stii ce gasesti: alb si negru, ambele bine evidentiate, foarte contrastante. Fiindca in realitatea noastra nu mai e alb si negru ci doar cenusiu, mult-mult cenusiu apasator si enervant.


4 comentarii:

de-a dura lex spunea...

+++
adică "mai vreau!", și încă cum! :)

o mică observație:
"Mai raman claxoanele de adus in studiouri" - așa să fie? eu cred c-au fost aduse de mult.
mulți invitați ai televiziunilor (invitați permanent, trec de la o televiziune la alta cum trecem noi din sufragerie în bucătărie) râd zgomotos ori de câte ori vorbește reprezentantul partidului inamic - ăsta e un claxon menit să acopere manifestarea celuilalt.
pe mulți parlamentari i-am auzit zburlindu-se la cei care îi contrazic (neparlamentari), făcând referire la rangul lor înalt, de care interlocutorii ar trebui, musai, să țină seama - ăsta deja nici nu mai este claxon, ci de-a dreptul girofar.
și aș mai putea da multe exemple.

[nu știu ce semnătură va apărea, probabil că adresa Google, cu numele meu real - sunt deaduralex de pe cfrmania.ro]

Albu spunea...

Salutare, Dan (probabil) coleg de suferinta in ale CFR-ului si bun venit pe bloaga mea!
Stii, asa cum scriam mai sus situatia este intr-adevar grava, nu atat prin prostul gust pe care-l degaja in acest moment ci prin ceea ce produce pe termen lung: indobitocire. Inca cifrele de audienta ale unor astfel de emisiuni sunt enorme (intre 2-10 puncte de rating, depinde de post, ora de difuzare, specific). Singura solutie de salvare, daca tot e sa stam cu ochii in televizor sunt Discovery (dar mai bine BBC, pentru cine pirateaza de pe net), Eurosport si CNN. Cand vor disparea si astea atunci cu siguranta vom deveni surdo-muti din punct de vedere uman si maimute urlatoare din punct de vedere fonic.

de-a dura lex spunea...

he, he, eu oricum nu prea mă uit decât la National Geographic (+ Wild) și canalele Discovery, iar când nu sunt atent la TV îl pun pe BBC:)

o chestie foarte interesantă cu privire la ratingul acela.
nu știu sigur dacă e adevărat, dar mi se pare o chestie foarte veridică.
am înțeles că, pentru a participa la acea măsurătoare, trebuie să folosești o telecomandă specială, destul de incomodă.
ceea ce face ca telecomanda să fie folosită doar de cei care vor neapărat să primească banii pe participarea la măsurătoare.
adică cei mai săraci.
cei care au venituri suficiente preferă să folosească telecomanda aparatului și să-i dea naibii de bani puțini primiți în schimbul participării.
așa că ceea ce se măsoară realmente este ratingul în rândurile populației foarte sărace, nu în rândurile populației țării.
cu alte cuvinte, ratingurile sunt în rândurile populației cu educația cea mai puțină.

Albu spunea...

Da, au existat ceva discutii in privinta masurarii acestor puncte de audienta si mereu au fost si vor fi puse sub semnul indoielii rezultatele. Parerea mea este insa ca ele sunt cat se poate de veridice si ca mereu cei care ridica chestiunile in cauza sunt cei care de fapt pierd la masuratoare. O sa-ti spun de ce cred ca rezultatele sunt reale: pe ele se bazeaza o intreaga industrie - advertising-ul. Nimeni de acolo nu si-ar putea gestiona bugetele gresit, nu ar putea porni pe piste false. Intr-adevar exista targetul de clienti, nu se judeca exclusiv in aceste procentaje. Iti dai seama ca daca s-ar negocia doar dupa ele ar ajunge campanii precum cea de la Zaraza (cea cu "Pentru adevaratii domni din Romania") pe OTV! Exista asadar exceptii dar acestea sunt constientizate dinainte. Atunci cand insa ai un client care vrea impact cat mai mare ii servesti direct acele cifre de audienta. Apoi, serviciile acestea de masurare sunt platite. Platite, asadar trebuie facute corect, trebuie sa fie credibile. Nimeni mass-media, cat si din advertising nu vrea sa fie mintit pe banii lui. Hai sa zicem, ar merge o data sa masluiesti rezultatele, sa umilesti concurenta. Insa ce te faci ca si aceia platesc tot pentru acea masuratoare. Din cate stiu eu exista doar un monopol in aceasta contorizare, asadar tocmai aceasta asigura echilibrul. Iar masurarea se face intr-adevar cu niste aparate dar chestiunea in cauza este cat se poate de sociologica, nu sociologica romaneasca, de mantuiala, asadar se urmaresc toate clasele sociale. Din cate stiu televizorul este cel conectat si nu telecomanda dar s-ar putea intr-adevar ca metodele sa se fi schimbat. Chiar si asa rezultatele trebuie sa fie cat mai reprezentative, sa oglindeasca atat cat se poate de bine, cu marja de eroare aferenta cota de piata asa ca nu ma indoiesc ca cei care participa la acest program au fost foarte bine selectionati, nu neaparat rugati, implorati sa fie cobai. Altfel ar fi ca la un sondaj pe strada in care ai ruga pe cei care participa sa se lase a fi biciuiti in timp ce completeaza. Ai obtine foarte simplu doar rezultate de la masochisti. Aici s-ar putea sa ai de fapt putina dreptate pentru ca trebuie sa fii cu adevarat masochist ca sa te uiti la ceea ce inseamna productie TV romaneasca.

Trimiteți un comentariu