sâmbătă, 22 octombrie 2011

Fotbal fara (horo)scop?

A vorbi despre meciul cu Ceahlaul starneste o cantitate de sila egala cu cea impregnata adanc in sufletele celor ce au vazut supliciul din aceasta dupa-amiaza. Se poate porni pe diverse paliere, sa spunem “bogdaproste” pentru puncte si sa acoperim cu declaratii ieftin-triumfaliste senzatia ramasa, de cat de usor putem fi impiedicati sau, dimpotriva, se poate  taia marul stricat parca tot mai aproape de cotor si se poate face un capat de lume din ceea ce inseamna de fapt 3 puncte. E o victorie, pana la urma, nu e indicat nici sa fim mofturosi si vesnic nemultumiti cu ceea ce inca avem, fiindca aceasta stare va rezona apoi tot mai adanc in toate straturile clubului. Dar oare chiar e nevoie sa despicam firul in patru rusinoasa infatisare de azi, sa umplem analizele de truisme vazute pana si de fanii de balet, sa sfartecam aproape toata echipa ca sa ajungem la concluzia ca de fapt miezul ei e cam gol – macar, comparativ cu celelalte “capre”, asta e o trasatura tot mai prezenta in fotbalul romanesc actual…De ce sa tinem la sangele rau pe care ni l-am facut si care oricum nu va trece pana la proba contrarie si sa nu incercam macar  o dializa alegorica. In ce fel? Simplu: pornesc de la ipoteza ca faptul de a nu fi avut parca niciun scop azi a fost prevestit de catre horoscop, inca de dimineata. Cum? Ia fiti atenti aici. Citim ca la gazeta (ordonat de firul ideilor) pe semnele zodiacale:



Rac - CFR-ul.
Astazi veti misca mereu inapoi. Veti incerca sa inaintati ochind doar in spate, privind numai in urma. Ati fi putut fi tigru, ati fi putut fi dragon dar astazi aveti o stare de crustaceu. Inotati asadar atat cat va va ajuta fluxul si apoi incercati sa faceti fata refluxului atat cat sa nu esuati pe tarm. 90 de minute de pase inapoi vor fi exact ceea ce aveti nevoie pentru a va atinge obiectivul: acela de a fi un rac desavarsit.
In dragoste va merge bine, fiindca v-ati indragostit de fermecatorul portar si de al sau joc suav de picioare, drept pentru care toata atentia va va fi indreptata doar spre el. Nu intreprindeti nimic in faceri, afaceri si prefaceri fotbalistice pe teren! Nu are niciun rost, e sambata, este week-end, mai bine va odihniti. In sanatate, cele mai sanatoase sunt punctele, desi puteti acuza socuri cardiace la anumite momente alarmante ce ar putea sa survina.

Pesti – A doua repriza complet tacuta a echipei.
Intr-adevar, astazi veti fi ca pestele…pe uscat. Nu dati vina pe nimeni fiindca pentru a da vina trebuie sa stiti cauza. Cand 45 de minute nu ajungeti decat o data (si atunci pur intamplator) in plasa adversa inseamna ca nu va pescui nimeni de pe urma dumneavoastra. Jocul asta e un peste stricat si pute de jur-imprejut. Nu aveti decat sa sperati ca solzii alunecosi vor face sa alunece pe langa, doar norocos, toate pericolele din jur si sa va pastrati prospetimea in conserva. In dragoste nu va faceti iluzii, nu va veti intalni mai deloc …  cu mingea, dar, de fapt nici n-o doriti. Astazi sunteti complet preocupat doar de propria persoana sa mai oferiti si altora ceva. Pescuitul de puncte oceanic portughez n-are decat sa functioneze de la sine…  

Capricorn – Problema interiorizata
Daca acum o saptamana vi s-a parut ca aveati o stare de indispozitie fotbalistica, de fapt, nu v-ati inselat. Nu, acele stari nu erau cauzate de o pauza prea mare de activitate, de un trai prea lejer la Chiajna. Problemele erau reale chiar si atunci, oricat de mult control ati incercat sa afisati. In clipa in care va retrageti in carapace fie ca va e bine si aveti avantaj de 1 sau 3 goluri, inseamna ca sunt probleme la exterior. Linia de aparare nu trebuie sa stea la marginea careului si o stiti foarte bine. E clar o problema de sanatate interna si ar fi bine sa va faceti rapid un control. Nu se stie niciodata ce anticorpi aveti la pastrare, de atata timp pusi deoparte. Ar fi bine sa primeniti mediul ambiant, sa creati o stare de neliniste interna, de competitie, fiindca in clipa de fata pare ca fiecare e perfect multumit cu ceea ce are si se zgarceste sa dea mai mult. Imediat ce vede un avantaj facil obtinut singura grija e sa-l pastreze. Calculul acesta nu face bine, e zgarcenie de la munca. Cum se obtine un 1-0 usor in anumite meciuri, se poate scoate si 2-0-ul si 3-0-ul, in acelasi stil. Trebuie doar curaj si un pic de risc, mai ales la inceput. Cine nu risca nu va castiga, nu?  

            Berbec – incapatantul Costa
            Azi ar fi o zi buna pentru o schimbare. Nu, stiti bine ca n-o veti face, dar zic si eu asa, ca horoscop, ce ar fi bine. Haina pe care ati croit-o si pe care o purtati deja de atatea saptamani incepe sa se roada cam tare in coate. Purtati o haina nu un sarcofag, nu uitati asta. Cand va e cald si bine, descheiati-va la guler, adoptati o alura occidentala evoluand doar in terenul advers. Daruiti celor din jur cat de mult se poate – nu uitati, v-ati prezentat drept un showman, asadar creati acel spectacol! Pe de alta parte, cand va e frig, incheiati-va mai bine. Acea marime 4-3-3 la care tineti asa mult nu se poate purta oriunde. A o adapta la toate partiturile ar fi o manelizare. Tineti minte, asadar, atunci cand vreti neaparat sa va aparati, transformati 4-3-3 macar in marimea italiana 4-5-1 si asigurati-va ca umbrelele de pe flancuri opresc ploaia … de centrari in careu. Da, acei doi “nasturi” de pe margini fac toata diferenta, tin bine pantalonii apararii, fiindca nici cei din spate nu sunt mai buni. Ei nu pot bloca nimic singuri. Fara ei in forma exceptionala se intampla ca azi cand tot felul de “pietricele” intra pe sub haine… Imbracati-va cu gust, asadar, dar in primul rand nu uitati sa va asortati cu peisajul.  Renuntati la stereotipuri, la scheme repetate si esuate una dupa alta, cum ar fi cornerele batute si inabusite scurt, aproape… Incapatanarea dusa la extrem e o boala si…. costa, domnule Costa!

            Zodiile de iarba:
            Leu – Beto, leul ranit
            Astazi trebuie sa aveti grija la corzile vocale. Veti racni continuu si, dezarmant, pare ca nimeni nu va va auzi sau asculta. Degeaba va veti comporta ireprosabil caci colegii de la locul de munca nu va vor sustine. Asa ca va trebui sa va descurcati singur, sa va folositi toata energia, sarind din bara in bara intr-o zi in care, din cate stiati, ar fi trebuit sa fiti stresat doar cu jumatate de norma. Nu va faceti griji. Consumatorii stiu foarte bine ca sunteti indispensabil si ca fara dumneavoastra toata firma si-ar fi dat cu firma-n cap azi, bineinteles. Ba o centrare curbata pe poarta, ba o saritura peste adversari, ba o mica racheta interceptata si pusa la sol…Singurul motiv personal de satisfactie este ca cei din jur incep sa vada tot mai clar ca sunteti un leu adevarat si ca ar trebui sa fiti desemnat fara echivoc “regele animalelor”. Decizia este tot la un animal..  

            Gemeni (sau Germeni) – Aparatorii centrali
            Azi veti avea o zi infioratoare. Mai bine  nu iesiti din casa! Nimic din ce veti intreprinde nu veti reusi.  Sunteti foarte predispusi la erori. Nu veti avea vlaga, nu veti reusi sa impingeti postul de observatie mai sus, pe teren, chiar daca doar de dumneavoastra tine asta. Daca vreti sa strangeti echipa si s-o impingeti in fata e esential sa va duceti mai aproape de ei, in sus si ca macar o data la 2 situatii sa incercati sa va asumati responsabilitati, sa va folositi mintea si ochii nu doar sa pasati mecanic, repetitiv, in spate. Racul poate fi transformat intr-un aligator, ADN-ul e la voi. Pe finalul zilei va veti uita la un film cu toate prostiile fatale facute doar intr-o singura repriza.



La final macar veti putea spune: “Am fost norocos”. Nu uitati, in curand ar fi cazul ca macar unul dintre dumneavoastra sa plece intr-un mic sejur, concediu, pe banca de rezerve. Aveti nevoie sa iesiti din monotonia, din rutina titularizarilor.

Scorpion – Weldon
Un adevarat scorpion este un pradator: are o sansa – ucide. La fel veti fi si dumneavoastra azi. Putine oportunitati veti intalni in cursul zilei, dar atunci cand se vor ivi, cu flerul binecunoscut pe care-l posedati nu aveti cum sa le ratati. Va place sa va implicati si in ajutorul altora de aceea toata ziua veti face multe lucruri bune: veti ajuta niste batranei din aparare sa treaca faza (capul va e mai lucid ca al lor, de asta respinge mai bine), veti ajuta un prieten intr-un moment important (cum ar fi devierea pentru Sougou de la faza “di pinalti”) dar, mai ales, veti avea un moment individual de glorie. Adversarii va stiu frica de asta si actioneaza oarecum pripit (isi da drumul prea repede la schimbarile de directie) atunci cand sunteti in preajma lor, gata pentru a prada. Daca sanatatea va fi la cote maxime azi si in urmatorii ani, atunci nu e nicio primejdie nici in dragoste: publicul va iubeste!

Sagetator (sau "Sageatator") – Sougou
Aveti viteza in sange! Azi veti avea ocazia s-o folositi. Veti avea suficiente culoare pe care sa faceti atletism. Miscarea e sanatate si e sanatoasa! Daca s-ar misca si ceilalti ca dumneavoastra, ce chestie ar fi! Deocamdata stiti insa ca sunteti unic si ca nimeni nu va poate inlocui, nici vorba Hora – cel care e din ce in ce mai des doar un titirez. Aveti viteza si sunteti viteaz, trebuie doar sa va intinda cineva arcul.

Taur – linia de mijloc care a vazut mereu rosu in fata ochilor
            Astazi sunteti lipsit de idei. Ca atare, veti cauta mereu solutiile simpliste cu eficienta cu tindere spre 0. Nu aveti curaj sa plecati singuri inspre zari adverse, oriunde va uitati sunt doar straini, niciun coleg. Veti incerca mereu sa mergeti pe laterale, va veti declara invinsi pe centru, fara nici macar o constructie cladita pe-acolo! In cele din urma “Seful” va intelege si va va da o scutire de la ultimele minute ale coridei. Trebuie sa luati atitudine, sa puneti piciorul in prag. Sunt deja 2 saptamani de cand nimic nu mai straluceste acolo, in mijlocul echipei si sunteti toti din trupa mediana la fel de vinovati de asta. 

            Varsator – Publicul
Astazi va veti varsa si va veti revarsa...naduful. E si normal, nimeni nu are rabdare nelimitata! Mai intai cateva picaturi de nemultumire, apoi fiindca va simtiti sfidat veti deveni tot mai vocal. Da, totul are o masura! Intr-o vreme priveati anumite gesturi “de rac” ca pe o siguranta, acum insa se vadeste ideea ca de fapt e o lipsa de solutii. Varsatorul nu poate tolera incompetenta, nu se poate multumi cu putin cata vreme a avut parte si de mult. Sanatatea este lezata de aceasta stare nervoasa dar macar dragostea nu va este afectata; aveti inca incredere, chiar si in lipsa rabdarii.

Balanta –  Ceahlaul
Ce ciudat va treziti azi sa jucati! Brusc va simtiti plin de viata, de energie, de curaj! Acum doar cateva zile erati intr-o moleseala “din-amovibila” din care nimeni nu va mai dadea sanse. Ce ciudat redeveniti tocmai acum la nivelul la care faceati de pilda egal in deplasare la Brasov. Si, cel mai ciudat de pus in balanta este ca fenomenul acesta e repetitiv. La fel a sucombat la vremea lor si Petrolul. Chiar si zodiile au voie sa se indoiasca de coincidente, nu credeti? Balanta insa isi mentine increderea. Mai sunt doar 2 saptamani pana o vom putea noi insine testa, sa vedem exact care e “efectul Dinamo”. Balanta va fi intre noi si ei si va cantari cu precizia uneia de aurar.

Fecioara - arbitrajul
        Dumneavoastra sunteti mereu neprihanit. Nestiutor, nepriceput, nepotrivit, nedemn de acea pozitie dar….. nepatat. Veti reusi si azi sa starniti furtuni in pahare cu apa, apa chioara fara pastilele atat de necesare unora cu mintile infierbantate.



Dati motive suficiente unor discutii, care au chiar si temei de realitate – asta, evident, pentru cei care stiu sa caute realitatea, nu s-o primeasca de-a gata, de la altii. Dar, cine se poate supara pe o Fecioara? Cu inocenta si cu simtul dreptatii nu faceti decat sa judecati ceea ce vi se pare ca vedeti: o bricheta, o impingere de baschet, o compensatie ca sa nu lasati pe nimeni suparat…. Asadara, cu ce drept sa va condamne altii ecusonule FIFA? Poate doar daca…. nu mai sunteti de mult fecioara…

            Probabil ar mai trebui zodii, mai sunt cativa ramasi pe sub cer, pe sub constelatii, dar pe dinafara fotbalului. N-au decat sa-si caute/inventeze si ei o zodie, dar neaparat una norocoasa – daca se poate portugheza. Eu imi aduc aminte de doi “Scorpione”, un Piccolo si un De Zerbi care ar mai trebui lasati sa demonstreze daca merita sau nu sanse, inainte de a fi lasati sa plece in iarna… Azi chiar nu aveau cum sa incurce pe nimeni. Pentru meciul de azi ramane gustul amar ca diferenta reala dintre CFR si Ceahlaul a fost fix de un “pinalti”. Exista totusi o diferenta de loturi care sa ne dea dreptul sa afirmam ca victoria e oarecum meritata, dar ramane si impresia de final, cu dezarmantele erori din apararea noastra si cu cele 4-5 ocazii la 0 din ultima jumatate de ora. Macar televiziunea a incercat sa ne ridice moralul titrand sus, la scor : CFR-CHL (Chelsea?!)...
           
            Gata, s-a terminat perioada boema. Gata cu derby-urile de mucava, cu nou-promovate. 7 puncte din 9 si, puse cap la cap, doar vreo 45 de minute convingatoare. Acum vine examenul brasovean, un meci mai apropiat de nota celor dintr-un campionat echilibrat, unde vom putea vedea mai clar unde ne situam. Acum suntem incruntati. Din ridurile astea sper sa iasa si ganduri, idei, nu doar nervi. Chiar e nevoie de o “solutie de avarie: pentru situatii ca cea de azi. Altfel riscam iarasi ce a fost azi sau, chiar mai rau, sa avem fotbal de “horror-scop”.