vineri, 12 august 2011

Inteligenta este ... sexy!




    Profesorul a lovit din nou! S-a uitat scrutator spre noi, a facut evaluarea corecta, ne-a prins cu lectia neinvatata si ne-a pedepsit. Just si fara drept de a mai face contestatii! Usturimea celor 2 lovituri de rigla de faza fixa cred ca le vom simti toata saptamana ce vine. Care este scopul lor? Sa recunoastem ca nu suntem chiar cu materia la zi si ca pe langa rusinea pe care am patit-o, el, profesorul de matematica, tocmai ne-a dat de inteles ca intr-adevar avem nevoie de meditatii si...meditari. Nu, nu suntem codasii clasei, nu trebuie sa facem o tragedie din primul esec insa, daca vrem sa fim premianti, e nevoie urgenta sa ne facem rapid toate temele. Ora de matematica fotbalistica predata ca la manual azi nu avem voie s-o uitam. Oamenii inteligenti invata cel mai bine tocmai din greseli, nu cauta scuze. Asadar, recunoastere spasita a greselii si... la treaba!

    Sa fim cinstiti si senini. Nu e o rusine insuportabila sa imparti soarta Mainz-ului, o alta intoxicata cu gaz de Medias. Nu e un capat de lume sa pierdem acasa. Am pierdut destul campionatul trecut ca sa putem tolera astfel de episoade si acum. Sigur, avem de digerat sfaramarea iluziilor, la care si eu poate prea vremelnic m-am inhaitat. Super-echipa a revenit pe picioarele cu pamant mai devreme decat m-am asteptat vreodata. Stiam si eu si cred ca toti cei ce citesc aceste randuri ca suntem departe de perfectiune, ca avem cateva „calcaie ale lui Ahile” dar chiar nu ma asteptam sa fie toate gasite si speculate intr-o singura partida, atat de repede si cu mijloacele atat de empirice pe care le-a avut azi Pustai la dispozitie. Echipa fara Eric, fara Parvulescu si cu Alex Muntean deoparte a reusit ce nici Astra si nici Tg Mures n-a facut nicio clipa. De ce? Pustai are raspunsul.

    Mai acum o saptamana am avut cu totii ocazia sa vedem Gaz Metanul in cel mai important meci din istoria lor. I-am vazut jucand cu sufletul, depasindu-si conditia. Am fi putut trage si ceva invataminte de-acolo, cel putin din multimea de cornere avute si irosite de nemti in acea seara de joi magica pentru Medias. Am fi putut de pilda sa vedem ca iutirea jocului, pasele pe jos in zona centrala sunt cele care pun mari probleme si nu centrari intr-un careu in care Markovici singur isi bate joc de toata mult laudata medie de inaltime a CFR-ului. Am invatat ceva? Am adaptat stilul nostru la ceea ce am vazut „pe adversar”? Nu, am jucat fix cu aceiasi jucatori ca la Tg. Mures si fix in acelasi stil. Ca reteta succesului convingator nu ne-a mai functionat azi este exact urmarea faptului ca Pustai a studiat stilul nostru si a oferit blocajele. Repet, nu a facut mutari castigatoare ci doar a blocat jocul CFR-ului. Ei venisera aici pentru un 0-0 pe care l-ar fi obtinut, probabil, daca nu era „calul troian” din poarta noastra. Am putea porni prin a spune ca Pustai doar a avut noroc azi, de vreme ce pe Sabau al carui succesor este, l-am batut atat de clar (cu tot spionajul pe care ni-l facuse in prima etapa). Sa nu uitam insa cine e Pustai si de cati ani sta la o echipa mereu mica, nebagata in seama, dar mereu mai frumoasa si, cel putin aparent, cinstita. Probabil ii putem gasi erori antrenorului mediesean, precum meciurile slabe impotriva echipelor din Bucuresti sau, mai aproape, precum tocmai acel risc nebun din etapa trecuta cand de la 0-1 la pauza si cu om in minus a atacat si a pierdut cu 0-5. Asadar echipa care ia bataie acasa cu 0-5 de la Dinamo vine si ne bate pe noi cu 2-0 si noi sa mai speram ca vom depasi Dinamo?! Nicio grija! Stim foarte bine ca translatarea aceasta nu se aplica in fotbal, unde nu se joaca precum la sah, in turneu pe sistem elvetian. Aici poti recupera maine ce pierzi azi, doar ca trebuie sa iei fiecare etapa de la zero, asa cum vine, sa iti studiezi adversarul si tactica in conformitate cu el. Nici macar toti superjucatorii nostri nu pot sa incante mereu intepretand aceiasi melodie...Pana la urma devine un refren care, chiar daca ne place, il invata oricine, mai ales oponentii.  

Regele e gol.... In mijloc!

    Intreb asadar inca o data: Pustai ne-a studiat, s-a vazut imediat asta. Noi oare am facut-o? Aparent da. S-a vazut o oarecare grija sa nu aruncam toate cornerele in careu, desi atunci cand O SINGURA DATA am facut-o bine a iesit cea mai mare ocazie din tot meciul. La fel, la fazele fixe s-a vazut grija pentru mingi razante, dar nu la nivelul capetelor jucatorilor (cum frumos executa Ciprian Petre) ci la firul ierbii, atat cat ne pricepem. Iar in joc, din pacate avem de-a face cu un automatism, sistemul nostru e blocat pe ideea de a scoate mingile mereu in flanc si de a incerca ceva pe-acolo. Ei bine, cu Gazul se putea altfel, ar fi fost extrem de simplu daca meciul asta ar fi fost pregatit in regim special. Si au fost, sa tinem cont, 13 zile pentru asta! Fundasii Gazului sunt recunoscuti ca sunt destul de lenti. A-i depasi pe centru, fie si o data din 10 incercari, inseamna drum liber spre poarta. Pe flanc insa au timp sa se acopere unul pe altul, sa se dubleze intre ei. Asta a fost prima noastra greseala. Am jucat fix ce se astepta Pustai. Avand grija asta rezolvata n-a mai avut de facut decat un lucru absolut esential pe care Astra si Tg. Mures nici macar nu l-au visat: aglomerarea intregului centru al spatiului de joc. Acolo e motorul CFR-ului, acea linie de care am vorbit si precedentele ocazii: Muresan – Peralta – Renan. Daca ii izolezi pe fiecare in parte, daca nu-i lasi sa paseze in voie, de pe o parte pe alta a terenului, ai castigat lupta. In primul rand echipa nu iti mai e dezechilibrata, obligata sa se imprastie rapid cand pe stanga, cand pe dreapta. Daca circulatia paselor la mijlocul terenului se face mai greu, din start viteza jocului scade simtitor. Cat de clar s-a vazut ca asta e procedeul? Total! Sa vedem numai cate mingi au fost aruncate in disperare de spatiu direct catre varfuri. La CFR pasele lungi in adancime sunt un semn clar al faptului ca jocul nu merge. Al doilea element: in conditii normale, folosirea lui Bratu la Gaz Metan inseamna pentru ei, din start, un handicap – echipa joaca in 9 in camp. Chiar daca nu s-a vazut in jocul lor de posesie, Bratu, precum si ceilalti „anonimi salahori, sabotori ai jocului nostru” au fost extrem de utili acolo, in centru. Spatii mici pe zona centrala, miscare constanta, agresivitate la balon si mai ales impotriva celor 3 pistoane centrale ale noastre. Instant  s-au vazut urmarile: Gabi Muresan gresind 3 din primele 4 pase, Renan si Peralta izolati unul de altul.

    Dar asta n-a fost cel mai grav lucru pentru noi. Ceva neprevazut i-a venit in ajutorul lui Pustai! Ridicam etapele trecute, prin acel noian de exaltare si ceva intrebari. Una era o constatare: faptul ca ne chinuim serios pana dam primul gol. Azi n-am dat niciunul, drept urmare ne-am chinuit tot meciul.... Mai rea a fost a doua mea temere si de data asta mult mai serioasa: ce vom face atunci cand unul dintre cei 3 magici lipseste? Ei bine, azi din start am pornit cu doi-doi jumatate dintre ei, ajungand ca dupa accidentarea lui Peralta sa descompletam absolut tot setul. Sa justific. Primul „lipsa” a fost Muresan. Util, pe alocuri esential, el nu s-a ridicat la nivelul meciurilor anterioare. De ce? Acum 2 zile juca pentru Romania, este drept, doar 45 de minute in fata „fortei” San Marino. Totusi, adaugam drumul si mai ales faptul ca nu s-a antrenat pentru meciul din seara aceasta impreuna cu CFR ci cu echipa nationala. A jucat deci ceea ce stia.... picand in plasa lui Pustai. Iar la schimbarea lui Peralta a inceput scartaiala accentuata. Costa a incercat sa adapteze din mers, sa rezolve logic cu ceea ce avea pe teren: Bastos in centru, in locul lui Peralta, Ronny in locul lui Bastos, pe stanga si Kapetanos, eterna speranta desperanta, in varful atacului. Neajunsuri pe linie! Kapetanos – total imobil. Inainte, in cele cateva minute din startul jocului, Ronny schimba mai mereu cu Bastos, cu Sougou, incerca sa surprinda marcajul strict. Kapetanos s-a infipt in marcaj precum cuiul in scandura... Ronny in stanga nu avea eficienta pe care ar fi avut-o un mijlocas stanga de meserie, Nicoara, Hora, Kone si nici iscusinta de a ataca spre careu a lui Bastos. Si, in fine, brazilianul Bastos, in centru, a aratat exact de ce Peralta acum nu are niciun inlocuitor. Pierdut in fata, a defectat din start jocul de pressing. Acel trio de recuperare din zona de centru s-a pulverizat, Bastos nu simte plasamentul defensiv, Renan nu are langa cine se lega si nici Muresan nu are cui sa „asigure spatele”. Nu e vina lui Bastos, el pur si simplu este alt gen de jucator, unul ce sta in jumatatea adversa de teren si mai rar vede propriul careu, chestie la care Peralta nu are greturi. Sare ar fi putut fi o solutie mai apropiata de ceea ce aveam nevoie dar el singur a ales „just” ca a facut destui purici in fotbalul profesionist. Bun, de-acord cu suspendarea lui dar, am zis mai demult: aduceti rapid o solutie de inlocuire de  genul Peralta sau Costa, imprumutatul de anul trecut. Mai lipsea azi sa-l vedem si pe Kivuvu (si l-am fi vazut daca am fi ajuns sa avem avantaj pe tabela) si stangaciile ar fi fost depline! Iata asadar de ce cred ca pentru meciul de azi cheia meciului a stat in centru.

Plesca vs. "Pleosca"

    Dar asta nu e tot. Blocati, s-ar fi terminat probabil 0-0. Doar o sclipire a unui jucator schimba ceva. Si acea sclipire a fost la noi, in clipa in care lui Nuno Claro i s-a ars iarasi filamentul norocului. A luat azi doua goluri de „Pruneeea” de la campionatul mondial din ’94, amenintand din nou recordul distantei de la care el poate lua gol. Inca golul lui Stoica de anul trecut ramane campion dar azi a fost pus serios in pericol! Cum si Minca a luat gol de acolo anul trecut cu Gloria Bistrita cred asadar ca o inlocuire a unui portar slab cu altul nu va fi decat echivalentul ascunderii mizeriei sub covor. Sa revenim la Nuno Claro. De-acord, a aparat bine la Targu Mures, dar nu intr-atat incat sa poata spune cineva „a fost erou, victoria e a lui”. In conditiile astea, de la un astfel de portar ai nevoie de constanta, sa lege macar 2 partide sigure. In prima etapa ne amintim ca a fost subiectul unor fluieraturi destul de intense, partial pentru trageri de timp (ce ciudat! Azi n-a mai tras de timp?!) dar in mare parte pentru nesiguranta aratata. Azi a fost din nou gratulat cu fluieraturi intense si intensive, in speranta tot mai revoltata ca cineva daca nu vede, macar aude. Sa-i cautam scuze la goluri? Faptul ca ambele lovituri au fost batute bine, ca Markovici are 2.04 si ca Rada n-a reusit la niciuna dintre acele faze sa-l ia „pe piept” pe adversar, sa nu-l lase sa avanseze catre careul mic? Adevarat si asta. Nu stiu cum se face dar in „era Piccolo” adversarii nu erau atat de dezinvolti la noi in careu! Tot ce face bun Rada intr-un meci se anuleaza cu 2 astfel de situatii. Se ia adversarul in piept si se scoate de pe trasa mingii, e greu de facut asta pentru un fundas central de CFR, acum, cand avem atatea variante? Intr-adevar, loviturile s-au batut bine, intr-adevar Markovici e un gigant destul de agil dar.... portarul are maini iar loviturile libere nu erau tocmai de la 16 m, timp suficient sa isi pregateasca pasii! Golul 2 a fost incasat din careul mic, zona in care portarul trebuie sa prinda tot, deci, ce sa mai adaugam? La primul gol exista o reluare din spatele portii in care-l puteti vedea pe Nuno Claro topaind. Top-top in fata, top in spate, un pic stanga, un pic dreapta si apoi .... acea placinta de saritura, acel „pleosc”, ca si cum portarul nu ar avea picioare in care sa impinga in momentul in care sare. Nu vreau sa merg atat de departe incat sa va aduc aminte de cum sareau Cristi Munteanu sau Lobont. Sa ne amintim doar din meciul de azi sutul lui Bastos din lovitura libera, scos de Plesca de pe langa bara. Un portar stapan pe forta si pregatirea sa asa sare, in sus, nu se tranteste in jos, langa bara, ca la divizia D. Nu e sfant Plesca, el i-a costat pe medieseni o infrangere in chiar prima etapa, dar prin ce a facut cu Mainz si prin ce ne-a facut noua azi ne-a aratat cred ca suficient de clar diferenta intre un portar si un....impostor. La acea mare ocazie multipla din minutul 20 a intervenit in 2 randuri, apoi a scos absolut fantastic sutul lui Sougou din finalul primei reprize, plus inca un blocaj in doua randuri, la picioarele jucatorilor nostri, prin minutul 70. A ajuns oare Plesca un superportar in campionatul nostru?

Zbateri si dezbateri

    Dupa acele faze, vazand ca „nu merge si nu merge” cred ca ar fi fost mai bine sa iesim de pe teren, sa lasam asa 2-0 si sa nu ne mai caznim neputinciosi si disperati in schimbarile facute de Costa doar-doar ajungem la careu. Avem echipa de jucatori tehnici, jucam pe flancuri si am vrea sa centram, dar, ce sa vezi, cel mai bun executant de centrari precum Ciprian Petre este Negrut, cel de la CFR II. Aceste lovituri din preajma careului sunt mereu importante intr-un meci in care nu functioneaza altele iar sa ne batem joc de ele in stil „Renan-scentist” sau „Bast-os” e un pacat atat de mare incat merita sa fie pedepsit cu infrangerea.  

    Azi am vazut foarte clar, cred, de ce avem echipa de viteza, ca unica solutie; dar pentru asta ne trebuie spatii. Spatiile nu le obtinem decat dupa ce marcam. Degeaba Sougou a incercat multe, a impresionat si prin viteza dar mai ales prin detenta, degeaba Cadu a aratat ca poate face „pereche de fundasi central de unul singur” sau Camora a fost precis in miscari. Pentru ca oamenii de pe flanc sa poata urca trebuie ca cei de la mijloc, central, sa domine terenul, sa impinga adversarul in spate. Cand nu merg astea suntem in vrie.

    Iata asadar cum, dupa ce meciul trecut faceam deja calcule in privinta indeplinirii primei tinte stagionale, 5 victorii din 5 meciuri, am fost contrazis mai devreme decat am putut sa cred chiar eu. Nu-i nimic, ii lasam pe altii sa jubileze si luam de la capat. E vreme suficienta si e chiar bine ca se intampla acum acest episod. Primele declaratii de acum, cele ale presedintelui Muresan as fi vrut sa nu le aud azi ci sa tot fie 4-5 saptamani, cat inca mai eram in amicale. Acum e cam „mintea de pe urma” dar, cata vreme e inca deschisa perioada de transferuri, e timp sa se repare lucrurile. Totusi, fiindca vorbim de zona centrala, de posturi-cheie care le putem acoperi nu pentru sezonul in curs ci poate pentru cativa ani de-acum inainte (a se vedea portarul) cred ca ar fi foarte bine sa nu se zgarceasca tocmai acum. Suntem prea saraci sa ne luam lucruri ieftine, corect? E pacat ca a trebuit sa pierdem dar e foarte bine ca s-a intamplat acum, la inceput, ca Pustai a developat atat de bine „negativul CFR-ului” si ca deja nu mai e o chestiune de „ce e de facut” ci de „vrem sau nu vrem sa facem ceva”. Multumim asadar, profesore Pustai, cu siguranta cel mai bun antrenor roman din campionat si chiar indraznesc sa sper, fara temei real, ca inainte de a ajunge vreodata antrenor in Bucuresti va face onoarea de a fi al CFR-ului. E un profesionist, precum e si Costa al nostru, dar un profesionist ce descopera, inoveaza si nu unul care a primit lectii de-a gata. Costa nu are de ce sa coboare in ochii nostri. A pierdut azi clar duelul, va castiga poate altadata. Roadele muncii lui se vad, doar ca acest 4-3-3 nu e un pandativ universal. Trebuie sa reanalizeze si sa ceara intariri, sa nu se multumeasca sub nicio forma cu firmituri. E ceasul al XII-lea sa ne hotaram daca „o punem de campionat” sau.... „o punem de mamaliga”.

    Un ultim cuvant despre GSP TV si santajul lor jalnic. Sunt sigur ca daca azi in loc de CFR era oricare alta echipa bucuresteana, mai putin Sportul, Antena 1 ar fi lasat filmele de „duzina si uzina” deoparte si ar fi transmis in direct cu totala abnegatie. Asa insa au preferat sa schimbe din mers regula jocului, sa dea senzatia ca GSPtv-ul e indispensabil pe langa casa omului. Cu ce? Cu aceeasi imagine spalacita, unghiuri de filmare „ca de nunta” si comentariu cladit si orientat pe „gesepism”? Nu am niciun regret ca azi a trebuit sa dau televizorul pe un umil cablu de net atata vreme cat Digi Sportul si mai ales Dolce dau lectii in ceea ce priveste transmisiunea sportiva comparativ cu „Petrica, da pe gsp!”. Prin ce-am vazut azi si prin atitudinea de schimbare din mers a regulilor formulate chiar de ei, de umflare a muschilor pe spatele celor din provincie acestia imi demonstreaza ca n-au invatat nimic din perioada de „urlat la Luna”. Asadar sa astepte ei mult si bine pana am sa ma duc eu la ghiseul RDS sa le zic celor de acolo: „Bai, Petrica, da-ma pe GSP, nu auzi?!”.