marți, 15 septembrie 2009

Telenovela pisiceasca


Armando a aparut prin curtea de la Gura Raului pe la sfarsitul lui mai, cam in aceiasi perioada in care la Sibiu aparea Kitty. Nimeni nu stia nimic despre el: de unde vine, cine ii sunt parintii, ce planuri are. Oricum, era cam mic sa aiba planuri mari: doar o luna-doua de viata. Parea insa sa se descurce destul de bine in pielea pisiceasca, stia sa se gospodareasca singur si ii mai ramanea si mult timp de joaca. Era clar ca trecuse prin partea grea a vietii fara sa-si prinda coada. A fost luat ca atare si uite asa, in doar cateva zile, el era motanul in curte.



I s-a dat nume de telenovela, Armando, desi mai potrivit tinand cont de cat de tigrat era ar fi fost un nume de genul Sandokan (stiti, "Sandokan, tigrul Malaeziei" - film excelent de aventuri in epoca mai comunista). Si s-a apucat de treaba, adica de o existenta uzuala a unui motanas intr-o curte plina de copii: joaca, scarpinari, somnic, torcaiala, inspectii si explorari, fugareala. Zilele au trecut una dupa alta, precum se insira episoadele intr-o "latino-americana", fara a se intampla de fapt nimic important la subiectul esential. Armando crestea cat... altii in acelasi timp, poate doar o idee mai putin. Suspect dar nu din cale-afara. Nici cand a intalnit-o pe Kitty nu a fost un moment esential. Doua trei adulmecari de complezenta si apoi dezinteres.. Bineinteles, era prea mic...
Toata aceasta succesiune de fapte si intamplari banale pentru Armando a luat sfarsit brusc si brutal. Un intelept deghizat in zidar, cu adanca experienta de viata si interes pentru tainele lumii a avut curiozitatea de a se uita mai atent la felina curtii. Si atunci a venit momentul adevarului:
"Asta nu e motan, e pisica!...".
........................................
Cine pe cine sa se supere? Cine sa se fi uitat, sa fi verificat? Toata lumea a uitat sa controleze acest aspect. Toti au luat faptul servit drept adevar. Cred, de fapt, ca nici Armando nu stia ca el e de fapt pisica. Va dati seama ce soc: transexualitate la minut.
La nici cateva ore dupa esentiala descoperire Armando se numea Katy iar apoi, in cateva zile, nemaisimtindu-se probabil motanul in curte, cu autoritatea si onoarea ravasite iremediabil a disparut.
.........................................
Telenovela este insa in desfasurare, in asteptarea punctului culminant. Probabil ca vreodata Katy se va intoarce insa:
Atunci cand va fi din nou...Armando.

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Plecand din tara lui soare-rasare si apune...

Ziceam acum o vreme ca voi povesti putin despre experienta mea europeana din aceastavara. Fiindca imediat se va fi implinit o luna de cand am revenit in tara, cred ca acum ar fi ultimultren de relatat, cat inca amintirile sunt improspatate de real si nu de legende reincalzite.
Cum a fost? Bine.. Raspuns stas, evident. Pai daca era rau ma mai apucam sa povestesc? Inghiteam oul fierbinte si taceam. De ce nu foarte bine? Ei, doar ma stiti carcotas, as gasi oriunde cate ceva de comentat.
Asadar traseul: Sibiu (ca-i primul si ultimul, intotdeauna) - Budapesta - Viena - Praga - Praga- Praga - Praga - Dresda- Karlovy Vary - Brno - Bratislava - Budapesta si Sibiu (vedeti,
v-am zis ca-i si ultimul!). Destule de multe orase, s-ar putea zice, destul de variat decorul si...da, chiar asa este. Excursie cu autocarul in teritoriu, ca mai toate cele 1000 de grupuri de turisti asiatici pe care i-am vazut pretutindeni. Poze cu duiumul, vreo 1700 in brut si vreo 6-700 ramase dupa prelucrare asadar, lesne de inteles, alte sute de mii de imagini prinse doar de retina.
Stiti, nu-i tocmai rau sa travel-uiesti cu autocarul. Stres minim, preocupari doar de umplere a timpului de transport, cea mai buna uitatul pe geam. Nu-i problema de inghesuiala, daca n-ai dormit bine noaptea poti recupera eficient in autocar, daca amortesti se fac pauze destule, uneori enervant de multe... Dar asa e democratia trebuie sa respecti toate minoritatile, mai ales cea "pishacioasa", fiindca deh, nu le poate veni la toti in acelasi timp nevoia. Grupul insa e cu bune si cu rele. Chiar trebuie sa incerci sa multumesti pe toata lumea, unii mai intarzie pe ici pe colo, sau au alte puncte de interes pe care tu nu le-ai agrea in mod special dar, per ansamblu e totusi bine sa te identifici lui. Daca e pe mai multe zile apuci sa-ti faci prieteni noi, ai cu cine schimba o vorba, cu cine glumi, cu cine te intrajutora. Dar, toata problema la acest gen de excursii e ca factorul imprevizibil lipseste cu desavarsire. Devii o mica leguma transportata de ici-colo, un spectator la un film ce este de fapt viata ta. Grupul de turisti condus de ghid se misca pe acelasi traseu, ca pe sine de tren, vezi ceea ce vad toti ceilalti, probabil chiar in aceiasi ordine si te transformi in inca un +1 la un numar care imbogateste pentru altii suma aceea colosala de turisti ce o face pe Udrea a noastra sa se inverzeasca de frustrare...si neputinta. Acum chiar pot decide: personal, sunt adeptul excursiilor cu macar o mica doza de aventura, pe cont propriu, cu o harta in fata, in bataia vantului vointei mele.. Fie cu masina, fie cu trenul, oricum, doar sa nu fiu legat de un grup colosal. Iar ghidajul? Cu engleza (vorbita sau mimata, engleza manuala) te poti descurca pretutindeni si, la cantitatea de informatie existenta azi pretutindeni ma pot lipsi de ghid si de explicatiile sale intr-adevar atotcuprinzatoare, imi pot selecta eu doar ceea ce ma priveste direct. Stiti prea bine ca imaginile sunt cele care fac cat 1000 de cuvinte, iar daca nu ma credeti, voi adauga evident dupa articol vreo cateva fotografii (greu de ales doar cateva!) si poate veti ajunge la concluzia mea: decat sa scrii post-ul asta, mai bine puneai doar pozele. Asta e opinia mea, pe cont propriu totul are alta savoare. E mai interesant sa descoperi tu decat sa iti descopere altcineva, e mai interesant sa te ratacesti putin pentru ca apoi, regasind calea sa cunosti si mai bine zona. In primul rand e mai interesant sa vezi putin si pe langa traseul turistic, sa vezi putin "din spatele scenei", fie ca e vorba despre orasul de zi cu zi, fie ca in cauza sunt elemente pe care unii nu le considera prea importante din punct de vedere turistic. Am pornit pe cont propriu si la Budapesta si la Praga, noaptea tarziu, la picior sau cu metroul si cred ca acele 2 mici excursii m-au facut sa vad in alt mod cele 2 orase. Praga cu plus, Budapesta cu minus. In rest conditiile de cazare au fost bune, mai mult decat suficiente.. Nici nu ar fi contat prea mult cum erau hotelurile tinand cont ca plecai dimineata la 8-9 de la hotel si te intorceai seara la 21-22. Un dus, papica si somnicul... Puteau sa ne puna pe toti intr-o camera, ca la munte la prici si nu cred ca ar fi contat. Nu mergi intr-o astfel de excursie ca sa stai la hotel, asta e cert!
Cum nu eram familiarizat cu iesitul asta din tara ma asteptam la un soc mai puternic. Spun si eu ca toata lumea ca e o prapastie evidenta intre Romania si restul acestor tari. Pentru mine diagnosticul e clar: totul porneste nu de la sansa, nu de la bani, nu de la ajutorul tarilor occidentale prietene ci pur si simplu de la civilizatie, de la felul oamenilor de a fi, nu doar individual ci mai ales ca si colectiv. Din ce mi-am dat acum seama Occidentul incepe de la Budapesta, incolo. Pana in capitala Ungariei, atat cat am vazut, nu am fost extaziat. Avem si noi o Romanie care seamana cu zona aceasta, fie ca vorbim de Banat, fie de Transilvania. Nu va lasati pacaliti de infrastructura, de amenajarile oraselor, de autostrada. Astea sunt treburi in general pastorite de la centru (capitala), acelasi centru care pentru noi e o piatra de moara legata de dupa gat. Din autocar am apucat sa vad putin si pe deasupra portilor. O privire in curtea omului iti poate spune multe despre cum este si nu mi se pare a fi diferenta mare fata de Transilvania. Dar cand ajungi la Budapesta...
Potentialul turistic al Bucurestiului comparativ cu oricare dintre aceste orase este ZERO absolut. Incadrarea turismului in zona sau de fapt a orasului in turism este in multe locuri extra-iscusita. Atunci cand ai poduri si cladiri ca Praga, Budapesta sau Viena imaginea parca cere vreo cateva cete de turisti gravitand in jur. Ce nu mi-a placut totusi la Budapesta? Budapesta e undeva la jumatatea "drumului dezvoltarii" intre Bucuresti si Viena. Ceva din vechiul comunism apare la tot pasul. Fie ca e vorba de autobuzele vechi si cam rablagite Ikarus (cele care nu mai sunt demne nici pentru Sibiu, daramite pt Bucuresti! - da, dar veneau la Budapesta din 5 in 5 min parca!), fie ca vezi si acolo statii de autobuz jerpelite si mazgalite, mult beton cenusiu ce strica uneori caramiziul cladirilor vechi, fie ca vorbim despre omologii boschetarilor si aurolacilor din Bucuresti, fie ca nu e aceiasi randuiala in toate ca in alte parti occidentale. Am nimerit la Budapesta si la capatul unei zile cam calduroase asa ca prima impresie a fost ca "orasul pute", ca sa o spun elegant. Ora 1 noaptea si primeai doar aer statut, parca tot mai statut cu cat te apropiai de Dunare. Nicio adiere, nimic. De unde cred ca venea in primul rand mirosul? Se udau strazile principale. Am numarat vreo 5-6 cisterne de acest gen care treceau si de 3 ori pe acelasi drum. Atata caldura se adunase incat apa parca era imediat evaporata, cu consecintele olfactive amintite. Am apucat sa vad o mica particica din oras noaptea, am fost pe cateva stradute pe care nu mai circula nimeni la acea ora (era duminica noaptea si oamenii erau in pat-starturi pentru o saptamana de munca), un oras straniu dar frumos precum un loc de joaca parasit pentru o scurta vreme de copii. Am vrut sa vad Dunarea noaptea, cu Parlamentul, cetatea si bisericile din jur, cu mii de lumini pretutindeni, cu podurile ce se succed precum trecerile de pietoni pe bulevardele noastre. Frumos, nimic de zis altceva in plus (sau in minus).
A urmat nordul Ungariei (fara ceva impresionant, cel putin pentru mine) si apoi Viena. Parca toata lumea imi desenase la superlativ Viena. Ma asteptam sa fiu uimit, sa fiu strivit de atata frumusete. La cate vorbe frumoase auzisem ma asteptam ca in centrul Vienei sa fie scara ce urca la ceruri, direct in Rai. Primele impresii austriece au fost: toate terenurile agricole lucrate, toate intr-o culoare si nu mozaicuri precum la noi. Asta a fost valabil de fapt pentru toate tarile vizitate mai apoi, o explicatie pentru agricultura medievala de la noi. In Viena, printre zeci de fotografii cu care-mi torturam aparatul, stand pe culoar, la parbriz, chiar langa soferul autocarului, am apucat sa vad destule cat sa-mi pot da seama ca intr-adevar, astia sunt extraterestrii pe langa noi. Obisnuit cu Romania, n-ai cum sa nu observi cat de ordonat e traficul, cat de simple si eficiente par toate intersectiile, cum strada si traficul nu acopera privelistea cladirilor. Sau poate tocmai cladirile sa fie cele care ordona oamenilor "Fiti cuminti sau ne prabusim pe voi de rusine!"?! Am vazut cum tramvaiele vieneze ale transportului urban, aparent comune, fara cine stie ce dezvoltari tehnologice, merg mai repede pe strazi decat un autocar international, am vazut curatenie si, in ton cu cladirile, mult alb. Bineinteles, albul a devenit zdrobitor in centru, Ringul vienez fiind cu adevarat fara cusur. Fara cusur dar parca monoton in perfectiunea sa. Furnicar de oameni, de toate natiile, de terase. Trageam cu urechea si auzeam vorbindu-se chiar si romana mioritica-misto-trendy, la un celular, dar cel mai des vedeam arabii. De ce? Fiindca erau multi, intr-adevar si fiindca ei contrastau atat de mult cu restul peisajului. Cred ca asta va fi peste timp o problema a Vienei, numarul tot mai mare de imigranti arabi. Priveam ceva mai tarziu la ferestrele caselor mai vechi din vecinatatea centrului si vedeam parca doar arabi, la fereste si pe strazi. Poate ca otomanii s-au oprit la portile Vienei acum mai multe sute de ani dar cred ca acum s-ar putea s-o cucereasca. Ce altceva nu mi-a placut in Viena? Preturile ridicol de mari (o Cola de 0,25l era 3 euro!) si disparitia completa a oamenilor de pe strazi, in cartierele marginase. Ne-am rotit o vreme cu autocarul pe la ora 21-22 pe niste strazi in jurul hotelului si desi erau case peste tot nici urma de om pe strada doar din cand in cand cate-o masina. In vreo 45 de min de mers cu autocarul nu cred ca am zarit vreun om! Ma si intrebam pentru cine au mai facut ei acel mobilier stradal, cosuri de gunoi, statii de autobuz de vreme ce acele locuri pareau rupte dintr-un oras-fantoma. Probabil au alt ceas biologic, la noi la ora 22 inca e agitatie pe strazi si, din cate stiu, cu cat mergi mai spre sud-est ora aceasta de adormire a strazii avanseaza. Am vizitat insa in Viena cate ceva, evident, cel mai mult s-a stat la Schonbrunn. Poate ma credeti nebun dar turul interioarelor palatului nu mi s-a parut neasemuit. Dimpotriva, chiar un pic asemuit cu Palatul Brukenthal! Singurul lucru net superior este incarcatura istorica a locului, deciziile care s-au luat aici si personalitatile ce i-au trecut pragurile. Gradinile insa salveaza total si desavarsit situatia! Atat de frumoase incat daca as fi copil vienez visul meu cel mare pentru cand voi fi mare va fi sa ma fac gradinar pentru a ma putea ocupa de gradinile Schonbrunn-ului. Imense, aranjate parca cu penseta... Scria si la ei undeva"nu calcati pe iarba", dar nu ca la noi, mare si acoperind parca tot spatiul verde. Singurii turisti pe care i-am vazut in mod constant sa incalce aceasta regula au fost cei asiatici. Ce nu face omul pentru o poza, nu? O faceau cu un aer natural, fara nicio ratiune. Probabil ca la ei spatiile verzi nu sunt atat de intangibile omului cum sunt la noi. Asa o fi, probabil conditia e ca omul sa nu fie animal! Per ansamblu Viena a fost frumoasa insa, nu stiu, uneori prea multa reclama strica. Creste prea mult nivelul asteptarilor si realitatea, oricat s-ar cazni ea, nu mai poate face fata! Dar Praga....
A urmat trecerea in Cehia. Dintr-o data decorul s-a mai schimbat. Poate sa fie vina anilor de comunism sau poate firea oamenilor insa asa, tam-nisam, casele nu mai erau toate atat de perfecte, strazile se mai terminau si in coada de peste, pomii nu mai erau toti ca din revista... De fapt ma simteam mai bine: totul devenise mai uman.
Pentru mine Cehia a fost cheia si farmecul acestei excursii. Atat cat am vazut am ramas incantat. Sigur, citesc acum ca de fapt Praga ar fi unul dintre primele cinci "cele mai periculoase orase ale lumii" dar asta nu s-a simtit deloc din postura de turist. Probabil ca aveau si ei hoti de buzunare, dar la ce buzunare aveam noi romanii cred ca de fapt noi eram pericolul pentru ei. Evident, nu am vazut toata Cehia dar la prima, a doua si a treia impresie pot sa spun ca sunt fascinat. Spun mereu de cand m-am intors "Cehia e exact ce ar trebui sa fie Romania!". Pai se aseamana atat de mult cele 2 tari (de fapt Cehia - Moravia si Bohemia - cu Transilvania, ca relief, in special), comunism a fost in amandoua, doar ca la ei unul ce a intampinat rezistenta reala a populatiei, tot asa, Praga, capitala, e mult mai mare decat celelalte orase deci e centrul efectiv politic si economic, buricul pentru toti si toate si...cam aici se termina asemanarile. Probabil ca ei au fost intotdeauna peste noi, insa un pic mai putin in vremea comunismului si mult mai mult acum. Au reusit sa recladeasca totul urgent si acum urmele comunismului se mai vad doar in anumite zone rezidentiale, acele blocuri cunoscute si noua. In rest insa o tara cat se poate de occidentala avand toate ingredientele: turism, servicii de calitate, trafic suficient de fluent si mari proiecte de infrastructura (daca ma refer macar numai la tunelul auto de mari dimensiuni ce se construieste in Praga, pe sub intreg orasul). Oamenii, atat cat am avut de-a face cu ei, la restaurant, magazine de suveniruri, in metrou intrebandu-i de directii sunt mai mult decat ospitalieri, afiseaza o seninatate si o prietenie cum eu nu am mai intalnit decat la noi, prin partile Maramuresului sau Salajului. Pacat ca au o limba imposibila din care nu poti deduce o iota si doar dublarile asigurate de localnici sau inscriptiile bilingve te mai salveaza. Vazand si Dresda, cea despre care pot spune doar un "mda" pot afirma ca cehii sunt tot un fel de nemti, doar ca varianta calda a lor. Sunt oameni placuti (nu extraordinar de frumosi, dar nici urati ca nemtii!) si, macar aparent, au o mare pasiune pentru sport. Peste tot in Praga, intr-o urbe in care imobiliarul trebuie sa fie la mare pret, am vazut terenuri si sali de sport. Fie pentru hochei, fotbal, tenis, volei pe plaja (da, chiar langa hotelul nostru!), amenajari pe apa pentru canoe si multe ambarcatiuni, fie de canotaj sau ambarcatiuni cu vela. Iar cand am vazut prin supermarket-ul de langa hotel vreo cativa cam cat mine de inalti si de doua ori mai lati, probabil hocheisti, m-am convins definitiv.
Praga e categoric impresionanta. Un oras vechi central imens, neperturbat de nicio intruziune moderna in care valurile de turisti se succed ca intr-o mare agitata. Un traseu turistic clasic ce porneste de sus, din cetatea Pragai, Hrad-ul, care coboara de pe deal pe niste scari prelungi, se trece peste Podul Carol, cel mai frumos loc al Pragai, un pod marginit la cele doua capete de doua turnuri mari, decorat cu o multime de statui ale sfintilor si populat cu zeci de artisti si enterteineri stradali. In fine se ajunge in orasul vechi, asemanator pe alocuri din punctul de vedere al cladirilor cu Viena dar cu o piata centrala de cu totul alta factura, ce aminteste de un oras medieval, plina de biserici si turnuri (in care se poate evident urca - dar cu liftul!). Seamana ici-colo cu Sibiul doar ca daca la noi in 15 min parcurgi centrul istoric dintr-o parte in alta la ei cred ca iti trebuie cateva ore (sunt cateva statii de metrou insirate doar acolo). Am deviat putin de la traseul clasic si, luand-o pe niste stradute inguste am descoperit o multime de deschideri piete mai mici la tot pasul pline de terase ce completau aerul boem, ca doar ne aflam in Bohemia! De fapt asta e Praga: o impletitura intre gothic si boem. Peste tot decoratiuni pe case (ca si in Viena), peste tot terase, magazinase si turisti, Doamne ce multi turisti! Am iesit vineri seara mai apoi in oras si desi nu se intampla absolut nimic deosebit in Praga era o ingramadeala pe strazi ca la noi la debutul anului cultural. De la inaltimea mea vedeam doar o mare de capatani, peste tot... Ziceam intotdeauna de Sibiu ca imi place fiindca de fiecare data cand ies in centru descopar cate ceva nou, cunoscut, vazut, dar parca de fiecare data altfel. Pai atunci Praga e un oras in care te-ai putea plimba saptamani intregi simtindu-te ca intr-o dragoste la prima vedere. Am avut parte si de o excursie cu vaporasul pe Vltava asortata cu treceri pe sub multele poduri, cu o urcare si coborare pe ecluza, cu salutari cu mana catre alte vaporase ce treceau in convoaie in susul sau josul apei. Totul intr-un decor de sa ramai cu ochii cascati. Ca un bonus din partea Cehiei am vizitat si statiunea Karlovy Vary, aproape de granita cu Germania, un fel de actual dar mai ales trecut Monte Carlo al Europei Centrale. Ape termale, decor ca la poale de munte, arhitectura de inceput de secolul XIX... frumos si nimic mai putin. Fusesem in tema cu chestiunea asta asa ca am venit pregatit de o balaceala intr-un asemenea loc. Nimic nu prevestea cat de frumos avea sa fie totul. Si nici primele semne nu erau prea incurajatoare: de pilda, un hotel-baza de tratament construit intr-un stil cam comunist, ceva in genul celor de la Caciulata. Da, dar construit pe un deal, un pic deasupra statiunii. Da si daca tot era construit acolo, avea o terasa. Si pe terasa, piscina termala! 30 de grade apa, 27 de grade afara si un pic de vant. Apa calda si cu un fel de presiune venita de sub care parca facea un fel de masaj greu sesizabil. Cert este ca dupa inot toti cei care am fost la piscina dadeam semne ale unei stari de mare energie. Interesant, nu? Dar mai bine las poza sa vorbeasca.

Ce-ar mai fi de notat din Cehia? A da! Comandati supa de usturoi si neaparat cereti si o Kofola! Am comandat in primul restaurant de pe drum in care am intrat si, de atunci inainte am baut de asta incontinuu. Un fel de Cola locala, de fapt un Pepsi Lemon dar mai acrisor si amarui. Foarte buna si nu e doar parerea mea. Atentie la metrou in Praga, la bilete. Au niste automate de bilete aproape imposibile doar in ceha si e imposibil sa scoti ceva de la el, poate doar prin tortura. Exista insa undeva micut un butonas de engleza care il face pe loc sa se transforme in ceva inteligibil. Ce mi s-a mai parut interesant a fost ca in aproape fiecare statie de metrou am vazut localnici care indrumau mai mult prin semne turisti pierduti in invalmaseala lingvistica ceha si, tot legat de metrou, la ora 22.30 fiecare statie de la metrou devenea plina de oameni la fiecare garnitura ce sosea. Orasul traieste mai ales seara! Sigur ar mai fi multe de spus/povestit. O voi face prin pozele ce le voi mai atasa ici-colo toamna asta. Pentru mine e insa clar: decat de doua ori Viena, mai bine o data Praga!
Am mai vazut la intoarcere fugitiv si Brno, un fel de Sibiu din punct de vedere turistic, iertata fie-mi lipsa de modestie si Bratislava, respectiv un pic de Slovacia. Nimic deosebit, atat cat apuci sa vezi de pe autostrada, fiindca da, au autostrada. O imagine frumoasa cu Dunarea, de undeva de sus si cam atat ramane in memorie. Se vede ca din vechea Cehoslovacie aceasta tara era sora mai saraca. A urmat Budapesta, un hotel de 4 stele langa aeroport care tocmai prin faptul ca vroia sa fie prea luxos devenea enervant. Adica, doar un exemplu, la 3 stele in Praga iti ofereau internet wireless si tot ce mai trebuia (ca doar de aia si pentru descarcarea pozelor carasem laptop-ul cu mine) iar la Budapesta trebuia sa dai vreo 4 euro/ora pentru internet?!? Sa nu auda RDS-ul de asa preturi! Iar apoi reintoarcerea la barbaria stradala de la noi. Stiti, nici cehii nu au peste tot autostrazi dar nu stiu cum se face ca la ei s-a mers mult mai bine, la 90-100 km/h pe o singura banda, decat la noi de catre Arad incoace. Oare de ce? Probabil fiindca nu vedeai vehicule incete, gen tractor (ca de caruta nu putea fi vorba) si, mai ales, fiindca depasirile nu se faceau in maniera de razboi de pe la noi. Cam asta e de fapt si ideea civilizatiei: uniformitatea in normalitate. Daca toata lumea isi vede de treaba, nimeni nu iese din rand, incurcand astfel alti 5, sunt toate sansele ca pentru toti sa fie nu mult, dar putin mai bine. Si putin cate putin da pana la urma si mult..
In fine.. Nu visez acum doar Occident, nu mi se pare ca orasul meu e ultima cocina din lume. Locurile n-au nicio vina caci pe toate le-a facut Dumnezeu. Oamenii insa sunt vesnica problema iar acum cand mai cedez cuiva prin trafic ori cand directionez vreun turist ratacit prin oras nu mi se pare ca fac vreun act de caritate ci, gandindu-ma mai ales la cehi, versiunea idilica a romanilor, un act pur si simplu de normalitate. Dar oare nu e normal si sa existe aceste diferentieri ale normalului? La o adica Praga este asa cum am descris-o in vreme ce in Bucuresti tocmai a mai fost o data o inundatie de la ploaie fiindca, asa cum "ii sta bine" unei capitale europene multe strazi nu au canalizare. Asa ca de ce sa te duci in Cehia sa vezi gothicul conservat in modernitate cand tu ai evul mediu direct acasa?!